cabral.ro

Ski in Austria

Isghl 2008Am mai scris pe tema asta, a vacantelor ski sau snowboard orriented (na, ca m-am murdarit la gura de engleza!) din Austria. Nu ne apucam sa comparam costurile implicate, caci dupa ce terminam comparatia ne suim in masini si trenuri, ajungem pe Valea Prahovei si incendiem toate instalatiile de urcat pe munte, continuindu-ne apoi drumul catre Austria…

Deci, hai sa nu vrobim de preturi, vorbim de conditii… caci, in parte, le cunosc. N-am fost de prea multe ori, desi mi-am dorit, dar as merge an de an. Promovez intotdeauna variantele romanesti, dar cand vine vorba de ski si snowboard nu prea am solutii…

Caci la noi ai Predeal, Sinaia, Busteni si Poiana (astea-mi plac mie, dintre cele existente in Ro), cativa kilometri amarati de coborare, partii pline de bolovani si pietre, cateva instalatii supra-aglomerate si, uite ca revenim, niste preturi de te inteapa ficatul…

La austrieci, in destule locuri, ai sute de kilometri de partie. Sute! Cu zapada frumoasa, chiar daca uneori e artificiala, cu rattrack-uri care muncesc intensiv ca sa mentina partiile alea in conditii superbe, cu instalatii de urcare incredibile – cateva zeci in statiunile mari – cu variante de a le combina si de a ajunge pe toate piscurile si pe toate culorile de partie de pe-acolo…

De ce vrem kilometri multi de partie? De fita? Nope! Cand ai multi km de coborare, asta faci, te dai la vale de nebun, nu cobori 10 minute ca sa te pui iar la coada la telescaun sau la telegondola, nu pierzi timpul aiurea ci aluneci voios la vale…

De ce vrem instalatii multe? Ca sa nu pierdem, asa cum ziceam si mai sus, timpul, caci mergem sa ne dam, nu sa socializam la coada, cu ski-urile sau cu placa in mana…

De ce ne dorim partii “smooth”, ingrijite si fara denivelari? Nu pentru balete si increzaciuni, ci pentru ca in momentul in care te dai pe o partie buna, fie ea chiar si neagra, nu obosesti. Te poti da, la nivelul tau de dificultate, ore intregi pe o partie bine intretinuta. Dar in momentul in care iti clantane dintii in gura, atunci cand iti sar mainile si picioarele pe toate denivelarile unei partii prost intretinute, obosesti mult mai repede, te lasa picioarele si ajungi sa esuezi la vin fiert si scarpinat caciula dupa 4 ore, in loc sa te dai toata ziua.

Nu mai vorbim de pietre si bolovani… caci daca stai sa compari suprafata de alunecare de la o placa de snowboard folosita un sezon intreg in Austria cu una folosita o singura zi in Romania… ajungi sa crezi ca cea din Romania a fost folosita de vreun tembel ca sa se dea pe scarile din Parcul Libertatii… vara!

Deci… nu de fita vrem noi sa ne dam pe partii austriece, asa cum am vazut scris intr-un articol publicat acum cateva zile (care mirosea a patriotism model PCR “87), ci pentru ca… asta inseamna sporturi de iarna, sa aluneci la vale de nebun pe partii bune, nu sa stai la coada juma’ de zi – pe bani multi – si in cealalta jumatate sa-ti rupi genunchii pe off-road in loc de on-snow.

Si, ca veni vorba, puteti castiga 5 vacante la ski/snowboard, de veti participa la concursul de pe skifun.ro. Tre’ sa-ti faci cont si dupa ce te-ai logat raspunzi la niste intrebari. Daca te duce capsorul raspunzi bine la intrebari, acumulezi puncte si poti castiga una dintre cele 5 vacante la Salzburg (apropos, premiul presupune ca mai iei 3 prieteni cu tine!). Concursul e organizat de Eximtur, gasesti la ei pe site concursul si alte informatii.

Bine, daca te duce capsorul raspunzi bine la intrebari si poate ajungi la Salzburg. Daca nu… ne vedem la Poiana Brasov! Ca n-am timp anul asta de snowboard in Austria (ca daca zic ca n-am bani ma vad declarat falit in vreun ziar si se apuca simpaticii sa se inghesuie la masa credala!).

Te bagi la concurs? Schiezi? Sau… cu placa? Unde mergi anul asta? Da’ unde-ai vrea sa mergi? La Salzburg ai fost? Da’ la Ischgl? Da’ la Hotel Seiblishof?

