Sari la conținut

Paula Seling Ovi Miracle Eurovision 2014În a doua semifinală Eurovision 2014 Paula Seling și Ovi și-au făcut treaba bine.

N-am avut timp până acum să citesc ce s-a scris pe tema asta, am vrut întâi să deschid discuția și-abia apoi să văd ce au avut ceilalți de criticat.

Muzical vorbind nu mă dau vreun specialist, vorbesc din punct de vedere al consumatorului: mi-a plăcut. Piesa curge bine, e puternică, optimistă, o să auzim cu siguranță piesa asta și după ce Eurovisionul merge la nani…

Show-ul? A fost bine. Desigur, vorbind de pe margine se poate întotdeauna și mai bine.

Cum a arătat bănui c-ați văzut deja…

Deci, concluzionând… Paula Seling & OVI au făcut ce aveau de făcut cu al lor Miracle.

România s-a clasat pe 12 la Eurovision. E bine?

M-a mirat, totuși, audiența TVR, cifrele n-au arătat atât de bine precum mă așteptam. 7% rating și 20% share parcă e cam prea puțin în comparație cu posibilitățile produsului…

Despre doamna cu barbă, cea care a câștigat, o să spun doar atât: piesa nu mi-a plăcut.

Conchita Wurst Eurovision

17 comentarii despre "Paula Seling & OVI la Eurovision 2014: Miracle"
  1. Cristi

    Paula Seling si Ovi au cantat excelent, au interpretat bine piesa. Spectacolul lor a fost la inaltime. Din pacate, Eurovisionul s-a transformat mult, iar calitatea melodiilor si a cantaretilor nu mai conteaza la ora actuala in momentul jurizarii.

    răspunde
  2. Marius

    Anormalul a devenit normal in ziua de azi – vezi “doamna” barboasa. Superb!

    răspunde
  3. Daniel

    la anu asteptam sa castige un caine flocos sau o pisica fara par :))

    răspunde
  4. Pyro

    La anul il vedem pe Aziz de la bulgari castigand…

    răspunde
  5. Florin Dr.

    Frumoasa prestatia Romaniei. Pacat ca nu am obtinut mai multe voturi. Cred ca ar fi util un juriu de profesionisti care sa voteze piesele cele mai bune si sa aibe 50% rata de influenta asupra verdictului final. Nu cred ca rezultatul din urma voturilor reflecta realitatea vis-a-vis de valoarea artistului sau a piesei. Sunt multi care isi voteaza vecinii de tara nu interpretul de pe scena.

    răspunde
  6. gaboss

    Pentru cei care doresc să vadă exact cum s-a votat în fiecare țară la Eurovision:
    http://www.eurovision.tv/page/results
    Alegeți o țară și vedeți detaliile – cum au votat jurații, care a fost rezultatul televotingului. De exemplu, în România, Ungaria a fost pe locul 1 la televoting.
    Peste tot contează 50% votul publicului și 50% votul unui juriu format din 5 persoane. În România, juriul a fost format din Mădălin Voicu, Mirela Fugaru, Mihai Stoica (Voltaj), Călin Geambașu și Nicoleta Matei (Nico).

    răspunde
    • Florin Dr.

      Nu stiam ca exista juriu. Inseamna ca este corupt rau de tot, sau vad eu piesa Romaniei cum ca ar fi printre cele mai bune doar pentru ca sunt roman ? :)

    • Dan M.

      Mi se pare mie sau in Romania juratul A a votat cam mereu opusul celorlalti? Parca e diferenta prea mare totusi..
      La un concurent a dat 20 de puncte pe cand restul 3-5.

  7. swiss_made
    swiss_made

    comentatorii de la RAI/ tv italiana/ au comentat numai la superlativ despre romani. Ii vedeau chiar castigatori. Din pacate, uneori in viata nu este suficient sa fi cel mai bun…

    răspunde
  8. kristi

    Din păcate Eurovision și-a pierdut din valoarea pe care o avea odată. Actualmente el promovează mai mult anumite tendințe de ordin politic sau moral. Oricum felicitări României..piesa e de bună calitate. :)

    răspunde
  9. biosvn

    multa lume nici nu a auzit cum ca s-ar televiza – pentru ca a fost vorba de tvr – si cine se mai uita …. Doar de pe la radio am mai auzit cate ceva.
    iar de castigato(a)r(e) sau ce o mai fi fromoooos!………
    eurovision nu cred ca mai are legatura cu muzica
    si ca sa inchei – ovi si paula se ling – cre” ca totusi mai sunt si alti artisti prin Romania

    răspunde
  10. Bea

    Ai nostri au cantat foarte misto! Paula e una din putinele voci feminine de la noi care chiar isi cunoaste meseria :)
    In timpul concursului chiar ii spuneam prietenului meu ca reprezentanta Austriei va castiga. Piesa nu rupe gura targului, insa e ok de ascultat. Ce omitem noi( si va mai trece ceva timp pana cand vom accepa) este ca exista o comunitate destul de mare de LGBT in lume. Nu stiu cat de mare e, insa stiu ca, cel putin in Europa, este suficient de mare incat sa castige Euovisionul. Sunt convinsa ca sunt multi care au votat doar pentru ca le-a placut piesa/ mesajul pe care l-a transmis, nu zic ca doar datorita comunitatii LGBT a castigat! Dar faptul ca e cine e, a ajutat-o foarte mult. Zi faina si invatati sa fiti mai toleranti. Slava Domnului ca suntem toti diferiti!

    răspunde
  11. Bogdan N

    Piesa si show-ul au fost mai mult decat ok “pacat” ca ai nostri au fost normali :))

    răspunde
  12. Pariorul

    Trebuia sa il trimitem pe Naomi si sa il punem sa isi lase barba, iesem pe 2.

    răspunde
  13. munca strainatate

    cred ca romania merita un loc pe podium dar din pacate nu sa intamplat asta…au cantat extraordinar felicitari!

    răspunde
  14. ramona.buc
    ramona.buc

    Din punctul meu de vedere Romania trebuia sa fie cel putin in top 5 dar asta e …gusturile nu se discuta. Este clar ca Paula si Ovi sunt profesioisti si prestatia lor a fost ireprosabila iar melodia este draguta. Ce mi-a placut de data asta la Eurovision a fost modul de prezentare a participantilor in care fiecare trebuia sa isi prezinte steagul. Iar ca sa fiu putin rea voi spune ca melodia” femeii cu barba/ barbatului cu sani” a fost doar ok.

    răspunde
  15. soso

    este o piesa buna insa pacat ca nu au luat un loc mai sus .. oricum bravo lor au adus glorie Romaniei :)

    răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *