Sari la conținut

Muzica.

Textul e mai jos. Dă-i un [PLAY] și citește.

Articolul.

Post. Mă rog, articol. Text de om. Degeaba.

Degeaba textul, nu omul. Mă rog, poate și omul.

Sunt unul dintre imbecilii care încă speră, de-aia nu se oprește.

Speră că dacă insistă să explice oamenilor că greșesc, ei se vor opri din a greși.

Și aici nu e vorba de greșelile care îi afectează pe ceilalți, e vorba fix de greșelile care-i afectează mai ales pe cei care le fac.

Stai că scriu în dodii… complicat și degeaba.

Vin.

Știi ceva? Mi-a dat tata socru (îi zic așa de alint, că Gigi mi-e tânăr) o sticlă de vin roșu de țară. Nu știu de unde l-a produs, dar e combinație.

Am băut două pahare și ascultând muzică mi-a venit să scriu ceva.

Că am ceva pe suflet…

Ne înstrăinăm.

Mi se pare că ne prostim. Că ne alienăm. Ne înstrăinăm. Că ni se topesc toate capacitățile de a comunica între noi și ne scufundăm încet într-o „vorbesc și mă doare-n cur de ce-aș putea asculta„.

Mi se pare că suntem din ce în ce mai categorici, mai puțin sociabili, mai puțin doritori să auzim altceva decât ce ne place să auzim.

Nesimțitori.

Mi se pare că devenim din ce în ce mai nesimțitori. Probabil și nesimțiți, dar nu de asta mă doare acum. Mi se pare că devenim nesimțitori.

Mi se pare că unii dintre noi au ajuns să stăpânească incredibil de bine cuvintele și limbile native și străine… pentru a nu mai spune nimic. Doar pentru a se concentra pe formă, nedorind să-și mai asume nimic legat de conținut.

În timp ce alții nu dau două șosete găurite pe formă, ucigând virgule și asasinând cratimi în simplul demers de a-i lua morții în penis unuia sau altuia. Căci… da, mă-ta are cratimă. Dar n-a apucat să ți-o mai explice și ție.

Atunci când beau devin pupăcios. Dar și amărât. Mă amărăsc oamenii. Care ar putea fi mișto din trei mișcări simple, dar refuză asta… preferă să fie șmecheri, tari, pă bulan.

Pentru că, vezi-tu, unii m-au jignit, alții m-au prețuit. Dar rareori am lăsat un om viu indiferent.

Pentru că iubesc oamenii. Așa… imperfecți și amețiți cum sunt.

Și văd binele în fiecare dintre noi.

Nesimțitori. Blocuri de piatră.

Și de-aia mă acrește când văd că devenim nesimțitori. Pentru că cei nesimțitori nu mai ascultă, nu mai văd, nu mai recepționează nimic.

Sunt niște blocuri de piatră. Inutilă.

Și nu cred că există lucru mai trist pe lumea asta decât să ai la dispoziție cele mai șmechere mijloacele de comunicare inventate vreodată, să ai la dispoziție toate limbile Pământului folosite vreodată, să ai la vârful degetului arătător toate platformele online existente… și tu să fii doar un bloc de piatră inutil.

20 comentarii despre "Blocuri de piatră. Articol scris degeaba."
  1. Cristi Moldovan
    Cristi Moldovan

    Cand alergi in galop de motocicleta, concentrat doar la imperfectiunile asfaltului ce se-ntinde inatinte-ti; cu casca ce-ti imbratiseaza strans craniul si o ploaie mocaneasca ce-ti curge prietenos pe spate… n-ai cum sa admiri peisaje, n-ai cum sa auzi tril de zburatoare sau zumzet de albine. Esti doar tu, cu viteza si graba ta – si nimic altceva. Nesimtitor la tot Universul ce se desfasoara in paralel cu drumul tau. Unde dracu’ ne grabim si de ce ne trebuie motocicleta, nu stiu… Dar asta e trendul; asta facem toti: alergam de nebuni, ne agitam, traim in fuga si nu ne mai ajunge viata. Ne zbuciumam de dimineata pana cadem lati de oboseala, de multe ori dincolo de miezul noptii. E o vrie continua existenta noastra. Cu telefoane fara de care e inacceptabil sa plecam de-acasa , cu emailuri de raspuns “imediat”, whatsapp cu sute de mesaje inutile si grupuri de la care asteptam reactii cand postam o poza ce ni se pare haioasa… Gonim agonizant pe motocicletele noastre si nu mai avem timp sa vedem cum infloresc copacii, sa auzim copiii razand, sa admiram cum rasare Soarele, cum inverzeste padurea…
    Doar din cand in cand, daca in drumul nostru vedem un accident – un alt fost zbuciumat caruia i s-a terminat cararea, ne oprim o clipa si cugetam… La nimicnicia noastra, la efemeritatea omului pe Pamant. A oricarui om, inafara de noi… Dar ne scuturam repede – noua nu ni se poate intampla! Uitam si plecam mai departe pentru ca avem treaba. Punem din nou casca, alergam de nebuni…
    Blocuri de piatra pe motociclete. Nesimtitori. Ne grabim… unii chiar prea tare.
    Eu, iubitor de oameni ca si tine (bine, si de femei ), SPER ca asta e motivul impietririi noastre: viteza! Da-mi voie sa cred asta si sa sper ca intr-o zi ne vom intoarce la mersul pe jos. Apasat, cinstit si cumsecade. Sper.
    Macar a fost bun vinul? Ala rosu… de tara.

    răspunde
    • gina

      Cel mai frumos e sa privesti peisajul de pe motocicleta))); ,dar dupa o zi tot in blocuri de piatra ne intoarcem ramanem cu pozele din telefon…!Suntem o natie de oameni tristi-blocuri de piatra.

  2. Adelyna

    Asa este Cabral. Lumea este piatra!
    https://youtu.be/KHXarSaCtqU

    răspunde
  3. Alina

    Foarte bine spus,si frumos…

    răspunde
  4. Alina

    Foarte bine spus!!!

    răspunde
  5. gina

    Mai educati dar mai nesimtitori , ne oprim o clipa sa admiram florile de cires apoi revenim imdiat in „blocul de beton”!

    răspunde
  6. Felicia

    Draga Cabral, daca macar un om l~a citit si l~a distribuit nu e degeaba.Zambeste in continuare pentru ca zambetul tau larg vine din sufletul tau mare si crede~ma aduce bucurie pentru milioane de oameni, chiar daca pentru cateva minute,tot bucurie se cheama!!

    răspunde
  7. Ana

    Am…am cateva exemple de astfel de „pietre” ,care am crezut ca sunt asa la suprafata si au vreun burete pufos, ascuns…dar de trebuie sa pastreze niste ” aparente” ptr sfanta supravietuire. Am analizat putin….i-am ascultat mai mult….ei chiar nu simt …adica e ceva natural, ca si cum nu simti frigul sau caldura. Nu ai cum sa te lupti cu asa ceva …si fara sa fiu lipsita de modestie …vine din capacitatea persoanei…constienta sau nu ..de a evolua, adica care om inteligent face rau?!? Am primit si 2 raspunsuri gen „dar esti prea sensibila”, m-au amuzat copios, nici nu aveau legatura cu subiectul, dar pietrelor le place sa loveasca, atat fac, partea lovita e tot ce primesc, altfel sunt doar niste pietre cazute….

    răspunde
  8. Marian

    nu, nu ți se pare…. :(

    răspunde
  9. MRL

    Dureros de adevarat …m.ai lovit in plin in aceasta dimineata …

    răspunde
  10. Camelia

    Stapanesti foarte bine tehnici de psihologie inversa:)

    Dar..bun articol, real, macar de ar mai trezi robotei din somn!

    răspunde
  11. Iulia

    Cabral, cu fiecare postare de genul acesta, pe care o faci, simt tot mai mult ca am luat decizia corecta atunci cand m-am oprit impreuna cu sotul meu din iuresul: program de 9 ore (o ora pauza) plus aproape inca doua ore petrecute in trafic, pe drum. Am spus stop, am inceput sa lucram la o mica afacere impreuna de acasa, ne-am susținut reciproc, am facut un copil. Treaba merge greu, cu urcusuri si coborasuri dar este spre bine. Noi ne tinem tari, speram sa reusim sa consolidam din ce in ce mai bine „fortareata” noastra de acasa. Da, multi ne-au judecat, da, multi prieteni s-au indepartat de noi, ne privesc ca pe niste ciudati dar noi ne simtim bine si ne straduim sa avem grija si de sufletul nostru, nu doar de partea materiala. Cred ca daca iti doresti cu adevarat „sa te dai jos de pe motocicleta”, se gasesc solutii.

    răspunde
  12. HDcao
  13. Chris

    Am observat și eu asta. Încercăm să înlocuim interacțiunea umană cu tot felul de artificii, începând cu tehnologii din ce în ce mai avansate și terminând cu închiderea în noi înșine.

    răspunde
  14. Proiect

    Cum iti pastrezi umanitatea asta si reusesti sa vezi si partea buna in fiecare om? Sau e doar un drum lung pana aici, un proiect de viata care te-a adus pana aici? Ori poate l-ai adaptat din mers si in final este un rezultat reusit? Oricum, nu e finalul :)

    răspunde
  15. vasilescumihaela

    Mda… bolovani. Am obosit sa ma tot ciocnesc de ei, d’aia ma inchid tot mai des in mine si caut sa ma bucur de lucruri simple fara legatura cu interesele comune, politica comuna, intrigile comune, mizeriile comune, personalitatile ofensate de adevar sau alte artificii… Si tu vrei cu niste vorbe sa urnesti bolovanii din loc, se te asculte si sa-ti mai si raspunda? Haida de! Chiar ca degeaba… :)

    răspunde
  16. Adelina

    Frumoasa melodia si mesajul de la final. Avem nevoie de mai multa iubire de oameni, indiferent daca e „aproapele meu” sau nu.

    răspunde
  17. Karmapolice

    Awwww iubitorule, noi te iubim si nu sintem nesimtitori la muzica asta divina….dar da si eu ma observ cum ma racesc…self defense

    răspunde
  18. Mihnea G.

    Super melodia si incheierea articolului :)

    răspunde
  19. Sorin Voicu

    Mda… Norocul meu este că sunt mai bătrân. Merg pe jos, mă uit în jur, nu mă grăbesc nici măcar când mă duc la slujbă. Am mașină, dar nu o folosesc decât la strictul necesar și cel mai mai mult în afara Bucureștiului. Azi de exemplu am admirat un corcoduș la Obor. Mirosea de te trăsnea. Plus mierlele, vrăbiile. Apucați-vă serios de fotografiat. Pe bune, vă scoate din casă, vă transformă… O să vedeți lucrurile „banale” în altă lumină. Cabral știe cu siguranță ce vreau să spun. Apropo, cred că ar trebui să scrie despre experiența lui cu fotografia. De filmări nu mai zic. (Muncă de te rupe, dar și distracție)
    :)

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.