Sari la conținut

[da-i play si citeste]

Bogdan a iubit-o, a iubit-o mult. Oricum s-a intamplat, orice s-a intamplat… a fost acolo. Cu greselile lui, cu scaparile lui, a stat dupa ea, a slujit-o, a ajutat-o, a inteles-o, a impins-o de la spate cand trebuia, a temperat-o atunci cand se cerea. A luptat pentru ea, a crezut in ea. Si-asa au trecut anii, unul dupa celalalt, unul cu fericire, altul cu dezamagiri, unul cu tinut de mana… altul cu parasiri.

Apoi au venit alti ani… toti reci, toti seci, doar lacrimi si frustrari, parasiri plus cautari. A continuat s-o urmeze, asa cum facuse atatia ani inainte, nu stia cum sa faca altfel, parea parte din fiinta lui. Si incepuse sa i se descompuna viata, nu mai era el, ajunsese o umbra uscata a celui care obisnuise sa fie. Se tara, nu se mai bucura de nimic, secundele erau doar ocazii de a se gandi la ea, oriunde o fi fost ea, caci nu-l mai suporta in preajma… el astepta.

Ce astepta nu stia nici el… parca se impacase cu toate si cu toti, asta ii era destinul. Si cu toate eforturile facute de toti cei din jurul lui, cei care inca-l iubeau, transa in care era si trasa pe care era… erau de nemiscat, o urma umil intotdeauna si oriunde, daca nu cu corpul… macar cu mintea.

Pana in clipa in care a inceput sa simta ca greseste. De fapt, nici nu era vorba de simtit… a vazut ca moare, ca se stinge. Si stia ca asta era gresit, avea cu putin peste 21 de ani… era aiurea sa te stingi asa devreme, nu-i asa?! S-a infiorat tot la grozavia gandului… s-a scuturat, intai incet, apoi din ce in ce mai tare, a urlat, si-a smuls-o din suflet impreuna cu bucati de carne, mergea plangand cu lacrimi mute mangaind fuioarele de vant care-i transformau in sare uscata sub ochi ultimele dovezi ale unei iubiri care l-a devorat, l-a consumat si-apoi… l-a abandonat.

Inca o poveste de dragoste.

Inca una.

A cui?

42 comentarii despre "Cand sa te opresti?"
  1. Deea

    Foarte trist…Adevarul e..ca uneori iubim poate prea mult,suntem prea orbiti de persoana iubita si nu mai tinem cont de ce spun cei din jur,care de fapt nu ne vor decat binele..Realizam foarte tarziu..;ceea ce nu e rau,pentru ca niciodata nu e prea tarziu pentru a face ceva,numai ca nici o secunda din viata nu merita irosita.Doare cand suntem dati deoparte..
    Nu mai continui pt ca o sa cad intr-o mare de nostalgie cu multe amintiri neplacute.
    A cui este povestea?

    răspunde
  2. just a shadow
    just a shadow

    A cui e povestea? Parca e a mea. Doar ca eu am ajuns in momentul in care sa ma „scutur”. Doare rau de tot si simti ca nimic nu are rost. ..Si astepti.. si speri sa nu astepti degeaba.

    răspunde
    • just a shadow
      just a shadow

      Minunata melodia, asa e. Si cuvintele tale. Doar ca ele acum taie si pun otet pe rana..

    • Eliza

      povestea mea…a lui…povestea tuturor intr-un anumit moment,dar acum e si povestea mea si doare.

  3. Pingback: Despre dragoste, în fel şi chip… « Inexprimabil

  4. ade

    sunt deja fara cuvinte, pentru ca eu am incheiat o relatie in urma cu aproape un an si el de atunci inca ma cauta zilnic si nu a mai iesit cu alta fata, e acolo sigur ca va veni ziua in care ne vom impaca si nu intelege ca pur si simplu nu ne potrivim , nu suntem fericiti impreuna…el e setat pe ideea lui ca ne vom casatori si vom trai impreuna. Nu stiu ce sa ii fac pentru ca vad ca sufera dar totodata trebuie sa ma gandesc si la mine…
    oricum e trist ce se intampla cand se duce iubirea

    răspunde
  5. TwiX

    i`m speechless… dureroasa si frumoasa povestea…scrisa cu vocabule simple,dar bine alese…m`a emotionat…

    răspunde
  6. toteu

    ea a murit in el…urmeaza ca el sa-si continue drumul in viata spre el fara aceea femeie.e ca si cum el s-ar fi oprit in fata lui, ca prins in poza si ar fi vazut ca cel din poza nu se misca.

