Sari la conținut

În cele ce urmează o să-ți povestesc ce-am pățit… la sfârșit o să-mi dai dreptate, o să realizezi că bestia de nefastă-mea a orchestrat totul în așa fel încât să scape de mine și să rămână cu tot avutul!

Să se noteze că nu mint cu nimic!

Așadar… trezeală de la șase dimineața și dă-i cu treabă! Până la prânz n-am avut timp să opresc să mănânc, îmi patina stomacul în gol.

Depresia adevărată venea și din faptul că știam că în oraș n-am timp să mănânc, acasă nu prea era nimic de mâncare… tristă situație, să nu te însori că așa pățești!

Revenind la ale noastre… pe la prânz, deja sleit de puteri și rupt de foame intru pe ușă. Acasă… nimeni.

Pășesc și mai trist pe hol, las rucsacul jos, pun casca moto la încărcat și mă descalț…

Pe masa din bucătărie… ce să vezi?! O pâine proaspătă, doi ardei grași și un tub!

– Vezi, mă, ce animal cârcotaș sunt… a mea chiar dacă n-a avut  timp să gătească, măcar de un sendviș și-a găsit timp să-mi cumpere ceva!

Și brusc înviorat de bucuria că sunt – totuși – și eu iubit de cineva, m-am pus la masă.

Am tăiat două felii frumoase de pâine, am tăiat și spălat repede și ardeii, am deschis tubul ăla de care spuneam și l-am mirosit… așa pateu de ficat bun n-am mai mirosit de mult! Parcă mirosea puțin și-a trufe!

Mi-am făcut două sendvișuri serioase în care am mai pus și niște brânză sărată din frigider… a ieșit o simfonie, nu altceva!

Termin de mâncat, beau și-un pahar de apă, mă fluieră telefonul c-am primit niște mesaje.

Deschid telefonul:

whatsapp

Brusc mi-a suit tot stomacul în gât!

– Pateu de câine?! Cu trufe?! Ce să caute trufele în pateul de câine?! Și ce să caute pateul de câine pe masă, lângă pâinea mea?! Și cum să mănânc eu așa ceva?!

Încet, cu mare silă și cu mâinile tremurânde am ridicat tubul de pe masă.

Ce să vezi?!

De pe ambalaj râdea la mine, fericit de cum nu s-a mai văzut, individul acesta!

mancare de caine

Fi-ți-ar potaia de râs! Să mor pe loc!

M-am dus repede la toaletă, mi-am băgat degetele pe gât… degeaba, îmi venea dar nu ieșea!

I-am dat mesaj nefastei, am plecat la un prieten doctor, m-am dus la el la spital, m-am întâlnit acolo și cu Andreea.

Când am început să le povestesc la spital ce-am pățit și cum simt eu că mor… s-au pus pe un râs, pe-o hămăială și-o hohoteală de parcă tocmai câștigaseră la loto!

Eu le spuneam, ei râdeau de mureau, se tăvăleau pe jos… și eu muream pe picioare!

M-au examinat sumar printre icnete și pufnituri în râs, m-au trimis acasă spunându-mi să fiu atent la scaun. Dacă e moale… să le dau un telefon.

Dacă nu… cică să-mi mai fac un sendviș!

P.S. 1: Am blurat și tăiat din poză ca să nu se trezească vreun imbecil că e vreo reclamă. 

P.S. 2: Să nu fiu înțeles greșit, la gust a fost chiar bună drăcovenia! La câine nu știu cum i se pare, încă nu i-am dat…

174 comentarii despre "Iar am ajuns la spital! Și toți au râs de s-au spart!"
  1. chitziman

    ce face foamea din om :P

    răspunde
  2. Silvia Pistareanu
    Silvia Pistareanu

    Moooooor! Nu cred asa ceva, nu creeeed! :))))))))
    Ai un fel de a povesti ca mor de ras de fiecare data,si de fiecare data trebuie sa le povestesc si colegilor din borou, sa nu creada ca sunt eu nebuna.Tu esti!:)))))

    răspunde
  3. Ade

    Doamne ce bine am ras, nu-mi simt obraji. Foarte tare faza ! :)))

    răspunde
  4. Claudiu C.

    Foarte tare. Inteleg de ce te-ai speriat, dar la sfarsitul zilei nu aveai ce sa patesti.
    Am citit pe internet ca exista oameni care sunt platiti sa deguste mancarea de caine. Eu credeam ca trebuie sa se asigure ca are gust bun, dar poate e si pentru cazuri dinastea :)

    Toate cele bune,

    Claudiu

    răspunde
  5. craciun gabriel
    craciun gabriel

    de multe ori cand ii cumpar ceva hrana dura motanului aflat in ingrijire si nefastamea gusta si ii place
    gandestete la ce prindem unii pestii din balti, si daca i-ai mai manca dupa aceea
    sa-ti fie de bine !
    daca nu ti-ai dat obstescul sfarsiat e ok

    toate cele bune tie.

    răspunde
  6. Pompiliu-Ion Popescu

    Geniala patania. Chiar ca am ras cu pofta. :))

    P.S: Vezi ca ti-am lasat un mesaj pe facebook. :D

    răspunde
  7. Ade

    Eu zic ca Andreea sa se mai chinuie un pic . În curând o sa îi iasă :))))))). Scuze dar nu mai pot de râsssss. Si mie mi se mai întâmplă să nu mai văd de foame dar zau ca îmi iau câteva secunde sa mă uit pe ambalaj ca sa îi verific data de expirare ca la noi în frigider cam tot ce se cumpără ajunge la gunoi ca nu avem timp sa mâncăm. You made my day :))))))

    răspunde
  8. Orlando

    Să-ți fie de bine și altă dată să știi că nu pățești nimic de la hrana pentru câini. Am impresia că e mai sănătoasă decât a noastră.

    răspunde
  9. Alina

    Zilele trecute ma uitam cu al meu la TV si era o reclama la mancare umeda pentru caini.

    Al meu : arata asa bine… oare e buna si pentru oameni? Mai mai ca as incerca.

    In mod sigur o sa-i spun ca tu ai incercat mancare de caini si esti zdravan si ca nu ai patit nimic :D

    răspunde
  10. gothicpink (@gothikpink)
    gothicpink (@gothikpink)

    D-apăi animalul de pe tub zici că-i şoarece nu câine. double shock :))

    răspunde
  11. raluca

    Dae sotia ta nu este o „bestie”..sincer nu-i vina ei

    răspunde
  12. Roxana

    :-)) am ras cu voce tare. Imi pare rau ca ai simtit o asemenea greata, dar pt mine a fost ft amuzant sa citesc.

    răspunde
  13. Diana

    Nu cred ca am mai ras asa de ani de zile , clar daca nu ai un Cabral cumpara’ti unul . Bafta la „scaun” !! :)))))

    răspunde
  14. Florentin

    Lasa tata, ca tigani romani dupa revolutie cand au fugit prima oara afara din tara au mancat luni de zile conserve de caini si pisici(ca deh’cine sa le traduca si lor) si nu le-a crescut nici blana nici coada!!!:)))

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Pe asta n-o știam… deci să nu-mi fa griji că încep să mârâi musafirii, eh? :D

    • Ileana

      :)))) nu mai pot de ras…nu prea imi vine sa cred ca asa s-a intamplat :-P

    • Elena

      Am si eu un fost prieten care a mancat ceva cutii dintr-astea n-a avut nimic,doar mai ii iesea niste fire de par pe ici colo,care in mod normal noi oamenii nu le avem.Asa ca spor la vomitat…..Beah….

    • Mihaela

      Numai sa nu ridici piciorul cand mergi la wc…. :)))))

    • Michelle

      Asta cu mancatul de biscuit si conserve de animale s-a intamplat si la case mai mari…..tin minte ca prin feb ’90 plecase un contabil sef de la o mare institutie din Romania prin Germania (prieten de familie) la una dintre fete si omul cum nu stia boaba germana intr-o zi cand fiica era plecata la servici iar el se plimba prin parcul din apropierea casei i s-a facut brusc foame. A intrat intr-un magazin alimentar si a zis sa nu-I provoace fetei o gaura in buget asa ca a luat ce conserve a vazut el mai ieftine pe raft…erau si dragute zicea el cu animalutele alea pe ele. Si erau si niste pungute mici cu carnita, numai bune de mancat la o singura masa…..si cand a aflat de la fata lui ce a mancat el a zis ca se duce si mai cumpara ca erau delicioase si se pare dietetice ca n-aveau sare iar el statea prost cu inima oricum…..deci bune! A zis fata lui sa nu se mai apropie de rafturile alea ca daca-l vede vre-un vecin o sa creada ca-l tine pe taica-su ca pe un caine. Dar tot si-a adus el doua conserve in Romania dupa ce a revenit……deci vezi recti si reactii.
      Dar ce are bre mancarea de caine? Nu e mancare? De ce cainele tau are voie sa manance mancarea pe care ti-o gatesti pentru tine iar tu nu ai voie mancarea lui? :)

  15. Teo Bacila
    Teo Bacila

    Bravo, nene! Daca ma/te gandesc/gandesti bine, cumpara un sac de Chappi si pune-l in camara, daca tot iti bate des vantu’ prin frigider. Nu se stie niciodata cand mai ai nevoie.
    Hihihihi!

    răspunde
  16. dilu

    Multumesc Cabral pentru o porție buna derâs, chiar aveam nevoie!
    Stai relaxat, mancarea de animale este concepută să fie mancata si de catre om.
    Nu mori tu dintr-atât! Vorba aia, ai vazut drac mort din conservă pentru caine?

