Sari la conținut

Dă-i [play] și citește.

O cameră jegoasă de hotel, o seară ploioasă de august, o sticlă de vin.

Incredibil cum mi-aduc aminte de niște detalii irelevante, goale, degeaba.

Noi trei.

Eu stăteam în pat, Dana era lângă mine, tu te tolăniseși pe singurul fotoliu din cameră. Zâmbeai.

Așa te-am ținut aminte ani după ani, zâmbind pe fotoliul ăla… cel mai frumos zâmbet al copilăriei mele.

 

N-am știut că atunci va începe cel mai greu drum pe care cineva pe care-l cunosc a reușit să meargă.

Un drum pe care ai pășit singură, cu pași mari, debusolată și speriată.

Vene sparte, spume la gură, smocuri întregi de păr smulse cu tot cu piele. Așa erai ultima dată când ne-am văzut. Un monument distrus al unei iubiri neîmpărtășite.

Te-am lăsat în seara aia zâmbind din fotoliu către Dana, știind că vă voi lăsa să vă consumați noaptea în plăcere, cumva invidiindu-vă pentru cât de frumos vă iubeați.

Sigur, erați lesbiene. Pentru vremea aia era o chestie ciudată, niciodată privită cu ochi buni.

Le-am lăsat singure în seara aia și-am plecat la discotecă. Am auzit de-abia după vreo trei zile, când am ajuns acasă, că părinții Danei aflaseră că era lesbiană, că se suiseră în mașină și intraseră cu forța peste ele în cameră.

Le-au bătut pe amândouă, au luat-o pe Dana și-au plecat.

În seara aia L. a băgat primul cui din viața ei.

Am revăzut-o după câteva săptămâni, mai slabă cu 10 kile, cu un ciuf imposibil în cap și un zâmbet mai trist decât plânsul toamnei.

Mi-a spus că Dana nu mai vrea s-o vadă, că-i este frică de tatăl ei și că mai bine o lasă baltă.

Eram copii, eram proști, n-am știut.

S-a stins repede. De la cuie a ajuns rapid la tras pe nas, intramusculare, vene găurite, prafuri amestecate cu medicamente de cal, o prăbușire în disperare pe care n-am știut cum să o oprim.

Am vorbit, ne-am strâns, ne-am agitat cât am știut… am încercat să vorbim cu Dana.

Ne-a închis ușa și l-a strigat pe tac’su. Idiotul a ieșit pe holul blocului și-a sărit să ne bată.

De L. poate ai citit atunci. E drogata care s-a aruncat în fața metroului la Big Berceni… așa au scris ziarele atunci.

Cel mai frumos zâmbet din copilăria mea.

M-am întâlnit ieri cu Dana din întâmplare. Pedala cu furie o bicicletă roșie pe Viilor.

Mi-a atras atenția ciuful roșu tuns scurt și viteza nebună cu care a intrat pe roșu în intersecție.

Am claxonat-o. S-a uitat la mine fix, rece.

M-a văzut.

I-am scos limba.

Am oprit și m-a luat în brațe. Lucrează ca programator la o firmă de automatizări. Stă tot în cartier dar mai aproape de Apărători.

Îmi povestea și nu-mi puteam lua ochii de la tatuajele ei. Până aproape de bărbie se vede clar un ”Iartă-mă!” bătut cu litere mari, care-i îmbracă tot gâtul.

Pe spatele mâinii stângi are un L mare. Negru. Năpădit de o plantă cu țepi.

N-am spus nimic până nu și-a suflecat mânecile și-am văzut că planta se continuă în sus pe braț, cu țepii părând că intră în piele și picurând sânge.

Iar pe mâna dreapta… pe mâna dreaptă nu mi-am dat seama ce are până nu și-a aprins o țigară.

Pe mâna dreaptă are cel mai frumos zâmbet al copilăriei mele.

A văzut când m-am blocat. L-am văzut și m-am blocat.

A aruncat o privire fugară și fără să mai spună nimic altceva a început să plângă.

Fără cuvinte, fără expresie, fără… nimic. I se rostogoleau lacrimile pe față și-apoi cădeau pe cadrul biclei.

Mi-a spus că plânge în fiecare seară. De 20 de ani. Nu are pe nimeni. Are două tentative de suicid. Multe tatuaje. Trei internări la dezintoxicare.

Mi-a spus că dragostea nu moare. Că mor doar oamenii.

Și că nu mai încearcă să se sinucidă decât pentru a se pedepsi pentru că și-a abandonat iubita.

Dragostea nu moare. Mor doar oamenii.

La doar câteva luni de când am scris povestea asta am primit un mail destul de lung. Mi-a scris mama ei… și ar fi multe de zis, dar sunt mult prea personale pentru a le publica.

Între timp Dana nu mai este. A treia oară a reușit, din păcate, să se sinucidă.

Tată ei se stinge și el, măcinat de boală și de regrete.

Dragostea nu moare niciodată. Mor doar oamenii.

44 comentarii despre "Cel mai frumos zâmbet din copilăria mea. Dragostea nu moare niciodată."
  1. Bea

    Ma doare pe mine :(

    răspunde
  2. Mihai

    Ai mare dreptate…dragostea nu moare niciodata. Ati auzit, Anca, Raluca?!? Dragostea nu moare niciodata…

    răspunde
  3. Madalina

    Pffff..Dragostea adevarata nu moare! :( Pacat ca nu au luptat pentru ea..pacat :(, ca nu au avut curaj sa infrunte lumea. In viata cand intalnesti dragostea trebuie sa o prinzi ca fuge repede si ramai gol si trist.

    răspunde
  4. Radu

    Pff, omule…. ai o modalitate de a pune intamplari in cuvinte in asa fel incat sa rascolesti si oameni mai pietrificati asa, ca mine…
    On, topic, faptul ca dragostea nu moare… e un adevar cateodata crud.

    răspunde
  5. Mihaela

    Ce trist! Cum poate un parinte din prea multa dragoste sa iti distruga viata.

    răspunde
  6. alina

    Si alte lacrimi, si lectii…multumesc

    răspunde
  7. geani

    …mi-au dat lacrimile…

    răspunde
  8. ana

    :( mi-au dat lacrimile…. de tristete …de mila… de neputinta …. de suparare pentru lumea absurda care ne face sa luam decizii care dor pana la moarte …de ciuda pe noi ca nu putem fi mai puternici sa ne luptam pentru noi si dragostea noastra ….

    răspunde
  9. Rodica

    Frumoasa poveste, chiar daca foarte trista! Multumesc!

    răspunde
  10. Nuta

    Cat e de trist când părinții nu realizează cât de ușor își pot răni sau pierde copiii din cauza prejudecăților lor .

    răspunde
  11. Crisu

    Trist, mult prea trist! Mi-au dat lacrimile :(

    răspunde
  12. marina
  13. karmapolice

    iar ma faci sa pling\?I hate you so much right now

    răspunde
  14. Cristian

    auch, m-a cam cutremurat povestea ta…
    :(

    răspunde
  15. marinela

    trista poveste,frumos asternuta prin cuvinte.indraznesc sa sper ca este si o lectie din care unii parinti pot invata ca fericirea copilului ar trebui sa fie mai presus decat barfele de mahala si degetele aratatoare indreptate acuzator de catre unii.

    răspunde
  16. Elena

    Pffff, nu pot sa zic nimic…

    răspunde
  17. Ioan Săbăduș
    Ioan Săbăduș

    Mda, cea mai grea meserie … sa fii parinte. Sa treci de a te ascunde de parinti in grajd, sa tragi un Carpati, saltul mare din zilele copiilor nostri, sa incerci sa-i intelegi si sa crezi ca faci bine ceea ce faci, fara sa-ti dai seama ca poti sa opresti o viata de om si fara sa-l omori.

    răspunde
  18. Anouk_0501
    Anouk_0501

    E foarte trist, dar e bine ca ne-ai povestit. E extraordinar! Poate citesc parinti in devenire. Poate citesc parinti care sunt pe calea de a distruge viata copilului din dorinta de a face bine. Poate si inteleg.

    Cunosc colegi de varsta mea (cca 30 de ani), care, desi nu au fost pusi in situatia asta, deja sunt super porniti (unii din ei avand copii). Discutau la birou cat de naspa sunt astia gay, ca sunt libidinosi, mai ales barbatii, ca har, ca mar
    La care eu am intrebat: daca ai avea asa un copil, ai mai avea aceeasi parere? La care mi se raspunde sec: „Oamenii de acest gen se nasc doar in familii in care e ceva putred. Nu au cum sa se formeze asa intr-o familie normala, in care barbatul cu femeia ofera educatie, bla, bla…” Am ramas in tacere. Le-as da acest articol.

    răspunde
    • nico

      Le-ai da degeaba articolul….
      Ar fi o pierdere de timp. E imposibil ( sau aproape imposibil)sa explici celor indoctrinati sau saraci cu duhul ca gay te nasti…deci n-are legatura cu educatia…
      E dureros sa vezi cum oamenii se ascund o viata intreaga, „doar pentru ca” societatea, prietenii, parintii nu ii accepta, nu stiu cum sa o faca, de cele mai multe ori nici nu incearca, nu ii inteleg. E atat de complex subiectul asta…
      Si povestea atat de trista…

    • Mihaela

      Exact asta cred si eu. Le-ai da sa citeasca degeaba, ca nu inteleg nimic oricum, din pacate. Si pe ei, coleg ii tai, ce-i face sa creada ca-s normali? Ce e aia normalitate anyways?

    • Roxana

      Eu am un baietel de 2 ani. Intreba-i in ce fel de familii apare cancerul la copil?Tot in famiile alea nasoale care nasc copii gay? Sau e posibil sa fie aleatoriu si ceva mai presus de puterea noastra de decizie si control? Ce e mai rau, sa-ti ingropi copilul din cauza unei boli sau sa-l vezi pupandu-se cu cineva de acelasi sex? Intreaba-i cat este de importanta fericirea copilului lor? Zi-le , te rog, ca ORICE parinte din toata lumea asta maaaare, care a trecut sau trece prin situatia de a avea un copil bolnav sau mai rau, sa nu-l mai aiba, si-ar dori un copil sanatos si fericit, INDIFERENT care este motivul fericirii. Important este sa ne iubim cu un om care are aceleasi sentimente, liber consimtite. Atat! A ajuns sa ne pese mai mult cine cu cine se iubeste si mai putin cine pe cine uraste si cum se manifesta aceasta ura (violenta, minciuna, furt, abuz, viol, crima).

  19. Tomytza

    NO COMMENT! Ești bun man-ule:'(

    răspunde
  20. Paul

    Da,si eu am plans.

    răspunde
  21. Laura

    Atat de trist…

    răspunde
  22. Irina
  23. Ire5ire5

    Ce trist! La început iți spui ca nu ți se poate întâmpla ție, apoi de ce eu, pe urma cu ce ai greșit, iar într un final, dacă îți iubești copilul realizezi ca important este ca el sa fie fericit, restul nu mai contează. Ce păcat, ca uneori nu ne dam seama decât prea târziu ca ceea ce contează este doar fericirea copiilor noștri!

    răspunde
  24. carmen

    Off Doamne!! M-ai facut sa plang…

    răspunde
  25. Diana33

    Plang pentru ele din nou,a nu stiu cata oara…cat de nedreapta e viata,cat de nedrepti suntem noi oameni…nu ma asteptam la continuarea asta…

    răspunde
  26. Hani

    Plec la mare azi si ai reusit sa imi frangi sufletul. Noroc ca marea ma imbratiseaza de fiecare data…
    Ca persoana gay, iti zic…in spatele steguletelor colorate de la parada, in spatele oamenilor relaxati din cluburi si de la petreceri, in spatele celor pe care nimic nu pare sa ii poata afecta…e multa, multa tristete si multa frica. Majoritatea au cate o poveste de genul asta. Cel mai greu este sa stii ca si celalalt te iubeste, dar ii este mult prea teama de familie si societate.

    Gay fiind, ajungi intr-un punct in care simti ca te poti lupta cu prejudecatile lumii intregi, dar nu si cu prejudecatile persoanei pe care o iubesti. Da’ noi vom avea mereu curcubeul… :)

    răspunde
    • Maria Ciacli
      Maria Ciacli

      Cat de frumos ai scris..

    • Cabral Ibacka

      Hani, la mult prea mult timp după ce-ai scris comentariul ăsta, l-am văzut.
      Și cu toate că probabil nu-i foarte logic, m-ai amărât și tu la fel de tare cum – probabil – am făcut-o și eu cu povestea asta.
      Ți-aș zice ceva. Ceva deștept, adevărat și încurajator. Dar probabil știi mai bine decât mine că vorbele astea nu există. Cel puțin… nu azi.

  27. Mary J

    Conteaza orientarea sexuala a copilului tau?Pentru cine? In niciun caz pentru tine,ca parinte,n-ar trebui sa conteze. Sa,poate e greu de acceptat… Dar cel mai important e sa aiba o viata fericita,indiferent ce presupune asta.
    Am o fetita cu autism sever,cu foarte putine sanse de recuperare si telul meu in viata a devenit sa ii fac zilele frumoase,fericite,atat cat pot si cat imi permit..Si uneori e atat de usor sa faci pe cineva fericit,poate doar lasand-ul sa traiasca cum vrea si cum stie…
    Pacat ,unii oameni ajung la o anumita varsta degeaba,nu invata nimic din lectiile oferite de viata…

    răspunde
  28. Vali

    Proaste amandoua ! Proaste ca au ales calea cea mai usoara decat sa fi luptat pt iubirea lor desi nu sunt de acord cu aceste devieri sau cum naiba le mai spune lumea.

    răspunde
  29. Dani

    Daca 20 ani ai stagnat intr-o amintire, inseamna ca te-ai oprit din evolutie. Frumos scris, insa prea siropos, prea de la tara.

    răspunde
  30. Dani

    Cu placere! Imi mai fac ;).

    răspunde
  31. Pingback: Articole interesante de citit, 25 februarie 2016 | Iote Blog

  32. Neli

    Sunt mamica unui baietel de 8 ani si a unei fetite de 4 ani. Ii iubesc din tot sufletul, si fericirea lor ar fi de ajuns pt mine, indiferent de orientarea lor sexuala. O sa fiu alaturi de ei orice s-ar intampla.

    răspunde
  33. Alexandra

    Scurt. Incisiv. Nemilos. Cutremur.
    20 de ani de suferinta; iad pe pamant si-n tine, oricare ar fi motivul pentru care suferi. Poate s-au regasit, doar ele doua, si cel mai frumos zambet din lume a aparut din nou pe fata lui L.
    Iar tu, fiinta suprema, care le stii pe toate despre iubire, ia zi, cum e sa plangi un an, seara de seara? Dar 20??? (DOUAZECI DE ANI !!!) Cum e sa vrei sa mori si totusi sa nu vrei, pentru ca asta e singura forma de autopedepsire pe care crezi ca o meriti? Habar n-ai! Si stii de ce? Ca nu cunosti iubirea in profunzime, ca nu iti asumi alegerile pe care le faci, ca esti superficial si nu vezi dincolo de aparente. Ca dai vina pe societate, pe familie, pe vecini, chiar pe partener/prieten/coleg/copil sau oricine ar fi omul cu care ai o relatie, indiferent de felul relatiei. Pentru ca singura cale „grea” pe care o cunosti este sa renunti. Pentru ca traiesti instinctual, ca esti sclavul mintii tale si a ideilor tale care ti se par cele mai bune. Pentru ca traiesti dupa reguli, norme si idei ce ti-au fost impuse, ca nu ai curaj sa faci ceea ce simti!
    Si ce daca esti gay? Si ce daca nu esti? Iubirea e aia care trebuie apreciata, iubirea in sine, chestia aia fara definitie. Nu mai idolatrizati actori care mimeaza relatii si iubiri adevarate.
    Asumati-va iubirea si libertatea de a o simti si nu-i mai judecati pe cei care deja o fac.

    răspunde
  34. Irina

    Am citit de câteva ori aceasta postare…..trist…..foarte trist…..

    răspunde
  35. dxn canadian stories

    bai frate, ma omori. si cu melodia, si cu povestea. asa te descoperisem prima data, acum multi ani de zile. erai singur, erai trist, erai tu. Cabral. sensibil. sincer. umil. simplu. si atat de dureros. canadianul.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.