Sari la conținut

Din păcate… am ajuns din nou la discuția asta.

Asta, zic. Când un copil din România nu poate primi tratament la noi, pentru că n-are șanse aici.

Pentru a putea spera la mai mult de șase ani de viață, pentru că atât are acum Vlăduț, părinții lui trebuie să adune o sumă… nici nu știu cum să-i spun altfel decât imposibilă.

500.000 dolari.

N-au din ce. Singura șansă suntem noi.

Cei de pe margine.

Cei care nu-l cunoaștem pe Vlăduț. Nu-i cunoaștem familia. Știm doar cea mai recentă parte a poveștii. Cea cu cancer.

Facem cumva să nu fie asta și ultima parte a poveștii.

Pentru că a apucat să trăiască din viața asta doar 6 ani.

Vlăduţ fost diagnosticat cu neuroblastom şi alte două tumori la plămâni. Are nevoie urgentă de ajutor pentru a ajunge la operaţie şi tratament la spitalul Sheba Medical Center, cel mai mare centru medical din Israel.

În urma analizării dosarului lui Vlăduţ, oficialii spitalului au decis să îl accepte pentru operaţie şi tratament.

Dar e nevoie de bani.

Mulți bani.

Trimite și tu, de vrei, de poți… cât poți.

Să-l salvăm și pe el.

Conturile deschise pentru Vlad sunt urmatoarele:

EUR RO29BACX0000003158410005 – Unicredit

RON RO56BACX0000003158410004 – Unicredit

BACXROBU

Titular: Circiu Elisabeta Paula

Dacă vrei să mai citești despre Vlăduț și prin ce trece el…

– https://www.mediafax.ro/social/apel-umanitar-vladut-copilul-de-doar-6-ani-al-colegului-nostru-a-fost-diagnosticat-cu-neuroblastom-si-alte-doua-tumori-la-plamani-solidaritate-impresionanta-a-oamenilor-17757511

– https://www.paginademedia.ro/2018/12/apel-umanitar-ajutor-pentru-vladut-baietelul-unor-colegi-din-presa-depistat-cu-neuroblastom-si-tumori-la-plamani

– https://m.superbebe.ro/stiri/apel-umanitar-vladut-are-nevoie-de-ajutorul-nostru/

– https://adevarul.ro/news/societate/apel-umanitar-vladut-depistat-neuroblastom-alte-doua-tumori-plamani-nevoie-ajutor-1_5c0288afdf52022f75049121/index.html

5 comentarii despre "Din nou, salvarea copilului nu e în România. Dar e în români!"
  1. Nikolette
    Nikolette

    Atat de trist incat mi se rupe sufletul! Putere parintilor, pentru ca suntem multi pe margine! Vor reusi!

    răspunde
  2. Karmapolice

    Infiorator, oricit de putin conteaza

    răspunde
  3. Ana-Roxana Gheorghe
    Ana-Roxana Gheorghe

    Buna, Cabral! Daca donez dintr.un cont ing – direct din aplicatie, ai idee daca ii primeste? Stiu ca daca transfer bani din aplicatie, beneficiarul trebuie sa introduca suma pentru a ii primi.

    răspunde
  4. Dico Emil
  5. Dan

    Ce bine ca mai nou oamenii simpli fac spitale si dau o mana de ajutor pentru astfel de cauze. Donat! :)

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.