Sari la conținut

Later edit: m-a sunat de la Regina Maria, Adina. Am apreciat tonul, știe foarte bine să-și facă meseria, a venit cu câteva explicații logice și care se susțin și – asta am apreciat cel mai tare – a fost sinceră și a admis, fără prostii de PR, criticile.

Legat de punctul 3 de mai jos, mesajul a fost simplu, și-l cred: creștem în dimensiuni și astfel apar și sincope. Chiar ne luptăm să fim mai buni.

Eu vă țin pumnii.

===

Nu-mi place să scriu de rău, pentru că atunci când vorbești numai de rău… doar rău ai în jur.

Nu-mi place să scriu nici la nervi, pentru că am tendința să mă apăs prea tare pe cuvinte.

Acum o să scriu, dar nu de rău, ci ca radiografie. Și nici n-o să mă apăs pe cuvinte… dar dacă scapă niște ironii, sper să mă înțelegeți.

Trei chestii:

Unu:

Infecție în gât. Febră mare, gâtul umflat ca un buștean, dureri ca la balamuc. Mă programez la ORL Regina Maria Sun Plaza.

Mă vede o domnișoară, foarte simpatică, îmi dă un tratament.

Îi spun că la mine infecțiile astea în gât sunt păcătoase și s-ar putea ca antibioticul pe care mi l-a dat să nu facă față.

Convenim că dacă nu merge, a doua zi să-i dau un telefon și să ne sfătuim.

A doua zi, la filmare, trăgeam să mor. Febra tot mai sus, nu mai puteam înghiți nici apă, durerile erau deja de filme de groază.

Sun pe infoline-ul Regina Maria, îmi răspunde un domn care-mi zice că domnișoara doctor nu e la serviciu.

Îi explic ce și cum, îl rog cât știu eu de frumos să încerce să găsească o soluție.

Îmi zice că n-are cum să dea de doctoriță.

Îmi cer scuze, îi spun că am febră cât calul, că mi-e rău și că nu pot pleca de la filmare, aș lăsa 120 de oameni să stea ca proștii în stradă.

– Vă rog frumos, dacă nu-mi puteți da numărul dânsei, poate o puteți contacta Dumneavoastră…

Îmi zice că n-are ce să facă, nu poate să-mi dea numărul de mobil.

Îi spun că… dar nu mai am cui. Că-mi închide telefonul.

Mai sun o dată. Îmi răspunde nervos și-mi zice că… ce n-am înțeles?!

Doi.

Andreea e și ea abonată. Sună pentru o programare. Îi spun că nu mai sunt locuri la consultații decât peste vreo trei săptămâni. OK, asta e.

Apoi o roagă mama ei, care nu e abonată, să o programeze și pe ea. Sună tot Andreea… aveau locuri pentru săptămâna imediat următoare.

Deci… dacă plătești abonament lunar mă programezi peste trei săptămâni, dar dacă vin de pe stradă mă iei în trei zile. Da, sună logic. Clar.

Trei.

Ieri se simțea rău fiică-mea. Și pentru că știu ce e pe capul celor de la Ambulanța București (mă rog, SABIF), zic să nu sunăm la 112. Mă sui în mașină și mă duc la… Regina Maria, Spitalul Ponderas.

Spital frumos, luminos, mobilă de vezi doar prin reclame, culori pe pereți și uniforme cu muțunache.

Și doar doi doctori, în condițiile în care aveam în față alți 11 pacienți.

Asta e, așteptăm. Și-am așteptat.

2,5 ore.

La coadă copii de la 6 luni la 14 ani. Cu febră, pneumonii, indigestii. Era și-un băiețel cu mâna luxată sau fracturată, nu știu.

Și în condițiile în care eram deja mulți… tot veneau părinți cu copii în brațe.

Ce trebuie spus din start este că personalul era foarte amabil, binevoitor și atent. Doar că erau mult prea puțini.

Domnișoara doctor la care am intrat a fost foarte mișto. Fetele de la front-desk… foarte mișto.

Dar a durat nepermis de mult.

Au făcut oamenii investiții, nu zic nu. Doar că au investit în mobilă și pereți, oamenii sunt mult prea puțini.

Și faza și mai mișto a fost că după ce am așteptat atât să intrăm la doctor… am mai stat încă 20-30 de minute ca să plătim.

Și n-am reușit, pentru că sus, în Pediatrie, la ora aia se închide casa. Așa că am fost îndrumați să coborâm la parter, unde se făceau și internările. Și-a trebuit să așteptăm. Și să așteptăm. Și să așteptăm.

A mea era tot rău, nu apucaserăm să-i luăm niciun medicament, s-a întins pe niște canapele.

După cât am stat am zis că le plătesc prin bancă, să-mi trimită factura și le dau banii în 2 minute, am de doftoricit un copil… nu să pierd alte ore la coadă.

 

Și ca să fie treaba clară… nu fac parte din gașca de oameni care urlă Am dat bani, e dreptul meu!. Nu suport chestia asta, mi se pare că plătești pentru niște chestii decente, n-ai cumpărat tot spitalul.

Dar una este să fii înțelegător, alta este să atârni ca rufele la uscat, și tu și copilul, ore întregi, la un spital privat.

Spital unde vezi că angajații se chinuie să compenseze prin amabilitate și rapiditate greșelile unui management care are o pasiune evidentă pentru mobilă și pereți.

186 comentarii despre "Regina Maria are cele mai reușite show-room-uri de mobilă din România"
  1. verdi

    Da, din pacate ai mare dreptate. Si eu sunt abonata si ma lovesc frecvent de acest termen de programare de 2-3 saptamani. Cand se mai intampla sa gasesc loc peste 2-3 zile devin déjà suspicioasa .. si de cele mai multe ori, mi se adevereste suspiciunea, unii medici sunt totusi, cam slab pregatiti pentru nivelul la care te astepti de la aceasta clinica si pentru suma de bani pe care o platesti pentru consult (nu putem neglija acest aspect) Abonat sau nu, firma tot plateste aceste consultatii, chiar daca la un alt tarif.
    Mai nou, avem asigurari de sanatate cu o societate de asigurari, dar serviciie sunt cu precadere in cadrul clinicilor Regina Maria … aceeasi Marie, cu alta palarie, cu o procedura si mai stufoasa ca trebuie sa ne programam numai la call center, altul decat cel de RM … in final, te cam lipsesti de unele consultatii .

    răspunde
    • Iulia

      Din cate cunosc,se pastreaza cateva ore din programul medicilor si pt. neabonati (sau abonati constra cost), astfel incat sa poate ajunga la programari si persoane care poate nu s-au abonat/au o urgenta. Si abonatii se pot programa mai repede, doar ca vor trebui platite consultatiile. Cumva mi se pare ok, astfel incat sa aiba o sansa la consult si cei care nu au abonament. Cel putin, pt o ecografie, asa a fost pt mine, care sunt abonata, pe abonament (dedus 100%) primeam in 2 saptamani programare, contra cost am gasit in 3 zile (peste weekend) – daca aduceam trimitere de la medicul de familie, probabil puteam sa primesc gratuit consultul. Trebuie puse mai multe intrebari la call center si la receptie, din pacate …

    • Mona

      Din păcate acea asigurare de sănătate este făcută in parteneriat cu regina Maria si nu va da libertate prea mare de miscare. Exista variante de asigurare ce va permit accesul in peste 500 de clinici la nivelul țării.

    • gigi22

      Pt abonati se plateste un abonament ale carui conditii sunt, presupun, negociate intre parti (clinica si firma). Este evident ca clinica castiga mai mult la un pacient platitor (din mana) decat de la un abonat pentru acelasi serviciu medical (consult, ecografie, analize, etc). Apoi, nu toti doctorii se ocupa de abonati. In general doctorii care vad abonati sunt substantial mai prost platiti decat cei care vad doar platitori. Deci, pretentia, un pic naiva, ca pe un abonament corporate sa te vada un super-doctor e exagerata. Te va vedea, cu putin noroc, un doctor care e bun, dar e mai la inceput si nu are prea multi platitori. Cu mai putin noroc, te vede unul care nu are platitori pentru ca nu e prea bun, ca nu stie sa comunice, etc.
      Doctorii de succes NU vad abonati, cu rare exceptii pt abonati super-VIP (la care clinica plateste doctorului diferenta ca pentru un platitor).

  2. Andreea

    Asa este de la Medicover, doi dr, cateodata doar unul de garda. Am fost de mai multe ori, am stat si 2h, pt ca se schimba tura la ora 14 si am asteptat sa ne primeasca noul dr, desi venisem si platisem si asteptasem la vechiul dr! Am fost si la Budimex, am stat 3h la urgenta. Care e diferenta? De mobila si de amabilitate!

    răspunde
  3. ioana

    daca e asa la privat iti dai seama cat de mare e diferenta la stat? e trist, rau de tot….
    mor oameni in spitale care ar putea fi salvati.
    ce e de facut?

    răspunde
    • Dragos Muntean
      Dragos Muntean

      Eu am intrat cu copilul in 35 de min la urgenta, la stat, Marie Curie, si nu era super urgent. Te preia un doctor in primele 10-15 min sa stabileasca gradul de urgenta, apoi esti chemat in functie de asta. Intr-o alta ocazie, tot cu gat umflat si viroza, am intrat tot cam asa, cred ca 40 min max., in conditiile in care mai erau vreo 6 familii cand am ajuns. Deci, da, poate fi diferenta mare intre stat si privat… :P

    • Cabral Ibacka
    • Liana

      Daca ar sta pacientii la mine la usa 2,5 ore, s-ar termina consultatia cu scandal ! ( sunt medic de familie, langa Bucuresti) Apoi sa mai si plateasca?!..Azi am fost nevoita sa administrez un moldamin unei fetite de 7 ani din resurse proprii ( nu exista in farmacii …am aflat azi),pentru ca era in stare grava, nu avea cum sa stea internata la V.Babes si…negociem cu pacientii/ apartinatorii , ca pacientul sa nu se agraveze, iar eu sa dorm linistita…

    • Alxandra

      Pardon, la stat nu astepti 3h cu un copil. Cel putin nu la grigore alexandrescu, la urgenta.
      Noi avem abonament la medlife dar pt urgente merg la alexandrescu.

    • Alex

      Cum ce?! Construim biserici sa ne rugam pt sanatate.

  4. AlexP

    He he! Noi avem abonament la MedLife.Nu pentru ca ar fi ei mai breji dar…am avut pana acum ceva timp (vreme de 6 ani, cred) abonamente la Regina Maria.Adica doar sotia si fiul, ca erau dependenti de mine ca aveau abonamentele prin societatea la care prestez.Eu nu am vrut sa imi fac asa ca le-am facut doar lor.
    Ei bine, dupa 6 (SASE!!!) ani de abonamente, se trezeste un nene de la Regina Maria sa ne spuna ca daca angajatul nu are abonament la ei, dependentilor le vor fi anulate abonamentele.Dint toata compania stiu eu, personal 6 oameni, cu mine 7, care am trecut la MedLife pentru ca nu am vrut sa ne facem si noi abonamente doar de dragul de a avea abonament.Astfel, Regina Maria a preferat sa piarda 17 abonamente pentru ca nu au putut castiga inca 7.
    Fractura de logica, managementul ala de care vorbesti nu e iubitor de mobila si de pereti, e pur si simplu autist!

    Legat strict de subiect, noi nu prea avem ce sa le reporsam.Poate am nimenrit noi mereu bine, dar de fiecare data am plecat multumiti sau foarte multumiti de la ei.

    răspunde
    • Dana

      Si de ce folosești termenul autist in acest context?

    • Eu77

      Nu va suparati, cand folositi cuvantul “autist”, ii cunoasteti sensul? Poate ar trebui sa va ganditi de 2 ori, inainte de a folosi anumite cuvinte cu sens peiorativ… Toate cele bune!

    • Aaaana

      AUTÍSM n. med. Stare patologică caracterizată prin pierderea contactului psihic cu realitatea și trăirea intensivă a unei vieți interioare. /<fr. autisme
      sursa: NODEX (2002) DECI A FOLOSIT CORECT !!!!

    • AlexP

      @dana @EU77
      Au fost trase mai multe semnale pe mai multe cai,cu privire la faptul ca unele dintre lucrurile de la RM nu evolueaza cum trebuie.Daca refuzibsa vezi realitatea si traiesti in bula ta esti…ca in descrierea data de @Aaaana (multumesc) mai sus.

      Seara buna!

  5. AlyB

    Esti unul din Fericiți avand in vedere ca in 3 sapt ai facut programare. Au durat 3 luni sa ma programez sa imi fac RMN gratuit al abonamentului in condițiile in care aveam programare pt RMN, merg la
    Programare si imi cer 1200 lei. Asta pentru a-mi face RMN in ziua respectiva. Le-am zis ca am gratuit in abonament . S-a schimbat total situația, nu mai exista posibilitatea de a face in ziua in curs, ci peste 3 luni! 3 luni a durat pana am facut RMN la regina Maria in condițiile in care am abonament si nu am platit cei 1200 lei ;) nu compensează cu nimic mobila lor sau personalul avand in vedere sistemul de toata jena si politica interna si de mai mare jena!

    răspunde
  6. Alina

    Nici mie nu imi place sa vb de rau dar mergem la privat in ideea de a evita cozile si proasta gestionare de la stat.
    Am fost și noi tot aseară la pediatrie RM Ponderas… tot 2 h și ceva am stat… si am mai stat încă 2 ore Pana la 22.15 sa ne internam. Fetita de 3 ani și 9 l cu pneumonie interstitiala… De când am ajuns în recepție am fost în formați f amabil de cei de la recepție ca avem 9 persoane în fata și sunt 2 medici din care 1 pleacă la 19.00. Nu a plecat la 19. A plecat la 20.00 spunând tare pe hol sa audă părinții și copiii ce așteptau; ca ea a stat 1 h peste program. La 20.15 be anunță și cealalta dr ca ea pleacă și ca o sa vina dna dr din spital. Mai așteaptă sa se facă și schimb de tura…
    Intretimp angajații de la recepție se evaporasera pe rand, rămânând doar 1 domn asistent care făcea și treaba lui și cea de recepționer…
    Nu mi se pare normal ca la un serviciu de urgenta, mai ales pentru copii, sa fie personal medical asa puțin…
    Aștept și finalul cu nota de plata la externare. Presimt ca va fi o continuare f interesanta…

    răspunde
    • Radu

      Tocmai mi-am externat baietelul de la Ponderas. a avut tot pneumonie interstitiala. In total a fost 1800 de lei, 3 nopti cazare si tratament. Cazarea este redusa cu 50% pe abonament adica 360 de lei pe zi. Totul a fost perfect, mai putin la internare cand a durat aprox. 2 ore, starea baietelului se deteriora de la un minut la altu. Au trebuit sa fie atentionati un pic ca sa ne ia in regim de urgenta :)

    • corina

      Si noi am fost in decembrie la Ponderas, la urgente la pediatrie cu baietelul care isi rupsese piciorul. Initial am crezut ca este o entorsa mai urata, asa ni s-a spus la Urgente la Municipal, unde am ajuns ca era mai aproape, dar dupa trei ore de asteptare (timp in care am reusti sa imbunam o asistenta sa il vada si ne-a spus ca are entorsa) fara sa avem vreo speranta ca vom fi vazuti si de un medic, am plecat la Ponderas (unde mai fusesem cu o problema si in 2015 si stiam ca sunt medici buni si nu se asteapta cu orele). Aici am mai asteptat jumatate de ora, noi spunand ca am venit cu o entorsa (ca doar asa ne spusese un cadru medical, care e adevarat, nu era de la pediatrie, dar asta nu cred ca e o scuza). Primul lucru cand l-a vazut doamna doctor de la linia de garda a fost ca e o fractura, a linistit copilul si pe noi, si totul a decurs apoi firesc. Toata lumea s-a purtat frumos si nu am auzit nici un ton rastit pe tot parcursul timpului petrecut in spital. Sa va zic ca era curat?? Nu are rost. Si nici in sala de asteptare, unde era destula lume, totusi nu suflau unii pe altii…Iar doctorita care era racita, purta o masca!! E adevarat ca la plata am asteptat cat am asteptat consultatia, dar deja nu mai conta, pentru ca rezolvasem problema.

  7. diana popescu
    diana popescu

    La fel e si la Medlife…pentru o contuzie la coloana vertebrala (zona cervicala), am prins programare la o luna dupa ce am sunat, apoi la vreo 2 luni am ajuns la kinetoterapeut, iar la recuperare dupa vreo 6 luni (in total, cam la 8 luni de la traumatism), cu un abonament executive…

    răspunde
  8. Roxana

    Buna Cabral, I feel you! Eu practic mi-am cumparat copilul de la maternitatea RM, nu l-am nascut acolo, asa scump a fost :)) Si am cumparat niste servicii decente, nimic spectaculos, am nascut natural adica m-am si chinuit de banii aia. Pe-atunci m-am ofticat putin, ulterior au aparut scandalurile din spitale si m-am potolit cu parerea de rau. E pacat ca ne imbulzim la privat doar ca sa beneficiem de minimum de decenta, iar in situatia in care treaba se impute, tot la stat ajungi ca deh, cum spui tu, managementul se ocupa de investit in mobila si fete sexy la front desk. Eu daca am vreo urgenta sun si spun ca n-am abonament, altfel ma programeaza peste minim 2 saptamani. Overall imi pare rau ca platesc atat de mult pentru simplul motiv ca cineva e amabil si altcineva face curatenie si miroase a sapun in clinici.

    răspunde
    • Radu Matei
      Radu Matei

      ….”Eu practic mi-am cumparat copilul de la maternitatea RM, nu l-am nascut acolo, asa scump a fost”!…fantastica remarca!…
      Merita repetata pentru a caracteriza explicit sistemul medical romanesc!….

    • Silvia Radulescu
      Silvia Radulescu

      Subscriu! Concluzie: Pentru RM conteaza doar banii. Conditiile de plata pentru nastere la Maternitatea din Baneasa sunt exclusiv in interesul lor (multi sigur stiu la ce ma refer). In sistemul lor nu esti pacient, doar o cifra. La toate astea se adauga si campania subtila pro-cezariana. Parte din personalul lor este foarte bine instruit in acest sens. Drept dovada am fost singura nastere naturala din intreaga maternitate. Mobila frumoasa, fete zambitoare… dincolo de toate astea interesul lor financiar. Eu pot sa nasc si pe coridor cat timp astept sa fie internata duduia care avea intalnire cu cezariana intr-o ora si era musai sa nu intarzie ca pe urma erau afectate cifrele. Lipsa de profesionalism din partea multor angajati RM; pe cei de calitate ii numar pe degetele de la o mana si cred ca tot imi mai ramane loc.

    • Crisu

      Din pacate, multi cred ca la stat e iadul pe pamant. O fi! Dar nu peste tot.
      Am nascut acum 7 luni in Giulesti si am fost mega multumita!
      Nu cere nimeni bani, am fost tratata foarte bine, s-a comunicat extraordinar, curatenie, baie in salon, aer conditionat, televizor, frigider, paturi ok.
      Ce-i drept, cam multe fete in salon, dar o suprafata decenta a salonului.
      P.s.: si la Medlife sau Sanador e aceeasi “splendoare” la pediatrie, ca si la RM. Pe incercate ambele.

  9. Gabriela

    1. Faza cu lipsa medicilor pentru programarea abonatilor e ca nu toti medicii consulta abonati (pentru ca asa au contractul cu reteaua privata, stiu din interior, iar motivul e ca sunt platiti mai prost pe cap de abonat decat pe cap de platitor). E un paradox, nu?
    2. In majoritatea clinicilor private e la fel de plin, astepti de iti trece afectiunea pana are timp un medic sa iti ia 150-200 de lei ca sa te vada. Nici Sanador sau Medlife nu o duc mai bine, dintre retelele mari. Mori in chinuri pe la telefoane, pe la cozi.
    3. La Ponderas sunt stoarse fetele alea… am o prietena fix la receptie si imi povesteste, saraca, cat e de plin uneori si cum pleaca seara, vazand dublu.
    4. Sanatate si randare!

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      3. Aseară chiar i-am văzut cum alergau de colo-colo ca să rezolve. Și oamenii care așteptau nu făceau tam-tam mai mare (oricum era clară atmosfera) pentru că-i vedeau pe cei din spital că își dădeau toată silința.

    • Ionut Simion
      Ionut Simion

      Salutare!
      Eu am abonament la Regina Maria prin firma la care lucrez si la Medsana prin firma la care lucreaza sotia. Mi s-a intamplat foarte rar la Medsana sa nu ma pot prezenta in cel mult 2-3 zile. De obicei au locuri in ziua urmatoare sau chiar in aceeasi zi, daca sun dimineata (mai ales pentru pediatrie, cand merg cu cei mici). La Regina Maria insa, foarte des ma programeaza dupa 2-3 saptamani, iar pana atunci nu mai am nicio problema (evidenta).
      Asa ca se poate sa fie primiti ini timp util si abonatii, iar programarile se cam respecta. Sunt si situatii in care astepti cateva zeci de minute in plus, dar destul de rare.

    • Ilenuca

      3. Nu medicul iti ia 150-200 ron sa ‘te vada’ (a se citi: te consulta). Si nu ‘ti.i ia’ nimeni, ca nu te obliga sa te duci acolo, ii dai benevol. Cum te duci la mall: alegi clinica pe care o vrei (cum alegi si magazinul din mall) si platesti consultatia (cum platesti si haine/make.up/mobila/electronice etc). Nu te obliga nimeni; ca la mall.

  10. Anishka

    Buna Cabral!

    Eu am patit o chestie invara lui 2015, mai precis in august… fetita mea care atunci avea 2 ani jumate a facut o gastroenterita… asta era intr-o joi … cum eram venita din Spania, am dus-o la policilinica din oras… i-a facut o injectie…si duceti-va acasa ca e destul de bn…insa continuna sa se simta rau…asa ca in cele din urma am plecat la Bucuresti la Medlife… ajunse acolo am asteptat sa o vada medicul si au decis sa o interneze…trebuia pusa pe picioare caci sambata aveam un eveniment important … a fost internata o noapte intreaga… adoua zi a fost ok…bine, pusa pe picioare se simtea chiar bine… ce nu mi-a placut a fost cand i-au recoltat sangele pentru analize… nu iti imaginezi prin ce am trecut ca mama..cand am vazut cum imi chinuie copilul… 2 asistente se chinuiau sa ii i-a sange… si in cele din urma m-au pus sa o tin eu…o tineam fortat sa ii recolteze sange… asa ceva? au chinuit-o de nu iti imaginezi… de urla copila ca vrea acasa….
    am platit 300€ pe noaptea aceea…rezultatul a fost ca avea gastroenterita si ce-i drept au facut-o bine repede cu tratamentul intravenos ce il bagase dar… a fost extrem de chnuitor cand i-au luat sange pt analize si cand i-au pus perfuzia…unde e profesionalismul? un spital specializat in pediatrie..pèrsonalul ar trebui sa stie cum sa actioneze cu un copilas mic si cum sa il trateze..copilul e fricos…il sperii mai tare?
    aici in Spania suntem asigurati la stat… dar suntem tratati bine si frumos… si medicii pendiatrii nu chinuie copilul…cel putin eu nu am nimerit asa ceva pana acum… sper sa se mai schimbe si in tara ceva …in rest nu am ce comenta… conditii au fost, s-a vindecat intr-un timp scurt…dar trebuie sa mai lucreze la la capitulul tratatre si abordare pacient…

    răspunde
  11. Daniel

    Recent am avut o pacienta care a venit de la Regina Maria dupa ce a asteptat 2 ore doctorul. Din ce in ce mai multe chestii naspa se aud despre ei, din pacate! Promiteau foarte mult!

    răspunde
  12. Adi

    asta pentru ca hyperclinicile acum au ca scop sa scoata cat mai multi bani, iar sanatatea pacientilor este pe locul.. cine stie pe ce loc au pus asta? eu am renuntat sa mai merg la hyperclinici tocmai din acest motiv. programeaza foarte multi oameni, mult prea multi peste limita normala si ..ajungi la clinica cu o problema si pleci cu 2, ca iti faci 1000 de nervi si pierzi si timp degeaba. nu vreau sa fac reclama insa recomand metropolitan hospital, iar ca orl clinica ORL dr. mocanu. intr-adevar, faci poate mai multe drumuri. insa mai bine asa decat sa astepti timpul ala la o usa care poate nici nu se deschide pentru tine. multa sanatate va doresc!

    răspunde
  13. Ramona

    La Medlife se intampla la fel, daca sun eu ca abonata gasesc loc peste 3 saptamani. Daca le spun ca nu am abonament imediat au loc liber.
    Sotul meu are abonament la Regina Maria si de 3 ori a patit sa se programeze, sa ajunga la ora stabilita si sa-i spuna ca medicul nu este in clinica si nici nu mai vine.
    Din pacate nici sistemul privat nu este pus la punct in tara noastra desi preturile sunt extrem de mari.

    răspunde
  14. Alin

    Nu i se pare nimănui anormal să fii programat la o consultație MEDICALĂ peste 3 saptamani? La modul că nu prea merge cu “lasă, boss, că ma îmbolnăvesc peste 3 saptamani atunci”, că nu te duci să-ți pui unghii la salon, e o problemă de sănătate care, eu unul, mă aștept să fie adresată in maxim 24 de ore. Sau poate sunt eu cel anormal…

    răspunde
    • Alin

      Dacă ți se strică televizorul, service-ul trebuie să ți-l repare in maxim două săptămâni, dar dacă te “strici”, trebuie să aștepți 3 ca să te vadă cineva măcar?

    • Emil Sirbu
      Emil Sirbu

      Cred ca varianta mai OK este o asigurare de sanatate in locul abonamentului la o anumita clinica. Iti alegi clinica din cele agreate/partenere iar clinicile nu te trateaza ca abonat (pentru ca nu ai abonament ci plateste asiguratorul consultatia).

      Daca faci un studiu, poate scrii un articol cu ce oferte exista pe piata (eu stiu o singura firma), ce avantaje/dezavantaje are asigurarea vs. abonament la o clinica.

    • mary

      da, asa se intampla peste tot.. du-te putin mai in vest si o sa vezi cum primesti programare chiar peste 2-3 luni, pentru o colecistita (diagnostic acut, dar prefera sa o “raceasca” cu antibiotice), ca sa faci ecografia de diagnostic.. si dupa mai dureaza vreo 3 luni pentru programarea la chirurgie.
      iar urgenta in spitalul de stat (din vest) dureaza multe ore (in functie de grad), cu pacienti vazuti la peste 10 ore dupa ce au venit (urgenta minora), fara sa faca scandal si fara sa urle, apoi pleaca acasa cu paracetamol si indicatia sa ajunga la medicul de familie.

      nici macar la manichiura sau tuns nu gasesti programare in 24 ore si stai si cate o saptamana.. nu iti cresc unghiile pana atunci?

  15. Alexandra

    Incearca la sanador pe viitor.noi acolo mergem cu cea mica si am fost mulțumiti.

    răspunde
    • Alex

      De acord! Si eu am abonament la Sanador si nu am patit niciodata sa ma programeze “saptamana viitoare”. Acum sper sa nu si-o ia in cap!

  16. Catalin

    Fost abonat RM, am testat de-a lungul timpului Si MedLife si Medicover (timp de vreo 14 ani de cand sunt angajat prin diverse companii). Am ajuns la concluzia ca Medicover e cel mai bine din toti. Chiar de curand am renuntat (iar) la RM in favoarea Medicover. RM se impedica mult de tot felul de proceduri. Cumva cred ca uita ca procedurile sunt bune si se aplica cu maxima strictete, dar cand e vorba de sanatatea unui copil e un pic discutabil. Caz concret: sun la CC, fac programare pentru un copil (eu avand doi – ambii raciti in perioada respectiva). De la CC mi se confirma ca pot intra cu ambii copii in cabinet pentru a fi consultati de Dr. La fata locului primesc cu stupoare replica (din partea doamnei Dr.): “Alegeti pe care din ei vi-i consult. Nu se poate pe amandoi”. Rezultat – mutat 4 abonamente la Medicover.

    răspunde
  17. Alexandra

    Experienta 1: Sanador ortopedie. Aparatura de ultima generatie, programari la o luna de zile distanta, doctori care anuleaza programarile cu mai putin de 12 ore inainte in repetate randuri si apoi alte programari peste doua-trei saptamani distanta, in conditiile in care platesc abonament.
    Doctorul insusi mi-a “soptit” sa il caut la spitalul de stat la care lucreaza de fapt. Acolo as fi platit consultatia insa, el nelucrand cu casa de asigurari (alti doctori, alte drumuri la medicul de familie).

    Experienta 2: Policlinica de cartier, criza de ORL, conditii execrabile, aparatura invechita. Am mers fara programare, mi s-au facut toate testele posibile. Am primit pe prescriptie medicamente care nu erau din seria celebrelor branduri farmaceutice, ci alternative romanesti de buget redus. Tratamentul a functionat rapid si eficient. I-am “platit” consultatia mai mult de rusine, pentru ca nu mi s-a cerut niciun ban, avand in vedere ca nu am fost cu trimitere, nici eleva nu mai sunt.

    Medici buni se “ascund” de multe ori in spitalele de care fugim.

    răspunde
  18. Georgiana

    Si eu am avut abon la Regina Maria ani buni, dar in ultimul timp am dat de medici care nu mi-au placut deloc, si cu zero empatie, iar amabilitatea personalului nu ma incalzeste cu nimic, astfel am renuntat la serviciile lor si am ales Medlife de care pana acum sunt multumita. Recunosc ca pentru problemele mai grave tot la medicii de la stat apelez.

    răspunde
    • ggg

      Din cauza Medlife mi-a murit sotia. Nu exista sistem medical ok in Ro

  19. l.

    Acum ceva vreme am ajuns la urgenta la ei. Pana cand sa-si dea seama ce am, mi-au facut un calmant ca nu mai puteam de durere. Dupa vreo juma de ora isi dau seama ce am, ma trimit acasa cu o reteta gigantica. Doctorita mi-a repetat de 3 ori ca pot pleca linistit acasa, ca nu am nimic de plata… Dupa 3 zile, primesc un hate mail de la Regina Maria ca daca nu platesc in x ore ma dau in judecata. Suma de plata:15 ron.

    Asa ca, daca plecai linistit acasa,plateai a doua zi prin transfer bancar.

    răspunde
  20. Cristian

    Ar fi trebuit sa scrieti si despre Maternitatea Regina Maria (cea din Baneasa).
    Este o fabrica, pur si simplu, de facut copii la comanda – prin cezariana, evident, ca e mai usor si… se poate programa. Daca vrei nastere naturala, te fac ei sa nu mai vrei.

    Plus, cel mai important, nimeni nu vorbeste de copiii nou-nascuti si MORTI de la Regina Maria. Tot asa, investitii in aparatura si mobilier, de zici ca stai la hotel, insa doctori bine pregatiti, pauza. Noroc cu asistentele, ca sunt mai cu suflet.
    Si nu, nu vorbesc din auzite, ci din proprie experienta. Mi-a murit copilul acolo, la ei, un copil care avea foarte multe sanse de a trai (in opinia si altor doctori consultati mai apoi), si, credeti-ma, o experienta mai cumplita ca acolo nu am trait – vorbit si purtat urat – mai ales Directorul Spitalului, dr. Hadi Rahimian, indiferenta pana la lipsa de omenie, lipsa de asistenta medicala, desi eram internati acolo.
    Daca vreti (si chiar v-as recomanda) poate incepeti o ancheta jurnalistica despre cei de la Maternitatea Regina Maria – va dau in privat mai multe amanunte.
    Si nu, nu am nimic cu ei, nici macar nu i-am dat in judecata, desi asa merita cei cei ucid copii.

    răspunde
    • Lali

      Sustin ideea unei anchete jurnalistice acolo. Am nascut iunie 2016 la Maternitatea Regina Maria prin cezariana. In timpul operatiei am facut tromboembolism pulmonar ( o afectiune destul de grava care poate induce moartea in 30 minute si in cazul careia este necesar consult cardiologic de urgenta). Am auzit cum anestezistul (destul de panicat) le spunea asistentelor sa sune un cardiolog si, citez” daca nu raspune, dati-i sms si spuneti-i ca este urgent”. Ce credeti? De sambata si pana joi, cand am fost externata la cerere, nu a aparut niciun cardiolog. Mai mult de atat, nu am fost lasata sa plec pentru a merge la un cardilog la care imi facusem programare. Mi se spunea incontinuu ” Asteptati!” , fara a preciza ce si pe cine, astfel incat sa-mi poata taxa o noapte de cazare in plus pentru mine si copil, precum si alte investigatii care s-au dovedit ulterior “neconcludente”, dar care se regaseau apoi in factura emisa la externare. Dupa ce am fost tinuta o noapte in plus fara nicio explicatie, in ziua in care am decis sa plec a fost imposibil sa aflu cine a decis sa nu fiu externata si de ce. Nu stiu nici in ziua de azi numele medicului de garda deoarece nu a fost de gasit si nimeni, desi am insistat cu lacrimi in ochi, nu a vrut sa-mi spuna cum il cheama. Ziua externarii cu primul meu copil, in loc sa fie cea mai fericita, s-a transformat intr-un cosmar, nimeni nu mai raspundea la telefon, nici cel cu care semnasem contractul, nimeni nu explica ce se intampla. Am ajuns acasa plansa, obosita, speriata, cu un diagnostic urat si fara nicio explicatie. Cosmarul a continuat cu facturi emise aiurea (facturi platite de mine la externare, dar care in sistemul lor figurau neplatite…si multe altele). Daca incepe cineva o ancheta jurnalistica, sunt gata sa ofer detalii.

    • Alexandra

      Experienta similara cu a mea. Nu ar fi rau sa faca cineva o ancheta cu cazuri de acest gen la RM. Sunt dispusa si eu sa vorbesc, si chiar sa demonstrez cu acte.

  21. Ruxa

    Buna, stiu ca asteptarile la un Spital privat sunt altele, iar 2,5 ore cu un copil bolnav este mult dar eu, anul trecut am stat cu sor-me la camera de garda de la UPU Spitalul Municipal 7 ore, in conditiile in care sor’mea fusese lovita pe verde pe trecerea de pietoni si avea clavicula fracturata. 7 ore cu urgenta gradul 2 ca, din fericire nu-si pierduse cunostiinta ca sa”se califice” la Urgente gr 1. Si am plecat dupa 7 ore timp in care i s-au facut 5 radiografii si i s-a imobilizat clavicula,cu semnatura pentru ca nu mai era nici un medic la neurochirurgie pt.verificarea gatului, cei 2 medici de garda fiind in operatii pe creier cu durau inca 7-10 ore. Raspunsul care ni s-a dat: Nu mai sunt medici in tara!!!

    răspunde
  22. Denisa

    La Medicover e la fel,la stat e și mai rău,din toate punctele de vedere. Ideal ar fi sa nu te îmbolnăvești sau dacă o faci sa ai un avion privat și o asigurare de sănătate în altă țară,unde de regulă găsești spitale frumoase,bine dotate și medici multi dar mai slab pregătiți decât ai nostrii. Cum o dai nu e bine

    răspunde
  23. Ana

    RM are program separat pentru abonati si non-abonati. Practic, desi majoritatea consultatiilor vin de la abonati, programul este disproportionat si defavorizeaza in mod clar abonatii. Daca vrei mai devreme platesti, oricat de abonat ai fi. Curios daca ANPC ar gasi ceva interesant aici in mecanismul lor.

    O alta provocare este cu accesul la anumiti medici- si nu ma refer aici la Parteneriat Academic, ci pur si simplu unele servicii care la unii sunt doar cu plata.

    Stiu cu siguranta ca au personal subdimensionat raportat inclusiv la spitalele de stat. Trist.

    răspunde
    • mary

      Trebuie sa platesti la unii medici pentru ca nu au contract cu casa de asigurari la RM. Daca lucreaza in spital, au contract acolo, si pot avea doar un contract decontat. Toate contractele in afara celui din spital vor fi cu plata. Deasemenea, medicii aia s-ar putea sa aiba un tarif pe care abonamentul tau nu il acopera, asa ca nu ai cum sa fii consultat decat daca platesti.

  24. Andreea

    Abonat RM de vreo 5 ani, prin firma la care lucrez. Dupa parerea mea, serviciile anexe sunt din ce in ce mai proaste, pacat de personalul medical. Sa nu mai spun ca le-a luat 2 luni sa raspunda unei reclamatii, asta cand am printat mailul si am luat numar de inregistrare.

    Acum 4 ani, aveam nevoie sa dau de medicul meu, cel care imi urmarea sarcina, si la fel mi s-a spus ca nu ma pot ajuta, nici macar sa il contacteze ei. Am preferat sa merg in urgenta. Am ales sa nasc de 2 ori la ei pentru medic (exceptional), altfel as fi mers cu siguranta in alta parte.

    răspunde
  25. Denisa

    Regina Maria Constanta, 2014.Merg pt niste analize mai ..deosebite pe care doar ei le faceau in oras. O prima impresie proasta de la primirea in clinica si domnisoara de la front desk- piesa de muzeu care nu prea avea abilitati de a interactiona cu oamenii… Mi se recolteaza vreo 3 fiole de sange, se pune biletelul cu codul de bare din dotare pe fiole, le achit pe toate si astept cele 2 sapt necesare. Care se fac 3. Apoi 4. Sun sa intreb ce se intampla. Nu vazusera toate analizele notate pe foaie ( vreo 3 erau cu pixul de domnisoara mai sus mentionata pt ca erau destul de noi si nu apucasera sa le introduca si in sistem – dar in casa de marca da!! Ne asigurasera ca se vor procesa toate, ca laboratorul stie de problemele din sistemul informatic).Chiar si ei se mirasera dc erau atatea fiole pt analizelele ce le aveau de facut….
    La insistentele noastre si pt ca nu ma puteam ridica din pat , au trimis o echipa mobila de recoltare cu o doamna ft simpatic si le-au procesat si pe cele suplimentare. Fara vreo cheltuiala suplimentara, doar ca am mai asteptat inca 2 sapt. Si am si pierdut programarea la medic, unde urma sa primesc tratament in urma rezultatelor.
    Nu am avut nici energia nici rabdarea sa le calc pragul a doua oara..
    Constat ca sunt probleme si mai mari, 3 ani mai tarziu, inclusiv in Bucuresti.Trist, foarte trist!

    răspunde
  26. Swiby

    Regina Maria este cum ar veni sistemul medicat de stat privatizat. Sau, cum ar fi un cartier rezidential de case inghesuite un fel de bloc pe orizontala.
    In 17 ani de Medicover nu m-am lovit de ce ma lovesc la regină de ~2 ani. Plus, in 2012, cand cu operatia majora prin care am trecut, ziceai ca sunt intr-o lume imaginata de Kafka insusi.

    răspunde
  27. Dragos

    Atat cat timp tu esti clientul care cheltuieste banii, esti liber sa alegi un prestator de servicii care sa corespunda asteptarilor tale.
    Si eu personal am renuntat la RM demult, am trecut la altii din aceleasi motive.
    P.S. Eu am simtit ca sunt aceeasi oameni ca la stat cu aceleasi metehne si obiceiuri. In special cei mai in varsta. Mi s-a intamplat sa mi se ceara in mod expres sa fiu punctual, am venit cu 20 minute inainte, si la ora cand am ajuns era programat altcineva. Le-am spus ca normal ar fi sa-si ceara macar scuze pe banii mei, se uitau la mine ca la extraterestri.

    răspunde
  28. marian stan
    marian stan

    “Spital unde vezi că angajații se chinuie să compenseze prin amabilitate și rapiditate greșelile unui management care are o pasiune evidentă pentru mobilă și pereți”

    Pentru ca este foarte greu sa aduci medici “obisnuiti” cu sistemul public…in sitem privat….cei cooptati sunt in mare parte super…..Bine, aceasta nu este o scuza pentru ei, aici toti banii sunt pe contract ….nu sunt ” atentii”…..
    Si eu sunt abonat la ei de ~9 ani….inca merg la ei….am trait aceeasi situatie in urma cu 5-6 luni in Clinica Baneasa…..cu in pitic de 6 ani :) dar speram ca cei care stau in sistemul public sa realizeze ca acesta este genul de servicii medicale ce trebuiesc oferite pacientilor.

    Multa sanatate,
    Marian

    răspunde
  29. Remus Bălan
    Remus Bălan

    Am avut multe experienţe neplăcute cu Regina Maria Constanţa, abonaţi fiind toţi angajaţii companiei. Iată câteva:
    – Au pierdut recoltele de urină şi de sânge. Am mers după rezultatul analizelor şi s-au comportat ca şi cum este ceva normal, care se întâmplă des
    – Au încurcat numele pacientilor. O colegă de a mea a fost diagnosticată cu o boală gravă, apoi şi-au dat seama că era vorba despre altcineva
    – Este obligatoriu să trecem pe la medicul de serviciu, care, fără excepţie, nu este prezent la program. Când în sfârşit vine, ia hârtia de trimitere de la medicul de familie şi copiază în registru. Mă întreabă pe mine ce scrie la presupusul diagnostic, spun ca nu ştiu, aşa că “OK, scriu şi eu ce înţeleg”…
    – Aveau o persoană care se ocupa cu feedback-ul pacienţilor. Îi trimiteam săptămânal informaţii de la mine şi de la colegii mei, aşa cum a solicitat. După o lună nu mi-a mai răspuns, nici nu s-a schimbat ceva.
    Ba da, am schimbat noi furnizorul de servicii medicale.

    răspunde
  30. Alina

    Eu am nascut la RM, si am avut aceeasi senzatie. Un super hotel… Nu un super spital…

    Nu prea pot face mare lucru cu mana de doctori pe care ii au… Printre ei sunt si doctori extraordinari… Dar suprasolicitati…

    Din pacate o mare parte din doctorii cu renume/experienta vin sa lucreze la RM pt publicitate, cu tarife oribile si implicare 0. Nu vin sa formeze o echipa ci sa fie pe un poster pe un perete frumos… La stat lor le e mult mai bine, nu ii intreaba nimeni nimic si trateaza pe alese… Cu comisioane mai grase decat ce ramane după un tatif curat la RM.

    Sa lucrezi la RM e mult mai greu decat la un spital de stat si poate tehnic mai putin interesant… Cata vreme nu se schimba sistemul.de stat, nu va functiona nici cel privat…

    răspunde
  31. Alex

    Si cand te gandesti ca omul care vine la urgenta (evident fara leziuni amenintatoare de viata) face scandal daca asteapta 2 ore. Sistemul privat medical romanesc este o iluzie.

    răspunde
  32. alexnicolae
    alexnicolae

    Inchideti-va contractul. Am schimbat medici de familie, este un medic cu care nu pot sa comunic sau sa lucrez – la revedere. Abonamentele – faceti-va pe asigurare si alegeti-va medicul/clinica. Regina Maria, deja e “renumita”, e ok sa dea faliment, o sa apara altele mai bune. Asa functioneaza piata libera.

    răspunde
  33. Oana

    Si eu am fost profund dezamagita de clinicile Regina Maria. Pe langa programarile care se fac la 2-3 saptamani din momentul in care suni (asta daca ai si un pic de noroc, altfel poti astepta si 4-6 saptamani), cum se mentiona si mai sus, unii medici nu au experienta si nici la capitolul “people skills” nu exceleaza. Am fost anuntata dupa o ecografie: “aveti o malformatie la unul din rinichi, pentru mai multe detalii trebuie sa consultati un specialist”. Am mentionat ca avea zambetul pe buze? Pentru mine, care mai facusem ecografii abdominale si niciodata nu vazuse nimeni nimic, a sunat asa: “Aveti cancer. Nu va pot spune mai multe. Consultati un specialist”. Am repetat ecografia in alte 2 clinici private – nici vorba de malformatie. Nici pe foaia de examinare nu trecuse nimic care sa indice “malformatie”. Cei de la MedLife nu sunt perfecti – dar acolo am dat peste un medic care a inteles ce insemna pentru mine, in starea de la momentul respectiv, sa mai astept 3-4 saptamani pana era disponibil un loc pentru o procedura care ar fi putut sa raspunda la niste intrebari si sa duca la un diagnostic – si a facut tot ce i-a stat in putinta sa imi faca loc dupa 2 zile. Si la Medsana am avut parte de intelegere si de servicii pe masura asteptarilor.

    răspunde
  34. C.S.

    Sunt abonat la RM de vreo 10 ani. Este exact cum ai prezentat si poate chiar mai rau!
    RM Constanta..acum vreo 4 ani..vara. eram la ai mei in Cta si mi s-a facut rau. Iau tensiometrul maica-mii..17/11. Nu-i a buna.. Sun la nr lor si ma indruma sa ma duc la clinica fara programare pt ca e considerata urgenta. Ma sui in primul taxiu si aj la clinica. Aici..”stiti..nu avem serviciu de urgenta, adica nu avem acum. Dar pt dv va fac un loc la dl dr la ora 15:45!” (Amabilitatea a venit de la tonul meu spre foarte ridicat la auzul vestii cu serviciu’) Era 09:15.
    Ies din clinica si o sun pe colega de la resurse umane ce se ocupa de relatia cu ei. Ii povestesc.. In 5 min suna tel si aceeasi d-soara amabila ma intreaba unde sunt pt ca sa vina ambulanta lor sa ma preia!?! Eram vis a vis de ei..ma oprisem sa imi trag sufletul si sa beau o apa. Platesc, traversez strada si intru. Pt prima oara m-am simtit ca si cum eram draq in persoana si am intrat pe usa. Privirile ma taiau. Vine managerul sa ma preia si sa isi ceara scuze!
    Deci tot pe baza de telefon la nustiucine se lucreaza!
    PS: am aflat si motivul acestei “tratatii”. Colega-mea si cu sefu-su erau fierti pe ei abia asteptau motiv sa ne mute pe toti la medicover! I-a anuntat ca toti cei 2700 de abonati se muta de la 1 ale lunii la alt centru! Intre timp am schimbat job ul si (din pacate) am revenit la ei!

    răspunde
  35. mada

    2016. operatie in zona genitala, maternitatea RM. sala de operatii unde teoretic totul este steril, nu? gresit. dra asistenta cu niste unghii demne de bamboo, isi trimitea mesaje de pe telefon. intra dr anestezist si lasa cheile! cheile de la masina sus, langa pansamente. banuiesc ca erau sterile cheile dansei. in asteptarea medicului nr 2, fara de care medicul meu nu putea incepe operatia, mi-am spus tatal nostru.
    m-au tinut 40 de ore fara mancare, pentru ca m-am internat dupa pranz. desi erau pe factura.
    controlul si eliminarea pansamentelor s-a facut in salon, pe patul meu.
    plata serviciilor a durat peste 2 ore. era duminica.
    mi s-a spus sa fac reclamatie daca vreau sa se schimbe ceva. prefer sa schimb reteaua de sanatate.

    răspunde
  36. Marius

    Si toate acestea pe banii vostrii….
    Eu trag 2 concluzii:
    1 va complaceti
    sau
    2 sunteti masochisti
    Ca alta explicatie n’am de va pierde-ti timpul/sanatatea pe banii vostrii.
    Sunt sute de spitale (mai mici ce-i drept) private care va asteapta cu usile dechise….care nu isi bate joc de pacientul suferind bun platitor si cu portofelul plin.

    răspunde
  37. Constantin Nicoleta
    Constantin Nicoleta

    O iau razna cand aud ca medicul ” mi- a recomandat antibioticul <> “! Indiferent ce specialitate are, medicul are obligatia de a informa corect pacientul! Inainte de a recomanda orice antibiotic, trebuie recoltat pentru antibiograma -in cazul de fata, un simplu exudat faringian!!!! Sunt foarte multe antibiotice, unele cu spectru larg, pentru bacterii gram pozitive, gram negative, aerobi, anaerobi etc.. Intr-adevar, daca situatia este grava, se recomanda un antibiotic care poate fi eficient pana rezultatul antibiogramei este gata, pt. a nu aparea complicatii; insa antibiograma e esentiala pentru ca arata la care dintre antibiotice este rezistenta sau sensibila bacteria. Grav este ca nu beneficiem de minimum de informatie si chiar si in cazul tau, antibioticul prescris nu a fost bun. Un antiseptic foarte bun este albastrul de metilen, care se gaseste sub aceeasi denumire in farmacii, sau ca si component din diverse medicamente.
    Problema este, repet, UNIVERSALA! Indiferent ca sunt de la RM, Medlife sau spital de stat, medicii si managerii nu au grija sa informeze pacientul si sa il trateze corespunzator. Se fac investitii in aparatura, mobilier, personal amabil, dar nu in sanatatea celor care, intr-un fel sau altul le platesc serviciile defectuase si implicit salariile…TRIST!!!

    răspunde
  38. Lorand R. Minyo

    Ma bucur ca experientele tale, ale sotiei si fiicei nu v-au pus in pericol viata. Am avut doua cazuri (unul in familie, altul la prieteni apropiati) in care viata persoanelor in cauza a fost pusa in pericol de catre cei de la Regina Maria. In conditiile in care cu totii aveam abonament la acestia si vizitele au fost programate in prealabil.

    Eu am o alta intrebare pentru tine: Care este motivul care te-ar determina sa schimbi providerul de servicii de sanatate si ce ar trebui sa ofere in mod ideal un serviciu de sanatate pe care sa-l folosesti cu incredere?

    răspunde
  39. Laura

    Eu am lucrat la RM,iar cand m-am lovit de necaz,nu m-au putut ajuta.
    M-am dus la oftalomologie,dr mi-a prescris ochelari,am cazut de comun acord cu asistenta sa-mi dea comanda de lentile,mi-a spus sa stau linistita pt ca voi fi anuntata telefonic sau pe mail in ziua cand imi vor veni lentilele si daca vreau sa-cumpar si rame de la ei imi fac discount 25%.trec2saptamani,nimic,am zis sa ma duc in clinica sa vad ce se intampla,pe langa faptul ca am asteptat aproape2ore sa vina domnisoara deoarece colega ei plecase mai devreme,mi se spune ca nu a fost data nicio comanda pe numele meu pt ca trebuia sa achit un avans.Foarte frumos,mai ales ca nu mi-a spus nimeni nimic de avans.

    răspunde
  40. Tudor Galos

    Bro, Regina Maria a omorât copilul unor prieteni, despre ce vorbim aici? Investigația trenează de 8 ani ca să se prescrie cazul. Ca să înțelegi ce putere au securiștii ăștia… http://cetin.ro/regina-maria-sau-cum-mori-la-propriu-cu-dreptatea-mana/

    răspunde
  41. Cata

    Felicitari Cabral pentru articol!

    răspunde
  42. Catalina

    Mai e un aspect de remarcat: dacă suni la call center, te programezi și întrebi prețul pt respectivul serviciu, poți negocia ca la piață. Eu am pățit sa fac programare pentru consult în sarcina și sa îmi spună o suma mai mare fata de cea pe care o plăteam de obicei. Când le-am spus ca nu e ok, au rectificat și au înjumătățit prețul. Și la fel am pățit și la recepție, cu alte servicii, cărora li s-a modificat prețul de la 1 minut la altul. Cat despre așteptat, dacă ești programat trebuie sa ajungi cu 30 de min mai devreme, ca sa stai la coada la recepție…

    răspunde
  43. Roxana

    25 decembrie 2016: Dupa 5 zile sub antibiotic, fetita mea in varsta de 6 ani face febra mare (39.4C), eu la randul meu, tot cu febra.
    O iau pe sus si hai la Medlife la Spitalul de Pediatrie. Camera de Garda – full, copii de toate varstele, majoritatea viroze si infectii respiratorii. Asteptam peste 2 ore, timp in care fii-mea zace/adoarme.
    Ne cheama o doamna doctor in cabinet, ii pune termometrul – 39.6C. Inainte de a o mai consulta, o dezbracam repede si-i administreaza un supozitor ca sa-i scada febra.
    Ii explic situatia, ca e sub tratament de 5 zile si a inceput sa faca din nou febra. Verdict: internare, montat branula, luat analize, administrat tratament prin nebulizator, intrerupt tratamentul cu antibiotic.
    A doua zi, cadrele medicale revin cu analizele: totul e perfect, sange, urina – foarte bine. Ii scot branula ca sa putem merge acasa. Copilul – febra 39.0C.
    In acel moment solicit un control ORL, nu puteam pleca acasa tot cu febra.
    Mergem la ORL – diagnostic: otita acuta, infectie, etc. Doctorita ma cearta ca “de ce ati intrerupt antibioticul?”. I-am spus politicos ca aceasta a fost decizia colegilor dansei.
    Ne externam pe 26.12 la ora 11:30. Nota de plata: 1100 lei.
    Mentionez ca pe factura aparea si controlul ORL; intreb de ce; mi se raspunde: “dumneavoastra l-ati solicitat”.
    Intrebarea mea este: de fapt ce tratau acesti medici, daca nici macar nu si-ar fi dat seama ca este vorba de o otita, nu de o simpla viroza? In baza carui diagnostic au oprit tratamentul? Pentru ce am platit cei 1100 lei? Un supozitor, o fiola de adrenalina si una de Respisun?
    P.S. Este a doua experienta “la indigo” in Spitalul de Pediatrie Medlife.

    răspunde
  44. Raluca

    Buna, am fost și eu la regina Maria Brașov, cu copii, la început am fost mulțumită dar anul trecut a fost groaznic, pe lângă faptul ca am plătit triplu internarea pt ca bebelușul meu nu e de naționalitate roman, dar nci măcar săruri de rehidratare nu aveau conform vârstei, i-au oferit ceai, care nici măcar nu se da la bebeluși ceaipt ca elimina fierul , foarte dezamagita am rămas.
    Ca sa nu mai zic ca doamna dr m-a “certat” un pic ca am cerut sa amâne sa-l înțepe pana nu mai poate pt analize , care nu erau necesare, dar se adunau la factura.
    Și va rog sa nu ma înțelegeți greșit, nu fac parte din categoria ca la noi e varza iar “dincolo ” e perfect!
    Dar nu ma tratati cu superioritate și cu zeflemea tipic de doctor din România ca nu accept!

    răspunde
  45. Raluca

    100%adevarat!!! Eu sunt insarcinata, am abonament la ei, contract semnat pentru pachet de nastere. Programarile se fac foarte greu, nu am facut nicio ecografie la termenul indicat de medic,iar cand am avut o urgenta tot la stat am ajuns. Tin sa adaug ca la spital “nu sunt incurajate urgentele de noapte”

    răspunde
  46. Bogdan

    Ai fost un caz fericit pentru ca nu a fost o afectiune mai de nisa. Am avut anul trecut o problema cu aparitia unor pete pe corp. Am sunat la call center-ul RM, nu aveau niciun loc liber pentru consult la nicio clinica din Bucuresti. Mi-au spus sa ma duc la primiri urgente la Spitalul Euroclinic (cel din spatele Spitalului Floreasca) sa nu fie ceva grav. Dupa ceva timp de stat pe hol, ma consulta un medic si imi spune ca nu isi poate da seama de la ce e, sa merg la Matei Bals la boli infectioase.
    Matei Bals e la doua strazi distanta de Euroclinic, daca stiam ma duceam de la inceput acolo, doar ca nu de asta platesc abonament la ei, ca sa ma trimita tot la stat. Fac reclamatie prin cei de la compania pentru care lucrez. Raspunsul: s-a procedat corect, spitalul nu are sectie de boli infectioase.

    răspunde
    • Bogdan Iancu
      Bogdan Iancu

      Cabral a mai omis ceva. Dupa ora 19:00 a ramas un singur doctor sierau la coada 12 persoane. Probabil au asteptat pacientii in jur de 4 ore. Mai rau decat la stat. Rusine mare!

  47. Theodor

    Cabral, daca nu e urgenta absoluta, in Olanda astepti 3-4 saptamani ca sa te duci la medic si sa-ti dea o trimitere pentru o analiza dupa care mai stai 2-3 saptamani. Altfel, paracetamolul vindeca orice aici.

    Nu spun ca asa ar trebui sa fie, dar probabil asa au reusit sa gaseasca un echilibru intre servicii bune si profitabilitate decenta. Nimeni nu face biznis for the greater good si atat.

    Eu mi-as dori tare mult sa am o retea Regina Maria in Olanda. Cand le povestesc olandezilor despre RM, raman socati.

    răspunde
    • angela

      Iar în Olanda se moare pe capete. Trebuie adăugat. Se poate și mai rău ca la noi, deși nu trebuie să comparăm. Am un copil care vine în România pentru analize și consultații contra cost. În Olanda nu ai această posibilitate. Parol.

    • Theodor

      Nu as zice ca intr-o tara din top 10 cele mai dezvoltate din lume se moare pe capete :))

      Olanda e pe locul 3 in lume in randul tarilor care fac mai mult bine decat rau planetei.
      https://goodcountry.org/index/overall-rankings

      Iar sistemul lor medical e pe locul 10 in lume.
      Un caz izolat ca al tau nu e relevant statistic. Ce incerc sa spun este ca daca te uiti in tari mai dezvoltate, modelul Regina Maria e mai aproape de ce gasesti si acolo. Nu e neaparat grozav cand esti pacient, dar poate ca pe termen lung doar asa poti avea servicii medicale nefalimentare ca in cazul sistemului medical de stat din RO.

    • Cabral Ibacka

      Exemplul meu, statistic vorbind, nu există.
      Doar că pe lumea asta, pentru mine… eu nu-s o statistică.
      Și nici ceilalți care au comentat aici. Este?

  48. Alexandra

    La Medicover unde avem noi abonament e si mai rau… tot 2 medici si 3 ore de asteptat pe putin, cica cu tot cu programare, asta cu copil de 4 luni in brate intre alti multi copii cu viroze. Evident ca a luat si al meu… Am apelat de 3 ori la ei, de fiecare data am avut ghinion sa dau peste oameni mult prea lenti sau mult prea grabiti ca sa zic asa. Nu prea vad diferente intre sistemul public si cel privat decat la mobilier, cum zici si tu…. ca profesionalism, chef si mai ales timp de asteptare, e cam la fel.

    răspunde
  49. LAURA

    “Super”!!!! Asa cu febra mare ai fost la filmare ca sa ii imbolnavesti si pe altii? “Bravoooo”!!!! Si ma mai mir ca la gradinita vin copii cu febra sau raciti cobza ca sa ii imbolnaveasca si pe ceilalti. Probabil ca au parinti “responsabili” ca tine. La servici, gravida fiind, port masca pentru ca ceilalti colegi care grohaie si tusesc in ultimul hal nu au bunul simt ca poarte ei masca ca sa ii protejeze pe ceilalti. Probabil ca nu ai mai sta atat de mult la coada la urgenta daca ai incerca sa fii putin mai responsabil si tu si cei care gandesc ca tine.

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Da, am prostul să merg la filmări, chiar și bolnav.
      Așa cum vin și colegii mei, dacă ei consideră că fac față.
      Nu că ne-ar plăcea, dar interdependența în genul ăsta de echipă este foarte mare. Și dacă unul lipsește… se opresc toți. Și veniturile la fel.
      Dar, din întâmplare – sau nu – cei care-s bolnavi poartă întotdeauna măști chirurgicale.
      Dar tu nu știi să întrebi înainte, te-arunci cu capul înainte, că tu știi mai bine…
      Prababil că n-ai mai fi luată la mișto atât de des dacă, înainte de a trage concluzii, ai întreba.

  50. Feu

    Sa va povestesc o intamplare de acum cateva saptamani.
    Locatie: Regina Maria Cotroceni
    Ora: 08:00 AM
    Scop: test de toleranta la glucoza in timpul sarcinii
    Pentru cine nu stie aceasta analiza presupune luarea de sange la intervale de 1 ora.
    Dupa 45 de minute de asteptat in sala de receptie am inghetat si eu dar cel mai important sotia – gravida in 5 luni
    Am solicitat sa ne mutam la etaj sau in alta zona a clinicii, dar am fost intampinati de un refuz categoric deoarece pacienta trebuia monitorizata – pana atunci nu o vazusem pe doamna asistent dar cand am inceput sa ne plangem ca e frig si-a facut simtita prezenta.
    Pot sa spun ca a avut o atitudine pozitiva, chiar ne-a indemnat sa stam in dreptul aerului conditionat in picioare – trebuie sa recunosc ca era mai cald dar, eram in mijlocul unui crivat.
    Cand am inceput sa facem poze cu gecile pe noi si cu glugilec- o sa ne santajam emotional copilul – doamnele de la receptie s-au oferit sa ne dea caloriferul pe care il aveau dansele, dar nu puteam gasi o priza in care sa il bagam.

    Ideea este ca personalul a fost amabil, dar asta nu ne-a tinut de cald.

    PS: dupa ce sotia a facut programarea a fost rugata sa sune cu cateva zile inainte pentru a se asigura ca au stocul necesar de glucoza – FACUSEM PROGRAMARE
    Ai fost norocos ca ai gasit mobilier nou – cei din Cotroceni nu aveau nici macar cuier – sau a fost ceva premeditat………..

    răspunde
  51. Silvia Podarescu
    Silvia Podarescu

    Am un baiat de 16 ani si desi in aproape toata perioada am avut abonamente la RM si apoi la Medlife, nu l-am dus niciodata la privat. Am preferat sa merg la camera de garda a spitalului de copii, unde medicii, cu toata agitatia si insuficienta sistemului de stat sunt profesonisti, se misca rapid, cunosc foate bine toate bolile copilariei si stiu exact cat si cum sa trateze un copil.
    Trec peste mizeria din spitalul de stat si peste spagarismul asistentelor dar stiu ca suntem tratati corect, chiar daca atmosfera e cam de depozit asa…

    răspunde
  52. Cerasela

    Sa vezi cum e cand platesti pentru un Rmn facut prost. Tot la dansii. Ca deh, la stat nu functiona aparatura. Si-a revenit in mod miraculos, dupa ce nu il puteau interpreta pe cel pe care m-au pus sa dau banii

    răspunde
  53. Green

    Medicina privată din România e la genunchiul broaștei. Aspirină, antibiotic și o mângâiere pe frunte.

    răspunde
  54. Laurentiu Stoica
    Laurentiu Stoica

    Fiind fost client al acestor tipuri de abonamente pot spune ca pur si simplu sunt inutile. Din pacate exista alternative foarte bune, care nu beneficiaza de suficienta publicitate.

    Cei de la Allianz Tiriac Asigurari ofera o asigurare de sanatate privata, care acopera orice de la consultatii/analize/interventii chirurgicale, valabila in orice spital si clinica din toata tara, inclusiv la Regina Maria, ce are o decontare directa de 100% din valoarea costurilor. Pur si simplu te prezinti cu un card, si mai departe nu trebuie sa iti faci griji de plata costurilor. De asemenea pot fi luati ca si dependenti pe o singura asigurare sotul, sotia sau copiii, astfel toata lumea beneficiind de o acoperire completa.

    Cel mai mare avantaj este faptul ca nu esti dependent de un singur spital, ci poti suna oriunde, pentru a fi programat cat mai repede si scapa de problema cat mai eficient. Recomand cu cea mai mare caldura acest tip de asigurare in locul abonamentelor valabile numai in cadrul unui singur spital (iar marea majoritate existand doar in bucuresti), deoarece astfel de situatii ca cea de mai sus pot fi evitate cu usurinta.

    Daca doriti mai multe informatii va pot ajuta cu cea mai mare placere la nr de telefon: 0769.635.044; sau adresa de email: laurentiu.stoica@allianztiriac.ro

    răspunde
    • Anca

      Prin simplul fapt ca alegi sa mai “prinzi” o vanzare prin orice metoda nu arata nimic altceva decat o lipsa de profesionalism si integritate.

  55. Arabela

    Eu am mers intr-o noapte la urgenta,Spitalul Baneasa si,desi nu era niciun pacient la acea ora la camera de garda,am asteptat mai bine de 1h.dupa ce ne-a vazut medicul ne-au fost recomandate analize de sange iar persoana care a imobilizat copilul,impreuna cu asistenta a fost…doamna de serviciu…care cu catva timp inainte statuse de vb cu noi pe gol in timp ce dadea cu mopul.Ce am facut?Plangere la OPC,au avut control de la Sanatate Publica sau ceva,au descoperit diverse nereguli.Am decis sa nu platesc acea consultatie-care era in rgenta,nu intra in abonament- si acele analize, desi m-au sunat inclusiv la 2 ani de la moment,transmitandu-le inclusiv adresa oficiala in urma sesizarii…Lista de neplaceri cu ei este lunga si parca pe zi ce trece isi pierd respectul fata de clienti.

    răspunde
  56. Mona

    Este simplu principiul din care abonații clinicilor private găsesc greu programare. Se urmărește profitul, asa ca in momentul in care ai accesat suficient de mult serviciile, ei risca sa “consume” pentru abonat mai mult decât încasează. Nu contează prea mult numele rețelei de clinici, majoritatea procedează asa. Eu am asigurare de sănătate, fara limitări de vizite, imi aleg clinica si medicul. Recomand.

    răspunde
    • Bogdan

      Mona, în fiecare tip de abonament există un anumit număr de servicii incluse pe an (consultații, analize etc.). Le-ai depășit, plătești. Deci nu văd care e treaba cu consumat mai mult decît plătești.

  57. Andreea

    Asa este si la Pitesti. Clinica arata ca un hotel de 5 stele. Dar….atat. Eu astept din 25 noiembrie un telefon de la ei pentru a ma programa sa fac la cabinetul lor de pediatrie un vaccin….. In conditiile in care medicul lor este pediatrul copilului, nu gasim locuri la programari, nu exista nicio solutie, nu arata nimeni nicio bunavointa. Medicul ne-a dat nr. personal, insa cand bebelusul de 4 luni a facut 39,6 febra, nu am gasit loc la consultatie, iat dna dr nu a raspuns nici la telefon, nici la sms. DAR … au cel mai frumos tapet!!! Atat!

    răspunde
  58. Emil Sirbu
    Emil Sirbu

    Cred ca varianta mai OK este o asigurare de sanatate in locul abonamentului la o anumita clinica. Iti alegi clinica din cele agreate/partenere iar clinicile nu te trateaza ca abonat (pentru ca nu ai abonament ci plateste asiguratorul consultatia).

    Daca faci un studiu, poate scrii un articol cu ce oferte exista pe piata (eu stiu o singura firma), ce avantaje/dezavantaje are asigurarea vs. abonament la o clinica.

    răspunde
  59. Livia

    Eu am avut o problema si cei de la 112 si cu Regina Maria. Am lesinat, am dat cu capul de parchet si am fost inconstienta o perioada scurta de timp. La 112, sotul a cerut indicatii prin telefon ca sa ma ajute si i s-a inchis telefonul iar cand a sunat la linia de urgente Regina Maria (timp in care imi revenisem) i s-a spus sa trag un pui de somn…daca sunt constienta nu au ce sa imi faca… :)

    Prin urmare, bine ca te doftoricesti singur…ca altfel…abonamentul la Regina Maria..nu m-a ajutat…iar la 112 ce sa mai zic…

    răspunde
  60. Nicoleta

    Problemele cu care te-ai confruntat tu la privat sunt aproape peste tot la privat, doar ca unii nu au ajuns sa se confrunte cu ele si altii da. Asta se intampla pentru ca managementul la privat este o bataie de joc!! Chiar daca sunt angajate la privat fetele acelea au salariu mizer, cu uniforma si design interior minunat! Se angajeaza cat mai putinti si volum cat mai mare de munca! Scriu din experienta mea si a altora ca mine! Am avut manager caruia ii dadeam eu solutii de management si excel-uri cu rapoarte bine intocmite, desi nu eram angajata pentru asa ceva!! Sa conduci un spital nu inseamna ca cei de sus sa ruleze doar banii, spagile pe unde vin controale si alte asemenea!! Trebuiesc optimizate multe, poate prea multe lucruri care tin de pacient, de timpul acestuia si de finantele acestuia, incat doar un manager adevarat ar putea reusi ce dorim noi. Asa daca spitalele au manageri doctori, juristi, jurnalisti..nu vor reusi niciodata. Asta este parerea mea si din interiorul unei institutii private si din exterior.. Numai bine!

    răspunde
  61. Mushetzika
    Mushetzika

    Mda Cabral, eu sunt abonata RM de 2 ani, in ultimul timp, sun si cand imi aleg o ora anume pentru programare aud, vai, tocmai s a blocat ora aceea. Ca sa vezi?! La Ponderas am ajuns aproape lesinata la urgenta si pt ca nu am abonament VIP trebuia sa astept si doctorul sa imi stabileasca daca este urgenta si in functie de cum stabileste, platesc sau nu. Probabil daca lesinam era, daca ma tineam inca pe picioare nu mai era. In Euroclinic am ajuns tot pt urgenta…si pt ca nu aveau ecograf liber am asteptat 4 ore… fara cuvinte! :(

    răspunde
  62. Laura hejja
    Laura hejja

    Poate o sa-ti para o prostie dar albastrul de metil face minuni in infecțiile astea urate la agmidale ,am tot avut si eu chestii urate cu agmidalele si acum cum simt ca ma doare ,folosesc albastru de metil si numai ajung la antibiotic si nici nu le am scos ,deși doctorul mi a recomandat :)

    răspunde
  63. Robert

    Eu tocmai ce mi-am anulat programarea la regina Maria.

    răspunde
  64. CARMEN

    Exact la fel mi s-a intamplat si cu fiica mea acum 3 ani. Dupa ce am plecat dela clinica, aceeasi clinica, copilul meu se sufoca din cauza amigdalelor. A stat internata la Matei Bals doua saptamani si culmea, analizele pe care le-am efectuat tot la aceeasi clinica au iesit perfecte. Eu am facut sesizare si mi s-au inapoiat banii de consultatie.
    Si la Medicover este acelasi sistem, cu abonamentul, in cel mai fericit caz reusesti o programare peste 3 saptamani. Nu de multe ori pana mi-a venit randul la consultatii m-am facut bine.

    răspunde
  65. Cornel

    Am si eu abonament “full” la fel si copilul. Ca abonat esti tratat mai naspa. Noi nici nu am abuzat de abonament din cand in cand mai mergem in cartier la sun plaza. Ba la spitalul baneasa am platit la urgenta pentru ca am ajus dupa ora 20.00. Ah si inca o chestie…daca tu ca esti un simpatic de la televizor esti tratat asa iti dai seama noi, pulimea, ce patim…

    răspunde
  66. bogdan

    La Sanador e mai rau. Evident ca doctorii sunt cei de la stat. Asa ca nu inteleg de ce sa platesc milioane la privat cand acelasi doctor ma trateaza la fel si gratis la stat. Cautati doctorii in spitalele de stat, veti fi surprinsi.

    răspunde
    • Alina

      Eu am lasat 900 de lei la sanador pentru o consultatie si niste investigatii la un doctor care lucreaza la Floreasca dar diferenta a existat si a fost clara. Fusesem in perioada anterioara de doua ori la camera de garda a unui spital din bucuresti cu dureri abdominale. Prima oara au spus ca e vb de febra musculara iar dupa o saptamana ca de ce am mai venit (!!!). Dupa vizita la sanador ne-a sunat dr personal seara (21.30) dupa ce au iesit analizele sa ne spuna ca e vorba de apendicita si a doua zi trebuie operat. La Floreasca, unde ne-a recomandat sa facem operatia fiind vorba de o urgenta, ne-a luat efectiv de mana si ne-a dus la dr chirurg. Doctorul respectiv (cel de la sanador) nu a primit sau solicitat de la noi nici un leu in plus fata de cei 200 platiti consultatie la sanador. Ideea e ca fiind vorba de o clinica privata a avut timp sa stea de vb cu noi 40 de minute, a doua zi la floreasca avea in sala de asteptare in jur de 70 de persoane, crezi ca ar mai fi avut timp sa ne asculte?

  67. Alina

    Buna Cabral ! Ai dreptate ! Noi permitem aceasta situație ! Plătim fără sa cerem servicii calitative in schimb! Trebuie sa deschidem ochii( cum ai făcut si tu) si sa vorbim ! Multă sănătate ! Sa știi ca mai sunt si oameni minunați care lucrează la Regina Maria ! Încearcă sa ajungi la ei!

    răspunde
  68. Claudiu F

    Sa nu uitam ca Regina Marie este fostul Centrul Medical Unirea. La maternitate le-au murit oameni in acele vremuri, erau sifonati rau ca si imagine. Ce au facut? Au schimbat numele. Cazurile care ajung sa fie grave la ei le trimit tot la stat. Cam aceasta este realitatea, platim mobila, amabilitatea si cam atat.

    răspunde
  69. Liviu

    Nu pentru mobila si pereti au pasiune managerii, ci pentru bani. Sa scoata bani multi cu oameni putini.

    răspunde
  70. Gabi F

    Incearca sa schimbi spitalul, recomand Medsana, nu mi s-a intimplat niciodata sa fie cineva nemultumit sau vro programare gresita, doctori sunt politicosi, si crede-ma ca merg in fiecare luna, de nevoie…este foarte adevarat ca preturile cred ca sunt putin mai mari , dar …

    răspunde
  71. ioio

    Oameni buni iești sa va apărați drepturile,medici sunt 2 și fiți mulțumiți pentru ca au emigrat unde-i mai bine,cereți ca spitalele de stat sa aibă condiții mai bune și o asigurare de stat în care să permită și faciliteze orice om de rand cum sunt și în alte tari europene, privitul din ziua de azi a devenit spitalul de stat dar cu o diferență de bani enorma,treziti-vă!

    răspunde
  72. Alex

    Buna Cabral,

    Bine punctat! Culmea e ca chiar astazi am avut si eu de-a face cu RM. Sunt abonata prin abonament platit de firma si da, e adevarat. Daca esti abonat, ai prioritate mai mica, pe principiul “ai muscat momeala, dar nu e suficient de mare”.

    Am vrut sa ma programez pentru astazi la pneumologie si mi-au dat pentru doctorul la care am fost anterior data de 15 martie, cand simt ca mor acum. Dar cand am mentionat de plata, s-a gasit un loc pentru astazi la ora 17:40, la alt doctor.

    PS. Acum ca scriu asta, mi-am amintit ca am uitat sa sun sa anunt ca nu mai ajung, pentru ca intre timp a fost “de gasca” doctorita care are contract cu CNAS si m-a primit, intelegand ca e o urgenta, si nu un moft.

    Cat despre doctori, sunt si putini, dar de toate soiurile. Am dat si peste doctori dedicati, omenosi, pe care i-as recomanda si la care m-as duce si cu plata. Dar am dat si peste doctori foarte prost pregatiti, care mi-au dat tratament prost si mai rau mi-au agravat problemele.

    In final, am ajuns la concluzia ca atunci cand iti arde buza cel mai tare, trebuie sa ai banii pregatiti, ca atunci se rezolva mai rapid problemele, dar nu mereu.

    răspunde
  73. Adrian

    Eu sunt cel cu copilul cu leziunea. Am rezolvat la Grigore Alexandrescu in 30 min. Super medicii de acolo si am avut noroc, copilul a avut doar un traumatism, in conditiile in care la Ponderas mi-au spus ca e sigur fisura.

    răspunde
  74. Anda

    Relax! In Elveția se întâmplă la fel. Cu copilul la urgente la spital stai cel puțin 2 ore se te preia un dr. E penurie de doctori peste tot.

    răspunde
  75. Catalin

    Eu cred ca daca am ales sa ramanem aici si sa i aratam cu degetul pe aia care si au luat lumea n cap de disperare nu mai avem prea multe justificari sa ne plangem de nimic.
    Meritam din plin tot ce ni se ntampla in fiecare zi.
    Meritam sa murim in spitale.
    Meritam sa ne bata interlopii.
    Meritam sa fim escrocati de infractori si de organele de stat.
    SI meritam sa fim condusi de peltici urati grasi si paraplegici.
    Suntem atat de jos ca n Romania ca sa fii politician nu tr nici MACAR sa arati decent.

    răspunde
  76. Doc

    Pai e logic ca daca esti abonat intri peste 3 saptamani, ca e inclus in abonament si intri, ma-ntelegi, pe gratis.
    Pe cand, ca om “de pe strada”, se cheama ca nu ai abonament, deci o sa vii cu bani “in plus”.

    Sper sa nu fie un fel de preview pentru niste eventuale asigurari de sanatate viitoare, in care, posibil , tot asa vom fi prioritizati in price spital.

    răspunde
  77. Andreea

    Am mai scris o data dar nu gasesc comentariul :)

    Stiu ca cei de la Medlife au o politica potrivit careia doar un procent (40% parca) din programul drului e alocat abonatilor. Restul e pentru cei care platesc punctual.
    Din punct de vedere a businessului…trebuie sa faca si ei bani. Doar ca nu iti spune nimeni sinafli asta pe pielea ta de abonat.
    Banuiesc ca e valabil si la RM.

    răspunde
  78. Constantin
    Constantin

    Buna seara, am dat citire experientei fiecaruia, si voi incerca sa va explic:
    1. Este normal ca abonatii sa primeasca locurile cele mai indepartate, si este normal sa primeasca si cei mai slabi medici.
    De ce?
    Pt ca, companiile care achita aceste abonamente se zgarcesc sa achite cat mai putin, pe cat mai multe servicii gratuite( dar le “vand” catre salariati ca fiind mega beneficii, iar pretul nu este sustenabil pur si simplu pt clinicile private;
    2. Folositi-va de sistemul decontat de stat, dar tot la privat, veti ramane surprinsi de calitatea medicilor, si a serviciilor.
    Nu veti astepta 2 ore, dar probabil ca 30 min veti astepta, macar stiti ca va folositi de ceva ce platiti lunar la stat.
    Atentie, furnizorii privati care sunt in contract cu CASA de asigurari sunt platiti ca la adunat de prune, iar medicii de acolo nu-i gasiti si in spitalul de stat, pt ca nu au voie, si deci nu vin cu metehne;
    3. Asigurarea prin asiguratori este o mare prostie.
    De ce? Pt ca se bazeaza tot pe furnizorii privati existenti, si nu primiti atentie speciala ca ati venit prin Allianz, Signal Induna, Generalii, etc. mai ales ca acestia negocieaza preturile mai ceva ca angajatorii vostri.
    Apropo, si se bazeaza pe afectiuni acute si pulseu-ri, dificil, dar veti intelege cand veti fi pusi in aceea situatie;
    Si daca polita nu va acopera investigatia, pt ca va garantez ca 70% din investigatii nu vor fi acoperite, veti astepta 1 ora pana cand call center-ul asiguratorului( care se afla in India, sau Ungaria) va raspunde la telefonul receptionistei din clinica pt a-i ok-ul pe decontarea sau nu a serviciului.
    4. Nu considerati ca totul ni se cuvine pt 100-200 ron pe luna, noi romanii am fost invatati cu medicina ieftina, iar acestea sunt ponoasele pe care le tragem, anumite specialitati au inceput sa fie atat de rare( nu se mai gasesc medici) incat vom ajunge sa primim diagnostic prin telemedicina din pacate.
    5. Celor care aveti asa numitele abonamente corporate:
    – mai aruncati din cand in cand un ochi pe preturile de lista;
    – ganditi-va ca salariile medicilor au crescut cu 50% la stat;
    – salariile asistentilor medicali cu 70%;
    – salariul minim cu 200 ron pe net( aici se incadreaza op call center care va raspunde la tel, receptionera, femeia de serviciu, etc);
    – cu siguranta furnizorii de materiale nu au scazut preturile, piate ca nici nu le-au crescut cu mult, dar cursul euro-leu este diferit de acum 1 an sau 2;

    Si cu toate acestea compania dumneavoastra si-a renegociat o scadere de costuri cu aproximativ 10% fata de anul trecut cu furnizorul de servicii medicale;
    Acum puneti-va intrebarea, daca abonamentul dumneavoastra poate sustine costurile macar, nu discutam de marje dd profit( care este necesara a fi, fiind furnizori privati).
    Eu imi folosesc 100% abonamentul pe care il detin la stat, si pentru care imi platesc lunar “cotizatia” si angajatorul meu pt mine;
    Revin… folositi-va de furnizorii privati care va ofera servicii decontate de stat;

    răspunde
    • DIANA

      Salariile asistenților sigur NU au crescut cu 70%, va rog sa nu dezinformați.

  79. Elena Alexandra
    Elena Alexandra

    Special din cauza tratamentului a celor cu abonamente, mi-am facut asigurare Groupama in parteneriat cu Regina Maria. Consultatiile le obtin ca un pacient care achita in afara abonamentului, insa mi se pare aiurea tratamentul in general: ma programez la doctor, insa acekl doctor ma tine cel putin o ora la usa ca isi baga programarile proprii si personale printre pacientii programati . Mi se pare aiurea, dar cand esti la mana lor, ce sa mai zici???Degeaba te agiti, nu te baga nimeni in seama, sunt mana-n mana cu totii. Sistemul e de vina, si noi ca ne complacem in situatii. Viata de Romania!

    răspunde
  80. Raluca Zamfir
    Raluca Zamfir

    O cheama Alina. Alina Chelu:)

    răspunde
  81. carmen

    si eu fost abonata cu copii mei tot prin abonament chuiar de preventie si de un an de zile sunt la un medic de familie de la o clinica mica de cartier, la care nu stau la coada sa astept, diagnostic pus corect, deci se poate si fara abonament la firme private de renume care le-au ramas doar numele ca renumele a inceput sa se clatine.

    răspunde
  82. Eduard

    Copilului meu, alti destepti din breasla asta a serviciilor medicale private, au reusit sa-i bage stafilococ auriu in sange, in timp ce ii tratau o simpla viroza. Normal, nota de plata 6 mii de ron la final, ca doar si-au facut treaba.

    răspunde
  83. razvan

    @Constantin mi se pare forte corect ce spui.
    Cum te astepti sa fii tratat special pentru cei 50 de lei pe care ti-i plateste firma pentru un abonament premium, cand tu la stat platesti CAS-ul cat… 400 de lei pentru un salariu brut de 8000, de exemplu.
    E adevarat, sunt servicii private insa medicii sunt aceiasi medici care lucreaza si in spitalele de stat.
    E ca si cum ai pune un lup paznic la oi daca tot vorbim de personal medical.
    Cred ca banii pentru mobilierul frumos trebuiesc scosi de undeva, insa nu cred ca din salariile medicilor care au salarii si de la stat si de la privat in cazul asta.
    Nu cred ca e neaparat vinovata conducerea RM in cazul de fat cat sunt medicii care “trag la doua carute”.
    Un medic care lucreaza la RM daca nu ii convine poate spune PA, fiind asigurat de “spaga” din sistemul de stat.
    E un cerc vicios care trebuie intrerupt insa din pacate este foarte complicat, fiind probleme in intreg sistemul sanitar romanesc.
    Nu va mai plangeti de RM, acelasi lucru se intampla la toate sistemele private din Romania.
    Dai 50 de lei pe abonament? Vrei sa fii in fata ? Dai 100 de lei spaga/ cafea,bomboane,etc + 400 de lei “spaga” la stat, care nu iti ofera nimic? Nu te astepta sa fii tratat altfel pe bani mai putini practic !

    răspunde
  84. Adina

    Din pacate serviciile la Regina Maria cat si la alte clinici private au scazut vertiginos in ultimii 2 3 ani. Conducerea este ahtiata in a produce bani si cam atat. Au fuzionat cu multe clinici micute, de cartier, tocmai pt a avea monopol si a deservi zone cat mai diverse. Cu bilet de trimitere de la MF oricine poate beneficia de servicii la fel ca si la stat. Partea cu programarile este intradevar o problema mare. Abonatul plateste o suma, firma o suma. Per total un cost mare! Ar trebui sa fie i taietate la programari pt ca una este un abonat care plateste lunar un abonament incepand cu 40 euro pana la 100 si poate folosi serviciile clinicii foarte rar…deci bani incasati si nefolositi si alta este un pacient care plateste o consultatie, vine, pleaca si asta e tot. Inainte intaietate aveau abonatii. Acum….lasa ca prostii platesc oricum. Problema urgentei la Pediatrie este foarte cunoscuta. Medici putini, obositi, competenti sau mai putin competenti. Acum 4 ani stateai max un pacient 2…pe urgenta…pt ca erau cabinetele pline de dr. Acum….nu mai sunt..De ce? Simplu: SALARII FFF MICI! Au plecat ori la alte clinici concurente ori la cabinete mici unde pot lua acelasi salariu la munca mult mai putina. Dar nu au fluturasi si floricele pe pereti!! Am cunoscut in RM Baneasa urgenta un medic f bun acum.vreo 2 ani. Dedicat copiilor. Acum nu mai este. Pacat. Se pierd pacienti se pierd medici. Doar ca teoria patronilor functioneaza la romani: lasa ca mai bine dau bani sa am conditii…dar de fapt dam doar bani si avem conditii si zambete frumoase fata de clinicile de stat unde vedem acrituri incepand cu portarul si terminand cu medicul. Iar timp petrecem poate mai mult decat la stat iar calitate servicii din ce in ce mai slaba si chiar si medicii au inceput sa se acreasca.

    răspunde
  85. dadu

    Abonamentele se bazeaza pe principiul asigurarilor: platesti o suma mica pt valoarea serviciilor de care ai putea beneficia, dar toata lumea se roaga sa nu calci pe la ei. In cazul abonamentelor platite de angajator preturile se negociaza si mai jos. Calculele se încurca cand vrei sa beneficiezi de abonament si generezi costuri. Atunci apeleaza la orice mijloace: amanare programare, dr. intarzie, proceduri complicate cu documente suplimentare, samd pana renunti singur la beneficiile abonamentului.
    Despre calitatea serviciilor medicale :-( ajuns la RM in stare generala foarte proasta, consultat, tratament perfuzabil, după care trimis acasa ca o sa ma simt mai bine. “daca e cazul mai reveniti deseara sa va mai facem o perfuzie” – dar eu nu ma simt bine ! -“nu avem ce sa va mai facem. sănătate si sa treceti pe la receptie/casierie!” . Acolo sa leșin dinnou, dar din alte motive: 320 lei pt 3 ore in RM si o perfuzie in regim ambulatoriu “stati linistit ca reducerile din abonament au fost scazute” altfel era si mai mult. Pana acasa am mai varsat de 2 ori si am fost urcat pe brate în casa! Domnul fie cu noi!

    răspunde
  86. Elena

    Si noi am fost miercuri la UPU Pediatrie Buzau, pentru prima data am fost multumiti, doctorita tanara, asistentii tineri, au vorbit foarte frumos, i-au facut analize copilului, faceau tuturor, niciodata nu au facut cand am mai fost, dadeau repede un teatament si ne trimiteau acasa. Am ajuns la ora 16:30 acolo, dar pentru ca i-au facut tratament micutului de 1 an jumate si a trebuit sa asteptam si rezultatele analizelor am stat pana la 20:30. La ora 19 s-a schimbat tura… eh, de atunci nebunie! Au venit asistentele “nascute mai devreme”, ca sa nu le zic batrane, tranteau, buseau, nervi, izgonit afara… Asa ni s-a intamplat si cand am nimerit medici in varsta. Deci, e nevoie de personal, unul tanar cu chef de treaba, nu unul ajuns deja la pensie si nervos, fara chef, care daca te duci noaptea urla la tine de ce ai venit la ora aia.

    răspunde
  87. Adelina

    Sunt abonata Regina Maria, dar prefer SANADOR….si vin din Constanta pentru Sanador!!! Cand imi expira abonamentul ADIO Regina Maria , prefer la liber dar imediat.

    răspunde
  88. BM

    Dragii mei, mi-as dori tare mult sa aveti rabdarea necesara sa citi cele de mai jos. Lucrez in privat, sistem de sanatate privat. Nu contează care pt ca as vrea sa vorbesc in numele lui, al privatului.
    Da, cu totii suntem cifre, preferabil profitabile. De ce? Pentru că privatul nu iti baga mana in buzunar ca statul iar noi vrem cat mai ieftin si bun. Există lipsa de personal pt ca nu sunt bani. Un asistent recrutat de la stat cere pe langa salariu, bonus pt ciubucul luat la stat. Automat in loc sa angajezi 3 oameni iei 2. Serviciile vandute de privat sunt de preventie. Atentie! Nu de urgenta! Privatului ii este interzis UPU printr-o ordonanta cu dedicatie. Cum ar fi pt stat ca banii din buget sa mearga catre privat?! Privat unde nu pot da tunuri băieții destepti. Inacceptabil! Da, ca abonat astepti si o luna. Ca platitor si azi. De ce? Pt ca toti medicii isi rezerva prin contract cateva locuri pe zi sau saptamana pt platitori. Asa pot castiga suficient cat sa nu ia calea vestului. Un sfat: nu puneți filtre la programari pt ca veti avea de asteptat. Daca vrei sa ajungi la un medic pai mergi la primul loc disponibil. Recent o doamna cu copil mi-a vorbit pe un ton atat de agresiv ca nu e posibil sa nu poata ajunge cu copilul la medic. Personal am sunat in call center cerand cea mai rapida varianta. Era urgenta. Timp de asteptare 2-3 ore. Nu a fost bine pt ca nu avea cine sa duca copilul la miezul zilei, era departe (cativa km), si nu era medicul la care a mai fost. Acum serios, unde mai era urgenta?
    Apropo, un rmn costa cel putin un milion de euro. …
    Astepti in call center mult? Un director de banca mi s-a plans ca a asteptat 10 minute in apel, seara. Inacceptabil! I-am spus senin ca eu am asteptat 30 de minute in apel la banca pe care o reprezintă într-un interval recomandat ca fiind mai liber. Deci, despre ce vorbim?
    Am asteptat odata sa intru la medic si mi s-a decalat programarea cu 20 de minute. Eram coleg, din firma…chiar asa?! Am vrut să plec dar mi-am adus aminte ca la Sf Ioan am asteptat de la 7:30 pana la 13:30 sa intru la medic. Eram 7 pacienti in cabinet. 7! 9 cu medicul si asistenta. Asta ca in 30 de secunde (nu exagerez o secunda) sa imi dea trimitere catre…privat!
    Ce vreau sa spun e ca inainte sa avem pretentii sa ne uitam la ce oferim noi cu adevarat celor din jur, de la voturi si incredere pana la simplul salut!
    Toate bune!

    răspunde
  89. Elena

    Mi-ai adus aminte! Anul trecut, chiar in februarie, am ajuns la urgente din cauza amigdalelor, a venit doctorul sa ma intrebe ce problema am si am gresit spunand ” amigdalite” in loc de “amigdale” si ce teorie mi-a tinut…era deja nervos pe mine ca am gresit, eu abia vorbeam, febra mare, dureri si el imi tinea teorie. Am reusit cu chiu cu vai sa-i spun ca am venit pentru tratament nu pentru teorie , daca vroiam faceam medicina nu economie.

    răspunde
  90. Elena

    Regina Maria si-avschimbat doar numele, in rest e tot CMU. Ce pot sa iti spun cu abonatii e ca le fel e peste tot. Eu am ab la Medicover si la fel patesc. E politica lor, un doctor poate sa vada x abonati in y perioada, nu cunosc regula dar e testata. Stiu ca pediatria e super ok la Medlife, cea din Zagazului, unde e si dr Marcu si e spital numai de pediatrie, iar personal cu duiumul. Multa sanatate!
    PS: antibiotic fara analize ?! Din start nu mai calcam pe la acel medic!

    răspunde
  91. Vlad

    Salutare. Scenariu scurt: Copil 2 ani si 6 luni, căzut in parc de la 2 m inaltime. Sun disperat la call center pt Regina Maria urgenta Baneasa (era sambata), imi spune ca e ok, pot sa merg direct acolo, ajung la ei si imi spun senin ca n-au personal si nici aparate pt ecografie si ma trimit la Grigore Alexandrescu. Iti dai seama ce sentimente m-au trecut cu fetita plangand in brate si alb ca varul de speriat ce eram, cu tot cu abonamentul plătit la zi. Deci servicii medicale, ce lasa muuuult de dorit. Din acea zi nu ma mai mira nimic legat de Regina Maria. Numai bine.

    răspunde
  92. Vio

    Draga BM, cum e sa ai un accident, sa nu iti poti folosi degetul mare de la mana dreapta absolut deloc si sa fii programat peste 7 zile? ca na, nu sunt locuri libere deloc, nici macar la medicii cu vizita contra plata, desi sunt abonata, evident. si mai mult, programarea e la ortoped care sa iti dea trimitere pentru radiografie. si 7 zile te tot lovesti in fel si chip, ca na e un deget pe care il folosesti mult uzual… ajungi in final la doctor care iti spune ca e serios, o entorsa de gradul 1 cu ligament colateral intern rupt si ca n-ai voie sa stai cu degetul altfel decat imobilizat mult timp de acum inainte… pai si 7 zile a fost ok sa stau fara tratament si cu degetul neimobilizat? deci despre ce rabdare si pretentii trebuie sa vorbim? asta e tot un exemplu Regina Maria, desi probabil asa e peste tot la privat din motive de aglomeratie.

    răspunde
  93. Ella

    Faza cu programarea rapida a celor neabonati am patit-o si la Medlife. Cei ce platesc abonament dau oricum banii, la ce sa-ti mai ofere si servicii? In schimb daca platesti pe loc, insemni fonduri in plus.

    Cu Regina Maria am avut o serie de experiente neplacute pe parcursul a cativa ani, si personal eu nu mai calc acolo. O fi cel mai ieftin spital privat, dar si calitatea lasa de dorit. Inclusiv fractura de rotula a sotului, trimis acasa ca “n-are nimic, sa-si puna gheata” fara sa-i faca macar o radiografie. Bine ca l-am batut la cap sa se duca la urgenta, unde a fost nevoie de ditamai operatia si suruburi…

    Iar spitalele private acum 5 sau 10 ani, cand aveau nevoie de clienti, erau mult mai profesioniste. Delasarea intervine incet incet si aici. In multe cazuri am rezolvat probleme grave mai repede si mai bine la spitalele de stat. Cel putin in Bucuresti sunt si spitale de stat foarte ok.

    răspunde
  94. Irina Spiridon
    Irina Spiridon

    Mda…suna a fiţe. Te invit, draga domnule Cabral..in Marea Britanie sa vezi cum e sa astepti o 8 luni pt o operatie pe inima daca ai 70 de ani…sau cum e sa stai 6 luni cu un menisc rupt…pana te opereaza…sau la medicul de familie care iti recomanda gargara cu apa cu sare ca antiseptic pt iritatiile in gat..si daca nu merge eventual iti da un Paracetamol..sa vezi cum e sa ajunga ambulanta la un cardiac cu infarct dupa ce pacientul deja a murit…sau cum un paramedic considera ca daca ai piciorul rupt dupa ce cazi de pe bicicleta nu e cazul sa cheme salvarea pt tine pt ca esti insotit de un partener de viata care iti poate plati un taxi ai te poate cara in brate pe un scaun cu rotile cand ajungi la urgente. Sper sa fie de folos realitatea statelor din vest…la fel de disperate dupa personal…Toate sunt fie experiente personale, fie ale prietenilor.. Fie ale batranilor care mor cu zile si cazurile lor sunt si aici subiecte de stiri.

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Irina, nu știu ce experiențe ai avut tu în Anglia.
      Din păcate am ajuns la spital în mai multe țări și n-am așteptat nicăieri mai mult de 30 de minute, la clinici private unde am plătit de la 40 la 60 de euro consultația. Deci… cam cât ar fi de plătit și-aici.
      Realitatea statelor din vest mă lasă rece, sincer îți spun. Pentru că exemple negative găsești peste tot.
      Și dacă vrei neapărat să-ți spun și prin ce țări am ajuns în clinici/spitale… Portugalia, Anglia, Austria, Germania și Africa de Sud (aici a fost mai mult de plată, tratamentul a durat o săptămână). Diferența a fost că plec din țară întotdeauna cu asigurare medicală și mi-am recuperat banii ulterior.

      Dacă ție ți se pare fiță când cineva spune că nu-i normal să aștepți la un privat 2,5 ore pentru un consult (atenție, nu ce povestești tu acolo, operații pe inima&menisc)… mie mi se pare obediență pură.
      Zi bună.

    • Daria

      @Cabral – Experienta personala in Strasbourg. Mi-am busit umarul dintr-o miscare gresita. Aveam dureri infioratoare, la modul ca plangeam. Decembrie, frig ca naiba, ningea, nu reuseam nici macar sa-mi pun haina pe mine de durere. Ajung la medicul institutiei unde lucram, imi baga ceva injectie (nu-mi zice ce), ca nu reuseam nici macar sa fiu coerenta de durere si-mi spune ca ma trimite la spital specializat, ca sa ma trateze ei. Imi da un biletel cu numele spitalului, ma urc in primul taxi, ajung acolo si aia se uita la mine ca la circ si-mi spun ca ei nu se ocupa de asa ceva, sa ma duc la alt spital. Minunat, zic, puteti macar sa-mi chemati un taxi, ca nu sunt din oras, nu stiu cum sa ajung si oricum de-abia ma tin pe picioare? Nuuuu, nu sunteti pacientul nostru. I s-a facut unui paznic mila de mine, a chemat el un taxi, m-am dus la celalalt spital. Prima intrebare n-a fost ce va doare, ci cum platiti. Aveam asigurare, le-am dat numarul, au zis ca ei nu au contract cu firma respectiva, trebuie sa ma duc la alt spital. Moment in care, cu creierii prastie, am zis bine, platesc, numai aduceti pe cineva sa ma consulte. Aaa, pai stati asa, cum platiti? Cu cash, cu card, cum vreti voi, numai chemati un medic. A durat 40 de minute, timp in care a trebuit sa completez nspe mii de formulare – si-am uitat sa zic, mana beteaga era dreapta. Le explicam ca nu pot sa scriu, ca am dureri infioratoare, mi-au zis ca pana nu completez si nu le dau banii nu vine nimeni sa ma consulte. Le-am pus banii pe masa, tot degeaba. Dupa 40 de minute, cand deja ma scurgeam de pe scaune, a venit o tanti sa ma intrebe in ce limba vreau sa-mi vorbeasca doctorul. Jur ca am crezut ca face misto de mine. Se pare ca aveau un doctor roman, dar, daca voiam la el, mai asteptam inca trei ore. I-am zis franceza, engleza, deja pana si swahili mi se parea acceptabil. Dupa alte 20 de minute, a venit o domnisoara doctor frantuzoaica, foarte draguta, care mi-a facut o radiografie, un calmant, a chemat apoi medicul primar si, surpriza, diagnosticul a fost… nu stim ce aveti. N-aveti fractura, n-aveti entorsa, n-aveti nimic. Mai luati de-aici un calmant. Cost total 90 Euro (fara taxiuri). Am ajuns in tara, la spital de stat, nu mai eram urgenta, asteptare cam 30 min, diagnostic bursita. Ceea ce si aveam. Cost total 0. Ma rog, cost total tratament la kinetoterapeut nu vrei sa stii. Dar la spital n-am platit nimic.

      Ai perfecta dreptate ca asa ceva n-ar trebui sa se intample, dar, din pacate, nu traim intr-o lume ideala. Numai bine si sanatate!

  95. Alin

    Deci se intampla si la RM….acum o luna am mers la Medlife de pe Zagazului, spital urgente pediatrie, fetita noastra de 5 luni era “fornaita”. Am intrat in cabinet la dna dr Marcu si ne-a spus ca este grav, are dermatita atopica, pneumonie interstitiala si febra 39, un cocktail periculos…trebuie internata urgent ca sa i se administreze antibiotic, nu e timp de pierdut, sa semnam formularele – si am semnat…toata internarea a constat in aerosoli cu respusun & adrenalina, 1 supozitor paracetamol si dupa ce ne-am afisat nemultumirea ca s-a cerut internarea pentru nimic, I s-a administrat fetitei o perfuzie cu saruri minerale si glucoza….pe bune? Unde era urgenta, unde erau antibioticele si dezastrul? O noapte pierduta si o aventura de 1600 ron, pentru ceva ce oricum ii faceam si noi acasa dar cand iti spune doctorul ca e grav si ca e de antibiotic si internare, il crezi….dupa ce s-au semnat hartiile a disparut urgenta….a disparut si increderea mea in Medlife, acum nu mai cred decat ca dna Marcu e un bun afacerist, unul care abuzeaza de functie si sperie parintii pentru bani. La sfarsit am spus doar doamna, nu am mai spus doctor, doctorii depun un juramant pe care il si respecta.

    răspunde
  96. Dan

    Salut,

    Am avut o experienta similara cu under-staffing-ul de la RM la neonatologie. Si cu o dezaliniere puternica intre procedura si valorile afisate pe pereti si cutuma existenta. A fost nevoie de interventie la cineva “de sus”, prin prieteni buni, pentru a ne reintoarce la ceva decent. Sa stii ca eu cred ca e important si ca factura a fost mare, in contextul in care experienta nu s-a ridicat la nivelul facturii, emotional vorbind. Altfel, asa cum spuneai – mobila & altele – fara repros! Pana si calitatea actului medical in sine a fost ok, cu un plus imens pt medicul ginecolog. But still, sentimentul de dupa a fost ca data viitoare mergem la stat – daca tot e cu “interventii”.
    Concluzia mea a fost aceeasi – sunt mult prea putini pt ce volum au. Si am crezut ca e o conjuctura, ca eram pe langa anu’ nou. Doar ca fetele de-acolo mi-au spus, citez “A fost mereu asa. Aparentele insala”.
    So… voi stiti mai bine. Noi avem medic de familie, medic in familie si abonamente la clinici pt o a doua sau a treia parere si pt analize. Niciodata pentru urgente – abonatii n-au prioritate (logica e ca abonamentul curge oricum, in timp ce un om fara abonament plateste).
    In cele din urma, sanatatea privata e un business, nu?
    Food for thought.

    Noapte buna!
    Dan

    răspunde
  97. Ionut

    Cabral, nu e ok ce faci!

    Practicile astea s-au generalizat: cozi, oameni lipsiti de profesionalism, lipsa de interes a doctorilor dar mai ales a administrativului, lipsa de organizare si eternul sport romanesc: ridicatul din umeri si scarpinatul in nas.

    Asa, tolerand, si acceptand sa stam 3 ore la cozi (ca ei sunt mari si n-au timp de detalii) nu facem decat sa sprijinim crearea unui sistem paralel cu cel de stat (care ne-a adus in situatia asta in primul rand) dar la fel de gaunos. Doar ca de data creat din optiunea noastra si cu buna noastra stiinta si contributie lunara!

    De cate ori m-am lovit de probleme la Regina Maria nu am fost niciodata sunat de nimeni sa-mi dea niste explicatii. De scuze nici nu poate fi vorba, pentru ca motivele pentru care ajungi la ei de regula transcend scuzele. N-am nevoie de scuze, doar sa se ocupe cineva de copil cand vin cu el.

    Adina, are si ea o meserie de facut si anume sa stinga focul atunci cand se aprinde o persoana publica. E mai ieftin si mai usor ca RM sa-i dea Adinei 800 eur/luna sa acopere “rusinea” cu un telefon iar tu sa bagi repede o prefata, decat sa incerce managemntul sa schimbe ceva.

    M-as fi ratoit un pic mai mult la tine, dar umbla vorba ca esti un tip integru. Eu nu-ti gasesc nici o scuza ca ai pus prefata aia, dar iau in calcul ca poate sunt lucruri pe care nu le inteleg: poate te-au amenintat ca-ti taie abonamentul iar familia ta este legata ombilical de RM. Nu e acceptabila scuza venita prin PR! NU IN DOMENIUL ASTA, NU ASA! Cu sanatatea nu ne jucam!

    Ma gandeam sa fac o paralela cu o alta industrie, dar ar fi de prisos. Nimic nu e mai important ca sanatatea. A ta si a copiilor.

    Tocmai de-asta cred ca era momentul sa apesi pe cuvinte, sa ne spui ca ai renuntat la ei pentru ca te tratau mai rau ca venit de pe strada si ca vrei sa fii un exemplu pentru noi, cititorii tai, de cum trebuie sa luam masuri din vreme, intr-un domeniu care, la propriu, doare foarte (cel mai) tare!

    Sa nu ajungem si in sistemul privat ca la Malaxa!

    Pare extrem exemplul meu dar FNI,Bancorex (insert favorite scam here) sunt niste tepe galactice pe care le-am papat cu un PR bun ca Adina. Funny, nu? Nu!

    Toleranta in sistemul de sanatate in general, si mai cu seama in asta privat, ne va costa pe toti niste rude.

    Mai gandeste-te, dar poate scoti prefata aia si daca te suna Adina din nou ii explici frumos ca nu este ok sa toleram asta pe sanatatea noastra si pe vorbele ei dulci.

    P.S. Sunt sigur ca nu in vreo sponsorizare de la RM sta blogul si brand-ul tau personal. :)

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Ionuț, poate că ar fi mai bine să-ți faci un blog. Apoi, după 10 ani de scris pe el, o să iau în calcul ce spui.
      Prefața este fix ce trebuie, adevărul. Și știi de ce? Pentru că și oamenii au dreptul la un punct de vedere. Nu, nu legal, ci moral.
      Susțin tot ce am scris în articol, de la cap la coadă. Informația este tot acolo, fiecare este liber să decidă pentru el… oameni n-au nevoie de un tătuc care să-i ducă de mână.
      Iar aluzia cu sponsorizarea… e de porc.

  98. Ruxandra PRICEPUTU
    Ruxandra PRICEPUTU

    Am fost 4 ani abonata si am renuntat. M-am saturat de exact acelasi probleme. Au 138 de clinici partenere in Bucuresti si imi gaseau programare peste 2 saptamani.
    Am renuntat si am mers la Medicover. Mult mai profesionisti.

    răspunde
  99. Damian

    Muta-te la.stat.la.fosta Policlinica 10 din OPSNAJ,din.zona.guvernului,pe Washington.Scapi de toate problemele legate de progaramari si coz,doctoro.buni,de.increderei.Dar in ziia de azi.la.parri e.mai.coool.Nu dau POL 10 pe.toate Reginele,Medocoverele sau.cum.le-o.mai.zice.din.Bucuresti

    răspunde
  100. Liliana

    La Regina Maria, medicii primesc salariu fix pentru abonatii consultati si % din încasările celor neabonati. Este mai profitabil sa consulti neabonati.

    răspunde
  101. Andreea

    Recomand Medlife Zagazului pt copii. Acolo sunt cei mai buni medici pediatri din toata reteaua Medlife. Spitalul este deschis non stop. Daca se aglomereaza de pacienti, coboara dr din spital si elibereaza. Niciodata nu am stat mult la coada. Preturile decente pt privat. 120 lei consultatia. Suntem pacienti de 7 ani, cu ambii copii. E drept ca la Zagazului nu intra in vigoare abonamentele Medlife, dar macar stii ca gasesti permanent medici profi si nu stai ore intregi la coada. Au laborator acolo si analizele ies f repede.

    răspunde
  102. Nicu Iancu
    Nicu Iancu

    Faza cu programarea abonatilor la Regina Maria este penibila. Acesta este motivul pentru care am renuntat la colaborarea cu ei. In plus asteptarea la receptie dureaza mai mult decat consultul….sper sa isi revina intr-o zi.

    răspunde
  103. DIANA

    Sunt probleme peste tot în clinicile private, doar ca nu sunt făcute publice. Felicitări pentru acest articol, este un prim semnal de alarma. În același context, doresc sa adaug ca de ex în Maternitatea Sanador nu exista personal suficient, asistentele din tura de zi fiind aproape obligate sa rămână peste cele 12 ore din tura de zi, un timp nedefinit în serviciu, deoarece nu exista decât o asistenta în tura de noapte, cu 3 săli de operație funcționale, practic ar trebui sa fii în 3 locuri în același timp, ceea ce este logic imposibil. Un salariu se ridica la 3.000 lei cu posibilitatea creșterii la 1 an cu 200 lei, asta ca tot se vorbea de salarii pe aici.

    răspunde
  104. MadaA

    Eu sunt abonata la Regina Maria de 10 ani si lucrurile despre care vorbesti imi sunt foarte familiare. Nu, sunt sunt de acum de cand se extind si, din pacate, de-a lungul timpului nu mi-au lasat impresia ca incearca sa fie mai buni, ci ca incearca sa maximizeze profitul, ceea ce e si normal, dar nu in detrimentul calitatii si promptitudinii serviciilor, ca vorbim de medicina.
    Eu am abonament prin job-ul meu la ei si prin job-ul sotului la Medlife. Si de cand sunt asa, pe 2 cai, pentru o problema sunt la ambii si observ ca aleg din ce in ce mai rar RM. Nu-s hateritza, nici pe departe, stiu sa comunic rezonabil si fara sa iau chestiile personal. E usor sa argumentezi o situatie punctuala ridicand problema ca pe o exceptie, ca pe o chestie contextuala si poti fi si dragut si chiar autentic facand asta, dar rezolvarea problemelor e o treaba diferita de zina PR si de-a lungul timpului nu am vazut mari miscari in zona asta importanta pentru noi ca si pacienti.

    răspunde
  105. Ciprian

    Asa este si in Brasov, din pacate. Ai abonament – dureaza enorm pana iti vine randul cu programare; mergi si platesti – poate au loc chiar in aceeasi zi. Stupid, zic eu.

    răspunde
  106. Teodora

    Faza de la punctul 2 e valabila si la Medlife. Faza e ca au prioritate cei care nu sunt abonati si care platesc deoarece tu care ai abonament, oricum platesti. Ca atare, am auzit cum pot sa ma programez peste 2 luni cand eu aveam o urgenta. Acum am abonament la clinica privata facut angajator, dar personal eu nu as plati asa ceva pentru ca nu mi se pare ca am vreun mare beneficiu. Nici nu sunt genul care sa se controleze excesiv si daca am nevoie de o programare, inseamna ca am o urgenta care necesita o rezolvare mai rapida de 2 luni.

    răspunde
  107. Ioana

    De aproximativ o luna ma tot gandeam daca sa scriu un articol despre RM sau este pur si simplu o perioada mai dificila la centrul din Brasov. O sa scriu aici ultimele mele experiente, poate vor avea alt impact aceste pareri adunate intr-un singur loc. Beneficiez de abonament la RM si profesionalismul cadrelor medicale la care am fost in centrul din Brasov m-a facut sa ii aleg in continuare. In ultimul an cel putin, am avut cate o experienta neplacuta la fiecare programare, experiente ce tin de organizare, chiar daca personalul era amabil aproape tot timpul.

    1) Medicina muncii 2015 sau 2016 – psihologul vorbea la telefon si cu o colega tot timpul testarii.
    2) 3 din 4 programari in 2016 – nu a raspuns nimeni la telefon. Am facut programare online, dar nu m-au contactat in 24 ore. Majoritatea acestor programari le-am facut dupa cca 1 saptamana de sunat zilnic sau direct la receptie. Pentru ultima programare am reusit trimitand un email.
    3) Programare pentru medic generalist si recoltare de sange in aceeasi zi, la o diferenta de 10 minute. In urma discutiei cu persoana de la call centrer programari, a parut o solutie foarte buna astfel incat in aceeasi zi sa le rezolv pe ambele. Ce nu stiam eu si se pare ca nici ei intern, medicina generala fusese mutata intr-o alta cladire, 15-20 minute fiind necesare parcurgerii distantei dus-intors intre cele doua sedii.
    4) Cu abomanent reusesc sa fac de cele mai multe ori cea programare in 2-3 saptamani, dar au fost situatii si de 4-5 saptamani.
    5) Timpi de asteptare de peste 1.5 h la anumiti medici.
    6) Mentionez la receptie ca am nevoie de programare pentru “interpretare rezultate”. Ajung la ora mentionata, spun inca o data domnisoarei de la receptie ca este vorba de “interpretare rezultate”, mai ales ca ea imi tot explica sa trec la final pe la ele sa vedem daca am ceva de platit. Era foarte amablila, nu am ce zice, dar nu intelegeam ce anume as putea avea de platit daca am avut deja consultatia, doar se uita medicul peste rezultate. De aceea am tot repetat ca este vorba de “interpretare rezultate”, plus ca stiam ca medicul strecoara printre programari citirile rezultatelor, astfel asteptarea este mult mai scurta.
    7) La situatia de la punctul 6, dupa 1.5h asteptare, intru la medic in cabinet care se rasteste la mine “de ce mi-am facut programare pentru citirea rezultatelor”, “i-am mancat 15 minute din programari”. In ciuda faptului ca eu asteptasem 1.5h, nu 15 minute cat ii “mancasem medicului”, am mentionat de fiecare data la receptie pentru ce vin (e treaba lor daca pun 15 min sau 5 min) si intr-un final ajung sa se rasteasca medicul la mine.

    Apreciez activitatea medicala a multor medici de la RM, amabilitatea personalului de asemenea. Cred insa ca pe partea de organizare, din diverse motive, sunt depasiti de situatie. Fiind o retea privata cu pretentii, clientii alte asteptari de la ei.

    răspunde
  108. Cristinica
    Cristinica

    1. La Medlife acelasi lucru. Acum 2 ani in februarie merg cu sotul intr-o sambata dimineata la programare. Sezonul virozelor si al gripelor. El racit cobza, nu mai mergea cu oblojeala de acasa. Deci programare la Medlife, la medic plus radiografie, ca deh, fumator, si tusea ca o toba. In clinica o vanzoleala de ziceai ca esti in piata: multi pacienti, se faceau si recoltari, etc. Pediatria pe acelasi etaj dar cu o sala de asteptare separata de pereti de sticla. Ziceai ca e miting de protest. Parinti nervosi, copii febrili, imbujorati, ti se rupea inima. In fine, terminam si mergem sa platim la receptie ca nu erau toate incluse in abonament. Trei receptionere, stat la coada 40 minute ca sa platesti serviciile.
    2. Acelasi lucru cu programarile: daca esti abonat, minim 2 saptamani pana la programare.
    3. Incercat programare la Euroclinic, tot Regina Maria, la o doamna dr specialist, foarte cautata si foarte bine cotata. O luna pana la programare, pretul consultatiei nu zicem ca ne inrosim. Vine ziua si ora programarii, doamna dr nu-i. Dupa vreo 20 minute de foiala de pe un picior pe altul si discutat cu ceilalti pacienti care aparusera deja pentru programarile urmatoare, ma enervez si ma duc la receptie si intreb frumos daca se stie ceva de doamna dr. “Doamna dr. mai intarzie ca a avut o urgenta in spital”. “Aha, dar mai aveti idee cam cat intarzie sau daca mai vine astazi?”. “Nu.” Ce poti sa faci? Stai, pentru ca te-ai chinuit sa obtii cu chiu cu vai programarea si nu iti permiti sa mai pierzi 4-5 saptamani pana la urmatoarea posibila programare. In fine, a venit, a facut consultatia, reveniti dupa ce faceti analizele astea. La receptie platesc prima consultatie- “ieftina” de nu se poate- si intreb timid: “Stiti, doamna dr ne-a mai dat niste analize de facut si dupa aceea trebuie sa venim la ea sa vada rezultatul analizelor. Platesc si atunci contravalorea unei alte consultatii?”. Raspuns: “Da, bineinteles”. Deci, da, pentru ei suntem doar cifre. Pentru managementul acestor clinici reprezentam procentele din profit.

    răspunde
  109. Andra

    Tot la Regina Maria, cu programare făcută pentru analize, am asteptat 45 de minute.Probabil, ca aveam abonament, si trebuiau sa mai între si alții înaintea mea.Desi, eram gravida, nu a interesat pe nimeni….M-am mutat la Medlife, unde nu am stat niciodată la coada.Cum ma vedeau gravida, venea o asistenta si ma lua in cabinet. Chiar daca erau alte persoane in fata mea, insa mi-au explicat tot timpul f frumos, si celor din fata mea, ca la ei gravidele au prioritate. M-am simțit ca într-adevăr merg la o clinica privată.

    răspunde
  110. Katerina

    Si eu am o cunostinta care a asteptat 2 ore dupa ora programata, tot la Regina Maria, saptamana trecuta!

    răspunde
  111. popa nicolae daniel
    popa nicolae daniel

    Dragul meu perfecta dreptate ai, dar . . . . . . ca si pildele frumoase, suna bine dar nu se rezolva nicicum!
    Tu esti un tip de actiune dat naiba, nu prea iti sta in caracter sa te erijezi, vorba lui Chirila in instanta morala. toti stim cat de kk merg lucrurile, dar la noi inca mai merg crede-ma. In afara e mai rau.
    Duminica am fost de garda la spitalul M.S. Curie 24 deh, asa sunt in weekend garzile 24h. Sunt medic radiolog si am examinat in jur de 120 de copilasi cu muciuleti si febra – de toate le-am facut, echo, radiografii, CT, care cum avea nevoie. Colegii mei pediatrii au avut in 24h in jur de 300 de consultatii minim. Timpul optim de pus un diagnostic bun, in urma unei anamneze corecte si analize uzuale este de 1/2h. In garda sunt 2-3 linii maxim de garda. incearca numai sa intelegi in ce conditii se fac consultatiile intr-unul dintre cele mai mari, adresabile si profesioniste spitale de copii din tara??? Suntem putini Cabral, munciti peste masura, parintii nu mai au masura si se rezolva cu Google search si vin extrem de revendicativi si atoate stiutori la control????? Dragul meu – cel ai cretin medic este mult mai bun decat orice site sau forum de gargaragii; 6 ani de medicina si inca 5 de rezidentiati, nu trec de pomana. Nu uitati ca in fata voastra la cabinet satu PREMIANTII tarii asteia, premianti care nu daoreaza nimanui nimic, ci doar parintilor si muncii lor. Ca si incheiere – din 120 de copii vazuti de mine, nu s-au internat decat 2!!!! deci???? Toate cazurile s-a r fi rezolvat acasa cuminti, cu leacuri de la bunica si WI FI-ul la telefon inchis! Sunt sigur ca intelegi, esti doar un pic subiectiv si nemultumit de intreaga rahateala socio-culturalo-capitalista in care cautam o logica! Am 42 de ani, dunt tatal a doi copii; baiat de 16 si fetita de 4ani. Vorbesc din experiente, fapte si suflet bun! Ai grija de tine – fa gargara cu bicarbonat, comprimate cu Ospen 3 pe/zi. le sugi si nu bei apa sau maninci 2h dupa. au un gust rau. Si cand te decizi, scoate amigdalele, nu iti fac deloc bine. Cu tot dragul Dr.Daniel N.P.Popa

    răspunde
  112. Adelin Pestisor
    Adelin Pestisor

    Sa nu fim naivi ziceam! Asta cu “sa aiba si nefericitul fara abonament sansa la o programare” pica prost! In conditiile in care acel nefericit da o palarie de bani…cu care rupe orice usa din Regina Maria! Eu am platit integral cel mai mare abonament la ei, pe un an, insarcinata fiind, am zis deh…sa ma simt in siguranta! Wrong! Cine stie ce inseamna ecografiile acelea importante pt fiecare trimestru, se va oripila sa afle ca am sunat la inceput de Februarie sa ma programez, din timp ziceam eu, ca sa stau linistita, la eco de trim. III, intr-un interval de o sapt. de la mijlocul lui Aprilie (aceste ecografii nu se fac oricand si nu de catre oricine). Ce mi s-a spus? Primul loc disponibil: 12 Mai! Cabral! Este foarte frumos din partea ta sa fii pacifist, dar lasa-i incolo… N-am cumparat eu RM cu aproape 3000 de lei, dar ma astept ca macar de jumatate sa fiu “servita”! Sunt abonata de 2 luni, mai am 3 pana nasc, si am fost la o singura consultatie si am facut un singur set de analize! Ca sa revin la ecografia mea…a sunat sotul meu! “As vrea pe data de, la ora de…” “Bine, multumim, va asteptam” si apoi le-a picat trasnetul “Acum….as putea sa donez programarea mea sotiei?” si a inceput o discutie deliranta…despre faptul ca eu sunt abonat si ca aproape ii doare in c*& de asta si de faptul ca sunt insarcinata! I-a amenintat ca reziliaza contractul cu ei si ca-si vrea banii inapoi. Punct. In 10 min. m-a sunat alta tipa sa-mi spuna ca o doamna tocmai a pierdut sarcina si ca s-a eliberat un loc. GIZAS! Peste aproape 3 luni… E ok zic! Deci daca te certi, existi! Daca nu…mori dracului cu zile si cu banii dati. Mie mi-a fost de ajuns cu RM! Si acum intrebare: EU daca sunt abonata, cu abonament de 229 lei pe luna, de ce sunt programata peste 3 luni pt ceva? Orice! In ce univers este normal asa ceva? Si altceva: cum e posibil sa fie nevoie sa te programezi pt. recoltare sange??? Si sa fii nevoit sa spui la tel. si denumirile tuturor analizelor si cand te duci la recoltare sa astepti cate o ora?? Am eu pretentii, nu-i asa?

    răspunde
  113. Andrusca

    E si mai frumos cand te duci cu copilul de un an cu o arsura la mana la spitalul RM Baneasa la Urgente, le spui cand ajungi ce problema are iar dupa doua ore de asteptat iese un doctor si zice ca nu are ce sa-i faca, nu e de compententa lor.
    Wtf, era o arsura mica, trebuia doar sa zica daca e risc de infectare sau nu eventual ce mendicament se poate administra.
    Deci in final tot la Alexandrescu am ajuns si in afara faptului ca erau etniile colorate pe acolo si urlau ca apucatii la ei angajatii ca altfel nu se putea comunica cu ei, nu am avut prea mult de asteptat si de reprosat.

    răspunde
  114. Ionut

    Noi pt o operatie de fimoza,…sa facem externarea…dupa ce am platit vreo 3000 lei in total…cand sa semnam pt externare..ne-au mai cerut 50-70 lei pt crema aplicata la operatie. pai stai putin…platesc operatia, analizele, spitalizarea etc iar la final imi spui ca ma costa inca 50-70 lei pt 2gr de crema baneocin sau ceva de genul. Sa fim seriosi…cata crema ii poti aplica unui copil de 1 an la operatia de fimoza…si de ce nu este inclusa in pretul operatiei? Sa fie optional ca la shaorma? O operatie cu de toate va rog :(. Trist. In alte tari nasterea normala sau prin cezariana este gratuita…noi nu am dat 1 ban, nici florile nu le-au acceptat explicandu-ne frumos ca exista riscul ca alti copii de etaj sa fie alergici la polen si ca personalul doar si-a facut datoria. Iar sotia la primul semn de febra a fost consultata din cap pana in picioare de 3-4 medici urmand 5 zile de spitalizare/tratament….si toate acestea gratuit. Pacat ca la noi se intampla asa.

    răspunde
  115. Cristina Dragomir

    si eu care credeam ca daca ai bani de privat nu mai mori niciodata! Imi imaginam ca aici merg lucrurile ca pe banda, ca daca ai zis AU, rasar imediat 2 medici si 3 asistente sa te ajute. Deja mi-a trecut si nu ma mai doare nimic dupa ce am citit articolul si comentariile.

    răspunde
  116. Ioana

    Nu stiu daca a mai scris cineva insa te pot lamuri de ce dureaza 3 saptamani la abonament. Pentru ca probabil nu toti doctorii accepta sa lucreze cu pacienti cu abonament. Un consult fara abonament costa 150 lei, insa unul cu abonament 30 lei. Doctorul prineste la un consult fara abonament 50%, adica 75 lei, insa la unul cu abonament 80%, adica vreo 20 lei, pentru aceeasi munca. Cu siguranta nu toti accepta asta. Asa ca faza cu abonamentul e o modalitate de a mai lua bani de la firme pentru ca defapt ei nu suporta nimic din consultatia celor care au abonament, doar doctorul care face aceeasi munca pe mai putini bani. Informatia o am de la medici care lucreaza in retea. La fel e si la alte clinici

    răspunde
  117. Marinela Badescu
    Marinela Badescu

    Clinica ,mica,la care lucram a fost cumparata de Regina Maria,recent.Acum sunt chiar ingrijorata de locul unde am ajuns!Dupa cele citite la Cabral ,si la ceilalti,cred ca voi renunta!imi iubesc profesia ,la ea nu renunt si nici la pricipiile mele!

    răspunde
  118. Sorin Voicu

    La servici sunt abonat la Regia Maria. Mi-a fost rău în timpul programului, palpitații la inimă ceva de speriat. Mă duc la „cabinet”, îi spun ce și cum, pac, cardiogramă! Care în cazul meu este apă de ploaie, am aflat mai târziu. Eu sincer venisem doar pentru o tensiune, să văd ce și cum. Tensiunea era mică mică, de unde și palpitațiile. Dar… mi s-a recomandat să mă duc pentru control la… neurolog și s îmi fac o ecografie abdominală. Neurolog pentru că am probleme cu coloana (cine nu are, dar la problemele cu care mă știu, mă minunez că nu am mai avut o criză de coloană de doi ani, cel puțin). Probleme cu stomacul/burta am avut, tot așa, acum ani de zile. De atunci nimic. Tanti doctor a reușit doar să mă zăpăcească. Am spus pățania le o prietenă asistentă în Anglia și la medicul de familie. Au rămas… paf.
    Mă întreb dacă mai avem oameni competenți… Pe cei care îi știam, au plecat din țară. Tare îmi este teamă că au rămas ceilalți.
    :(

    răspunde
    • Tana

      Cu niste ani in urma am fost la un interviu de angajare la regina. Acolo mi s-a explicat sa recomand cat mai multe investigatii si consultatii pacientilor. Chiar sa exagerez sau sa inventez. Am plecat si m-am tot dus pana in anglia :-))

  119. Flavius

    Dar de analize de sange care indicau o problema extrem extrem de serioasa care nu au fost semnalate de catre laborator medicului pediatru care le-a cerut ce ziceti? A trebuit sa asteptam de luni pana vineri pana am gasit o programare la pediatru care dupa ce a vazut anazlizele ne-a expediat de urgenta la Fundeni. Boala ar fi putut fi depistata cu o saptamana mai devreme si tratamentul inceput mai repede. Ma gandesc foarte serios sa ii dau in judecata…dar am altele pe cap acum :(

    răspunde
  120. Mihaela Bruma
    Mihaela Bruma

    Imi pare rau sa zic asta dar eu am dat si peste doctori incompetenti care mi-au gresit analizele.. un vaccin pentru hepatita care rezulta ca sunt acoperita pe inca nu stiu cati ani..pentru ca n au stiut sa citeasca m au trimis la boli infectioase.Din fericire am avut inspiratia de a cauta pe internet ce inseamna si asa m am lamurit. Un alt doctor caruia i am cerut sa nu mi mai vorbeasca cu “dumneavoastra” , mi a zis ca el are pacienti fitosi si ca i se cere de catre dansii sa vorbeasca asa, si felul cum se exprima aveam senzatia ca ma ia in ras, fiind strict vorba de mine personal nu de alti pacienti. Exemple mai sunt … dar ma opresc.. mai bine.

    răspunde
  121. Luciana Stanescu
    Luciana Stanescu

    Abonata RM prin firma la care lucrez, iar fetitei i-am facut abonamentul full (” la naiba full”) . Imi momentul in care se impute treaba exact cum au mai scris alte mamici mai sus , nu- ti mai raspunde nimeni la tel. Copilul cu febra ajung la RM Baneasa la urgenta astept sa intru, cat astept face fetita caca si na ma gandeac pt ca nu arata tocmai ok sa fac o poza sa intreb si eu penai mei dr din familie . Intr-un final reusesc sa intru la dr si ce credeti , ii zic de ca a avut fetita un scaun atipic si diagnosticul mi-a fost pus pe poza ce am facut-o eu , boala diareica fara sa consulte copilul, fara sa faca absolut nimic si ma trimite acasa pe antitermice. Ies si aflu ca desi am abonament full trebuie sa platesc consultatia la urgenta. Trece o zi in care eu nu i-am mai dat nimic fetitei si deodata apar bubitele pe corp , fetita la 6 luni facuse rubeola( nici macar minimul de bun simt cand am fost sa ii verifice ganglionii) si de aici o intreaga istorie pt ca a intrat fetita in contact cu nasa ei gravida si neimunizata.
    2. Rog sa mi se faca programare la cardiologie pt fetita pt ca respira destul de ciudat. Am sunat in mai si mi-au zis ca au locuri in SEPTEMBRIE. Oameni buni o problema cardiaca la copil sa il programezi peste 5 luni???? Am facut un scandal monstru, maxim posibil si pana la urma imi gasesc in 3 zile loc . Cum e posibil???
    3. Rog sa imi programeze copilul la oftamo pediatrie si imi zic ca desi am abonament facut pt copil full sg medic oftalmolog pediatru nu se incadreaza in abonamentul ei si ma poate vedea un dr oftalmo de asulti care vede si copii , insist ca vreau la pediatri au zis ca fac o sesizare nu a raspuns nimeni, nici cucoana ANA MARIA NEACSU de la RM Sun Plaza care a stiut doar sa incaseze si cand trebuie sa sea explicatii pt abonamentul incheiat nu mai poate raspunde. Programez copilul la oftalmo si ajung la un dr la care credeti-ma ca si daca intrebam un strain de pe strada stia mai multe. Se uita la mine si la copil la urs nu intelegea de ce suntem acolo si ma ruga insistent daca am alte hartii de la oftalmo consulturi anteriorare sa i le dau . Pana sa vada acele hartii adica dupa vreo 20 min de consultatie el nu a avut nimic de zis si cand a vazut hartiile a zis ca da intredevar fetita are cutare, cutare el fiind un habarnist. In veci nu recomand RM sunt niste INCOMPETENTI . Multa sanatate tuturo

    răspunde
  122. Ionut
  123. Popescu Mihaela
    Popescu Mihaela

    Nu avem de ales! Dc mergi la stat risti vre-o infectie sau stai 6,7 ore in urgente! Ptr ca in tara medicii sunt depasiti, comportamentul lor lasa de asteptat fiindca se lovesc de oameni care se comporta ca animalele din dispererare , dar PUTINI PLATESC TAXE!Marea masa vrea sa beneficieze de servicii gratuite , fiindca asaTREBUIE din punctul lor de vedere!

    răspunde
  124. Diana

    La stat nu stau lucrurile chiar atst de rău. Am ales sa nasc la stat în condiții perfecte și pentru mine și pentru copil (Giulești, 2015). Sora mea a fost salvată la un spital de stat. Am fost cu soțul și mama la cardiologie, particular, execrabil. Am fost cu copilul la analize, particular, minunat. Trageți concluziile.

    răspunde
  125. Alexa

    Regina Maria e o clinica privata care ofera cele mai proaste servicii abonatilor corporate.

    Ceea ce ti-a spus domnisoara legat de punctul 3 e o mare minciuna, asa sunt de ani de zile si nu vor sa schimbe nimic.

    Legat de punctul 2 e foarte adevarat, poti sa fii rupt in freza, sa ai o urgenta de gradul zero ca ei tot ca o companie de telefonie mobile actioneaza…servicii de top pentru cei cu cartela pre-platita si daca se mai poate ceva celor cu abonamente !!!
    Sincer va spun, si nu exagerez cu nimic, in comparatie cu a fi abonat la Regina Maria sistemul de stat e parfum !

    răspunde
  126. Cristina

    Daaa,la Regina Maria daca ai abonament astepti saptamani pana te programeaza la un doctor sau in cel mai bun caz dimineata cand toata lumea e la servici!
    Daca platesti pe loc ai sanse muuult mai mari! Ce sa spun ? Nu mai merg la Regina Maria acum..dar am intampinat aceeasi problema si la Sanador,unde sunt acum abonata
    Am fost la urgenta..care de fapt nu prea a fost urgenta ..am asteptat mult prea mult si eram cu copilu dupa mine!
    Doctorul nu era de vina,multi pacienti ,el singur
    Dar pe mine nu ma intereseaza asta,si nu e vorba ca dau bani! Toata lumea da! Dar te astepti ca sistemul privat sa te elibereze de stresul de a astepta ore sa intri la doctor! Pai nu de aceea mergem la privat si nu la stat? Desi..platim si acolo si aici
    Totul tine de organizare..

    răspunde
  127. ines liana
    ines liana

    La Regina Maria managementul poate fi foarte bine comparat cu hotii care ne conduc tara….altfel spus asa cum clasa noastra politica au ca prima grija sa-si bage cat mai mult in propriile buzunare pe cai cat mai neortodoxe tot asa si managementul Regina Maria are grija….in primul rand sa-si traga bonusuri de sute de mii de euro…in timp ce un om normal plateste o viata pentru un credit de 50-60 mii de euro ei incaseaza un bonus de cateva sute de mii de euro cam de doua ori pe an…In concluzie…nu aloca mai multi medici pe timp de wk ….pentru ca nu se concretizeaza in final intr-un bonus pentru ei…De fapt cam la ce te poti astepta de la o gandire luata copy paste de la Coca Cola “grija pentru oameni” unul dintre sloganurile dupa care se ghideaza regina maria…este si una dintre valorile pe care Coca Cola le striga sus si tare….
    Saracii oamenii din receptii sunt cocosati….pentru ca bineinteles ca nu se gasesc bani ca sa mai angajeze un om …dar ca sa mai angajeze un prieten…un nepot ceva…se gasesc imediat…fabrica posturi de manageri cat ai clipi…fix ca in bancul ala cu concursul intre echipa de canotaj a germaniei versus echipa romaniei…am rade…daca n-ar fi si trist si periculos…fratilor asta-i tara in care traim…Pacat de Ponderas ca s-a asociat cu sleahta asta de nemernici…In alta ordine de idei…experientele pe care le traim cand mergem sa ne cautam de sanatate sunt variate si cred ca depinde foarte mult de alegerea medicului la care mergem. Cred ca ar trebui sa ne interesam foarte atent in privinta medicului si sa mergem la consultatie la acel medic….indiferent daca el acorda consultatii in cadrul unei clinici private sau la stat

    răspunde
  128. Pitaru Andreea
    Pitaru Andreea

    Bună! Și eu sunt abonata Regina Maria și nu am avut asa probleme pana acum. Eu de fiecare data când am sunat sa ma programez, am zis asa: vreau și eu o programare mâine, la orl sau la pediatrie, depinde de ce aveam nevoie. Asa nu-i mai dai loc de variante asa mari. O singura data am avut o problema, când eram gravida. Am cerut o programare pt ecografie de trimestrul 3 și îmi zicea ca nu are loc decât peste 2 săptămâni. Și am închis. După vreo 15 minute, m-am gândit eu mai bine, sa mai încerc o data. Și culmea, mi-a găsit loc în 2 zile Dar vorbeam cu alt operator

    răspunde
  129. dilu

    Despre calitatea serviciilor medicale de la Regina Maritza ma abtin sa comentez.
    Am avut o singura intalnire cu ei si nu imi mai trebuie.
    Despre amigdale, atat: Scoate-le!
    Si eu treceam prin ce treci tu. ASLO cat casa, cand imi era si mie mai bine, un pic de curent, hap, amigdalele cat merele.
    Pana la urma le-am dat afara.
    6 ani mai tarziu, ma intreb de ce naiba nu le-am scos mai de mult.

    răspunde
  130. virginia

    Buna,

    nu este asa doar la RM ci si la alte spitale private. Problema tine, de cele mai multe ori de personalul disponibil.

    răspunde
  131. Andreea I.
    Andreea I.

    Fix in aceeasi situatie am fost si noi, cu cea mica. Am stat aproape 3 ore pe sala, la urgente, alaturi de copii de toate varstele, cu tot felul de boli. Imi era teama ca vom pleca de acolo cu inca alte 3 chestii peste ceea ce avea deja. Apoi ni s-a recomandat sa facem cateva exudate. Pentru ca cea mica bause apa, nu am putut recolta pe loc, asa ca urmatoarea zi, la prima ora, sun in Call Center. Nu conteaza ca ai fost trimis din urgenta, nu conteaza ca ai copilul bolnav, pentru un exudat (operatiune care dureaza 10 secunde) trebuie programare, iar urmatorul loc liber era peste inca doua saptamani. Intre timp trece si mama bacteriei. Asadar, am mers la Medlife si am platit exudatul, pentru ca la ei nu e cu programare si, probabil ca la fel ca la Regina Maria, neavand abonament am fost tratati cu prioritate. Trist si deloc corect, platesc abonamentele degeaba la Regina Maria. Tot mai rar si tot mai greu obtii o programare in timp util.

    răspunde
  132. Colegiul Pacientilor

    Avand in vedere interesul pe acest subiect va prezint acest NGO care se lupta cu sistemul de sanatate. Poate vreti sa va implicati in schimbare

    https://www.facebook.com/colegiulpacientilor/posts/1401919056541507

    Cine nu sare nu vrea schimbare !

    răspunde
  133. jimmy

    wow cite plangeri…..
    Pot sa confirm problema cu programari amanate pentru ca doctori nu sunt in ziua acea, si nu prea cred ca este asa, mai bine spus ca au nevoie de spatiu pentru platitori. Eu am un abonament ultra si este tot inclus, asa ca de la mine nu prea iau bani si nu i convine sa faca programari in scurt timp.
    Medici sunt destul de ok, dar prea cu impingere spre analize inutile si eventual operatii. Dl aveti un punct negru pe fund si este grav, mai bine sa mergeti la chirurg pentru operatie asa o sa va simtiti mai usor…..da la portofelu :))))
    Cu am spus medici sunt ok, chiar uni foarte profi, spitalul este curat si nu pot sa spun rau de iei ca nu am avut probleme mari.
    Alte hiperclinici nu le cunosc din pacate dar poate ca o sa schimb curind abonamentul sa merg in alta parte. Probleme mari le am intampinat la nastere fetitei mele, sotia a ales nastere naturala dar dna doctor de la Spital Metropolitan o blonda incapabila a pus in risc viata de amandoua. Primul lucru, nici a facut un eco sa verifice pozitia copilul, apoi dupa ore ca travaliu a inceput si uterul nu se deschdese decat 2-3cm, nimica decat ”mai asteaptam” …. asteaptam ce??? Copilul avea inceput sa cobore si nu avea de unde sa iasa, durerile enorme a mamei. Si blonda nimica decat chinuirea mamei si verificarii de groaza. Faza cu asistenta la control, ”uitate aicia ce este asta?…baga si tu mana sa imi confirmi……situatia naspa” cum vorbeste asa un doctor cu pazientul in fata lui????
    Eu sunt o persona cu mare rabdare dar cand am vazut ca uterul nu se deschidea si durerile cresteu, am decis sa dau drum la cezariana repede. Noroc ca a venit sa vada pazientul anestetistul si dupa citeva secunde speriat si de mamei agonizanta si de mine negru a fugit sa cheame chirurgul si sa pregatesca sala. Nu a durat mult…..dar dupa cezariana ce mai aflu, ca cordonul sa desprins si copilul si mamei au riscat sa moara in cursul operatiei……………………………………………………………………………………….
    Multumesc ca a fost dl doctor, acuma nu imi aduc a minte numele, mare profesionist ca sa ocupat de cezariana si le a salvat pe amandoua, apropo nu sa ocupat de operatia dna doctor blonda ca nu stia unde sa puna mana si vazut gravitate situatie aveu cheamat din alt spital cineva de urgenta. Si daca ascultam pe doctorita ce s-ar fie intemplat??? De cum vorbeau asistente dupa nastere (acele doua norocose….s-au salvat pe ultima suta de metri) se intelege ce putea fi.
    Asa ca data viitoare nici platit o sa raman in Romania pentru nastere, o sa aduc sotia in tara la mine unde la un spital de stat se merge fara probleme si totul decurge ca a la carte.
    In rest o sa ma descurc printre clinice dar incredere la vreunu din medici greu o sa dau. Situatia nu este asa de simpla, aveti citeva spitale de stat unde chiar merge binisor dar greu sa ajungeti la locul potrivit pentru problema potrivita.
    Chiar am fost pentru o problema pulmonara in zona tineretului, nu stiu cum se numeste clinica, si au fost foarte ok, au rezolvat problema, foarte multumit de totul cu a decurs. Mai am adus un cumnat pentru probleme la ficat la un spital dupa megamall si au pus in picioare, chiar si iei au ramas uimiti. Asa ca exista locuri bune cu medici excelenti, dar sincer nu la hiperclinici unde interesul este banu.
    Bafta (si mie) …. sper ca niciodata sa fie nevoie de ceva pentru probleme grave

    răspunde
  134. Matei Tiboc

    Foarte posibil sa nu se rezolve prea curand abordarea clinicilor..
    Doclandia va rezolva situatiile astea in curand ;)

    răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *