Sari la conținut

[play si citeste]

Naivă, zâmbitoare, caldă, catifelată… așa-mi păreai, așa-mi erai, o necunoscută familiară.

Erai o autostradă spre fericire, 4 benzi pe sens, trafic ușor, fără radare…

Alergam pe drumul ăsta cu soarele deasupra, treceau pe lânga mine parcări pline, restaurante ce promiteau burți pline, benzinării…

Nu mă interesau, îmbrățișam ziua de mâine, mă agățam de ea, o respiram…

Și atunci nu vedeam… dar tu, tu te-ai restrâns singură pe 2 benzi, apoi pe una, te-ai transformat voit într-un drum județean, apoi într-un drum forestier.

Chiar și-așa, am mers pe el, prin hârtoapele lui, nu am abandonat, m-am lasat zgâlțâit, chinuit, zdruncinat… și chiar și-așa nu m-am oprit.

Dar la sfârșit, printr-o singură mișcare, intempestivă și răutăcioasa mi-ai trântit în față bariera aia hâdă.

N-am avut ce face… am tras pe dreapta, căutând din ochi fericirea aia spre care, până acum ceva timp, goneam ca un nebun.

Și am deschis ochii mai larg… nu mai era nici o autostradă, soarele dispăruse, eram într-o pădure întunecata.

O ploaie rece îmi lipise tricoul meu verde cu smiley-face pe piept de piele… zgribulit, am lăsat mașina acolo și am plecat șovăitor și împleticit înapoi.

EA nu mai e. S-au facut 3 saptamani de-atunci. Eu va cam las putin. Stiti… sunt cam low.

Elton John – Hold me closer tiny dancer lyrics

Blue jean baby, L.A. lady, seamstress for the band
Pretty eyed, pirate smile, you’ll marry a music man
Ballerina, you must have seen her dancing in the sand
And now she’s in me, always with me, tiny dancer in my hand
Jesus freaks out in the street
Handing tickets out for God
Turning back she just laughs
The boulevard is not that bad
Piano man he makes his stand
In the auditorium
Looking on she sings the songs
The words she knows, the tune she hums
But oh how it feels so real
Lying here with no one near
Only you, and you can hear me
When I say softly, slowly
Blue jean baby, L.A. lady, seamstress for the band
Pretty eyed, pirate smile, you’ll marry a music man
Ballerina, you must have seen her dancing in the sand
And now she’s in me, always with me, tiny dancer in my hand
chorus
Hold me closer tiny dancer
Count the headlights on the highway
Lay me down in sheets of linen
you had a busy day today
[repeat chorus]
But oh how it feels so real
Lying here with no one near
Only you, and you can hear me
When I say softly, slowly
[repeat chorus]
[repeat chorus]

Daca vrei sa vezi… deschide ochii. Daca tu crezi ca ai vazut… mai priveste o data. Si inca o data. Daca vrei sa vezi.

38 comentarii despre "Hold me closer tiny dancer… Elton John"
  1. Radu

    Domnu’ Cabral,foarte tare povestea lui Nelu. Dar de ce nu dormi?:)

    răspunde
  2. luli
  3. achilianu

    extraordinara melodia…nu o stiam…sanatate…

    răspunde
  4. Jademan

    :) My tiny dancer’s gone. Not for ever, :P she will return! Now i’m too bored to care… Doesn’t matter what i have to go through, i’ll go. It’s up only to me. I’m free! :D

    răspunde
  5. Alex

    Cel mai bun videoclip pentru acest cantec este segmentul din Almost Famous (2000) – http://www.youtube.com/watch?v=7Qn3tel9FWU

    Cine n-a vazut si apreciat filmul asta a trait degeaba

    răspunde
  6. Din Copilarie

    Un artist pe care il redescoperi cu fiecare melodie pe care o asculti..

    răspunde
  7. ruxxa

    http://www.youtube.com/watch?v=mUZoxVrtZGI

    mi se pare bestiala melodia asta… :(

    răspunde
  8. Dalida

    Ai putea sa iti schimbi tricoul verde cu unul uscat, sa te urci pe bicicleta si sa urmezi un drum mai mic, o carare proaspata ce se va deschide fara sa iti dai seama undeva la dreapta iesirii din padure…si nu inapoi, mereu inainte!

    răspunde
    • Maria Magdalena

      Ai mare dreptate Dalida, cel mai usor e sa renunti, e greu sa gasesti mereu si mereu noi drumuri. Aici cred eu ca e provocarea.

      mesajul tau e optimist, cu toate ca numele Dalida, daca vine de la acea Dalida, ma duce cu gandul la cele mai pesimiste ganduri: sinuciderea.

    • Lucian

      :))iar dak Maria Magdalena vine de la „acea” Maria Magdalena- pe mine ma duce la alte ganduri …mai putin ortodoxe right:d
      anyway… relax(Cabral-have mercy pls :d)..n’ai gresit prea mult nici prima data, doar nu esti Nostradamus dear:))..postul putea face referire la un drum asumat si un crez in viata, sau doar la o felie din ea…de ex o relatie, un job:p..so on :))

  9. Oana Sarmasan

    Intotdeauna cele 4 benzi termina printr-un drum punctat doar pe harta :)
    Ramane speranta pentru o alta autostrada ce va veni, cu fiecare plecare :)

    răspunde
  10. Maria Magdalena
    Maria Magdalena

    postul asta parca e din familia: „masina si femeia”. Am mai citit unul la fel de bestial la Tudor Chirila („Sex pur”), dar scris intr-un stil mai apoteotic.

    in ultimile zile am ascultat o melodie de prin ’87….mi se pare foarte de vara: http://www.youtube.com/watch?v=kAmlJdnoLtQ

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Nu, pe-asta n-ai prins-o. Si ma asteptam s-o vezi… faci parte din categoria „foarte atent”.

    • Maria Magdalena

      Citez: „Erai o autostrada spre fericire, 4 benzi pe sens, trafic usor, fara radare”

      pardon: „femeia si autostrada” mai grav :))

    • Cabral Ibacka

      Nope, iar privesti la suprafata. Intre randuri, selecteaza ce este important.
      Hai, in tine mai am incredere, in rest… toti au vazut 3 cuvinte la vedere si au spus „am inteles”.

    • Maria Magdalena

      nu ma „peria” ca incep sa dezvolt complexe de superioritate…ma lupt oricum de mult timp sa nu, dar in tara asta am toate sansele sa da.

      Stii, eu am trait printre baieti…de nevoie…astfel ca pe blogul asta incep sa cred ca sunt handicapata emotional.

      Si ceea ce ai scris mai sus, eu cred ca sunt momente care tu le-ai trait deja, pentru ca le descrii prea bine…eu nu, sau nu inca, din cauza aceasta scuza-mi impotenta imaginatie.

  11. somnulescu

    nu vinzi tricoul? facem licitatie si donam banii :)

    răspunde
  12. julie
  13. luminita

    they got to you, little brother!
    and you’ve already ENJOYed the bribe;
    it was enough for you to throw yourself headfirst;
    but you don’t know what you’re talking about,
    you don’t know who you’re pleading for…

    răspunde
  14. GabiR

    Tocmai vroiam sa scriu o postare luuuuunga cat o zi de post despre cum hoinaream eu azi pe strazi cu acelasi feeling pustiu ca in istoria asta … o intreaga revarsare de ganduri si alte cele. In fine. Citind comentariile, am impresia ca e doar un joc, ce-i aici.

    Ma intorc la monologul meu interior, e mai sigur acolo.

    răspunde
  15. julie

    Pe mine post-ul asta m-a dus cu gandul la asta :P

    răspunde
  16. Meme

    Din intamplare am descoperit si implicit inteles despre ce este post’ul acesta. Imi pare rau sa aud asta.. Toate cele bune iti doresc, pentru ca esti o persoana de milioane,umanule!

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Da, esti al doilea care a vazut, si tot din intamplare…
      Ca si concluzie seaca si goala… asta e.

    • Meme

      *sunt a doua (feminin) nu ca ar avea vreo mare importanta.
      Cum tu ne faci mereu ziua mai frumoasa prin ce scrii..poate faptul ca sunt persoane care te admira si te sustin iti aduce un mic zambet, putina culoare, sa nu mai fie sec si gol. Nu sunt in masura sa dau sfaturi sau ceva.. dar ca fire optimista ce sunt, iti recomand un pufulete ( cum fac reclama la tv), iar directia de mers nu e inapoi ci, cum s’a mai spus, mereu inainte..chiar daca este un alt drum. Iti doresc un nou drum frumos si placut pana vei gasi din nou drmul de care spui, spre fericire :)

  17. Crazzy

    as vrea sa vad ce zici tu acolo, dar eu vad doar viata mea si cararile ce se fac mai mici pe zi ce trec… totusi cand intalnesc bariere eu sar peste daca sunt mai mici sau ma furisez pe sub ele … nu dau inapoi :)

    răspunde
    • Maria Magdalena

      omul negru din padurea intunecata (cred ca nu se mai vedea nimic) nu se gandea sa dea inapoi.
      Cand a abandonat masina, asta inseamna ca si-a incheitat socotelile cu drumurile alea ce se tot ingustau, si a inceput sa caute in ce mai ramasese din el, sa caute prin metota „drumul inapoi spre regasirea de sine”, inapoi spre fericirea de la care plecase initial. Unii asa functioneaza…altii cum ai descris tu mai sus, eu spre exemplu functionez cu totul altfel…etc.

      e?!?!

      *Apropos de postul cu invatamantul: acum ii multumesc profei de romana ca mi-a nenorocit tineretea cu comentariile de 100 pagini.

    • Cabral Ibacka

      Ai zis bine, cu toate ca n-ai vazut…

  18. ik

    s-a terminat?

    răspunde
  19. julie
  20. julie

    nu exista mod mai bun de a sublinia…”if it’s meant to be”

    răspunde
  21. GabiR

    Pai daca nu e un joc, iti povestesc si eu.

    Hoinaream fara tinta in ziua aceea. Ma intrebam cum au trecut atitia ani si cum de am ajuns asa de … inecata. Nu stiu cum altfel sa exprim printr-un cuvant. In magazin ma uitam in gol, avusesem un blackout si reactionam cu intarziere. Asteptam …. nu stiu nici eu ce. Mi s-a spus sa dorm. Da, poate ca ajuta.

    Stiu pe dinafara padurea in care tu te-ai trezit. Fiecare increngatura emotionala a ei. Fiecare pulsiune. Fiecare nerv care face si mai mult intuneric. Mi-am asumat de multa vreme riscul sa forez in propriul inconstient. Si am pierdut. Pentru ca odata ajuns acolo uiti. Uiti de unde ai plecat, de ce ai plecat si unde naiba vroiai sa ajungi.

    Dar am avut parte de un tratament soc, de tip „there is no spoon” …

    Mi-a revenit in minte doamna in albastru.

    Doamna in albastru lua fiecare zi in piept cu o energie de invidiat pentru cei 65 de ani care ii albisera parul. Desi mignona, avea pasi de o vitalitate cu care tineretul comod greu tinea pasul. Era mereu bine dispusa, deschisa, comunicativa. Se plimba zilnic prin cartier si in centru, pe drumul ei multa luma o saluta. Fusese profesoara de muzica, cunostea orasul si orasul o cunostea pe ea. Vorbea mult, dar avea ceva de spus, chiar daca franchetea ei jena cucoanele simandicoase si fals pudice.

    Le jena si totusi le numea prietene. Le stia limitele, dar totusi era aproape de toata lumea. Aceasta e una din virtutile unui dascal: sa intelegi limitele celorlalti, dar sa ii poti indragi si ajuta cu toate acestea.

    Avea convingeri puternice, era cumva aspra in eleganta ei, cumva ascutita in nonconformismul ei. Era deschisa catre toti, si totusi singura de cand ii murise sotul. Era plina de viata, desi ceva in interiorul ei ii macina zilele. Nu doar metaforic, cum am aflat – din pacate.

    Acum o luna ne plimbam agale in parc vorbind despre copii, educatie, viata, oameni, muzica. Azi e in fata clipei fatale a finishului. Si acum mi-e greu sa cred, sa accept.

    E doar o clipita pana cand treci … nu pierde nici o secunda in ganduri sfarsite, in tristete, nostalgie. Nu pierde nici o rasuflare in invidie si rautate. Nu ai ce invidia. Chiar si doamna in albastru a ajuns la final. Poate ca ceva mai implinita decat altii.

    răspunde
  22. IrinaB.

    La tine cât timp a durat drumul acesta? :(

    răspunde
  23. blanca

    Probleme in Paradis?!

    răspunde
  24. ladybird14
    ladybird14

    Dragul meu prieten, daca s-a lasat cu „lacrimi” dupa cum spune tagul tau, atunci tin sa iti transmit telepatic o imbratisare calda(si mare). Doar atat…penru ca la asta ma pricep cel mai bine in cazul asta. Sfaturi bune pot sa le doar doar celor pe care ii cunosc bine, cuvinte de incurajare ar putea sa para goale in situatia in care probabil te afli. Am inteles de la inceput ca tii sa nu iti afisezi viata personala pe blog si poate de asta putini au fost atenti si au inteles ca de data asta tu ai nevoie de un mic gest „de suflet”. Imi permiti sa te intreb cum te simti? si….imi mai permiti sa te rog…daca vrei, poti si iti arde, sa imi raspunzi pe mail. Raspunsul e binevenit oricum. Numai ganduri bune arunc inspre tine OMule!:)

    răspunde
  25. Pingback: Tiny Dancer Lyrics | FTP2FTP News

  26. tree

    „EA nu mai e. S-au facut 3 saptamani de-atunci. Eu va cam las putin. Stiti… sunt cam low.”
    Atunci cand ai pierdut asa ceva inseamna ca ti-a murit sufletul. Nu mai esti decat un cadavru viu :(

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.