Sari la conținut

Explic la final care este sursa. Daca stie cineva autorul il rog sa-l arate cu degetul pe iscusit.

Balta Alba

– Daca am inteles eu bine, aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.

Baneasa

– Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

Berceni

– Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.

Colentina

– Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la „colea-n-tină” – cu referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si „Olintina”

Cotroceni

– Numele ii vine de la „a cotroci”, „cei care „cotrocesc”. Un vechi regionalism care inseamna „a cotrobai”, „a scotoci”, „a scormoni”.

Crangasi

– Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei – un crang. Aici traiau, normal, crangasii.

Dealul Spirii

– Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si „Spirea”), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o biserica (Spirea Veche)

Dristor

– Numele vine de la Silistra care-i mai zice si Dârstor sau Dristor. Intre razboaie prin locul care inainte se chemase „Gura Lupului” trecea drumul ce pleca de la sud de Bucuresti si tinea pana la Silistra: Drumul Dristorului (Diristorul si Kaliacra – provincii romanesti la sud de Dunare).

Drumul Taberei

– Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.

Ferentari

– paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) „Ferentarius” – Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. N-am aflat insa care-i legatura.

Floreasca

– dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii

Ghencea

– Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei

Giulesti

– O proprietate boiereasca: a Julestilor

Lipscani

– din slava – Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Acest „loc cu tei” este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

Militari

– In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici „Pirotehnia Armatei”

Pantelimon

– isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca „pan” inseamna „tot” si „éléïmon” inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.

Rahova

– Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.

Salajan

– Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.

Titan

– isi ia numele de la fabrica de ciment „Titan” construita la inceputul secolului XX

Vitan

– De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: „În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea”

Am primit pe mail de la prietenul Swiby cele de mai sus. Daca undeva e o greseala va rog sa aratati unde si sa justificati. L.E. Se pare ca am gasit autorul, el este.

62 comentarii despre "Cartierele Bucurestiului. Etimologie."
  1. oana

    nici o greseala!!! :P
    drumul taberei are cea mai „mandra” si „patriotica” explicatie… nu ca as sta in drumul taberei sau ceva

    răspunde
  2. fish

    ba bine ca nu :)
    a cotroci stiam ca inseamna a ascunde – dat fiind ca zona era pe deal (dealul cotrocenilor) zona era folosita, in timpul invaziilor turcesti, de catre localnici, pt a se ascunde.

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      cotrocí, cotrocésc, vb. IV (reg.) 1. a căuta cu de-amănuntul, a scotoci, a cotrobăi, a scormoni. 2. a adăposti.
      Sursa: DAR | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar

      cotrocí (-césc, -ít), vb. – 1. A căuta, a iscodi. – 2. A acoperi, a înveli. – Var. cotroși, cotîrci. Creație expresivă, cf. cotrobăi. Sensul al doilea și cel de cotroc, s.n. (Trans., pat, culcuș), care pare un der. postverbal (după Scriban, legat de astruca, ipoteză puțin probabilă), se explică poate printr-o contaminare cu mag. katroc, ketres „alcov”; cu atît mai mult cu cît sînt cuvinte care circulă în Trans. și Banat. Cf. cotruță.

  3. Andrei

    Super tare chestia asta. Multumesc mult. La mai multe chestii de genul asta!

    răspunde
  4. adinutza

    Salut, n-are legatura cu discutia dar stiu ca aici sunt cei mai umani dintre umani, sa ajutam un copil:
    Te rog, da si tu sfoara în tara dupa grupa AB pozitiv…Daca cineva e dispus sa doneze sânge…pentru o fetita cu aplazie medulara … Este la spitalul Fundeni (Bucuresti) , sectia de Pediatrie , are 11 ani , se numeste Tudor Alexandra Mihaela si pâna la operatie face transfuzii zilnice. Altfel moare. Nu i greu!!! Multumesc

    răspunde
    • Roxana

      Contactati-ma pe mail va rog, am grupa sanguina AB pozitiv si as dori sa o ajut pe fetita. Toate cele bune

    • Cabral Ibacka

      Roxana, te poti duce la orice sectie de recoltare de sange si poti dona, specificand numele primitorului. ;)

      Ideea este insa ca poate dona oricine, nu neaparat cei cu grupa de sange respectiv, copilul va primi oricum acea cantitate de sange.

