Au mai trecut douăzeci de ani.

– Bună! Pizza Hut împlinește 20 de ani.
– Aha. Felicitări. Iar eu…
– Tu ai vrea să scrii despre ce s-a întâmplat în acești 20 de ani?
– Deci nu ne apucăm să preamărim de nebuni pizza, vorbim despre cum ne-au trecut anii ăștia? Mă bag!

De la ce să plec, însă? De la experiența personală? Bun, doar că experiența asta poate fi prea personală, poate nu coincidem și-atunci vorbesc singur în pustii. Hai să vedem invers… ce-ar fi să-mi spună ai mei, cititorii, cum le-au trecut ăștia douăzeci de ani și-apoi să văd de coincid trăirile cu ale mele…

În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru comentarii. Pentru mine e mare lucru că deja atâția oameni și-au găsit timp pentru a împărtăși, pentru a răspunde ce-am întrebat. Așa că toate comentariile primite până la scrierea acestor rânduri de-ale mele (adică primele 20) primesc de la mine o Pizza Mulțumesc! (adică orice pizza medie de la Pizza Hut, zic 😀 ). Da, aș fi putut face un concurs altfel… am preferat să fac unul nedeclarat. Surpriza mi se pare și mai frumoasă așa… 🙂

Apoi… hai să vedem:

Douăzeci de ani? Trebuie să le vedem din nou pe profele din liceu! Au! Da,Dush, la câteva dintre personaje și eu strâmb din nas de vine vorba de revedere. După ce că mi-au acrit copilăria… trebuie să le văd din nou?! Totuși… se compensează cu prisosință când îi vezi pe ceilalți, frați de suferință – colegi – sau asupritori la vremea aia pe care-i vezi acum ca oameni frumoși ce te-au format așa cum ești, profesori de apreciat.

Douăzeci de ani e Voltaj, clar! Da, Gebe, doar că eu o cântam ”ca la 20 de ani, fără griji și cu mulți bani!”. Treabă de wishfull thinking, evident inutilă.

Încă douăzeci de ani de democrație care parcă nu-i perfectă.Da, Raluca, dar – să știi – tocmai că ai dreptul să comentezi că nu-ți place cum arată… tocmai asta demonstrează că este. Înainte am încercat și varianta cealaltă. E nașpa rău… 😉

Pentru mine-s 20 de ani de când am făcut 17. 🙂 Pentru Arabela sunt 20 de când a făcut 20. Perfect, să înceapă petrecerea! 😀

Una dintre chestiile pe care le avem în comun e simplă: au trecut deja 20 de ani? Când?!?! Da, Alyssa, trecură 20. Dar nu contează câți au trecut, cred că mai degrabă contează cum au trecut.

Dacă au fost ani plini, frumoși, de care să-ți aduci aminte cu drag… e perfect! Dar nu-mi vine nici mie să cred că au trecut atâția… aș fi jurat că-s mai puțini!

Douăzeci de ani de continuitate, pentru unii. Tatiana a scris ceva frumos: ”Acum 20 de ani, mama mi-a dăruit prima pereche de cercei (pe care îi purtase ea până atunci). 20 de ani de când port ceea ce vreau să transform în relicvă de familie”.

Continuitatea, mai ales în ziua de azi e aproape imposibil de păstrat. Cu atât mai important că vrei și faci lucrul ăsta.

Totuși, anii trec și ne schimbă. O schimbare constantă, pe care o simt și eu, dar la mine schimbarea îmi este conștientizată doar când mă concentrez la ea. Poate că e o formă de a-mi spune constant că-s tânăr și neschimbat, dar așa-i la mine… mă plimb prin viață și mă simt la fel. De bine sau de nebun. Dar la fel…

Douăzeci de ani în care chipul părinților noștri s-a schimbat radical. Mi-aduc aminte de cum îmi zâmbea mama mea, de zâmbetul, de ochii ei și de părul negru-negru căruia-i dădea luciu cu o infuzie de frunze de nuc. Da, Cristina, se schimbă ai noștri… avem însă consolarea că au timp să îmbătrânească…

Au trecut douăzeci de ani de când totul era simplu. Asta este ce simt și eu, totul era mai ușor de atins, mai facil de realizat.

Și las la sfârșit un comentariu întreg, așezat, liniștit și incredibil de cald…

Acum 20 de ani aveam 14 ani… incepea transformarea: adolescenta, prostii, chiul in Gradina Botanica, dragoste tinereasca, toceala pentru bac si facultate, casatorie, libertate, calatorii, leneveala alaturi de el, copil crescand, evadari din rutina, momente “priceless” alaturi de cei doi baieti ai mei. Imbatranim impreuna, dar parul alb e pentru ca asa se poarta, nu e fiindca au trecut 20 de ani.

Vă mulțumesc pentru stările pe care mi le-ați dat prin comentarii. Poate mai vorbim despre asta și cu altă ocazie. Vedeți că vă dau un mail prin care vă spun cum facem cu pizzele alea. Nu de alta dar acum 20 de ani am plecat din Berceniul natal împreună cu Mario, cu Gulie, Rață și Dick și ne-am pus la coadă la lansarea primulul Pizza Hut din România. Nu e nicio poveste, au trecut 20 de ani de-atunci. Și încă râd – ca și atunci – când mi-aduc aminte că ne-am văzut acolo cu tot orașul, la țol festiv, bălăcărind șoferii troleelor care n-aveau loc de noi!

Cabral 2 (1)Am scris postul ăsta de mai multe ori. De fiecare dată mi se pare ori prea personal, ori prea generalist… așa că vreau să îl construiesc de la ce îmi spuneți voi.

Când vă spun că au trecut 20 de ani… la ce vă gândiți?

Iau răspunsurile voastre apoi scriu eu. Astăzi, promit. 🙂

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Ramona
    • 08.10.2014

    acu 20 de ani eu ieseam din burtica la mama iar acum un altul sau o alta asteapta in burtica la mama.Deci da…. schimbari multe va dati seama… de la copilarie la adolescenta de la liceu la facultate si uneori stau sa ma gandesc ca eu tot aceeasi ma vad… poate doar putin in alt oras…mai precis la 10 ore distanta de mers cu trenul de casa … intr-o lume parca diferita de oraselul meu micut, linistit,banal si totusi deosebit exact datorita acestor lucruri. Ca sa nu mai spun ca imi lipsesc muntii mei si peisajul pe care ni-l ofera Vatra Dornei. Prea personal cum spuneai si tu… si totusi 20 de ani reprezinta intreaga mea viata de pana acum 😀

    răspunde-i
  • andreeaw
    • 07.10.2014

    Acum 20 de ani, cam pe vremea asta imi dadeam coate cu o colega de clasa in ora de sport, printre alergaturile pe care le faceam, ii povesteam despre tipul cu care urma sa ma intalnesc in weekend. Si acea “prima intalnire” a fost inceputul primei relatii care a durat 6 ani si jumatate. Si desi nu mai formam un cuplu de atata vreme, ne vedem cu drag inca si ne purtam de grija unul altuia. 🙂

    răspunde-i
  • Victor
    • 07.10.2014

    20 de ani… Fix acum 20 de ani s-a terminat singura perioada linistita din viata mea: copilaria. Ce am facut in acesti 20 de ani? Am schimbat de vreo 7 ori locul numit “acasa”, tot de-atatea ori orasul in care am locuit si de doua ori țara. Am vazut locuri si am intalnit persoane pe care acum 20 de ani nici nu le visam. Am cunoscut fericirea si am plans pentru vreo 3 iubiri. Si am acumulat o tolba plina de amintiri pe care le pretuiesc enorm. Coincidenta face ca una dintre cele mai dragi amintiri din acesti 20 de ani sa fie legata de Pizza Hut.
    Privind in urma la acesti 20 de ani insa, imi dau seama ca mi-a lipsit un singur lucru. Ceva ce imi lipseste si acum. Un pic din linistea aia pe care ti-o da doar statornicia.

    Felicitari castigatorilor.

    răspunde-i
  • Sam
    • 07.10.2014

    Au trecut 20 de ani de cand m-am mutat in Bucuresti, de cand am scapat de problemele “babacilor” sa fiu si eu singur ca deh, doar sunt mare si student si de fapt problemele abia atunci au inceput. 20 de cand trebuie sa fac singur ce facea mama si nu stiu cum se face, dar parca ei ii era mai usor, unde mai pui ca eram 5 nebuni de copii. 20 de la un autobuz la o ora la Valeni, la 60 de autobuze intr-o ora la Bucuresti. 20 de ani grei, dar frumosi. Daca ar fi sa dau timpul inapoi, n-as rata niciunul, pentru ca nu stiu daca n-as sari partea cand m-am indragostit (a N-a oara), cand am luat A-ul, sau primul motor, prima masina, sau cand am fost la maternitate si mi-au dat un ghem infasat pe motiv ca-i maimutica mea si s-o duc acasa si s-a dar de cateva ori peste cap (in general al meu) si s-a transformat in printesa cu poseta. 20 plini de tot. Ii astept cu interes pe urmatorii 20….

