Sari la conținut

Sunt un băiat din cartier.Născut în Berceni. În „77.

M-au dat prima oară la școala 111. Am stat până în clasa a 2-a… le-au zis alor mei să mă mute, eram prea bronzat pentru ei.

M-au mutat ai mei la 110. A fost bine până într-a patra. Prea mult solar…

Apoi m-au mutat la 96.

Deja știam rețeta… câteva zile de observat de la distanță, apoi începeau glumițele cu „alb ca smoala”, „maimuța”, „Congo”… și tot așa.

Și au început. În același ritm, cu aceeași răutate ca la celelalte două școli.

Și într-o zi s-a întâmplat ceva… am ieșit la sport, în curtea școlii.

Profu’ n-avea de gând să ia aur la Olimpiadă cu noi, așa că ne-a aruncat o minge de fotbal și ne-a lăsat în pace.

Am intrat și eu într-una dintre echipe. N-am făcut mare fâsâială, nu eram bun la așa ceva. Dar am alergat, făceam încă de-atunci sport de performanță, pregătire fizică aveam.

Am alergat, am dat câteva pase, am râs puțin pe teren, a fost OK.

În următoarea pauză mergeam către clasă, când un unul de la altă clasă a urlat după mine „Fugiți că vine maimuțoiul!” sau ceva de genul ăsta.

M-am întors să-i dau replica, dar n-am apucat. Unul dintre băieții din clasa mea a urlat tare, cu pasiune și supărare:

– Băăă, lasă-l în pace, e din echipa mea de fotbal!

Sunt un băiat din cartier. Născut, crescut și trăit în Berceni.

Îmi vorbești frumos… sunt prietenul tău.

Îmi vorbești urât… îți răspund fix cum m-a învățat cartierul. Și-ți promit că n-o să-ți placă.

Și eram obișnuit să trebuiască să mă apăr singur.

Dar atunci, fix în momentul ăla când un alt copil mi-a luat apărarea, am simțit pentru prima dată că… poate chiar de-s diferit, nu trebuie să fiu singur.

Pentru că în anii ce au urmat am văzut în cartier cum diferențele dintre oameni devin granițe imposibile de traversat.

Diferențele alea simple… de la hainele pe care oamenii le poartă, jargonul pe care-l folosesc, blocul în care stau, gașca în care-și cheltuie timpul… ori culoarea pielii. Diferențele alea simple deveneau la un moment dat niște prăpăstii de netrecut.

Cu o singură excepție: când jucam fotbal.

Cu alergătură și gâfâială, cu urlete și sudălmi, cu încurajări și râsete… fotbalul era un limbaj comun care ne făcea pe toți să uităm de toate diferențele posibile. Oricât de prost jucam. Eu. :)

Mă rog, fotbalul nu era. Încă este un limbaj comun.

Am intrat în campania asta Mastercard zâmbind, după ce am văzut clipul cu Pele.

Dă-i un PLAY, o să-ți placă…

Am văzut clipul și mi-am adus aminte de curtea Școlii Generale numărul 96, unde am simțit pentru prima dată că – deși diferit – nu trebuie să fiu neapărat singur.

La ani după, conexiunea asta a supraviețuit. Și iată o parte gașca de zăpăciți alături de care mi-am trăit adolescența…

O să revin cu ideea asta, am o surpriză foarte – foarte tare pentru toată lumea.

Promit.

22 comentarii despre "Un articol despre un copil singur. Eu."
  1. Lucian

    Spoiler alert!!!!
    .
    ..

    ….
    ……
    ……..
    o poza, cu aceleasi personaje in aceeasi pozitie?
    tareeee!

    răspunde
  2. Dorin Irimia

    Nu doar ca mi-a placut ce ai postat , ba chiar mi-a dat si o lacrima. Bravo tie.

    răspunde
  3. Mihaela Alexandra
    Mihaela Alexandra

    Unora le este frică de nou . Refuz să cred că fac discriminare din răutate , prefer să cred că fac asta din neștiință, cum mai cred si faptul că educația primită acasă e cea mai importantă (dacă îți înveți copilul sa fie răutăcios cu cei diferiți , așa îl vei avea și când tu vei fi bătrân și neputincios). Copiii întotdeauna au copiat ceea ce au văzut acasă . Prostia de a discrimina este a celor maturi , a snobilor și prefăcuților . Prostia e a profesorilor care discrimeaza la rândul lor și împart copiii in săraci și bogați, in murdari și curați, in „deștepți” și „proști” . Prostia este a părinților care învață copiii să vorbească doar cu cei care au la fel de mult sau chiar mai mult , care își încurajează copiii să lovească , să înjure și să batjocorească alți copii mai puțin norocoși decât ei . Și da, poate că pe teren îți faci prieteni , poate daca reușești ceilalți te vor vedea altfel , dar până atunci de ce trebuie sa suferi ? Din cauză că te-ai născut diferit , din cauză că nu ai o situație mai strălucita decât „ceilalți”?

    răspunde
  4. andreeaw

    La tine a fost culoarea pielii, la mine altceva… Noi am crescut si cartierul parca a ramas la fel…

    răspunde
  5. Alex B

    Va salut domnule Cabral,

    Am citit articolul dvs de pe blog, cel in care vorbiti despre copilaria dvs si felul in care ati fost perceput de catre cei din jur. Citind articolul, m-ati facut sa-mi reamintesc de copilaria mea. Cand eram mic, la un moment dat in gasca de la bloc a aparut si un copil de alta culoare, la fel cum ati fost si dvs. Din pacate, datorita gandirii de atunci si faptului ca am fost copil nascut in 90′, nu prea aveam de unde sa am vreun discernamant mai adanc, sau experienta de societate, de viata, numiti-o dvs cum considerati. Si, din pacate, pentru o perioada, datorita influentelor si lipsei de experienta umana si sociala, m-am numarat printre cei care ocazional radeau de culorea pielii acelui prieten. Ba chiar am avut si conflicte personale cu el. Dar, la un moment dat, o data cu venirea liceului, drumurile noastre s-au mai separat, cu totii ne-am maturizat si ne-am mai departat. Cand s-a produs ruptura asta…nu pot spune ca mai eram in conflict cu el, ceea ce s-a intamplat a fost o chestie unica, o singura data, intr-o perioada, asadar cred ca e ok sa zic ca ne-am departat ca fiind…cunostinte sau amici, n-as indrazni sa zic ceva mai mult. El intre timp se mutase din zona unde stateam noi…dar soarta a facut ca mai tarziu in viata, sa mai reluam legatura, cred ca asta se intampla undeva prin anii 2010-2012? Posibil sa ma insel. Prietenul acela din copilarie, pe nume Germain, a reusit sa infrunte toate prejudecatile societatii si a celor din jurul sau, la fel ca si dvs. si-a gasit o gasca de prieteni care n-au tinut cont de culoarea pielii, si astfel a supravietuit acestei presiuni sociale. Azi, el este regizor la inceput de cariera, un prieten cu care ma intalnesc ocazional la o bere, un om de care sunt mandru si fata de care ma simt onorat sa pot bea o bere cu el.

    V-am spus aceasta poveste, ca o introducere vis-a-vis de o concluzie pe care am tras-o, acum cand am privit retrospect acele intamplari din copilarie. Nu am prins comunismul, m-am nascut exact dupa moartea sa, dar cum parintii mei, cat si a prietenilor mei de la vremea aceea, nu prea au interactionat cu oameni din fata tarii, sau nu cu oameni de alta culoare decat noi, nu au avut ce sa ne invete referitor la acest skill social. Am crescut cu mentalitatea ca o persoana de o culoare diferita, poate sa fie periculoasa, poate sa te tradeze, de aici si reactia mea de la vremea respectiva. Imi pare rau. Acum fiind o persoana matura, mi se pare fascinant atunci cand am ocazia sa discut cu oameni de alte nationalitati, alta culoare fata de a mea, alta religie. M-as bucura sa fie cati mai multi oameni care sa aiba aceasta curiozitate si fascinatie fata de lucrurile si oamenii diferiti de ei, fata de principiile lor, sa incerce sa le inteleaga, inainte de a judeca.

    Sper sa gasiti timpul si dispozitia sa cititi acest mesaj. De asemenea, m-as simti onorat daca as avea vreodata ocazia sa stau cu dvs. la o bere, sunt sigur ca aveti povesti de viata absolut fascinante.

    Asfalt uscat si un weekend excelent va doresc,
    Alex B.

    răspunde
  6. Kiss Beata
    Kiss Beata

    esti Fenomenal omule , simplu tine-o asa in cuntinuare !!!

    răspunde
  7. Sorin Grumazescu

    E 2018. Și eu încă aud pe stradă „uite o cioară”. E 2018… Și încă nu am învățat să fim oameni. Și încă nu am reușit să-i facem pe copiii noștri să înțeleagă că trebuie să fie oameni. Atât putem, prieten… Atât putem, deși putem mai mult.

    răspunde
    • Bogdan

      Ca fapt divers, afro-americanii folosesc chiar și între ei apelativul „nigger”. Nu, nu doar în filme :)

    • Sorin Grumazescu

      @Bogdan, tot ca fapt divers, ce spui tu e un „inside joke”. Pentru cultura generală a tuturor celor care citesc aceste comentarii, inclusiv a ta „An inside joke is a joke formed between two or more people that no one other than those few people will ever understand until you explain it to them. And even when you do explain it to them, they may get the joke but may not find it even remotely amusing”. No one…

  8. Sorina

    Eu cred ca tine de educația părinților. Copiii nu stiu sa faca discriminare, nu stiu cat de diferiți putem fi.

    răspunde
  9. Valeria

    Prea tare poza asta,imi amintesc cand ne strangeam la bancute si cat de misto era gasca!Toata lumea stia pe toata lumea ..conexiunea de a sta printre oameni si de a petrece timp pana dimineata !erau alte vremuri ,cu bunatate si prea putina falsitate..amintiri prea misto! I am recunoscut pe Bogdan Erdeli si pe Rata a scris o bercenara

    răspunde
  10. Delta

    Povestea mea este foarte asemanatoare cu a ta , dar pe langa maimuta si restul modurilor de adresare , pe mine ma m-ai strigau si Cabral! :)))

    Te salut ,
    Rida

    răspunde
  11. Ludmila

    Felicitări! Apreciez că ți-ai păstrat inima deschisă și sufletul curat. Cunosc situații în care copilul devine introvertit și nesigur pe el toată viața, căutând aprobarea celorlalți. Și nu din cauza pielii. . . Felicitări!

    răspunde
  12. Doina

    Inca odata m-ai surpins placut cu naturaletea ta, povestind despre copilaria ta, despre perceptia de atunci a celor care au o alta culoare a pielii… Insa chiar si azi, copii, oamenii privesc aproape la fel aceste ” culori” daca as putea sa le numesc asa… Parca in ziua de azi, copii fac lucruri rautacioase mult mai mult decat inaine, cu toate ca orizonturile lor sunt diferitecde ce am avut noi. Abia astept continuarea, surpriza, cum ai spus tu! Pana atunci: sa fim mai buni, mai intelegatori. Sa ne invatam copii, nepotii ca nu conteaza o culoare, conteaza un suflet si sa fim oameni! Ganduri bune OM BUN!

    răspunde
  13. vasilescumihaela

    Mda… frumoase amintiri. :) Tu macar erai bronzat. Eu eram singura fata dintr-un bloc de baieti, menita sa se confrunte cu toate rautatile lor pana intr-o zi cand tot fotbalul ne-a unit. Tot asa mi-am facut si eu prieteni devenind o fata din gasca, jucand fotbal, tragand cu tubermane si cu prastia, batandu-i pe cei ce ma calcau pe coada, furand cirese si suparand babe. La varsta aia era ceva normal, acum insa… e greu sa mai schimb ceva. Pentru unii e mai greu sa fie acceptati decat pentru altii dar asta ii invata sa lupte, sa fie de partea lor sa se accepte asa cum sunt Si… sincera sa fiu, nu m-as da pe fandositele alea care nu stiau decat sa-si dea ochii peste cap la orice gluma considerata afront, sa tipe speriate daca te apropiai de ele ca nu cumva sa le murdaresti cu cheful tau de viata sau sa fuga sa ne parasca lu’ tovarasa pentru orice chestie ce li se parea suspecta… Pana la coada consider ca eu, acolo pe teren, am invatat sa-mi traiesc viata cu bune si rele, in timp ce altii n-au facut decat sa priveasca de pe margini. :)

    răspunde
  14. Zina

    Oarecum stiu cum e prin ce ai trecut. Am un verisor in Brasov, la fel de ciocolatiu ca si tine. Un scump nascut in ’69. Sunteti adevarati supravietuitori ai preconceptiilor. Pup.

    răspunde
  15. Mihaela

    Cu lacrimi in ochi am citit si cu lacrimi in ochi iti spun ca in Berceni, inca se uita oamenii ciudat la un copil care are o culoare diferita a pielii! Copiii la scoala inca rad in hohote de un copil are o cicatrice in dreptul inimii … de la o operatie care i-a salvat viata! Insa iti mai spun ca minunea mea i-a spus copilului care a ras asa: „eu sunt Superman Batman si Hulk toti la un loc…de-aceea am aceasta cicatrice” si iti mai spun ca minunea mea si-a facut prieteni, prieteni care il apara pentru ca „e cel mai de treaba copil din clasa si e cel mai tare la inot si mama lui e tare rau ca are mereu casa plina de copii si cand mergem la Vladut, Vladut ne da jucariile lui…mama lui face si lectii cu noi dar ne si lasa sa ne jucam peste tot in casa, chiar si fotbal si are cea mai buna inghetata” :)) Insa iti promit ca eu ca mama, incerc sa schimb ceva…

    răspunde
  16. Maruntelu Alexandru
    Maruntelu Alexandru

    Eu sunt nascut in1942 intr-o familie saraca cu 5 copii,de aceasi culoare cu toti ceilalti di sat.
    Din cauza saraciei eram marginalizat si la hora cand m- am facut mai mare, nu stau de vorba cu mine ca se compromiteau.Dupa ce am plecat din localitate la scoli, la serviciu unde nimeni nu stia cine sunt, din ce familie fac parte sa schimbat situatia si m- am simtit alt om.M

    răspunde
  17. Alex

    Ce misto esti Ibaka
    Si eu am facut la 96 .
    Tarzan,Bondocu,Fale,Bibanu….iti spune ceva???
    Terenul din curtea gradinitei.
    Biliardul din club 77
    Baile dupa „cocioc” nu le pot uita

    răspunde
  18. Graviola

    Acest articol m-a emotionat pentru ca stiu cum e sa auzi constant lucruri legate de felul in care arati. Ma bucur ca exista oameni care pot accepta, care pot pricepe ca avem suflet si suntem worthy de lucruri minunate. Multumesc pentru articol si video!

    răspunde
  19. Alexandru
    Alexandru

    Uite aici echipa de fotbal din care faceai parte..cam lung, dar merita sa te uiti:

    https://youtu.be/76FEWcyFCwM

    răspunde
  20. Monica

    Maaama, am si eu o poza de genul – cu mine in picioare. Aceleasi pozitii printre ceilalti copii, aceleasi ii. Uau. Pentru o secunda am vrut sa il sun pe bunica-miu sa ii zic ca merg la el maine ca sa ma uit la poza. Nu mai am amintiri din gradinita, nu stiu de ce (na, viata). Si ma gandeam cum ar fi fost sa fi facut eu gradinita cu Cabral.

    Apoi, am continuat cu textul si am vazut ca tu esti nascut in ’77, iar eu in ’86. Ma opresc aici, fug sa imi sun bunicul oricum.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.