    • adinutza

      Roxana, nu cunosc fetita, am primit la randul meu strigatul de ajutor si l-am dat mai departe, urmeaza sfatul lui Cabral si mii de multumiri pentru ajutor.

  5. Ile

    Foarte tare! Chiar ma gandeam acum vreo 2 zile la treaba asta :)) Multumesc!

    răspunde
  6. law

    Si eu am primit mailul asta acum 2 zile. Bineinteles si eu am pus pe blog.

    Mi se pare super-interesant.

    PS: Nici eu n-am gasit autorul de drept! Merita laudat pentru cercetare

    răspunde
  7. Andreea

    Fain! Cabral, husari scrie pe noi :-P.
    De cand s-a facut frumos afara s-au imultit „husarii moderni” (pe motoare) pe Bld. Obrejia ;).

    răspunde
    • maely

      nu ar putea husarii moderni sa ia o pauza macar noaptea, ca ziua nu mai vorbim?????????? fac un zgomot,pina si Francisc Rákóczi al II-lea de unde o fi,aude!

    • Cabral Ibacka

      =))))))) Taaaare!
      Husarii moderni vor lua pauza cand se va gandi Circa 15 sau Comunitarii sa puna o masina la patrulare pe-acolo…

  8. Razvan

    acum se simt flatati cei care stau in Ferentari :)

    răspunde
  9. Mihaela Dumitru
    Mihaela Dumitru

    Cabral , te rog sa-mi ierti indrazneala , dar as dori ca prin intermediul blogului tau sa fac un anunt umanitar . Este vorba de un fost coleg de-al meu de generala . Se numeste Liviu Rosu si are 22 de ani . A fost diagnosticat cu leucemie . Singura lui speranta este transplantul de maduva , pe care evident nu si-l permite .
    Fac apel in special catre toti tinerii . Haideti sa-l ajutam.puteam fi chiar noi in locul lui .
    Este internat la Spitalul Fundeni , sectia Hematologie .
    Contul in care se poate dona este : RO96BRDE350sv31577323500.
    Pentru mai multe detalii ma gasiti la :
    0766722487
    [email protected]

    răspunde
  10. derscanu

    Ciudata partea cu Ferentari. Se pare ca in unele cazuri etimologia numelui nu reprezinta prea mult.

    răspunde
  11. DoarATAT

    Bună Ziua !
    HRISTOS A ÎNVIAT !
    Domnuliu CABRAL !
    ~
    Domnule, vă mulţumesc … pentru interesul şi ATENŢIA dumneavoastră !
    Mulţi (incluzându-mă !) … HABAR N’AVEAU ! Dezinteresul faţă de Istoria, Geografia şi Cultura UMANITĂŢII … este parţial „scuzabil”.
    Impardonabil ESTE să trăieşti … ŞI să NU ŞTII … Unde !(geografie)…DE CE ?(Istorie) … şi CUM ? (Tradiţii şi Religie).
    Iar … „Loco” … ESTE … O Capitală Europeană ! … A ROMÂNIEI !
    ~
    GRĂDINA Maicii Domnului !
    CA ORICE Grădină … TREBUIE îngrijită, întreţinută, plivite BURUIENILE !
    Căci dacă NU le „plivim” … AJUNG SĂ NE „Conducă” !
    ~
    Doamne ajută !
    Vă mulţumesc pentru că EXISTĂM !
    ~
    (la 21.04.2010.3~00:22 AM)
    ~
    Cornelius,

    răspunde
  12. DMC

    Felicitarile mele :) In parte, le mai stiam:D, dar e bine venit un „memento” si de ce nu …putina istorie…Eu una iti multumesc:)

    răspunde
  13. mioara

    Groapa lui Barbu, aka Groapa lui Ouatu (zona Floreasca azi), îşi trage numele, de la scoţianul Watt, care a cumpărat groapa în sec XIX şi a transformat-o în cărămidărie. Cum mahalagii bucureşteni nu-i puteau pronunţa numele, a ajuns un Ouat Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu zona pe care Carol I a numit-o emfatic Domain Royal: a ajuns o Dămăroaie

    răspunde
  14. Iuliana

    Frumos si interesant. Eu am fost informata de catre un taximetrist vis-a-vis de conotatia denumirii strazii : 13 Septembrie si a cartierului Drumul Taberei si Lipscani. I-am lasat un bacsis bun impreuna cu recunostinta mea pentru ca nimic nu e mai inaltator decat cunoastrea.

    răspunde
  15. daniel

    Cel care a compilat si a realizat lista este dictando:
    http://dictando.blogspot.com/2010/02/pasciunea-cartierului.html
    Poate n-ar fi rau sa-l mentionati ca autor.
    O zi buna.

    răspunde
  16. mirey

    Uau ,chiar m-a binedispus postul asta ! Super… :)

    răspunde
  17. iperu

    multumiri la swibi! baieti buni off-roaderii astia ;)

    răspunde
  18. Tipspedia

    Cred ca s-a chinuit oleaca autorul. Sunt multe cartiere….

    răspunde
  19. septembrie2
  20. septembrie2
    septembrie2

    Adică de pe blogul lui Tudor Mavrodin
    :)

    răspunde
  21. septembrie2
    septembrie2

    Şi explică şi de ce a făcut lista:

    „Era un banc pe vremuri cu niste militieni care trag mortul pe Academiei pentru ca nu stiau cum se scrie Edgar Quinet. Asta m-a facut sa ma gandesc la numele cartierelor Bucurestene. Stiam cum se scriu. Dar nu tuturor le stiam de unde le vine numele . Asa ca am facut o lista. E o lista facuta pe genunchi si probabil imperfecta. N-am cum sa garantez ca nu sunt bazaconii cele scrise. Asa ca orice adaugare / corectura este bine-venita.”

    răspunde
  22. mikutza

    uffa…doar cartierele din Buc?? pe cand si cele din Timisoara,Cabral?? nu ca asi avea ceva cu Buc.,dar sunt banateancaaaa… poop din Spania,..
    P.S:Cand tragi o vizita pe aici???

    răspunde
    • mioara

      poop = n.Excrement.
      intr.v. pooped, poop·ing, poops
      To defecate.

    • mikutza

      vezi de treaba ta… poop=pusy,nu vorbeam engleza… Cabral u m-ai inteles,nu?

    • mioara

      Nu vreau sa isc o disputa, de altfel nici mie nu-mi place sa mi se faca observatie sau ca un comentator sa-mi arate pe un blog ca e mult, mult mai destept ca mine.
      Dar daca il apreciezi pe Cabral, ai observat poate ca el nu se exprima asa. Ai citit, poate, in posturile anterioare cum a invatat la perfectie gramatica romana (roman fiind, nu ?) ca sa nu vorbeasca prost sau sa scrie gresit, fiindca nu voia sa fie tratat cu „deh, e negru, deci e prost”. Observi poate ca prin toate posturile sale ne indeamna sa gandim si sa filtram informatiile, expresiile, ideile peste care dam.
      Ceea ce voiam sa spun e ca „poop” e ridicol.
      N-as merge pana acolo in cat sa spun ce apreciaza Cabral si ce nu, ca poate face asta singur. Dar daca tot stam de vorba cu un om care isi doreste sa ne puna mintea in miscare, fie ca scrie despre situatii de viata, despre petreceri sau despre diferite curiozitati culturale, ca asta, n-ar fi mai corect sa lasam la o parte vocabularul de messenger ?! Asa, din respect, zic si eu…
      No offence si o zi buna.

    • mikutza

      stai linistita,nu m-am suparat,doar ca nu asi vrea ca nimeni sa creada ca POOP_ul meu e jicnitor.. e o forma mai rapida de a scrie TE PUP,(cred ca m-a tampit mess-ul)Si vorbeam exclusiv romaneste.Chiar daca am 11 ani de cand nu locuiesc in tara,cred ca inca vorbesc destul de bine. Nu ma indoiesc de inteligenta lui Cabral,dar nu cred ca a fost atat de jicnitor incat sa imi lasi un comentariu din dictionarul englez,si daca l-am jicnit cu ceva,cred ca,Cabral e destul de apt sa „ma puna la punct”,la urma urmei e blog-ul lui…
      O zi buna si tie.. TE PUP.

    • mioara

      :)
      Nu, nu credeam ca-l ofensezi pe Cabral, la urma urmei e un tip de gasca. Si nu voiam nici sa fac pe domnita in armura stralucitoare venita sa salveze cavalerul la ananghie. Dar am o problema cu scaderea calitatii limbii romane si mi-e teama sa nu imi insusesc intr-o zi aceste minusuri, daca tot sunt bombardata cu ele.
      Bine ca ne-am lamurit: nimeni nu ofensa pe nimeni. O zi buna, din nou!

    • Cabral Ibacka

      Ah, ce-mi place ca pana la sfarsit v-ati inteles… bun, bun!

  23. Marius Moga

    Asteptam o descriere a cartierelor si din alte orase:))

    răspunde
    • Crizu

      Nu vreau sa fiu rautacioasa dar de ce nu faci tu documentarea?….toti asteptam de la altii….ma rog, aproape toti si ne miram ca de ce nu ne merge bine….

  24. Cardreader
    Cardreader

    Interesant, multi ne-am intrebat la un moment dat de unde vin numele cartierelor.

    răspunde
  25. DanaO

    Foarte interesant, multumim frumos din Drumul Taberei :)

    răspunde
  26. Coramen
  27. www.vector-eps.com

    Felicitari pentru articol, chiar e interesant de stiut… E chiar putin amuzant, oricum, e bine ca ai impartasit cu noi mailul primit.

    răspunde
  28. Pingback: Bucuresti – dupa 2 ani :: Kappacelu` – The Blog

  29. Imperator

    Balta Alba vine de fapt de la micul lac care acum e in mijlocul parcului Alexandru Ioan Cuza (fost IOR). Inainte de sistematizare, fundul baltii era plin cu pietre albe si ii dadea o culoare alba putin ciudata (inainte de sistematizare, nu era deloc adanc, dar in schimb, mult mai labartat).
    Chestia cu ciumatii are un pic de adevar. In timpul lui Caragea, ciumatii erau ingropati sau arsi fix in zona unde este acum Bucuresti Mall – cel din Vitan care a fost construit (structura a fost construita in timpul lui Ceausescu, turcii nu au nici o vina) fix peste cimitirul de ciumati :)

    răspunde
  30. Moldoveanu bianca

    Domnule Cabral imi puteti da adresa de e-mail? va rog frumos!

    răspunde
  31. cristian11

    La o cautare mai atenta, am gasit etimologia mult mai corecta (zic eu si altii) a Ferentariilor: sursa: http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=493&Itemid=99.

    răspunde
  32. andreea
  33. Pingback: Bucureşti | Ghid Turistic Digital 2.0

  34. doina ilie
    doina ilie

    Dorobanți = dărăbanți = toboșari în armată pe la 1800.
    Ferentari = infanteriști
    Tunari = artileriști
    Călărași = cavaleriști.
    Toate, inclusiv roșiori, sunt denumiri vechi ale unor arme.

    răspunde
  35. sd

    Ferentari – acolo si-a avut Mihai Viteazu’ o garnizoana de soldati numiti ferentari – aveau armura de fier – echipament complet.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.