Sari la conținut

Sfârșitul săptămânii trecute mi-a confirmat faptul că suprapunerea ”Ce spun românii” peste ”Acces Direct” nu a fost întâmplătoare.

Într-o confruntare directă între cele două emisiuni a câștigat categoric ”Ce spun românii”…

Apoi, vineri-sâmbătă a fost anunțată că ora de difuzare a ”Ce spun românii” va rămâne 18:00, și astfel ”La Măruță” se mută de la ora 15:00.

Sigur, informația asta ar putea fi exprimată în variate feluri, dar văd că unii au ales titlul ”Cabral îi ia locul lui Măruță!”.

Sigur, îți poți lua cititorii la mișto în mii de feluri, de ce să nu-i iei și prin simplificarea asta aburitoare?

Am primit câteva mesaje legate de faza asta și m-a pufnit râsul.

Nu, nu i-am luat locul. Nici n-aș putea să-i iau locul, ora, audiența sau altceva. El are publicul lui, formatul lui, stilul lui de a face treaba. Și cât timp e pe TV de atâția ani e clar că omul face ce i se cere așa cum trebuie.

Cred că genul ăsta de comparații și simplificări nu sunt decât niște răutăți inutile.

Eu am una dintre cele mai cuminți emisiuni din grilă, nu facem altceva decât să râdem. La noi nu se ceartă nimeni, oamenii își vorbesc frumos, încercăm să răspundem cuminți la niște întrebări (care uneori sunt serioase, alteori… mai tembele, așa).

Dacă în decursul ăsta se întâmplă să stârnim și niște hohote de râs… am reușit! :)

Deci, ca și concluzie… nimeni nu ia locul altcuiva.

Și ”Ce spun românii” începe de la 18:00, în fiecare zi, de luni și până vineri.

51 comentarii despre "Sigur, i-am luat locul lui Cătălin Măruță"
  1. Marius

    Hateri peste tot :)

    răspunde
  2. Luciana

    Ma bucur! :) pt ca, uneori, ajungeam mai devreme de la munca si imi place sa ascult Stirile de la ora 19.00.. dar, ajungand mai devreme, prindeam din Maruta si imi lasa un gust amar mereu.
    Asa…o sa ma grabesc un pic sa ajung acasa mai repede ca sa vad emisiunea!
    O saptamana usoara si frumoasa!

    răspunde
  3. Gebe Alpar
  4. sorin

    Hai cu sezonul nou! Am inceput sa-mi fac programul dupa emisiunea ta :D

    răspunde
  5. Andrei M.
    Andrei M.

    Felicitari! Daca reluarea e tot dimineata pana la 7, luam micul dejun impreuna.

    răspunde
  6. Alina

    Emisiunea ta este genul de emisiune de care avem nevoie. O ora spumoasa, in care radem si ne simtim bine :). Abia astept noul sezon, multa bafta :*

    răspunde
  7. Iancu Roxana
    Iancu Roxana

    Mult succes Cabral!!!
    Ador emisiunea ta, daca este la ora 18 cu atat mai bine ;)!!!!!
    Este o emisiune care te relaxeaza, fara certuri, fara false impacari…etc…
    Doar voie buna si zambete!!!!
    Tipic pentru tine :*!!!

    răspunde
  8. Luciele

    Daca tot i-ai luat locul lui Maruta(sâc)te rog sa o aduci si sa o promovezi si pe Andreea,cu orice face ea,bonilash,etc…ca e talentata, mai mult decat doamna celuilalt domn mentionat.

    răspunde
  9. Bogdan

    Indiferent de exprimare, e bine ca e si altceva pe posturile romanesti la ora aia.

    răspunde
  10. Gabriela

    Suuuper! Felicitari Cabral

    răspunde
  11. Mihai

    Super Cabral! Apropo se mai face un casting pentru participarea la emisiune?

    răspunde
  12. Larisa

    Este o emisiune super ! Din toate punctele, ne.am saturat de asistente focoase, de minciuni si de toate chestiile ce nu ar trebuii sa le vada nimeni la tv ! Decenta, bun simt, umor, si provocari intelectuale !

    răspunde
  13. Mona

    Doamne , m am speriat ca n-o sa mai fie!!! Dar iacata ca m am inselat. Ce bine :)! Sa radem, asadar!

    răspunde
  14. Valentina
    Valentina

    Felicitari!!! Multumesc celor care au luat aceasta hotarare.

    răspunde
  15. Gina N.

    Asta este o dovada ca nu publicul cere astfel de emisiuni, de tabloid sau cum s-or numi ele. Iata ca atunci cand au avut de ales din doua emisiuni diferite au preferat emisiunea de bun simt. Bravo! Mult succes mai departe. Te vom urmări in continuare cu zambetul pe buze. Indiferent cum te vom prinde: seara sau dimineata in reluare.

    răspunde
  16. Mihaela

    Trebuia o schimbare la TV și a venit perfect,îmi doream sa vad ceva frumos și relaxant. Succes Cabral cu emisiunea.

    răspunde
  17. Georgiana :*
    Georgiana :*

    Bună Cabral,de ce nu se mărește durata emisiunii ca e tare misto doar pentru o ora de emisie pe zi !! Te pup Georgiana din București. :*

    răspunde
  18. elena

    In sfarsit ajung si eu acasa si vad ceva de calitate. Succes in continuare.

    răspunde
  19. Oana.I

    Felicitari pentru emisiune!
    Faptul ca ai depasit in audiente Acces direct nu poate fi decat imbucurator. Inseamna ca romanii s-au saturat de telenovele fabricate, de Tatoiu si Mitoseru si tot felul de preoti-avocati, de saracie, mizerie si alte teme din aceeasi gama.
    Si, oricat nu ti-ar placea formularea tabloidelor, adevarul este totusi ca Maruta a fost indepartat datorita succesului emisiunii prezentate de tine.
    Ani de zile Maruta s-a batut pentru audiente cu Simona Gherghe si de foarte mult timp cam lua palme peste cap frecvent.
    Asa ca nu-i nicio mirare ca PRO a decis sa pastreze Ce spun romanii pe segementul orar 18-19.

    răspunde
  20. fabian

    Felicitari pentru emisiune Cabral! Apropo cand incepe noul sezon?

    răspunde
  21. Catalin

    Sper sa mai aveti o colaborare cu Bobo. Faceti o echipa buna. Genul/formatul emisiunii mai putin conteaza

    răspunde
  22. Cristina

    Buna Cabral. Numai locuiesc in Romania de 23 de ani. Dar de aici din Israel iti urmaresc emisiunea si respect pentru sinceritate, naturalete si calitate. Iti multumesc ca ne aduci zambetul pe buze.

    răspunde
  23. Zerh

    Referitor la formatul lui Maruta, din surse sigure știu ca este un individ ce nu tine cont de regul și asa are un caracter jalnic.Posibil în 2017 sa îl mute la orele 12 în loc de teleshopping

    răspunde
  24. Elena

    Felicitari!!! În sfârșit o emisiune la care ma pot uita când ajung de la muncă !! Mult succes în continuare.

    răspunde
  25. Anca

    Anul trecut, pe 31 iulie se termina prima sapt din „Ce spun romanii”. Imi amintesc in mod deosebit pt ca mi s-a rupt apa fix dupa terminarea emisiunii. Ma bucur ca am apucat sa o vad toata :))) Iar azi, copilul meu este absorbit de voi, ramane siderat in fata tv-ului cand incepe (tine el minte ceva :D) Anyways, e o emisiune fun, descretitoare de frunti; cat despre tine, Cabral, cred cu tarie ca in alte vieti ai fost cel mai bun prieten al meu :) Ferice de oamenii din jurul tau!
    Emisiuni muuulte si „altfel” decat ni se ofera in intervalul respectiv de atata vreme ;)

    răspunde
  26. Dana

    (…) e clar că omul face ce i se cere așa cum trebuie. Foarte bine spus. E super tare emisiunea „Ce spun românii”! Felicitări!

    răspunde
  27. Daniela Niculoiu
    Daniela Niculoiu

    E faina emisiunea, cand te vad pe tine, rad inainte sa deschizi gura, felicitari esti buuuunn !

    răspunde
  28. Dan Marian
    Dan Marian

    Oricum, conteaza si prezentatorul. Daca nu ai fi tu, nu stiu daca ar mai avea acelasi farmec. Nu cred. Scces in continuare!

    răspunde
  29. Doina

    O emisiune care aduce in casele noastre zabete, destindere, aduce altceva, dar acel altceva de care aveam nevoie! E gura de oxogen de care avem nevoie. Te urmaresc cu mare placere!!

    răspunde
  30. Ada

    Ce bineeee! Eu termin serviciul la 16:30 si nu ajungeam niciodata sa vad emisiunea, doar vinerea cand terminam mai devreme. Asa am tot timpul din lume. E o emisiune care nu te afecteaza negativ, din contra, te binedispune, nu ai cum sa nu razi. Va fi ora mea de relaxare dupa o zi grea la munca.

    răspunde
  31. Robert

    Prin asta se demonstrează ce-i drept, îmbucurător , faptul ca romanii se cam satura de porneturi, curve, inculți si mizerii! Fără sa-l jignesc pe Măruță! Dar emisiunile de la ora 18:00 gen Măruță sau acces direct sunt emisiuni pentru oamenii cu coeficient de inteligenta de cel mai scăzut nivel … Din punctul meu de vedere :)

    răspunde
  32. Nagh Lucia
    Nagh Lucia

    Este 3exact emisiunea pe care mi-o doream,altfel dechideam televizorul numai cand incepeau stirile.Acum ma grabesc sa ajung acasala ora 18 si poate nu-ti vine sa crezi ma uit si dimineata in reluare iar ptr.asta ma trezesc mai devreme.
    mult succes mai departe!
    Intr-adevar este ora mea de relaxare iar cei din casa nu comenteaza(numai sa indrazneasca).
    Esti bun de tot!!!!!!!!!!

    răspunde
  33. Nagh Lucia
    Nagh Lucia

    Intr-adevar este emisiunea care ne-a lipsit la multi.
    Esti bun!!!!!!!
    In fiecare zi ma grabesc sa ajung acasa la ora 18.
    Cei din casa imi respecta ora de relaxare.stiu ca am intalnire cu tine.
    Cred ca nu o sa-ti vina sa crezi dar dimineata ma trezesc mai devreme sa vad si reluarea.
    Mult succes mai departe !

    răspunde
  34. Marius

    Ai o emisiune de bun simt care merita ora 18-19. Bafta si sa speram ca romanii vor savura tot mai mult astfel de emisiuni.
    Cat despre emisiunea lui Maruta, el pare un om ok, insa se lamenteaza sa continue de atatia ani o emisie de mahala, chiar si daca publicul cere asa ceva.
    E pacat, publicul mai trebuie si educat.
    Eu unul as pune emisiune La maruta la ora 3-4 AM :)

    răspunde
  35. monica

    Bravo! M-am saturat de barfe !Poate incepem sa ne educam , sa vorbim frumos si sa mai judecam cate un pic! Bravo!

    răspunde
  36. Codrin

    Super !
    Esti tare! Pina ajung acasa sau dupa ora 19 nu stiu ce fac, dar din cauza ta la ora 18:00 sunt lipit de tv. Imi place tare emisiunea si chiar aveam nevoie de ceva vesel, sa mai uitam de problemele zilnice. Tare as mai fi venit si eu acolo…
    Bravo!

    răspunde
  37. RADU LUIGI
    RADU LUIGI

    CABRAL, fa o surpriza publicului. Alege dintre ei oameni si faceti o emisiune de circu` lumii .
    Sunt sigur ca va iesi ceva super mishteaux !
    Salutari si succesuri…..

    răspunde
  38. Dan

    Buna ziua. Sunt un telespectator fidel al emisiunii, dar nu inteleg un lucru. Daca intrebati 100 de romani, cum de primele raspunsuri, cand sunt descoperite in totalitate, nu ajung la un punctaj de 100. Am vazut de mai multe ori ca se descopereau 97-98 puncte, cand erau intoarse toate variantele de la primele intrebari. Deci, sunt100 sau nu? Cu deosebit respect.

    răspunde
    • Madalina Preda
      Madalina Preda

      Bună, Dan!

      Excelenta întrebare! Ne este adresata foarte des! Din cei 100 de romani, unii nu au inspirație și trag liniuță. Sa spunem, 3. Avem din start 97 de puncte. Apoi avem și răspunsuri unice, adică un singur roman da un anumit răspuns. Așadar, 1 punct. Pentru a ajunge pe panou, un răspuns trebuie sa aibă minim 2 puncte. Sa spunem ca 7 au dat răspuns unic. Avem așadar 90 de puncte. Alți romani pot da răspunsuri mai „în gluma” sau în afară subiectului întrebării. Sa spunem ca doi sunt mai glumeți. Avem deja 88 de puncte. Așa se ajunge la punctaje de mai puțin de 100. Pentru a putea fi jucata, o întrebare trebuie sa aibă minim 75 de puncte. :)

      Have a great and lovely day!

  39. Albu Diana
    Albu Diana

    Draga Cabral,
    Sa stii ca noi, familia Albu te indragim foarte multș mai ales Cezar, baietelul nostru de 3 anisori, as vrea sa atasez si o poza doar ca nu pot aici. Mult succes in continuare!!

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.