Sari la conținut

Mihai accident Pe Soseaua Kisseleff, cum mergi de la Arcul de Triumf spre Casa Presei, pe scuarul din dreapta e o cruce. Acolo a murit un baiat, un motociclist acum ceva timp. A murit in urma unui accident stupid (cum ar putea fi altfel un accident?!). Nu o sa incep sa vorbesc acum de siguranta rutiera, vreau sa ajung altundeva…
Trebuie sa murim pentru a afla ce fel de oameni suntem? Trebuie sa iesim din cursa denumita generic „VIATA” pentru a putea sti cat de mult insemnam pentru ceilalti?
Sunt momente cand ne oprim din mancat, din alergat, din trait, si ne facem calculele, ne punem intrebari, cautam raspunsuri…

Oare eu cum sunt? Dar oare-s un om bun? Dar cum ma vad ceilalti? Oare ceilalti, cei la care tin, ma vad un om la care nu ar putea renunta? Daca mor maine, oare in cat timp ma vor uita?

A trecut ceva timp de la acel accident. Atunci a fost tam-tam-ul de rigoare, televiziuni si articole, apoi noi, ceilalti, am uitat. Cei din familie au ramas insa cu povara, cu lacrimile, cu numarul lui de telefon in memoria telefoanelor lor si cu cu dorul.
Am vazut atunci ca au injghebat un mic altar, au aprins niste lumanari, crestineste. Le-am vazut de mai multe ori, au fost momente seara tarziu cand i-am vazut acolo, jelindu-l. Te infiori, iti faci o cruce si-ti vezi de viata, nu ai cum sa ajuti intr-o situatie ca asta.
Se spune ca timpul le vindeca pe toate si ca oamenii uita. Eram sigur ca dupa cateva saptamani viata ii va lua si pe ei pe sus, vor ajunge la o alta rutina, vor avea din ce in ce mai putin timp si lumanarile aprinse la care ma uit in fiecare seara vor fi din ce in ce mai putine, se vor stinge treptat si vor disparea. Pana la urma ar fi fost normal asa, trebuie sa ne vedem de viata, parca asa suntem invatati, nu?

Bucuresti, tarziu in noapte, -7 grade, ninsoare si viscol. Ma intorceam de la munca pe Kisseleff, pe langa locul de care spuneam. Am incetinit, as fi putut paria ca lumanarile au fost spulberate de vant, ca acea cruce legata cu doua chingi metalice de copacul langa care s-a stins acel suflet e singura si stinghera.

… dar nu, acel om a fost prea bun ca sa-l uite. Se pare ca acel om a insemnat mult prea mult pentru familia lui, pentru prietenii lui. Crucea era acoperita de un strat de gheata, se vedea doar o parte din numele lui, Mihai. Lumanarile erau la locul lor, aprinse, locul era ingrijit…
Ma credeti sau nu, din cauza vantului turbat sau nu, mi s-au umezit ochii. M-a lovit atat de tare si de violent gandul asta incat am fost buimac toata seara: aici a murit un om bun!

Normal, mi-au aparut ca ciupercile intrebarile alea existentiale de care radem atunci cand vorbim de ele cu cei din lumea noastra si am vrut sa scriu inca de aseara dar n-am putut. Am baguit cateva fraze intortocheate cum mi-erau si gandurile si m-am oprit. Scriu acum asta si nici acum nu-mi place pe ce taste mi-alearga degetele dar imi dau seama ca daca nu dau „Publica” nici acum nu-l mai public vreodata.

Am scris randurile astea din admiratie. Nu pentru prietenii lui (dar cred ca si pentru ei) ci pentru Mihai, un om pe care nu l-am cunoscut dar de care vorbesc atat de frumos, prin faptele lor, oamenii care au fost norocosi ca i-au trait alaturi.

31 comentarii despre "Ca sa afli ce om esti trebuie sa mori intai?"
  1. sLiMsHaDy

    Sunt multi oameni buni care mor dintr-o mica greseala pe care o fac.. si nimeni nu mai poate sa faca nimic pentru ei.
    E bine totusi, chiar cand esti mort, sa ai prietenii si familia aproape de tine, gandindu-se la tine, sa nu te uite, sa ramai in inima lor pentru totdeauna.
    Multi mor, multi se duc, putini raman.. e vorba de acei oameni buni, ca si Mihai despre care vorbesti tu in acest post..
    E adevarat, cred ca toti ne punem acele intrebari, dar la un moment dat trebuie sa le uitam si sa ne traim viata in continuare, caci nu stii cum ti se poate intampla si tie, ca dintr-o mica greseala, sa mori..

    răspunde
  2. marius sescu
  3. cabral

    @ sLiMsHaDy – e greu man sa treci peste, daca acel om e bucata din viata ta e greu sa treci peste…

    @ mariussescu – da, am citit-o acum ceva timp… Am si eu un prieten in situatia asta si e groaznic.

    Asa e viata, zambeste la tine si cand te astepti mai putin iti trazneste una de-ti ia suflul…

    răspunde
  4. Draghici

    Salut Cabral, as dori sa iti pun cateva intrebari in privat.
    Imi poti raspunde cu mailul tau pe adresa mea ?

    Mersi.

    răspunde
  5. eQuilibru

    ăsta e marele păcat: apreciem oamenii dupa ce nu îi mai avem lângă noi. Dar ştii ce e şi mai stupid? Faptul că ştim lucrul ăsta dar totuşi puţini încercăm să petrecem mai mult timp sau să punem în valoare persoanele care merită cu adevărat.

    răspunde
  6. ralu

    vorbind de momente in care ti se umezesc ochii cu toate ca nuti bate vantul in fata.cand citi c ai scris…chiar avusai un sentiment de trsesarire si imi dadui seama c si mie mi se incetosara putin ochii…mie personal nu mia murit nimeni niciodata…dar am sentimentul ca atunci cand se va intampla asta nu va fi o singura pierdere…sti..un necaz nu vine niciodata singur

    răspunde
  7. Fuzzy Lumpkin

    Stii care e chestia nasoala din tot ceea ce ai spus tu despre baiatul ala? Te inteleg perfect pe tine, grijile si durerea familiei, crede-ma ca si mie imi pare rau, dar fiindca a murit un om… dar trecand la adevar idiotul ala avea permis de aproape 2 saptamani si calarea un R6… era imposibil sa NU fi patit ceva… din nefericire pentru el, R-ul nu -a iertat, iar greseala sa a fost fatala… ce credea el ca va fi o distractie s-a dovedit a fi o manevra periculoasa… nu oricine poate merge pe o roata… nu oricine incearca scapa fara urmari… pe scurt, s-a avantat, s-a crezut zmeu, dar R6-le nu l-a iertat… deloc… pacat de el…

    răspunde
  8. Ea

    poate nu trebuie sa mori, ci doar sa-ti faci simtita lipsa…cat despre Mihai..n-am cuvinte, multi oameni mor nevinovati sau din prostiile altora…

    răspunde
  9. cabral

    @ Draghici – trimis mail.

    @ eQuilibru – asteptam cuminte sa vad cine va sesiza primul chestia asta. Suntem in stare sa spunem si sa facem lucruri cu adevarat deosebite pentru oamenii la care tinem de-abia atunci cand acestia nu se mai pot bucura de ele. Nu e pacat?

    @ Ralu – cu totii stim ca momentul ala oribil va veni. Si cred ca tocmai aceasta certitudine ar trebui sa ne faca, macar din cand in cand daca nu tot timpul, sa ne ingrijim oamenii care ne sunt aproape. Pana si un simplu SMS poate face minuni la un suflet la care tii.

    @ Fuzzy Lumpkin – man, sunt motorist. M-am dat si enduro si street (am vazut intr-un ziar ca acum sunt chopperist wtf?! ).
    Nu stiu tu sau altii, stiu ce-am facut eu. Am trantit un ZX9 (de vreo 3 ori), un GSXR si un R1. Nici o tranta n-a fost catastrofala dar fiecare mi-a lasat urmari.
    Si stii ceva? Chiar daca intr-un singur caz am fost eu vinovat, nu am acuzat pe nimeni, pentru ca am ales sa risc pentru niste senzatii.
    Stiu si stiam si atunci de idiotenia momentului dar am ales sa gresesc pentru niste senzatii. Am sarit si cu parasuta dar nu e senzatia la fel de tare ca pe un supersport la 300 pe autostrada.
    Inconstienta curata, moarte aproape sigura dar… gresesti. Si cand gresesti de cele mai multe ori platesti.
    Nu recomand nimanui sa greseasca astfel dar il inteleg pe cel care alege s-o faca sau macar nu consider ca am dreptul sa-l acuz.
    Eu am avut noroc. Pana acum…

    @ Ea – touche!

    răspunde
  10. eQuilibru

    eh,a venit parerea mea, dar din pacate, nu vorbele conteaza. as prefera sa tac si sa pun in aplicare ceea ce am spus. ma intreb: in afara de parintii mei mai merita cineva?
    raspuns: in momentul de fata…nu!
    mi s-a spus ca nu am gasit persoanele potrivite. o fi asa,dar… m-am saturat sa le caut.
    vreau sa cred ca exista totusi oameni care pun in valoare pe cei drai, si pe cei care isi merita un loc anume…

    răspunde
  11. eQuilibru

    dragi*
    scuze, postam foarte repede. sunt si obosita.

    răspunde
  12. fata care nu iubeste

    m`au trecut toti fiorii cand am citit postul asta..

    răspunde
  13. Fuzzy Lumpkin

    Cabral, si eu sunt… dar NU m-am dat pe o roata dupa 2 saptamani de permis… repet: imi pare rau totusi fiindca a murit un om… dar nu trebuie sa las deoparte faptul ca a fost un inconstient… care putea sa ma omoare si pe mine daca eram langa el.. oricum, RIP ptr el si ptr noi numa’ bine!

    Ride safe!

    răspunde
  14. Carina

    Sunt atat de ciudate momentele astea de revelatie. Parca intr-o fractiune de secunda intelegi lucruri pe care nu le-ai inteles intr-o viata sau pe care nici n-ai incercat sa le intelegi, desi erau in fata ochilor tai, nu le vedeai. Ajungi sa te gandesti la oameni pe care nu-i cunosti si sa-ti pui intrebari in legatura cu ei…

    răspunde
  15. Dnk

    exact la o chestie de genul asta ma gandeam si eu aseara. nu vreau sa mor ca sa aflu ce gandesc ceilalti despre mine, sa ajunga blogul, hi5-ul niste pagini nefolosite pline de comment-uri cu pareri de rau si compasiune fata de mine. e un lucru trist, poate prea trist

    răspunde
  16. eQuilibru

    nu trebuie sa mori ca sa afli ce fel de om esti, ci trebuie sa te indepartezi de unii un timp pentru a afla ei cum esti si ce insemni pentru ei.

    răspunde
  17. Dida

    Se spune că doar familia îți este cu adevărat aproape când ai probleme. Rareori sau… nu mereu și prietenii. Prietenii vin și pleacă, aceia care de fapt sunt prieteni cu ghilimele de rigoare. Însă pe familie te poți baza mereu. Cam așa și după moarte. Cei care sigur nu te vor uita, indiferent dacă ai fost bun sau rău (și depinde cum se apreciază asta), sunt părinții. Apoi, celelalte persoane care te vor avea în minte, o vor face în funcție de ce ai făcut în viață.

    răspunde
  18. mateo

    in fiecare zi, in drumul meu catre si de la serviciu, vad din autobuz acel loc. in fiecare zi ma gandesc: „maine ii aduc o floare”. nu am facut-o inca. nu m-am intrebat niciodata de ce crucea aceea are efectul asta asupra mea insa raspunsul l-am gasit – acolo a murit un om bun!

    răspunde
  19. vis89

    Problema cu: „Daca mor maine, oare in cat timp ma vor uita?” ma framanta si pe mine inca de cand eram mai mic, suntem asa de multi care trecem p’ aici, dar asa putini care ramane aici in gandul vreunei persoane dupa ce nu mai suntem trupeste, intotdeauna cred ca intr-o viata de om, trebuie sa incerci sa schimbi ceva, sa realizezi o fapta prin care oamenii sa nu uite acel nume asa usor, sa nu uite persoana care odata a fost langa ei.
    Trecem asa repede prin viata, incat daca intr-o singura zi ne oprim sa meditam asupra anilor care au trecut ne dam seama cat de inactivi am fost, cat de putine am realizat presupunand timpul putin care ne-a mai ramas, si totusi trecam haotic pe strada, ne enervam tot mai des si uitam adevaratul sens al vietii.
    Ce fel de om esti? de ce sa mori ca sa afli asta? pai pentru cine sa fi acel om?! pentru ei? de ce? cine conteaza ei sau tu?
    Nu poti niciodata sa fi placut de totii, dar ce conteaza, nu ei trebuie sa te placa, ci tie sa iti placa de tine!

    Ramai pentru ei, ceea ce ai fost, bun sau rau, acelasi OM far’ de ecou, cu siguranta unic ;)

    răspunde
  20. Geme

    Cabral, as dori sa sa vorbesc ceva cu tine in privat..daca poti sa trimiti un email pe adresa mea.
    Ce pot altceva sa-ti urez decat..bafta in continuare!

    răspunde
  21. aadryanaa

    aoleu. trista intamplare.
    cred ca toata lumea este la un moment dat afectata de cate ceva de genul acesta.

    In liceu am avut colegi carora le-au murit parintii… in clasa a 12-a.. cu cateva luni inainte de bac ei se confruntau cu probleme de mii de ori mai serioase decat un examen, si nu pot spune ca au meritat asta.

    nimeni nu merita asa ceva, viata merge inainte cu toate ca e nevoie de prea mult timp pentru a trece este astfel de necazuri.

    răspunde
  22. Speedy

    Iti inteleg perfect simtirile … mie mi-a decedat bunicul in noaptea de Paşti … In timpul zilei am stat numai langa el… seara m-am dus la biserica , am stat la slujba apoi la 12 si jumatate mi-a venit sa ma duc acasa … am fugit cat am putut de repede … Apoi cand am intrat pe usa toti ceilalti membrii ai familiei, vreo 11 12 erau deja in camera… in momentul acela, bunicul meu a mai suflat o data si apoi a decedat… acesta a fost un semn … pt ca bunicul meu era un om foarte chibzuit , inteligent facea totul cu cap, chiar daca , adesea,ceilalti nu il intelegeau … Bunicii mei m-au crescut … si a fost ca si sfarsitul lumii pt mine … Dar m-am lungit cu vb … Revenind la povestea legata de Mihai , cunosc si eu un baiat Mihai care a decedat tot in accident de masina … dar in Spania deci nu este vb de acelais Mihai

    răspunde
  23. R3belde

    O relatare trista, dar adevarata… de multe ori viata este nedreapta cu noi si ne face sa pierdem pe cineva intr-o fractiune de secunda….nici nu shtiu daca sa mai dau acest lucru pe seama sortii….sau pe seama nedreptatii…uneori ma gandesc ca tocmai oamenii buni pleaca de langa noi….aceasta plecare in lumea umbrelor este cu atat mai dureroasa pe cat este de neprevazuta…imi pare rau pentru acest tanar…. nu pot decat sa spun condoleante prietenilor si famliei acestuia…

    răspunde
  24. cabral

    @ eQuilibru – si oare ce ne tine? Ce ne impiedica sa dam telefonul ala, esmeseul ala, sa facem vizita aia si sa ne deschidem sufletul? E atat de ciudat cateodata, nu-mi dau seama de unde pleaca rezerva asta de a ne exprima.

    Iar despre cine merita… paritii intr-adevar, dar cu siguranta mai merita cineva. Poate inca nu ai vazt, probabil ca nu l-ai cunoscut, sunt sanse sa fie si sa nu-ti fi dat tu seama. Nu te opri, viata asta inseamna sentimente, nu masini, case si vacante exotice. Nici scoala, nici munca… sentimente.

    @ fata care nu iubeste nu vrea sa iubeasca sau nu reuseste sa gaseasca omul care merita?

    @ Fuzzy Lumpkin – fiecare cu prostiile pe care alege sa le faca… Nush’ ce sa zic, eu nu condamn pe nimeni, cat timp omul risca in curtea lui si nu ma deranjeaza cu nimic eu zic: e clavicula ta, e genunchiul tau, e capul tau… e treaba ta. Si nu sunt eu ala care sa judece oamenii.

    @ Carina – ne grabim sa ne nastem, sa traim, sa murim. Nu ne luam destul timp pentru a gandi sau a ne bucura la ce ni se intampla, ne grabim o viata intreaga ca sa… nici noi nu stim ca sa ce.

    @ Dnk – mi-aduc aminte de pagina de hi5 a baiatului care a avut accidentul ala groaznic la Constanta cu un Porsche Cayenne. Am citit si eram rupt intre doua stari: prima era de compatimire a celor care l-au cunoscut si care sufereau dupa el. A doua era de enervare cand vedeam commenturi venite de la cine-stie-cine, commenturi de genul „Asa-i trebuie, era baiat de bani gata, si-a cautat-o si si-a gasit-o!”. Asta chiar nu am inteles-o, la ce ajuta asa ceva?!

    @ Dida – ai zis o chestie tare adevarata. Cei care te iubesc oricum si oricand, neconditionat, sunt parintii. Ceilalti te vor aprecia si vor tine la tine doar daca tu VEI FACE CEVA, VEI FI INTR-UN ANUME FEL, VEI REUSI SA CONTEZI PENTRU EI.

    @ mateo – cruci sunt peste tot prin oras, din pacate. Totusi, aici m-a impresionat faptul ca „ai lui” se incapataneaza sa-i spuna „te iubesc” in fiecare zi, asa cum stiu ei s-o faca, in singura varianta care le-a ramas la indemana.

    @ vis89 – egoist ce ai spus dar totusi adevarat. Trebuie sa-ti placa de tine, sa fii tu multumit de tine si cu tine. Dar totusi, suntem creaturi sociale, cred ca intotdeauna conteaza si ceilalti, oamenii la care tii si vrei sa stii ca le e bine. Si daca vrei asta vei incerca si tu sa ii impingi spre bine.
    Daca vei reusi asta (chiar si de nu) le vei ramane in memorie ca un om bun. Nu?

    @ geme – trimis mail.

    @ aadryanaa – dap, viata merge inainte si noi cu ea. Asta nu inseamna ca trebuie sa uitam… zic si eu, nici io nu-s sigur dar parca asa se vede din unghiul asta…

    @ Speedy – niciodata nu suntem pregatiti sa ne plece cineva drag. Trista poveste ai spus, din cum vorbesti de el, bunicul tau fu un om bun.

    @ R3belde – vezi ce ciudat? Daca pleaca unul bun spunem ca e nedreptate. Daca pleaca unul mai putin bun e soarta. Pana si la nivelul asta facem diferenta intre oamenii care conteaza, oamenii buni si cei care trec prin viata dar pentru ei…

    Citind ce ati scris para se decupeaza o idee atat de clara incat poate nici nu mai trebuia scrisa: fa ceva cu viata ta, fa in asa fel incat cei din jurul tau sa simta ca esti acolo, sa-ti simta prezenta si ajutorul, nu conteaza numai sa stai in viata, trebuie sa si traiesti!

    răspunde
  25. doros

    …oamenii buni ii gasesti mai greu in zilele astea,si de multe ori atunci cand te bucuri ca ai cunoscut un om bun,el dispare.Poate,doar poate Dumnezeu vrea sa aiba langa El pe cei mai buni.Poate, Dumnezeu nu crede ca noi ceilalti meritam sa avem printre noi oameni ca Mihai.Si daca e asa inseamna ca noi „restul” trebuie sa ne gandim serios la cat de „buni” suntem

    răspunde
  26. cabral

    @ doros – cred ca asa vrem noi sa credem dar… El ii ia langa el pe toti, treptat. Numai ca sunt jeliti si regretati numai cei buni si asta ne creeaza noua impresia ca dispar numai cei buni.

    răspunde
  27. ankutzu

    Gandul care m-a macinat pe mine, personal, a fost acela de a afla, intr-un fel a vedea reactiile celor apropiati dupa moartea mea. Sa le vad expresiile fetelor, sa le aud vorbele. Vorbesc la fel? Cum se comporta? Vin la inmormantare?
    Ce anume fac cand li se spune vestea? Plang, se intristeaza, raman uimiti si in cel mai rau caz, nu fac nimic?
    Si spre surprinderea mea, sa nu le pese, sau, sa nu exagerez, sa le pese intr-o mica masura.
    Stii ce zic eu la intrebarile puse de mine mai sus? Poate suna macabru, dar om muri si om vedea
    Bafta in continuare, imi place cum scrii, si sincer, nu stiu de ce, dar nu ma asteptam :P Ia-o ca pe un compliment, te rog.

    răspunde
  28. monique

    Pana sa murim cred ca putem vedea lucruri bune la ceilalti facand lucruri importante pentru ei.

    răspunde
  29. Pingback: cabral.ro » Spre uitare…

  30. vio

    sincer, citesc bloguri din plictiseala, din dorinta de a cunoaste oamenii si probabil ca mai sunt o mie de motive dar nu mai conteaza de ce citesc bloguri, tot ce vreau sa spun este ca am citit postari d-ale tale care m-au facut sa rad cu lacrimi, dar aceste ganduri m-au facut sa ma infior…

    răspunde
  31. Pingback: Legenda barmanilor romani? « cabral.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.