Sari la conținut

Dacă vrei să cumperi / închiriezi ceva și ai de gând să folosești site-urile pe care se postează anunțuri de genul ăsta, vei găsi multe. Anunțuri, zic.

Din păcate, însă, pentru mine pare că anunțurile devin din ce în ce mai puțin relevante în condițiile în care fiecare a ajuns să pună în anunț orice bălărie îi trece prin cap.

Și cea mai deranjantă este idioțenia de a declara poziționarea proprietății mult mai aprope de centru.

Parcul Carol. Te duci să vezi și ajungi pe Viilor. Apăi arză-te-ar terciul pe mațe, n-a fost vorbă că e Parcul Carol?! Cum naiba să pui în anunț că faci 7 minute pe jos până la Unirii, când tu ai nevoie de 15 minute de sprint sălbatic ca să ajungi la Pieptănari (mă rog, Eroii Revoluției), care e la două stații de Unirii?!

Scrii Pipera, dar când te duci să vezi te aleargă câinii comunitari sălbatici pe la bariera din Andronache.

Spune Iancu Nicolae și te chinui să fugi din Ștefănești când te claxonează camioanele pe Centura București,

Când timp platformele de anunțuri nu se implică deloc, calitatea anunțurilor va fi din ce în ce mai de tot râsul. Dar fără haz râsul ăsta.

Revin pe tema asta, că mai am.

13 comentarii despre "De ce devin degeaba site-urile de anunțuri imobiliare"
  1. Paul

    Sunt in cautare de apartament asa ca vad zilnic astfel de anunturi. Este un domn care vinde un apartament la parter pe Mihai Bravu langa Splai. In descriere spune ca ” se poate observa casa poporului”…WTF?!

    răspunde
    • Razvan

      Pai se zice ca se vede de pe luna. Sa nu se vada de pe Splai???

  2. Claudia

    Păi nu știi că așa a ajuns Moș Crăciun la Polul Nord?
    L-a păcălit un agent ca il duce să vadă o casa la 5 min de o statia de metrou.

    răspunde
  3. M

    Îmi amintește de experiența pe care am avut o căutând apartament de închiriat in NY acum câțiva ani:
    -apartament (de altfel foarte drăguț) la 5 minute de metrou. Am făcut 20 de minute mergând rapid, vara…
    -una care a pus anunț, am contactat o ca venim sa l vedem, dar ea de fapt nu vroia sa l închirieze…
    -un apartament cu tavan înalt care avea patul/dormitorul deasupra dressingului, și unde nu puteai sta decat îndoit de spate… si ca sa ajungi la pat trebuia sa urci pe o scara complet verticala…

    Am apelat și la agenții imobiliare la un moment dat, și printre multe alte întrebări, îți pun și unele idioate: vrei ca clădirea unde locuiești sa aibă lift? Pai, pana mea, dacă e o clădire cu 4 etaje și stai la 2, te descurci și fără lift. Dacă stai la etajul 20, cred ca ar fi bun liftul, nu? WTF.

    răspunde
  4. Cristina

    Acum 11 ani cand locuiam in TM cautam un apartament de inchiriat si vroiam sa fie f aproape de Mall, neavand masina la vremea respectiva. Nestiind pe nimeni in TM am apelat la o agentie imobiliara. Ne-a sunat domnul intr-o zi sa ne spuna ca a gasit un apartament la maxim 5 minute distanta de mall. Am luat un taxi si ne-am prezentat la adresa, dar cand am ajuns acolo am realizat ca e imposibil sa ajungi la mall in 5 minute. I-am spus agentului ca ne-a cam pacalit putin cu estimarea si ca nu suntem prea interesati de apartamentul respectiv. Domnul, usor revoltat de reactia noastra, s-a hotarat sa ne demonstreze ca el are dreptate. Ne- a invitat sa mergem sa vedem cat de repede ajungem. Ok, am zis. Oameni buni, a iesit din scara blocului si a inceput sa fuga si sa strige dupa noi sa-l urmam ca ajungem imediat. Bineinteles am refuzat politicos si am si incheiat afacerile cu agentia respectiva. Apoi am luat-o cu sotul la picior sa vedem exact cat era pana la mall. 25 de minute. De mers normal nu de alergat.

    răspunde
  5. Fărcaş Gelu Dănuţ

    Mi-am cumparat recent apartament. Am vazut ca multe agentii imobiliare copiaza diverse anunturi (ale altora) pentru apartamente care nu sunt vandute prin aceste agentii, iar cand suni sa intrebi iti spun ca anuntul nu mai este de actualitate, dar iti ofera ei altceva, un apartament…etc.
    Iar pentru agentiile imobiliare stare buna inseamna ruina. :)

    răspunde
    • Gentiana

      Multumesc ca mi-ai deschis ochii. Eu am un apartament de vanzare pe care mi l-am promovat pe mai multe site uri, ba mai mult am si platit multe anunturi. Asa ca acum m-am apucat sa fac verificări. Multi minunați agenti imobiliare mi-au copiat pozele, si… incredibil, dar adevarat o doamna a considerat ca trebuie sa imi scadă si pretul. Mâine mă apuc sa sun să vedem cat de disponibil mai e.

  6. Sergiu
  7. Vivi

    de departe cei mai „amuzanti” sunt cei care pun mare in titlu UNIRII. cand se incarca pagina …e cartierul de la Glina. intradevar splaiul unirii este pana acolo la centura, dar chiar si asa…:))

    răspunde
  8. Sebastian G
    Sebastian G

    Subscriu. In 2011, o agentie inchiria „apartament zona Unirii”, care era, de fapt, in Panduri.

    răspunde
  9. David

    Un articol absolut bestial! :) Pe vremea cand stateam cu chirie cea mai mare „teapa” era cea cu la „5 minute de metrou”. Iar cea mai amuzanta a fost una cu un apartament la zona Dristor, care era, de fapt, Costin Georgian :)))

    răspunde
  10. Paul Mestereaga

    În ultimii 6 ani, din cauza circumstanțelor, am schimbat locuința în fiecare an! Eram deja familiarizat cu toate site-urile de anunțuri și extrem de frustrat de calitatea pozelor, descrierile vagi, modul greoi de căutare și mai ales timpul pierdut făcând vizite.

    Am vazut o oportunitate să rezolv o problemă! Să fac viața oamenilor mai ușoară și să fac o diferență. Așa a luat naștere singura platformă de anunțuri imobiliare cu o cauză socială ce oferă exclusiv vizualizări la 360°, inclusiv în realitate virtuală, a proprietăților.

    360home.ro

    răspunde
  11. ZGR

    Aceiasi problema si site-urile care ofera oferte de cazare de exemplu ..
    Am patit treaba asta cand am cautat cazare pentru la mare unde multe din ele specificau distanta fata de centru … 500 metri – 1 km … ceea ce se traduce in distanta foarte mare fata de plaja ;))

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.