Am scris acum vreo doua zile postul ala despre chef, si am vazut ca printre raspunsuri apare si afirmatia “Totul, sau aproape totul, tine de noroc!“.  Si ieri seara, in timpul unui eveniment, am luat o decizie care mi-a adus aminte de treaba asta cu “totul tine de noroc“.

Spuneam de un eveniment… Militari Shopping (fara “Center”) a aniversat un an de activitate, agentia de PR si clientul au pus la cale un eveniment, si pentru ca cei din piata ma stiu ca un MC exhaustiv si constructiv mi-au propus sa prezint evenimentul. Zis-si-facut, negru pe scena, tam-tam (cred ca o sa scriu un post special pentru eveniment, caci cred ca merita), agitatie, lume multa… la un moment dat vine o fata la mine:

- Buna, Cabral pot sa te intreb ceva?

- Da, sigur, baga!

- Se si canta? Adica va canta cineva?

- Pai nu prea, caci avem DJ dar programul este prea agitat pentru a avea si trupa de cantatori… nu canta nimeni. Daca vrei… cant eu! (si rad multumit de “Vai, gogule, ce hazos sunt!”)

- A, nu… Cabral. vroiam sa te intreb daca pot sa cant eu. Stii, lucrez aici in centrul comercial dar incerc sa cant si m-ar ajuta daca m-ai putea baga in program.

Eh… acum treaba cu evenimentele nu e asa simpla, ca nu suntem nici lautari – sa cantam ce vrea socru mic, si nici colindatori – sa schimbam programul in functie de cartier. Caci inafara de producator ai o agentie in spatele lui, care agentie tremura ca varga (de cele mai multe ori, acu’ nu era cazul) in fata clientului, care client da banul si nu vrea surprize. Ca sa schimbi programul in timpul evenimentului si sa sui pe scena o anonima care vine cu un CD in mana si zice ca vrea sa cante… asta garanteaza infarct al clientului, icter mecanic al agentiei si uciderea din culpa si cu “agravante” a producatorului.

Stau putin in cumpana… ma uit mai atent la ea… ii fixez ochii cu privirea si o intreb:

- Da’ canti misto?

- Pe cuvant, da!

Am vorbit scurt cu fetele ( adica cu producatorul evenimentului si cu reprezentantul clientului), le-am spus ca eu chiar as face nebunia asta, cele doua au fost si ele destul de nebune incat sa fie de acord, asa ca… m-am suit din nou pe scena si i-am facut fetei aleia o prezentare si o intrare de spuneai ca se suie pe scena Madonna si Beyonce in acelasi timp! Am explicat celor din public care-i treaba, au fost de acord s-o asculte si a inceput sa cante…

Oameni buni, pe cuvantul meu de onoare ca live-ul a sunat superb! Spusa putin rautacios… a sunat mai bine decat majoritatea solistelor de la noi pe care eu le-am auzit live! Vocea a sunat incredibil, melodia buna, reactia publicului de nota 10. Da, este o amatoare interesata de muzica, era imbracata foarte cuminte si nu… nu a avut 4 dansatoare in tutu gol care sa-si agite sfarcurile pe-acolo, si cred ca reactia celor din public a dat nota finala a reprezentatiei: zece! Uite si o poza cu ea:

Ea multumita, agentia multumita, clientul multumit, eu fericit. Nu stiu ce m-a facut sa am incredere in fata asta dar ma bucur c-am avut si ca n-am refuzat rugamintea ei.

Dar ce asociatii deductive am facut eu ca sa ajung la treaba asta? Vorbeam de o cariera de succes si de faptul ca norocul este singurul care te duce la ea (la cariera de succes, zic).

In cazul nostru fata asta a avut noroc? Ca a venit la eveniment, ca am prezentat eu si nu vreun prezentator ciufut, ca era programul facut astfel… a fost norocoasa?

Sau… si-a facut norocul cu mana ei? Adica s-a agitat sa-si faca CD-ul demo, a repetat acasa, si-a luat CD-ul cu ea peste tot, si-a luat inima-n dinti si-a vorbit cu mie indeajuns de convingator pentru a ma face pe mine sa vreau s-o ajut…

Cum e cu norocul? Vine exclusiv cu miloaga, de sus, sau il mai si faci cu mana ta?

Sursa foto: Militari Shopping.