*poza e facuta in 2008, la Ischgl, in partea austriaca a liniei telegondolei care face legatura dintre Elvetia si Austria.

75 comentarii

  1. Noemi

    publicat @05:56 05 December 2009

    dragul meu, n-am avut ocazia din pacate!
    dar asta nu inseamna ca nu zbier plina de entuziasm ‘ partieeeee!’ cand cobor scarile din club putin machita.

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:52 05 December 2009

      Si, merge? :D

      Raspunde

      • Noemi

        publicat @20:23 05 December 2009

        merge, asa o tin pana acasa, unde deschid usa cu capul!
        fereasca Dzeu, azi-noapte cand am scris, era prietena la catarama cu Bachus, ma mir ca am nimerit tastele. imi jucau literele in fata ochilor.

      • Noemi

        publicat @22:18 05 December 2009

        *eraM

      • Noemi

        publicat @02:33 06 December 2009

        am dat buzna-n casa si am privit cu ochi subtiati calculatorul. fara motiv.nu va inghesuiti sa faceti spirite pe seama mea. si acum am bautura in cap.imi fac autocritica. minim 10 randuri:’ cat sunt de sincera fata de mine insumi, colegi, superiori, prieteni’ ! asa om, asa titlu.
        am nasul cat o elice la ce cap am dat in usa. dar dispozitia o am imbujorata.
        am servit aseara un concert si niscaiva licori.pot baga sub masa lejer neexperimentati, am antrenament.
        schiul pentru mine e un mister, recunosc.si nu m-am nascut la ultima ploaie. in afara de faptul ca arat ca Yetti in mizerie, n-am nicio legatura cu sportul respectiv, ca sa nu mai aduc vorba de placa. deja e banc pentru mine.
        fac sport suficient cu cana de vin, iar prietenii imi dau o frateasca mana de ajutor. eu abia imi tin echilibrul cand merg, daramite sa il imit pe Tomba.
        in schimb,daca ma chinui oleaca, fac niste tumbe de toata frumusetea.
        am un combinezon, dar nu ma avantajeaza, imi face fundu’ mare.asta e singura mea legatura mai de Doamne-ajuta cu sporturile de iarna.
        am un optimism robust asa ca n-am de gand sa ma omor ca nu iubesc decat sania.da!alta viata!si nu ma refer la zurgalai, ca p-aia ii am io in cap suficient.
        tzac!-pac! stai ca trag!
        mi-am pus ‘marie si marioara, ia un par de ma omoaraaaaa’
        mi se pare ca ma reprezinta melodia
        dupa asta, merge Ionel Tudorache, aia cu marul domnesc

  2. Noemi

    publicat @05:56 05 December 2009

    sunt superficiala, stiu! dar asta sunt!

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @16:12 05 December 2009

      Nu, bai, esti vie!
      Fiecare tampenie de genul asta ne tine vii, zambareti, ne face sa ne chioram la viata cu mai mult optimism…
      Superficiala… mda, sigur, ca ar trebui sa mergem pe strazi vorbind numai despre Kant, ar trebui ca fiecare actiune a noastra sa fie indreptata spre ZEN, sa facem lucrurile in asa fel incat omenirea sa mai urce o treapta spre… hai, lasati, lasati!
      Sa zambim, zic!

      Raspunde

      • Noemi

        publicat @20:26 05 December 2009

        asa mi se parea si mie, ca pe sticla scrie ZEN, dar n-as baga mana in foc!

  3. anna

    publicat @08:44 05 December 2009

    Incep cu expresia “a se murdari la gura de engleza”. E stresanta. Cel putin pentru mine. Ma tot contrazic cu un tip de vreo 2 zile, si-mi baga replica asta din cand in cand. Am ajuns la concluzia ca tipul este avid dupa atentie si-i plac stroke-urile negative. Nu-i nimic rau in a zice cateva cuvinte/fraze in engleza. De exemplu, la mine la facultate invat despre anumiti termeni care cu greu poti fi tradusi. Mai e nevoie sa zic ca respectivul scrie Romania cu 2 R? Dumbass.

    Scuza-mi supararea. Revin la subiect. Eu n-am ajuns niciodata la munte iarna :( . Deci nu stiu ce pierd. Dar am auzit de la altii. Ai mare dreptate. Preturile iti provoaca infarct, iar conditiile de pe partie, cozile si aglomeratia, accident vascular cerebral.
    Dar majoritatea au prejudecata ca cei care pleaca in afara pentru zapada o fac pentru fite. Gresit. E vorba de raportul calitate-pret pe care il gasesti acolo, care totusi e echilibrat. Fata de noi.

    PS. Scuza-mi eventualele greseli. Nu am dormit toata noaptea.

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:45 05 December 2009

      Mai, vocabularul nostru este atat de vast, de permisiv, de ofertant, incat n-ar trebui sa folosim “zise” englezesti sau frantuzesti decat atunci cand nu avem corespondentul in limba romana.
      Cand aud pe cineva spunand “Vai, e foarte trendy acel lucru!” simt o mica sangerare in urechi.
      Dar imi dau seama ca de multe ori nu e vorba de fite ci doar de faptul ca ne vine mai repede si/sau mai usor varianta englezeasca.
      Si mie mi se intampla, dar ma judec la fel de aspru…
      In sfarsit, fiecare cu ale lui, nu?

      Raspunde

  4. Raluca Hippie

    publicat @09:08 05 December 2009

    Nu stiu exact cat de potrivita pentru ski o fi (e la vreo 10 km de Salzburg), dar iti recomand cu toata caldura o statiune mica si draguta, cu pensiuni SUPERBE- Maria Alm. Ai fost pe acolo? :)

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:46 05 December 2009

      N-am fost, dar… cine stie.
      Bine, daca n-are partii destule, sau daca n-are corespondenta pe instalatii cu zona Salzburg poti sa le spui sa nu m-astepte… :D

      Raspunde

  5. Vis

    publicat @10:23 05 December 2009

    Anul asta Germania(Rhon) scrie pe noi, suntem aproape de casa, conditii excelente si partia destul de buna (nu ma pricep poate anul asta invat ceva) :)

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:47 05 December 2009

      Bun! Pentru inceput n-ai nevoie de sute de km de partie, dar iti trebuie, totusi, o partie buna.

      Raspunde

  6. Lup Alb

    publicat @11:03 05 December 2009

    Innsbruck este destinatia. Chiar daca nu se va schia la forta, din cauza de ruptura de mannix si tendon incrucisat facut ferfenita, atmosfera este alta.
    Si da, sunt fitzos: ma duc sa ma odihnesc departe de manele, gunoaie aruncate pe partie, cersetori, parcangii, miros de beuturi proaste date in fiert, marlani cu camioane parcate pe partie, fecale si urina proaspete si veci pe marginea partiei, cocalarisme de sezon de schi….
    Mai continui…….?

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:48 05 December 2009

      Nu, opreste-te, ai dreptate dar, acum ca le-ai insirat pe toate… mi-ai taiat pofta de Poiana!

      Raspunde

      • Lup Alb

        publicat @15:56 05 December 2009

        Yesssss!

  7. Ramona L

    publicat @11:09 05 December 2009

    :( ( Multumim de post, da’ nu ne iese snowboard in Austria sezonul asta – eu pot sa zic ca n-am bani ca nu ma stie nimeni. Am fost si la Salzburg, la Innsbruck si la Zell am Ziller. Localitatea din urma e foarte mica, linga altele foarte mici in regiunea Zillertal (Gerlos e o localitate mai mare pe-acolo). Nu am ce sa zic altceva decit ca domnul Cabral zice extrem de bine si de corect ce zice. OF. Poate ne vedem in Poiana …

    Raspunde

  8. Alexa

    publicat @11:25 05 December 2009

    Kaprun, Februarie(ca de, nu permite programul muncitoresc mai devreme). Sper sa fie bine si aici, am mai fost in Altenmarkt(acolo doar am avut cazarea, ca ski-atul s-a desfasurat in Obertauern)si serviciile au fost de calitate.

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:48 05 December 2009

      Kaprun, elegant, scump, opulenta… ce-ti mai merge! :p

      Raspunde

  9. roxana

    publicat @13:47 05 December 2009

    …mi-ai facut o super pofta de schi cu postul asta, anul trecut n-am ajuns sa schiez si m-am ofticat foarte tare…asa ca anul asta sper sa imi iau revansa, doar ca nu cred ca voi ajunge in Austria, desi mi-ar placea…in Salzburg am fost doar vara…so, vorba cuiva de mai sus, ne vedem in Poiana…ar fi misto sa faci o intalnire in Poiana cu toti cei de pe blogul tau care “se dau cu placa sau cu schiurile”:)

    Raspunde

  10. Bruce

    publicat @14:09 05 December 2009

    Si eu sunt un impatimit al snowboardului. Anul trecut la Sinaia a fost cea mai misto zapada din ultimii 10 ani. A compensat putin cu coada de la telecabina. In ianuarie ma duc la Innsbruck, am fost si anul trecut pt toate motivele care le-ai enumerat mai sus. Nu ma duc de fitze … ma duc fiindca la noi nu exista nici cele mai elementare conditii de a practica acest sport. Dar cum nu pot sa dau o fuga in Austria de fiecare data cand am chef de dat cu placa, cu siguranta voi fi prezent si pe partiile de la noi in lipsa de altceva. Ne vedem in Poiana, SInaia, Predeal … sper sa ninga cat mai curand.

    Raspunde

  11. Sadd

    publicat @14:54 05 December 2009

    Cata dreptate ai despre partiile din Romania,eu om de la munte vad astea,si nu doar eu …dar parca suntem romani si nu facem nimic ce ne-ar putea face bine..poate acum cu ocazia Fote o sa mai faca cateva partii si instalatii…

    Raspunde

  12. Tibanu

    publicat @15:19 05 December 2009

    Ski. Am mai vorbit si anul trecut, Ucraina, doar ca nu e inca zapada…. dar o pun ei pe partie la un moment dat. Pacat de gripa care e un pic mai inversunata la ei. Despre Austria nu am fost si asta pentru ca ski-ul l-am descoperit anul asta. Dar sunt un autodidact foarte bun, cand vreau, astfel ca de la 600 de metri, pe o partie la mine-n judet,( Malini, Suceava partia e aici: http://www.primariamalini.ro/partie_ski.html )am ajuns la Ucraineni unde am luat la rand toate culorile si apoi non-culorile. Anul asta, am hotarat sa merg in Austria undeva prin Martie. Nu stiu inca unde si cum. Dar ma gandeam la snowexplosion. Da ma bag la concurs.

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:50 05 December 2009

      Daca inteleg bine, te-ai dat pe neagra, ca incepator… si autodidact!
      Temerar…
      Bafta in concurs!

      Raspunde

      • Tibanu

        publicat @19:38 05 December 2009

        Pot sa spun fara rusine: Nu-i nimeni in sat ca mine:))
        Nu mai sunt incepator. Spre mediu as zice. Multam fain!!

  13. aleyna

    publicat @15:35 05 December 2009

    Sa nu radeti de mine dar eu nu ştiu sa schiez.Am ıncercat o data şi au fugit schiurile cu tot cu picioarele mele(cand s-a dat frate-meu din fata schiurilor) şi am alunecat pe cur o buna bucata de vreme.A fost super dar niciodata nu am reuşit sa ımi tin echilibrul pe skiuri aşa ca am preferat sania şi alte atractii,sa le spun aşa.Imi amintesc cu nostalgie cat de mult ne distram ıntr-o livada printre ai carei pruni faceam slalom.Intr-o zi vara-mea s-a dat pe burta,cu sania şi a intrat cu capul ıntr-un pom.Dupa vreo juma de ora de plans i s-a umflat nasul de parca era din frumoasa şi bestia.
    Din pacate,nu voi merge anul acesta nicaieri.Nu are cine sa se ıngrijeasca de prichindei ın locul meu.Imi ramane,doar,sa fiu fericita pentru voi,cei care mergeti şi,de ce nu,putin invidioasa.

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:51 05 December 2009

      Daca nu poti ski incearca snowboard. E o sansa…
      Si duceti prichindeii la ski sau snowboard, de asemenea, de la 5-6 ani sunt numai buni de pus la treaba!

      Raspunde

      • aleyna

        publicat @16:47 05 December 2009

        Ii voi duce,dar acum au numai trei ani şi-un pic.

  14. aleyna

    publicat @15:38 05 December 2009

    Inca ceva:Arati bine ın poza!

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:52 05 December 2009

      Daaa, o minunatie!

      Raspunde

      • aleyna

        publicat @16:50 05 December 2009

        Cred ca ar trebui sa-ti spun “domnul modestie”!Pai,tie nu-ti convine cand eşti propus pentru concursuri(ca cel mai sexy),cand te complimenteaza cineva te bufneşte rasul…deşi,cred ca eşti conştient de faptul ca arati bine,de fapt nu cred ci sunt sigura.

  15. Alex Olaru

    publicat @16:52 05 December 2009

    Nu! Nu Poiana, va rog :)
    Nu merg nici anul asta prin Austria, dar prefer Bansko in Bulgaria decar Poiana in Romania.
    Nu discutam de preturi pentru ca-s mult mai mici. De servicii nu stiu prea multe, stiu doar ca foarte multa lume mi-a recomandat partiile de acolo. Se spune ca au cea mai buna/frumoasa/lunga/moderna partie din Europa de Est.

    Asa ca din lipsa de timp si de bani prefer sa merg la Bansko. Si-ti recomand si tie si cititorilor sa ne vedem acolo la inceputul lui ianuarie.

    Poate o punem de o competitie in coborarea partiei (si in urcare daca vreti) si un vin fiert :)

    PS: Placa! Clar!

    Raspunde

  16. Andrei

    publicat @18:56 05 December 2009

    bre eu mai am o saptamana si o tai in austria pentru vreo 8 zile de placa fara limite :) pe 13 am tait’o spre Kaprun (www.kitzsteinhorn.at) e prima oara cand merg in Austria sa le vad partiile, dar din informatiile pe care la am acolo ar fi vreo 145 de km de partii. cred ca imi ajung pt cele 8 zile.

    cat despre partiile de la noi.. m’as duce maxim pentru o zi asa o data la 3 saptamani. un tur de forta condus, coborat, mancat si inapoi in masina. mai mult nu merita.

    cat despre concurs.. acum ma bag! vreau sa mai mergi in austria :)

    Raspunde

  17. cristina

    publicat @19:26 05 December 2009

    Austria, Zell im Zillertal si Mayrhofen, fiind un grup de 21 dementi care s-au trezit tarziu ca vor in Austria la schi/snowboard nu am gasit cazare intr-un singur hotel.
    Nu voi schia din motive medicale dar prefer sa ma duc sa ma odihnesc departe de manele, parveniti care nu stiu sa schieze dar isi etaleaza mandri “costumatia de firma”, cersetori, aglomeratie. Nu cred ca este fita sa mergi in Austria, este autoconservare.

    Raspunde

  18. Perti

    publicat @20:32 05 December 2009

    Pentru ca asta e ultimul post (pe care l-ai scris) iti doresc ca Mos Nicolae sa-ti aduca multa sanatate; restul se cumpara!

    Raspunde

  19. Anca B,

    publicat @20:42 05 December 2009

    M-am bagat la concurs, am fost cuminte :) . Nu sunt fan iarna in mod deosebit, eu iubesc vara cu tot ce inseamna ea, apa, caldura, soare, iar iubitul meu iubeste iarna. Asa ca in fiecare an iarna la mare, vara la munte. Am noroc ca familia mea locuieste in Italia, langa munte si langa mare. Asa ca de cativa ani ne facem concediile acolo in orice anotimp. So…anul trecut am invatat sa schiez, incet incet, in Austria, la Zillertal. Iar anul asta voi continua lectia de schi, in Italia, la Piancavallo. Si poate la anul, la Cortina, ca tot se vorbeste mult de statiunea asta. Asta daca sunt cuminte, si ma tin de lectiile de schi. :)

    Raspunde

  20. ariio

    publicat @21:45 05 December 2009

    salut. Nu am avut ocazia sa merg la ski in Romania. Insa am fost in nordul Italiei in Dolomiti, aproape de granita cu Austria. Mah nene e superb…tzshpe mii de partii de toate culorile, instalatii de toate titpurile posibile. Partiile sunt absolut fenomenale si bine intretinute. Ai partii de la scurte si foarte netede pentru incepatori, pana la trasee de 1 zi intr-una (poti opri pe la jumate daca vrei). Cazarea era intr-un apartament cu 3 camere 30 euro pe persoana. Biletul de ski pentru o zi era de 80 euro. Eu merg in fiecare an acolo si merg si vara pentru hiking. E absolut superb!

    Mai merg din an in pasti in Germania (locuiesc in Bavaria si muntii sunt la o aruncatura de bat). Nu cred ca trebuie sa mai specific starea partiilor….e absolut perfecta. Preturile pentru un om care locuieste aici sunt acceptabile.

    Have fun!

    Raspunde

  21. Ile

    publicat @00:42 06 December 2009

    MAAAI! In noaptea asta vine Mos Nicolae! Apropos : La multi ani tuturor celor ce-si serbeaza ziua maine! Inclusiv tie, Cabral! Sa aveti o zi dupa sufletul vostru( matusa mea e o Nicoleta, si dupa sufletul ei maine va fi o zi frumoasa :D :) ) )! Si stiu ca suna mult prea copilareasca treaba cu mosul, dar inca mi se pare frumos! Hai, sa traiti, sanatate multa! :) ) Va pup!

    Raspunde

  22. Andreea

    publicat @01:27 06 December 2009

    Ski in Austria… nu prea cred, desi era trecut pe lista chestiilor de facut in ianuarie. Din pacate, ma voi multumi cu Straja(ca tot stau la poalele ei) :(
    Sper doar sa ninga…

    Si da! Poza e super! :)
    Iar Mosh Niculae sa iti aduca in dar fericire, iubire, bunastare si multe zambete, asa cum tu ne aduci noua cate un zambet,2,3,.. in fiecare zi!
    Te pup, Cabral!

    Raspunde

  23. chrissulina

    publicat @02:18 06 December 2009

    salut!!!sii…ati fost cuminti?a venit Mosu’ la voi cu cadouri?!referitor la sub discutiei,nu am fost niciodata la munte iarna,dar sper sa ma ajute Dumnezeu sa ajung anul acesta!m-am inscris si eu la concursul de pe skifun,iar in timp ce mi-am mai aruncat un ochi pe site,am hotarat sa votez si eu la sectia “o scrisoare catre mos craciun”…citind mai multe scrisori,una singura m-a facut sa imi dau votul..o anume doamna greti serban,care nu cere decat sanatate si un rinichi nou pt a scapa de dializa…am votat eu,au votat prietenul,tatal,mama si cativa prieteni carora le-am spus si lor…am reusit sa ii acordam 8 voturi!tin sa va spun k nu o cunosc pe aceasta doamna,e prima data cand intru pe site si nu incerc sa “corup” pe nimeni pt a o vota,dar scrisoarea ei mi s-a parut a fi cea mai sincera,scurta si la obiect…mai sunt cateva scrisori frumoase,dar aceasta scrisoare in care se cere dreptul la viata,mi s-a parut emotionanta,chiar daca premiul oferit de site este un netbook!uite cum,cabrale,datorita tie,in mod indirect,am reusit sa fac un lucru marunt,dar bun!ma simt bine k am votat-o si sper sa castige premiul oricare ar fi fost el…tin sa iti spun de asemenea cabral,k sunt primele mele douya mesaje postate,desi iti citesc blogul de ceva amar de vreme…te admir,te respect si iubesc umorul tau ce ma face sa zambesc de fiekre data cand te vad la teveu!!sper sa vina mosul incarcat cu “di tati” la “tati” lumea!!

    Raspunde

  24. Oanna M.

    publicat @02:54 06 December 2009

    Hei Cabral, LA MULTI ANI!!!

    Raspunde

  25. Stefan Valentin

    publicat @03:02 06 December 2009

    Cabral, in Hallstat ai fost? Daca da, o parere despre cum este statiunea. Eu ma duc de revelion cu gasca acolo, din cate am auzit cica este cea mai mare partie de sanie din lume. 2km mai exact. Oh boy! Abia astept, sa vezi un animal de 2m calare pe o saniuta mica strigand “partie!!!!!”.

    Raspunde

  26. Andrei

    publicat @03:11 06 December 2009

    abar nu aveam pana azi ca te cheama si Niculai.

    La Multi Ani !!!

    Raspunde

  27. Alexandra.

    publicat @03:31 06 December 2009

    Nu`i mai ziceti…ca se supara!

    Raspunde

  28. Elena

    publicat @04:21 06 December 2009

    Ador ski`ul, iarna trecuta am poposit la Poiana Brasov, a fost ok, dar partia micuta, te urmaresc sa aflu noi locuri mai bunicele. Aaa si am trecut intr`o seara pe langa tine la Dristor, aveai ochelarii:) Toate cele bune!

    Raspunde

  29. cecillia

    publicat @04:56 06 December 2009

    Sa fii sanatos, Neculai !!! Te apreciez mult si te urmaresc. Sa-ti fie bine in tot ce faci.

    Raspunde

  30. Irefutabila

    publicat @06:16 06 December 2009

    Interesant post…. pe timp de criza ne multumim si cu Poiana Brasov?

    Raspunde

Lasa un comentariu