Nu conteaza ce au scris despre mine colegii de la Cotidianul in articol – dealtfel un articol decent – spumosul vine la partea de comentarii (pe care nu o citesc niciodata la ziare dar de data asta a venit recomandare-sageata de la prietenul Christian).
Ne-am obisnuit, si aici nu dau vina numai pe politicieni, sa ni se spuna ca “s-a gresit”, sau ca “s-a cazut in eroare”, ca “greseala a fost depistata” si inca ceva expresii de genul asta. In acelasi context insa nu apare si “vinovatul este…”, sau “greseala a fost recunoscuta” sau “vinovatul este x, care si-a asumat greseala”.
Si noi ne-am obisnuit sa avem greseli fara vinovati, erori fara de cazuti in greseala…
Acum ceva zile Adevarul a publicat o stire pe subiectul magazinelor de vise, etnobotanicele cum sunt denumite popular (azi-dimineata Gainusa si Huidu au facut o caterinca foarte reusita pe tema etnobotanicelor, am cam ras). Stirea, in mare parte a fost bine documentata si trata o problema hilara… plantele ce nu mai sunt acum la vanzare in magazinele de vise se gasesc la… Kaufland (era vorba de zorele – ipomoea tricolor). Din pacate insa, la sfarsitul articolului din Adevarul erau instructiuni precise si amanuntite de folosire a zorelelor astora.
N-am scris nimic pe blog dar am scris ceva pe Facebook (merrci Corina!), n-am facut mare halimai dar… acum doua zile, pe twitter, am primit de la Adevarul un mesaj care spunea ceva de genul “Ne bucuram ca ne citesti si… recunoastem, poate articolul putea fi facut altfel.“.
Da, atunci cand am timp va citesc, si pentru mesajul vostru… jos palaria!
Stiti secventa de miscari… pacientul intins pe masa de operatie, oameni cu masti albe se sincronizeaza parca intr-un dans abstract, rapid si cu miscari seci, la un moment dat unul spune pe un ton usor poruncitor “Clear!”, toti isi retrag mainile pentru cateva secunde, padelele isi descarca socul electric in pieptul pacientului, trupul se arcuieste usor, respiratiile din incapere sunt suspendate undeva in gaturile ce sustin capete intoarse catre monitorul ce-si intrerupe linia continua si tiuitul exasperant si aducator de moarte devine din nou un intermitent motiv de speranta…
Asa si Romania. Din cand in cand se aude un “Clear!” si cate un mic soc electric readuce pulsul sperantei in mintile astea obosite si depresive…
Vreau sa-i felicit pe cei de la Adevarul (mai ales pe George Radulescu) pentru interviul absolut revigorant luat violonistului Alexandru Tomescu.
[...] Ce vă enervează cel mai mult în România?
Nu ÅŸtiu… E o listă atât de lungă încât îmi vine extrem de greu să aleg. Dar lipsa de respect a oamenilor faţă de ei înÅŸiÅŸi se vede imediat cum ieÅŸi din casă. E suficient să te uiÅ£i pe scara blocului. ÃŽn clipa în care ne vom vedea Å£ara cu ochi mai buni, vom deveni conÅŸtienÅ£i de faptul că schimbările pe care cu toÅ£ii ni le dorim nu Å£in de organismele europene ÅŸi internaÅ£ionale. Totul pleacă de la noi, de la fiecare în parte.[...]
Interviul intreg aici.
L.E. Muzician versus muzicant. Citeste mai mult »
Nu Arhi, nu Rromania, ca faci tu pe ciufutul dar am inteles din mai multe parti ca ai fi putut pleca din tara in alte locuri si… ai ramas. Si cu toate ca multi nu vad decat o parte a scrierii tale, incerci si tu sa schimbi multe prin ceea ce tastezi.
O cheama Simona … dar stai, hai s-o luam de la capat. Vroiam sa incep articolul in acelasi mod prin care am inceput si Prajitura turceasca… Sa incep cu “Ziarele din Romania sunt…” si sa termin cu concluzia, numai ca n-am chef sa ma trezesc iar cu interpretari diametral opuse scrierii mele, asa ca… o luam clasic!
Care este perceptia oamenilor atunci cand vine vorba de ziarele de la noi? Per ansamblu una proasta, sau chiar foarte proasta, cu cateva exceptii. Se spune peste tot ca scriu tampenii (la cateva dintre ele stau si eu martor), ca exagereaza sau ca extrag ce-i mai rau din tara asta si tiparesc intru pesimismul general… am dreptate?
