Bună seara, știi dragoste?

Dă-i [play] și citește.

Dragostea e un material incredibil de volatil și care trece fulgerător prin toate stările de agregare… uneori e lichid, apă a vieții prin vene, când te iubește te face să cânți, să dansezi, să urli…

Alteori, atunci când te necăjește  se transformă în plasmă, îți arde sufletul de juri că ți-e carbonizat…

Dar sunt momente – atunci când îți pleacă din viață – când se transformă în gaz ucigător, îți invadează plămânii și te sufocă, simți cum mori și nu poți face nimic, doar te zvârcolești…

Dragostea e o instalație de nouă generație, are un sistem de împăturire din ăsta performant, că sunt uneori ani întregi în care o porți cu tine dar nu ocupă spațiu deloc și nici greutatea nu i-o simți.

Sistemul ăsta revoluționar e foarte bun, atunci când te îndrăgostești dragostea se umflă cumva, ia aer și te face să plutești.

Problema e că sistemul cedează atunci când el îți spune adio și dragostea se transformă în niște bolovani foarte grei, toți apăsându-ți sufletul…

Dragostea e o limbă străină pe care o știi fără să iei meditații.

Te naști cu ea, o conții, o porți cu tine peste tot, toată viața… dar n-o vorbești decât de câteva ori în viață, și-atunci dacă ești norocos…

Și depinde de tine, de cele mai multe ori, ca partenerul de discuție, cel cu care vorbești dragoste, să rămână lângă tine o viață.

O viață de dialoguri nesfârșite, în limba dragoste.

Tu poate știi engleză… dar știi dragoste?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Mihaela
    • 19.11.2015

    Multumesc, Cabral, pentru ca pui in cuvinte dragostea. Tocmai i-am spus “te iubesc” logodnicului meu cu articolul tau. Multumesc!

    răspunde-i
  • Alex
    • 09.10.2014

    Invat. Inca nu stiu tot. Dar este foarte placut sa intelegi. In momentul asta vorbesc dragoste de un an si in sfarsit simt ce inseamna sa comunici. E incredibil cand o vorbesti, simti viata cum pulseaza. Dar e absolut fantastic atunci cand “vorbesti” dragoste la acelasi nivel cu partenerul, cand desi crezi ca mai ai mult de simtit pana sa ajungi sa stapanesti dragostea, te uiti la EA si intelegi tot.

    Iubesc, vorbesc.
    Multumesc!

    răspunde-i
  • Ruxi
    • 08.10.2014

    sunt fascinata de articolele pe care le scrii. cred ca toti simtim ceea ce spui dar putini, f putini chiar, reusim sa exprimam cu atata frumusete ce vrem, zic eu care sunt o mare sustinatoarea a comunicarii si exprimarii dragostei in cuplu, dar realizez ca sunt o muta cand citesc asemenea transpunere in cuvinte. totusi, eu consider ca stiu limba dragoste si incerc sa imi invat si partenerul sa fie cat mai profi la acest capitol. cu rabdare si insistente din partea mea si bunavointa din a lui reusim.

    răspunde-i
  • Oceanne
    • 08.10.2014

    3 definitii autentice. Multumesc !

    răspunde-i
  • Lorena
    • 08.10.2014

    As vrea sa spun atat de multe, dar nu stiu de unde sa incep! Pentru noi ce ai scris nu e un articol, nu sunt doar niste cuvinte scrise, ci un nou beculet aprins, poate un balsam pentru sufletele altora, poate un mare zambet pe fata celorlalti!
    E trist cred atunci cand ai cui sa oferi dragoste si nu o simti! Simti (fata de celalalt) drag, fiori, entuziasm, bucurie, dar si indiferenta, nepasare, dezinteres!! Dragostea e constanta nu?
    Multumesc! :*

    răspunde-i
  • Marina
    • 08.10.2014

    este incredibil cate s-au scris despre dragoste, cate cuvinte au patat sute-zeci-mii de pagini si tot mai exista resurse pentru a descrie ceva ce de fapt nu poate fi complet descris in cuvinte…
    Felicitari, mi-a placut!

    si, sincera sa fiu, cred ca mai bine cunosc ”dragoste” decat limba engleza 🙂

    răspunde-i
  • Ramona
    • 08.10.2014

    despartirea o poti transforma in ceva bun doar daca stii sa inveti din ceea ce a trecut, altfel toata suferinta e in van pentru ca NICIODATA nu exista despartire doar din vina unuia. Important este sa fii suficient de matur incat sa iti recunosti greselile. Acum referitor la post…” stii dragoste?” NU! ESTI DRAGOSTE! Pentru ca Dumnezeu ne-a creeat din iubire si pentru ca incepi inca din fasa prin a-ti iubi mama, familia, catelul, florile si multe alte persoane si lucruri ce te inconjoara pana cand…dragostea, iubirea, prinde un nou sens. La inceput vor fi iubirile copilaresti de care cu totii avem parte si de care cu siguranta ne amuzam cu totii, poate chiar ne rusinam putin atunci cand ne amintim de ele. Insa iubirea adevarata este aceea despre care citesti in basme, si crezi ca stii ce inseamna pana in momentul in care incepi sa o traiesti. Pot spune ca aceasta iubire te face sa te simti complet, sa simti ca nici un loc de pe pamant nu este mai frumos ca in bratele iubitului/iubitei, care te face sa il ajuti pe cel de langa tine cand poate simti ca nu te poti ajuta nici pe tine , care iti usureaza orice problema doar prin faptul ca iubitul/iubita iti spune: “totul va fi bine”.Cu toate astea iubirea este infinit mai mult! IUBIREA este cea care pe mine MA FACE SA TRAIESC iar FARA IUBIRE pur si simplu EXIST! Mananc, beau, dorm, respir si atat. Exact ca un robot.

    răspunde-i
  • Da, ai dreptate, toti o avem, dar fiecare dintre noi folosim limba asta mai des, mai rar, desi pentru majoritatea dintre noi, barbatii, parca ii cam … neglijenta.

    răspunde-i
  • santaban mihaela
    • 07.10.2014

    De cand iubesc,de o luna si jumatate,ne-am despartit de vreo 3 ori,am stat mai putin de 24 de ore” despartiti”,insa in acele ore in care nu ne-am vorbit am suferit enorm,n-am mancat,am plans in hohote,sufletul imi era sfasiat de durere,o durere nemaiantalnita…acum ne iubim dar cand nu-mi e aproape sufar..am reusit sa slabesc intr-o luna si jumatate cat n-am reusit in ultimele 6 luni de diete si exercitii fizice.. In concluzie, chiar daca suferi, e divin sa iubesti!

    răspunde-i
  • Codruta
    • 07.10.2014

    Cand o gasesti si nu stiai ca exista intr-un asemenea hal frumos, apoi pleaca, iti doresti sa nu fi stiut vreodata ca asa ceva exista…

    răspunde-i
  • Loading...