    răspunde
  17. Simion Elena
    Simion Elena

    Doamne ce-am mai ras,voi sunteti de belea amandoi.Sa nu fie cu suparare,dar nu m-am putut abtine.Frumosi si dulci,va pup

    răspunde
  18. Simion Elena
    Simion Elena

    Doamne ce-am mai ras,voi sunteti de belea amandoi.Sa nu fie cu suparare,dar nu m-am putut abtine.Frumosi si dulci,va pup

    răspunde
  19. ionnis

    Cabral mi se pare mie sau ti-ai dat pinul de la card pe blog? 6708 :D

    răspunde
  20. Gabriela

    Fi-ți-ar potaia de râs! …………….. Tare de tot! :)))))) De cat timp nu ai mai mâncat încât să nu vezi ambgalajul? :))))))))

    răspunde
  21. Ana-Maria

    doamne nu mai ma pot opri din ras :)))))))))

    răspunde
  22. MiuMiu

    Eu sunt curioasa de ce e pinul de la card in mesaJ spre Andreea :)) asa sot bun sa fii tu :))??

    răspunde
  23. Mircea

    Si patrupedul…nu era prin zona sa te maraie putin ca ii consumi portia? :)))

    răspunde
  24. Andreea

    Nu esti nici primul, nici ultimul. Am o singura curiozitate: pisica nu aveti? :)))

    răspunde
  25. Bogdan

    Carbral nu se moare din atat :P

    răspunde
  26. Ioana

    Ce tareeeeee. Mor de ras!!!! Baietelul meu imi spune sa imi revin, dar nu pot. :)))))))))))))))))))))

    răspunde
  27. Angela Madalina
    Angela Madalina

    :))))..=)))..cand mai povestesti din astea ar trebuie sa pui mare WARNING..se va rade cu pofta si cu sunet:)))
    Esti demential! nu cred ca iti face rau mancarea de caine si daca e si cu trufe e si mai si :)).
    Si fa blur la pin..sau schimba-l acum de la il stie tot poporul :))))

    răspunde
  28. Adriana

    Hahaha!
    Eu zic să nu te isterizezi, uite ce bine încă știi să povestești!

    răspunde
  29. Geanina

    Cabral,stai linistit ca si sotul meu a mancat ciocolata catelului nostru,si dupa ce sa saturat sa uitat ca era pe ambalaj un catel vioi…si acum spune ca era foarte buna la gust :))))

    răspunde
  30. Raluca Abrudan

    Vai, am ras de m-am terminat….evident….cum sa nu citesti de pe ambalaj? Trebuie sa iti fi fost tare foame….de altfel imi pare rau pentru tine, baga si tu niste apa cu lamaie, taie greata si ” aroma” de trufe…..desi cred ca nu o sa iti mai doresti trufe prea curand….iar cand va veni vorba de mancare sunt sigura ca vei fi atent ce mananci de acum incolo….sa ai grija de tine, sa iti treaca repede si sa fii atent ce mananci!

    răspunde
  31. Marius

    Marfa…… Cainele haleste pateu cu trufe si tu un Ficat Ficat nacajit…. muahahahaahah

    răspunde
  32. simona florina
    simona florina

    sunt pe josss nu mai pot de ras, esti un crack Cabral:)

    răspunde
  33. Daniela

    Deci nu mai pot…..ma doar toate de ras…asa ceva…Doamne iarta-ma, dar nu am mai ras cu asa o pofta….iti multumesc Cabral…si ai grija…la latrat :))))

    răspunde
  34. Adina

    Curcubeu în cerul gurii. Sa ai poftă si pe viitor :))))) numa’ aveti grijă sa nu cumva sa vă luaţi si o pisică =)))))))

    răspunde
  35. Marius

    iar partea cu PIN-ul…… nu l-ai trimis pentru ca esti bou (cam rautacios ai zis tu) ci pentru ca esti: SOOOOB PAPOOOOOOOOK! Bine ai venit in clubul nostru

    răspunde
  36. Georgian

    Pana la jumatatea articolului ma palise o foame.. :)) insa habar n-am de ce acum nu mai simt nimic

    răspunde
  37. anna

    Genial!!! Am ras cu lacrimi!!! Multumim ca ne inveselesti cu pataniile tale!!! e ca si reclama la snickers „You’re not you when you’re hungry”

    răspunde
  38. Adrian Vasile
    Adrian Vasile

    Offf Doamne =)))))))))))), cum sa faca asa ceva… Din ce povestesti tu referitor la pataniile cu a ta sotie… parca parca incepe sa imi fie teama sa mai fac pasul asta ca nu se stie… =))))))))))))))))
    Pan’ la urma cum ar fi fost in viata asta sa nu incerci mancare de caini… trist zic eu :)))))))))))
    O zi cat mai faina!!

    răspunde
  39. oana

    Sper să fii mai bine, să ajungeți să luați altă mâncare pt Tiara.
    Aștept cu interes noi povestiri de ale prietenului de pe vapor

    răspunde
  40. nicoleta

    Esti bestial. Te urmaresc mereu si cu greu ma abtin sa nu rad; astazi insa am ras cu lacrimi. Ai, omule, un umor incredibil si cred ca asata va tine impreuna. Stai linistit, daca n-ai lipit-o pana acum, nici n-o vei face in curand.