E, eu cunosc o parte dintre ziaristi, si… stiu ca nu-i asa. Adica nu generalizez ci le iau pe caprarii, asa cum fac si cu viata. Asa s-a intamplat si cu nefericirea de acum cateva zile cu Cancan iar oamenii au scos stirea de pe site si au publicat si in editia tiparita un articol care facea lumina, si multi nu se asteptau ca ei sa faca ce trebuie. Bine, ca Ziarul Curentul a preluat de la Cancan stirea in varianta “nu gandesc, scriu repede si prost” si n-au avut nici creierul sa verifice inainte de publicare si nici sa scoata stirea de pe site – nici sa citeze sursa Cancan – asta e altceva)… dar, dupa cum spuneam, daca ai destula rabdare si toleranta reusesti sa faci diferenta intre destepti si mai putin destepti, in timp.
E, spun toate astea pentru ca vreau sa va prezint o initiativa a “Click!”, nu stiu ce parere aveti despre el dar stiu ce parere am eu despre initiativa asta: de nota zece!
Spuneam la inceput… Se numeste Simona Ionescu, e directorul proiectului “Din inima pentru copii“, un proiect al ziarului Click!. Nu aprofundez aici foarte mult, ideea este simpla, daca vreti sa ajutati copiii aceia dati un sms la 890 ( 2 euro in Vodafone, Orange si Cosmote, nu se adauga TVA). Sau, daca puteti face mai mult, intrati pe site-ul proiectului Din inima pentru copii.
In aceeasi ordine de idei, daca stiti alte cazuri prin .ro ce au nevoie de sprijin, publicati adresele blogurilor sau site-urilor in comentarii, o sa fac iar un post in care sa incerc sa le aduc in fata.
1. Uite, eu mi-am facut blogul asta din diferite ratiuni, niciuna economica sau de P.R. Daca ma crezi… bine, daca nu, ma doare-n cot, si nici macar acolo.
Nu am, nu am avut, si sunt sigur ca nici nu voi avea pretentia ca e vreun colt de net cu mot, ca e vreun loc de cultura, ca de-aici ar avea omul ce invata.
E o treaba simpla, cu cuvinte simple, scrise de un om simplu, care priveste complicatul ca fiind o retea de lucruri simple, combinate intru complicaciune.
Deci, ceea ce scriem aici, eu si cei care comenteaza, nu sunt lucruri asternute pe http cu pretentia de mari lucruri.
Dar sunt ale noastre, ale celor care fac parte din (pompos si prea mult spus) comunitatea asta.
E o comunitate deschisa, care accepta intotdeauna vorbareti noi. Nu avem pretentii ca cei care intra sa-si faca o testare a I.Q.-ului (caci eu as cadea primul), sa aiba o anumita culoare a pielii, sa conduca o anumita masina… nu, asteptam intotdeauna oameni care sa stie sa dezbata civilizat, ne dorim aici… umani.
In directia asta, mi se pare penibil ca tu, un cineva care lucreaza la o revista mondena, sa-mi jignesti cititorii. In primul rand pentru ca nu-i cunosti. Deloc. In al doilea rand, sa-i numesti fani. Pentru ca, de te-ai uita cu ochii aia doi pe care-i ai pe inventar, ai vedea ca, de foarte multe ori, cei care comenteaza aici isi sustin si demonstreaza parerea diferita sau chiar contrarie cu a mea. Deci nu-s fani, ai putea sa le zici prieteni. Ca scrii tu, gura-fara-creier, tampenii, te descalifica tot pe tine. Si daca te astepti sa dau link catre articolul tau, care ma lauda pe mine dar imi jigneste cititorii, in asa fel incat sa comenteze si pe pagina ziarului tau… nu ma cunosti. Deloc. Pentru c-am invatat, odata, demult, ca daca pe prost nu-l lasi sa moara, nu te va lasa sa traiesti. Sunt inca viu, nu? Deci… Q.E.D.
2. In aceeasi ordine de idei… m-am obisnuit ca unii sa preia articolele de aici si sa le publice prin ziare. Ei au impresia ca blogul asta este o platforma de declaratii. Ei cred ca eu apar la teveu = eu vedeta, deci ideile mele sunt atat de mirobo-ravis-boombastice incat ele trebuiesc neaparat preluate si publicate in ziar, intr-un chenar roz, cu underline mov si font negru cu shadow verde. Ala negru scrie, noi preluam, ce treaba buna facem noi!
Nu, nu e asa, dar… ma uit, dau din umeri si merg mai departe, daca asa intelegeti, unii dintre voi, jurnalismul… ce-s eu, profesor de etica si indemanare a scribilor? Nope, nu ma duce capul indeajuns…
Dar una e sa preiei articolul, sau ideea articolului, si alta e sa-i viciezi sensul. Caci, daca esti atat de tantalau incat sa nu intelegi… astept un comentariu la articol si-ti explic. Dar daca intrebari nu pui si iti arogi dreptul de a interpreta cum vrei… esti un porcusor. Si nu din ala de Guineea, ci din ala de Dabuleni, roz-deschis, gras, cu sorici inca nemancat pe el si mirosind a… baga nasul la subrat, ca te prinzi repede…
Daca vrei neaparat, preia, fratele meu alb, ce scriu eu aici, nu cita adresa blogului, caci nu asta ma intereseaza, dar… daca am mancat un hAhAt in articolul ala, mi-am asumat treaba aia, nu alta scarba pe care spui tu c-am mancat-o!
Dupa cum probabil ati vazut, perioada asta am scris mult mai putin aici. Am scris prin alte parti, cu drag, dar pur-si-simplu, dupa fiecare articol preluat total aiurea de catre unele reviste, ma gandesc foarte serios sa-l las balta si sa incep altul, semnat cu Marinica Pursiflache, sau mai stiu eu ce alt nume tembel, un blog care sa fie lasat in pace de ziare si reviste, decat sa scriu ca-mi place sarmaua cu foi de vita pe asta si sa vad in nu stiu ce ziar ca am scris ca-mi plac blondele cu sani imensi!
3. Partea normala a vietii, insa, iese intotdeauna la iveala. Nu m-am certat niciodata cu vreun ziarist, am prieteni multi printre ei, pe multi i-am ajutat. Le inteleg meseria si nu-i condamn, dimpotriva, pe cei care-si fac treaba frumos si cu eleganta ii respect. Mai mult, toti cei care apar pe la teveu au o ura fata de paparazzi, eu n-o am. La fiecare intalnire cu ei i-am lasat sa-si faca treaba, caci nu am o viata in care sa ma vezi dansand pe mese, dormind prin santuri beat-turta, sau sarind pe geam gol-pusca de la amanta – maritata si ea – a nu-stiu-carui nene. Imi vad de munca, de copila, de prieteni, cu distractii normale si echilibrate, si astfel nu ma scund nicicand, de nimeni.
Deci, daca are impresia cineva ca in articolul asta ma refer la mai mult de doua-trei exceptii… greseste. Dar asa agaseaza exceptiile astea…!
Ne uitam cu scarba, maaare scarba la multe dintre lucrurile care fac parte componenta din viata noastra. Ca meritam mai mult, ca se cere altceva, ca nu se mai poate asa…
Hai sa vedem daca este cazul. Astazi vorbim despre ziarele noastre cele de toate zilele si dezbatem pe tema asta.
In prima faza lansam discutia. Pun tema la bataie si voi spuneti, asa cum va vine la tastatura, ce parere aveti.
Sursa.
In faza a doua va demonstrez ca punctul vostru de vedere ar putea fi totusi comentat si contestat.
In faza a 3-a ne certam ca la usa cortului in comentarii.
Hai spune, vazand si titlul asta, spune ce parere ai despre ziarele din Romania?
Faza 2. Spunem tot timpul ca ziarele sunt de vina. Sunt de vina pentru tot ce se intampla… pentru scaderea nivelului culturii, pentru promovarea unor non-valori, pentru prostirea oamenilor. Spunem ca de la ziare a inceput totul, a inceput degradarea.
Uite ce spune Simache:
Ok, sunt lucruri valide in ceea ce spune, nu avem continut asigurat de Plesu si de Paleologu, temele sunt (hai sa spunem) ciudatele si personajele… supra-realiste.
Iar Simina intareste:Â 
Lasand la o parte din discutia asta televiziunile, o parte a “publicului” sustine afirmatia asta neconditionat.
Dar daca problema este pusa gresit? Daca stam si ne gandim, oare ziarele chiar dau ce vor ele si lumea inghite totul sub forma de pachetele de primavara? Nu, nu-i asa. Reteta se scrie in fiecare zi, si asa cum gustul unei beri se schimba de cel putin 3 ori pe durata unei veri asa se schimba si continutul unui ziar in functie de gustul cititorului.
Uite ce spune Mihai: 
Si cred ca are dreptate. Pentru ca asta este singura varianta de a schimba continutul ziarelor. Alegi ce-ti place. Si daca dorinta majoritatii va fi sa citeasca lucruri de calitate, articole documentate pe marginea unor subiecte misto… acolo se va ajunge.
Dar cat timp oamenii vor cumpara ziare pentru (a) a se delecta cu stirile prezente acum, sau (b) pentru a avea inca un motiv sa se lamenteze de ce se tipareste acum… asa va ramane situatia. Asta daca nu vom ajunge si mai rau.
Etapa a 3-a acum… scandal! E asa sau ai o alta parere?
