Ne suim în mașină, eu dau drumul la muzică, Andreea butonează la navigație.
– Ia uite, ne duce drumul pe Centura Parisului!
– Văleleu, ce înghesuială! N-avem cum să ocolim?
– Nope. Asta e, poate trecem când e mai liber.
Și ne punem pe drum. De la Dusseldorf spre Blois, am avut de traversat Belgia, apoi am intrat în Franța. Și dă-i…
La un moment dat simt cum mă privește insistent.
– Spune, ce e?
– Mi-e dor să văd Parisul. Măcar așa, puțin.
– Da și eu mă gândeam la asta.
– Să trecem pe Champs Elysees, să dăm un tur de turn, să stăm la o terasă și să mâncăm un poulet din ăla pricăjit de-al lor…
– Mda, sună bine. Dar am două probleme mari. Una cu traficul. Și alta cu riscul de atentat.
– M-am gândit și la asta…
Și mergeam spre Paris cu gândul să oprim. Sau mai bine să nu oprim?
Oprim să alimentăm la o benzinărie de lângă Charles de Gaulle și-i vedem pe toți agitați.
– Ce s-a întâmplat?
– Atentat pe Champs Elysees!
Ne-au căzut fețele.
Am alimentat și ne-am oprit într-o parcare pe Peripherique, n-am mai căutat un camping.
Și cu gândul ăsta am adormit… Să scoatem scuterul și să intrăm în Paris, sau să mergem mai departe?