Cabrale, cum îi spun nevesti-mii să se bărbierească?!

Liviu este un băiat tare mișto. Mi-e prieten de ani buni. E imbecil, desigur, în câteva privințe, dar altfel… băiat săritor și inimos.

Acum șase luni o cunoaște pe Ileana. Ileana… o brunetă țiplă, mândră și frumoasă de prin zona Ieșilor.

S-au cunoscut, s-au apropiat, au făcut dragoste și au decis că se cam potrivesc… a venit omul să ne-o prezinte.

Facem cunoștință, fata… comunicativă și tare mișto, ne-a cucerit pe loc.

Totuși… era ceva. Avea ceva care la un bărbat de 40 de ani se numește mustăcioară de trei zile.

Nu e o mustață în toată regula… e așa, o umbră, parcă doar promisiunea că acolo va să fie ceva mai pronunțat, dar încă nu e.

Ne întreabă Liviu, la câteva zile, ce părere avem despre fată…

Eu n-am zis nimic. Mircea n-a zis nimic. Marius n-a zis nimic. De fapt, aproape niciunul n-a zis nimic.

Edi, însă, n-a putut să tacă…

– Liviule, e frumoasă, mă. Și pare că ține cu casa. Da’ o să-ți cam consumele lamele, mă…

Liviu, băiat deschis, n-a dat-o cotită…

– Da, bă. Le cam are pe mustață. Și nu prea știu cum să-i zic. Că ar putea s-o smulgă. S-o depileze. S-o epileze, sau cum rahat îi spune bărbieritului la femei!

De faza în sine și de frustrarea Liviului… toată gașca s-a pus pe râs. Eu n-am râs. Asta i-a spus lui Liviu că eu cumva înțeleg problema la un nivel mai profund și ar putea vorbi mai în amănunt cu mine.

Mă sună după câteva ore…

– Bă, cum îi zic?

– Ce să-i zici?!

– Că o iubesc, că-mi place de ea de mor, dar… că mă gâdilă mustața aia a ei!

Mi-am înghițit râsul și am început să-i explic cum comunicarea trebuie să fie deschisă de la început. Că trebuie să fie transparent și să nu-i fie frică de ce simte și gândește. Că nu trebuie să simtă că vorbește cu un străin… ci cu partenerul lui de viață, care ar trebui ca și ea să-l cunoască în cel mai profund substrat al lui, că astea sunt lucruri normale și naturale pe care să le vorbești.

M-a ascultat. A înțeles. Mi-a mulțumit și a închis… hotărât să facă lucrurile fix așa cum ar trebui.

A ajuns acasă.

Ea i-a zis, mai mult în glumă, la cum am ajuns s-o cunosc…

– Liviu, ești un băiat chiar arătos. Dar parcă ai început să pui burtă. Poate începi să mergi și tu la sală…

El, dulce și suav, răspunde:

– Băi, Pablo Escobar… mai bine mergi tu la bărbierit și lasă-mi mie burta în pace!

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Marina Oana
    • 25.10.2020

    Idioata alegere sa citesc articolul in tramvai :-)))))).Doamne hal de ras pe capul meu ,noroc ca sant in cartierul meu :-))))) unde toata lumea e usor defecta :-)))

    • Cabral Ibacka
      • 28.10.2020

      :))))

    răspunde-i
  • Akella
    • 25.10.2020

    Imi este mila de bietul baiat! I-a intrat concurenta in casa!!

    răspunde-i
  • Mihai
    • 24.10.2020

    Geniala povestea! Am ras cu lacrimi!

    răspunde-i
  • Soulseeker
    • 04.10.2018

    Ahahaha..mi-ai facut ziua mai frumoasa…

    răspunde-i
  • Ianc victor
    • 26.09.2018

    :-)))

    răspunde-i
  • Andreea
    • 11.09.2018

    Si uite cum rad, ca ultima scapata :)))
    Nu de alta , dar sunt la munca si impart biroul cu ceva colegi.
    Multumesc pentru povestile astea minunate

    răspunde-i
  • Rodieru
    • 07.09.2018

    Ce iubesti de dimineata?
    Chiar femeia cu mustata….asta doar daca nu te gadila…

    răspunde-i
  • Cristi
    • 07.09.2018

    Blanadeurs, maestre!

    răspunde-i
  • AlexP
    • 06.09.2018

    Uite cam asa trebuia sa ii spuna:

    El: Ai plans azi?
    Ea: Da…de unde stii?
    El: Ai mustața uda.

    răspunde-i
  • Dannas
    • 06.09.2018

    🙂 cred ca mai bine anunta ca in weekend el se duce la sala si ei ia luat un voucher cu toate serviciile la un salon de infrumusetare…era mai câștigat

    răspunde-i
  • Loading...