Când vor fi murit toți nebunii… degeaba vor fi ceilalți în viață.

Toată lumea moare, dar nu toată lumea trăiește.

Dă-i un PLAY și citește…

Știu, sună a clișeu motivațional prost. De fapt, acum câteva minute l-am văzut pe undeva pe Facebook.

Dar doar pentru faptul că sună cam golaș, așa, asta nu-l face să fie neadevărat.

Uită-te la prietenii tăi. Câți dintre ei trăiesc pe bune? Câți dintre ei aleargă după vise și câți dintre ei fac și altceva decât doar să muncească?

Poate ai tăi sunt mai bine, așa sper.

Dar mă uit la ai mei. Oameni mișto, cu mult creier în cap, cu idei și voință… mă uit la ei cum fac doar ce trebuie.

Da, ce trebuie. Ce spune societatea că trebuie să faci, să fii, să ai.

Ce spun oamenii că e bine să faci.

Nu se uită în oglindă, să stea de vorbă cu ei, să vadă ce i-ar face fericiți.

Mulți dintre ai mei fac cumva o diferență între ce trebuie făcut și ce le-ar plăcea să facă… și aleg aproape de fiecare dată să facă ce trebuie, lăsându-și fericirea pentru un mai târziu la care știu și ei că nu vor ajunge decât dacă nu vor mai face doar ce trebuie făcut.

Să nu mă înțelegi greșit… nu-s genul care să spună că ar fi bine să aruncăm totul la gunoi, să nu ne mai vedem de muncă. Sunt individul care muncește șapte zile din șapte. Multe ore în fiecare zi.

Dar altfel… îmi spun mulți că-s nebun să fug doar patru ore la un snowboard. Că suntem nebuni că plecăm cu rulota aiurea, fără niciun plan. Că mă duc la nămoale la Electric, cu cortul la mare sau că dacă mă apucă un chef nebun de un grătar lunea la 12 noaptea… îi omor pe toți pe whatsapp cu mesaje până se strânge o gașcă demnă de o duminică după-amiază.

Că-s nebun să stau până la șase dimineața pe GTA, când îmi rămân apoi câteva zeci de minute pentru un duș, un râcâit de dinți și… fuga la muncă.

Că-s nebun când refuz să mă îmbrac în gri și negru… și că ies din casă într-un isteric ROGVAIV.

Și-mi spun că-s nebun că fac toate prostiile posibile. Da, fac toate prostiile astea și zâmbesc.

Și-apoi, tot eu sunt nebun că zâmbesc imbecil vineri dimineața, pe ploaie, în drum spre muncă.

Apăi… decât un mort viu și trist, care face toate lucrurile așa cum trebuie… mai bine un tembel pocnit ce râde ploii-n nas.

Și nu c-aș fi eu vreun exemplu, sunt departe de așa ceva… dar parcă-i mai bine nebun și fericit, decât întreg la cap și trist. Că ”normal” și fericit… parcă e ceva imposibil în 2017.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Teodora
    • 13.03.2017

    Cand intelegi ca nimic nu trebuie, ci tot timpul faci o alegere, ajungi mult mai fericit din start. Pai nu trebuie sa te duci la munca, ci o faci pentru ca vrei sa ai un acoperis deasupra capului, o paine pe masa, eventual si o vacanta pe an. Daca tot le vrei pe toate astea, atunci mai bine te duci la serviciu cu zambetul pe buze si apreciezi ca ai un loc unde sa mergi pentru a-ti asigura cele necesare. Vineri si eu eram suspectata ca sunt nebuna, ca radeam cu lacrimi in mijlocul unei farmacii foarte aglomerate (asistam la ceva de domeniul comicului). Da, prefer sa fiu genul asta de nebuna fericita, decat sa fiu acrita, imbufnata si suparata pe viata.

    răspunde-i
  • Alex
    • 12.03.2017

    Trăiește acum si aici !

    răspunde-i
  • mary
    • 11.03.2017

    Foarte trist ca alegem sa facem ceia ce “TREBUIE” nu ceia ce simtim si intre timp uitam sa mai traim si daca vreo data ajungem sa constientizam adevaratul sens al vieti sutem prea obositi sau deprimati ca sa ne mai bucuram de lucrurile simple care defapt ne fac MAI FRUMOSI desi eu cred ca NICIODATA NU ESTE PREA TARZIU SA FACI CEIA CE SIMTI ATATA TIMP CAT EXISTI aici pe planeta asta frumoasa

    răspunde-i
  • andreeaw
    • 11.03.2017

    niciodata nu esti prea batran ca sa incepi sa traiesti! depinde cand te trezesti.

    răspunde-i
  • Ramona Nechifor
    • 11.03.2017

    Îți admir cheful de viață! Îmi dau seama că am devenit prea serioasă și fricoasa chiar, poate e și din cauza copilului, dar tot îmi spun că o să crească și atunci va fi mai ușor. Nu știu cum au alții curaj și pleacă peste tot cu bebelușii, chiar și în avion! Îi admir și îi invidiez. Eu sunt lașă, recunosc.

    răspunde-i
  • Dan
    • 10.03.2017

    Toti oamenii mor , putini traiesc cu adevarat 🙂

    răspunde-i
  • Renate
    • 10.03.2017

    “Majoritatea oamenilor nu descoperă ceea ce este mai important în viață până ce nu îmbătrânesc prea mult ca să mai poată schimba ceva. Își petrec mulți dintre cei mai buni ani de viață urmărind lucruri care, în fond, valorează prea puțin. Deși societatea ne îndeamnă să ne umplem viețile cu obiecte materiale, în adâncul sufletului, partea cea mai bună din noi știe că bucuriile cele mai simple sunt cele care ne îmbogățesc și ne susțin. Oricât de grea sau de ușoară ar fi situația noastră din prezent, cu toții avem la îndemână o mulțime de bucurii simple care nu așteaptă decât să observăm că există și să le apreciem. Și pe măsură ce facem acest lucru, suntem tot mai fericiți. Suntem tot mai recunoscători. Și fiecare zi devine un dar uimitor.”

    răspunde-i
  • Claudia
    • 10.03.2017

    Bravo ție!Te admir.Asta discut mereu cu soțul meu.Suntem, parcă,prinși în cursa șobolanului.Muncim,muncim și iar muncim doar pentru facturi,cumpărături,școlile copiilor.Uităm să facem ceva și pentru sufletul nostru.Visăm în fiecare an să ne schimbăm stilul de viață,dar ceva se întâmplă și…amânăm.Până când?nu știu 🙁 Acum facem planuri pentru când și al doilea copil va pleca la facultate și vom rămâne noi doi.Asta peste 4 ani.Atunci,zicem noi,vom pleca mai des de acasă,vom face mai mult ce ne place.Crezi?Eu sper.Sănătoși să fim.Gata cu lamentările! A început emisiunea ta. 🙂

    • Claudia
      • 10.03.2017

      Mulțumesc pentru urare,Cabral!Să fiți fericiți așa cum simțiți voi!

    • Cabral Ibacka
      • 10.03.2017

      Și eu sper, pentru voi! 🙂
      (să vă trăiască copiii!)

    răspunde-i
  • andreeaw
    • 10.03.2017

    bercenarii au vazut si auzit multe. inca unul care canta la 6 dim e de-al locului. uite de aia am facut o schimbare radicala si simt ca lucrurile merg spre bine. m-am saturat sa fiu zombie si sa am doar cateva ore furate pentru ceea ce face bine sufletului meu. as infiinta o zi a “nebunilor”. La multi ani! sa ne traim, sa fim fericiti in nebunia noastra!

    • Cabral Ibacka
      • 10.03.2017

      Înseamnă că la mine e caz de internare… fiecare zi e a nebunilor! :))

    răspunde-i
  • Oana
    • 10.03.2017

    Hei, dar cine canta azi dimineata la 6, in drum spre autobuz, – “s-aprindem tortele/ e prea mult intuneric in nooooi”. Ce-i drepr era intuneric afara, dar eu aveam un chef de cantat. Aparent locuitorii din Berceni nu se sperie la chestii de-astea, n-a protestat nimeni 😀

    • Denisa
      • 22.03.2017

      Cabral, e molipsitoare treaba asta cu pistoalele si pumnalele…
      De cand am citit comentariul tau si..evident am cantat versurile…ma trezesc fredonand melodia prin casa, de se uita ai mei urat la mine si mai mai ca ma trimit la vreun control 🙂

    • Cabral Ibacka
      • 10.03.2017

      :)) Ți-ai găsit și tu ce să cânți…

      Eu am boala cu ”unde-s pistoalele, unde-s pumnalele…?!”… la cât sunt de mare cred că sună, totuși, amenințător. 😀

    răspunde-i
  • Loading...