    • Cabral Ibacka
      • 07.10.2014

      Este incredibil ce comentarii frumoase au fost scrise la postul ăsta…! In-cre-di-bil!

    răspunde-i
  • oana
    • 06.10.2014

    too fast and a little bit furious.!!!!!

    răspunde-i
  • denisa
    • 06.10.2014

    20 de ani! Cand privesc in urma imi dau seama ca am trait..mai bine de 20 de ani…exista varianta sa nu am sansa asts. Bine,eu stiu ca mai am de trait 2×20 😀 cel putin! 20 de ani:am iubit cu pasiunea,am fost si iubita,am si plans,am si ras,am castigat bani,i-am si pierdut,am cunoscut oameni,pe unii i-am pierdut cu intentie undeva pe drum,pe altii i-am ingropat cu inima rupta pt ca inca ii mai doream langa mine,am daruit o viata pt care sunt mandra! Urmatorii 20…o sa port in fiecare secunda grija,iubire si bucurie pt viata mica pe care am daruit-o,o sa iubesc,o sa fiu iubita,o sa plâng,o sa rad,o sa câștig bani pe care o sa-i pierd,o sa cunosc oameni si o sa pierd unii dintre ei…si peste alti 20 de ani o sa tragem din nou linie si o sa constatam ca si acum,ca se merita!!!

    • Sam
      • 07.10.2014

      Foarte adevarat 🙂

    răspunde-i
  • cris
    • 06.10.2014

    20 de ani!!! Si imi vine asa greu sa mai adaug inca 12 pe langa…de parca nu s ai mei, nu i simt ai mei…sufletul meu a ramas acolo la 20…adevarat ca am mai prins nitica experienta de atunci in ale vietii, ca am mai invatat ceva in timpul asta, ca am realizat multe din visele ce le aveam , ca am creat doua minuni, e adevarat, dar inima mea e aceeasi! Inca visez ca atunci, inca mai sper ca atunci, inca nu m a ramolit viata asta cand dulce cand amara…ce sa zic,am o iniima dee copiil :))))

    răspunde-i
  • Balan Ralu
    • 06.10.2014

    Cand traiesti frumos ..anii trec usor .Am facut multe in 20 ani ..dar de 13 ani sunt cea mai fericita : doi copii gemeni ..care mi-au aratat din nou viata prin ochii lor …Hmm ! Stii care e prima amintire pe care o am cu Cabral ? Cauta o papusa neagra pentru fetita lui …si nu gasea ..M-ai impresionat !! Sa fim sanatosi ,sa traim frumos ! restul e ..poveste ..A vietii noastre !!

    răspunde-i
  • Gabby
    • 06.10.2014

    Acum 20 de ani si aproximativ 7 luni eram inca un pui de 2 anisori, care invata sa se obisnuiasca cu traiul pe acest pamant, cu oamenii. Invatam sa vorbesc, sa ma joc, sa recunosc lucruri si oameni. Si aveam o familie intreaga si normala… Pe atunci inca eram inocenta, nu stiam ce e suferinta, ce sunt lacrimile rezultate din ea. Le cunosteam doar pe cele din rasfat sau de la bataia primita dupa ce strigam la mami injuraturi invatate de la tati :D, doar pentru a-i arata ca am mai invatat ceva. Pe atunci ma jucam cu noroi zicand ca “fac de mancare” si, asa inocenta cum eram, luam pisicutele de gat si le aruncam peste gard pentru ca isi bagau nasul in “mancarea” mea si nu ma lasau sa ma joc singura.
    Acum 20 de ani nu ma mai interesa sa vorbesc, sa mananc, sa ma joc sau sa cunosc oameni. Singurul om dupa care plangeam zilnic era mama, care m-a lasat cu tati si a plecat sa isi traiasca tineretea fara un copil pe cap. Incet, incet, am crescut inchisa in mine, fara prieteni, retrasa, cu teama de a nu fi respinsa sau parasita din nou.
    Acum am crescut si imi dau seama ca am crescut mult mai frumos si mai civilizat decat cei ce au avut o familie normala. Acum sunt bine si fericita datorita bunicilor, unchilor/matusilor si omului care ma iubeste enorm si care iti este mare fan, Cabral. Acum sunt o tanara fericita ce se bucura de viata in fiecare zi si care abia asteapta sa-si inceapa cu adevarat viata, sa-si intemeieze o familie. Si, de asemenea, o tanara care stie sa aprecieze tot ceea ce este bun in viata si se bucura de toate experientele, fie ele bune sau rele.
    Pentru mine cei 20 de ani au fost anii ce mi-au format caracterul si modul de gandire. Au fost cei mai importanti ani ai vietii mele si cei mai frumosi. 20 de ani valorosi si de neinlocuit!

    răspunde-i
  • Scorpio
    • 06.10.2014

    Hmmm….au trecut 20 de ani de ,,relativa” singuratate. La asta ma gandesc mereu si mai pun un an langa…inca…

    răspunde-i
  • Loading...