Sari la conținut

Înainte de orice… dă-i un [play]. Ajută.

Respiri greu. Te-apasă pieptul, te doare carnea.

Amețeală.

Oboseală cronică. Nisip în ochi, o stare de greață nedefinită.

O zi din acelea. O săptămână de-aia.

Oribil.

Bucuresti pe ceata-4

Îți găsești un loc din casă unde să te pui și să ocupi cât mai puțin spațiu.

Refugiu.

De asta ai avea nevoie, de un refugiu.

O pereche de brațe și-un piept în care să te cuibărești.

Nu vrei vorbe, mai mult te amețesc.

Vrei un fundal muzical și-un loc de cuibăreală, un refugiu care să te ascundă de lumea gălăgioasă care ne stoarce pe toți de ce-avem mai bun.

Repiri greu. Te-apasă pieptul, te doare carnea.

Dar tu știi că nu e asta.

Ce te arde cel mai tare e pus undeva în capul pieptului, e un fel de arsură nelocalizată clar… că dac-ai fi putut s-o localizezi ai fi smuls-o afară demult.

Arde acolo, constant, insistent.

Arde și mai tare când te gândești la asta.

E greu? Da, știu cum e.

Și nici n-ai ce-i face. Acum n-ai ce-i face. Pentru azi cărțile sunt făcute.

Promite-ți că mâine va fi mai bine, pune-ți un pahar de ceva, lasă muzica să curgă și încearcă să adormi.

Mâine va fi mai bine.

Promit.

35 comentarii despre "O seară pentru cei singuri"
  1. Jo

    Un Snickers poate ajuta?!

    răspunde
  2. strain in noapte
    strain in noapte

    Nu pot sa comentez….nu am cuvinte.Bravo

    răspunde
  3. Bogdan

    U got one thing right…muzica ajuta…mereu!
    O joi mai buna sa aveti!

    răspunde
  4. daniela

    Multumesc

    răspunde
  5. Alina

    Da, e greu al naibii..

    răspunde
  6. Ralu

    Nimic nu e intamplator. La fel cum nici eu nu am accesat acest link intamplator. Fix azi. Cand arde… rau de tot.

    răspunde
  7. B

    Promiti? Si pana maine ce fac? Sau poimaine? Sau peste 2 zile?

    răspunde
  8. Andreia

    Zici tu ca va fi mai bine? Ce te faci când starea asta e prezenta zi de zi…

    răspunde
  9. Santo

    Sau … aduna-te si treci la treaba :) dormi mai putin, trage mai tare… ca sa nu mai ajungi in stari din astea de leguma…
    degeaba torni un pahar de ceva, nu faci decat sa-ti prelungesti starea
    e bun textu, merge perfect cu melodia…
    insa te aduni si accelerezi :) e singura varianta functionala, altfel cazi in … zone din care iesi greu :)

    răspunde
  10. Mădă

    Arde… și cât arde când părinții nu sunt de acord cu persoana pe care o iubesc pentru ca pur și simplu nu are casă familia lui.

    răspunde
  11. anya

    „Mâine va fi mai bine!” Asta îmi spun in fiecare noapte. Dar azi nu mai pot. Renunț

    răspunde
  12. madalin

    Asa e pana la capat..

    răspunde
  13. alex

    Pfff… daca nu maine, poate poimaine, poate saptamana viitoare, poate luna viitoare … poate anul viitor … pe cine mintim, vinul si muzica buna ajuta. Noapte buna!

    răspunde
  14. Eugen

    Azi, cautand prin niste mesaje mai vechi, mi-am dat seama ca am 10 luni de cand sunt sub tratament. De-ala serios, de se uita lung farmacistele cand ma prezint cu reteta; ba chiar una mi-a spus „eu nu cred ca dvs. chiar luati atatea medicamente, nu se poate”. Poate ma mai trezesc si cu politia pe la usa :)

    Ideea e ca daca acel „maine va fi mai bine” vi se pare ca se indeparteaza in loc sa se apropie sau sa se intample, apelati fara nici un fel de rusine la ajutor; psiholog, psihiatru, fiecare cum crede. Eu m-am dus din prima la psihiatru. Si, dupa o perioada de 2 luni care a fost chiar mai grea decat cea de dinainte (care ma determinase sa caut ajutor), pentru mine a inceput sa se intample binele mult asteptat. Stiu ca e ajutat de pastile, stiu ca sunt dependent, imi si place cum ma simt cand vad oamenii uitandu-se lung la reteta verde din mana mea in drum spre farmacie, stiu ca ma considera nebun :)

    Unii dintre voi ma vor considera slab. Am trisat, am ales calea usoara, a pastilelor. Da, recunosc, am trisat pentru ca am simtit ca nu mai am puterea sa continui asa. Iar alternativa care mi-a fulgerat o secunda prin minte m-a facut sa-mi dau o palma (la propriu) si sa caut sprijin.

    Bat din picior nerabdator sa vina SI MAI BINELE pe care mi l-am programat si acum muncesc la realizarea lui.

    Sanatate tuturor!

    răspunde
    • Ana

      Foarte frumos scris si sa stiti ca ati luat o decizie buna, e cel mai bine sa apelăm la specialisti cand simtim ca nu mai putem – bravo, tot inainte!

  15. oana

    Bine scris. As mai adauga si o senzatie de apasare pe piept,ceva care nu te lasa sa respiri. Muzica ajuta. Orice alina un pic,chiar si pentru cateva minute, ajuta. Aia cu „maine va fi mai bine”nu prea conteaza pentru mine in momentele alea dar incerc sa ma concentrez pe orice imi distrage atentia sau ma face sa ma simt mai confortabil. Si mereu imi repet ca eu sunt cea mai buna prietena a mea si orice ar fi, voi avea grija de mine si ma iubesc asa cum sunt.

    răspunde
  16. Anonomi86
    Anonomi86

    E greu nu stiu daca se mai scapa de durerea asta… iti doresti ca acele brate sa te mangaie sa te aline… dar ele nu mai sunt acolo.Nu stiu daca va trece vre-odata, sper, pana atunci te retragi in locul tau si stai acolo in lumea ta. Si nu! Chiar nu te ajuta nimic.. sfaturi, vorbe de la apropiati.. substante sau altele…pur si simplu nu te ajuta! Stiu ca e greu ca ai ajuns la sfarsit asa pare dar trebuie sa tii minte ca orice sfarsit vine cu un nou inceput! Si asa inveti din nou sa respiri…

    răspunde
  17. Gabriela

    Mi-am adus aminte tot de o postare de-a ta (da, am stat si am cautat-o pentru imi aduceam aminte ca era undeva pe la inceputul lui 2010). Atunci am auzit melodia atunci si mi-a ramas in suflet :) http://www.cabral.ro/de-sufletel/de-noapte-buna-si-de-singuratate – Si melodia https://www.youtube.com/watch?v=ZZcBfDCdHWw

    răspunde
  18. Mirela

    Aproape mereu ma ” lovesti ” exact acolo unde doare… Dar da, speranta moare ultima… Speranta ca va fi un maine mai bun trebuie sa o avem mereu altfel ce rost mai are toata nebunia asta numita viata?
    Seara frumoasa!

    răspunde
  19. Emi

    Bravo, Cabralule. Citesc cu multa placere blogul tau, si simt cu tine in aceasta seara

    răspunde
  20. oana

    Undeva prin 2007-2008 scriai un articol asemănător. Se intampla, din nou, ceva cu tine…

    răspunde
  21. Vali

    Sa stii ca ai mare dreptate..chiar asta fac acum mi-am pus un pahar de ceva bun si savurez cateva melodii..asa pentru linistea sufletului..

    răspunde
  22. Viorela

    Fuck it… cum e textul ăsta…

    răspunde
  23. Mira

    Probabil stii ca te citesc destul de des, vezi locatia si alte treburi, insa e prima data cand comentez. Azi am facut niste investigatii medicale care nu au avut un resultat tocmai ok si cu textul asta parca mi-ai citit gandurile… De maine trebuie sa fie mai bine, neaparat! Toti trebuie sa facem sa ne fie bine, ca stii tu vorba aia, Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista! ;)
    Seara faina!
    Ps. Esti super tare! Keep on going!

    răspunde
  24. dana
  25. gabone

    Doare, singurătatea doare.
    Dupa 5 ani împreună totul se stinge, însă durerea si focul ard mocnit.
    Trist este ca pe zi ce trece întâlnesc tot mai mult oameni singuri, oameni tristi care au uitat sa rada sa se bucure de viata.
    Însă cu toate astea viata merge inainte.
    seară minunată va doresc

    răspunde
  26. Andante

    Scrii foarte …din suflet si cum zicea/scria cineva anterior nu cred ca intamplator am ajuns sa citesc aceasta postare…Bravo ! Esti un om extraordinar de bun…

    răspunde
  27. K_Lev

    Bunica zicea ca este ceai nașpa boala, avea dreptate …..

    răspunde
  28. Elena

    Relaxeaza-te, apropie-ti oamenii care te binedispun, restul sunt…resturi! Nu conteaza ce cred altii, fa ce-ti place si cum iti place! Viseaza la lucruri frumoase, candva se vor implini!
    Succes si numai de bine!

    răspunde
  29. Dan

    Te echipezi, iei cheile si fugi. Nu conteaza unde. Just ride!

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.