Puterea unei imbratisari.
publicat @ 19 March 2010 in categoria > din viata...
Taguri: cadou un zambet, comunicare, emotii, intrebari, raspunsuri, relatii inter-umane, zambet
Uita-te la filmul asta si-apoi stam de vorba…
Eu am cunoscut oameni atat de inspaimantati. Mai ales fete. Experiente anterioare, frica de necunoscut sau pur-si-simplu o atitudine gresita ce a dus la primirea unui raspuns gresit si de acolo toate au escaladat pana la insingurare… motivele sunt multe.
Problema e ca din afara oamenii atat de speriati par rai, foarte caustici, salbatici… celorlalti le lasa impresia unor oameni extrem de puternici, foarte decisi si incredibil de ofensivi. De fapt… e vorba doar de o arma de aparare. Arma care in multe ocazii functioneaza, la un nivel superficial, dar nu face altceva decat sa inrautateasca problema, indepartandu-i pe cei de care vorbim si mai tare de orice fel de alt suflet.
Mi-ar placea sa fac o medie si sa spun cum ii faci pe acesti speriati sa se relaxeze si sa arate celorlalti moaca prietenoasa, nu cea cu colti si maraituri. Dar nu prea exista o varianta universal-valabila, trebuie sa ai insa la indemana rabdare, interes si ceva timp.
Filmul asta mi-a adus aminte de o faza din liceu, cand s-a mutat la o alta clasa o fata noua. Era rea, frate, da’ rea rau! Nu se intelegea cu nimeni, in pauze statea doar singura, nu schimba o vorba cu nimeni… ce sa mai, public enemy! Si intr-o pauza m-am nimerit langa ea pe hol si-am incercat sa ma bag in vorba. Si cand sa “Buna!” si eu, s-a intors la mine si mi-a zis “Pleaca!“. Negru ramane mut, tot vazuse el rasisti da’ nici chiar asa, frate!
- Da’ de ce?!
- Ca nu ma intereseaza sa stau de vorba cu tine, nu ma interesezi, nu ma intereseaza nimeni de-aici!
- Stai, ciufuto, ca nu te-a cerut nimeni de nevasta!
- Bine. Pleaca!
- Esti fascista rau! Rasisto!
- Nu sunt rasista!
- Ba esti, nu vezi cum vorbesti cu un afro-roman?! Urla rasistu’ in tine! Huo!
- Nu-i adevarat, asa sunt cu toti.
- Nu cred… ia pune mana pe pielea mea neagra si spune-mi ca nu te deranjeaza!
- Ete-rahat, ca altceva mai bun n-aveam de facut!
- Vezi?! Nu poti! Rasisto!
Si cu o imensa enervare pe fata intinde mana si ma ia de antebrat, da sa scoata un “Vezi?” triumfator pe gura dar io-i intorc priza, o apuc de antebrat si o lansez spre mine, o incolacesc cu amandoua mainile si ramanem stransi intr-o imbratisare agitata, eu radeam – ea se zbatea!
- Da-mi, ba, drumul!
- E? Te sufoci, eh?! Tii un negru in brate, ti se face rau, eh? Vezi ca se ia culoarea, o sa mirosi a negru, o sa te miroasa lumea in aftobuz!
- Da-mi, mai, drumul, ce-ai cu mine?! Lasa-ma in pace, lasati-ma toti in pace, eu nu va fac nimic…
Brusc i se schimbase tonul, simteam c-o da in miorlaiala si eram gata-gata sa ma retrag dar am mai insistat putin. Si in cateva secunde se pune a noastra pe-un plans, frate, de sarea tricoul ala cu Lakers pe ea! Io da-i cu scuze, cu “Iarta-ma!“, cu “Hai, linisteste-te!“… ea nimic! Se uita toata lumea la noi ca la urs, se termina pauza, intra toti in clase, incep sa vina profesorii la ore si ne vede profa de fizica, nume de cod Vulpoaica (nume de familie Vulpe), se opreste langa noi si zice:
- Sper ca n-ai ramas gravida cu puslamaua asta! (nush’ de ce avea impresia asta, eram un elev cuminte, ascultator, chiar tocilar uneori… 
) )
Asta mica si rasista / brusc plangacioasa mai continua sa planga da’ acum ma tinea ea pe mine in brate de ma sufoca, io m-am prins ca nu e cazul sa spun nimic destept, si dupa ce-a trecut diriga de noi i-am zis “Hai la clasa si mai vorbim dupa…”. N-am mai vazut-o vreo doua zile la scoala (ca sa vezi ce efect au negrii) si cand s-a intors a venit la mine glont!
- Ce-ai avut cu mine?! Ce ti-a venit?! Cine te crezi?! Sa stii ca dac-am plans ca proasta asta nu inseamna ca…
- Aaaaa! Ai luat vitamine! Te iau iar in brate si nu-ti mai dau drumul 2 luni! Ce-ai iar?!
A pufnit-o rasul, s-a relaxat si-am inceput sa stam de vorba. N-am dreptul sa-i povestesc viata pe blog si aici trebuie sa ma credeti… grea viata avusese copila aia pana atunci, dar in cateva saptamani ajunsese sefa Consiliului Elevilor (sau ceva de genul asta, consiliul asta mi se parea o chestie tare comunista si ma feream de el), a organizat si balul bobocilor in anul ala, parca, iar acum o tot vad pe la teveu (apropos, ea era a 12-a, eu a 9-a).
Deci, cu o imbratisare chiar se poate face primavara…
Da’ stai putin! Asta nu inseamna ca ne punem la iesirea de la metrou la Universitate si ne aruncam sa luam in brate cu forta pe toata lumea, da? Nu de alta da’ mi-e ca ne luam posete peste ochi…
Intrebari: tu ai cunoscut genul asta de oameni? Ai reusit sa-i schimbi, sa-i faci mai deschisi?
rox
publicat @14:55 19 March 2010
ihi.
Mirunika
publicat @15:03 19 March 2010
Am inceput sa plang la filmuletz…frumos gest din partea ta, sa o iei in brate? Dar nu-mi dau seama daca ai facut-o la baza, ca sa faci misto de ea, sau chiar sperai sa-i rezolvi problemele?
Mirunika
publicat @15:04 19 March 2010
erata: in loc de primul “?” am vrut sa pun “!”.
Mirela06
publicat @15:05 19 March 2010
Nu stiu daca eu am schimbat pe cineva cu o imbratisare, dar stiu ca gesturi din astea simple si dragute m-au schimbat pe mine. Si recunosc ca mi-ar placea si m-as putea obisnui cu asa ceva.
karmapolice
publicat @15:41 19 March 2010
am bocit ca vaca. am preluat.
Mya
publicat @15:45 19 March 2010
Cu siguranta am cunoscut acest gen de oameni, dar nu…nu am avut curajul (si din pacate nici nu mi-a pasat atat de mult) sa fac ceva sa ii ajut! In momentul acesta eu sunt cea care are nevoie de o imbratisare, dar cand schiteaza cineva o intentie…ma retrag si mai tare in personajul taios, intangibil si ironic pe care il joc cu succes de aproximativ un an!
elena
publicat @15:48 19 March 2010
Suna a “free hugs campain” de pe youtube. Ce ma mir e ca tocmai cei care au nevoie mai mare de imbratisare sunt cei care imbratiseaza…
N-am vrut sa-ti fac vre-un compliment; m-a “sacapat” tastatura. Sa traiesti si sa iei in brate pe cat mai multe (femei ma refer, nu probleme)!
Crazzy
publicat @15:49 19 March 2010
mujina
publicat @15:50 19 March 2010
Mdeah. De exemplu eu. Dar m-am potolit cu mijloace proprii, mi-am dat seama că, băi animalule băi, nu ajungi nicăieri așa, chill. Mai mârâi și acum, dar așa, ursește, în gamă majoră, iar cine știe știe c-o fac cu drag. Mama și-acum îmi zice „pitbullu’ mamii”.
Cu oameni din ăștia, cel mai bine e de obicei să te faci că n-ai treabă cu ei și că nici nu observi că latră la tine. Te apropii așa, pas cu pas, uitându-te în sus după avioane și fluierând. Mai stai pe loc, mâine mai faci un pas…
Cu câinii e mai greu. Mai puțină lume știe să-i „citească”. Ăsta măcar e un caz lejer, se vede că n-a încercat să muște decât lesa, și-a lăsat burtica descoperită… dar sunt alții mult mai speriați cu care nu vrea nimeni să-și bată capul.
Cardreader
publicat @15:59 19 March 2010
Ma, n-am incercat, da’ o sa incerc. Mersi!
desa
publicat @16:17 19 March 2010
Off topic.
Apropo de luat in brate la Universitate- anul trecut, inainte de Craciun, la Unirii, erau niste tineri foarte simpatici care imparteau “imbratisari gratuite” ( aveau scris pe un carton – Imbratisari Gratis) . Dupa o “imbratisare gratuita” parca erai alt om ( probat de mine- care ma incadram in categoria: mic dar rau).
141
publicat @16:22 19 March 2010
uuu mane, ce amintiri rascolesti…:P imi aduc aminte de o colega din clasa a 5-a , Catalina. A dracului tare fetisoara aia…Inca de la inceput de cand am vazut-o prima oara in mintea mea cruda ca un pepene se dadea o lupta crancena. In primul rand, pentru ca era cea mai baietoaica si mai bataioasa fata pe care o vazusem vreodata. Doi, pentru ca era cea mai frumoasa fata pe care o vazusem vreodata. imi aduc aminte bine (si cred ca “bilele” mele isi aduc cel mai bine aminte), cand, intr-o pauza jucandu-ne in clasa, am vrut sa fac o gluma si i-am aruncat cu o minge in capusorul ei frumos. Si ea, drept recompensa, mi-a aplicat cel mai frumos si delicat genunchi in testicule… ani, mai tarziu, toata ura pe care o acumulasem impotriva ei s-a topit instant cand, drept porunca la un joc de carti m-a sarutat pe gura (da, ne jucam carti ca disperatii prin clasa a 8-a, mai ales de cand descoperisem jocurile pe porunci, cine isi aduce aminte stie !) . Pentru un copil prost ca mine, buzele ei ca niste petale de trandafir m-au rascolit intr-atat, incat saptamani de-a randul nu m-am mai inteles cu nimeni… ne-am intalnit ani mai tarziu, intamplator pe strada, apoi din nou, si de fiecare data cand ne vedeam ma intrebam daca ea oare isi mai aminteste de momentul ala cand, copii fiind, ne-am atins buzele pentru o secunda. eu unul nu.
)
poate ca nu este vorba de o imbratisare la mijloc, dar vorbim de acelasi profil psihologic
mersi mult pentru post man
borat
publicat @16:34 19 March 2010
misto filmuletu’. sincer sa fiu mie imi plac mult cainii. mai ales aia vagabonzi ce merg dupa tine pana la metrou si dau din coada. chiar daca nu le dai nimic. pur si simplu asa sunt ei, caini.
lala
publicat @16:57 19 March 2010
am ras..la inceput…am lacrimat…apoi…mi as fi dorit sa te am coleg:))esti genial.asta da lectie
nina
publicat @17:05 19 March 2010
ca sa se intample asta 9chestia cu imbratisarea) trebuie cumva sa fii omul potrivit la locul potrivit. Se intampla rar asa ceva, dar si cand se intampla….
Cip
publicat @17:08 19 March 2010
Afro-roman?
Chiar era corectitudinea politica si pe atunci atat de raspandita?
Roman e de ajuns, pe bune, nu trebuie sa imi spui rasa sau originea, esti om, roman si din ce am vazut mandru de asta, e de ajuns.
Tigano-romanii, tataro- romanii, turco-romanii, chinezo-romanii, bulgaro-romanii, italo-romanii etc cum suna?
ca dracu baltat, ajunge roman.
Stiu ca nu vorbeai de asta in post, si stiu ca mai sunt momente din astea in viata dar ma enerveaza plasticitatea nenaturala a expresiilor vocabularului corectitudinii politice.
elena
publicat @19:16 19 March 2010
Mie mi-si simpatica exprimarea asta cu afro-roman. Sa vezi daca nu-l invat pe al micu’ sa se prezinte cu “titlu’” asta…
Diana
publicat @17:09 19 March 2010
asta e un post tare frumos.
alina.m
publicat @17:34 19 March 2010
poate nu-i asa rea ideea cu metroul la Universtiate:D…mergem la oameni si ii intrebam ce fac si daca ne spun ca se grabesc sau ne trag o fata de “lasa-ma in pace”,sarim pe ei cu o imbratisare…eu zic ca merita toate traistele in cap daca reusim sa-i facem sa zambeasca macar:D…nu?
Gianina
publicat @17:46 19 March 2010
Sunt genul de persoana care citeste aproape zilnic ce scrii (depinde de subiect) insa nu am simtit un imbold sa “ma implic”. Eh Cabral dar acest articol m-a scos din cochilie. De ce? Sunt acea “fata rea” de care nu prea se lipeste nimeni, mai ales colegi/ colege. Hmmm si da cu putin curaj si perseverenta cata-i primavara s-ar face!!!…
Nu pot sa zic ca mi-e rau asa doar ca uneori nu “esti cum esti” perceputa (daca-mi permiteti modul de exprimare). Dar “lumea” nu are timp pentru asa ceva… judecam, etichetam si trecem peste.
Pingback: Cabral, mulţumesc… | Bogdan
geretus
publicat @18:09 19 March 2010
Eu am fost genul asta de persoana…
In copilarie/adolescenta…Se trage din familie ( educatie… mai spartana, corectii fizice etc – nu port pica alor mei pentru asta… asta e… multi au fost educati asa) Mi-am revenit cu greu ( dupa varsta de 18-19 ani) in principiu pentru ca am plecat de-acasa ( la facultate evident)…
Nici acum nu sunt extrem de sociabil…dar am constientizat care-i problema la un moment dat si o tin sub control…
YingYang
publicat @18:16 19 March 2010
Foarte frumos…
Cred ca toti am avut, avem si vom avea in jur persoane ca acea fata, simtim ca cei de langa noi au nevoie de ajutorul nostru, dar suntem de cele mai multe ori indiferenti si orgoliosi pentru a face ce ai facut tu…desi regretam uneori ca suntem asa, dar viata ne face sa fim asa…
PS: ai amintiri din Botosani sau e doar un zvon?
elena
publicat @19:17 19 March 2010
Suntem indiferenti? Hmm, mai degraba ne e teama sa nu dam si mai tare cu batu-n balta!
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Leapșa cu prințipii
Sorin Moroianu
publicat @19:44 19 March 2010
foarte misto, ce zici tu acilea
. cine este tipa? 
Toata stima.. >:D<
bebik
publicat @19:45 19 March 2010
Cabral violatorul in serie
) PUSLAMAOOOO 
)
Jademan
publicat @20:54 19 March 2010
Deci da. Mi s-a întâmplat. E cuminte, ştiam că e cuminte. Mă-sa e o tâmpită.
Şi eu sunt la fel. Ca mă-sa! 
Dar nu atât de agresiv… 
george
publicat @21:06 19 March 2010
Fratzioare zambete pe buze am adus multor persoane si totodata le-am facut sa fie si mai deschise cu mine, insa cea mai tare a fost o fosta colega de scoala, si cand zic de scoala ma refer la toata scoala, din clasa I pana in clasa a XII-a.
Femeia era zapauca rau de tot.In pauze nu iesea din banca, seara nu iesea la o samanta in fata blocului…nimic. Tampit fiind (sper ca doar atunci in perioada aia, acum nu stiu ce sa zic:)) ), cand era zapada afara aveam o manie de copil tembel sa scot domnisoarele afara si sa le dau un pic de zapada pe la gingii…
Unele era chiar incantate…”vai m-au frecat cu zapada, uhh ce-mi place!” (pe principiul asta mergeau respectivele). Si zic mah ia sa “incerc” nebuna. Fratzioare nici n-am pus bine piciorul langa banca ei, ma trezesc cu doua gheare infpite in mainile mele gingase si doua picioare peste adidasii mei. Am pus-o!
Moama si ce draci mi-am luat, m-a trecut Dunarea, Tisa, Volga..tot ce vrei tu cu injuraturile pe care mi le-a trimis cu o fata din aia de Rambo ranit.
O saptamana am stat cu urmele de la gheare pe mine. Ma intreba tata seara acasa..mah ce dreacu nu folosesti tactica pe care te-am invatat-o: “Zi-le ca au avut o musca pe cur si ai vrut sa o dai la o parte”
Ce crezi ca-mi zice: “Puteai sa-mi zici cu frumosul si mergeam eu de bunavoie, boule”
ioana
publicat @21:09 19 March 2010
frumos si tupeist y mereu………….eu zic ca uneori noi femeile afisam o raceala pe care ori nu o simtim………ori o simtim doar uneori cu pers care merita si sunt dezagreabile.in general e de fatada sau trecem prin post mortem cu sufletelul inghetat.(si dap sunt poate rea dar e tot din cauza voastra)
teresa
publicat @21:46 19 March 2010
eu am trait povestea cu, cainele. am indragit un maidanez mic si salbatic, pe care nimeni nu il putea domestici…in 10 minute l-am transformat in “pisicuta guduracioasa” si de atunci, am fost cei mai buni prieteni, pana a murit.
oamenii in schimb, au sufletul mai schimbator…
silvia
publicat @21:50 19 March 2010
Da, am avut o colega in liceu, tatal o priva de orice placere, ii vanduse casetofonul si televizorul, o batea si o certa mai tot timpul. Fata asta nu vorbea cu nimeni, era destul de complexata de situatia ei si se simtea bine doar dansand in cluburi, pe boxe. Eu, mi-am facut curaj si am incercat sa o aduc pe calea cea buna, sa-i arat ca nu totul e negru in viata, sa o sustin moral, sa o fac sa vina la scoala; nu venea pentru ca toti radeau de ea si nu mai suporta asta. Era oarecum opusul a ce ai spus tu. Am vazut ca se apropiase oarecum de mine, mai venea pe la liceu, dar…..Acum un an m-am trezit cu o cerere de prietenie pe hi5. Era contul ei; am ramas masca. Fata de atunci se transformase intr-o tipa plina de tupeu, cu mii de fite in cap, cu incredere in ea, cu un iubit si prieteni. Doar ca, din pacate, transformarea nu pare a fi una de bun augur. A ajuns sa se imbrace ca o……..Macar am ramas cu satisfactia ca am facut tot ce am putut pentru ea, in timpul liceului.
silvia
publicat @22:01 19 March 2010
Ah,si am mai avut un coleg, era nou in clasa, total indferent, nu avea treaba cu nimeni. Un alt caz “ratacit”. Dezorientat, inchis in el, in esenta, fara chef de viata. Apoi am aflat ca ai lui nu se ocupau de el, mama lui ii jignea in toate felurile si il tinea numai in certuri. Intr-o zi, am avut o discutie cu el, sau cel putin am incercat (imi si placea, tipul; era mare, dar bland). Am luat-o incet, cu rostul in viata, cu ce ii place, etc. Nu avea nici o tinta spre care sa se indrepte, nici macar un motiv pentru care sa traiasca, absolut nimic. Am incercat sa-l ajut, sa-i dau un imbold, ceva….Din pacate, am aflat ca se retrasese de la liceu si acum e in Italia, la mama lui. Mi-a parut rau pentru el, ar fi putut realiza multe, dar…..asta e.
Blogroll