Tatal meu.
publicat @ 28 August 2009 in categoria > din viata...
Taguri: familie, intrebari, sentimente
V-am promis, acum cateva saptamani, ca voi fi mai deschis si o sa vorbesc, macar in parte, despre familia mea. Hai ca incep cu tata. De ce o fac acum… vedeti la sfarsit.
M-am nascut in 1977, in Bucuresti, la Spitalul 9 (da, stiu, asta explica multe).
Mama, Argentina, o gagica misto din Buzau, satul Mosesti, venita in Bucuresti la facultate (ASE). Si, venind ea aici, cu educatia primita de la parintii ei (bunicul, Dumnezeu sa-l ierte!, a fost preot), s-a indragostit de tatal meu biologic.
Tata, Alexandre, venit din Congo printr-un schimb politico-strategic de studenti, student si el, la medicina.
Si m-am nascut eu. Pe cand aveam eu cateva saptamani de viata, tata a avut putina treaba si a trebuit sa plece. Dar n-a lipsit mult, s-a intors cand tocmai implineam eu 13 ani.
Intre timp mi-l arata mama la televizor, la stirile internationale (parca prezentate de maestrul Ciurascu) se dadeau, dupa cum bine stiti, vizitele ilustrului tont (rasuceasca-se in mormint!). E, cand ajungeau in Congo aparea si Alexandre in comisia de “Hai salut!“, a fost ani de-a randul ministrul sanatatii (drept urmare am putea trage concluzia ca sistemul de invatamant romanesc functiona fara gres).
Evident ca pentru mine era un strain, dar acest mic amanunt nu l-a impiedicat sa spuna c-a venit sa ma ia in Congo. Ai mei au fost, ca de fiecare data, totalmente fair. Au zis: “Daca vrei sa mergi… du-te! Noi nu vrem sa te lasam, dar este decizia ta.”.
Si nu m-am dus. A mai stat cateva zile si a plecat. Iar.
Si au mai trecut cativa ani. In ziua in care faceam 28 de ani eram singur prin Brasov (va spuneam acum ceva luni, sunt un ciudat) m-am gandit sa-l sun. Primisem numarul cu cateva luni inainte, pe adresa Pro-ului, de la o alta ruda (pe care n-o cunosc). Si l-am sunat… auzindu-ne dupa 15 ani.
- Alo, bonjour, avec monsieur Alexandre, vous en prie.
- Au telephone.
- Salut, je suis Cabral.
[liniste...]
- Alo, Alexandre?
Si am vorbit. A plans, l-am lasat, l-am pus la curent, i-am explicat una-alta, mi-a zis de fratii mei vitregi (am vreo 5 sau 6 prin toata lumea, nu-i cunosc)… in sfarsit, am comunicat cateva zile si-apoi… am lasat-o balta.
Recapitulare: a plecat cand aveam eu 2 saptamani, l-am vazut cateva zile cand am facut 13 ani, am vorbit la telefon cand am implinit 28 de ani. Acum fac 32.
Am stat de cateva ori sa ma gandesc daca-l urasc. Nici gand! M-am gandit daca l-as putea ierta. Nu cred. Si mi-am dat seama ca l-am pedepsit, in felul meu, prin indiferenta.
De ce va spun toate astea? Nu, nu ca exercitiu de sinceritate ci pentru ca nu reusesc sa ma hotarasc si chiar am nevoie de un sfat… colegele mele de la PR au primit un fax, acum 3 zile, prin care Alexandre ma anunta ca vrea sa vina la inceputul lui septembrie, impreuna cu doi frati de-ai mei, in Romania. Si ca asteapta un raspuns, daca sa vina sau nu.
Iar eu nu prea stiu ce sa-i zic… si ma gandesc la asta de 3 zile, fara nici un rezultat.
Ce fac?
cataracta
publicat @12:49 01 September 2009
Do it! Fără doar şi poate. Nu am avut răbdare, spre ruşinea mea, să citesc toate comentariile, şi poate mulţi ţi-au mai spus-o. Însă e clar ca lumina zilei că dacă nu o vei face rana se va deschide şi te vei gândi măcar odată la ceva timp ce-ar fii fost dacă…clişeu, ştiu, dar asta este de fapt adevarul. Nimeni nu este atât de puternic chiar dacă vrea să creadă asta, încât să trăiască fără să-i pese. E tatăl tău, aşa cum este…şi nu o să-l compari niciodată cu Mircea, îţi garantez.
Bogdan Anghelina
publicat @18:52 01 September 2009
Cabral sau Domnule Cabral fara prea multe expilcatii te sfatuiesc sa il chemi in Romania, deoarece ai realizat multe in viata si esti un om respectat deci tatal tau in acelasi timp v-a intelege ca ai reusit singur in viata ceea ce ii v-a da o parere de rau ca nu a fost langa tine dar in acelasi timp poate fi mandtru pentru ce ai reusit.Si cum spuneau si altii nu poti trai toata viata in nepasare si pana la urma poate au existat niste motive pentru care nu a fost aproape de tine si cel mai bine e sa le auzi de la el.
Ady
publicat @23:20 01 September 2009
Dat fiind faptul ca suntem nascuti in aceeasi zi,numai ca eu sunt mai mic cu vre-o 12 ani,cam imi dau seama cum gandesti…pt ca,noi astia din zodia balanta,suntem cam fraieri si ce tine de familie,indiferent daca ne-au gresit sau nu,iertam…ca nah..asa suntem noi si sunt sigur ca nu prea ai fi putut sa-i zici sa nu vina odata ce el a luat decizia asta…lasa-l sa vina ca nu ai ce regreta…faptul e consumat iar tu,stie oricine,te-ai realizat si esti f.ok si pt asta,jos palaria…el vine,te viziteaza,odata la 12..2..3ani,stiu eu,dar tatal tau ramane oricum Mircea …asteptam sa ne zici cum a fost intalnirea!
Alexandrina Hagianu
publicat @01:04 02 September 2009
Am trait aceeasi poveste cam ca a ta .Sunt deja trecuta de povestea asta, ei,acuma tatii mei sunt morti.Eu am devenit pictor si am imbatrinit cu aceasta poveste care m-a macinat,mi-a mincat viata ,ficatii,dar nu m-am oprit.Acum stiu ca ei nu au contat ci umai ceea ce am fost eu.Leoardo da Vinci nu si-a cunoscut parintii prea bine,ei si???Parintii nostri sunt acei care ne cresc dar care isi traiesc viata lor,nu pe a noastra si noi o traim doar pe a noastra nu pe a lor.Acum am castle pe urechi si ascult “Volare” cu Barry White si stiu ca mi-am macinat tineretea de pomana.Nu-ti irosi energiile pe problema asta dragul meu ci pe ce ai de facut cu tine si cu viata ta.Mergi inainte ca pina acum si vei fi iubit de toata lumea.
cu drag
publicat @10:57 02 September 2009
Buna,
cum e deja inceput de septembrie, ma gandesc ca poate intalnirea deja a avut loc… cum e? cum a fost? A FOST?
anna
publicat @14:09 02 September 2009
Cabral,
poate intre timp ai luat o decizie; decizie pe care o lusesi inca de la 13 ani dar aveai nevoie sa iti auzi gandurile si din partea altora. Aceea de a simti ca… “ai radacini”. Din pacate Mircea nu a reusit sa te si inradacineze ci doar sa te iubeasca si sa iti arate modelul unei familii “normale”. Acum, cand iti vezi fetita DORESTI sa iti gasesti “radacinile” nu pentru tine, ci pentru EA! Si de vina nu este nici mentalitatea romanului, nici societatea uneori scandalos “conservatoare”! NIMENI nu este de vina… Totul porneste din dragostea ta extraodinara pentru “micuta ta cioara”(am citit undeva ca i s-a spus asa micutei tale… “niste tarani”, asta ca sa citez un titlu celebru sau o… reclama) si din faptul ca sunteti APARTE! Daca ASA spune inima ta si nu numai de aceea, ajuta-ti puiul sa isi cunoasca… trecutul. Ii va fi mai usor sa creasca frumos(paranteza, extraordinara decizia ta si a Luanei de a-i oferi copilului prezenta ambilor parinti!), va invata mai usor sa isi foloseasca deosebitul din ea si, cine stie? poate ca PRIN EA vei completa acel coltisor de suflet care mereu ti-a ramas, poate, neimplinit.
katalinsky
publicat @14:26 02 September 2009
Umanule, cum spui chiar matale…Am descoperit de ceva timp, ca tu esti un baiat destept.Aveam impresia ca te tii doar de…”maimutzareli”
Mi-a placut cum ai vorbit despre tatal tau si sora ta, si asa e, ai dreptate.El e tatal tau, ea e sora ta.
Ce nu inteleg eu, este ce ar putea durea daca te vezi cu ei…Chiar nu imi dau seama, ce ar putea sa te doar dupa o intalnire cu niste straini (si de tine,si de tara).Cabralule, n-ai nimic de pierdut, nici macar timp, pentru ca il reciclezi in experienta.
Hai, bafta, si incearca sa gandesti mai putin.
Alecsandra[Blaj]
publicat @19:17 02 September 2009
eu zic sa`i zici sa vina…Adica sa ii raspunzi ca da:|.Ai dreptate ca l-ai pedepsit prin indiferenta.Pentru ca opusul dragostei nu e ura,e indiferenta.
Oricum decizia e in mainile tale:(
:*:*
mona
publicat @10:41 03 September 2009
buna ,cabral
dupa parerea mea cred ca ar fi bine sa va intalniti si sa schimbati cateva cuvinte pentru ca de bine sau de rau macar tu stii ca il ai in viata si exista undeva in lume pe cand eu l-am pierdut acum 10 ani si cand ma gandesc ca nu mai este simt n frig in mine si un gol imens
daca vrei putem sa comunicam mai des si chiar mi-as dori acest lucru
succes!!!
Gabi
publicat @11:31 06 September 2009
Life has its’ ways si nimic nu se intampla degeaba. Esti o fire prea deschisa pentru a spune nu, chiar si de dragul unei experiente de viata din care sigur ai ceva de invatat.
Iti doresc sa iti fie de folos aceasta experienta.
Viorel
publicat @19:42 08 September 2009
Citesc blogul cu foarte mare interes,ma bucur ca mai sunt persoane publice care stiu sa fie si oameni,ma bucur domnule Cabral ca dumneavoastra stiti sa fiti umil si modest(in viziunea mea) si ca nu v-a ajuns “vedetismul” la nas…m-a amuzat teribil povestea cu “iubirea” la fel cum problema aceasta cu tatal dumneavostra m-a atins profund,eu zic sa il cunoasteti chiar daca tata pentru dumneavoastra este domnul Mircea,nu este bine sa ii intoarceti spatele tatalui dumneavoastra biologic,sa ne anuntati cum a decurs intalnirea eu unul sunt foarte curios sa stiu cum a iesit si ce sentimente v-au incercat cand ati stat la masa cu tatal biologic…Sa auzim numai de bine
elisa
publicat @23:44 08 September 2009
Cabral as vrea sa fiu in locul tau eu am trait q tata langa mine si nu mi a fost de nici un folos, regret enrom sa spun asta dar de multe ori vroiam sa nu fie adevarat sa nu fie el tatal meu. Ii sunt recunoscktoare ptr bani dar si asa a avut grija sa i multumesc intr un fel. Eu nu l consider tata, imi pare rau sa spun asta dar as fi vrut sa l vad atat de rar imi era mai de folos dekt sa l urasc ptr felul in kre se comporta cu mine. asa k poate e mai de tine bn si toate lucrurile in viata se intampla q un scop…iarta ma dak te am deranjat q spusele mele
Gaby
publicat @06:59 02 July 2010
Copilul meu are 3 ani si 4 luni… tatal lui e camerunez… dupa o absenta de aproape 3 ani a revenit in viata lui. Mie mi-a fost greu, foarte, foarte, foarte greu sa-l iert… Dar de dragul copilului meu am inchis ochii la tot ce-a fost si am reusit! Citind randurile pe care le-ai scris nu pot decat sa sper ca el – tatal – va sti sa pretuiasca sansa pe care o are si ca ceea ce ai trait tu nu se va repeta si in viata lui – a copilului…
Ti-ai revazut tatal? eu sper ca da… stiu ca e greu,poate ca doare, inteleg… dar toti gresim (mai mult sau mai putin)! Important e ca la un moment dat sa ne dam seama si sa incercam sa reparam ce-a mai ramas. Daca ajungem in acest punct, meritam o sansa.
Hei! unul dintre cei mai buni prieteni ai mei este congolez (
– refugiat politic de pe vremea lui Mobutu); este un om minunat: inteligent, calm si plin de umanitate. Nu poti sa nu-l iubesti, pur si simplu!
!
Nice roots you have
Pingback: The Dark Side. Cald. « cabral.ro