De patru zile-s la Cluj, casc ochii și urechile, dansez și râd cu cei mai veseli oameni pe care-i știu. Mă rog, lipsesc câțiva dintre ei…
Dar aseară am pus totul pe pauză, pentru câteva minute.
Din întâmplare. Involuntar. Din greșeală.
Am ajuns suuus pe stadion, sus-sus… și-am văzut de-acolo spectacolul.
Nu, nu mă refer la scenă ori la lumini. Nu mă refer la artificii și alte pirotehnice. Nu mă refer la artiștii de pe scenă.
Mă refer acum la public. La oamenii de jos. La noi, ăia mici, care ne înghesuim care pe unde-apucă și dansăm până de dimineață.
Măi oameni buni, m-am oprit pentru multe minute bune, n-am mai vorbit și m-am bucurat de voi, cu voi.
Am fost anul ăsta și la Tomorrowland. Primul week-end de show, toate zilele. Frumos? Da, foarte frumos. Spectaculos? Foarte. Demențial? Da.
Dar n-au, taică, publicul nostru. Pe bune.
Să mă bată mama dacă te mint, uită-te în video-ul de mai jos și spune-mi că nu te zbârlești și tu, văzându-i pe-ai noștri, mulți dintre ei niște copii, cât de frumoși sunt/suntem împreună!
Ăsta mi se pare marele câștig al celor care fac Untold-ul… aduc la Cluj un public demențial. Vesel. Dispus către comunicare frumoasă. Și inteligent, că aici cred că-i cheia. Vorbesc serios, (mi-)am auzit niște poante, niște ironii și niște miștouri cum doar de la oameni deștepți poți auzi. Și am râs cu ei.
Iar momentul de care spuneam aseară… apăi trebuie să recunosc, la un moment dat mi-a intrat o muscă-n ochi, sau ceva, de până n-am pus mâna pe un șervețel n-am oprit lăcrimarea*.
Vezi ce zic? Ăștia-s ai noștri, ăștia suntem noi. 🙂
Mucho love!
*mă rog, cred că au ajutat și cele câteva shot-uri, că eu când mă hidratez devin pupăcioooos…
Și fix pe aceeași idee… tot de-aseară:
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.