    răspunde
  41. gabriela

    Iti multumesc pentru portia de ras! :)))))

    răspunde
  42. Cristiana

    O fi pinul lui de la card? 6708…:) Amuzant articolul!

    răspunde
  43. Maiya

    Stai linistit… Eu am mancat la boabe de la caine cat am fost gravida…. Cum deschideam punga sa-i pun de mancare cum miroseau atat de apetisant de-mi lasa gura apa… Si na, decat sa pateasca sarcina ceva… Iar acum fii-miu baga cu pumnul, cum il scap din ochii, cum e la castronul cainelui… Asa ca dc ti se mai face pofta mananca cu incredere :))))

    răspunde
  44. lore

    si catelul ? ce a papat? aaaaaaa puiul promis de Andreea hiihih

    răspunde
  45. mihaela

    Demential! esti UNICAT man!

    răspunde
  46. lidia

    Foarte tare :)))) sunteți simpatici…ce vina are andrea k nu te ai uitat tu la „pateu”??? :)))))))))

    răspunde
  47. Alinuta

    Si mie imi vine cateodata sa gust din mancarea pisicilor mele, pentru ca miroase prea bine :))))

    răspunde
  48. Ea

    :)))
    Daca mie nu mi s-a intamplat nimic cand am gustat prenandez (!!!!???!!!!) crezand ca e..smantana, daca cumnatului meu nu i s-a intamplat nimic tragand cateva guri zdravene ,noaptea,sculat din somn si pe intuneric, dintr-o sticla cu lichid rece…crezand ca e apa…dar era palinca de prune…atunci nu ti se va intampla nici tie nimic.Decat, poate, se prinde Tiara de nedreptate si iti trage o labutza peste ochi :)

    răspunde
  49. Florin

    :)))))) A mai ramas sa alergi dupa masini:))))

    răspunde
  50. Dorel

    Nu patesti nimic, eu in 2001 eram in Muntii Cozia cu niste prieteni si la coborare nu mai aveam de mancare nimic. Faza e ca am gasit la o stana 1 cutie de Pedigree, a fost delicatese, plus ca zburam apoi pe traseu, stancile ramaneau in urma :)

    răspunde
  51. Sam

    Man, daca nu incepi sa latri lumea pe strada, e de bine. De multe ori animalele mananca mai sanatos si fara E-uri decat oamenii, asa ca rau n-ai ce sa patesti. In cel mai rau caz sa te ia Tiara la rost ca i te-ai bagat in meniu. In alta ordine de idei, nu cred ca esti singurul. Mergeam odata pe strada, cu capul intre urechi si cu fata inainte, nevand curaj sa ma intorc la 2 ciocoflenderi care purtau o discutie foarte aprinsa in termeni mari de apreciere fata de un alt prieten de-al lor, plecat din tara la munca in Italia: „- Frate, sa mor eu, am vorbit aseara cu Giani aseara pe skype (sau scaip, nu l-am intrebat ce foloseste) si a zis c-o duce bine de tot. Face bani la greu, nu l-a prins nimeni inca si mananca numai caviar de peste (nu stiam ca este si alt fel…), bea sampanie la greu, pateu viscas si numai friptane!!! – Sa mori tu?, zice celalalt! Ti-am zis fraiere sa mergem si noi cu el? N-ai vrut, fir-ai al dracu’!”
    Acum ce sa-ti zic, sa-ti fie de bine, ca rau ti-a mai fost si stii cum este. Hai,… Ham Ham!!! :)))

    răspunde
  52. Irina

    :))) Tipic masculin. O femeie nu ar manca niciodata asa ceva, s-ar prinde imediat!

    răspunde
  53. ramona

    Am ras de am lesinat!! :-) :-) :-)!!

    răspunde
  54. Cristina Tamas
    Cristina Tamas

    Nu o sa mori! Garantat! Am vazut o emisiune Extreme Cheapskates cu cei mai zagrciti oameni…era o tanti care cumpara conserve cu ton pentru pisici si le manca pentru ca erau mai ieftine cu cativa centi decat consevele de ton pt consum uman! Ai grija doar sa nu incepu sa latri

    răspunde
  55. Roxana

    You made my day!!!!!!!!Rad de cinci minute incontinuu si cred ca o sa ma mai amuz o vreme.Dar,un lucru iti spun sigur:nu patesti nimic(din proprie experienta stiut;cu pate de pisica).Remediu pentru greata:limonada,fara zahar.Si pentru stomac:2 cani cu ceai de sunatoare,tot fara zahar.

    răspunde
  56. Raluca Patrascu

    Asta e ca sarea si piperul din relatia vostra. :)) Gandeste pozitiv! P.S Sunteti minunati impreuna! Si in rest numai de bine!

    răspunde
  57. Roxana

    E bine si asa rau :)) unge o felie si pentru Andreea poate ii va placea si ei.

