Sari la conținut

La mine pe blog intră reclamă, Activitatea Zambet si Suflet. Asociatia se bazeaza pe fondurile obținute astfel. Toate posturile publicate în categoria ”pentru copii” ajută copii să treacă peste probleme din viața lor, oferă hăinuțe și medicamente sau sprijină alte cauze umanitare…
Mai multe informații găsești pe www.zss.ro și www.cabral.ro/reclama

Un articol despre un copil singur. Eu.

Sunt un băiat din cartier.Născut în Berceni. În „77.

M-au dat prima oară la școala 111. Am stat până în clasa a 2-a… le-au zis alor mei să mă mute, eram prea bronzat pentru ei.

M-au mutat ai mei la 110. A fost bine până într-a patra. Prea mult solar…

Apoi m-au mutat la 96.

Deja știam rețeta… câteva zile de observat de la distanță, apoi începeau glumițele cu „alb ca smoala”, „maimuța”, „Congo”… și tot așa.

Și au început. În același ritm, cu aceeași răutate ca la celelalte două școli.

Și într-o zi s-a întâmplat ceva… am ieșit la sport, în curtea școlii.

Profu’ n-avea de gând să ia aur la Olimpiadă cu noi, așa că ne-a aruncat o minge de fotbal și ne-a lăsat în pace.

Am intrat și eu într-una dintre echipe. N-am făcut mare fâsâială, nu eram bun la așa ceva. Dar am alergat, făceam încă de-atunci sport de performanță, pregătire fizică aveam.

Am alergat, am dat câteva pase, am râs puțin pe teren, a fost OK.

În următoarea pauză mergeam către clasă, când un unul de la altă clasă a urlat după mine „Fugiți că vine maimuțoiul!” sau ceva de genul ăsta.

M-am întors să-i dau replica, dar n-am apucat. Unul dintre băieții din clasa mea a urlat tare, cu pasiune și supărare:

– Băăă, lasă-l în pace, e din echipa mea de fotbal!

Sunt un băiat din cartier. Născut, crescut și trăit în Berceni.

Îmi vorbești frumos… sunt prietenul tău.

Îmi vorbești urât… îți răspund fix cum m-a învățat cartierul. Și-ți promit că n-o să-ți placă.

Și eram obișnuit să trebuiască să mă apăr singur.

Dar atunci, fix în momentul ăla când un alt copil mi-a luat apărarea, am simțit pentru prima dată că… poate chiar de-s diferit, nu trebuie să fiu singur.

Pentru că în anii ce au urmat am văzut în cartier cum diferențele dintre oameni devin granițe imposibile de traversat.

Diferențele alea simple… de la hainele pe care oamenii le poartă, jargonul pe care-l folosesc, blocul în care stau, gașca în care-și cheltuie timpul… ori culoarea pielii. Diferențele alea simple deveneau la un moment dat niște prăpăstii de netrecut.

Cu o singură excepție: când jucam fotbal.

Cu alergătură și gâfâială, cu urlete și sudălmi, cu încurajări și râsete… fotbalul era un limbaj comun care ne făcea pe toți să uităm de toate diferențele posibile. Oricât de prost jucam. Eu. :)

Mă rog, fotbalul nu era. Încă este un limbaj comun.

Am intrat în campania asta Mastercard zâmbind, după ce am văzut clipul cu Pele.

Dă-i un PLAY, o să-ți placă…

Am văzut clipul și mi-am adus aminte de curtea Școlii Generale numărul 96, unde am simțit pentru prima dată că – deși diferit – nu trebuie să fiu neapărat singur.

La ani după, conexiunea asta a supraviețuit. Și iată o parte gașca de zăpăciți alături de care mi-am trăit adolescența…

O să revin cu ideea asta, am o surpriză foarte – foarte tare pentru toată lumea.

Promit.

Am testat camera Navitel CR900, acum ți-o fac cadou… Azi.

Later edit 2:

Later edit: gata, am închis înscrierile. Revin urgent cu numele „acela”.

Povestea a fost foarte simplă: cei de la evoMag aniversează 13 ani, timp de 13 zile, cu 13 premii (un premiu in fiecare zi), cu oferte la mii de produse (reduceri de pana la 75%).

Printre premii se numără și camera asta de care zic, Navitel CR900, mi-au dat-o oamenii s-o testez.

Mie mi-a plăcut, scriu mai jos de ce, dar pentru că așa fac de obicei… o voi da cadou unuia dintre cititori (mă rog, o țin pe asta pentru mine și îi cumpăr alta, să fie sigilată).

Cine vrea să intre în tragerea la sorți să-și adauge numele într-un comentariu la articolul ăsta. Nu trebuie să cumperi ceva, să dai like sau să dansezi nud la Universitate…

La sfârșitul zilei de azi – că sunt înscriși 10 sau 100 de umani – aleg câștigătorul.

Acum, pe scurt, legat de cameră: merită banii? Da, clar. Costă puțin peste 200 lei acum (redus de la 339).

Puncte bune:

  • balans automat de expunere bunicel. Cu soarele din față reușește să echilibreze în așa fel încât detaliile să rămână OK;
  • stop-cadru crisp – dacă ai nevoie de stop-cadru cu detaliu de număr de înmatriculare se face ușor și se vede foarte bine;
  • are baterie proprie și mai filmează și după ce se oprește motorul.

Puncte mai puțin bune:

  • rezoluția nu e cea mai tare din parcare. Trage FullHD 1080p. Sigur, din punct de vedere trafic, ajunge. Dar e loc și de mai bine;
  • sunetul pe care îl captează nu este cel mai cristalin. Dar ajunge cu vârf și îndesat pentru a înregistra onomatopeele și urările de bine după ce-ți taie vreun iscusit calea…

Mai jos am pus imaginile. Din păcate, însă, recodarea Youtube le-a făcut mai triste decât sunt cele scoase direct din cameră. Dacă vrea cineva un fișier original să spună, organizez rapid un transfer.

O să vă plimb puțin pe la mine prin cartier. Dar fără sunet, am uitat că trag pentru review și-am stat pe telefoane… :))

Deci… 13 ani de evoMag, 13 zile, cu 13 premii pe zi. Și reduceri de până la 75%.

Plus camera asta. Dar nu uita să te înscrii. ;)

Copiii n-ar trebui să vadă viața prin telefon și tabletă, ci pe viu…

Ne place să credem că ai noștri copii sunt ca noi.

Ia-ți gândul, nu sunt. Au alt ritm, alt fel de a vedea lucrurile, altă viteză de a procesa informația.

 

Ne place să credem că ei au nevoie de noi până la nu-știu-câți ani.

Greșit. Ei au nevoie să știe că sunt protejați, că n-au de ce să se teamă de ziua de mâine, că e cineva acolo pe care să se bazeze.

 

Uneori suntem convinși că fără sfaturile noastre ei sunt ca niște gâini fără cap.

Fals. Deși pe alte subiecte rămân naivi, de cele mai multe ori văd lumea mai cinic și mai clar decât reușim noi s-o vedem.

Sunt mai buni decât noi?

Or fi, nu știu (așa sper). Dar știu sigur că sunt altfel.

Și au în continuare nevoie de sfaturile noastre, de gândurile noastre, de experiența noastră, eu așa simt.

Dar au la fel de mare nevoie de experiențe. Au nevoie să comunice, să vadă cu ochii lor, să pipăie și să guste lucruri altfel… și nu prin intermediul tehnologiei.

Prin internet au acces la infinit mai multă informație decât noi, dar atât. Experiențele nu pot fi înlocuite cu nimic din ce ar putea vedea pe ecranul unui telefon sau al unei tablete.

Pe-a noastră am trimis-o veri la rând în Moldova, la țară. Venea julită toată, plină de vânătăi și mușcată de toate vietățile lumii, excluzând ursul și lupul. Dar când mergeam s-o iau de-acolo nu-i tăcea gurița aia deloc, povestea câteva săptămâni despre toate lucrurile văzute și trăite.

A mers în excursii de o zi sau de două zile pe unde s-a putut. De multe ori nu cu clasa ei. Asta a făcut-o să știe cum să creeze ușor punți cu alți oameni.

Am trimis-o în tabere, unele dintre ele în locuri nu chiar reușite. Dar s-a descurcat, așa că a prins și mai multă încredere în ea.

Cred că asta avem de făcut, să le oferim experiențe.

Sigur, limitările sunt cele financiare, de cele mai multe ori.

O să scriu mai jos despre unele dintre cele mai tari experiențe / locuri / meditații de care am aflat până acum. Dar nu-s ieftine.

Anul ăsta avem de renovat casa, așa că nu cred că vom reuși. Dar la anul poate o trimitem o săptămână într-o tabără din asta, povestesc mai jos despre ea.

Ca să concluzionez cumva… cred că ar trebui să avem puțin mai multă încredere în cei mici, să-i încurajăm să ridice ochii din telefoane și tablete, să-i îndreptăm să vadă direct cu ochii lor locuri noi, să meargă în locuri despre care să povestească, să întâlnească alți copii cu care să învețe să comunice.

Dar dacă există bugetul, cred că genul ăsta de experiență este topul absolut: taberele educaționale.

Aș putea vorbi multe pe tema asta, am stat cu Ino și-am alergat printre taberele IntegralEdu multe ore, dar nu voi intra mult în amănunte, pentru că totul depinde de ce îți dorești tu (mă rog, dacă mă întrebi pe mine… ce-și dorește copilul tău).

Ai variante de tabere începând cu 3 ani (dar cred că începe să înțeleagă ceva și să strângâ amintiri puternice după 5-6 ani sau chiar puțin mai mare).

Cam așa arată unele dintre locuri…

Sunt peste 300 de tabere de limbi străine, în peste 15 țări din întreaga lume, pe 6 continente.

Cele mai populare sunt cele din Anglia, Irlanda, Malta, Canada, SUA, Elveția, Franța, Belgia, Austria, Germania, Italia, Spania, Portugalia, China sau Maroc.

Acum… nu vreau să te mint, n-aș expedia benevol copilul în Maroc, dar cred că ar fi foarte bine pentru copil să meargă într-o tabără la un colegiu de prestigiu din Londra.

Sau cred că ar fi foarte tare o tabără în China.

Legat de prețuri… am văzut că au tabere și sub 500 de euro, dar nu sunt sigur ce alte cheltuieli se mai adaugă, nu vreau să induc pe nimeni în eroare. Cred că cea mai bună variantă ar fi o discuție cu unul dintre consultanții lor…

Ce mi se pare interesant este că pe lângă orele de studiu (cred că sunt în medie 20 de ore de studiu pe săptămână), au – funcție de loc – nenumărate variante de activități suplimentare: sportive (tenis, fotbal, echitație, înot, canotaj, pilotaj, navigație, windsufing, golf, șah, scrimă), arte și pasiuni (pictură, olărit, film, teatru, dans, muzică, instrumente muzicale).

Ori cursuri aplicate pe diverse domenii, de la business, drept, medicină, media și comunicare, pregătire portofoliu arhitectură, artă și design, IT, inginerie și programare, biologie moleculară, economie, filozofie, psihologie, design, jocuri video, programe de tineri lideri, dezbatere, modă, hospitality și până la artă culinară.

Ca să vezi mai multe ai site-ul lor pentru tabere aici (www.edutabere.ro). Ei fiind cei de la IntegralEdu.ro (site).

Dar până strângem bani… cu cortul la munte, în tabără la mare sau la bunici/unchi/veri la țară! Oriunde, dar numai abandonați cu ochii-n telefon pe canapea, nu!

Cum îți dai seama că ai îmbătrânit? Când adormi în discotecă, cu fața pe boxă!

Am avut norocul să mă nasc într-o epocă în care oamenii se distrau, nu mergeau la party pentru a-și flutura mașinile scumpe ori Louboutinii.

Pentru că pe vremea aia aveai ori Dacia ori RATB. Ori Oltcit, dar ăla nu prea pornea, deci… RATB.

Cât despre leobutani… espadrile le spuneau și aveau talpa de sfoară.

Neptun-Olimp-Jupiter

Să revenim… eram o gașcă de petrecăreți. După 15-16 ani plecam joia la mare la Neptun-Olimp-Jupiter și ne întorceam duminica. În total cred că dormeam maxim 8 ore.

Dar nu se vedea… ziua eram pe plajă, noaptea la disco-disco-dance-dance. Oricum dormeam mai mult pe plajă, aveam bani să luăm o cameră dublă punând bani 7-8 băieți. Unde să dormi?!

Îmi spunea mama că nu e bine, că trebuie să dormi cum trebuie, că altfel te faci praf. Da’ cine s-o asculte?

Mamaia – Costinești

Apoi au mai trecut anii și s-a ridicat Mamaia. Și dă-i și luptă! Aveam foști colegi de sală care lucrau în cluburi ca bounceri/bodyguarzi, foști colegi de clasă care lucrau în cluburi ca barmani. Să le dea Dumnezeu sănătate, că altfel n-am fi avut bani nici să ne uităm de-afară!

Dar așa… îți cam dai seama ce mai colindam…

Plecam la mare vineri seara (na, după serviciu), ajungeam acasă cu trenul ăla de luni dimineață. ne schimbam și plecam la muncă. Tot somnul era cel din tren, la dus și la întors, plus ce mai cădeai lat la soare pe plajă.

Ajunsese până și sor’mea a’ mică să mă certe că nu dorm destul și că o să mă fac praf…

Apoi… muncă peste muncă.

Apoi a crescut volumul de muncă și m-am cam retras din cariera mea de clabăr… ăăă… clubber din ăla profesionist.

Tot nu dormeam, că aveam fel-de-fel de proiecte și stăteam nopțile să le termin…

Apoi, acum vreo trei ani, mi-a atras atenția un prieten: dacă mă retrag așa tânăr din activitate… cine mai stă prin zonă când o începe fiică-mea să iasă în oraș?!

O să iasă dar eu o să fiu acasă, șontorog leșinat!

Ză rezurecșăn. Renașterea.

Am zis că așa ceva nu se poate! M-am îmbrăcat frumos și am ieșit la discotecă.

După o zi întreagă de muncă. Fără somn.

A fost frumos la discotecă. Am băut juma’ de pahar de aperol și m-am distrat de minune. Am adormit cu fața pe boxă până la vreo trei dimineața, de mi-au zdrăngănit tâmplele două săptămâni după!

Și mi-am dat seama că ne trebuie puțină organizare. Adică muncim, desigur. Dar trebuie să ne și distrăm.

Nemurirea. Soluția: sport + ceva sală + somn bun.

Am făcut niște schimbări. Mici. Dar pentru că le-am făcut pot să muncesc la viteza, nivelul și volumul ăsta, dar mă vezi și țopăind fericit la Tomorrowland, Untold și Electric! :)

Am început să merg la sală. Nu mult, doar cât să țin utilajul în priză.

Nu mai mănânc agitat și complet aleator din punct de vedere ore.

Și dorm altfel. Nu dorm multe ore. Dar caut de fiecare dată să am un somn bun… am izolat dormitorul mai bine, am făcut un pat pe măsura corectă (2,2m x 2m) și – cel mai important – ne-am luat o saltea bună la pat.

Dacă dormi bine, mănânci decent și nu ești chiar complet sedentar… poți performa și la muncă și poți țopăi și la disco.

—–

Ai văzut tag-ul și categoria articolului, îți spun și de ce e așa: am scris articolul la propunerea Dormeo, care se pregătește de sărbătorirea Zilei Internaționale a Somnului printr-o campanie de reduceri sănătoase. Le poți vedea aici. ;)

Domnul Trandafir încă există. Mi-a scris mie pe mail, pe cuvânt!

– Sunt învățătoare într-un sat din județul Dâmbovița și am în clasă o fetiță și doi băieți fără posibilități materiale… – Sunt educatoare in satul Valea Cetatuia, comuna Cetateni, judetul Arges… – Sunt educatoare la o grădinița din Ilfov… avem doua grupe cu program  prelungit si una cu program normal… – Sunt o educatoare fericită, cu… citește tot Domnul Trandafir încă există. Mi-a scris mie pe mail, pe cuvânt!

Domnule educator, doamnă profesoară, am vrea să v-ajutăm premianții

Am crezut întotdeauna că cea mai bună cale de a-i ajuta pe copiii care vin din familii sărace sau de la case de copii este să-i încurajezi să învețe. Așa că am făcut excursii și tabere, am organizat întâlniri și am donat cărți și caiete, haine și încălțări… Pentru că de învață… pot munci. Se… citește tot Domnule educator, doamnă profesoară, am vrea să v-ajutăm premianții