Cabral.ro

cabral.ro

Învierea. Hristos a înviat! Paște fericit, umanilor!

Pentru că la mine medicamentele își fac încă efectul și-am scăpat de febră și de durerile din gât, și pentru că am acceptat și faptul că nici întreg la cap nu-mi sunt, ieri noapte am fugit la biserică. În bombănelile continue ale nefastei mi-am luat pe mine cel mai gros echipament de moto pe care-l am (dacă știau ăia de la BMW că impermeabilul lor de moto din două piese protejează perfect și la slujba de Înviere deschideau un business nou! :) ) și-am mers.

Slujbă frumoasă, am avut noroc să alegem o biserică la care am mai fost (planul inițial era să mergem la o mănăstire lângă București, dar având în vedere că eu mă ascundeam încă de febră – mama ei de amigdalită! – am rămas mai aproape de casă), o biserică în care cei care erau acolo veniseră pentru slujbă și nu pentru garagață, am cântat, ne-am rugat și-am luat lumină. Doamne ajută!

La tine… totul bine? Cum ai sărbătorit? Slujbă frumoasă?

Am tras și căteva cadre aseară…

După cum spuneam… la tine totul bine? :)

Later edit: pentru că cine se aseamănă se-adună, uite frumusețe de mesaj primit de la o doamnă de care sunt mândru să spun că mi-e prietenă, Carmen Tănase:

Carmen Tanase

Doamne, cât de frumoși îs românii când se mobilizează și lasă prostiile deoparte!

votare BradAm cerut, în cel mai cuminte mod posibil, o mână de ajutor pentru Brad.

Am dat pe Fb, Twitter și g+, am văzut că și alții au preluat de pe Tedoo și m-am bucurat.

La câteva ore după…BOOOM! Văd Brad Florescu după Brad Florescu, comentariu după comentariu, exclamație după exclamație… i-am cotropit!

Bine, să nu ne bucurăm prematur, încă nu s-a terminat votarea. Dacă mai știi pe cineva care are cont de Facebook, roagă-l să arunce un ochi aici și să pună și el umărul.

Dar eu voiam să vorbesc despre treaba asta din alt unghi… când intri pe pagina aia și vezi comentariile alea în cascadă, unul după celălalt, toate cu Brad, inevitabil îți înflorește un zâmbet pe față.

N-ai cum altfel, când îi vezi pe toți ai noștri lăsând cârcotelile clasice deoparte, abandonând cleveteala și făcând unuia de-ai nostru un bine dezinteresat… ei bine, râde inima-n tine!

Ce propun eu acum este o chestie la fel de simplă: după ce votezi tu, intră din nou pe pagina de votare și dă like la cât mai multe comentarii care spun <Brad Florescu>.

Să ne băgăm în seamă între noi, să ne semnalizăm, să arătăm că ne vedem unii pe ceilalți și-atunci când facem un bine unuia de-al nostru!

Eu chiar m-am apucat de asta, o s[-mi vezi, probabil, like-urile pe-acolo... :D

[atenție, nu prea multe deodată, acum facebook a pus o limitare la like/viteză]

Bravo, umanilor, bravo, deci se poate!!!  :)

Un român în finală pentru China’s dream job! Hai să-l ajutăm!

Brad Florescu 2Brad Florescu. Individul care scoate din mine ce e mai rău: invidia.

Dacă ar fi să invidiez pe cineva pe lumea asta nu aș invidia omul care are mai mulți bani decât mine, mai multe posesii, care face mai mult sex decât mine sau care are mai mult succes. Sunt și astea niște criterii dar consider că te autocondamni la nefericire dacă ajungi să invidiezi pentru așa ceva.

În schimb, Brad Florescu este tipul de om de invidiat oricând și de majoritatea celor ca noi, ăștia cât-de-cât normali.

Omul s-a rupt de tot ce-avea în spate, de o carieră foarte șmecheră în advertising și media, a lăsat tot și-a plecat în lume. Și-a făcut o meserie și un mod de viață din a scrie despre călătorii.

Acum românul nostru are nevoie de noi… a aplicat pentru jobul de ambasador al orașului Hangzhou, China.

A aplicat și din 700 de candidați a reuțit să ajungă printre primii 5.

Și aici intru eu în scenă: cu câteva click-uri îl putem împinge pe al nostru pe locul 1.

Și asta vă rog, să-l susținem.

Și nu vă rog să-l ajutăm doar pentru că este român. Vă rog asta pentru că este extrem de bine pregătit pentru treaba asta, știe ce are de făcut și mai ales pentru că o să ne facă mândri după ce un român s-a dovedit a fi ambasadorul perfect pentru un oraș din China.

Vă rog frumos să intrați AICI, să citiți ce a scris Brad și să-l ajutăm cu toții.

Dacă vreți să faceți pasul direct, trebuie să scrieți Brad Florescu într-un comentariu la postul ăsta. Scrieți direct Brad Florescu. Și gata! :)

Foarte mulțumesc!!

Filmul lui de prezentare este ăsta:

Urâtă-i îngropăciunea…

cruceMda, probabil pentru că vorbim zilele astea mai des despre moarte și-apoi înviere, am atins subiectul ăsta cu niște amici astăzi (în timp ce așteptam să intrăm, pe rând, la doctor). [sursa foto]

Vedem ocazional prin filme și documentare îngropăciunile de prin alte țări. Momente grele, apăsătoare, pline de durere, așa-i.

Dar nu vezi, taică, popa fugind ca apucatul de colo-colo printre morminte, pe X să-l îngroape și pe Y să-l pomenească. Popa fuge și diaconul îl urmează gâfâind la telefon cu un client,  - Aleea 14, figura 17, da, acum venim. Avem un priveghi și venim imediat, să nu plecați!

Nici nu-i auzi pe gropari răcnind unul la celălalt, și-apoi împreună la rudele îndoliate, chinuindu-se să lase în groapă coșciugul cu ajutorul unor chingi incredibil de jegoase.

E degradant, e deranjant.

Probabil că-s prea tânăr să mă fi împăcat cu ideea morții, cu toate că mi-am așternut singur – DE BOU –  de câteva ori, ocazia să mă duc spre luminița de la capătul tunelului.

Probabil că din cauza că-s prea tânăr și nu m-am împăcat cu ideea morții… probabil că de-aia mi s-au întipărit în minte momentele când în cimitir mi-am luat la revedere de la prieteni, unii dintre ei mai tineri decât mine. Și toți mult mai mișto, asta-i sigur.

De fiecare dată când cei rămași se iau în brațe, se ating, încearcă să se consoleze… rage câte un gropar. Nu că ar vrea să facă rău… dar așa e mersul. Pentru el I see dead people e o treabă cotidiană, de ce să se facă atâta fuss…?

Tu îți aduci aminte de cea mai frumoasă vacanță alături de al tău, sufletul care tocmai ai plecat. Ți-aduci aminte cum ți-a turnat în cap o frapieră pe plajă, și cum apoi ați râs trei ore și cum…

- Băăăăă, adă odată cazmaua aia ascuțită,morții ei, că asta nu intră!!!

Ca să nu mai zic de tehnica cu spânzurarea coșciugului de chingile alea oribile. Am văzut de cel puțin 3 ori cum au scăpat cel puțin o latură in groapă. Doamne ferește, că nici nu mai știi să râzi sau să plângi…

Mda, nu mă luați în seamă azi, mi-e rău de mor, nefasta m-a înfofolit bine și-apoi a plecat la treabă… sunt singur în casă. Amărât și plin de jeg.

Și tocmai am dat în calculator peste un video cu Codiță. Da, Codiță.

 

Cea mai urâtă zi din viața mea ar putea fi pentru el un vârf nesperat. Și totuși…

E simplu: play.

LuptatorulSuntem nefericiți. Suntem niște scârbe nemulțumite, ciufute și răsfățate care strâmbă din nas la orice.

Aruncăm la gunoi – ca fiind neimportant – orice succes de azi, jinduind și tăvălindu-ne pentru un altul, pe care ni l-am dori pentru noi de la ziua de mâine.

Pășim prin viață dându-ne cu cururile de pământ pentru că nu suntem fericiți, ocolind cu stoicism orice gând care ne-ar putea aduce fericirea aia.

Suntem nefericiți pentru că suntem nemulțumiți.

Suntem nemulțumiți pentru că am devenit hapsâni, avari… suntem niște harpagoni urâței și de nebăgat în casă. Nu toți, majoritatea. Dacă vrei, scoate-te, dar vezi că nu mă minți pe mine, dacă o faci, te minți pe tine.

Sufletul din filmul de mai sus a avut o viață întreagă motive să se zbată în cea mai cruntă nefericire.

Dar a ales să fie fericit.

Alege și tu la fel.

Bad hair day. Cum a reușit un frizer din Londra să devină cunoscut internațional?

Ideea este simplă. De fapt, era deja simplă, acum s-a simplificat și mai tare. Acum, de când cu interneții, digitalul și tot ce înseamnă circulația informației azi-cu-azi.

Îl știți pe liderul nord-corean, da? Știți frizura bros (remember frizura bros? :D ) pe care o afișează, da?

Ei bine, frizerul nostru londonez a reușit să provoace tam-tam internațional folosind imaginea liderului nord-corean și alăturându-i întrebarea  Bad hair day?

Bad Hair Day Kim Jong Un

Și mai tare este că oficialii nord-coreeni de la Londra s-au înfipt repede-repejor în frizerie, poate-poate reușesc ceva…

Dar nah, n-a mers, ce ți-e și cu ăștia și cu libertățile lor, nu-i poți executa cu aruncătorul de flăcări când nu se tund cum trebuie…

Uite și un material video pe temă…

În secolul selfie-urilor te provoc la citit! Instigare la citit!

instigare la cititÎn anul în care vânzarea de silicon de sâni o depășește pe cea de silicon industrial, când ”Morții mă-tii” se aude de 6 ori mai des decât”Te iubesc!”, în perioada în care palma lovește, nu mângâie… un domn s-a pocnit de tot și invită lumea la citit.

De fapt, e mai rău, provoacă lumea la citit.

Și dacă stau să mă gândesc puțin… chiar instigă pe față la citit!

Eu propun să-l facem să sufere!

În primul rând să intrăm pe pagina de Fb și să-l lovim violent cu un like peste ochi.

Apoi să intrăm pe blogul proiectului și să ne batem joc de articolele lui citindu-le de la cap la coadă.

Și la sfârșit… dacă găsim pe-acolo ceva care să ne atingă… instigați fiind, să citim cu poftă. O carte.

Că știți foarte bine ce părere am eu despre treaba asta cu scrisul, cărțile și cititul! Huo!

Casa ideală nu e mare. Da-i deșteaptă… :)

Am deschis acum câteva zile discuția despre cei care iși fac niște căsoaie imense, provocând umanii de aici și la un concurs. Așa cum mă așteptam, cei care au căutat în oferta celor de la EcoKit nu au venit cu propuneri de stadioane de fotbal acoperite ci de… case. :)

Ne place tuturor spațiul, ne plac încăperile luminoase și aerisite… și mai ales noi, cei care ne-am născut în cutiuțe de bloc, atunci când ne apucăm de construit cădem în patima supradimensionării.

- Cât să fie bucătăria?

- Păi la bloc aveam bucătărie de 11 metri. Pe asta zic s-o facem la vreo 25 de metri, să nu ne mai călcăm în picioare.

- Sufrageria?

- Living-ul, că așa-i spunem de-acum, să fie spațios, să avem loc și de canapea și de fotolii, plus că vreau să punem și un băruleț, așa, să fie mișto. Plus și un birou, că o să avem nevoie. Deci vreo 45 de metri, să ne ajungă…

Și mai adaugă și trei dormitoare, și alea mari, să ai loc… și la sfârșit se trezește omul că și-a făcut un animal de 250 de metri. Și se screme să-l ridice, să-l finiseze, să-l  utileze… și-apoi se mută în casă. Și-atunci începe calvarul.

- Costele, nu mai pot, am spălat toată ziua pe jos și n-am terminat decât etajul. Costele… mor!

Și moare, săraca, de una singură, până vine iarna. Și-atunci mor amândoi când văd factura la gaze, de se întreabă dacă au încălzit și la vecini la cât au de plată.

Cum ar arăta casa ideală pentru noi?

Atunci când se va ajunge la efectiv complet, si asta ar trebui să însemne trei plozi și doi câini, cred că idealul ar arăta așa, ca asta din dreapta (Contempo-Dream se numește)…

Sau, dacă vorbim despre p casă de vacanță micuță, versatilă, utilă și ieftină, Buget Mini este numai bună…

casa de lemn

În plus, de ce casă de lemn? Nu pentru că e mai ieftină decât una din betoane și fiare, că nu-i neapărat mai ieftină.

Casă de lemn pentru că se construiește mult mai repede, mult mai curat.

Plus că la cutremur… dansează, pârâie puțin și-apoi zâmbește.

Cât despre concursul organizat pe tema caselor de lemn ale celor de la EcoKit, avem un câștigător.

“Ooo, da! A picat site-ul la tanc. Tocmai am venit de la banca, unde am depus dosarul de pre-aprobare pt. prima casa.

Pana acum eram convins ca apartamentul in care locuim acum cu chirie ne va fi viitoarea “casuta” insa, a trebuit “cineva” sa se bage in planurile noastre :)

EcoKit Junior Garaj – love at first sight! Este PERFECTA pt. ce ne dorim!

Garaj pt. buburuza si loc pt. mesterit “in afara orelor de program” si numai cu acordul comandantului de trib.

Terasa unde putem bea cafeluta dimineata iar seara sa ne desfatam cu o narghilea, privind apusul.

Pentru petreceri, living-ul este suficient si inteligent amplasat, astfel incat o gustare mica si un shake cu oua proaspete pt. cantaretii voiosi, se pot realiza cat ai bate in touchscreen-ul smartphone-ului pt. a schimba culorile luminii ambientale.

Cele doua dormitoare asezate diametral opus, fac in asa fel incat serile cu ciondaneala din cauza ca eu vreau sa vad WTCC si WRC iar ea vrea Suleyman cu barba tare, sa fie mai usor suportabile, fiecare stand “la el” in camera.

Problema se pune atunci cand amandoi vom iesi in pauzele de publicitate, alegand acelasi grup sanitar, cel central fiind din nou amplasat inspirat langa intrarile dormitoarelor mai sus amintite. Atunci sa vezi scantei…

Una peste alta, e o casuta de vis care poate deveni realitate destul de usor, pretul fiind unul acceptabil iar daca luam in calcul si faptul ca ajutam un pic de tot natura atunci chiar este un “best deal”!

Dumitrache Bogdan îl cheamă pe cel care a pus comentariul de mai sus în concurs. Și a câștigat, se vede treabă.

Recunosc, mi-a plăcut și faptul că-i de-al meu, că se uită cu patimă la WTCC și WRC. Bogdane, felicitări! :) (aștept de la tine un mail – vezi formularul de contact – ca să poți primi premiul).

Apropos de proiecte de casă, încă puteți câștiga un proiect prin intermediul formularului…

Ce transformă colegul de muncă în dușman?

- Salut,Cabral!M-am angajat de cateva luni la un loc de muncă nou.Imi place ce fac,e foarte tare,doar ca din prima saptamana am inceput sa am niste replici mai nasoale cu unii dintre colegi.Am crezut ca o sa ma cunoasca si o sa treaca dar e din ce in ce mai rau.Nu as vrea sa plec de aici,locul super si e aproape de casa,plata e buna,dar atmosfera e praf.Partea urata este ca nu imi dau seama unde si daca am gresit.Imi dai un sfat?

Să-i răspundem lui Cătălin, dacă zice că are nevoie de un sfat. Eu scriu în articol. Voi, de aveți un sfat de dat, într-un comentariu.

colegiMuncim cu toții, mai mult sau mai puțin. Ne vedem de ale noastre și încercăm să strângem. Să strângem momente plăcute în familie, grade de confort, distincții și mențiuni, plăcere și, de ce nu, bani.

Acolo unde lucrăm se întâmplă să avem colegi. Deștepti sau mai puțin, frumoși sau mai puțin, plăcuți sau neplăcuți… ne sunt colegi și nu-i alegem noi. [sursa foto]

Ei bine, colegii ăștia de care zic eu acum ajung să ne fie uneori dușmani. Cum se ajunge acolo?

De cele mai multe ori neînțelegerea punctului de vedere, comunicarea defectuoasă sau probleme personale… toate sunt motive îndeajuns de contondente pentru a strica iremediabil o relație la muncă.

Care sunt 3 dintre cele mai dese motive?

a) concurența directă. În momentul în care între doi colegi se duce o luptă pentru același post… apar divergențele. Dar oamenii pot concura fără să se urască, nu?

Or putea ei, dar atunci când unul dintre ei folosește lovituri sub centură pentru a câștiga… atunci rezultatul va fi dușmania dintre cei doi. Forever and ever…

b) invidia. Dacă unul dintre colegi îl invidiază pe celălalt… între cei doi se va instala o dușmănie din aia lipicioasă, nocivă și deranjantă. Și n-ai ce-i face omului care invidiază… va fi rău și punitiv cu fiecare ocazie, pentru că așa simte.

c) lipsa de tact. Sunt momente când doi colegi care n-au mare treaba unul cu celălalt ajung să se urască. De ce? Pentru că nu știu să-și menajeze sentimentele și trăirile. Glume ce pot fi considerate nesărate, ironii în fața altor colegi, vorbit de sus sau tăvălirea orgoliului celuilalt… toate astea, separat sau împreună, duc la dușmănie.

Acum, Cătălinule, nu știu dacă ai făcut și câte ai făcut din astea, că nu mi-ai dat detalii… sper să o dregi cumva.

Pagina 1 din 39112345678910...203040...Ultima »