Sari la conținut

Nu, nu-s vreun specialist în slăbiri.

Ba, dacă stau să mă gândesc, sunt unul dintre cei mai eficienți sabotori de cure de slăbire pe care i-am întâlnit.

Am încercat disociat… vreo două zile. M-am oprit, n-am disciplină pentru așa ceva.

Am încercat Ducan. Vreo 10 minute. Cât am citit despre ce e vorba și mi s-a părut cam periculos.

Am fost la nutriționist, mi-a făcut un plan pe zilele săptămânii. Am reușit să mă țin câteva săptămâni. A mers, dar nu-s destul de organizat pentru a pune de fiecare dată pe masă ce trebuie. M-am oprit.

Am zis să încerc cu dieta cu bun simț. Adică taie zahăr, taie pâine și nu mai mânca după 18:00. Cam pe la 23:00, așa, mă întorceam victorios pe canapea cu prada rezultată dintr-un blitzkrieg efectuat asupra frigiderului. N-a mers.

De vreo trei săptămâni mi-am luat o aplicație (o cheamă cumva, e irelevant, nu de aplicație vorbesc aici) care mi-a făcut un program de fasting.

Metoda asta de slăbire prin fasting e o idee simplă: mănânci normal, dar cu niște pauze gândite strategic. Nu înfometare, că aia e o prostie.

Până acum funcționează. Am dat jos vreo cinci kile.

Adică am revenit la cele 125 de kilograme de dulceață.

Dacă mai dau jos încă cinci… e perfect. Pot să pun la loc 10. Și să caut apoi altă cură. Sau o repet pe asta.

Oricum, nu-s făcut să fiu slim fit. Îmi place prea mult cu mâncarea.

20 comentarii despre "Regim de slăbire. Cum slăbești prin fasting?"
  1. Anca

    Savuros ca de obicei!

    răspunde
  2. Claudia

    Stii care merge bine? Dieta „nuidademancarelagura” în rest îs numa povești. Tu esti un domn bine nu stiu ce-ți veni

    răspunde
  3. Serghei

    Păi si nu ne spui si noua cum o cheamă (pe aplicatie)? Sau vrei slăbești doar tu si sa ne faci in ciudă

    răspunde
  4. Sabina Cornovac

    Eu am slabit 10 pana acum prin fasting si mai am 5 :) Si aplicatia pe care o folosesc eu e Zero Calories. Info aici https://youtu.be/85Sx-X7HkS0

    răspunde
    • Nuța

      In cat timp ai slabit 10 kg?

    • Elena Mateescu
      Elena Mateescu

      Sabina, câte ore de fasting ai setat? 13 sau 16? Vreau sa încerc și eu aplicația. Și în cât timp ai văzut rezultatele? Mulțumesc frumos

    • Sabina

      Nuța, cam 3 luni pt că am și mâncat uneori lucruri nu prea potrivite. Însă am decis să nu ma forțez și să o iau ușor. Elena, minim 18 am ales eu. Sincer mai puțin e cam greu să ai rezultate relevante. Depinde enorm de ce mănânci când ai voie. Eu însă în general mănânc o dată pe zi, deci 24 de ore pauză. Și uneori mai mult, chiar 70 de ore. Dar ca regulă, niciodată mai puțin de 18 ore.

    • Sorina

      Am urmarit video si ma tenteaza sa incerc si eu, alta metoda nu prea merge in haosul din viata mea de mama nedormita de ceva ani. Am dat request la grupul de intermitent fasting romania si nu numa ca nu mi-au dat accept dar m-au si blocat. Nu prea inteleg care sunt criteriile

    • Sabina

      Sorina, imi pare f rau. E foarteee ciudat. Intra pe ala international ca e foarteee bun. The Obesity Code Network… Mult succes iti doresc :)

  5. Cătălina
    Cătălina

    Dacă mai aveți aplicații din astea, vă rog eu, nu vă sfiiți! Și eu sunt gurmandă și tot așa am încercat din toate! Mulțumesc anticipat! Fac sport dar tlam un program haotic la muncă și sportul nu mă ajută foarte tare!
    Mulțumesc anticipat!

    răspunde
  6. andreeaw

    Ducan mi se pare cea mai mare prostie, deși știu oameni care au slăbit cu ea (cei peste 100 – 110 kg). Cea care mi se pare cea mai ok este Rina. Am fost și la nutriționist acum vreo niște ani. Experiență ffff urâtă urmată de alt nutriționist cu experiență bună: de la 63,5 la 56,5-57. De când am plecat de acasă (recte trăiesc peste hotare) și bag muncă cât cuprinde (momentan doar vreo 85 de ore săptămânal) am ajuns la vreo 71. Am zis că e cazul să mă opresc și să fac ceva. renunțarea la ciocolată e ok, de asemenea cina nu prea mare și pe la 17 ajută mult. Am scăzut ceva, fără eforturi deosebite.

    răspunde
    • Cristina

      Sunt de acord cu tine. Rina e cea mai tare dieta. Ever. O tin de 1 an si jumatate ( 2 ture, acum sunt la mentinere permanenta), am slabit 43 de kg. Ma mentin la aceleasu kg de vreo 4 luni.

  7. Bogdan Tache
    Bogdan Tache

    Eu sunt frumos, slab si plin de muschi. Nu ma intereseaza nici o dieta, da?

    răspunde
  8. bughy

    eu am scos zahărul. atât. adică nu m-am atins de cola, nu am mai mâncat nicio prăjitură, până și la muștar am fost atent să fie fără zahăr.
    rezultatul:
    start: iulie 2018 99 kg
    august: 99kg
    Septembrie:98kg
    Octombrie:90kg
    ….
    Ianuarie: 84kg
    Prezent:84 kg

    mare mare fan carne și mâncat nocturn alături de o bericică sau un pahar de vin sec. doar am renunțat la zahăr.

    răspunde
  9. paul

    Mai sunt si alte beneficii interesante la intermitent fasting. Asta ar fi un punct de pornire: https://www.healthline.com/nutrition/10-health-benefits-of-intermittent-fasting#section1

    răspunde
  10. vio

    O aplicatie ma ajuta si pe mine – Yazio se numeste, este practic un tracker de calorii consumate. Mananc si beau aproape orice / oricand, dar cand vad ca un croissant inseamna 300 de calorii si am limita zilnica setata la 1700, imi trece instant pofta.
    Nu sunt cel mai ambitios om, imi place leguma ce creste pe os, cola & monster, vinul si berea…
    Dar: 1 iunie 2018 – 130 kg; 29 apr 2019 – 102. Tinta este 90 kg, ceea ce pt 1.88 inaltime este absolut ok.

    răspunde
  11. Oli

    Eu am fost la analize acum cateva luni si mi- a iesit colesterolul cica mare -250 si am ajuns si pe la cardiolog ,ma rog nu stiu de ce ca eu ma simteam foarte bine. Si tipa mi-a spus ca o sa fac infarct,accident vascular cerebral sau atac de cord. Mi -a scos tot (adica tot ce e bun) din alimentatie :dulciuri,grasimi animale ,alcool… eu,de frica ,am ascultat-o si in doua luni am slabit 12 kg. Acum am 53 kg si sunt o gagica misto( cel putin asa zice sotul meu) la anisorii mei care nu sunt putini!

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.