    răspunde
  58. YRYNA

    Cabral?? Numarul ala din mesaj e PIN-ul de la card … ?? :D :))

    răspunde
  59. claudia

    :)))))))))))))))))) o idee pt. sotul :)) ca tot baga de vina cu pachetul pt. servici ,esti demential ,asa nu am mai ras de cativa ani :))))))))))))))))

    răspunde
  60. Iris

    Cand deschid pliculetele pentru pisica uneori miros atat de bine ca mi se face si mie pofta :))
    Asa ca nu-i bai… pofta buna! :)))))))

    răspunde
  61. roxana

    Foarte tare:))) am ras cu lacrimi :)))
    Ps: ala e pin de card in poza? :)))

    răspunde
  62. Coco

    Nu stiu daca te incalzeste cu ceva, dar am un prieten bun care si-a cumparat singur mancare de caine. Era pe la inceput, cand au iesit chestiile astea pe piata. S-a dus omu’ la Obor si a vazut o taraba cu bobite din alea de caine. Omu’ a crezut ca sunt alune si si-a luat o punga intreaga. S-a dus frumos acasa si le-a exacutat pe toate in mai putin de juma de ora. Era cat se poate de happy, ca nu mai mancase asa alune bune pana atunci. Faza misto a fost cand a venit nevasta-sa de la servici si a vazut „alunele”. Reactia lui, cand a aflat ce a mancat, a fost cam ca a ta! Din cand in cand ii mai facem cadou cate o punga cu „alune”…..asa just for fun!

    răspunde
  63. Catalina

    Deci jur ca mi-ai inveselit ziua(ca si asa o aveam stricata). N-am mai ras cu lacrimi demult.
    P.s:I know how it feels, been there done that!

    răspunde
  64. Iuliana Nicoleta
    Iuliana Nicoleta

    Genial ! Stai linistit, Cabral..daca cainii nu patesc nimic, nici oamenii nu ar trebui :D !! Oricum esti cel mai tare ! Am ras cu lacrimi ! :))))

    răspunde
  65. cristina miclea
    cristina miclea

    Mor de ras!!!

    răspunde
  66. ella

    Ai lasat.o pe Tiara fara gustarica?!:)))

    răspunde
  67. beny

    Bună porția de ras.
    Dar stai liniștit, alți mănâncă în fiecare zi asa ceva, iar tu ai pe alese….
    O zi buna în continuare, respect…

    răspunde
  68. Camelia

    Esti tare de tot, ‘micule’ !:)

    Pacat ca nu mai ruleaza Casa Ibacka. Erau foarte simpatice filmultele voastre. Aveti umor natural voi doi, Pic si Poc ( tu esti Poc, evident, ca vezi ca pocnesti din cand in cand ) !

    Poate va ganditi sa le reluati sau faceti voi ceva, puneti-le pe youtube cum e Doza de Has, garantat ati avea succes!

    Pe bune! :)

    răspunde
  69. Irina Binder

    Ești criminal! Am râs cu lacrimi.
    Să nu te mire dacă vor apărea cârcotașii să vă reproșeze că dați câinelui pate cu trufe… :))

    răspunde
  70. Timi

    Cabrale, esti demential! Te citesc acum de la lucru, a trebuit sa-mi astup gura cu mana sa nu se auda ca pic pe jos de ras. :)))))

    răspunde
  71. Vali

    Nu este nimic nou, poate doar produsul difera. Conserve pentru caini/pisici, mancau si romanasii de plecara ei la munca in Germania, dupa „revolutie”! :))))

    răspunde
  72. darian Gheorghe
    darian Gheorghe

    Cabral…Când te mai duci cu Doru Panaitescu,la o iesealã cu cortul,dã-i sã gãteascã si-asa ceva.fãrã sã vadã ambalajul.Sã vedem ce iese…Si ce zice…Presimt c-o sã iasã cu lacrimi de râs !

    răspunde
  73. Ovidiu

    Lasă că nu ești primul umanoid care mâncă mâncare de câine!
    În plus ne-am ales și noi cu ceva, am râs de numa, numa :))

    răspunde
  74. marinela

    de asta arati tu asa bine! esti hranit corespunzator…ai toate vitaminele la tine! sa mai vii cu povestiri din astea…ne mai „hranesc ” si pe noi! sa fii iubit!

    răspunde
  75. doina

    In timp ce făceam clătite ,am citit despre pateu :)))) asa cevaaaa :)

    răspunde
  76. Rucsandra

    Am ras cu lacrimi =))))
    Mereu cand iti ctesc posturile rad cu „patima” :)))) =)))
    Dar asta, a fost senztional :)))))

    răspunde
  77. petruta

    CABRAL …LAS’K TRECE IMPORTANT E CA LA ACEL MOMENT TI-AI POTOLIT FOAME :)))))

    răspunde
  78. Rys

    ewwwwwww

    N-am mai ras asa de mult. Bine ca esti bine, right?

    Macar stii ca nimeni n-a vrut sa atenteze la viata ta – poate cainele cand va afla de ce n-a mancat el mancare delicioasa :))

    răspunde
  79. Iulia

    In loc sa radeti, va pare bine. :p

    răspunde
  80. Monica

    O sa te rog sa ma ierti daca repet ceva spus in comentariile de dinainte (sunt peste o suta, sa le citesc?!) dar am impresia ca mancarea pentru caini e chiar mai sanatoasa decat a noastra, caci nu are nici sare nici conservanti prea multi. Maine-poimaine o sa fie foartre trendy petrecerile cu asemenea mancaruri! trend-setter-ule care ești! (acuma serios: cu trufe?)

    răspunde
  81. Alice

    Asta e maxima. :)))))). Traiasca mancarea pentru caini.

    răspunde
  82. drumetul

    as fi curios de ce-ar zice Andreea acum dupa ce ar citi mesajele astea
    te-ar trece pe o „anumita dieta”
    ca a observat poate ca nu face rau la „tevi” cum spune un coleg de-al meu

    răspunde
  83. mirabela

    Nu mai pot de ras:)))), andreea sigur nu se va plictisi niciodata:))

    răspunde
  84. alina marton
    alina marton

    :))))nu e vina Andreei ca nu te uiti ce bagi in gura:))))

    răspunde
  85. Denisa

    Poate că era bine să fi blurat și pin-ul ăla :)

    răspunde
  86. irina

    Andreea e cea mai tare ……asa da …..la cate ii faci!!!! :)))))) va pup pe amandoi, sunteti un cuplu perfect !!!

    răspunde
  87. Adrian

    Cabral, cum adica ti-ai pus casca la incarcat? Te referi la camera de pe casca?

    răspunde
  88. Alexa

    Trebuia sa dai o fuga pana la Bueno in mamaia:))) ca am vazut ca mananci acolo…Oricum, maxim de amuzant:)))

    răspunde
  89. Diana

    Te rezolva la urgenta cu o clisma/ o spalatura stomacala…cand sa se mai distreze si medicii de garda. :)

    răspunde
  90. ottilia

    Mai, hapsanule !!! Ai mancat mancarea cainelui ! :)))))))))))))))

    răspunde
  91. Miha

    Esti un fenomen Cabral!!
    Am ras cu lacrimi…

    răspunde
  92. mariana

    Nu o sa mai fii la fel niciodata:)))
    Sau ca sa zic pe limba ta: ham haaam ham ham haaaaaam uof:))

    răspunde
  93. Refu

    Ceva e sigur, foamea nu stie sa citeasca pe eticheta, ea pur si simplu face posibil ca orice vede e bun de mancat.

    răspunde
  94. Mada

    :))) nu am mai ras de mult asa, esti cel mai tare :))

    răspunde
  95. Ramona

    :))) Ceva asemanator a patit taica-miu acum cativa ani… A venit acasa pus pe fapte mari, s-a apucat sa taie toate cele necesare pt o salata de rosii, iar cand a ajuns la partea cu „sarea-n bucate” s-a infipt in debara, a luat punga cu „sare gronjoasa” si da-i si pune. Turna sare si gusta intr-una, dar salata tot nesarata ramanea si sarea nu se topea, pana si-a dat el seama sa se uite mai atent in punga si ce sa vada?! Sarea lui gronjoasa era defapt nisipul perusului nostru :)))) PS: bine ca nu si-a spart dintii :)))

    răspunde
  96. marina

    Ha ha ha ha ha nu pot sa cred :-) :-) :-) :-) Cabral sa fii atente daca se modifica ceva ( coada ,urechi , latrat ) .Si nu ca tin cu Anreea ( desi chiar tin ) dar nu e ea de vina ca nu citesti tu ambalajele alimentelor :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-)

    răspunde
  97. Andrei

    Foarte tare…. Cabral! :)

    răspunde
  98. florin

    eu am mancat biscuitii cainelui, si mi s-au parut mai buni decat cei pe care ii gasesam de obicei prin casa. dar nevasta inca nu stie cine ia mancat.
    adica stie, dar saracul caine nu stie ca e vinovat =)))

    răspunde
  99. Iuliana

    Nu am mai ras cu asa pofta demult!! :)))) Mai si da buzna fi-miu, in bucatarie, sa ma intrebe ce s-a intamplat. Multumesc!

    răspunde
  100. cristina

    Deci numai pot am ras cu lacrimi!!! Esti prea tare la povestit omule! Acu zi si mie de curiozitate ce continea acel pate? ….in afara de trufe :))))))

    răspunde
  101. Roxana

    Si toate ca toate …dar catelului i-ai mai lasat ceva??? A reusit sa mai guste si el din bunatatea de pateu cu trufe ???

    răspunde
  102. Gabriel Tudosa

    Ai grija la efectele adverse..ham :D

    răspunde
  103. Alice

    Deci fază , in momentul in care citeam toata năbădaia ta ma sună prietena mea care e internată in spital si mă prinde in hohote… îi povestesc ce ai pățit tu si timp de vo 10 minute ahahahahah amândouă la telefon plus ca era pe perfuzie si cu dureri dar nu sa putut abține nici ea …imi pare rau pentru esperienza ta dar te rog sa ma ierți am ris cu lacrimi amândouă plus ca iam ridicat si moralul un pic ca era prea tristă….vam pupat.

    răspunde
    • adi

      esperienza???nu SA putut abtine?iam ridicat?vam pupat?
      Bianca Dragusanu tu esti??

  104. Simona

    :)))))))) doamneeee am ras cu lacrimi. Sa ne traiesti ca tare simpatic esti:)

    răspunde
  105. Flofloree

    Foarte tare povestioara ta, ce supărare, odată ce am terminat de citit, m-am trezit cu zâmbetul până la urechi și râzând pe dinăuntru.. Dacă stau bine să mă gândesc,chiar mi ai dat o idee bună! :)))

    răspunde
  106. George

    Acum o luna am trecut printr-o situatie similara, acum rad dar atunci eram socat :). Ajungem la casa de la tara despachetam bagajele, mai fac diverse treburi prin si pe langa casa, mi se face sete, imi torn apa dintr-o sticla de 5 l si beau, apa parea cam salcie. Imi intreb sotia daca a gustat apa, ea zice, care apa? Zic asta la bidon. Se uita lung la mine si incepe sa rada, pai asta e apa broastei. Mi-a cazut tavanul in cap, imi era foarte cald, fierbeam, zic cuuuum, tu lasi apa broastei ( Emis este broscuta noastra, o testoasa) pe masa?? Sotia mea radea in continuare, la un moment dat cand vede ca nu ma linistesc zice, stai draga linstit ca nu a facut broasca baie in ea, am adus apa de la Bucuresti ca asta de la tara nu-i place :))))

    răspunde
  107. Marius S

    Omule,

    Am ras si eu si a mea cu lacrimi.

    Esti genial!

    răspunde
  108. madalina

    imi pare tare rau ca ai patit asta,desi,recunosc,am ras cu pofta!DAR VINA ESTE A TA(SI NU SPUN ASTA PT.CA SUNT DE PARTEA EI CI PT. CA ASA FACETI VOI BARBATII.NU GASITI NIMIC,CHIAR SUB NAS SA FIE.AI GRIJA CE MAI MANANCI.SI DACA MAI VREI CEVA CU TRUFE,ITI RECOMAND OREZUL CU FRUCTE,SA FII OK LA STOMAC)))))

    răspunde
  109. madalina

    imi pare tare rau ca ai patit asta,desi,recunosc,am ras cu pofta!DAR VINA ESTE A TA(SI NU SPUN ASTA PT.CA SUNT DE PARTEA EI CI PT. CA ASA FACETI VOI BARBATII.NU GASITI NIMIC,CHIAR SUB NAS SA FIE).AI GRIJA CE MAI MANANCI.SI DACA MAI VREI CEVA CU TRUFE,ITI RECOMAND OREZUL CU TRUFE, SA FII OK LA STOMAC DUPA ASA PATEU)))))))

    răspunde
  110. Camelia

    Hai ca a fost tare poanta care ti-a facuto Andreea oricum nu esti singurul care a mincat mincare de animale au mai fost si alti si chiar au zis ca lea placut.Oricum mai facut sa rid ca proasta si mia sarit si somnu dar data viitoare sa citesti ce maninci esti foarte tare. A avut ceva urmari?

    răspunde
  111. relu

    bai frate, da-mi si mie denumirea pateului…..sunt curios sa gust :)
    totusi nu inteleg de ce te-ai speriat si te-ai dus la spital ( rad aia de tine de fac patratele pe burta cand le povestesti )…..daca e bun pt caine….n-ai ce sa patesti :)))))))))

    răspunde
  112. tunelos

    Hahahah!
    Totusi oameni buni aveti grija cu d’astea! A naibii ca acum sunt tot felul de alte substante si sau solutii care au mirosuri imbietoare si dai peste cap cu ceva de crezi ca e altceva de nu mai iesi din spital. Stiu un caz in care persoana a decedat in cele din urma, substanta perforandu-i stomacul.
    Urat!
    Take care!

    răspunde
  113. Stef

    Este ECO mai sanatos decat pate-ulllll din comert si mai putine EEEE……

    răspunde
  114. andreeaw

    iti dai seama ca mi-au dat lacrimile de ras, nu?
    sincer, imi pare rau pentru ceea ce ai patit, dar ai un dar de a povesti…. dumnezeiesc.
    insa, eu cunosc niste baieti care au mancat deliberat „boabe”(adica mancare uscata) pentru caini si n-au patit nimic.
    iar unul a mancat niste conserve ptr mata trimise de muma-sa din Germania, el nu mai avea nimic de mancare prin casa, bani ioc si si-a adus aminte de pateul de la mama, dar nu s-a uitat la mata care zambea frumos de pe cutie:)
    nici asta n-a patit nimic….
    esti OK? ti-a fost rau? esti mai bine?

    răspunde
  115. Mari

    multumesc ca existi :)

    răspunde
  116. Maria

    sa nu va luati pisica sau vrun alt pet :)))))

    răspunde
  117. Laur

    6708 presupun ca e PIN-ul de la card? :)

    răspunde
  118. Gomez

    :)) Cum sa iti bagi degetele pe gat sau sa te duci la spital ??? Ce crezi ca pun aia diferit in pateul pentru caine fata de pateul pentru oameni ? Tot un cadavru hacuit si terciuit e si in unul si in altul ;)

    răspunde
  119. gina

    Andreea mi-e tare simpatica din filme…voi doi faceti o pereche foarte simpatica,mi-e tare drag de voi.Andreea nu are nici o vina,voi dragii nostri soti,care asteptati totul de la noi,amaratele de sotii,voi,care habar nu aveti ce este prin casa,prin sifonier,frigider,etc,este normal sa aveti parte de aceste……,,accidente casnice,,.

    răspunde
  120. filofteea

    Imi pare extrem de rau de patania ta. Totusi, ai grija, peste cateva zile, ca reactie adversa, s -ar putea sa ridici piciorul cand treci pe langa pomi. Glumesc, desigur, si va salut cu respect pe tine si pe Andreea!

    răspunde
  121. Cris-Mary

    Din cate stiu exista cateva produse pentru caini de buna calitate care sunt ok pentru oameni. Trebuie doar sa citesti eticheta pentru ca vei observa care sunt ok pentru consumul uman si care nu :) Deci nu ar fi o tragedie daca lista de ingrediente e ok. Apropo, eu am un cunoscut care gusta de buna voie si nesilit de nimeni din mancare catelului(bobite in general) pentru simplu motiv ca atunci cand deschide punga cu hrana uscata ii se face pofta de la miros. Asa ca i-a si el o bobita si o rontaie :D

    răspunde
  122. Ionut Cosmin

    Doctoru ca doctoru rade rade dar nici eu nu pot sa ma abtin sa nu rad :))

    răspunde
  123. Contează ?
    Contează ?

    Nu mă mai pot opri din râs ! De cănd am citit povestea cu pățania ta,râd încontinuu! Și pe

    răspunde
  124. Contează ?
    Contează ?

    Nu mă mai pot opri din râs ! De cănd am citit povestea cu pățania ta,râd încontinuu! Și pe „veceu „ am râs ,în timp ce mă gândeam le ce ți-a debitat capu„ ăla plin de chipsuri !

    răspunde
  125. wlaad

    Man, cu oamenii de la chipsurile alea ai vorbit? Oare de asta nu a ghicit nimeni ce-a de-a treia aroma, ca prea putin romani stiu cum e gustul de (mancare pentru catei cu gust de) trufe?!?

    Zile multe si senine va doresc!

    răspunde
  126. Anonim

    „Pateu de câine?! Cu trufe?! Ce să caute trufele în pateul de câine?” Uni cani sunt cautatori de trufa iar acest pate este un stimulent, gust/miros sa stie caninele ce trebui sa caute in padure! ;)

    răspunde
  127. tiara

    povestea e frumoasa…o fi reala ori ba..nu stiu..dar ce stiu e ca aici e un copy&paste..sau ma rog..o adaptare…prima data am citit-o acu 3-4 ani..caut blogul si il postez ,sa nu fiu acuzat de aiureli..da e bine si asa..fa ca faci bine..macar iti dai osteneala ;)

    răspunde
  128. Deea D

    Vai cabral …rad cu lacrimi! :))))))))Bunicul meu acum vreo multiiiiiiii ani, in Ungaria. Foame mare, intra in magazin si cumpara o conserva…a mancat-o..buna rau! Ce sa vezi ca a mancat o conserva de pisici :)) (i-a spus un prieten ce stia maghiara) daca nu stia ce scrie :)) era cea mai ieftina! esti fenomenal!

    răspunde
  129. vasilescumihaela

    :) Nah si eu am mancat fara sa stiu mici din carne de caine cand eram mica si n-am mai ajuns la niciun spital. Ce imi amintesc insa e ca au fost cei mai buni mici pe care i-am mancat vreodata. :)

    răspunde
  130. Alina

    Las’ ca unii fac asta ca meserie: degustator de mancare de catei. Daca stiai asta scuteai deplasarea la spital. Data viitoare poate iti lasa Andreea niste bastonase.

    răspunde
  131. Andreea

    Am ras cu lacrimi, Cabral! Nu e rea mancarea pentru caini. Baiatul meu mananca cu placere boabe pentru caini ;). A incercat cateva si i-au placut.

    răspunde
  132. marsak

    daca iti vine sa fugi dupa masini sau daca iti vine sa-ti musti urechile …. problem !

    răspunde
  133. simona

    de la tine ma astept la orice.

    răspunde
  134. Alina

    Stai linistit…si eu intr-o zi dupa ce i-am pus pisicii o conserva m-am trezit ca imi lingeam degetele :)) Ma gandesc oare de cate ori am facut acest gest involuntar si nu mi-am dat seama :)))))

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *