Ti-e frica de moarte?
publicat @ 17 November 2010 in categoria > din viata...
Imi place sa observ reactiile oamenilor. Nu, nu-i pun pe oameni sub lupa pentru ca asta, consider eu, ar fi o incalcare a intimitatii. Insa observarea reactiilor oamenilor la anumiti stimuli este – de multe ori – foarte interesanta.
Am observat ca sunt directii pe care discutiile normale ale oamenilor o iau intotdeauna. De exemplu, daca veti avea rabdare veti observa ca la o masa mare si bogata, cu multi prieteni, dupa ce ingurgitarea alimentelor s-a cam incheiat – cam in perioada in care incep sa se aprinda tigarile – toata discutia incepe sa alunece catre pastile si ceaiuri pentru constipatie, probleme la mate si patanii din aceasta zona. E o reactie normala, indusa de starea de satietate si de anticiparea involuntara a momentelor de presiune ce vor veni. Din seria reactii tampite poate face parte, de exemplu, faptul ca atunci cand intr-un spatiu inchis unul dintre cei 5 oameni prezenti spune ca a flatulat… ceilalti 4 incep sa traga tare aer pe nas, sa vada daca chiar pute…
Avem fel-de-fel de reactii nebune, bazate pe conditionari psihice, pe experiente mai vechi, pe stilul nostru de a interpreta lumea care ne inconjoara.
Ce nu inteleg insa pe deplin este frica noastra fata de moarte. Si aici nu ma refer la moartea noastra proprie si mult prea personala – caci pe asta e normal sa te chinui s-o amani – ci la moarte… asa, in general.
Colegii mei au publicat pe CeRecomand.ro un post in care se vorbea despre comemorare.ro (vizitarea unei pagini memoriale online atunci cand ne e dor de de cineva pe care am pierdut, mai ales cand nu putem ajunge fizic la cimitir). In esenta, e vorba despre un serviciu care te ajuta sa le tii celor plecati amintirea vie si, din cate am vazut, inafara de candele toate celelalte servicii sunt gratuite. Daca va intereseaza va descurcati voi, intrati pe site…
Ideea este insa ca m-a uimit reactia celor care au citit articolul. Atunci cand eu dau peste ceva care mi se pare neplacut, plec repejor mai departe. Nu comentez, nu dau cu oua, nu ma lamentez, o iau incet la pas. E, se pare ca aceasta conditionare a noastra fata de moarte ne baga in sperieti de fiecare data cand vine vorba despre deces, lumea de apoi, lumea celor drepti… intelegeti voi.
Si nu-mi dau seama daca e vorba despre gradul nostru de civilizatie, de religia nostra sau de educatie, dar daca stam sa ne gandim ce atitudine fata de moarte au alte natiuni, neamuri, civilizatii… poti trage lezne concluzia ca noi suntem mai speriati de lumea de dincolo decat altii.
So… cat de frica ti-e de moarte?
Mihai
publicat @14:33 17 November 2010
Imi este frica mai mult de moartea celor care-mi sunt dragi..
Cabral Ibacka
publicat @20:49 17 November 2010
Stiu, asa mi-e si mie. Nici nu vrei sa te gandesti la asa ceva…!
NICOLETA
publicat @14:44 17 November 2010
Odinioara,dacii se bucurau cand murea cineva si cred ca,mai ales in zilele noastre,moartea de multe ori este o adevarata rezolvare a tuturor problemelor.Asta nu inseamna ca , cel putin momentan,mi-ar fi frica de moarte.Specific ca am trecut binisor de jumatatea vietii si nu cred ca ma mai poate speria ceva(numai Dumnezeu mai stie ce urmeaza!).Recent mi-a murit o ruda destul de apropiata si am avut ocazia sa urmaresc,zilnic,cum se “ducea”.N-a durat asta decat o saptamana,dar este cumplita NEPUTINTA de a-l ajuta cu ceva pe cel care pleaca definitiv.Era un barbat destul de curajos si totusi in ultimile ore intindea mainile catre noi ca si un copil neputincios.Nu stiu daca ii era frica sau pur si simplu n-ar fi vrut sa plece!Revenind,nu cred ca trebuie sa ne sperie moartea,este in fond ciclul firesc al vietii.Important mi se pare CUM TRAIM nu cum murim.
alex
publicat @16:27 17 November 2010
Mda, stiu ce vrei sa zici .Am trait-o pe propria piele acu 2 luni. In cazul meu, nu stiu daca mai putea sa constientizeze ideea de moarte. Probabil ca da, poate de aia nu mai vroia sa ia pastile, tratamente,etc. In ce ma priveste stiu ca moartea este ceva de neevitat de nimeni. Tot ce poti face este sa nu ti-o faci cu mana ta, fumand tigari, band prea mult alccol,etc.Si mai ales poti sa te bucuri de viata, sa incerci cat mai multe chestii. Cred ca mi-ar fi frica nu de moartea in sine ci de faptul ca nu voi mai fi langa cei dragi. Dar who knows poate dupa aia poti alege sa ramai pe pamant ca si fantoma si sa ii vezi in continuare pe cei pe care i-ai parasit traindu-si vietile.
Asta daca credem in viata de dupa moarte si in nemurirea sufletului. Ca atunci numai este asa grav. 
Cabral Ibacka
publicat @20:50 17 November 2010
Nicoleta, ai spus foarte bine… conteaza cum traim.
Lizzie
publicat @15:07 17 November 2010
La romani ca popor e mai mult vorba de pierderea celor din jur decat de teama omului de moarte. Ne e frica sa ramanem singuri sau neajutorati intr-o lume in care si asa era greu sa rezistam.
Cel putin, prin filmele si documentarele americane, chiar daca sunt fictiune, nu auzi prea des ca oamenii sa se planga, la moartea cuiva apropiat, “Nelule, ai plecat si m-ai lasat cu 5 copii, ce ma fac eu acuma Nelule”, asa cum sunt la noi obiceiurile…
NICOLETA
publicat @15:13 17 November 2010
“Jelitul”asta cred ca este cam…balcanic!Sunt regiuni unde inca mai “functioneaza”echipele de bocitoare profesioniste.
Adrian
publicat @16:44 17 November 2010
Frica de moarte in orice fel sau din orice punct de vedere, nu-mi mai este de cativa ani. Momentul cand am ales sa-mi traiesc viata dupa propriile reguli si nu dupa regulile a N+1 medici mai mult sau mai putin competenti.
Aveam o lista lunga cu ce aveam voie sa fac si ce nu… 2 ani de zile am trait cu teama ca “daca nu ma mai trezesc maine”, aveam o tresarire a inimii si imediat ma gandeam “daca se opreste acum…” Pana cand am zis “AJUNGE! MOR MAINE? FOARTE BINE! MACAR TRAIESC AZI ASA CUM IMI PLACE!”
Atunci cand o veni momentul, o sa plec din lumea asta cu zambetul pe buze, pentru ca voi mai lasa teama sa-mi subjuge viata niciodata!
Adrian
publicat @16:46 17 November 2010
*Din momentul …
*pentru ca nu voi mai lasa…
delia
publicat @16:51 17 November 2010
Am avut de doua ori ocazia sa ma ia doamna cu coasa.Dar slava domnului…nu a fost sa fie..NU e ușor sa traiesti,dar se vede treaba ca nici de murit nu se moare ușor.Așadar: nu, nu imi mai este frica de moarte
Vlad
publicat @17:01 17 November 2010
Hm, imi permit sa dau un citat dintr-o melodie ca si raspuns la aceasta intrebare.
Este vorba mai exact de formatia Muse cu melodia Uprising, va sugerez sa o cautati cu versuri cu tot. Sau mai bine o linkuiesc eu AICI.
Versurile la care ma refer sunt urmatoarele :
“If you could flick a switch and open your third eye/You’d see that we should never be afraid to die”
Voi cum interpretati aceste versuri?
daria
publicat @17:10 17 November 2010
Eh, fiinta umana se teme de tot ceea ce nu cunoaste.Cine stie cum este sa mori, maidegraba sa fii mort? Nimeni.De unde si atatea speculatii si aberatii pe marginea unui fenomen atat de natural.Frica ne este de viata proasta.Sau viata grea si umilitoare. De ce se sinucide atata lume chiar daca este nascuta in “teritoriu” crestin ?[adica are stiinta despre Iad si eternele pedepse!] De unde deducem ca …omul este cam fricos, dar si cand isi depaseste conditia!!!
De fapt, cam evitam sa ne gandim la asta.Doar daca capatam vreo boala grea, vreun termen limita, atunci ne mai trezim, un pic.
Andrei
publicat @17:34 17 November 2010
La 7 ani de zile am fost in moarte clinica 10 minute pe masa de operatie iar anul trecut am revazut-o pe doamna cu coasa intr-un accident rutier destul de grav din care, din fericire, am scapat fara nici o zgarietura. Ce pot sa zic….. intalnirile acestea par din ce in ce mai usoare
trubadurul
publicat @18:07 17 November 2010
Mi se pare oarecum stupida frica de moarte in general. Adica sunt multi oameni carora le e frica sa se apropie de cineva mort sau spun eu nu pot sa-l vad asa. Are mult de-a face cu religia si modul in care suntem invatati sa percepem asta. Iar sa iti fie frica se propria moarte cred ca iti aduce o viatza de zi cu zi cam nasoala. Sigur spun eu asta care nu am avut vreo boala incurabila. Poate ca ne e si greu pana la urma sa-i judecem pe altii daca noi personal nu am trecut prin “near death situation”
nermal
publicat @18:38 17 November 2010
Nu as putea spune ca imi e atat de frica de moarte(am ridicat mainile la orizontala in lateral si arat distanta dintre degete).
Stiu ca exista, dar nu stiu cand apare. Chestia asta, te-ar putea speria. Recent, cand am constientizat ca nu te intreaba nimic, dupa un nefericit eveniment, pot spune ca o privesc ca pe un lucru firesc, ca si papa, iubit, nani, caca.
roka
publicat @19:18 17 November 2010
Cab, (nu mai dau explicatii la generalizare) romanilor le e frica de moarte de frica sa nu le fie si acolo ca aici; vorba ceea-viaţa e limitată dar eternitatea…aşa că îţi dai seama!
Andreea
publicat @19:21 17 November 2010
Cred ca ne este greu sa ne dam cu parerea, atata vreme cat nu stim “cu ce se mananca”:D. Putem doar sa presupunem, sa consideram ca ne cunoastem indeajuns de bine, incat sa afirmam ca da, ne este frica de moarte, sau nu. Cred ca momentul ala, ne va surprinde pe fiecare dintre noi, intr-o mare masura. Acum, aici, cand ma gandesc la moarte, mi se pare ca e atat de departe..si asta imi creeaza o stare de confort. Dar da, imi este frica..cred:)
SuperBona
publicat @20:06 17 November 2010
Da, imi este frica de moarte, imi este frica de cea mai mare dintre necunoscute.
Madalush
publicat @20:11 17 November 2010
Mi se pare extrem de firesc sa ne fie teama! Odata poate cu trecerea timpului, cu constientizrea vietii si clipei finale ce oricum va veni, poate te poti obisnui cu ideea, dar o teama (de diferita intensitate) tot cred ca ramane!
Gia
publicat @20:51 17 November 2010
Nu. Regret doar durerea pe care o produce moartea. Celor din jur…
Andreea
publicat @21:01 17 November 2010
A mea nu ma sperie extraordinar de tare, in schimb ma ingrozeste ideea mortii celor dragi. Tot ce vreau pe lumea asta e sa mor inaintea barbatului meu. Cel mai negru gand al meu e sa se intample ceva cu baietelul meu.a aflat de curand de ideea de moarte si investigheaza subiectul… unde se duce sufletul, unde raman ficateii si ochisorii
)))))))))))))
yrynacra
publicat @11:31 18 November 2010
Ai descris perfect teama care trece si prin sufletul meu si cred ca prin al fiecarei mame: poate sa se intample orice cu mine, numai nu cu copilul si barbatul meu..
Andreea
publicat @13:35 18 November 2010
imi vine sa sugrum gandul asta cand mi se abate prin minte. credeam ca sunt eu “nebuna” ca ma gandesc la asa ceva. ma bucur ca suntem mai multe
YourNameHere
publicat @19:50 21 November 2010
“A mea nu ma sperie extraordinar de tare, in schimb ma ingrozeste ideea mortii celor dragi” = Nu vreau sa sufar pentru moartea cuiva drag, prefer sa sufere cei dragi pentru moartea mea. Egoism ftw
Alina
publicat @23:40 17 November 2010
De curand am visat ca am murit..( Un adevarat cosmar..) , dar nici nu stiti cu ce pofta de viata m-am trezit !!!
)
David
publicat @23:51 17 November 2010
“moartea e cel mai frumos mister”
ade
publicat @03:01 18 November 2010
am aflat ce inseamna moarte acum 4 ani cand a murit bunicul meu…a fost dureros, e un sentiment ciudat si acum , inca nu imi vine sa cred .Mi-e teama de ziua cand o sa imi pierd parintii sau pe toti cei dragi, imi e frica de moarte …o urasc!! nu ii pot face fata, e singurul lucru care ma poate distruge psihic.
Suzana Has
publicat @04:56 18 November 2010
Recomand cititorilor tai o carte scrisa de un american – Neale D. Walsch intitulata “Conversatii cu D-zeu” – tematica mortii este exceptional abordata in carte; te determina sa nu-ti mai fie teama de ea, s-o privesti cu alti ochi.
scorpio
publicat @11:22 18 November 2010
cand e vorba de mine,nu vreau sa gandesc,intru in negare..
cred mai frica imi este cand ma gandesc la parintii sau copilul meu..asta da frica!!
Anca
publicat @11:56 18 November 2010
Nu stiu daca e vorba de teama de moarte cat mai ales de oroarea vis-a-vis de afisarea suferintei. Nu-mi permit sa generalizez, nu vorbesc de romani in general, vorbesc despre mine, despre familia mea, despre majoritatea prietenilor mei. Mi se pare ca suferinta (de orice fel) este un act personal – prin faptul ca te duci la cimitir el ramane personal, in schimb prin publicarea unor informatii pe un site actul devine public. Nu mi se pare normal ca toata lumea sa stie necazurile si durerile mele, sunt lucruri pe care le duci cu tine, in tine, fara sa-ti urli suferinta si fara sa obligi pe altii sa te compatimeasca. Nu toata lumea trebuie sa planga cu tine asa cum nu toata lumea se bucura cu tine. Sunt lucruri personale si trebuie sa ramana asa. Mie nu mi-ar placea sa ajung o pagina pe internet – as prefera sa raman in amintiri, in suflete. Eu asa ii pastrez pe cei pe care i-am pierdut de-a lungul timpului. Chiar daca nu ma gandesc constient la ei tot timpul (nici nu ar fi normal) ei sunt undeva acolo, parte din parte. O pagina pe internet cu flori si lumanari virtuale nu are cum sa ma ajute. De altfel, nici florile si lumanarile adevarate…
stef
publicat @16:55 18 November 2010
E un vers dintr-o melodie a lui Robbie Williams care spune asa : “i’m not scared of dying, i just don’t want to” si intr-o oarecare masura asa e. Mare dreptate ii dau celui care a spus ca ti-e frica sa nu se intample asta celor dragi din jurul tau. Pana la urma ne e frica singura certitudine pe care o avem in viata asta!
codri
publicat @20:54 18 November 2010
De ce sa iti fie frica de moarte cand e un lucru normal? E una dintre putinele constante din viata noastra. Daca stim ceva cu siguranta in viata asta e ca toti murim. Si de aici pot sa pornesc o discutie luuunga:). Oricum, cred ca, atitudinea mea fata de moarte se regaseste in urmatoarele versuri ale lui Grigore Vieru.
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.
Dragos
publicat @12:12 19 November 2010
Sunt motociclist incepator si mai rau merg prin Bucuresti, asa ca pot spune ca moartea nu ma mai sperie.:)Sunt constient ca fiecare drum poate sa fie de fapt ultimul pe care il fac. Am fost lovit de 3 ori pana acum de soferi care “nu m-au vazut” desi eu circul ca o masina pe jumatatea drumului. In orice caz iti recomand un film bun pe tema asta(Bucket list) si o carte pe care o citesc acum si care mi se pare geniala( Replay – Ken Grimwood).
Dragos
publicat @12:17 19 November 2010
De multe ori se intampla ca din prea multa frica de moarte sa uitam de fapt sa traim cu adevarat si astfel sa treaca viata pe langa noi. Queen avea un vers foarte tare pe tema asta: “It’s better to burn out than to fade away.”
onion
publicat @00:20 20 November 2010
atunci cand iti este frica de moarte, iti este frica sa “traiesti”.
Mihai
publicat @12:49 17 December 2010
Esti chiar atat de sigur? Cat de “rece” sa fii ca si om?
basic instinct
publicat @23:55 22 November 2010
cum e la altii?…moare vecinul. un pic de agitatie, politie etc. apoi el dispare igienic. nici nu stii cand…a doua zi la intrare o condica. sa lasi ceva impresii despre el. numai de bine chiar daca pana mai ieri ii doreai chiar sfarsitul gandind ce idiot e. langa condica si o invitatie la inmormantare. locul x, ora y. nu o lumanare, nimik. omul dispare ca un obiect. sper ca din puctul asta de vedere sa ramanem salbatici, cu obiceiurile noaste barbare, dar atat de omenesti. care striga cu durere la ceruri taina mersului nostru prin lume.
dana
publicat @12:52 24 November 2010
,,Moartea este doar o parte a vietii- ceva mai grea!”
Blogroll