Orașul ăsta, Beijing, este în foarte multe privințe spectaculos.
Clădiri incredibile, autostrăzi late, soluții ingenioase care rezolvă în parte problemele ce vin dintr-o supraaglomerare de 22 de milioane de rezidenți cărora li se mai adaugă încă 3 milioane de vizitatori zilnic… toate astea te aruncă într-o dimensiune pe care – vrei sau nu vrei – o admiri.
Ce îți creponează sufletul, însă, este cerul… cerul care nu există așa cum îl știm noi… albastru și cu norișori pufoși.
SONY SLT-A99V | 24mm F3.5 1/1600 ISO640
Smog-ul este atât de pronunțat în Beijing, atât de prezent, atât de mare… încât cerul nu se poate vedea.
Și nici soarele.
Tot ce poți vedea este discul soarelui, o pată difuză care îngălbenește cumva ceața ce atârnă deasupra orașului.
Și dacă te întrebi dacă se simte și la respirație… poate că la noi a fost doar autosugestie, nu știu ce să zic, dar atunci când am luat-o la pas prin oraș am simțit că ne-am cam iritat căile respiratorii.
Eu sper ca ei să aibă și zile mai bune, în care există și cer, nu doar plumburiul ăla cețos… poate ne spune cineva care stă acolo, cineva care a stat mai mult timp.
În cele câteva zile petrecute acolo cerul a arătat așa cum îl vedeți în fotografiile de mai jos.
Da, cumva asta te face să vrei acasă…
Prima poză, asta cu antena GSM și soarele, este făcută undeva în afara Beijing-ului, unde aerul era ceva mai curat…
Parcă acum te uiți cu alți ochi la orașul tău… este? 🙂
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.