Sari la conținut

Ne place să credem că ai noștri copii sunt ca noi.

Ia-ți gândul, nu sunt. Au alt ritm, alt fel de a vedea lucrurile, altă viteză de a procesa informația.

 

Ne place să credem că ei au nevoie de noi până la nu-știu-câți ani.

Greșit. Ei au nevoie să știe că sunt protejați, că n-au de ce să se teamă de ziua de mâine, că e cineva acolo pe care să se bazeze.

 

Uneori suntem convinși că fără sfaturile noastre ei sunt ca niște gâini fără cap.

Fals. Deși pe alte subiecte rămân naivi, de cele mai multe ori văd lumea mai cinic și mai clar decât reușim noi s-o vedem.

Sunt mai buni decât noi?

Or fi, nu știu (așa sper). Dar știu sigur că sunt altfel.

Și au în continuare nevoie de sfaturile noastre, de gândurile noastre, de experiența noastră, eu așa simt.

Dar au la fel de mare nevoie de experiențe. Au nevoie să comunice, să vadă cu ochii lor, să pipăie și să guste lucruri altfel… și nu prin intermediul tehnologiei.

Prin internet au acces la infinit mai multă informație decât noi, dar atât. Experiențele nu pot fi înlocuite cu nimic din ce ar putea vedea pe ecranul unui telefon sau al unei tablete.

Pe-a noastră am trimis-o veri la rând în Moldova, la țară. Venea julită toată, plină de vânătăi și mușcată de toate vietățile lumii, excluzând ursul și lupul. Dar când mergeam s-o iau de-acolo nu-i tăcea gurița aia deloc, povestea câteva săptămâni despre toate lucrurile văzute și trăite.

A mers în excursii de o zi sau de două zile pe unde s-a putut. De multe ori nu cu clasa ei. Asta a făcut-o să știe cum să creeze ușor punți cu alți oameni.

Am trimis-o în tabere, unele dintre ele în locuri nu chiar reușite. Dar s-a descurcat, așa că a prins și mai multă încredere în ea.

Cred că asta avem de făcut, să le oferim experiențe.

Sigur, limitările sunt cele financiare, de cele mai multe ori.

O să scriu mai jos despre unele dintre cele mai tari experiențe / locuri / meditații de care am aflat până acum. Dar nu-s ieftine.

Anul ăsta avem de renovat casa, așa că nu cred că vom reuși. Dar la anul poate o trimitem o săptămână într-o tabără din asta, povestesc mai jos despre ea.

Ca să concluzionez cumva… cred că ar trebui să avem puțin mai multă încredere în cei mici, să-i încurajăm să ridice ochii din telefoane și tablete, să-i îndreptăm să vadă direct cu ochii lor locuri noi, să meargă în locuri despre care să povestească, să întâlnească alți copii cu care să învețe să comunice.

Dar dacă există bugetul, cred că genul ăsta de experiență este topul absolut: taberele educaționale.

Aș putea vorbi multe pe tema asta, am stat cu Ino și-am alergat printre taberele IntegralEdu multe ore, dar nu voi intra mult în amănunte, pentru că totul depinde de ce îți dorești tu (mă rog, dacă mă întrebi pe mine… ce-și dorește copilul tău).

Ai variante de tabere începând cu 3 ani (dar cred că începe să înțeleagă ceva și să strângâ amintiri puternice după 5-6 ani sau chiar puțin mai mare).

Cam așa arată unele dintre locuri…

Sunt peste 300 de tabere de limbi străine, în peste 15 țări din întreaga lume, pe 6 continente.

Cele mai populare sunt cele din Anglia, Irlanda, Malta, Canada, SUA, Elveția, Franța, Belgia, Austria, Germania, Italia, Spania, Portugalia, China sau Maroc.

Acum… nu vreau să te mint, n-aș expedia benevol copilul în Maroc, dar cred că ar fi foarte bine pentru copil să meargă într-o tabără la un colegiu de prestigiu din Londra.

Sau cred că ar fi foarte tare o tabără în China.

Legat de prețuri… am văzut că au tabere și sub 500 de euro, dar nu sunt sigur ce alte cheltuieli se mai adaugă, nu vreau să induc pe nimeni în eroare. Cred că cea mai bună variantă ar fi o discuție cu unul dintre consultanții lor…

Ce mi se pare interesant este că pe lângă orele de studiu (cred că sunt în medie 20 de ore de studiu pe săptămână), au – funcție de loc – nenumărate variante de activități suplimentare: sportive (tenis, fotbal, echitație, înot, canotaj, pilotaj, navigație, windsufing, golf, șah, scrimă), arte și pasiuni (pictură, olărit, film, teatru, dans, muzică, instrumente muzicale).

Ori cursuri aplicate pe diverse domenii, de la business, drept, medicină, media și comunicare, pregătire portofoliu arhitectură, artă și design, IT, inginerie și programare, biologie moleculară, economie, filozofie, psihologie, design, jocuri video, programe de tineri lideri, dezbatere, modă, hospitality și până la artă culinară.

Ca să vezi mai multe ai site-ul lor pentru tabere aici (www.edutabere.ro). Ei fiind cei de la IntegralEdu.ro (site).

Dar până strângem bani… cu cortul la munte, în tabără la mare sau la bunici/unchi/veri la țară! Oriunde, dar numai abandonați cu ochii-n telefon pe canapea, nu!

1 comentariu despre "Copiii n-ar trebui să vadă viața prin telefon și tabletă, ci pe viu…"
  1. Bogdan

    Avem si la noi un proiect asemenator, pe care il am la suflet. Daca nu ai auzit de Atlantykron, iti recomand cu mare caldura sa te interesezi un pic de ‘tabara’ asta de vara, care cred ca anul asta e la editia 27. 10 zile in august pe o insulita in mijlocul Dunarii, la cort, in natura cu multe seminarii si workshop-uri de la montat roboti ziua, studiat cerul prin telescoape noaptea si pana la sport de performanta si dezvoltare personala. Da, e si pentru copii, si e un loc magic si sigur unde pot explora in voie Universul. Greu e sa alegi cum sa iti imparti timpul intre activitati :)

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *