Bax și înmormântarea navală

De câteva zile mă tot gândesc să povestesc măcar o părticică din viața prietenului meu Bax. Nu e Bax numele lui, nici măcar porecla… dar acum e om serios, are afacere personală cu profit baban, nu se face să-l demascăm public nici măcar în fața prietenilor care ar putea bănui cine e.

Așa c-o să-i spunem Bax.

Care Bax… a fost un tânăr precoce, un individ născut pentru libertate. Pe la vreo 19 ani și-a dat seama că vrea să vadă lumea.

Bani în familie nu erau, așa că a trebuit să se gândească la o variantă lucrativă.

Ghici ce? A văzut o reclamă la o companie care opera nave de croazieră. S-a dus la interviu, l-au sucit oamenii pe toate părțile, l-au plăcut și l-au angajat.

Și a plecat pe barcă.

Au urmat câțiva ani superbi, cu locuri incredibile văzute, cu destinații la care alții nici n-au curaj a spera… dar și cu niște pățanii, boacăne și belele rar întâlnite.

În mini-seria asta o să vă povestim câteva… sper să râdeți alături de mine și de Bax (da, e genul autoironic accentuat).

vas de croaziera

[sursa foto]

Se anunță pe vas că a murit o doamnă. Moarte naturală, infarct sau ceva de genul ăsta.

– Și ne anunță ăia că a murit baba, că ne oprim în primul port să-i așteptăm familia, o incinerează și-apoi o să urmeze ceremonia de aruncare în ocean a cenușii babei.

El era la început, nu știa cum stă treaba, i-au explicat colegii că se vor îmbrăca în uniforma de gală, se va strânge tot echipajul pe o anume punte și de-acolo, în largul mării, cenușa va fi aruncată.

– Echipajul era deja muci de oboseală, eram morți. Și când s-a anunțat că oprim în port am zis că e rost de hodineală. Din păcate era un orașel de rahat, nu aveai ce să vizitezi, așa că aproape toți musafirii au rămas pe barcă. Și toți erau nemulțumiți și ciufuți, toți  comentau, crâcneau și nici șpagă nu mai dădeau… era nașpa, toată lumea o înjura pe babă!

A durat două zile până când familia doamnei a fost adusă (din câte am înțeles treaba asta cu adusul rudelor de gradul 1 în caz că pasagerul deceda era inclusă în biletul croazierei, în cazul în care pasagerul specifica asta la îmbarcare, evident). Două zile de foc pentru întreg echipajul, toți erau cu nervii la pământ.

– A venit familia babei, au dus-o la crematoriu, le-au dat-o înapoi într-un butoiaș drăguț de lemn. Acum ce să spui? Baba avea 227 de ani, înțelegeam durerea familiei dar nu putea nimeni să spună că a fost surprins. Noi… echipaj de tineri, am fi fost amărâți dacă murea unul tânăr, dar așa… odihnească-se în pace, brânci în mare și hai să mergem mai departe!

Vine și ziua ceremoniei de aruncare în apă a cenușii. Ditamai vaporul în larg, cu motoarele la minim. Pe puntea pe care era adunat echipajul era curățenie lună.

Întreg echipajul era acolo, aranjat într-un careu perfect. Toți îmbrăcați în uniformele de gală, de un alb impecabil, cu trese.

Toți aranjați, frezați, bărbieriți.

Fiecare în parte în poziția corectă, cu privirea înainte.

– Și începe slujba. Și-o căldură, frate, și nava mergea încet și nu era aproape deloc curent, am început să nădușim. Și-apoi să transpirăm de-a dreptul. Și n-aveai voie să miști în front, să te ștergi pe față sau altceva de genul ăsta. Stăteam drepți și ne curgea transpirația pe sub pălării, pe față, pe ceafă, pe spate… era nenorocire!

După ce slujba a fost terminată rudele doamnei plângeau încet, li s-a înmânânat urna și au fost îndrumați către balustradă.

– Eu nu mai văzusem așa ceva, cu perpelit omul și aruncat peste bord, doar din filme știam că există. Ăștia din echipaj erau toți, brusc, ca niște chinezi. M-am uitat cu coada ochiului la ăia din stânga și din dreapta mea, erau cu ochii mijiți, și cu niște moace ciudate, strânse.

Familia a mai rostit câteva cuvinte, apoi s-au luat de mâini și unul dintre nepoți, om pe la vreo 40 de ani, s-a ridicat pe vârfuri, s-a aplecat puțin și a înclinat urna.

– Mă omora căldura pe mine, simțeam că-s ud și-n chiloți. Aveam pe față o grimasă de om chinuit, cu colțurile gurii în jos, cu gura deschisă și dinții la vedere, a om chinuit. Voiam să-mi smulg tunica de pe mine, de-abia așteptam să se termine!

Urna înclinată a lăsat să curgă cenușa spre apă. Timpul încremenise, soarele ardea necruțător deasupra, nu se auzea nimic.

Ei bine, fix în secundele alea o pală de vânt a suflat relativ energic. N-a fost o rafală, că n-avea de unde, dar s-a simțit.

– M-am bucurat că a venit vânticelul ăla, am deschis gura și mai mare, să iau aer, că simțeam că mor acolo.

Păi cum să nu te bucuri de-o adiere de vânt?!

– Cu coada ochiului am sesizat ceva la ăla din dreapta mea, m-am sucit puțin să văd și m-a bufnit râsul! Ăla era cu ochii închiși, cu buzele strânse și părea să-și țină respirația. What is… 

Ceva se întâmpla…

– Băi, când să-l întreb pe șustake pe om de ce naiba s-a închis așa… am simțit că mi-e greu să respir. Întorc privirea la loc, dar îmi era greu și să văd, aveam praf în ochi. Praf, în mijlocul mării?! De-abia atunci mi-a căzut fisa, tocmai o trăgeam pe babă în piept, o aveam în ochi, îmi era întinsă pe față și amestecată cu transpirația îmi curgea pe piele…

Toată puntea era asaltată de cenușă. Toți încercau să stea nemișcați, să nu clipească, să nu respire, dorindu-și din inima lor de oameni vii ordinul de ”rupeți rândurile!”. Câțiva au început să tușească, câțiva au început să icnească…

– Un icnet. Două icnete. La al treilea n-am mai reușit. Mi-a ieșit voma direct din stomac, n-am mai putut s-o opresc. Am vomat direct pe spatele ăluia din fața mea. Când a văzut… ăsta de lângă mine a tras și el un icnet, apoi al doilea… a slobozit și el o rafală pe spatele celui din fața lui. Și de-acolo încolo… se auzeau din toate părțile ”bleeeeah!” și-apoi ”fleoșc!”, careul a început să se dezintegreze, am început să ridicăm mâinile și să ne ștergem la ochi de cenușă…

Într-un târziu s-a dat ordinul de a rupe rândurile și într-o îmbulzeală de nedescris s-au bulucit să se spele, care încotro.

O aveam pe babă în gură, în ochi, lipită pe interiorul nărilor, alunecată pe piept odată cu transpirația… ne atacase din toate părțile.

A stat în duș și-a frecat până și-a luat pielea, s-a spălat pe dinți până i-au sângerat gingiile… și tot nu era bine!

– Bă, aveam un gust în gură de-am avut pielea de găină două săptămâni. N-am mâncat, n-am băut… și apă când beam, primele guri le scuipam, parcă să fiu sigur că nu mai e pic de babă pe-acolo… a fost groaznic! Mi-am jurat că la ceremonii din astea mă învoiesc fix că-mi iau amendă, dar așa experiență nu mai voiam să am!

Și-acum, la atâția ani, în timp ce-mi povestește finalul pățaniei Bax îmi arată cum i s- a făcut pielea de găină…

Când îmi fac timp o să scriu despre altă ceremonie de pe vas, ceremonia de primire a oaspeților, când Bax al nostru a dat cu situația de pământ rău, rău…

Până atunci… dacă ai vreun prieten pe care vrei s-l scoți din supărare, trimite-i articolul ăsta. Poate râde… poate nu. 🙂

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Nicoleta
    • 25.10.2018

    Pot sa ti confirm am o cunostiinta preot catolic….la fel mi a povestit inmormintarea unei babute ce si a dorit sa fie incinerata si apoi cenusa aruncata in lacul din Luzern…..ma rog cea mai ramas di cenusa ….deci vapor …briza ..cenusa….cea mai ramas …restul era pe fata prietenului meu popa….si n barba….sin gura..ca batman..zicea: in numele tatalui….si copii inclinau urna…si venea briza…si popa meu inghitea baba…de i ramase si pe barba……

    răspunde-i
  • răspunde-i
  • mishu
    • 12.08.2014

    Astept cu nerabdare sa scrii despre ceremonia de primire a oaspetilor. De mult nu am mai ras asa

    răspunde-i
  • Adrian Tripas
    • 03.08.2014

    Foarte taree Cabral…amuzanta intamplarea si frumos expusa…am ras de unul singur!

    răspunde-i
  • adriana
    • 02.08.2014

    Cred ca babei ii placeau aia tineri,de aia s-a lipit de ei!

    răspunde-i
  • Mada
    • 01.08.2014

    Acum ca am prins “gustul” comentatului pe blog, nu pot sa rezist fara sa zic ca imi era dor de un asemenea post. Am ras cu lacrimi, ca intotdeauna :)))) Bax trebuie sa fie sigur ca acum o are pe baba in suflet, la propriu :)) au devenit un tot unitar :))

    răspunde-i
  • maria
    • 01.08.2014

    eu nu am ras, baba a fost o fiinta omeneasca si cred ca nu se merita sa se faca atata caz despre ea.

    răspunde-i
  • Ema
    • 01.08.2014

    M-am cracanat de ras….

    răspunde-i
  • Marius
    • 01.08.2014

    Cabral esti tare omule.. de mult timp nu am mai ras asa de tare =)) auzi so traga pe baba in piept :)). Apropo de baba trasa pe piept… cauta filmul How High cu Method Man si Redman si zimi te rog ce parere ai.

    răspunde-i
  • Cristin
    • 31.07.2014

    Intreaba-l te rog pe Bax unde au tinut-o pe baba (si pe altii ca ea care si-au dat duhul pe val) de la deces si pana au tras barca-n port? 🙂
    Am adunat si eu ceva povesti de la prietenul unui prieten 😉

    răspunde-i
  • Loading...