ochi (1 of 1)

Cel mai frumos zâmbet din copilăria mea. Dragostea nu moare niciodată.

Dă-i [play] și citește.

O cameră jegoasă de hotel, o seară ploioasă de august, o sticlă de vin.

Incredibil cum mi-aduc aminte de niște detalii irelevante, goale, degeaba.

Noi trei.

Eu stăteam în pat, Dana era lângă mine, tu te tolăniseși pe singurul fotoliu din cameră. Zâmbeai.

Așa te-am ținut aminte ani după ani, zâmbind pe fotoliul ăla… cel mai frumos zâmbet al copilăriei mele.

 

N-am știut că atunci va începe cel mai greu drum pe care cineva pe care-l cunosc a reușit să meargă.

Un drum pe care ai pășit singură, cu pași mari, debusolată și speriată.

Vene sparte, spume la gură, smocuri întregi de păr smulse cu tot cu piele. Așa erai ultima dată când ne-am văzut. Un monument distrus al unei iubiri neîmpărtășite.

Te-am lăsat în seara aia zâmbind din fotoliu către Dana, știind că vă voi lăsa să vă consumați noaptea în plăcere, cumva invidiindu-vă pentru cât de frumos vă iubeați.

Sigur, erați lesbiene. Pentru vremea aia era o chestie ciudată, niciodată privită cu ochi buni.

Le-am lăsat singure în seara aia și-am plecat la discotecă. Am auzit de-abia după vreo trei zile, când am ajuns acasă, că părinții Danei aflaseră că era lesbiană, că se suiseră în mașină și intraseră cu forța peste ele în cameră.

Le-au bătut pe amândouă, au luat-o pe Dana și-au plecat.

În seara aia L. a băgat primul cui din viața ei.

Am revăzut-o după câteva săptămâni, mai slabă cu 10 kile, cu un ciuf imposibil în cap și un zâmbet mai trist decât plânsul toamnei.

Mi-a spus că Dana nu mai vrea s-o vadă, că-i este frică de tatăl ei și că mai bine o lasă baltă.

Eram copii, eram proști, n-am știut.

S-a stins repede. De la cuie a ajuns rapid la tras pe nas, intramusculare, vene găurite, prafuri amestecate cu medicamente de cal, o prăbușire în disperare pe care n-am știut cum să o oprim.

Am vorbit, ne-am strâns, ne-am agitat cât am știut… am încercat să vorbim cu Dana.

Ne-a închis ușa și l-a strigat pe tac’su. Idiotul a ieșit pe holul blocului și-a sărit să ne bată.

De L. poate ai citit atunci. E drogata care s-a aruncat în fața metroului la Big Berceni… așa au scris ziarele atunci.

Cel mai frumos zâmbet din copilăria mea.

M-am întâlnit ieri cu Dana din întâmplare. Pedala cu furie o bicicletă roșie pe Viilor.

Mi-a atras atenția ciuful roșu tuns scurt și viteza nebună cu care a intrat pe roșu în intersecție.

Am claxonat-o. S-a uitat la mine fix, rece.

M-a văzut.

I-am scos limba.

Am oprit și m-a luat în brațe. Lucrează ca programator la o firmă de automatizări. Stă tot în cartier dar mai aproape de Apărători.

Îmi povestea și nu-mi puteam lua ochii de la tatuajele ei. Până aproape de bărbie se vede clar un ”Iartă-mă!” bătut cu litere mari, care-i îmbracă tot gâtul.

Pe spatele mâinii stângi are un L mare. Negru. Năpădit de o plantă cu țepi.

N-am spus nimic până nu și-a suflecat mânecile și-am văzut că planta se continuă în sus pe braț, cu țepii părând că intră în piele și picurând sânge.

Iar pe mâna dreapta… pe mâna dreaptă nu mi-am dat seama ce are până nu și-a aprins o țigară.

Pe mâna dreaptă are cel mai frumos zâmbet al copilăriei mele.

A văzut când m-am blocat. L-am văzut și m-am blocat.

A aruncat o privire fugară și fără să mai spună nimic altceva a început să plângă.

Fără cuvinte, fără expresie, fără… nimic. I se rostogoleau lacrimile pe față și-apoi cădeau pe cadrul biclei.

Mi-a spus că plânge în fiecare seară. De 20 de ani. Nu are pe nimeni. Are două tentative de suicid. Multe tatuaje. Trei internări la dezintoxicare.

Mi-a spus că dragostea nu moare. Că mor doar oamenii.

Și că nu mai încearcă să se sinucidă decât pentru a se pedepsi pentru că și-a abandonat iubita.

Dragostea nu moare. Mor doar oamenii.

La doar câteva luni de când am scris povestea asta am primit un mail destul de lung. Mi-a scris mama ei… și ar fi multe de zis, dar sunt mult prea personale pentru a le publica.

Între timp Dana nu mai este. A treia oară a reușit, din păcate, să se sinucidă.

Tată ei se stinge și el, măcinat de boală și de regrete.

Dragostea nu moare niciodată. Mor doar oamenii.

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • bai frate, ma omori. si cu melodia, si cu povestea. asa te descoperisem prima data, acum multi ani de zile. erai singur, erai trist, erai tu. Cabral. sensibil. sincer. umil. simplu. si atat de dureros. canadianul.

    răspunde-i
  • Irina
    • 05.06.2018

    Am citit de câteva ori aceasta postare…..trist…..foarte trist…..

    răspunde-i
  • Alexandra
    • 05.06.2018

    Scurt. Incisiv. Nemilos. Cutremur.
    20 de ani de suferinta; iad pe pamant si-n tine, oricare ar fi motivul pentru care suferi. Poate s-au regasit, doar ele doua, si cel mai frumos zambet din lume a aparut din nou pe fata lui L.
    Iar tu, fiinta suprema, care le stii pe toate despre iubire, ia zi, cum e sa plangi un an, seara de seara? Dar 20??? (DOUAZECI DE ANI !!!) Cum e sa vrei sa mori si totusi sa nu vrei, pentru ca asta e singura forma de autopedepsire pe care crezi ca o meriti? Habar n-ai! Si stii de ce? Ca nu cunosti iubirea in profunzime, ca nu iti asumi alegerile pe care le faci, ca esti superficial si nu vezi dincolo de aparente. Ca dai vina pe societate, pe familie, pe vecini, chiar pe partener/prieten/coleg/copil sau oricine ar fi omul cu care ai o relatie, indiferent de felul relatiei. Pentru ca singura cale “grea” pe care o cunosti este sa renunti. Pentru ca traiesti instinctual, ca esti sclavul mintii tale si a ideilor tale care ti se par cele mai bune. Pentru ca traiesti dupa reguli, norme si idei ce ti-au fost impuse, ca nu ai curaj sa faci ceea ce simti!
    Si ce daca esti gay? Si ce daca nu esti? Iubirea e aia care trebuie apreciata, iubirea in sine, chestia aia fara definitie. Nu mai idolatrizati actori care mimeaza relatii si iubiri adevarate.
    Asumati-va iubirea si libertatea de a o simti si nu-i mai judecati pe cei care deja o fac.

    răspunde-i
  • Neli
    • 04.06.2018

    Sunt mamica unui baietel de 8 ani si a unei fetite de 4 ani. Ii iubesc din tot sufletul, si fericirea lor ar fi de ajuns pt mine, indiferent de orientarea lor sexuala. O sa fiu alaturi de ei orice s-ar intampla.

    răspunde-i
  • […] Cel mai frumos zâmbet din copilăria mea […]

    răspunde-i
  • Dani
    • 22.07.2016

    Cu placere! Imi mai fac ;).

    • Cabral Ibacka
      • 04.06.2018

      Da, chiar avem nevoie de judecățile tale. Te rog, revino des.

    răspunde-i
  • Dani
    • 22.07.2016

    Daca 20 ani ai stagnat intr-o amintire, inseamna ca te-ai oprit din evolutie. Frumos scris, insa prea siropos, prea de la tara.

    • Cabral Ibacka
      • 22.07.2016

      Ah, bun, bine că ți-ai făcut timp și-ai venit să-mi spui.

    răspunde-i
  • Vali
    • 21.07.2016

    Proaste amandoua ! Proaste ca au ales calea cea mai usoara decat sa fi luptat pt iubirea lor desi nu sunt de acord cu aceste devieri sau cum naiba le mai spune lumea.

    răspunde-i
  • Mary J
    • 21.07.2016

    Conteaza orientarea sexuala a copilului tau?Pentru cine? In niciun caz pentru tine,ca parinte,n-ar trebui sa conteze. Sa,poate e greu de acceptat… Dar cel mai important e sa aiba o viata fericita,indiferent ce presupune asta.
    Am o fetita cu autism sever,cu foarte putine sanse de recuperare si telul meu in viata a devenit sa ii fac zilele frumoase,fericite,atat cat pot si cat imi permit..Si uneori e atat de usor sa faci pe cineva fericit,poate doar lasand-ul sa traiasca cum vrea si cum stie…
    Pacat ,unii oameni ajung la o anumita varsta degeaba,nu invata nimic din lectiile oferite de viata…

    răspunde-i
  • Hani
    • 21.07.2016

    Plec la mare azi si ai reusit sa imi frangi sufletul. Noroc ca marea ma imbratiseaza de fiecare data…
    Ca persoana gay, iti zic…in spatele steguletelor colorate de la parada, in spatele oamenilor relaxati din cluburi si de la petreceri, in spatele celor pe care nimic nu pare sa ii poata afecta…e multa, multa tristete si multa frica. Majoritatea au cate o poveste de genul asta. Cel mai greu este sa stii ca si celalalt te iubeste, dar ii este mult prea teama de familie si societate.

    Gay fiind, ajungi intr-un punct in care simti ca te poti lupta cu prejudecatile lumii intregi, dar nu si cu prejudecatile persoanei pe care o iubesti. Da’ noi vom avea mereu curcubeul… 🙂

    • Cabral Ibacka
      • 04.06.2018

      Hani, la mult prea mult timp după ce-ai scris comentariul ăsta, l-am văzut.
      Și cu toate că probabil nu-i foarte logic, m-ai amărât și tu la fel de tare cum – probabil – am făcut-o și eu cu povestea asta.
      Ți-aș zice ceva. Ceva deștept, adevărat și încurajator. Dar probabil știi mai bine decât mine că vorbele astea nu există. Cel puțin… nu azi.

    • Maria Ciacli
      • 21.07.2016

      Cat de frumos ai scris..

    răspunde-i
  • Loading...