Boala noastră de a construi niște căsoaie enorme

EcoKitAm niște prieteni foarte buni (probabil ca pe cel mai înalt nivel al prietenilor) care-și caută acum casă. Să se mute. Să scape de bloc!

Ei bine, pentru că am o vârstă și am trecut prin ceva mutări până acum 😀 sfatul meu este neprețuit, cerut și așteptat cu nerăbdare. Cu alte cuvinte… nu pot oamenii ăia să vadă o casă că mă bag și eu în seamă.

Ei bine, pentru că tot căutăm și căutăm, am observat o problema: peste 70% dintre case care sunt de vânzare sunt niște monștri enormi. Suprafețe maaaari, camere cu nemiluita, holuri peste holuri, băi și debarale peste tot!

Bine, asta nu ar fi ceva rău daca și necesitățilereale ale familiei ar fi mari. Totuși, ne-am trezit de mai multe ori că familii de 3 sau 4 persoane au căsoaie de câte 5-6 camere. Și când îi întrebi de ce au făcut ditamai monstrul de câteva sute de metri pătrați… se uită la tine încurcați și spun Pentru că n-am știut cât vor costa căldura, răcirea și întreținerea unei căsoaie ca asta!

Da, vrem spațiu. După ce ne-a înghesuit răposatu’ în cutii de chibrituri, acum când putem, ne apucăm să ne facem fiecare propria Casă a Poporului. Unde poporul este format din noi și alți 3-4 membri ai familiei… și-atât.

Ei bine, pornind de la discuția asta cu căsoaiele enorme și costurile groaznic de mari pe care le generează ele, organizez un concurs aici pe blog: cum arată casa ta ideală?

Premiul este un set din ăla de becuri fancy-trendy-cool și care sunt comandate prin smartphone, Philips Hue (uite-le la Apple în magazin).

Partenerul pentru concursul acesta este, deloc întâmplător, un producător de case de lemn. Și nu unul oricare ci unul care a lucrat până acum doar pentru export, a construit case doar pentru Franța. EcoKit îi cheamă pe oameni și din recomandări se pare că sunt printre premianți, construiesc case de lemn care nu scârțâie, care rezistă în timp și care nu se scofâlcesc sub vânturi și zăpezi.

Cum organizăm concursul? E simplu… pentru că vorbim despre dimensiunea potrivită, la cei de la EcoKit găsești mai multe modele de case. Aici.

Intră acolo, alege modelul și-apoi întoarce-te aici, scrie într-un comentariu care este modelul ales și spune de ce ți-a plăcut modelul respectiv și de ce s-ar potrivi nevoilor tale.

Argumentația cea mai bună, cea mai pe larg / în amănunt… câștigă setul de becuri inteligente comandate prin smartphone.

Spoor!

Later edit: Cei de la EcoKit le fac o surpriză celor puși pe treabă și pun la bătaie și proiectul casei alese. Trebuie doar sa completezi formularul de mai jos.Ta-da!

Pe aceeași temă

Comentariile sunt ascunse momentan

Dar tu poți adăuga oricând comentariul tău pentru concurs.

Lasă un comentariu la acest articol...