Sari la conținut

O să scriu în cele de mai jos de un om pe care-l admir foarte mult.

De ce-l admir? Pentru că este unul care face. Pentru că este implicat, pentru că muncește de rupe – chiar dacă uneori nu pare – pentru că este omul care crede în ce face.

Și care pune mult suflet în ce face.

Brăduț Florescu pe numele lui. Și de data asta Brăduț a făcut o treabă foarte tare: a traversat Canalul Mânecii într-o corabie englezească cu vele, un proiect sponsorizat de Unilever și pe care l-a povestit la el pe blog.

Brad Florescu

De ce corabie? Pentru că marinarii sunt cei mai mari specialiști în sustenabilitate.

Marinarii știu să prețuiască resursele.

Apa de băut, curentul, alimentele… toate sunt drămuite și calculate în așa fel încât să ajungă.

Sigur, e o sustenabilitate aparte, e un fel de bun-simț pe care cei care cutreieră mările îl au.

Ideea lui Brăduț a fost să învețe de la speciliști ce-i aia sustenabilitate aplicată zi de zi, cei de la Unilever l-au ajutat să ducă la capăt povestea asta și-i felicit pentru decizie.

Poate că învățând de la el ar putea fi mai mulți cei care aplică niște metode simple și foarte eficiente prin care să folosească resursele fără bătaie de joc.

Nu vreau să scriu mult, chiar și interviul este scurtat de mine pentru că vreau doar să te fac curios. Apoi, dacă mărul rodește și ție-ți plac merele… să-ți arăt unde să citești întreaga poveste…

 

Brad Florescu 2C:  Ai traversat Canalul Mânecii împreună cu maeștri în sustenabilitate.

Brăduț: Oamenii respectivi, adică Freya și Marcus, nu sunt maeștri în sustenabilitate, ci marinari. Adică același lucru. Restricțiile pe o ambarcațiune cu vele apar cu precădere în timpul pasajelor lungi, în care reaprovizionarea e dificilă sau imposibilă.

C: Și ce putem aplica în traiul de zi-cu-zi din ce fac ei acolo?

Brăduț: Practicile de pasaj lung se pot aplica și la un pasaj scurt, și nu doar pe barcă, ci și în fiecare casă. O familie, o gospodărie, e asemeni unei corăbii, ajunge mai ușor și mai sigur la destinație dacă își folosește resursele eficient, fie că este vorba despre bani, energie, hrană, timp, spațiu, cunoștințe, relații interumane.

C:  Și cum învățăm să trăim sustenabil?

Brăduț: Nu cred că sustenabilitatea e o chestie care trebuie învățată, ci una care se cere dez-uitată. Mai pe românește îi zice „cumpătare” și cred că orice om întreg la minte valorizează acest concept. E parte din paradigma mai largă a”bunului simț”, descendent direct al legilor naturii.

C: OK, dar trebuie să fim într-atât de constrânși de situație pentru a deveni mai responsabili față de mediu… sau e o speranță că ne trezim din somn până ajungem la fundul sacului?

Brăduț: Omul se naște cumpătat, e o condiție esențială a supraviețuirii. În spațiile ceva mai norocoase ale lumii moderne cumpătarea e dezavuată și împinsă spre „zgârcenie” pentru că stă în calea consumului și, implicit, a creșterii economice. Cumpătați sunt doar săracii. Dacă vrei să demonstrezi că o duci bine trebuie să faci niște risipă, măcar de ochii lumii. Această mentalitate este perfect conținută în expresia „fără număr”.

C: Bine. :) Cum dez-uităm?

Brăduț: Anul trecut, în sat-orașul unde stau, n-a plouat de pe 7 ianuarie până pe 14 aprilie. Am puț în curte, i se vedea fundul. Asta a fost lecția the hard way. Dar se poate șithe easy way. E fun. Imaginează-ți că ești pe o corabie.

C: Deci… până la urmă tot tu dai răspunsul. Ori ne trezim din somn și învățăm pe calea ușoară, ori ajungem să ne învețe planeta cum e cu varianta grea. Dar eu insist… cum dez-uităm?

Brăduț: Despre cum îi convingem pe alții să facă ce facem noi, nu știu dacă e sustenabil să punem problema așa.

Plantezi un măr la marginea drumului. Mărul rodește.

Cui îi e foame și îi plac merele se va opri și va culege.

Cui nu îi e foame sau îi plac doar biscuiții va merge mai departe.

Noi asta încercăm să facem cu povestea noastră. Plantăm un măr și-l lăsăm acolo. N-o să aținem calea trecătorilor ca să le băgăm fructe pe gât.

Și chiar dacă dintr-o sută de călători doar unul se va opri la umbră să-și potolească foamea, eu zic că merită efortul.

De câte ori ai îndoieli, amintește-ți cum era drumul cel fierbinte și prăfuit înainte să apară mărul la marginea lui.

C: Care este instrumentul de măsură al sustenabilității unei gospodării?

Brăduț: Eu am acasă un instrument foarte sofisticat care măsoară indicele de sustenabilitate al gospodăriei. Instrumentul se numește coș de gunoi. Cu cât se umple mai încet, cu atât indicele e mai mare. Ceea ce-mi convine și din alt motiv: urăsc să duc gunoiul.

—–

Și eu urăsc să duc gunoiul, de-aia m-am însurat. Așa că acum duc gunoiul și spăl și vasele. Dar asta-i altă poveste…

Probabil că discuția mea cu Brăduț se va lungi, am un răspuns luuung la mailul pe care mi l-a trimis mai devreme.

Dar cred că ar fi mai interesant acum să citești miniseria Răsărit și Apus de la el de pe blog. Ia-ți un ceai sau o cafă mai slabă, găsește-ți un loc comod și ia-i literele la rând.

E fascinant să vezi cât de frumos scrie despre un subiect nu neapărat spectaculos. Dar groaznic de dureros și de actual.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
9 comentarii despre "Brăduț Florescu, sustenabilitatea și bunul simț."
  1. Tosun Valentin
    Tosun Valentin

    Multumesc

    răspunde
  2. Alice

    un interviu cam inchipuit si cam arogantel. cu clestele i-ai scos cuvintele.

    răspunde
  3. Neli Fratila
    Neli Fratila

    OMU’ este genial!

    răspunde
  4. Andrei

    Salut Cabral! Tot respectul pt. BF (un scriitor exceptional) dar poate o data o sa faci acest post/interview si cu Andrei Rosu. Si el a traversat Canalul Manecii. Doar ca a facut asta prin inot. Si mai are la activ si cateva recorduri absolut de neimaginat pt. oamenii obisnuiti, ca sa zic asa.

    răspunde
  5. Catrina

    Placut :) Multumesc.

    BF nu era prin Thailanda?

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.