Sari la conținut

Am primit o scrisoare care m-a mișcat.

Aș zice mai multe despre ea dar simt că parcă nu mai e loc de nimic altcineva.

Dacă ai câteva minute libere… citește, draga mea, scrisoarea asta de mai jos.

Și înțelege cum se sfarmă inima unui bărbat…

====

Cabral, ți-am citit postul legat de așteptarea confirmării că „distinsa“ te înșală.

În urmă cu doi ani de zile ți-am scris un e-mail. Îți povesteam despre persoana cu care eram atunci și că aveam această bănuială, această lipsă de încredere.

O să îți fac un scurt rezumat, sunt convins că nu îți mai amintești de sfatul pe care mi l-ai dat atunci.

Eram în urmă cu doi ani de zile în Franța, la muncă. Și a apărut  EA.

S-a angajat la firma la care lucram și datorită poziției mele pe care o aveam în aceea societate, eram cumva responsabil de acomodarea ei în Hexagon și sfaturi legate de tot ce are nevoie.

Bineînțeles, înainte să ajungă în Franța primisem de la Resurse Umane dosarul ei, am văzut pe Facebook că tipa este într-o relație de trei ani de zile cu cineva și că este divorțată, având un copil de șase ani.

A ajuns în Franța, am ajutat-o să se acomodeze și ne-am apropiat. Doar mental, ca să spun așa :)

Nu îmi doream o relație cu ea, știind că ea este într-una, iar – în plus – eu plecasem din România cu un an înainte tot dintr-un astfel de motiv, persoana cu care eram logodit m-a înșelat, iar astfel nunta programată până la ultima secundă s-a anulat (știu, sunt un mare norocos :) ).

Ea mi-a spus că nu se mai află într-o relație, că statusul de pe Facebook este doar așa, de formă.

Și am început o relație, chiar dacă vedeam că tipul o tot caută la fel cum o face un iubit, chiar dacă pe Facebook și-a schimbat statutul doar în „Nicio informație legată de starea relației“.

Au urmat șase luni de vis, sincer. Era combinația perfectă dintre iubită și mamă. Știa când trebuie să aibă grijă de mine dar și când să îmi ofere momente de neuitat.

Ba mai mult, în martie, la doar cinci luni de zile după ce am început relația, m-a întrebat dacă nu îmi doresc să ne logodim… să mergem în vacanță acasă, atât la ai mei, cât și la ai ei, să îi cunosc părinții …

Am spus da, a urmat inelul, o vacanță de vis acasă, tot tacâmul.

Întorși în Franța a urmat o perioadă groaznică. Am plecat de la jobul respectiv datorită unor „românisme“, locuind vreo două luni de zile fie în hosteluri, fie într-un cartier atât de rău famat încât îți era teamă și să ieși să arunci gunoiul.

Eu mi-am găsit  un job la care eram plecat de la 6 dimineața până la 2-3 noaptea, ea își găsise ceva mai lejer.

Și brusc a intervenit răceala.

Brusc a început să nu mai vorbească cu ai mei, să nu mai îmi ofere nimic. Explicațiile sale pentru aceste lucruri au fost stresul prin care trecem și atât.

Ajunseserăm doi străini într-o casă și atât. S-a angajat într-o altă parte, la o firmă mare din Franța. Lucra part time, banii erau mai puțini dar eu trăgeam tare și lucram câte 20 de ore din 24 pe zi pentru a fi ok financiar.

Moment în care instinctul meu m-a tras de mână și mi-a spus… Hei, te înșală!.

Nu aveam dovezi concrete, pur și simplu simțeam asta.

Mi-am spus că poate e din cauza experienței anterioare, unde – tot așa – instinctul m-a tras de mânecă, l-am ignorat până la prima dovadă concretă.

Am spus să aștept și acum și am văzut un mesaj pe telefonul ei. Am vorbit cu sora mea și fratele meu despre asta, ei mi-au spus că sunt nebun, că nu se poate ca o femeie cu copil acasă, trecută prin multe greutăți să facă așa ceva.

Atunci ți-am dat și ție acel mail în care tu m-ai sfătuit să aștept, că poate nu este ceea ce cred eu.

Am confruntat-o și a ieșit un scandal monstru. Eu am fost crescut într-o casă unde mai erau certuri dar niciodată lovituri, ca dovadă că ai mei tocmai sărbătoresc vreo 35 de ani de căsnicie soldată cu patru copii.

Așa că nu am avut reacție când ea a început să mă lovească, să mă scuipe, să mă înjure :) totul pentru că aș fi crezut-o în stare de așa ceva.

Mi-am cerut scuze, moment în care ea a spus că luăm o pauză de la relație. Și am continuat așa vreo lună de zile, timp în care ea pleca de acasă, vorbea mereu prin SMS pe telefon și mă ignora.

Instinctul în continuare era pe spatele meu și îmi urla că mă înșeală. Dar am așteptat, chiar dacă a fost o perioadă foarte grea.

Am ajuns să mă cert și cu cei de acasă, care îmi spuneau că nu este posibil ce cred eu.

Și am tăcut și am înghițit. Până nu am mai putut.

Și într-o noapte, când ea era din nou plecată „în interes de servici“, am făcut un lucru de care nu mă credeam în stare.

Am devenit un mic hacker, i-am spart contul de Apple și am aflat tot.

Că mă înșela de când s-a angajat la noul loc de muncă cu un puști de 20 de ani. Am chemat-o urgent acasă, i-am spus tot iar reacția ei a fost la fel.

Că sunt un nebun, că din cauza obsesiei mele a ajuns să mă înșele și din nou palme, flegme, înjurături :)… am plecat în România pentru o săptămână să mă liniștesc.

Când m-am întors, am fost pus în fața faptului împlinit. Ea a schimbat contractul de chirie ce era făcut pe numele meu, pe numele ei. Și mi-a spus că am la dispoziție o lună să mă mut din casa mobilată de mine.

Și în fiecare seară eram amenințat că dacă nu plec, va chema poliția. Eu stăteam cu laptopul în brațe, fără să îi spun un cuvânt.

Ea intra în cameră și mă amenința, înjura etc.

Pentru ca într-un weekend să îmi spună că trebuie să dorm în altă parte, pentru că îi va veni iubitul acolo.

Și am ajuns să fiu ce nu credeam vreodată în viața mea, boschetar pentru două nopți :) două nopți petrecute în gări, autogări, McDonalds non stop. :)

Ah, am uitat să precizez că în continuare eu plăteam chiria. Ba mai mult, mi-a cerut înapoi și iPhone-ul făcut cadou… din banii mei.

Logic, am plecat după aceste întâmplări.

Am stat două luni într-o cameră complet goală.

Fără mobilă, fără absolut nimic.

Mi-am luat doar o saltea. Salteaua și laptopul. Atât aveam.

A urmat o perioadă în care mă amenința că dacă nu îi dau bani să își plătească chiria și viitoarea excursie a copilului ei în Anglia mă va reclama la Poliție pentru tot felul de invenții.

Și nu am mai rezistat, m-am întors în țară.

De atunci am rupt orice legătură cu ea. Dar am aflat că, după ce puștiul a părăsit-o, s-a întors la tipul cu care avea o relație în timpul în care a venit în Franța.

Pentru că el nu știa că ea a fost timp cu mine.

Sunt multe de povestit, dar nu te rețin. Cert e că s-a împăcat cu el, după care l-a înșelat cu un tip căsătorit. Iar el mi-a povestit toate aceste lucruri.

Ce vreau să spun e că … nu știu dacă e bine să aștepți sau nu.

Simți când persoana de lângă tine nu mai e cu totul lângă tine. Instinctul îți spune dacă te înșală sau nu.

Pleacă la primul impuls de acest gen și vezi reacția ei.

Eu, datorită acestor două relații, sunt acum un tip de 28 de ani, cu un job ok în orașul meu provincial, cu o stare financiară bună, dar blocat psihic.

Nu am mai avut nicio relație serioasă de atunci pentru că … nu mai pot.

Am avut posibilitatea unor relații cu tipe extrem de ok, din toate punctele de vedere, dar mi-a fost teamă să fac un pas. Iar acum ele îmi spun (bineînțeles, între timp au relații) că ar fi vrut să fie cu mine, dar că nu am făcut niciun pas. Și că le pare rău.

Am ajuns să mă trezesc dimineața, să merg la muncă, să mă întorc acasă și să mă uit la TV și pe laptop.

Nu mai îmi arde de ieșiri pentru că mai toți prietenii sunt căsătoriți.

Știu poveștile acelea că tu trebuie să te ridici de la pământ după astfel de faze, dar nu poți singur. Eu unul, cel puțin nu pot.

Știu că am nevoie de o persoană să mă împingă de la spate, dar știu și că ar trebui să ies să caut aceea persoană. Dar pur și simplu nu pot. Îmi e teamă de orice ar putea să fie serios și fug la primul semn pe care îl interpretez ca nefiind ok.

Și ca un mic sfat pentru „distinse“: atunci când îl aveți lângă voi pe „băiatul bun“, la care țineți, știți că îl iubiți, dar parcă nu vă oferă tot ce aveți nevoie… și brusc îl găsiți pe acel altcineva ce vă trezește și mai tare interesul.

Nu mai stați așa, nu mai prelungiți agonia. Tăiați în carne vie dintr-odată și lăsați-l pe băiatul bun.

Pentru că din moment ce ați găsit ce doriți în altcineva, băiatul bun va fi doar pe post de „rezervă“.

E ca și la dentist, mai bine extragi dintr-odată o măsea stricată, doare foarte tare, dar se vindecă pe parcurs, decât să ții o plombă care te doare mereu.

Și dacă după ce l-ați părăsit pe băiatul bun dar încă îl țineți ca și prieten… nu îl chinuiți.

Prima fostă, cea cu care nunta era deja pusă la punct, încă mă mai sună pentru a mă întreba ce flori să aleagă la nunta ei sau să-mi dau cu părerea despre care rochie de mireasă îi stă mai bine.

Sau, pentru că nu prea iese cu cel care îi va fi viitor soț (da, e chiar tipul cu care m-a înșelat) să mă cheme în club când iese, iar când ajung acolo, să îmi sară în brațe și să îmi spună ce dor îi e de mine, fiind bineînțeles amețită de alcool.

Știu, sunt și eu dus cu pluta că accept unele faze din acestea. Dar, repet, nu vă mai ajunge băiatul bun, scoateți-l cu totul din viața voastră :) altfel, ajunge un manager plictisit de viață și care dă randament doar la job…

Sper că nu te-am plictisit prea tare :)

1 comentariu despre "Cum se sfarmă inima unui bărbat"
  1. Luiza

    Ma mir cum de nu e niciun comentariu, poate n-au fost aprobate. As vrea doar sa-i spun acestui baiat bun ca nu toate femeile sunt atat de lipsite de scrupule. Singurătatea nu e soluția, e clar ca nu ești făcut să trăiești doar atat și să îți dorești mai mult. Poate n-ar fi rău sa mergi la un psiholog, care sa te ajute sa iesi din carapacea pe care ți-ai creat-o si sa vezi si de ce ai atractie la asemenea specimene. 28 nu e târziu, încă ai toate șansele.
    M-a furat valul… Ce o mai face acest ‘baiat’ acum? Daca a ramas in acelasi punct, sfatul meu ar mai putea ajuta. Inca nu e târziu.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.