Sari la conținut

Când s-a născut era deja orfan de tată.
S-a născut la o lună după ce tatăl lui a murit, într-un accident cumplit de maşină – a murit fără să vrea, lăsând în urmă o femeie, trei copii născuţi şi unul nenăscut.
A crescut.

Avea 14 ani. Tocmai intrase la liceu. I-a murit mama. Nu ştia să fi fost bolnavă de ceva. A murit şi gata. A rămas cu un căţel, o garsonieră şi trei surori mai mari, măritate, la casa lor.
A mai crescut.

A terminat liceul, s-a angajat. S-a îndrăgostit. S-a mutat cu iubita lui în garsoniera moştenită de la părinţi.
Era foarte tânăr.

Muncea. Tăietor la secţia legătorie a Tipografiei Bucureştii Noi.
Avea 23 de ani când a aflat că este bolnav. Era decembrie 2004, luna cadourilor. „Cadoul” lui a fost Boala Hodgkin stadiul II B. Cancer de sânge. „Cadoul l-a primit” de la Hematologie Fundeni. Boala a debutat în mediastin, nefiind afectată o altă parte a organismului.

Doi ani a făcut chimioterapie şi radioterapie. Doi ani de chin şi de concedii medicale. În ianuarie 2006 analizele indicau că boala a stagnat. S-a presupus că ceea ce a rămas în mediastin era fibroză sau boală inactivă. Tratamentul s-a încheiat. Era apt de muncă. Mai bine. Oricum nu mai avea niciun ban.

La legătorie nu mai făcea faţă. Aşa că a trecut pe „funcţia” de portar. Dar nici organismul lui slăbit nu a putut face faţă frigului din gheretă. A făcut pneumonie. Iar în noiembrie 2006 a făcut şi recădere la Boala Hodgkin. I-au apărut noduli la plămâni, la subraţe, în mediastin. A făcut şi apă la plămâni. Din nou chimioterapie. Degeaba, boala nu s-a mai lăsat păcălită.
L-au trimis la Spitalul de Pneumo-ftiziologie Marius Nasta, ca să-i taie o parte din plămânul drept, unde era o tumoră.

I-au făcut mai întâi o bronhoscopie în urma căreia s-a ales cu virusul hepatitei B. O parte din vină a fost a lui, că avea imunitatea scăzută. Restul de la aparate. Prost sterilizate.
Aşa că operaţie nu a mai putut face şi l-au trimis la Spitalul de boli contagioase Victor Babeş. Să se trateze de hepatită.
A tratat şi hepatita. După care a trecut la chimioterapie.
Curele au fost destul de puternice cât să îi „ardă” venele. Aşa că o venă s-a spart şi toata substanţa s-a scurs pe lângă. S-a ales cu o flebită a mâinii drepte. Care îi dă dureri cumplite.

Cu venele „arse” nu mai mergea chimioterapia. Trebuia montată o cameră implantabilă percutantă (un cateter „evoluat” adică). Fiind ceva evoluat, Ministerul neSănătăţii româneşti nu putea suporta costul. Aşa că i-au sărit ochii din cap până când a strâns 400 de euro să-şi cumpere „evoluata”. De care nu a avut parte. Viaţa lui depindea de ea, numai el ştie cât s-a chinuit să strângă banii. Degeaba. Ceva nu a mers.

I-au montat cateterul tot la Fundeni. S-a infectat. Nu se ştie a cui e vina. A cui l-a montat, a cui l-a folosit sau a cui l-a produs. După două utilizări a trebuit să arunce cateterul. A pierdut şi banii, şi chimioterapia.

Iar boala evolua. Normal. Nu mai putea mânca, tuşea până la epuizare. Diagnosticul a devenit Boala Hodgkin formă Chimiorezistentă. Au apărut nodulii inghinali.

Face în continuare chimioterapie. I se montează un cateter la picior, la trei săptămâni o dată. Odată i s-a montat prost, pentru că a făcut flebită şi la piciorul stâng. Acum i se montează doar la dreptul. Dar nu se ştie dacă se mai poate, că deja i s-a montat de 5 ori şi nu mai merge.
Aşa a ajuns în mai 2009.
Acum două săptămâni a constatat, când s-a trezit, că nu mai aude cu urechea dreaptă. La ORL, la Spitalul Sfânta Maria, i s-a spus că nici nu va mai auzi. Face un tratament şi pentru asta, dar şanse nu prea sunt.
Aşa au trecut 4 ani şi jumătate. De suferinţă a unui om.
Se numeşte Marian George David.
Marian George David are acum 28 de ani. Este din Bucureşti.
Marian George David are nevoie de ajutor. De al nostru.
În aprilie, la ultimul tomograf, a venit o veste mai bună. Doctorul crede că boala stagnează. Boala Hodgkin. I-a recomandat să facă o analiză PET-CT, care poate arăta dacă boala a stagnat. Sau dacă este doar fibroză. Care PET-CT costă cam 1.100 – 1.200 de euro.

„Sper. Sper din tot sufletul că mă poate ajuta şi pe mine cineva. Poate că există oameni care mai ajută alţi oameni şi care mă pot ajuta şi pe mine. Poate că ajung să fac şi eu un transplant de celule stem, un transplant care mă poate face să cred că am şi eu noroc în viaţa asta. Nu am bani nici pentru analiza PET, nu am bani pentru nimic, nu ştiu ce trebuie să fac pentru a face un transplant în străinătate, care sunt paşii de urmat, care este suma de bani necesară pentru un astfel de transplant, cum să ajung la spitalul din străinătate, unde să trimit analizele, cum pot să văd dacă există cineva în lumea asta compatibil cu mine, cineva care îmi poate da viaţă.” – Marian George David.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Raiffeisen Bank – Agenţia Pajura
RON: RO 19 RZBR 00000 600 1163 5298
EURO: RO 51 RZBR 00000 600 1163 5304
Cod SWIFT: RZBR ROBU
Titular Stamatin Andreea Ioana (prietena lui Marian).
N.B. Marian se deplasează cu greu din pat până în bucătărie. Mâinile şi picioarele lui sunt acum Andreea. Contact: [email protected]
Analiza PET-CT se poate face la Bucureşti şi Oradea, dar în clinici private. Ministerul nu plăteşte aşa ceva.
Suferinţa. Abia ce poţi să o trăieşti. Să o suporţi. Cum să o mai şi măsori? Povestea altei suferinţe. De la alt om. În povestea lui Marian George David se poate măsura doar speranţa. Că îl va ajuta cineva. Care să îi dea viaţă.
UPDATE. 4 ore mai târziu după ce am scris aici povestea lui Marian au apărut prietenii lui: Cristian şi Daniel. Prieteni din copilărie, colegi de la şcoala generală. Au văzut necazul lui Marian şi strigă după ajutor. Cu siguranţă sunteţi mai mulţi. Şi din liceu. Dacă pentru noi 5 lei nu înseamnă mai nimic – sau doar un suc – pentru Marian înseamnă enorm. Nu e chiar atât de uşor să strângi 1.200 de euro. Dar nici greu nu e, atunci când ai câţiva prieteni care la rândul lor au alţi prieteni. Şi tot aşa. După aia ne gândim şi la celulele alea stem hematopoietice. Nu ar fi exclus ca un prieten din copilărie să fie compatibil 100% cu Marian. Şi dacă nu cu el atunci cu un alt tânăr necunoscut, al cărui prieten poate să fie compatibil cu Marian.
Multe lucruri bune pot face oamenii, când prietenia este nealterată!

77 comentarii despre "Fa cum vrei sau cum simti tu"
  1. Oana Sarmasan

    Dumnezeu sa ii dea sanatate. I-a oferit ocazia sa ajunga la ea prin intermediul tau. Acum , e datoria noastra atat moral cat si uman sa ii oferim drumul. Mai ramane datoria lui sa lupte. Si intr-un final , precum in cazurile precedente, astept postarea in care vei spune :Marian e bine.
    Astazi e zi de salar la multi dintre noi.Sper ca luni , extrasul de cont sa fie rotunjit. Macar pentru analiza.

    răspunde
  2. Alecs

    Am mai auzit eu de „ispravile”din spitale,te duci sa te tratezi de o gripa si te intorci super bolnav.Nu sunt vinovati.
    Deplang drama acestui tanar,condamn spitalele,Ministerele,e de neiertat .M-am infiorat cand am citit,cand am aflat de El,de Marian,voi face tot posibilul sa-l ajut cat pot,cu totii suntem afectati de Criza,nu conteaza,un OM are nevoie de ajutor si trebuie ajutat.Sper din tot sufletul ,sa se faca bine.

    răspunde
  3. Sorin Moroianu
    Sorin Moroianu

    Salutare prietene,
    foarte trist :( , viata asta este de tot cacatu’. Sper sa stranga acele penbile hartii de care depind vietile noastre care nu ar trebui niciodata sa fie cu pret pe ele :(.
    Sa ne tii la curent cu ce a mai facut Domnu’ Marian ..
    Tot respectu’ ..

    răspunde
  4. Mihai

    Trebuie sa-l ajutam, cu cat putem fiecare..nu e mare lucru..Felicitari Cabral, pentru initiative..

    răspunde
  5. balauru

    Fratele lui,

    Inceteaza sa-ti faci rating pe spinarea amaritilor. Guvernul Romaniei e responsabil pentru nenorocirile romanilor. Mai bine ai scrie scrisori guvernului si le-ai spune ca e corupt si ca sa faca bine sa ajute oamenii cu adevarat. Sa nu mai fure.

    Te crezi erou daca esti popular si-i pui pe altii sa doneze?

    Think about !!!!

    răspunde
  6. DALA

    pt ce faci te stimez ffff mult-sper din tot sufletul k acest baiat sa fie ajutat acum cat mai este timp-sper din tot sufletul sa nu fie prea tarziu knd se vor strange acei NENOROCITI de bani kre fara ei in ziua de azi esti O CARPA ARUNCATA LA GUNOI-MULTA SANATATE SI SA FIE BINE!-TE PUPIC DALA

    răspunde
  7. ShArKuS

    […]Astăzi, Cabral, prezintă din nou un astfel de caz. Povestea unui om care a luptat şi luptă pentru dreptul la viaţă.[…]

    răspunde
  8. Nico

    În primul rând, multă sănătate şi un gând bun lui Marian.

    În al doilea rând:
    @Balauru:
    Tu în ce ţară trăieşti? Ai impresia că dacă mergi cu scrisorica la guvern rezolvi ceva? Dacă ar fi fost să aştepte după guvern, toţi oamenii care au beneficiat de campanii de genul ăsta ar fi fost acum la 3 metri sub pământ. Ne-ar fi naiba mai bine dacă unii nu ar debita inepţii!

    răspunde
  9. Liviu

    Daca fiecare dintre noi, bloggerii, ar dona 1 leu, s-ar aduna ceva sute. Iar daca fiecare din noi am duce povestea asta mai departe, Omul acela ar avea o sansa. Mica. dar e dreptul lui la viata!
    Scuze, Cabral…Mi-am permis sa preiau textul tau si sa il postez nemodificat pe blogul meu. Povestea lui trebuie spusa peste tot.

    răspunde
  10. GabiR

    @balauru: daca toti gandeau ca tine, traiam azi in Turcia sau cotropiti de nazisti sau sau sau … Da! Din mobilizare se nasc si micile gesturi, si actele de eroism. Sper sa nu ajungi vreodata sa simti pe pielea ta faptul ca singur esti adesea neputincios.

    răspunde
  11. florin

    balaure,cam ce fel de animal trebuie sa fi ca sa profiti si sa faci rating de pe urma unei drame ca cea prezentata mai sus?esti chiar stupid.cabral daca se screme un pic face din rahat bici care sigur va trosni si va rezulta un”post”de zile mari.nu e nevoie sa faca ce sustii mai sus.insa daca tu ai gandit pana acolo atunci sunt sigur ca nu te-ai da la o parte de la asa ceva.

    răspunde
  12. Pingback: O poveste incredibila

  13. Pingback: KillerINC`s BLOG » Blog Archive » Hai sa fim oameni

  14. alyx

    Spitalele din Romania sunt focare de infectie.Si nu mai am nimic de zis.Si eu am dat dintr-una intr-alta…am facut hepatita din cauza ca nu erau bine sterilizate lucrurile lor…in fine..
    Sper sa se stranga suma de care are nevoie Marian,si felicitari pentru faptul ca dupa atata chin inca mai are sperante!Nu multi au puterea asta,dar se pare ca el este un luptator!

    răspunde
  15. razvan

    asta ar trebui sa serveasca drept lectie pentru cei toti nemultumiti de viata lor si se vaita de nemarginitul „ghinion” care le marcheaza viata. habar nu au ce inseamna, poate acum mai deschid ochii.
    multa sanatate pentru Marian si bravos pentru initiativa.

    răspunde
  16. Ionut

    iar incepi? doamne … mai tata mai lasa-ne cu d-astea ca am oricum prea multe pe cap ca sa-mi pese si de altu!

    răspunde
  17. nic

    batranii nostri stiu ce spun – sanatatea inainte de toate…
    problemele noastre palesc. sper sa-i fie de ajutor.

    răspunde
  18. Andra

    @Ionut si @Balaurul ,atat am de zis pt voi”roata vietii e rotunda azi esti sus maine jos”rugati-va sa nu fiti in pielea lui Marian vreodata.

    @Cabral tot respectul pt tine si pt ceea ce faci pt ceilalti,am sa il ajut si eu pe Marian cu ceva bani,cat pot,nah famile mare remuneratie mica:)

    Daca am facut ceva greseli de ortografie scuze ,dar tot orbeste scriu fara sa am posibilitatea sa recitesc.

    răspunde
  19. bruce

    @Ionut si @Balaurul … asa cum zicea un prieten… don’t miss a good opportunity to shut the fuck up!

    răspunde
  20. camelia

    @ Blauru & @ Ionut: nu va obliga nimeni sa va „incarcati” cu problemele de pe acest blog. daca nu va place si nu rezonati cu aceasta frecventa, SCHIMBATI-O!

    @ Cabral: oamenii ca tine sunt cei care misca lumea spre bine. esti intre cei multi are pot si intre cei putini dintre ei care fac. bravo!

    răspunde
  21. camelia

    @ Balauru & @ Ionut: nu va obliga nimeni sa va „incarcati” cu problemele de pe acest blog. Daca nu va place si nu rezonati cu aceasta frecventa, SCHIMBATI-O!

    @ Cabral: oamenii ca tine sunt cei care misca lumea spre bine. esti intre cei multi care pot si intre cei putini dintre ei care fac. bravo!

    răspunde
  22. Raluca Hippie

    Bai, care sunteti la facultate sau lucrati intr-un birou, faceti si voi o cheta pentru omu’ asta. It usually works :) (eu la mine am dat mesaj pe grup)

    răspunde
  23. Asterix

    Bravo, Balauru! Bravo, Ionut!
    Voi sinteti niste demni urmasi ai celor care ne-au adus unde sintem astazi. Nu-i nimic pierdut, ne vom duce si mai la vale.
    Cabrale, STIMA!

    răspunde
  24. papa

    multumesc mult cabral ca ai postat aceasta problema…Marian este prietenul meu si il stiu de cand suntem mici. Ieri a facut analiza PEt si a vazut ca boala a avansat la stadiul 4. Singura lui sansa este acum un tratament la o clinica din Italia dar inca nu se stie de cati bani va fi nevoie. Luni va primi referatul de la doctorul lui si il va trimite in Italia sa vada ce va face in continuare.
    Inca odata iti multumesc ca incerci sa faci ceva pentru prietenul meu.

    răspunde
  25. baghi

    Daca nu este posibil tratamentul in Romania sa incerce si cu formularul E 112. Mai multe detalii aici :http://www.cnas.ro/default.asp?id=299&strSearch=e112

    răspunde
  26. Anca B.

    Stii care mi se pare cel mai simplu mod de a dona bani in cazuri de genul asta? Sau cel mai la indemana tuturor. Povestea cu trimisul unui sms la un anumit numar pentru a dona cativa euro. Nu stiu cum functioneaza dar presupun ca ai putea afla, si daca ai reusi sa faci un parteneriat cu vreuna din cele 3 mari companii de telefonie mobila, sau si fixa, chiar nu mai conteaza, banii astia s-ar strange in 10 minute. Iar in cazuri ca al lui Marian, timpul este un lux pe care nu si-l permite din pacate.

    răspunde
  27. dana

    Traim intr-o lume in care se pare ca nimic nu merge spre bine.de ce?din cauza oamenilor de genul celor care traiesc pt ei.acest lucru nu e de acuzat,atata vreme cat respectivii traiesc pt ei si nu se baga in oala vecinului.comentariile celor doi,stiti la cine ma refer,vin sa-mi confirme spusele…dragii mei,stiu ca sunteti frustrati,dar pastrati-va aceste sentimente pt voi,nu mai improscati cu otrava….bravo cabral!marian iti doresc multa sanatate.ne punem in miscare!!!noi cei care vrem o schimbare~

    răspunde
  28. Rae

    bai, sunteti culmea
    pe bune, in stanga si-n dreapta insanatosire grabnica&stuffs like that
    da’ ati donat macar unu vreun ban?
    daca as fi mai inaintat in varsta as dona, nu cred ca m-ar durea la buzunar 10 euro

    răspunde
  29. cabral

    @ balauru – pentru tine am o dedicatie speciala. Ceva mai tarziu…

    @ Ionut – daca atat poti… nu mai veni, Gogule, pe aici. Pe bune, e nasol.

    răspunde
  30. papa

    Inca ceva…toata povestea asta este 100% adevarata (asta pentru cine are indoieli); se poate verifica.
    Iar pentru cei care spun ca au alte probleme: ce problema sa ai mai mare decat o boala care te poate rapune in orice moment?
    Cabral trebuie sa-ti mai multumesc odata:)

    răspunde
  31. papa

    @baghi: in Romania i-a spus doctorul lui ca a facut tot ce era el in stare si ca nu are ce sa-i mai faca asa ca o sa moara (un idiot); asta in loc sa recunoasca situatia care la depasit.

    răspunde
  32. mikaela

    cabral esti un tip special si te apreciez pt tot ce incerci sa faci pt oameni multa bafta

    răspunde
  33. Stamatin Andreea (prietena lui Marian)
    Stamatin Andreea (prietena lui Marian)

    Iti multumim din suflet ca ai postat pe blog-ul tau povestea noastra. Multumim tuturor celor care ne-au citit povestea, care ne spun o vorba buna, care ne ajuta sa strangem suma necesara pentru a pleca in strainatate. Dumnezeu sa ne ajute pe toti!!

    răspunde
  34. Sailarmo

    Faci o treaba grozava, Cabral. Iti citesc demult blogul dar sunt mai degraba genul „lurker”.
    Eu nu sunt in tara dar am rugat-o pe sora mea sa faca un transfer pentru mine. Mereg mai repde asa, de aici ar dura o saptamana pana ajung banii in cont.
    Voi trimite linkul la povestea lui Marian prietenilor si colegilor mei, sper sa sa stranga suficienti bani.
    Sanatate, Marian, si mult curaj!

    răspunde
  35. Sailarmo

    Iertare pentru greselile de ortografie facute „din fuga tastaturii.”;)

    răspunde
  36. vancica

    Cabral, ma interzici!!! Raman fara cuvinte. Doar o durere mocnita si o speranta abea inmugurita…ma cuprinde. Mi-e teama pentru el, mi-e teama pentru mine. Cand iti citesc posturile ma gandesc ca … o parte din Dzeu e in tine. Felicitari!!! Daca as simti ca in fiecare dintre cei care ne conduc exista ceva din puterea si entuziasmul tau, Romania ar fi „ceva”, un petic mic din Rai…Multumesc in numele meu si al celor dragi.

    răspunde
  37. cabral

    BALAURE, VROIAM SA FAC UN POST DEDICAT TIE DAR MI-AM DAT SEAMA CA NICI ATAT NU MERITI.

    […] Deci Gogu s-a prins de combinatie! Eu fac rating! S-a prins el de treaba asta singur-singurel si s-a gandit sa ma certe, sa-mi explice el, sa ma puna la punct.

    Bai Gogule, in primul si-n primul rand, posturile de genul asta inseamna moartea traficului. Oamenii evita de multe ori sa intoarca ochii catre durerea altora, le au ei pe-ale lor, nu mai au nevoie si-n plus. Vezi diferenta intre un post funea / pozitiv si unul de genul asta prin numarul de comentarii. Uita-te, Gogule, postul despre 4 zile si 4 nopti de sex a avut 100 de comentarii, cel despre drama unui om ce are nevoie de ajutor… 35 de comentarii. Ce zici, vorbim de rating? Nu luminatia ta, vorbim de incercarea de a ajuta un om.

    Mai apoi devii si ipocrit, ma pui sa trimit scrisori guvernantilor si sa le spun ca sunt corupti. Mda, esti plin de solutii ca si broasca de raie… astept sa-mi spui ca trebuie sa protestez in curu’ gol la Universitate ca sa scap tara de coruptie si sa bag vodoo cu gaina decedata ca sa cresc PIB-ul.

    A, ca trebuie facut ceva, sunt de acord cu tine. Ca trebuie sa facem cumva sa-i scoatem pe ciorditori din huzur… ai dreptate. Dar Gogule, o sa ai dreptul sa-mi comentezi mie ceva dupa ce ai facut tu ceva, ca astia ca tine stau si croseteaza secretii nazale (adicatelea muci) toata ziua si asteapta de la ceilalti totul.

    Imi spui ca sunt popular. Nu, Gogule, populara e intunecimea gri-ului tau, eu sunt ala negru de la teve. Deci nu mare branza.

    Cat despre partea cu eroul… aici recunosc, m-ai facut sa rad. Teme-te, pentru ca am scris posturi pe blog prin care unii oameni au primit ajutor poate ca de maine o sa te trezesti ca te uiti la statuia mea pusa rascracit si eroic in fata blocului tau. Sa vezi atunci frustrari!

    „Thinkabout”-it-ul tau de la sfarsit ar fi fost de luat in seama daca ai fi gandit tu inainte sa scrii. Inafara de faptul ca ti-ai luat suturi in dos de la mare parte dintre umanii care au comentat dupa tine… n-o sa primesti de pe blogul asta nici macar un link, asa, drept bonus pentru tavaleala asta.[…]

    răspunde
  38. silvia

    Mult curaj si sanatate. Cunosc si eu un caz, o prietena de-a mea a carei poveste a fost spusa la Povestiri Adevarate. Pentru ea, o raceala e fatala……..Acum 2 zile am donat 5 lei pentru o fundatie de ajutorare a copiilor din Brasov :) Luptati in continuare, eu sunt alaturi de voi!

    răspunde
  39. Sailarmo

    @ Cabral: Ma intrebam daca o sa explodezi sau nu. Uneori ma gandesc: cu istetii din categoria „neuronul solitar” nu e cazul sa te pui, ca-ti bati gura degeabs si plange tastatura de durere. Dar pe de alta parte, e bine din cand in cand sa le freci ridichea. Asa ca adaug si eu: cei care nu va aduceti aminte cum sa fiti oameni – nu cititi dar scutiti-ne macar de tampenii.

    răspunde
  40. stelistul07
    stelistul07

    in orice tara civilizata Cancerul de sânge se trateaza, insa aici mai capeti 3-4 probleme grave.

    răspunde
  41. stelistul07
    stelistul07

    pacat ca traim intr-o tara de cacat numita Romania, unde hotii traiesc bine iar prostii mor in casa de foame sau boala.

    răspunde
  42. McGogoo

    @balauru si celalat: am o lama pt voi.
    si niste salutari pt mamele voastre. fac pariu ca nici el nu sticu cu cine v-au facut. erau bete sau au fost violate si acum regreta ca v-au data nastere.
    @ cabral, daca faci mai poti sa faci un concert am sa vorbesc cu niste baieti care vor canta gratis. iti dau cateva melodii pe email…

    răspunde
  43. Andrei

    Sfatul meu ar fi să se lupte, el, sau prietenii, pentru despăgubiri pentru mal praxis. Acest caz ar trebui mediatizat, pentru ca oamenii sa vadă ce li se poate întâmpla…

    Multă sănătate.

    răspunde
  44. Andrei

    @stelistul07: nu te mai lamenta atâta, eu cunosc cazuri de persoane cu probleme grave de sănătate în tari considerate mult mai civilizate, care au fost puse pe liste de aşteptare de câteva luni, cu toate ca sufereau de boli grave şi exista în bolile respective „point of no return” după care orice intervenţie era inutilă…, şi erau cetăţeni ai acelei tari, cu plata la asigurările de sănătate la zi…

    răspunde
  45. Oana Sarmasan

    Se mobilizeaza clujenii :D Cabral , stii genul ala de oameni care dau un telefon si intr-o ora au casa plina pentru o petrecere? Asa mobilizezi tu oamenii pentru fapte bune. Sunt mandra sa vad ca cei din jurul meu sunt oameni.Nu doar anatomic , ci si spiritual.

    răspunde
  46. ruxx

    sa va explic eu cum merge sistemul din romania! care e de toata jena! In 13 iunie 2007 eram acasa impreuna cu tatal meu, peste 2 zile terminam clasa a 12a..nu m’am dus la scoala ca stiam ca merg degeaba si stau o ora si ma intorc acasa sa invat pt bacalaureat! In jurul orei 9.30 ma trezesc si mananc impreuna cu tatal meu micul dejun…ultimul mic dejun impreuna..mancam…vorbim…radem…si ma duc sa invat iar el sa faca baie..dupa o ora dau sa ies din sufragerie, iar el din baie…cade in fata mea…tremura…si nu vorbea…doar se balbaia…ma sperii si incep sa plang si sa urlu…el nimic…sun pe mama la lucru printre lacrimi si ii zic ce se intampla! Numai Dumnezeu stie cum mama a ajuns acasa in 5 minute. chemam salvarea…ce ne zice? sa chemam pompieri k el era prins la usa…si sa dam usa jos…nu stiu cum am reusit dar am scos eu cu mama usa din balamale…dupa 10 minute apare salvarea…il duce la spitalul de neurochirurgie din resita, (in resita stau) ii fac analize…facuse comotie cerebrala…norocul nostru a fost ca o prietena de’a mamei era asistenta-sefa acolo si ne zicea tot…sincer in urmatoarele 3-4 zile nu am avut puterea sa il vad si regret…a trebuit sa o anunt si pe sora mea ce se intampla cu taticul nostru cand a venit acasa de la timisoara unde era studenta…a tipat si a plans cand a aflat ca tatal nostru e paralizat…ne-am dus la el la spital…tot ne rugam de el hai acasa…stateam langa el…si se sufoca…incepea sa intre coma…il trimit la spitalul judetean…unde incepea toata „distractia”…il baga la terapie intensiva…am ramas socata cum arata terapia intensiva…eu imi imaginam ceva gen filme….cand colo…o sala mare…si toti imprastiati…tati meu era primu de la intrare…din cauza comotiei…tot sangele i s’a imprastiat in corp si i se umflase burta enorm…trebuia sa i se face niste raze la burta…nu s-au mai facut…de ce? spitalul judetean nu avea curent!!!!!!! mergea pe generatoare!!!!!! mi se pare strigator la cer!!!! pe langa asta…da la doctor bani sa se uite la el…si la asistente 10 ron zilnic…bataie de joc…avea toate venele sparte…si de la cot…si de la mana langa degetele…imi venea sa urlu…doctorul f sec ii zice lui mama pe un ton: stiti daca moarte inainte de 10 zile ramane o leguma toata viata! saracu a murit in a 9a zi…ia alinat Dumnezeu suferinta! cand am aflat ca s-a dus….eram la un verisor ma aducea acasa…si am vazut-o pe mama in negru…dupa 3 zile l-am ingropat si dupa inca 2 zile m-am dus la bacalaureat…vroiam sa dispar pur si simplu…si in ziua de azi…desi au trecut un an si 11 luni totul parca s-a intamplat ieri…am o ura in suflet fata de spitalul ala…le-as da foc la toti doctori si asistente! ei strica sistemul…sunt niste gunoaie!!!! f putine exceptii!!!!

    răspunde
  47. Ionut

    Stai ma fratele meu din alta mama … nu am voie sa zic ce cred? Acum gata incep sa fiu privit ca leprosul satului? Am zis ceva si toti au gura mare sa ma muste de fund, probabil pentru ca facand asta simt ca-s din gasca ta, dar oameni buni, ganditi obiectiv! Pai cu ce sa ajut eu un om bolnav? Care nici nu e primul prezentat aici .. adica e al n`şpelea … tot eu cu ajutoru? Pai nu ajut in fiecare luna cu 33% din venitul meu? Ala se duce la al vostru stat pe care il votati si adorati! ei sa-i ajute pe astia! Nu tu, bre, Cabrale, nu eu!

    Eu am si asa multe probleme cat sa-mi pese de cei ce depasesc granita `prieteni, familie`!

    Daca esti asa darnic fa si pentru mine o strangere de fonduri ca marti am examen la master si un destept, profesor cica, daca nu-i luam cartea de 70 lei nu intram in ex … de luat mai vorbim!

    Asa ca Mariane, daca banii din taxele mele ajung la tine anunta-ma! Vreau sa aud cum imi multumesti!

    răspunde
  48. Andra

    @Ionut ce importanta are al catelea caz este,ideea era sa ajutam daca putem daca nu,putin respect pt suferintza unui om,adicalea sa ne tinem gura.Nu te lamenta in legatura cu situatia ta,nu ne cunosti ,nu stii ce situatii avem noi ceilalti,eu de exemplu am 3 copii+ unul pe care nu l-am nascut eu ,ei si?pe cine intereseaza ,pe nimeni,cand vreau sa ajut ajut,si o fac ori de cate ori po,daca nu pot,tac.
    Taxe platesc si eu si nu putine dar daca ele nu ajung la cei care au realmente nevoie si eu consider ca pot sa mai dau ceva din buzunar ,o fac.
    Si da ,ma simt din gasca lui Cabral sau el in gasca mea,pt ca este OM si cum asta e o specie pe cale de disparitie,ma bucur ori de cate ori se mai descopera un exemplar.

    răspunde
  49. Stamatin Andreea (prietena lui Marian)
    Stamatin Andreea (prietena lui Marian)

    Ionut, SA-TI FIE RUSINE PENTRU CE AI SCRIS!!

    răspunde
  50. Aciduzza

    @ionute, dupa ce ca dai in gropi, insisti sa ramii in ele, zau asa!
    lasa-ne cu faza aia ca platesti 33% din rahatul tau de venit (ca altfel n-ai cere sa facem cheta pt. 70 de ron-i), ca toti il platim, da’ poate mai cotizam si pe la amaritii care mor la usile ‘sistemului medical’.
    in fond si la urma urmei, nu te-a obligat nimeni sa donezi, daca nu vrei, nu dai, da’ nu-i mai critica pe altii care vor si pot face astfel de gesturi.
    ps.
    nici un masterat din lume n-o sa te ajute sa devii mai uman. in schimb, te-ar putea schimba o experienta personala de acest fel. roaga-te sa nu ti se intimple, tie sau familiei tale, ca sa nu afli cum e!

    răspunde
  51. Ionut

    Doamna Andra … nu eu v-am pus sa faceti copii! Copiii i-ati facut pentru ca i-ati dorit, daca ajungeti sa va plangeti din pricina numarului lor sa stiti ca exista anticonceptionale!
    Si FALS, taxele ajung (ca numar) pentru toti cei cu probleme, nu ajung (ca si destinatie finala a banilor) pentru ca cei ca tine tot timpu pun in frunte oameni carora nu le pasa de `Marianii` din tara asta!

    Treaba ta ca dai bani in plus, de ce mi te lauzi?

    Exemplar?!? wtf!? Iti dau eu sa faci colectie … umpli clasoare! La gurile de metrou nu vezi cate EXEMPLARE sunt? Sau duminica la biserici si in cimitire!?

    Nu stiu, nu-i treaba mea … faceti ce vreti cu banii vostri, ca nu ii muncesc eu!

    Andreea, imi este f rusine de multe alte lucruri, ce am scris e secundar! Sanatate lui Marian!

    răspunde
  52. McGogoo

    @ba ionut. da ai dreptate ca statul fura. ca cei pa care ii alegem ii doare in cur de noi toti (nu doar de marianii cu probleme).
    dar, (mereu exista un dar) daca noua celor care nu avem functii banoase, (unii sunt someri) nu ne pasa de semenii nostrii unde ajungem?
    si eu am mari probleme pe care nu le cunosc decat cativa prieteni f. apropiati.
    asta nu ma va face insa sa nu imi pese de oameni ca Marian.
    pentru ca nu vreau sa traiesc intr-o societate mecanica… nu vreau sa fiu si eu la fel ca alesii poporului sau ca cei cu bani care se uita stramb de la volanul masiniilor la cei mai napastuiti decat sunt eu.
    nu vreau sa intorc capul cand vad ca cineva sufera mai mult ca mine.
    daca tu poti face asta e problema ta. dar nu ne mai judeca pe noi care nu am uitat ca suntem oameni si ca din saracia noastra putem sa ajutam un semen al nostru.
    in rest, iti doresc
    Multe Urari si Iubire Eterna

    răspunde
  53. DrLyana

    Nu as vrea sa dezamagesc pe nimeni. Numai ca asta e un caz din zecile de cazuri existente in toata tara. E greu pentru oamenii astia.
    Cabral, cred ca le-ai vazut privirea. Si suferinta care li se citeste in ochi. Ca ei vad in fiecare zi in clinica. Imi pare rau ca trebuie sa o spun, dar trec pe langa ei si nu pot sa le dau mai mult decat niste cuvinte de incurajare.
    Exista boli care nu iarta si care nu se lasa vindecate. Tot ceva asemanator cu Hodgkin am vazut si in Cluj la Hematotlgie. Multi. E o sectie dedicata tuturor tipurilor de cancere.

    răspunde
  54. Alina

    Cunosc situatia lui…am donat si eu in contul lui..nu o suma extraordinar de mare , dar important este gestul..

    răspunde
  55. isabellelorelai
  56. Hubba Bubba

    Cum spunea si AncaB. povestea cu trimisul unui sms e mai la indemana pentru toti. Pentru ca 1200 de euro s-ar strange rapid.

    răspunde
  57. Pingback: “Fa cum vrei sau cum simti tu” by Cabral « HubbaBubbabOo’s Blog

  58. stelistul07
    stelistul07

    Andra – situatia ta nu este o problema, cine ti-a pus sa-i faci….. exista metode de contraceptie dar daca aveti mintea scurta.

    răspunde
  59. Andre

    Acum 18 ani tatal meu a avut un accident de masina. a fost in coma o luna ceva in genu, timp in care i-a fost introdusa o tija metalica in picior datorita oaselor fracturate. tija pe langa rolul ei de a reface osul, i-a mai adus si un chin care a durat 17 ani. Un stafilococ auriu introdus odata cu tija in picior. au urmat in cei 17 ani 13 operatii toate pe viu si infectii la picior lunar( din 30 de zile 28 erau cu piciorul infectat). cu putin ajutor din partea lui Dumnezeu puroiul care se facea in zona genunchiului a eliminat un fragment de os cam de 3cm fapt care a oprit infectiile si i-a dat sansa sa duca o viata normala fara operatii fara dureri zilnice. Doctorii din romania nu stiu altcva decat sa ceara bani. meseria nu si-o fac cum trebuie. cazul baiatului asta este inca unul care sa confirme acest lucru.

    răspunde
  60. Alexandra
    Alexandra

    Multumesc frumos Cabral :)

    răspunde
  61. GabiR

    Tu, Cabral, ai observat ca blogul asta nu mai e al tau? In josul postarilor, in zona de comentarii, e deja o lume intreaga, un alt blog, aproape ca ai putea sa-i spui comunitate. Fa-ti si tu un forum, ca lumea vine … :-)

    răspunde
  62. Pingback: Cineva care îmi poate da viaţă « Isabellelorelai’s Weblog

  63. alexandra

    felicitari Cabral!felicitari pentru ca aduci in atentia oamenilor o astfel de poveste de viata la care putem contribui si noi pentru a aduce un zambet acestui om.sa ne mobilizam si sa facem ceva,pentru aceasta persoana dar si pentru multe alte persoane care se afla in situatii nefericite.pentru ca…unde-s multi,puterea creste.
    mi-am permis si eu sa-ti copiez textul in blogul meu,pentru a da povestea mai departe.

    răspunde
  64. papa

    @Ionut: ti-as dori sa fii in locul lui Marian sa vedem daca ai mai fi asa de agresiv in gandire. Tu daca ai avea nevoie de ajutor si un bou ti-ar vorbi asa cum vorbesti tu ce ai spune?

    răspunde
  65. Hubba Bubba

    Am inteles ca analiza PET a fost facuta, e posibil ca Marian sa aiba nevoie de un transplant de celule stem, la o clinica in Milano, cheltuielile ar depasi 160.000 de euro. Daca nu va fi nevoie de transplant ci doar de tratament, va avea nevoie de aproape 100.000 de euro. Punem in functiune treaba cu sms-urile?

    răspunde
  66. vlad oancea
    vlad oancea

    ionut,

    tu esti unul dintre aceia care traiesc numai din teorie.tot ce spui tu e corect in teorie,dar in practica nu se aplica.sa te fereasca Dumnezeu sa ai macar 5 la suta din problemele acestui baiat.Tu vorbesti de parca ai fi computer.Frate,ar trebui sa fii om!!!

    răspunde
  67. Doro

    Aşa cum operaţia lui Cristi Minulescu a putut fi plătită de către minister, poate cineva de acolo să salveze şi viaţa acestui om. Cred numai că trebuie să facem suficient de mare presiune.

    răspunde
  68. Andra

    Nu stiu de unde si pana unde ati dedus voi ca ma plang eu pt ca am trei+1 ,dimpotriva sunt mandra chiar foarte mandra de tot ceea ce am realizat,in ce prieste comentariul lui Ionut si al Stelistului sunteti niste mojici,atata puteti atata faceti ,asta e,e lumea plina de voi,nu ma mir,ma intristez.
    Nu m-am laudat ca ajut insa am vrut sa va exemplific ca se poate chiar si atunci cand situatia este mai complicata,insa trebuie bunavointa,eee si asta e lucru rar,bunavointa,omenia,astea pt majoritatea sunt necunoscute,din fericire aici pe blogul lui Cabral si nu numai am avut prilejul sa intalnesc oameni care stiu ce inseamna insa exista si exceptii.

    răspunde
  69. Blog Vedete

    Trist..dar apreciez ca ai scris un articol pe subiectul acesta

    răspunde
  70. Raluca Hippie

    @ Drl_Yana (si Ionut, daca are bunavointa sa citeasca)
    Hai sa va zic o poveste:

    In unele tari buddhiste, e traditia ca oamenii sa cumpere de la pescari pesti vii si sa-i arunce inapoi in apa; it brings positive karma or something…

    Si povestea e cam asa: un baietel cumparase nste pesti si le da drumul.
    Vine un nene la el:
    -Bai baietica, ce crezi tu ca faci? La cat se pescuieste pe lumea asta, crezi ca conteaza daca arunci tu doi pesti inapoi in apa?
    La care baietelul ii raspunde:
    -Pentru aia pe care ii arunc sigur conteaza;/….

    răspunde
  71. Ionut

    @Raluca, am citit povestioara si m-a lasat rece … la fel de rece ca si aerul din studioul lu` Badea de la A3.

    Am vazut ca esti revoltata pentru ca `Logica` este scoasa ca si materie din scoala. Oricum nu invata nimeni asa ca nici o pierdere! Cine e interesat de asa ceva sa faca o facultate de profil.

    Revenind la pesti … de unde tot avea baiatu ala bani de-i arunca asa in apa? Oare ai lui parinti nu munceau din greu? Oricum pestii iar erau prinsi si mai mult ca sigur mancati … in definitiv el ii doar amagea pe pesti!
    Daca toti faceau asa, care-i treaba? Pai mai bine nu mai prindeau pestii ca mai tariu sa-i elibereze, mai mult ii `streseaza` pe pesti scotandu-i din habitat cateva clipe si dupa sa-i arunce la loc … de ce nu dau banii direct pescarilor si sa nu mai pescuiasca. Pai ii scoti din apa ca sa-i arunci? Asta e ipocrizie. O faci ca sa te simti tu mai bine, pentru multumire sufleteasca. E un fel de masturbare!

    si pesti-s pesti, da-i in ma-sa!

    răspunde
  72. cabral

    @ Ionut – din pacate nu ai inteles despre ce e vorba pe blogul asta.
    Daca ai ceva de zis… spune. Daca nu, ai putea sa intelegi ca nu e loc de “fa” si alte ofrande aduse zeului “Nesimtire”.
    O seara buna.

    răspunde
  73. Roxana

    Buna! Ma bucur sa vad ca esti o vedeta fara fite , care face tot ce ii sta in puteri sa-i ajute pe semenii sai. De aceea am sa iti prezint inca un caz care merita adus la cunostinta cat mai multor oameni. Este vorba despre o colega de an de-a mea. Suntem amandoua studente la Medicina Dentara , anul 5 , numai ca eu sunt perfect sanatoasa , iar ea are melanom malign. Iata povestea ei : http://www.observatorulph.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=387:caz-disperat-o-tanar-are-nevoie-de-ajutor&catid=34:eveniment&Itemid=53 .
    Multumesc si-ti doresc o viata lunga si frumoasa , ca sa poti ajuta cat mai multi oameni!

    răspunde
  74. Roxana

    http://ioanapirvu.wordpress.com/

    PS: imi pare rau daca acesta este un lucru pe care cabral nu l-ar fi facut… insa m-a cutremurat blogul asa ca voi aproba mesajul.

    răspunde
  75. delice

    Draga Cabral,
    Tu aduci in atentia celor care iti citesc blogul multe cazuri care au nevoie de sprijinul nostru. Am vazut o campanie pentru copii bolnavi prin care poti dona bani printr-un SMS de o valoare X. Tu esti vedeta si blogger, ai o anumita influenta. Oare nu putem pentru cazurile acestea sa discuti (incerc si eu cat pot si pe cine cunosc) cu fundatiile operatorilor GSM si cu implementatorii incat sa existe un cod si un numar scurt unde sa poti trimite un SMS si sa donezi bani pentru acesti oameni care au atata nevoie de noi? E adevarat, poti sa faci un efort la banca sa depui. Dar cred ca am impulsiona mult mai multi oameni sa doneze, avand la indemana o solutie atat de simpla.

    răspunde
  76. Littlemirela
    Littlemirela

    @ Ionut, tu suferi de nebagare in seama? Revii cu niste comentarii si argumente care pe langa faptul ca nu au nicio logica sunt si pline de frustrare. Faptul ca tu platesti impozit 33% din salariu nu inseamna ca ei se duc in totalitate la sanatate si ma gandeam ca ar fi trebuit sa stii asta. Comparatia ta dintre cazul mai sus mentionat si cheta pentru cei 70 de lei denota o preocupare excesiva pentru binele personal. Adica, bre, sa iti explic in termeni mai simpli esti egoist ca moartea. In ceea ce priveste reply-ul tau catre ceilalti utilizatori (Andra si Raluca) nu te supara, dar nu au niciun fond. Esti superficial, te legi de chestii total nesemnificative. Ce relevanta are de unde lua baiatul ala banii sau ce facea cu ei, atata timp cat tu nu intelegi esenta? Hai sa incercam sa o transpunem in viata ta de zi cu zi… Presupunem ca ai fi aproape de moarte si ca prin minune scapi.. Ai considera si dup-aia ca e o amagire faptul ca traiesti si ai sta in expectativa mortii?!
    Nu te-a obligat nimeni sa ajuti, fiecare o face numai daca vrea, dar daca nu vrei/poti, macar nu mai blama aiurea pe altii care vor sa o faca. Cabral a fost unul dintre OAMENII care prin mijloacele de care dispune, incearca sa schimbe ceva, oricat de mic. Ti-am alocat prea mult timp si spatiu pe ziua de azi, tinand cont ca esti un om care ar merita exact atat cat face, adica mult mai putin.

    răspunde
  77. Andreea

    Răsfoiam pe aici cum fac mai mereu și am dat de povestea asta tristă… au trecut ani de când ai scris… ce s a întâmplat cu Marian pana la urma ?

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.