Deci, care sa este, 31 de ani m-am chinuit sa ascunda asta din cauza rasismului. M-am fardat alb tot timpul, am lasat caii in grajd, mi-am pus peruci blonde dar… ziare.com m-a deconspirat!
Unde era nenea ala care situa bloggerii la picioarele ziaristilor?
Ce am inteles eu din viata poate fi scris pe un A4 (doar o fata) cu text mare si bolduit: invidia ucide.
Nu mi s-a parut niciodata interesant sa-mi falfai pe sub nasul vecinului chilotii John Rocha (am o pereche primita cadou :p) si nici masina cu jante chrome. De ce? Motive ar fi multe, de la ideea ca nu ca sa ma fatai pe sub nasul altora cu ce-am facut si ce-am strans am muncit atat, si in plus stiu ca… invidia ucide.
Multi se intreaba de ce zboara flegmele atat de jos cand vine vorba de vedetele fetele cunoscute din Romania. Uite de-asta, pentru ca va luati de la gura ca sa va inhamati la rate la Q8 alb, mergeti la concerte si job-uri ca sa platiti niste rate cocosatoare la vila P+11 si in loc sa va bucurati de ele alergati pe la reviste sa dati poze cu voi ca sa vada omu’ ce bine va merge voua, care este vedete care are valoarea lor mondial recunoscuta… de-aia!
Nu si-a luat bine Ferrari (si nu vorbim cum si din ce bani) ca baga sprint la Cancan sa ii faca oamenii poze… si dup-aia se mira ca i se spune “copilu’ lu’ taticu” prin oras si se face misto. De parca daca ai Ferrari se opreste lumea si te aplauda pe trecerea de pietoni…
Ai carat in portbagajul de la masina (alba, evident!) caramida-cu-caramida casa pe care ti-ai facut-o intr-un cartier smecher (da frate, ca daca o sa scrie despre tine ca stai in Berceni se duce valoarea ta care este!) si dupa ce ti-ai intins covoarele prin casa o transformi in loc de pelerinaj pentru fotoreporteri (care-si rad in barba oricum), ca sa te dea la gazeta si sa fii tu miezul miejilor! Ca parca se uita lumea mai frumos la tine pe strada…
De fiecare data cand am vazut stiri din astea cu mine in ziar m-a bufnit rasul (usor amar). Dupa ce din vreo 3 ziare am inteles ca “limuzina mea luxoasa” care costa 120k euro are o valoare care este ea inestimabila si ma face cel mai negru valoros m-am ‘nervat si mi-am scos tigaia pe teveu. O babeta din “99 la care tin foarte mult dar pe care n-a platit nici primul proprietar atat, d-apai eu, care eram al saptelea, dupa multi ani de la fabricatie…
Vrei s-o vezi? Se cheama mbProjekt, e un Mercedes-Benz CLK 200 Kompressor din 1999, am muncit la ea cativa ani si tot n-am terminat, si daca atunci cand o s-o termin o sa-mi dea cineva pe ea 120k euro… ori omul e pe prafuri ori a ajuns cursul leu-euro invers decat e acum…
La fel si cu casa… dupa ce am citit prin cateva reviste ca mi-am facut un viloi in Pipera (ca sa mi se recunoasca si mie valoarea, care este!) am vorbit cu Luana (fosta mea sotie care este si redactor sef la Revista Caminul) si a facut un articol despre apartamentul meu din Berceni (s-a dus toata valoarea, este?). La care, da, mi-am pus parchet si apometre si termopane (a mai revenit ceva din valoarea care nu mai este?) dar nu va fi vila in Pipera nici daca ii rog pe vecinii mei sa stea cu cate un bonzai in brate la balcoane…
Si ajungem la articolul de astazi… eu, la valoarea mea, insotind-o pe Roxana la Targu Jiu, cu elicopterul… adica ce, trenul sau microbuzu’ se ridica la standardele mele, care eu ce este vedet masculin nu se poate transporta decat opulent fratili meu mai sarac!
Si uite-asa te injura lumea ca te dai patrat cand tu nici triunghi n-ai ajuns…
Mai conteaza daca zic ca eu am cursa la Logan Cup si sambata si duminica, deci n-am cum sa ajung la nunta?
Sau mai conteaza ca n-am vorbit nici macar o data cu Roxana de chestia asta?
Nu, conteaza ca citeste lumea si zice “s-a tampit si maimutoiul, o arde pe genul haliiud…“.
(ca sa nu mai zic ca io am un chef de avioane si elicoptere asa cum aveti voi chef de o clisma cu otet…).
Dar destul despre mine… voi ce mai faceti?
(adica in opulenta mea tampa si plina de valoare ma aplec, draga, la nivelul oamenilor normali… pfff!)
