Sari la conținut

Scriu articolul acesta pentru cei pasionați dar care n-au avut timp să înțeleagă în amănunt situația. Probabil că va fi unul dintre cele mai plicticoase articole de-ale mele, îmi asum asta.

Totuși, pentru unii ar putea fi interesant.

În România avem motorsport. Unii dintre piloți au calități reale, merg într-adevăr bine.

Concursurile naționale de la noi sunt multiple.  Campionatul Național de Raliuri, Campionatul Național de Viteză în Coastă, Campionatul Național de Drift, Campionatul Național de Karting. Toate astea sunt organizate sub egida FRAS. Federația Română de Automobilism Sportiv.

FRAS este recunoscută la nivel național de Ministerul Sporturilor, are dreptul de a organiza concursuri naționale de automobilism pe mai multe ramuri, așa cum scriam și mai sus.

Ei bine, la nivel internațional, din punct de vedere al FIA (Federation Internationale de l’Automobile), reprezentantul național este ACR (Automobil Clubul Român), FIA fiind compusă la nivel mondial din toate cluburile auto din lume (cum ar fi… din toate ”ACR”-urile din lume).

Bun. Unde e problema?

Păi… la nivel național FRAS și ACR se înțeleg ca Bendeac și Bobonete pe rating. Adică deloc. Dar măcar pe Mihai & Mihai îi înțelegi în lupta lor profesională, sunt competitori pe același slot orar, la două televiziuni diferite.

Dar FRAS și ACR nu sunt competitori… pe nimic.

Unde apar problemele? Atunci când, de exemplu, un pilot român vrea să participe la o competiție internațională.

Pentru că are nevoie de acceptul ACR (adică de o licență FIA pe care în România o acordă doar ACR-ul).

Și așa apar clinci-uri și discuții, râci și scandaluri.

Cum s-ar putea rezolva situația asta?

În condiții ideale, dacă s-ar înțelege între ele, ACR-ul ar putea delega puterea sportivă către FRAS. Așa cum s-a întâmplat cu FRAK (Federația Română de Automobilism și Karting). Care FRAK organiza în trecut în România tot ce face acum FRAS.

Doar că după nenumărate scandaluri și nemulțumiri, toți piloții afiliați, cluburile locale, arbitrii, șamd, au părăsit FRAK și au format… FRAS.

Deci… ca să sumarizăm cumva: înainte de toate, din 1904 avem în România ACR (sper să nu mă înșel, a fost unul dintre primele cluburi afiliate FIA).

Până în 2006 (sau 2007, nu-s sigur), competițiile de profil s-au întâmplat fiind păstorite de FRAK, cu ACR-ul alături. Până când lumea s-a supărat și toți au plecat, supărați pe ACR, și-au format FRAS.

Unde am ajuns azi? La o situație modestă a motorsportului. Spectatorii – pe vremuri prezenți în număr de câteva mii la raliuri – stau pe-acasă.

Televiziunile nu dau nici o para chioară pe raliuri, doar vreo două posturi difuzează reportaje de la curse. Reportaje mici, scurte și neelocvente, pentru că… motorsportul românesc nu este de interes decât pentru câțiva.

Pentru că nu mai există public… au plecat și sponsorii. Iar dintre sponsorii care încă există unii există doar pentru… para-ndărăt. Adică parai îndărăt. Adică dau trei lei pe sponsorizare… primind pe sub mână doi înapoi.

Ăsta este motorsportul românesc.

Și, din păcate pentru mulți piloții talentați, pentru mulți dintre cei care-și doresc din tot sufletul să facă performanță, din păcate pentru public… nimic nu pare să poată fi reparat.

Ce-mi veni să scriu acum?

Alex Mirea, unul dintre piloții tineri, a scris despre un nou scandal.

El și-a dorit să participe la FIA Hill Climb Masters. VTM (Viteză pe Traseu Montan), deci.

Da, dar Alex participă la VTM în România, treabă organizată de FRAS.

Iar FIA Hill Climb Masters este al FIA. Deci… e nevoie de licența pe care o dă ACR-ul.

Alex a încercat să intre în echipă, conform regulamentului FIA care zice că au prioritate la înscriere piloții care au terminat pe primele trei locuri o competiție internațională.

Dar a fost refuzat. De ce? În primul rând cred că a fost o decizie subiectivă. Și, din câte povestește el, refuzul a fost exprimat ciudat, într-o discuție telefonică purtată cu reprezentantul ACR:

Nu se poate.
– Cum nu se poate?
– Pai nu vreau eu! Mi s-a parut ca ai aere de vedeta si nu vreau sa-ti dau licenta.

[tot ce spune Alex despre pățanie aici]

Dar mai mult de-atât, înclin să cred că răspunsul a venit și din cauza faptului că Alex (și toți ceilalți piloți) participă la competiții sub egida FRAS și doar ocazional la competiții sub egida ACR (cum a fost Formula Predator la care Alex a reușit locul 1, participând cu o licență ”one-time” de la ACR).

Și iar ne întoarcem la momentul în care unul trage ”hăis”, celălalt trage ”cea” și la sfârșit avem rezultate leșinate și public care a ajuns să nu dea o pungă de pufuleți pe motorsportul nostru.

10 comentarii despre "Motorsportul în România. ACR versus FRAS. Și invers. Și de-aia nu merge treaba."
  1. Cosmin

    Sa dam share zic sa il facem celebru ..

    răspunde
  2. Vali

    Pai ce interes sa aiba spectatorii cand se stie ca se mai fura timpii la celule unor piloti in detrimentul altora ,ca deh au sponsori in spate si trebuie sa primesca sponzorizarea mai departe . O paralela la cam ce se intampla in fotbal , ai “spate” ajungi departe talentul se dobandeste pe parcurs, ai talent poti ajunge daca ai noroc sa te vada cineva cu “grad”.
    Problema este mult mai veche , si este problema “dinozaurilor” din tot acest motorsport romanesc.
    Prefer competitiile regionale , ai unde sa vezi piloti din toate categoriile si unde competivitatea nu tine cont de varsta – statut social – sponsori.
    Nu tin partea nici a ACR-ului nici a FRAS-ului caci ambele incearca sa distruga motorsportul romanesc daca nu detin controlul. Sunt destule compentitii/etape care au fost desfiintate in ultimii ani din diverse motive , unele absurde altele din cauza razboiului ACR FRAS si asta in detrimentul echipajelor/pilotilor.
    Mai nou vad ca nu le plac competiile private si incearca diverse manevre sa le acapareze sau sa le sisteze ( vezi CN Time Attack vs Rotac cu “celebrul” Sebastian de la FRAS)

    Eu sunt un simplu spectator , as prefera ca toti cei implicati sa spuna pe nume cine , ce si unde este problema. Am tot respectul pentru Alex si pentru toti pilotii care incearca sa faca lumina in mizeria din motorsportul romanesc.

    răspunde
  3. Udrea

    Performanta nu este incurajata in Romania si rezultatul nu este recunoscut si rasplatit.
    Politica in Romania nu se face pe criterii de performanta pentru ca este vorba de conditii care implica bani. Legea care sa incurajeze performanta si excelenta nu este buna. Bugetul de care ai nevoie de a face performanta nu ai cum sa il constitui pentru ca nu exista o baza functionala. Indiferent de domeniul pe care doresti sa il sustii nu ai cum. Avantajele care le ai ca si detinator de fonduri, de profit, sunt 0. Deductibilitatea pe care o primeste cineva care are posibilitatea de a acorda sprijin este nula, asta pentru ca fiscalitatea in Romania este proasta.
    Ar trebui ca sa se acorde minim deductibilitate completa pentru cei care decid sa isi dea profitul pentru orice act. In acest moment este o limita care nu starneste interesul nimanui. Ar trebui sa poti da totul, daca asta iti este dorinta. Daca exista suspiciuni legate de felul in care s-a obtinut profitul si de modul in care se cheltuie el ulterior de catre beneficiari….asta este o alta poveste si cu siguranta se poate controla usor.
    Acum avem dinozaurii, asa cum preciza si Vali, persoane care exista pe pozitii de decenii si tin cu dintii de pozitia lor. Acestia au supravietuit multor mandate si stiu la milimetru joaca asta pentru ca doar asta fac.
    Un exemplu este Romaniacs, care datorita suportului Red Bul face o competitie incredibila in Romania. Acestia aduc sportivi de top de pe toate continentele, ca urmare a faptului ca sunt sub FIM. Federatia locala nu poate sa se atiga de ei pentru ca sunt puternici. In schimb, la capatul opus, federatia de motociclism distruge tot si ii obliga pe practicanti sa stea la un nivel scazut, pentru ca nu au de ales, sa se organizeze in mod privat si sa isi faca competitii frumoase pe unde si cum pot. Asta doar pentru ca nu se doreste de catre cei care sunt platiti si alesi sa faca ceva. Banii sunt putini oricum, este o cearta de tip calicie si cei care sufera sunt practicantii. Stiu aproximativ ca si in motociclism exista atitudinea proasta a celor care conduc, care si-au adus toti apropiatii in pozitii cheie, unde sunt persoane care de multi ani stau pe functii si unde nimic nu merge si unde o familie intreaga face si desface. Pe parcursul timpului am auzit de multe ori prieteni pasionati de moto injurand si blestemand pe cei de acolo si vorbind de reguli care exista si care se schimba in functie de interesele celor aflati pe pozitii.
    Cati ani este nevoie sa mai treaca pentru ca ceea ce in mod evident ar trebui sa se intample, sa se si intample?
    Motorsportul este minunat insa cei care sunt mandatati sa faca ceva…freaca menta, leafa vine…

    răspunde
  4. Andrei

    Cabral, stai linistit, in Romania este aceeasi problema in orice domeniu.
    Iti mai dau un subiect de studiu: automodelismul sportiv – sub egida FRMD, presedinte Radu Berceanu (acel Radu Berceanu). Romania nu are nici o pista pentru competitii, decat 2-3 private. Campionatul National organizat de FRMD are 1 etapa, da, o cursa in urma careia se impart craitarii care nu mai ajung si la sportivi. FRMD , nu sustine competitiile private. FRMD, nu se implica activ in dezvoltarea acestui domeniu, atunci imi pun intrebarea, de ce mai exista aceste federatii pline de batrani pensionari carora le-a trecut demult vremea?

    răspunde
  5. Valentin

    Exact ceea ce a patit Alex Mirea au patit si cei de la Sibiu Racing Team care au pierdut locul 1 la echipe in defavoarea echipei Napoca Rally Academi care de este echipa cu influenta si sponsoriari in spate dar si o echipa care chiar face performanta cu Simone care este un talent in lumea raliurilor. Insa fiind vorba de interese cei de la NRA nu au respectat regulamentul si au schimbat masinile concurentilor, au adus masini cu usi de plastic pentru a nu forma o clasa si pentru a exclude alte echipaje in a acumula puncte, au pus 2 concurenti f buni sa lase pe un copil cu un Logan sa ii depaseasca pe ultima proba pentru a lua mai multe puncte… si lista continua. Dar cei de la SRT o echipa care se autofinanteaza a reusit sa ii bata pe probe pe niste colosi ai sportului prin perseverenta, constanta si dorinta de a “se da pe probe”.

    Daca cei de SRT au facut contestatie si au castigat initial, NRA a contestat si FRAS-ul a luat o decizie penibila au anulat decizia de castig data de Comisia Sportivs si au anulat si contestatia NRA si astfel continua sa distruga vise, sperante si mai mult distrug sportul aceasta incet incet.

    răspunde
  6. Teodor

    Felicitari, cred ca esti sigurul din lumea media care a publicat ceva mai amplu despre motorsport.
    Ar mai fi de zis, de locul 7 obtinut de echipa Romaniei in Cehia, de Lucian Radut cu locul 3 in Croatia la grupa, dar din pacate sunt subiecte car ein Ro nu fac rating :(

    răspunde
  7. Pingback: Scandal și la Federația Română de Motociclism

  8. Ionut

    Salut! Apreciez foarte mult ca atingi subiectul asta …printre altele la fel de bune!
    Romania tot a avut talente in ultimii ani, din pacate doar Marinescu si pustiul pe jumatate roman ( am un lapsus acum, si imi cer scuze) au confirmat cat de cat…putini bani as spune, intr-o lume auto in care multi bani inseamna …multi de tot! Sau relatii , asta ca sa privim spre familia Verstappen ! Desi Max e chiar bun .
    Cat despre sportul autohton, nu prea mai excelam in nimic , si asta pt ca suntem latini si saraci. Locuiesc in Brazilia, si aici talentele in sporturile cu motor se descopera usor , daca ai suma potrivita…doar la fotbal mai conteaza doar talentul pur.
    Doamne-ajuta!

    răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *