Sari la conținut

Sunt superstitios, nu scriu numarul ala dintre 12 si 14…

Ce faceam acum atata amar de vreme? Hai ca subiectul concursului imi convine, fix in anul respectiv reuseam sa iau locul doi la Campionatul European de Kickbox full-contact. Aveam 17 ani si 92 de kile, in finala am ajuns cu un neamt de 26 de ani, 2, 14m si 140 de kilograme…

Povestea nu e usoara, daca nu ai nervi si te sperie violenta nu citi mai departe.

Campionatul a avut loc undeva in Germania, Grevenbroich (sau ceva de genul asta) se numea orasul, undeva pe langa Koln. In prima zi de concurs am avut preliminariile, 4 meciuri care pe atunci mi s-au parut medii, nici grele si nici usoare, eram toba de carte la tehnica, iar la fizic nu aveam probleme, dimpotriva.

E, in a doua zi de concurs „am dat de greu” ziceam eu, pana am ajuns in finala.

In finala aia am reusit sa simt ce inseamna sa treaca o zi intreaga pentru mine iar pentru restul lumii sa treaca 5 reprize de 2 minute.

Am intrat in ring relaxat, tata (care imi era si antrenor, Mircea Boldea pe numele de botez) imi spusese ca e unu’ fara experienta si ca n-are tehnica deloc. Eu deja ma balaceam in laurii unui Campionat European castigat, ma vedeam carat pe brate si aplaudat la scena deschisa… deja ma gandeam ce pozitie sa iau ca sa fiu imortalizat pentru statuie.

Si, dupa cum spuneam, am urcat in ring, coltul rosu, si loveam manusile intre ele regland respiratia. Si se urca in ring… rectific, ringul se indeasa sub el. Caci nu puteau sa se suie ditamai Carpatii Meridionali pe ring, singura varianta era ca ringul sa se tarasca umil sub picioarele lui.

A incalecat cele trei corzi ale ringului asa cum incalecam eu bara mica de la batatorul de covoare din spatele blocului. Era cat un munte! Eu aveam atunci 1,92m in timp ce el avea 2,14m, si crede-ma ca diferenta de 22 de cm este imensa intr-un sport de contact, in contextul in care era si o diferenta de 48 de kile…

Am inghitit in sec intorcand capul sa ma uit la taica’miu, care imi zambea relaxat (ca deh, nu lupta el). Si ii da nenea ala din colt cu gongul… eu tzac-pak un joc de picioare ca in filme, dau drumul la brate, intram si ieseam din distanta mai bine ca niciodata, serii de doua trei lovituri bine intepate, la locurile alea care trebuie, eschivam tot si ce nu eschivam blocam cu incredere. Cand a venit gongul finalului reprizei 1 eram chiar optimist, m-am dus in coltul meu si nici nu m-am asezat pe scaun (asta e psihologie de luptator, nu arati ca esti obosit – daca stiam ce urmeaza…).

Repriza a doua incepe cu cateva lovituri de picior la cap, puncte clare pentru mine, inca ceva serii, deja ma gandeam ca dupa ce castig ii pun capul ala (literalmente) de bivol pe perete ca trofeu, nu ma atingea deloc, parca pluteam, eschivam si blocam tot ce venea de la el, el era greoi, greu sa misti 140 de kile prin ring cand ai in fata un negru mobil care se antrenase tocmai pentru un joc de picioare fara oprire si o deplasare fara cusur. Si la un moment dat ma gandesc ca poate termin inainte de limita (aveam un singur meci castigat prin K.O., finala Campionatului National de Thaibox) si dadea bine la palmares. Si ma asez bine pe picioare, maschez lovitura printr-o serie de brate si il trimit… piciorul ma refer, lovitura circulara la cap, isi atinge tinta, simt ca am lovit intr-un troleu, un soc beton, fix in barbia omului… am zis gata, pregatiti hauru’ de medalie si bronzul pentru statuie!

Si… atunci a venit primul Boeing! Pentru ca trebuie sa va spun, omul nu dadea cu pumnul ci cu 747 in picaj! Stele si stelute, ochiul drept prinsese un fuleu ingrijorator spre stanga si nu mai puteam focusa cum trebuie, nu am cazut dar nici carma nu mai aveam. A batut gongul…

Repriza a treia. Noroc ca nu putea sa ridice piciorul la cap… am mai intepat eu cateva dar cand a dat individul drumul la picioare simteam ca ma loveste din stanga cu Panzer si din dreapta cu T34… la fiecare lovitura primita in blocaj (de altfel blocajul impecabil, ca altfel…) zburam cate 2m in lateral! Imi faceam curaj singur „hai Cabrale ca e tot om” dar neomul ala ma contrazicea cu fiecarea Boeing si T34 cu care ma palea. A inceput sa sara sangele, din nas, ca fantanile din Unirii in vremurile lor bune. De la jumatatea reprizei nici nu mai asteptam sa dea arbitrul stop, dupa ce dadeam 4-5 si incasam 2-3 ma intoarceam la coltul meu, ma stergea tata pe fatada si ma intorceam pe front. Si da-i si lupta!

Repriza a 4-a, reusita carierei: luat lovitura de picior in blocaj, eu tocmai ma pregateam sa lovesc fulgerator (in opinia mea de dizzy-man in action), m-a prins aiurea pe picioare si… am zburat printre corzile ringului direct pe masa arbitrului de colt! Omu’ ma intreaba cu ochii cat cepele „are you okay?” eu ma ridic hotarat si ma sui iar in ring, Carpatii Meridionali se uita uimit la mine, arbitrul de ring ma intreaba „you ok?”, eu zic „I slipped” si ridic mainile in garda, el urla „fight!”, ma reped spre carpatii Meridionali ca Chuck Norris spre moarte, mai iau doua in mufa si suna gongul…

… in pauza ii zic lu’ tata „daca mai am doua reprize il bat pe-asta”, el se uita la mine si-l bufneste rasul (mda, incurajator) si zice „beleste ochii si puncteaza clar, si stai pe picioare ca te iau si eu la fezandat”…

Repriza a cincea… nu-mi aduc aminte mare lucru din ea… multe luate, multe date (lovituri, zic) cateva prosoape umplute de sange (de negru, evident), ala cauta sa ma lateasca pe ring, eu cautam sa dau si sa scap cu viata, gong de final… am pierdut la puncte.

M-au durut dintii si gingiile cateva zile, capul o luna, mainile si umerii vreun an, seara la culcare ma simteam de parca ma aruncase cineva in prapastie si pravalise peste mine si cateva Roman Diesel incarcate cu pietre de moara, dar am scapat cu viata si fara K.O. din infruntarea cu Carpatii Meridionali!

Eram vice-campion European, am medalia si acum pe undeva printre vechiturile maica-mii, am ce sa le povestesc la nepoti cand o sa fiu batran si ofilit, si acum voua, ca tot m-a intrebat Copolovici ce faceam acum 12+1 ani, legandu-se de concursul ala de la eMag.

Ati ras, stiu… da’ daca vedeati Carpatii Meridionali cu manusi de 12lbs in mana nu va mai ardea de ras…

55 comentarii despre "Acum 12+1 ani…"
  1. Mihai Iorga

    :) Dar eu sunt născut pe 13 … cum ar trebui să fiu eu ? :P

    răspunde
  2. Oana Sarmasan

    Probabil peste inca 12+1 ani o sa iti iei revansa…sau nu?:)) Important e sa fi un luptator , sa rezisti pana la final , sau pana unde se trece linia de umanitate :)

    răspunde
  3. SwissBoy

    Frumoasa poveste.Ma sint ca la un film de actiune cu Rocky. Amintiri placute,pacat ca ti medalia aia aruncata aiurea printre vechituri.

    răspunde
  4. Sabotor

    Frumoasa istorie :) Important e ca nu te-ai dat batut si ai luptat pana la capat. Eu daca vedeam un munte urcandu-se in ring, probabil cautam niste potcoave sa le ascund prin manusi ;)

    răspunde
  5. Petru

    imi place ca ai ramas optimist tot timpul. tatal tau se clatina intre pesimism si optimism (pentru ca realismul nu exista). :)) foarte tare!

    eu am facut tenis de performanta, iar dupa primul meci oficial pierdut cu 6-0, 6-1, m-am lasat de sportul asta. mi-am dat seama ca nu e de mine. ;))

    răspunde
  6. lucian

    faina povestea. nu stiam ca ai facut si sporturi de genu. oricum…e o realizare sa fi vice-campion european…

    răspunde
  7. Slabesti.ro

    Ce sa iti zic, eu stau la etajul 3 apartamentul 13 :)

    răspunde
  8. McGogoo

    ehe. imi aduc si eu aminte de dl Boldea … acum 12+1 ani a arbitrat niste meciuri la Cupa Silcris.

    răspunde
  9. geretus

    Cool bro…bravo tie, esti un luptator…

    răspunde
  10. adler

    foarte fain ca nu ai renuntat si ai luptat gandind pozitiv pana la sfarsit.

    răspunde
  11. marie jeanne

    Si eu care m-am lovit aseara la cap de un colt al ferestrei, sunt ametita si acum…
    Si sunt nascuta pe 12+1 :))

    răspunde
  12. Taina

    „Eu aveam atunci 1,92m…” sa inteleg ca de atunci te-au gârbovit anii si te-ai micit? :) :) :)

    răspunde
  13. badjoke

    your such a geek :))

    răspunde
  14. Pingback: Au scris despre concurs - HP Pavilion

  15. Pufossu

    Doamne iartă-mă cât putea fi Heinz, ăla… 2.14m?? 140kg?? Şi eu am mănuşi de 12lbs… dar… Dă-o naibii :)) Într-adevăr, 22 de cm contează enorm. Felicitări pentru performanţă, în orice caz.

    răspunde
  16. Jamilla

    of of of….;-))))))))))))))))))))))))))))))))

    răspunde
  17. raducea

    „atunci a venit primul Boeing” :))

    răspunde
  18. BabyRacy

    dude, n-aveai tu instinct de conservare:))

    răspunde
  19. Beleaua

    Care e numele real al Carpaților Meridionali?

    răspunde
  20. monkey

    felicitari ca ai rezistat :) frumos meci cred ca a fost. pacat ca nu il putem vedea :) e bine ca iti aduci aminte in amanunt toata povestea..dealtfel, nici nu cred ca aveai cum sa uiti loviturile. eu acum 13 ani ma jucam cu papuselele :)

    răspunde
  21. CLeO

    acum 13 ani ma gandeam cum o sa fiu peste 13 ani.nu serios… la 10 ani ma gandeam cum si unde o sa fiu pe la 23 de ani .. si imi place unde sunt , este asemanator cu ce ma gandeam eu acum 13 ani :)

    răspunde
  22. Bogdan

    Super tare povestea ta.
    Mi laic it :)

    Si eu acum 13 ani ( nu am superstitii legate de acest numar ) imi doream sa am varsta de acum, in schimb, acum, imi doresc sa fiu ala micu` de atunci. Nu aveam griji, nu aveam probleme, ma durea la 2 m in spate :P ma jucam toata ziua, mai putin orele pranzului ( 14->16 ) in care bagam somn.

    răspunde
  23. mariah carey
    mariah carey

    Acum 13 ani aveam 16 ani. Sunt nascuta pe 2×13 (adica 26) si stau la numarul 13. Eu consider ca 13 este numar cu noroc si il folosesc, de obicei, cand joc la loto si iese acest numar, dar joc rar.

    răspunde
  24. Robintel

    :)):)):)) Poţi să spui că ai luptat în război când te-ai pus cu ăla… :)):)):))

    răspunde
  25. Teniescu

    Nu face nici un rau 13-le. Eu sunt nascut pe 13 … si sunt ok, pana acum. :))

    răspunde
  26. Giuco

    e admirabil ca nu ai abandonat. asta conteaza. durerea a trecut…sper. te mai dor umerii???

    răspunde
  27. BoBo

    Nu ştiu dacă e permis sau nu, să mă lămurească Cabral dacă poate, să las link-uri către blogul meu la comment-uri, totuşi pentru cei care vor să afle ce făceam eu acum 13-14 ani pot da click pe numele meu, sunt sigur că unii îşi vor aminti cu plăcere :)

    răspunde
  28. andrey91

    esti cel mai bun la bataie dintre bloggeri……. daca vrei credca ne bati pe toti

    răspunde
  29. adytzza

    foarte interesanta si amuzanta povestea….mi-a placut ca pana la final nu ti-ai pierdut increderea in tine ca poti bate carpatii meridionali :))…felicitari, e un lucru mare sa fi si vicecampion european la 17 ani, iar cel care te batuse sa fie cu 9 ani mai in varsta!

    răspunde
  30. krossfire

    Intrebare : Cam cat timp ai practicat kickboxingul ?

    răspunde
  31. Ana-Maria

    wow ce revelatie!!! atitudine de luptator, ce mai! simpatica faza cu „I slipped” :D

    răspunde
  32. Flory16

    Eu sunt o amatoare a acestui sport. Pana la varsta de 13 ani, a avut frate-meu grija sa ma invete ce inseamna si cum se practica. MAi tarziu, ne-am lasat amandoi, luasem destul centuri de la taica-meu pentru prostiile ce le faceam:D. Iar numarul 13 este unul noroc, la ora de fizica, eleva din banca cu numarul 13 este mentionata sa raspunda: iar tot timpul sunt eu:(

    răspunde
  33. hby

    Silcris ..parca asa se numea clubul nu? era acum 12+1 ani ;)

    răspunde
  34. dxn

    Shihan, inca un motiv in plus sa te Respect si…sa nu te supar. ;)

    răspunde
  35. Masculin
  36. little dot

    ai dreptate am ras, da nu neaparat de intamplare, pentru ca nu e de ras, ci de felul comic in care ai povestit-o :)) cum era: „fara experienta si n-are tehnica deloc” =)) ;lasa ca are Boeing si T34

    răspunde
  37. andreea

    dupa articolul asta, cred ca nimeni nu o sa mai aiba curaj sa se ia de tine :D

    eu acu 13 ani aveam 6 ani, deci cred ca ma pregateam de scoala ;))

    răspunde
  38. Dojo

    Trăznet povestea … din păcate dureroasă pentru tine :)

    Eu sunt mai laşă .. Shotokan e tot ce pot şi asta deja cu opriri. Keep up the posting, chiar ador articolele acestea :)

    răspunde
  39. Adi Popescu

    De ce 12+1 și nu 11+2 :) ?

    răspunde
  40. Giuco

    Acum 12+1 ani aveam 12+1 ani.

    răspunde
  41. raducea

    Adi Popescu pentru ca e cu motz ! :> 11 e asa parca dublat :)

    răspunde
  42. AlinutZ

    interesanta povestea ta nenea Cabral

    răspunde
  43. Pingback: foto blog & roll | McGogoo’s Hell - Blogu' lu' McGogoo

  44. Fluture
  45. Alex

    De asta prefer eu Mortal Kombat…în felul ăsta nu risc întâlniri de gradul 3 cu vreo „formă de relief” de genul ăsteia despre care ne-ai povestit tu. În joc în schimb am nişte low kickuri demenţiale…pivotez foarte bine…ce mai, sunt un adevărat campion. :-D
    Serios vorbind îţi trebuie foarte multă disciplină, voinţă de fier şi curaj să practici acest sport.

    Te salut.

    răspunde
  46. JD
  47. Andra

    Nu prea am ras, ba chiar m-am incruntat nitel in timp ce-mi imaginam defasurarea meciului. Felicitari pentru titlu si bine ca meciul nu a lasat urme serioase. :)

    răspunde
  48. cristi

    o singura data am vrut sa ma inscriu la box. Am intrat in sala aia unde se antrenau (nu erau cine stie ce conditii)… si am iesit in secundele urmatoare. mi-a trecut. nu mai voiam sa fiu erou. :)

    răspunde
  49. Limu

    Cum il cheama pe malac?
    A ajuns mare? Am mai auzit de el?

    răspunde
  50. Puiu

    Arata`mi`l ca pun io vreo 3 bajeti cu bate sa`ti ia revansa :)

    răspunde
  51. Pingback: Descopera » Blog Archive » Ele sunt prapastii

  52. Pingback: Descopera » Blog Archive » Ele sunt prapastii

  53. monkey

    @cristi- nu stii ce ai pierdut man.. boxul e frumos ;) numai ca nu te face erou

    răspunde
  54. Pingback: Marc Ulieriu - BLOG “DESCOPERA” - HP Pavilion

  55. Kriss

    Doamne, tragic moment, dar ai un stil de a povesti =)) rad cu lacrimi!! bine ca acum esti bine, dar sigur n`ai ramas cu nici o sechela, nu?

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.