    răspunde
  7. Mihai

    Povestea poate fi a oricaruia dintre noi…

    răspunde
  8. raluk

    e povestea mea…e povestea ta…e povestea oricui se regaseste in ea

    răspunde
  9. Smile

    Citisem undeva ca baietii sufera mai mult ca fetele in relatii da nu arata ca de.. asa suntem invatati

    răspunde
  10. neonu

    A mea nu, cred ca este totusi prea dramatica si trista iar in relatii este bine sa mai ai si o doza de realism si de respect de sine. V-ati iubit, a mers o perioada apoi nu mai merge, urmeaza o perioada in care incerci sa o faci sa mearga dar dai gres; nu ai de ales si mergi mai departe.Intr-un final va fi si bine..

    răspunde
    • Deea

      E adevarat ca intr-un final totul va fi bine…numai ca nu sunt toate persoanele atat de puternice iar acel „final”,in care totul va fi bine vine foarte greu…

  11. M.

    I was there for you…
    Luli :)

    răspunde
  12. jademan

    Când o prinzi, DĂ-I BLANĂ!!! :D

    răspunde
  13. aly

    cat doare…si doare..si inca doare…oare cand se vor termina toate? sa fii dezamagit de cnv in care chiar aveai incredere..asta e dureros cu adevarat! :|

    răspunde
    • M.

      Aly, viata m-a invatat ca pierderea chiar doare in timp ce dezamagirea doar pisca. Dar si pierderea si dezamagirea fac parte din viata… Cu fiecare pierdere murim putin in noi fiindca ea raneste in felul ei speranta unui nou inceput, in timp ce dezamagirile ne modeleaza sa acceptam lumea asa cum ne-a fost data si pe noi insine.De aceea eu cred ca se potrivea mai bine melodia There for you.:)

  14. jademan

    N-o să mă mişc d-aici cât îi lumea şi pământu’! Nici cu d-al dracu’! Da’ ce, parcă vrea cineva să mă mişc io d-aici?! :D

    Iubirea, pentru mine, e ceva crunt! Crâncen de crunt! Permite şi rabdă orice. Şi încearcă să îndrepte orice! Nu pot face faţă la aşa ceva!… Da. Spor! :D

    răspunde
  15. jademan

    A, da! Şi ştiu că greşesc, da’ mă gândesc că mai pierd şi io din greutate, că cu efort fizic… NI-CI O ŞAN-SĂ! Spor! :D

    răspunde
  16. ale

    e povestea mea…in asta Abia atunci înveți să alegi uitare/iertarea/valorizarea. Sau te afunzi într-un drum fără capăt. fiecare își alege un alt drum, așa cum știe mai bine. Toate chestiile importante de pînă atunci devin apă chioară. Prezentul devine infern. Aud deseori în stânga și dreapta mea (de la prietene, cunoștințe, colege, partenere de conversație pe forumuri sau blog etc) despre drame personale, pierderi tragice personale sau ale partenerilor, îndoieli și neputință, clacare și resemnare, ori –pur și simplu- mers mai departe. Am trecut prin asta și, oricum ai da-o, suferința poate da adevărate lecții de comunicare. Ea nu caută, ea alege direct. Nu există să uiți, nu întotdeauna. Nu uiți, poate arunci în timp, într-un colț al minții. Nu merge întotdeauna faza cu timpul, că vindecă. La mine nu a mers dar probabil e o amăgire căci, dacă stau bine să mă gândesc, mă umflă și acum plânsul când dau de dor și de raftul cu amintiri din dulapul minții. Poate doar a șchiopătat, o idee, pe calea timpului ireversibil. Mă întreba ieri o amică, ,,Ce mă fac, Ale!?”. M-a lovit frontal, mi-am reamintit durerea celor dragi, conștiința încărcată (nu știam cum să fac să fie mai bine, ce aș putea să fac, să fiu pur și simplu, acolo, mereu). Nu există un răspuns și o acțiune standard, cred eu. Am început, evident, să o încurajez din tot sufletul meu (și chiar credeam, cred, ce i-am spus!). Dar, oprindu-mă o clipă, constat amar că totul era vorbărie goală în acel moment. Nu ai cum, pur și simplu nu ai cum să faci pe cineva să treacă peste, eventual să-l faci să se simtă o idee mai bine. Dar ai cum să-l faci să se descarce, lăsând calea să-și spună tot oful, toată implicarea emoțională și jalea de necuprins. Ai cum să-i dai importanță și curaj, prin plângere și acceptare. Nu poți anticipa nimic, dar poți caăuta adaptarea. Cuvintele pot face mult bine. Dar tot cuvintele lasă cele mai mari urme, căci reamintesc întruna durerea. Tăcerea, nici ea nu e mai prejos. Poate limita o durere sau o poate amplifica. Tăcerea e totul în marile momente. Atunci când ești persoană direct/indirect implicată în durere (prin pierderea cuiva propriu drag sau prin pierderea cuiva drag pentru altcineva foarte drag ție), nu poți găsi un model de comunicare eficient pentru durerea ta sau pentru durerea lui/ei. Desfășurarea de forțe exterioare devine punct de căpătâi în urlete. Poți doar să te desfășori, să apelezi la cineva, face to face sau pe net, poți să stai alături de ceilalți dragi. Să te desfășori, să-l lași/s-o lași să se desfășoare, să-ți alegi/să-și aleagă tăcerea și ușile închise, tu doar fiind acolo. Simplu și, paradoxal prin acțiune, îți este și ție extrem de greu. Tu, ca persoană indirect legată, suferi în tăcere, de suferința și durerea lui/ei. Înveți că sufletul și mintea, ca două lucruri distincte, nu mai coexistă împreună în astfel de situații. Înveți că ești total neputincios, poați doar să fii și atât. Dragostea face enorm de mult bine, dar tot dragostea poate doborî. Înveți că problema lui/ei nu poate deveni a ta, oricât ți-ai dori să găsești o cale. Înveți amar cât de greu e doar să fii lângă cineva. Nu e vorba de sacrificarea propriului timp, ci de durerea de a ști durerea lui, de a ști și că vei trece și tu, la un moment dat, prin asta. În acest caz, uitarea nu mai devine victima trecutului, ci o cale de mijloc printre durerea și negativismul asociate acceptării realității, asociate unei resemnări fără seamăn. Mângâierea și îmbrățișarea, ca arme prezente, devin uneori, cel mai bun aliat. Alteori, contra timpului. Din păcate, de cele mai multe ori, simti nevoia singurătății.La dureri nu e ca și la marile bucurii, durerile ți le ții pentru și cu tine, cum spuneau marii filosofi. Aici, ușile închise nasc un spațiu propriu care vindecă numai speculativ. Aici nu există ferestre deschise. Aici chiar e sfârșitul lumii, până te vei trezi într-o zi și te vei simți mai liniștită. Numai tu ai răspunsul lor în timp și calea de a le parcurge în propriul fel. Devii mai atașată de trecut și de toate amintirile, mai puțin implicată în viitor. Da, știu, este greu. Simți că tot rostul de ți-l știai nu mai e al tău și, mai presus de orice, nu știi cum să mergi mai departe fără acea persoană. Nu că nu ți-ai fi pus problema ci, pur și simplu, nu știi. Senzația durerii animă senzația inimii că bate fără rost în acel moment. Toată lumea din jur ți se pare că te tratează ca pe un clișeu. Întoarcerea la propriul timp și fuga de prezent dă naștere la scenarii ireale, dar și la revelarea unui curaj/unei puteri nebănuite în suflet. Nici nu știai că poți fii atât de puternică, de curajoasă. Clișeul “ nu ești singură“ dintr-odată nu mai pare atât de gol. Realizezi în propria manieră cum bagajul emoțional ți se duce de-a valma, cu tot cu un suport real și viu în fața ta. Dar mai realizezi și că începe un nou drum, în care trebuie și simți că vrei să fii mai puternică, pentru că numai tu poți face asta pentru tine. Ești singura care deține cheia. Pentru că da, ai pentru cine și ce trăi mai departe, chit că o faci în memoria acelei persoane sau pentru cel drag, sau pur și simplu, pentru tine, respectându-ți propria rezistență interioară și propria existență. Generarea de lacrimi devine generare de emoții și descărcare. Ceilalți oameni dragi îți sunt aici, acum. Așteptarea dureroasă pentru tine este izbăvirea de durere pentru alții. Pentru persoana pierdută și pentru trecutul tău. Plângi, plângi, scoate tot afară. trântește, fă ce vrei, oricum nu te vede nimeni, dacă nu vrei. Alegi astfel, să fii tot TU, nu mai ușoară, ci mai împăcată cu tine și cu noul viitor. Ai făcut tot ce puteai, din toata ființa ta, nu ai de ce să te mai învinovățești. Culpabilizarea nu scoate la lumină emoția vindicativă a durerii, o accentuează. Poți fi tot TU în continuare, în alt mod. Nu ești experiment social, ești un om! Privește, o clipă, în jur. Numai tu, numai voi știți propriul răspuns, propria cale. Curaj, din toată inima. Liniștea vine în timp, sper eu. O:(

    răspunde
    • SunRise

      Dupa cum spuneam, imi place sa cred ca nu sunt singura din aceasta lume nebuna care trece prin asa ceva, dar nu-mi place sa vad ca altul sufera. Ciudat, nu? Tot ce ai scris mai sus, sunt gandurile unei fiinte superioare multora dintre noi. Nu multi au curajul si puterea de a merge mai departe atunci cand se afla in „vagauna” disperarii. Fiecare dintre noi incearca sa paseasca in aceasta lume plina de cioburi pe care pana acuma nu le-a observat din simplu fapt ca persoana iubita era alaturi. Ea te facea sa nu le simti si din aceasta cauza nu le vedeai…

      Si-n legatura cu povestea si fundalul sonor..Minunat, dar totodata tragic.

    • amourdejour

      ale, culpabilizarea ta face durerea mai intensa, asa că – nu -i asa – e mai usor sa arunci vina pe el. cateodata e mia bine sa tii ferestrele in casă.
      Cabral, respect!
      bogdan

    • Anidor

      Este atat de ciudat sa aud pe altcineva cum vorbeste fix prin ceea ce trec eu…e atat de adevarat…
      Cei dragi tie iti sunt alaturi in acele momente, insa doar cel care a trecut prin asta inteleg cu adevarat cat de mare e durerea ta! Si asta imi aminteste de o prietena buna, care trecand prin astfel de momente in trecut, acum cand eu aveam nevoie de ea, imi era alaturi atat de simplu si banal…nu trebuia sa vorbeasca cu mine in fiecare zi…nu ma sufoca cu intrebari..imi lasa spatiu si ma lasa sa o caut eu cand simteam nevoia sa ma descarc, insa daca treceau 2 zile fara sa dau un semn, imi trimitea un mesaj/email in care ma intreba scurt: ce faci? esti bine?. Indiferent unde se afla, la munte, munca, acasa etc ea era acolo langa mine.
      In acele momente, asa cum ai spus si tu Ale, cliseul „nu esti singura” iti da o forta nemarginita sa mergi mai departe….pentru ca stii ca atunci cand o sa cazi din nou, ea/el este acolo, sa te ridice, sa te scuture de praf si sa te imbarbateze sa mergi mai departe….din nou…si asta o va face ori de cate ori ai nevoie…pana cand poti sa mergi singura din nou…
      Ma gandesc uneori…ca una dintre „moralele” dramei prin care trec, este ca invat sa-i aprecize mai mult pe cei dragi…off…sunt atatea de invatat…dar asta este printre ultimele faze ale povestei…

  17. Escu

    Cunoastem…mai putin partea cu urletul…

    răspunde
  18. Adi

    In viata sunt lucruri care tre’ sa le invatam pe pielea noastra, iar altele care tre’ sa le invatam pe pielea altora. Iubirea, daca nu-i parcurgem toate etapele, n-avem de unde sa stim cum e. Fiecare relatie e ca o lectie predata la scoala – suferim, invatam, plangem, iar toate adunate ne ofera experienta, putere si ambitie. Toate puse cap la cap, ne pregasetsc pentru marele examen, mai exact, jumatatea noastra.

    răspunde
  19. marian

    Da Cabral, e povestea fiecaruia la un moment in viata, indiferent de sex.Stii ce-i mai greu de atat? sa fie ambii in situatia lui,si totusi sa nu se ajunga la nici un consens ci mai degraba la greseli care dor pentru fiecare. Atunci ce e de facut?:)Nu obisnuiesc sa comentez articolele de genul asta insa…de vreo 2 zile n-am inchis un ochi desi le-am petrecut doar in pat:P. Scrii frumos

    răspunde
  20. Andreea

    M-am regasit in acele cuvinte. Melodia nu am ascultat-o (sunt la munca), dar cuvintele m-au „atins”. Am trecut si eu prin asa ceva, timpul a trecut, sufletul meu s-a vindecat.
    Dar, am ramas cu o indoiala, chiar e vorba despre o femeie? Sau … despre altceva …

    răspunde
  21. Anidor

    Este povestea mea…este povestea pe care o traiesc de 7 luni…am trecut prin atatea etape…diferenta este ca acea smulgere din suflet…a facut-o el…prin toate atiunile lui… Doare ca draq sa vezi cum omul pe care l-ai iubit te dezamageste, te tradeaza, te inseala, te chinuie, te uita, te inlocuieste cu atata nonsalanta chiar in fata ta! Asta e diferenta la mine,ca face toate aceste lucruri, iar eu le pot vedea. Si toate astea „le primesti” de la el, in care ai avut atata incredere, pt care puteai sa pui mana in foc ca nu-ti va face rau niciodata!! Este atat de crunt sentimentul..si ironia este ca de fiecare data cand credeam ca o sa mor de durere si ca mai rau de atat nu se poate, viata mi-a dovedit ca ma insel, ca DA, asta nu e tot, se poate si MAI RAU!!
    Am obosit atat de tare sa-mi revin…sa ma fiu nevoita sa ma ridic..sa o iau de la capat…sa ridic capul sus si sa pornesc la drum fara sa am siguranta ca asta a fost ultima data cand am cazut…cand am plans in hohote, cum am simtit ca mor acolo pe loc, cum te doare fizic sufletul, cum te simti atat de singura, cum simti ca inima ta se rupe de corpul tau…
    Nu sunt cuvinte sa exprime durerea prin care cineva trece….speri doar ca intr-o zi sa nu te mai sfasie atat de tare…nu-ti doresti decat sa se termine… Sunt constienta ca numai eu pot pune capat chinului, insa in cazul meu este imposibil pana cand nu ma intalnesc cu el si nu-i spun tot ce am pe suflet, cat de tare m-a ranit…o prietena m-a intrebat ” si crezi ca o sa-i pese?” si m-am dat seama ca nu de asta am nevoie, vreau doar sa-i spun tot ce am pe suflet, sa ma descarc…
    Experienta asta imi dovedeste ca viata este atat de imprevizibila si ca nu o poti controla, eu fiind atat de controll freack…ca nu mai trebuie niciodata sa ai o incredere oarba in cineva…sunt multe invataminte…te face mai puternica, insa intotdeauna o sa ramana acea intrebare ” de ce…” si acel gust amar ca te-a ranit tocmai el…universul tau….
    Sunt multe de spus…poate si eu ar trebui sa le trec pe o foaia, toate etapele prin care am trecut, sa ma descarc…sa scap de el…si asa cum mi-a spus cineva drag: „Descotoroseste-te o data de toate relele pe care i-ai permis sa ti le faca, si traieste-ti viata asa cum meriti!”
    Aveti grija de voi dragilor!

    răspunde
    • ale

      EU I AM SPUS IN FATA TOT CE AM AVUT ..INSA ORICE CUVINTE AI FOLOSI NIMIC NU II POATE ATINGE INDIFERENTA..EA SE INTOARCE TOT IMPOTRIVA TA ADUCAND UN NOU SIR DE DURERE -IAR FAZA CU PUSUL PE HARTIE CHIAR AJUTA
      (EU SCRIU PE BLOG ) SO ENJOY THIS SPRING aNIDOR

  22. Dade

    Tind sa cred ca nu vorbim de iubire aici.
    Iubirea este ceva ce se imparte la 2.
    Daca nu sunt 2, nu e iubire. Sunt oameni care se incapataneaza sa creada ca iubesc, ajung sa aduleze persoana de langa el chiar daca nu ii da atentia cuvenita, daca s-a schimbat in timp, daca nu mai exista nimic romantic in relatia lor si nici intim.
    Daca persoana de langa tine e schimbata si apar probleme in relatie, despartiri, certuri, lacrimi, atunci cale de intoarcere nu mai este.
    Ajungi sa fii doar un stalp de sustinere, persoana de langa tine, pe care o vezi tot restul vietii tale langa tine, cu copii, catei, purcei, mai sta cu tine doar din obisnuinta.
    Si ajungeti 2 oameni frustrati, tu pentru ca nu primesti iubire, el/ea pentru ca nu iubeste.
    Avem o relatie pentru ca asa trebuie?
    Hai ca ne potrivim, facem mancare impreuna, dar strict pentru a manca, nu ca ar fi o experienta frumoasa in cuplu.
    Fiecare isi spala hainele, eu sterg praful, el da cu matura.
    Iesim de la munca, ajungem acasa, ne pupam si ne culcam. Dos in dos, ca n-am chef sau „ma doare capul”.
    Unul are chef de intimitaturi, altul vrea sa stea tolanit la tv sau sa doarma toata duminica.
    Daca nu sunt activitati comune, care sa placa amandurora, au intervenit despartiri si dovezi de nepotrivire de caracter, atunci renunta.
    Undeva, peste mari si tari, daca nu mai aproape, este cineva pentru oricare din noi.
    Si apropo de poveste, eu sunt scorpia din poveste.
    Taraganez o relatie doar din obisnuinta si pentru ca nu-l pot lasa cand vine dupa mine si ma roaga sa ma intorc la el.

    răspunde
    • Delia

      Nu exista personaj negativ/pozitiv in dragoste.
      Mie una, imi place obisnuinta alaturi de cineva. Am realizat asta cand am plecat in strainatate pentru o perioada. Setea de aventura si de nou a fost inecata de dorul acelei asa zise monotonii. Am ajuns sa o iubesc atunci cand nu mai era.
      Poate trebuie sa facem un pas in spate si sa spunem daca e cu adevarat negativa obisnuinta din viata noastra. Poate nu este.

    • Dade

      Nu este vorba de obisnuinta, ci de a face niste lucruri pur mecanic, fara a le face doar pentru simplul fapt ca le faci cu si pentru persoana de langa tine.
      Nici eu nu ma inteleg si sunt de blamat, stiu.
      Stau cu el din obisnuinta, nu pentru ca ar mai fi pasiune sau romantism.
      O fi iubire, o fi prietenie? Eu sunt o persoana pragmatica de fel. Ori este alb, ori este negru. Dar in cazul relatiei, sunt un dezastru, nu ma inteleg.
      Vreau sa-l las liber, i-am zis de nenumarate ori, dar nu ma lasa.
      Din exterior mersul lucrurilor pare usor, dar nu este.

  23. Lup Alb
  24. Cardreader
    Cardreader

    Este o alta poveste a drogurilor…

    răspunde
    • Andreea

      La asta m-am gandit si eu … ca este vorba despre o „iubire” mai speciala

  25. anshbach
  26. heto
  27. IRQ

    Fain … Dar si mai fain e ca povestea asta poate exprima multe … iar acea iubire poate fi orice patima sau dorinta a lui X sau in cazul asta Bogdan.

    răspunde
  28. Anonim86

    cat ma regasesc in postarea asta… o recitesc desinu-mi face bine.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.