Tatal meu.
publicat @ 28 August 2009 in categoria > din viata...
Taguri: familie, intrebari, sentimente
V-am promis, acum cateva saptamani, ca voi fi mai deschis si o sa vorbesc, macar in parte, despre familia mea. Hai ca incep cu tata. De ce o fac acum… vedeti la sfarsit.
M-am nascut in 1977, in Bucuresti, la Spitalul 9 (da, stiu, asta explica multe).
Mama, Argentina, o gagica misto din Buzau, satul Mosesti, venita in Bucuresti la facultate (ASE). Si, venind ea aici, cu educatia primita de la parintii ei (bunicul, Dumnezeu sa-l ierte!, a fost preot), s-a indragostit de tatal meu biologic.
Tata, Alexandre, venit din Congo printr-un schimb politico-strategic de studenti, student si el, la medicina.
Si m-am nascut eu. Pe cand aveam eu cateva saptamani de viata, tata a avut putina treaba si a trebuit sa plece. Dar n-a lipsit mult, s-a intors cand tocmai implineam eu 13 ani.
Intre timp mi-l arata mama la televizor, la stirile internationale (parca prezentate de maestrul Ciurascu) se dadeau, dupa cum bine stiti, vizitele ilustrului tont (rasuceasca-se in mormint!). E, cand ajungeau in Congo aparea si Alexandre in comisia de “Hai salut!“, a fost ani de-a randul ministrul sanatatii (drept urmare am putea trage concluzia ca sistemul de invatamant romanesc functiona fara gres).
Evident ca pentru mine era un strain, dar acest mic amanunt nu l-a impiedicat sa spuna c-a venit sa ma ia in Congo. Ai mei au fost, ca de fiecare data, totalmente fair. Au zis: “Daca vrei sa mergi… du-te! Noi nu vrem sa te lasam, dar este decizia ta.”.
Si nu m-am dus. A mai stat cateva zile si a plecat. Iar.
Si au mai trecut cativa ani. In ziua in care faceam 28 de ani eram singur prin Brasov (va spuneam acum ceva luni, sunt un ciudat) m-am gandit sa-l sun. Primisem numarul cu cateva luni inainte, pe adresa Pro-ului, de la o alta ruda (pe care n-o cunosc). Si l-am sunat… auzindu-ne dupa 15 ani.
- Alo, bonjour, avec monsieur Alexandre, vous en prie.
- Au telephone.
- Salut, je suis Cabral.
[liniste...]
- Alo, Alexandre?
Si am vorbit. A plans, l-am lasat, l-am pus la curent, i-am explicat una-alta, mi-a zis de fratii mei vitregi (am vreo 5 sau 6 prin toata lumea, nu-i cunosc)… in sfarsit, am comunicat cateva zile si-apoi… am lasat-o balta.
Recapitulare: a plecat cand aveam eu 2 saptamani, l-am vazut cateva zile cand am facut 13 ani, am vorbit la telefon cand am implinit 28 de ani. Acum fac 32.
Am stat de cateva ori sa ma gandesc daca-l urasc. Nici gand! M-am gandit daca l-as putea ierta. Nu cred. Si mi-am dat seama ca l-am pedepsit, in felul meu, prin indiferenta.
De ce va spun toate astea? Nu, nu ca exercitiu de sinceritate ci pentru ca nu reusesc sa ma hotarasc si chiar am nevoie de un sfat… colegele mele de la PR au primit un fax, acum 3 zile, prin care Alexandre ma anunta ca vrea sa vina la inceputul lui septembrie, impreuna cu doi frati de-ai mei, in Romania. Si ca asteapta un raspuns, daca sa vina sau nu.
Iar eu nu prea stiu ce sa-i zic… si ma gandesc la asta de 3 zile, fara nici un rezultat.
Ce fac?
Dagna Alexandra
publicat @17:24 30 August 2009
S-ar putea ca eu sa fiu subiectiva ca de fiecare data dar in locul tau as vrea sa-i cunosc . Mai sus spuneai ca nu prea ai cu cine sa vorbesti in ultimul timp .Gandeste-te la asta : poti castiga niste prieteni daca nu simti, vorba aia , ca va leaga sangele . Sunt niste persoane noi si ca poate o sa legati legaturi frumoase. Poate!Fi sincer cu tine! Nu ai curiozitatea asta?Si fi sincer si in ceea ce priveste sansele de reusita sau esec ale intalniri.
roxana
publicat @18:00 30 August 2009
Eu zic ca ar fi ok sa va intalniti..Probabil ca niciodata nu il vei percepe ca pe un parinte adevarat, insa cine stie ce se va intampla in viitor.
Sunt sigura ca ai puterea sa il ierti, mai ales ca familia ta nu te-a facut sa il percepi ca pe un monstru care te-a parasit.
Mult succes si revedere frumoasa!
Crissa
publicat @18:16 30 August 2009
Prea mult sentimentalism. In locul tau il trimiteam acolo unde ii este locul.
Se schimba datele numai in cazul in care acolo o fi cine stie ce politica si administratie si chiar nu a putut sa vina. Dar din cate stiu eu,Congo e cat se poate de democratic. Problema banilor nu se poate pune, deoarece vorba aia “facea si pe dracu’-n 4″ sa vina sa-si vada copilul. Daca tu crezi ca te macina ceva, asculta-l. Daca nu, nici nu merita osteneala. Pup…
Dumitrit@
publicat @19:20 30 August 2009
intra-adevar a gresit….dar poate ca si situatia in care se afla nu ii permitea o alta alegere…deci eu cred ca ar trebui sai spui sa vina pina la urma tu nu ai nimik de pierdut….shi astfel ii mai dai shi o lectie….succes
george
publicat @19:21 30 August 2009
Multe felicitari Cabral pt tot ceea ce faci la PR si te admiram foarte mult ..
Referitor la intalnirea cu tatal tau eu cred ca noi romanii suntem intr-o etapa de schimbare a mentalitatii si ca e timpul sa fim mai buni…..
dc nu? viata e scurta
Merita sa accepti intalnirea din punctul meu de vedere pt atzi cunoaste cei 2 fratii care si ei la randul lor sunt lipsiti de vina pt faptul ca voi deabia acum aveti sansa sa va cunoasteti, Insa tre sa te gandesti ca aceasta intalnire nu tre sa o raneasca pe mama care numai ea stie prin ce a trecut si care asa cum spui si tu iti da libertatea de a alege intre atzi vedea tatal sau nu pt ca pe undeva e posibil sa o doara (zic) insa cu fratii tai poti pastra o prietenie de invidiat
George 23 ani madrid iti ureaza mult succes in tot ceea ce faci
Maria
publicat @19:26 30 August 2009
Iarta si uita, e mai bine pentru sufletul tau.
Demonstraza-i ce a pierdut neavandu-te alaturi.
BELLA
publicat @21:23 30 August 2009
Buna…..Cabral,
DACA EU M-AS GASI INTR-O SITUATIE CA TA; IN PRIMUL RAND AS INTREBA TATAL CARE TE-A CERSCUT SI …MAMA CARE PAREREA LOR?
AM VAZUT IN MULTE ARTICOLE CA AI CUVINTE DE LAUDA SI MULTUMIRE PTR. TATAL CARE TE-A CRESCUT. ASA CA SE CUVINE SA-I ACORZI ACEST RESPECT!
alina
publicat @21:41 30 August 2009
gandeste-te ca spunand “nu”,te razbuni si pe fratii tai…cine stie daca si cand ti se mai ofera ocazia sa-ti cunosti fratii???
ei nu au nicio vina si nici tu.
poate ca o sa-ti placa de fratii tai,cine stie?
angi
publicat @22:52 30 August 2009
intlneste-te…la urma urmei nu ai nimic d pierdut,iti vei cunoaste fratii:)
galateea
publicat @23:44 30 August 2009
pentru greselile facute de tatal tau biologic are grija cel de sus.deci tu nu ai altceva de facut decit sa ierti,e cel mai intelept asa !Ratiunea si iubirea lupta la inceput violent intr-un suflet ce se inalta,dar intelepciunea se naste din pacea care se statorniceste in cele din urma intre iubire si ratiune.
denisa
publicat @20:49 27 November 2010
Foarte frumos comentariu galateea si ai foarte mare dreptate si tatal meu acuma este divortat de mama mea si este….. cum sa zic orbit de alta femeie:(imi pare rau. as da orice sa “vina tata inapoi” in familia nostra:)
Trexel
publicat @08:16 31 August 2009
lol frate, si’al meu a plecat da nu chiar in 77 cand m-am nascut, a mai stat o tzara. la 28 de ani nu mai eram prin Brasov ca plecasem pe la 25 de’acolo
si acuma, zi tu, nu-i misto sa cresti fara?
implinire de 32 misto sa ai, oricum io am avut-o prin iunie da sa stii ca nu-i mare smecherie
toate cele bune!
Kai-Ra
publicat @08:38 31 August 2009
mama… ca asa tata am si eu
))
silviu
publicat @09:24 31 August 2009
Eu zic sa va intalniti.Gandeste-te ca viata-i facuta din clipe.De ce sa regreti momentele(placute) pe care le puteti petrece.Poate ca,prin intalnirea cu tatal tau biologic,vei afla anumite raspunsuri la intrebari pe care ti le-ai pus de-a lungul timpului.
Cu respect,Silviu.
Andra Diva:))
publicat @10:33 31 August 2009
Lasa-l sa vina, e sange din sangele tau orice ar face. si faptul k a plans cand l-ai sunat arata ca ii pare rau k n-a fost langa tine cand ai avut nevoie de el. La mine mama a fost cu probleme, insa mult mai mari si totusi am iertat-o. Ceva o sa iasa din asta, macar asa ai putea sa il intrebi: “De ce?”
Laura
publicat @10:41 31 August 2009
in primul rand…cred,este bine ca l-ai iertat…pentru ca iertarea este pentru tine in primul rand,ca tu sa te simti mai bine sufleteste vorbind…in al doilea rand vorbesc din experienta,am o poveste cat de cat similara cu a ta,tot cu tatal,numai ca mie mi-a fost alaturi,dar m-a batut foarte mult si astfel a distrus orice legatura intra noi.acum 3 ani mama nu a mai suportat sa ma vada asa.l-a parasit.ne am mutat in bucuresti unde eu am venit la facultate si am cunoscut un superb barbat cu care ma voi marita in lunile ce urmeaza.l-am iertat dar totusi nu vorbesc cu el…iertarea a fost pentru mine,insa stiu ca nu l-as vrea prin preajma mea.la nunta nu il invit.m-am hotarat.nu vorbesc cu el de jumatate de an.eu studiez psihologia de vreo 4 ani,sunt anul doi acum,o studiam in particular…acum eu nu pot sa-ti spun nici sa ii spui sa vina tatalui tau..nici sa nu vina.pot doar sa-ti spun ca trebuie sa analizezi lucrurile din mai multe unghiuri de care si tu esti constient:a fost “aproape” de tine foarte putin timp din viata ta,cand tu cresteai…tata a vea treaba la minister.este adevarat ca mai ai frati…ceea ce este un lucru foarte bun…cand ai o problema,nimeni decat familia ta nu este mai potrivit sa te sfatuiasca…desi pe de alta parte…ce simti tu pentru ei?
ce simt ei pentru tine..sentimente nu exista.DEOCAMDATA!daca iti doresti sa iti reconstruiesti oarecum relatia cu tatal tau…desi nu merita cred eu…sunt de parere inciuda faptului ca nu a procedat cum ar trebui sa o faca un tata,ca totusi trebuie sa ii dai o a doua sansa.pana la urma,orice om de pe lumea asta merita a doua sansa…insa sa nu se profite de ea.ma scuzi ca ,m-am luat atat si cu povestile mele…am vrut doar sa mi spun si eu pe scurt povestea.acum doar tu stii ce este mai bine sa faci..sper ca te-am ajutat cumva!sper sa ne mai auzim:)
denisa
publicat @10:46 31 August 2009
Cabral, sigur ca tb sa vorbesti cu el, sa va vedeti…macar un pic…sa se simta
ADi
publicat @11:36 31 August 2009
Mai cabral nu toti am trecut prin astfel de probleme, daca poate fi numita problema, dar un lucru general valabil in cazul problemelor este ca nu trec daca le ignori si cu cat le amani cu atat se maresc. Poti sa nu te vezi cu tatal tau, dar vei umbla tot timpul cu o stare de revolta in suflet. cel mai bine este sa te vezi cu el, discutati problemele si iti spun ca sigur o sa te simti mai usurat intr-un final
eu
publicat @12:09 31 August 2009
Am ramas uimita.. Imi pare rau:( Hmm in legatura cu fratii tai vitregi,eu zic sa…. ii raspunzi si sa-i zici sa vina.. ce ai de pierdut daca ii cunosti?:(imi pare rau sincer!Te pup si sa sti ca te iubesc!! esti cel mai tare tine-o tot asaa!!
iulia
publicat @14:31 31 August 2009
Parerea mea e ca ar fi bine sa-l vezi…nu de alta dar macar stii ce-ai pierdut sau poate n-ai pierdut nimic.
Macar dupa ce-l vezi poti decide daca mai vrei sa-l vezi sau nu- acum esti la varsta la care poti sa decizi si singur.
Probabil dupa ce-o sa-l vezi o sa poti sa treci fara nici un resentiment peste “problema”.Eu n-as spune ca e problema, pentru ca pana la urma ai crescut si fara el, insa in sinea ta – sau poate e vocea sangelui- simti nevoia sa-l vezi chiar daca nu-ti aduce nimic bun.
So, Cabral, intalneste-te cu el! n-ai ce pierde!
CatrineL
publicat @14:31 31 August 2009
Eu zica sa vina. Nu ai nimic de pierdut.
Multa bafta!
giulia
publicat @14:49 31 August 2009
…Scriu cu intarziere…
Cabral,ai facut bine ca ai zis da!
Si eu am crescut si cresc fara tata… si este greu. La un moment dat te obisnuiesti..si cand il auzi dupa mult timp…te intorci pe dos. Stiu cum e.
Am exemplul tau…ca poti sa devi un mare om chiar daca nu ai avut in copilarie un tata aproape de tine… si asta ma incurajeaza.
Hai sa nu mai fim tristi ! Viata merita s-o traiesti chiar daca nu ai numai bucurii. Intalneste-te cu tatal si cu fratii tai. IARTA! E cel mai frumos lucru pe care putem sa-l facem.Sa iertam.
IoanKa
publicat @18:03 31 August 2009
Salut Cabral,
Eu te sfatuiesc sa te intalnesti si cu tatal tau si cu fratii tai. Nu ai nimic de pierdut. Daca nu vei face acest lucru, singurul care v-a regreta vei fi tu peste ani de zile.
Ai mei s-au despartit cand aveam 11 luni. Relatia mea cu tatal meu nu a fost una stransa, asta din cauza tuturor si chiar si a mea, pentru ca nu stiam care e treaba cu rolul asta de “tata” si a lor ca nu au reusit sa cada de comun acord decat pe putine lucruri in ceea ce ma privea pe mine (atat de putin ca imi ajung degetele de la o mana sa le enumar …deci nesemnificativ).
Nu am avut niciodata numarul lui de telefon …pt ca ii era frica ca il voi deranja si el era un om foarte ocupat.
Cand am avut nevoie de el pt a fi de acord ca eu sa plec intr-o vacanta in strainatate (eram inca minora) l-am gasit prin cunostinele in politie. NU a fost de acord iar mama descurcareata a rezolvat si fara acordul lui …asa cum a facut-o o viata intreaga.
Au trecut anii iar vizitele lui dese in special in perioada craciunului si a zilei mele de nastere tot in acea perioada, s-au rarit din ce in ce mai mult.
cunostinte comune ne-au povestit ca l-au intalnit la o petrecere si l-au intrebat: Nu esti tu cumva X-ulescu? Ce mai face fata ta? iar el a raspuns: EU NU AM NICI O FATA!
Si totusi, aproape zilnic eu i-am simtit lipsa iar atunci cand am plecat din tara am avut sentimentul ca el ma cauta iar eu sunt de negasit.
Am dat sfoara in tara, intamplator am lucrat aproape in acelasi domeniu …am lasat tuturor numerele mele de telefon au mai trecut ani si intr.o zi m-a sunat spunandu-mi ca pleaca din tara)
Mai trece un timp si in sfarsit ne-am intalnit la Romana. Amandoi veneam din alta tara ca sa ne intalnim sa bem “un cico” impreuna.
Sa stii ca sunt sigura ca el a regretat ca nu am facut-o mai des. In schimb pentru mine viata s-a schimbat. Macar nu am mai avut cosmaruri. Am avut ocazia sa ii spun ca am amintirea tuturor putinelor evenimente petrecute impreuna, ca am pastrat toate micile atentii care au avut puterea de a rezista in timp si pentru mine a fost de ajuns.
As fi putut sa ii trantesc telefonul in nas de fiecare data. La ce mi-ar fi folosit.
Sper ca ii este bine acolo unde este si crede.ma ca mi-as dori sa il pot ajuta daca ar avea nevoie.
Ma bucur ca tu si mama ta ati avut norocul sa intalniti un om de mii de ori mai tata decat cel biologic.
La mine asta nu s-a intamplat.
Deci inca odata, nu ai nimic de pierdut!
De durut nu il poate durea decat pe el. Tu ai toata viata inainte, ai invatat foarte multe din suferintele traite si ai o familie foarte frumoasa din care el nu a facut parte.
nesuferita
publicat @18:55 31 August 2009
mai bine regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nu ai facut! te iubesc!
Maria
publicat @19:00 31 August 2009
Parerea mea e ca ai procedat ff corect …si acum depinde de sentimentele tale si de curiozitatea ta daca vrei sa iti cunosti o parte din fratii vitregi si sa iti revezi tatal….dak as fi in locul tau eu as spune da si merg pe vb aia ….ce-am avut si ce-am pierdut(poate putin timp dar..asta e partea a doua)…acum depinde de tn …
Iulia
publicat @20:44 31 August 2009
Sunt mama unei fetite a carui tata nu a vrut sa stie de ea de cand am ramas insarcinata. Si locuieste la doua cartiere distanta…
Fetita are acum 7 ani… m-a intrebat de tatal ei… i-am spus ca Dumnezeu nu a gasit nici un om atat de bun sa-i fie ei tata… a acceptat pana acum explicatia asta dar pe viitor ma gandesc ca in mod sigur isi va dori sa stie cine e. Nu stiu insa daca si el va dori sa afle cine este ea…
In legatura cu tatal tau… o intrevedere fata in fata face mai mult decat un telefon sau o scrisoare… acum ai ocazia sa-l vezi in carne si oase. Iar fratii vitregi… merita macar sa-i cunosti…
Iar dupa ce te vezi cu tatal tau spune-mi si mie ce este in capul unui barbat pe care nu-l intereseaza nici o secunda de copilul lui.
Mihaela
publicat @21:33 31 August 2009
nu ai nimic de pierdut. si eu trec printr.o poveste asemanatoare. tata a plecat cand aveam 2 ani si de atunci nu l.am mai vazut. parintii lui [bunicii mei] au luat legatura cu mine cu o luna in urma si mi.au spus ca mai am o sora mai mare si un frate si ca vrea sa vina sa ma ia cu el in grecia. mentionez ca acum am aproape 18 ani si nu mi.as parasi mama pentru nimic in lume pentru ca ma crescut singura. take care >:D<
Mihaela
publicat @21:33 31 August 2009
..si alege cu inima ..nu cu mintea
hopeless
publicat @21:58 31 August 2009
Impresionant! E greu de crezut ca un copil , un adolescent care a trecut prin atatea , a ajuns un om “de bine” , daca pot sa ma exprim asa. Eu nu l-as ierta daca as fi in locul tau , si nici nu i-as permite sa ma vada , dar sunt constienta ca il va durea mai tare sa vada ca desi nu ti-a fost alaturi , te-ai descurcat de minune si fara el; poate ca si asta a contribuit la formarea ta ca persoana. Chiar daca nu l-ai avut alaturi , nu te-ai dat batut , lamentandu-te ca ce viata trista ai tu , ca esti defavorizat de soarta.Dimpotriva , ai luptat si ai ajuns la nivelul la care esti astazi , ai si tu un copil la randul tau , pe care il iubeti si pe care sunt convinsa ca nu ai vrea vreodata sa-l privezi de dragostea unui tata. Bravo tie , Cabral! Mult noroc in continuare!
Pingback: Waven's world » Dacă nu ştiam de ce citesc bloguri
o admiratoare
publicat @05:01 01 September 2009
Sincer Cabral? Tu intotdeauna ai fost si sunt sigura ca vei ramane un “gentelman” Asa ca accepta vizita tatalui tau , nu trebuie sa ii porti ranchiuna sau sa il urasti…ptr ca sincera sa fiu tu esti un tip de milioane si nu cred ca ai fii in stare sa-ti urasti propriul tata. Dimpotriva trebuie sa ii areti ca singur fara ajutorul lui ai ajuns departe si mai ales sa vada ce nepotica “de ciocolata” are-zic asta ptr ca fetita ta e o dulce si o scumpa si sa FII MANDRU DE TINE SI DE REAZIZARILE TALE. tot binele din lume ti-l doresc
O admiratoare…din Canada
Blogroll