Sari la conținut

– Bai, l-am cunoscut. M-am vazut pe mine in locul lui, m-am recunoscut…

– Cum v-ati intalnit?!

– Hai ca vin pe la voi. Se supara Andreea?

– Vino incoace, lasa prostiile…

Si a venit. Dupa ce-am stat cu El Pictor pana la 2 dimineata sa terminam de instalat noul computator al Andreei (da, m-am miscat repede cu cadoul) a venit si-am stat de vorba vreo 3 ore. Mi-a povestit si n-am mai putut sa adorm. Da-i [play] melodiei si cunoaste-i povestea, de vrei.


In inima noptii te framanti, respiri agitat, iti potrivesti din nou perna si-ti infigi tampla in ea ca si cum ai incerca sa lovesti starea asta si s-o spargi, sa se duca departe. Ai vrea sa fi disperat, ai vrea sa urli, iti doresti din toata inima sa plangi, dar nu poti. Singuratatea te strange de gat, iti usuca lacrimile inainte sa apuce sa-ti alunece pe obraz si sa-ti spele macar o parte din durere.

Stomacul ti se strange la fiecare cateva secunde, ti-e cald si te sufoci, oftezi adanc sperand ca o data cu aerul expirat sa te lase si apasarea aia de pe piept.

Stai cu ochii deschisi si privesti in gol, in golul din tine, care parca se mareste cu fiecare respiratie, cu fiecare clipire, cu fiecare secunda.

A plecat cu altul. Spus asa e simplu, sec, aproape chirurgical. Ai adauga zeci de invective, sute de pareri de rau, mii de acuze, milioane de regrete… dar cand o spui atat de sec, pana si atunci cand esti singur, simti ca nu mai e nimic de adaugat.

N-ai gresit cu nimic, cel putin nu cu ceva atat de grav incat sa plece. Nu, e clar ca nu-i vina ta, ai invartit ideea asta in cap pana cand ai analizat ultimul gest, ultima vorba, ultimul gand. Nu e vina ta, degeaba incerci sa-i gasesti scuze.

Apoi iar iti vine in cap intrebarea aia proasta, Oare cu ce este el mai bun decat mine? Poate este, poate nu-i mai bun… insa ti-e sigur ca ea n-a gandit asa. Nu ar fi avut timp sa-l cunoasca atat de bine pentru a va pune in balanta, pentru a decide, oricat de rece ar fi gandit. Nu ai vrea sa crezi ca te-a parasit pe tine pentru el, vrei sa crezi ca te-a parasit pe tine. Si punct. Si asta crezi, si te intorci la a te intreba unde ai gresit. Dar stii ca n-ai gresit.

Si mai stii ceva… e singura femeie care te-a facut atat de fericit. Parca te-a luat in maini ca pe o plastilina si te-a transformat din omul agitat si fara directie in… barbatul fericit ce-ai tot fost in ultimele luni. Daca ar trebui sa scrii aici, acum, cum a facut ea posibila metamorfoza asta nu ai putea. Gesturile, vorbele, faptele ei pareau toate normale si uzuale, nimic extraordinar.

Si totusi, suma gesturilor ei a insemnat pentru tine magie. Si cel mai uimitor a fost pentru tine ca nu parea sa faca nici un efort in a te schimba atat de mult, tot ce facea parea natural si fara de efort. Si totusi, tu stiai ca esti o plastilina tare, aproape un bloc de egoism si cinism… dar ea a reusit sa darame totul prin niste mangaieri si vorbe parca fara insemnatate.

Dar si cand a plecat la fel a facut-o… fara sa para ca face vreun efort, fara sa para ca o apasa ceva, a parut ceva… ceva la fel de natural! Si asta te ucide, parca nu ai insemnat nimic pentru ea, parca voi ati fi facut parte dintr-un cotidian care se schimba precum imaginile care alearga pe geamul unui tren.

Rememorezi clipele, vacantele, bucuriile traite impreuna. Toate astea par pentru tine mai importante decat tot ce-ai trait pana la ea. Si totusi… ea a plecat si le-a abandonat in bratele si-n mintea ta fara sa para ca ar fi pretuit ceva din toate astea. Si asta… treaba asta doare si ea.

Vrei un sfat, o vorba buna, un pai de care sa te agati? N-am. Iti spun verde in fata ca vei suferi mai mult de-atat. Mult mai mult. Te vei simti din ce in ce mai gol pe dinauntru. Vei seca pe dinauntru, te vei usca. In fiecare seara, atunci cand toti vor fi plecati din jurul tau, te vei infasura in voaluri de disperare, vei febril ceva – orice! – de care sa te agati, sa-ti dea un sens, o directie sau macar o clipa de liniste! Dar nu vei gasi altceva decat disperarea aia care se va lipi de tine ca un tricou udat de ploaie.

Si-ti mai spun ceva… nu o vei uita niciodata. Iti vei aduce aminte vag cum arata prima fata cu care te-ai iubit trupeste, poate vei putea tine minte primul sarut… poate. Dar pe ea iti spun sigur ca n-o vei uita niciodata, ea va fi cea care te-a frant, care te-a adus in farame, cea care te-a insemnat pe viata.

Iti vei aduce aminte mirosul ei, iti vor suna in urechi gemetele placerii ei cu tine pe vecie, vei vedea putin din ea in toate viitoarele femei ale vietii tale, dar vei gasi doar farame, niciun intreg. Te va chinui pentru totdeauna, ea, cea pe care ai iubit-o ca un nebun si care te-a parasit pentru un altul.

Stiu ca te intrebi cine sunt si de unde stiu toate lucrurile astea despre tine, despre voi.

Eu sunt cel pe care l-a parasit pentru a fi cu tine.

33 comentarii despre "1/200, F/5.6 , ISO 200"
  1. delia

    Iti curg literele din degete,ceva de speriat.

    răspunde
  2. delia

    O fi aparatul de fotografiat la mijloc?

    răspunde
  3. crysse

    Dar si cand a plecat l-a fel a facut-o…

    răspunde
  4. lili

    Ma regasesc complet in povestea ta. Doar ca eu sunt cea care paraseste- simplu si natural.
    Regretele sunt mult prea tardive acum. …Chiar si aseara ii simteam mirosul pielii lui. Inca ii simt respiratia lenta si grea in ceafa mea. Ii aud si vocea:(
    Vei ramane mereu in sufletul meu, desi am ales sa plec de langa tine.Pentru binele fiului tau,nu pt un alt barbat.

    răspunde
  5. Teo

    Trist şi amuzant în acelaşi timp.

    Prima decepţie e la fel pentru toţi. Diferă doar raportul iubire/egoism, dar, în general, este subunitar. Pentru că suntem, prin definiţie, fiinţe egoiste. Doare să ţi se ia ceea ce te făcea fericit şi să simţi că altul e mai bun.

    Important e să-nveţi două chestii: să fii fericit cu tine însuţi, situaţie în care poti privi orice persoană deosebită ca pe un bonus şi o poti vedea ca pe ceea ce este (nu ca pe cineva responsabil pentru fericirea ta) şi să devii mai bun în fiecare zi.

    Dacă nu, o vei păţi din nou.

    răspunde
  6. Pingback: El Pictor | sufletpereche

  7. ionnis
  8. Anidor

    tot ce scrii e ingrozitor de real….doare ca draq….simti ca mori acolo pe loc, ca nu te mai ridici niciodata de jos….ca acolo vei ramane pt totdeauna, simti cum ea/el iti smulge inima din piept cu atata forta….te doare fizic….insa te ridici, te culci, si a doua zi o iei de la capat….la fel…toate noptile sunt date pe repet…pana intr-o zi….cand plangi la fel de mult….insa nu mai doare….durerea fizica a disparut, insa golul din suflet e tot acolo…la fel de adac…si stii ca nimeni nu o sa-l mai poata umple la fel….ramane acel….acea….pe care l-ai iubit cum nici tu nu stiai ca poti sa o faci…

    răspunde
  9. ioana

    e valabil si la feminin… e de-ajuns sa schimbi ‘ea’ cu ‘el’ si vei avea imaginea sufletului meu… EXACT ca a prietenului tau…
    durere crunta…

    răspunde
    • dafina

      da… e foarte greu. o parte din suflet iti pleaca si e ca si cum n-o sa-l mai recuperezi niciodata… Cabral, am impresia ca sunt mult mai multe ‘ele’ care trec prin astfel de momente decat ‘ei’…. Soarta!

  10. Rares20

    Sad, but true. Fain articolul :)

    răspunde
  11. ale

    Pierderea cuiva drag este Golgota fiecăruia dintre noi. Este cel mai negru punct și cel mai urât coșmar. Abia atunci înveți să alegi uitare/iertarea/valorizarea. Sau te afunzi într-un drum fără capăt. fiecare își alege un alt drum, așa cum știe mai bine. Toate chestiile importante de pînă atunci devin apă chioară. Prezentul devine infern. Aud deseori în stânga și dreapta mea (de la prietene, cunoștințe, colege, partenere de conversație pe forumuri sau blog etc) despre drame personale, pierderi tragice personale sau ale partenerilor, îndoieli și neputință, clacare și resemnare, ori –pur și simplu- mers mai departe. Am trecut prin asta și, oricum ai da-o, suferința poate da adevărate lecții de comunicare. Ea nu caută, ea alege direct. Nu există să uiți, nu întotdeauna. Nu uiți, poate arunci în timp, într-un colț al minții. Nu merge întotdeauna faza cu timpul, că vindecă. La mine nu a mers dar probabil e o amăgire căci, dacă stau bine să mă gândesc, mă umflă și acum plânsul când dau de dor și de raftul cu amintiri din dulapul minții. La cei foarte dragi mie nu a mers. Poate doar a șchiopătat, o idee, pe calea timpului ireversibil. Mă întreba ieri o amică, ,,Ce mă fac, Ale!?”. M-a lovit frontal, mi-am reamintit durerea celor dragi, conștiința încărcată (nu știam cum să fac să fie mai bine, ce aș putea să fac, să fiu pur și simplu, acolo, mereu). Nu există un răspuns și o acțiune standard, cred eu. Am început, evident, să o încurajez din tot sufletul meu (și chiar credeam, cred, ce i-am spus!). Dar, oprindu-mă o clipă, constat amar că totul era vorbărie goală în acel moment. Nu ai cum, pur și simplu nu ai cum să faci pe cineva să treacă peste, eventual să-l faci să se simtă o idee mai bine. Dar ai cum să-l faci să se descarce, lăsând calea să-și spună tot oful, toată implicarea emoțională și jalea de necuprins. Ai cum să-i dai importanță și curaj, prin plângere și acceptare. Nu poți anticipa nimic, dar poți caăuta adaptarea. Cuvintele pot face mult bine. Dar tot cuvintele lasă cele mai mari urme, căci reamintesc întruna durerea. Tăcerea, nici ea nu e mai prejos. Poate limita o durere sau o poate amplifica. Tăcerea e totul în marile momente. Atunci când ești persoană direct/indirect implicată în durere (prin pierderea cuiva propriu drag sau prin pierderea cuiva drag pentru altcineva foarte drag ție), nu poți găsi un model de comunicare eficient pentru durerea ta sau pentru durerea lui/ei. Desfășurarea de forțe exterioare devine punct de căpătâi în urlete. Poți doar să te desfășori, să apelezi la cineva, face to face sau pe net, poți să stai alături de ceilalți dragi. Să te desfășori, să-l lași/s-o lași să se desfășoare, să-ți alegi/să-și aleagă tăcerea și ușile închise, tu doar fiind acolo. Simplu și, paradoxal prin acțiune, îți este și ție extrem de greu. Tu, ca persoană indirect legată, suferi în tăcere, de suferința și durerea lui/ei. Înveți că sufletul și mintea, ca două lucruri distincte, nu mai coexistă împreună în astfel de situații. Înveți că ești total neputincios, poați doar să fii și atât. Dragostea face enorm de mult bine, dar tot dragostea poate doborî. Înveți că problema lui/ei nu poate deveni a ta, oricât ți-ai dori să găsești o cale. Înveți amar cât de greu e doar să fii lângă cineva. Nu e vorba de sacrificarea propriului timp, ci de durerea de a ști durerea lui, de a ști și că vei trece și tu, la un moment dat, prin asta. În acest caz, uitarea nu mai devine victima trecutului, ci o cale de mijloc printre durerea și negativismul asociate acceptării realității, asociate unei resemnări fără seamăn. Mângâierea și îmbrățișarea, ca arme prezente, devin uneori, cel mai bun aliat. Alteori, contra timpului. Din păcate, de cele mai multe ori, simti nevoia singurătății.La dureri nu e ca și la marile bucurii, durerile ți le ții pentru și cu tine, cum spuneau marii filosofi. Aici, ușile închise nasc un spațiu propriu care vindecă numai speculativ. Aici nu există ferestre deschise. Aici chiar e sfârșitul lumii, până te vei trezi într-o zi și te vei simți mai liniștită. Numai tu ai răspunsul lor în timp și calea de a le parcurge în propriul fel. Devii mai atașată de trecut și de toate amintirile, mai puțin implicată în viitor. Da, știu, este greu. Simți că tot rostul de ți-l știai nu mai e al tău și, mai presus de orice, nu știi cum să mergi mai departe fără acea persoană. Nu că nu ți-ai fi pus problema ci, pur și simplu, nu știi. Senzația durerii animă senzația inimii că bate fără rost în acel moment. Toată lumea din jur ți se pare că te tratează ca pe un clișeu. Întoarcerea la propriul timp și fuga de prezent dă naștere la scenarii ireale, dar și la revelarea unui curaj/unei puteri nebănuite în suflet. Nici nu știai că poți fii atât de puternică, de curajoasă. Clișeul “ nu ești singură“ dintr-odată nu mai pare atât de gol. Realizezi în propria manieră cum bagajul emoțional ți se duce de-a valma, cu tot cu un suport real și viu în fața ta. Dar mai realizezi și că începe un nou drum, în care trebuie și simți că vrei să fii mai puternică, pentru că numai tu poți face asta pentru tine. Ești singura care deține cheia. Pentru că da, ai pentru cine și ce trăi mai departe, chit că o faci în memoria acelei persoane sau pentru cel drag, sau pur și simplu, pentru tine, respectându-ți propria rezistență interioară și propria existență. Generarea de lacrimi devine generare de emoții și descărcare. Ceilalți oameni dragi îți sunt aici, acum. Așteptarea dureroasă pentru tine este izbăvirea de durere pentru alții. Pentru persoana pierdută și pentru trecutul tău. Plângi, plângi, scoate tot afară. trântește, fă ce vrei, oricum nu te vede nimeni, dacă nu vrei. Alegi astfel, să fii tot TU, nu mai ușoară, ci mai împăcată cu tine și cu noul viitor. Ai făcut tot ce puteai, din toata ființa ta, nu ai de ce să te mai învinovățești. Culpabilizarea nu scoate la lumină emoția vindicativă a durerii, o accentuează. Poți fi tot TU în continuare, în alt mod. Nu ești experiment social, ești un om! Privește, o clipă, în jur. Numai tu, numai voi știți propriul răspuns, propria cale. Curaj, din toată inima. Liniștea vine în timp, sper eu. :( inca il astept sa revina sau macar sa treaca durerea

    răspunde
    • Olivia N

      Nu-l mai astepta…daca a plecat nu e jumatatea ta , nu e omul potrivit pentru tine

  12. loredana

    aa si dupa o deceptie ca asta cum naiba iti revii?mai bine zis cum ajungi sa iubesti din nou?cel putin eu mi-am inchis inima si incerc de ceva timp sa o redeschid…

    răspunde
  13. ade

    impresionant si profund!! nu cunosc sentimentele astea dar din povestea ta …oricat de dureros ar fi pare frumos sa simti ceva pentru cineva:) eu sunt mai insensibila de fel…poate o sa ma schimb vreodata

    răspunde
  14. Lara

    Si-ti mai spun ceva… nu o vei uita niciodata.
    ASTA DOAR PT. CA barbatii apreciaza mult o femeie care-i paraseste. N-o uita niciodata.
    Am zis asta unei femei iar ea mi-a raspuns: “Las ca nici noi nu suntem mai bune.

    răspunde
  15. A

    Eu zic ca, cea mai mare problema a noastra, ca omeni, legat de acest subiect, e ca, atunci cand intram/suntem intr-o relatie cautam ca celalalt sa ne fie “jumatatea”. Adica il placi pentru ca vezi in el calitatile care tie-ti lipsesc, sau sunt estompate, de aici vine si vorba:”ma completeaza”. Si cand pleaca, parca a plecat cu jumate din tine. De acolo vine durerea si disperarea. Asta e un semn ca nu era o relatie “sanatoasa”. Cand esti intr-o relatie in care celalalt te face sa te simti “tu”(ca si intreg), care-ti insufla incredere, care te face sa “stralucesti” si sa dai tot ce e mai bun tin tine (si viceversa), abia atunci poti spune ca e o relatie “sanatoasa”. Si chiar daca se termina, din diverse motive, nu intervine acea disperare, exista toata sansa sa ramaneti/ramanem chiar prieteni.

    răspunde
  16. vert

    ‘If you have the ability to love,love yourself first.’
    Trece,cum-necum,să mor eu dacă nu trece !

    răspunde
  17. Liv

    @Cabral. De ce titlul asta?

    răspunde
  18. adnana

    Prin dureri ca acestea cunosti ca esti om. Prin emotii care iti sfasaie sufletul atingi geniul.Eminescu’saracu din durerea inimii a scris versuri care pana in ziua de azi alina dureri inaltatoare. Se zice ca fericirea e inaltatoare, dar eu cred ca si durerea e inaltatoare. Asa cunoaste omul masura sufletului.

    răspunde
  19. OliAndo

    Buna Cabral,

    Eu sunt ea. Eu am plecat, eu l-am parasit. Dar nu pentru un altul. Nu. Am plecat dupa 8 ani (si au trecut 2 ani de atunci) pentru ca nu mai puteam. Pentru ca in 8 ani un om se poate schimba extraordinar de mult, pentru ca desi faceam ca totul sa para usora, incepuse sa fie din ce in ce mai greu. “Povara” unei relatii trebuie impartita in mod egal, altfel cel care se implica mai mult la un moment dat va obosi, si nu va mai vrea sa faca nimic. Asa s-a intamplat si cu mine, nu am mai putut, nu am mai vrut, am obosit. Chiar daca nu am mai putut sta, il vad peste tot si in orice fac, si oricat de greu mi-ar fi sa recunosc o parte din mine inca il iubeste. Insa nu il mai iubesc pe el cel de acum, il iubesc pe el cel de atunci.

    Eu sunt o persoana optimista, chiar cred ca nu a fost sa fie, si ca ce este al meu este pus deoparte. Eu stiu lucrul asta. Oricum pe primul plan este cariera, crede-ma la 7 dimineata sunt la birou si numai pe la 9 seara ajung acasa. Aceasta este prioritatea mea acum.

    Prietenului tau ii pot da un singur sfat: sa-si stabileasca targete zilnice (astazi nu ma gandesc la ea), sa se implice cat mai multe activitati ce presupun activitati fizice (sa se dea cu tiroliana, sa se catere pe munte) sau intelectuale – astfel va avea mintea ocupata. Sa faca doar lucrurile care ii plac. In timp durerea o sa-i treaca, totul va trece si cel mai important a invatat o lectie cruciala. A invatat ca in orice moment a relatiei baza este comunicarea.

    O zi frumoasa in continuare,

    răspunde
    • Ozana

      Cabral, foarte, foarte frumos scris! + 1 :D
      Din fericire, femeia/fata care a facut asta, dupa cum a scris si ea mai sus, cu siguranta a avut motivele ei (iar eu stiu ca nu a scris toate motivele, din simplul motiv ca nu vrea sa-si raneasca fosta iubire)!
      Nu inteleg de ce numai partea asta de poveste o aud/citesc mai tot timpul… cea din partea lui..Cu totii stim ca femeile, in general, sunt mai mamoase, mai iubitoare, mai atente.. dar, daca au taria sa aleaga pentru fericirea lor, sunt aruncate in lacul cu r… nu ti se pare ciudat acest paradox?
      Eu personal am facut ce povestesti tu mai sus (ideea in mare, nu particularitatile) si iti garantez ca si pentru mine dar, si pentru el, a fost o alegere inteleapta! Si nu am facut-o o singura data, ci de 3 ori, cu 3 persoane diferite! Am vrut mai mult, fiindca stiu cine sunt si stiu ce am nevoie! Crezi ca am gresit?

  20. Cornel

    Cat adevar in vorbele tale. Nu as fi putut sa-mi exprim trairile mai bine decat ai facut-o tu. Noptile nedormite, disperate, framantarile. Orice lucru, clipa, ce in mod normal ar fi fost o bucurie, pentru mine nu mai reprezenta nimic. Nu vedeam scaparea nicaieri. Iar incercarile ei de contact… care nu stiu ce se vroiau a fi… ocaziile nenumarate in care ma suna sau imi scria vreun sms ca sa ma intrebe ce fac (chiar isi cumparase un SIM special pentru asta), ori imi trimitea vreun e-mail amuzant, mai rau imi faceau. Pana in ziua cand dupa ce am vorbit cu ea intr-o anumita imprejurare, am spus in sinea mea “Gata, pana aici, mi-a ajuns!”, iar din acea clipa n-am mai dat niciun raspuns.
    Desi de atunci a trecut mai bine de un an si jumatate, desi am trecut si prin alte relatii, EA este prezenta si acum in sufletul meu, profund ancorata. Acele relatii au estompat intrucatva senzatia de pierdere. Putin cate putin. Au fost bune si acestea, cu bune cu rele, fara sentimente, nu neaparat cu egoism, m-au scos din nisipurile miscatoare in care ma aflam, mi-au redat oxigenul si vointa de a ma trezi dimineata si a ma apuca de treburile cotidiene, au readus un sens in viata mea. Cu greu am putut sa privesc cu adevarat persoana ce se afla in fata mea, privirea mea mergea mai departe spre EA. Sufocandu-ma intre patru pereti, cu ajutorul prietenilor de suflet, am iesit cat am putut de mult in lume, am cunoscut oameni frumosi alaturi de care am incercat sa regasesc bucuria vietii, am cautat in fiecare moment liber cate ceva de facut care sa-mi distraga atentia de la apasare, am incercat experiente noi si diverse, o iesire la film, o tura cu bicicleta, o expeditie montana etc., iar astfel am reusit, dar nu pe deplin, sa traiesc momentul de bucurie ce mi se oferea. Spun nu pe deplin, caci undeva ceva ma retinea sa simt fericirea. Pentru ca nu ma simteam intreg. Si din pacate nici acum nu reusesc sa traiesc totul la intensitate maxima.
    Cum ai spus si tu, sunt constient ca va ramane mereu cu mine, nu voi putea inlatura cicatricea, dar sper ca intr-o buna zi aceasta sa nu mai doara si sa nu ma mai influenteze. Mai traiesc si acum momente in care simpla adulmecare a unui parfum asemanator aceluia ce ea il folosea, un zambet, un ras oarecare prins din mers, ce le identific cu ale ei, ori un anumit loc ce-mi aminteste de noi, imi provoaca o stare de sufocare, simt ca pic in neant. Mi-e inca teama de ziua in care o voi reintalni, caci cu siguranta se va intampla.
    Caut inca persoana care sa ma reintregeasca. Sper sa o gasesc cat mai curand si sa imi dau seama ca ea e ACEEA, sa o simt pe ea si numai pe ea, fara reminescente, sper sa-mi mai pot deschide sufletul si sa-mi regasesc fericirea, iar din trecutul fiecaruia sa se iveasca doar ceea ce e bun.
    Orice-ar fi, in ciuda greutatilor, tristetii, trebuie sa incercam sa pretuim fiecare clipa pe care o traim si sa asimilam orice bucurie din cele mai simple lucruri, sa continuam sa visam, dar in acelasi timp sa fim cu picioarele pe pamant.

    răspunde
  21. Adrian

    dar sa privim problema din partea cu tragaciul:

    E 4 dimineata si inca nu dormi, respiri agitat si nu intelegi de ce, totul e ca si pana acum si parca totul e schimbat. In relatia ta e soare, iar in suflet negura.

    Te gandesti cum de ai devenit centrul universului ei, dar oare chiar esti centrul universului? Sigur nu esti o copie, o dorinta a ei de a retrai ceea ce a fost adaugand o plus valoare in persona ta? Dintr-o data te cutemuri si te gandesti febril daca esti intr-adevar acel om original pe care spune ca-l iubeste?

    Toate astea sunt de fapt inceputul. Fiecare zi, ora, minut devin semne de intrebare. Studiezi comportamente, al tau, al ei, al vostru impreuna. Faci asta pentru ca vrei un raspuns. De fapt nu vrei orice raspuns, ci l-ai vrea pe cel negativ dintre cele doua posibile. Dar iti lipsesc informatii. Informatii pe care n-ai putea sa le ceri sau sa le afli fara a te adanci mai mult in disperarea care oricum te cuprinde.

    Ai vrea o dezlegare, un miracol care sa te scoata din aceasta stare ce pare a exista in afara ta, pentru ca intre voi totul este frumos, e chiar viata pe care ti-ai dorit-o de atata vreme.

    Si da, tu chiar nu esti vinovat de nimic, nici ea nu e, chiar nu exista nimeni pe care sa poti da macar vina, sa-i ceri socoteala printr-un strigat mut. E prima data in viata ta in care ai dori sa stergi un moment din tecut, sa-l faci sa nu mai existe, pentru ca din acel moment creierul tau a luat-o razna: e vorba de momentul in care l-ai cunoscut pe cel cu care a avut cea mai lunga relatie din viata ei.

    răspunde
  22. mia

    Foarte ..dureros spus…
    Stiu cum e.Been there, done that.
    Si desi nu credeam ca e adevarat ce am citit intr-un site cu oameni mai destepti decat mine , dupa 3-4 luni de chinuri incepi sa-ti revii. Si nu te mai gandesti asa des, apoi trec zile intregi in care nu te mai roade ca apoi sa gasesti pe altcineva cu care sa o iei de la capat :)

    răspunde
    • ale

      eu sunt deja in vartej de 8 luni si nu a trecut imi e mai dor de el decat mi a fost in prima zi de chin …si desi doare tradarea lui mai groaznic ma sfasie lipsa lui:(

    • mia

      Pasul1: stergi orice nr de tel. mail, mess pe care il ai de la el, arunci orice mutunache primit de la el. Refuzi sa-i mai raspunzi la tel. Daca insista porti o discutie serioasa in care ii spui ca nu vrea sa te mai sune pt binele tau. Daca traiti in acelasi oras incearca sa eviti locurile unde stii sigur ca ai putea sa-l vezi.
      Pasul2: Iesi afara, suna-ti prietenii vechi si cunoate altii noi.
      Pasul3: Gaseste neaparat pe cineva cu care sa faci sex.
      (cel mai important. Nu mai lua deloc, dar deloc legatura cu el pentru cateva luni bune.)

  23. Catalina

    Deci m-ai facut sa plang….scrii atat de bine !!!!!

    :)

    răspunde
  24. Crys

    :( Chiar daca stergi totul despre el/ea, chiar daca nu il/o mai vezi niciodata .Nu vei uita ever!
    Nu ai cum,asa cum a spus si Cabral “Ea va fi cea care te-a frant, care te-a adus in farame, cea care te-a insemnat pe viata.”
    In cazul nostru El:)

    răspunde
  25. Adriana Tk

    Superb final, citeam…citeam… si nu prea vedeam legatura cu postul de la care am facut redirectionarea aici, dar la final …ce final, prea frumos. Si-am am zis AhA! Touché, Touché, Mister Pussycat. Dar ma gandesc ca, inca mai am ” pretene” care vin si spun la fel: ” fathhaaa ce i-a facut asta al meu lu aia, lu fosta, mama ce proasta e… a lasat-o ptr mine… etc”. Nu stiu daca sa rad sau sa imi fie mila. Oi fi om rau daca si rad si mi-e mila in acelasi timp? :P

    răspunde
  26. Adriana Tk

    Superb final, citeam…citeam… si nu prea vedeam legatura cu postul de la care am facut redirectionarea aici, dar la final …ce final, prea frumos. Si am zis AhA! Touché, Touché, Mister Pussycat. Dar ma gandesc ca, inca mai am ” pretene” care vin si spun la fel: ” fathhaaa ce i-a facut asta al meu lu aia, lu fosta, mama ce proasta e… a lasat-o ptr mine… etc”. Nu stiu daca sa rad sau sa imi fie mila. Oi fi om rau daca si rad si mi-e mila in acelasi timp?

    răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *