Sari la conținut

Dă-i un [play] și citește… de ai timp, de nu ești pe fugă…

Nu știu cum a ajuns viața asta să ne dea ghes, cum a ajuns să ne poarte așa, luați pe sus ca paiele purtate de vânt.

Am ajuns să ne grăbim, să fugim orbi și surzi, să alergăm buimaci către câte un trebuie și-un neapărat.

Nu mai repirăm, nu ne mai oprim.

Nu mai privim, nu ne mai tragem sufletul.

Nu mai iubim, nu mai trăim.

Doar fugim, ne avântăm dimineața într-o fugă dezordonată, într-o alergare dezlânată… doar pentru a cădea seara lați, leșinați, morți.

Și în toată fuga asta uităm să fim oameni.

Nu ne mai privim unii pe ceilalți.

Nu ne mai ascultăm unii pe ceilalți.

Nu ne mai interesează unii de ceilalți decât pentru a ne folosi reciproc.

Înainte eram niște animale sociale.

Acum am rămas doar animale.

Solitare.

Singure.

Triste.

Nu toți…

… dar mulți.

9 comentarii despre "Uităm să fim oameni."
  1. Natalia

    Intr-o buna zi am descoperit ca se poate si altfel. M-am intrebat, am cautat, am (re)descoperit si aplic in fiecare zi. Am fost inspirata si cu siguranta inspir. Iar cel inspirat, da si el mai departe. Pentru ca uneori, cu o floare se poate face primavara. Doar ca floarea trebuie sa infloreasca in interior spre exterior :)
    http://baletpesarma.tumblr.com/post/114227050543/despre-iubire-iertare-si-transformare
    Un gand bun.

    răspunde
  2. Ioan Săbăduş
    Ioan Săbăduş

    Simt acest lucru de fiecare data cand mut albinele dintr-o locatie in alta. De obicei dupa 2-3 zile de stors mierea in caldurile care nu-mi plac, urmeaza o deplasare in spatele pavilionului, iar a doua zi in jurul orei 9 sau 11, cand ma pun in patul din pavilion, am timp sa ma gandesc la satisfactia pe care o am, dar si la cat de repede trece anul, iar cateodata nu avem nici timp sa multumim familiei, sa ne bucuram cu adevarat de unele clipe care trec fara sa le observam. Le vedem tarziu, si ne pare rau ca nu am profitat de ele.
    Ioi si vezi nu mai jigni animalele.

    răspunde
  3. Myky

    Cât adevăr, mă uit în jurul meu și realizez toate acestea. Prieteni foarte buni deveniți străini peste noapte sau „cunoștințe” care urmăresc să îți meargă rău să se poată bucura. Totul a devenit atât de sumbru încât iți este frică să vorbești de teama că se va întoarce totul împotriva ta. Cel puțin mă consolez cu ideea că în familia mea nu suntem nepăsători unul față de celălalt și încă totul merge așa cum trebuie.

    răspunde
  4. Attilla

    cand ai avut timp sa scrii asta? la tine cate ore are ziua? :)

    răspunde
  5. Gabbi

    Eu nu am vazut animale solitare, singure si triste decat daca au fost abuzate si abandonate de oameni. In forma lor naturala animalele sunt sociabile si fericite :-)
    Comparatia cu amimalele nu este corecta, noi suntem mult sub nivelul animalelor. Animalele nu ucid din placere, nu talharesc, nu jignesc, nu fura, nu-si abandoneaza copii, etc. Noi suntem niste primitivi :-(

    răspunde
  6. Elena T.

    Foarte adevarat.Uitam sa zambim,uitam sa multumim,uitam sa apreciem.Si pana la urma doar o viata avem si unde mai pui ca nu luam nimic material cu noi,de ce sa nu ne bucuram sufletul,de ce sa nu-l lasam naiv ca cel al unui copil?!
    PS: nu toate animalele sunt animale,asa ca ….mai rau e sa fii OM,cateodata!

    răspunde
  7. Stefania

    O imbratisare de-aici si un „va fi bine”, OM frumos ce esti ..

    răspunde
  8. lotusull

    Nu pot contrazice nimic din ce ai spus.
    Doar ca, poate naiv, sper ca umanitatea= lumina din fiecare isi va face loc si va acoperi tot mai mult umbra. Si, mizez pe oameni ce aleg sa construiasca in loc sa darame – chiar daca par atat de putini uneori. Daca in final se va dovedi altfel, inseamna ca ne numim degeaba oameni, iar evolutia a insemnat doar o etajare a creierului strict de design :)

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.