Marimea problemei.
publicat @ 28 June 2010 in categoria > din viata...
Taguri: dezvoltare personala, intrebari, mental puternic, optimism, pesimism, probleme personale, raspunsuri
Marimea problemei (si n-are nici o legatura cu Groaznicul, da?) e data de circumstante.
Daca dimineata cobori la masina si vezi ca esti blocat de Loganul lu’ ala de la 5 e o drama. Daca nu raspunde la interfon e deja o nenorocire. Smulgi parul din cap, suni la usa, vezi ca omul e plecat, suni la taxi si afli ca n-au masini… te consideri un om distrus!
Dar apoi suna seful si spune ca ai gresit doua lucrari si ca la 12:00 ai sedinta cu el si cu seful mare si ca sunt sanse sa te dea afara. Groaznica drama de mai devreme – cea cu masina blocata – dispare pe loc, aia nu era problema… asta e nenorocire! Daca te da afara ce te faci? Din ce mai platesti leasing-ul la masina, din ce mai mananci, ce-o sa spuna iubita ta?! Gata, esti un om nenorocit!
Asta pana primesti SMS-ul de la iubita ta… “Bogdan, imi pare rau dar te parasesc. Nu ma mai marit cu tine peste 2 luni, mi-am gasit marea iubire. Adio“. Opaaaaa! Masina blocata?! Te dau aia afara de la munca?! Duca-se! Pe tine te paraseste soarele si luna, ziua si noaptea, speranta si bucuria…! Si esti distrus… revezi momentele frumoase – incerci s-o suni dar are telefonul inchis… iti aduci aminte cum ai cerut-o de nevasta – ii dai 245 de SMS-uri dar nu primesti report cum c-a primit vreunul… e grav, foarte grav!
Suna telefonul: Bogdan, hai repede la urgenta, tatal tau a facut infarct!
Totul se estompeaza. Nu mai exista nimic. Zgomotul strazii a disparut. Parca aveai masina… a, da, dar e blocata, nu-i nimic. Ai vrea sa suni la munca sa le spui ca nu ai cum sa ajungi… a, oricum te dau afara, duca-se! Sun-o repede pe iubita, ea stie ce-i de facut si… a, stai ca te-a parasit, duca-se si ea. Repede la spital…
Si cand ajungi la spital iti dai seama ca pana atunci chiar n-ai avut nici o problema atat de nasoala incat sa-ti smulgi parul din cap asa cum ai facut-o. Caci ajungi la spital si ti se spune cu lacrimi in ochi ca…… sunt lacrimi de ras, ca taica-tu se chinuia cu o mare constipatie de vreo saptamana, si ca a luat prea multe pastile si ca junghiurile alea erau de la o cufureala severa blocata de o constipatie severa si ca… nici urma de infarct.
Si-apoi stai pe o banca din parc si te gandesti ca… orice rahat care iti iese in cale ti se pare in momentul respectiv un varful Omu cand, de fapt, ai putea sa-l ocolesti sau sa-l sari fara sa te gandesti la sinucidere.
Este?
Cristina
publicat @13:56 28 June 2010
cata dreptate ai…te respect din ce in ce mai mult…multa bafta in continuare!
emiliy
publicat @16:31 28 June 2010
probabil ca toti ne dam seama intr-un anumit moment al vietii ca degeaba ne smulgem parul din cap…lucrurile oricum se intampla daca asa trebuie…. eu merg pe premiza ca nimic nu e intamplator si,vorba romanului: un sut in fund,un pas inainte
roxana
publicat @14:08 28 June 2010
…oooh da…asa e, eu chiar am patit ce povestesti tu acolo…am fost cu mama la spital cativa ani in urma…iar in momentele alea mi-am dat seama ca nimic din ce credeam ca este important nu era…asa ca am inceput sa iau lucrurile mai usor si sa fiu mai relaxata…
Sisy
publicat @14:10 28 June 2010
Right! Mereu ni se par ca lucrurile rele prin care trecem sunt cele mai nasoale de pe planeta, dar mereu ne inselam.
Viata se incapataneaza sa ne demonstreze ca de fiecare data cand acordam titlul de “mai rau de atat nu se poate” ne inselam, ne aduce alt castigator imediat.
Dar important e sa supravietuim si sa nu ne lasam prada deznadejdii. Doar traieste!
andreea cristiana
publicat @14:15 28 June 2010
da asa este!!!mii s-a facut pielea de gaina cand am citit pentru ca si eu am trecut prin ceva asemanator…iubeam pe cineva atat de mult incat faptul ca ne-am despartit a reprezentat o adevarata tragedie pentru mine(chiar daca aceea persoana era un om fara valori,cu care nu ma potriveam deloc).mi-am dat seama din fericire ca sanatatea este cea mai importanta si nu o deceptie din dragoste,mi-am dat seama ca durerea pe care am simitit-o cand bunicul meu a murit nu se compara cu asa numita durere din dragoste…si acum,azi ma bucur ca am realizat aceste lucruri importante deorece am langa mine sufletul meu pereche.
Pisi
publicat @14:17 28 June 2010
mai bine de atat nu poti explica .. foarte bine spus ..
Attilla
publicat @14:35 28 June 2010
…un motiv extraordinar de bun sa te apuci de fumat…..
FLORINA
publicat @14:37 28 June 2010
este
ade
publicat @14:40 28 June 2010
foarte adevarat…eu problema consider doar treaba asta cu sanatatea sa nu fie nimeni bolnav grav ca atunci e problema aa si da moartea e cea mai mare problema a mea, in rest nu as putea avea alta problema, sa ma dea afara nu e nimic imi caut alt job, sa ma paraseasca iubitul atunci clar nu era bun pentru mine …sincer nu inteleg cum se plang oamenii de toate nimicurile astea ei chiar nu constientizeaza cum e viata si cat de frumoasa ar putea sa si-o faca fiecare daca nu ar sta sa-si planga de mila din nimic….
dush
publicat @14:49 28 June 2010
da, totul e problema de perspectiva
)
)
insa genial pusa in vorbe
Alexandra
publicat @15:03 28 June 2010
Si in astfel de momente te gandesti daca ai pretuit cum trebuie oamenii din jur, oameni cu care te certi si de care te indepartezi tocmai din cauza unor probleme de felul celor descrise de tine in primele paragrafe. Un om tare drag mie a descoperit de curand ca fiul sau sufera de o anume forma de cancer…aveam o multime de probleme in ziua cand am aflat…pana sa aflu. Multa sanatate tuturor, ma duc sa-mi sun parintii…
laurra
publicat @15:04 28 June 2010
SO TRUE! Cu totii avem probleme si uneori avem tendinta de a le vedea ca fiind cele mai mari si cele mai grave. Am incercat de multe ori sa fac o paralela intre problemele mele si ale altora asemanatoare dar mult mai grave. Si totusi nu reusesc tot timpul sa ma temperez.
Ne-am cam pierdut rabdarea si calmul cu totii. Si nu ne asteapta vremuri prea bune, dupa cum lucreaza dragii nostri conducatori…
andrusha
publicat @15:04 28 June 2010
dar cateodata, oricate hopuri ai trecut, oricat de solid ar fi sistemul tau de valori, o simpla frunza ce cade aiurea aduna in tine toata frustrarea acumulata in perioada cat ai fost atat de tare si le-ai rezolvat pe toate…si atunci te opresti , plingi usor, te descarci…si apoi incepi din nou cu autosugestia pozitiva! nu vi se intampla si voua asa?…totul e mai clar dupa ce scapi de tensiune!
evergreen
publicat @15:16 28 June 2010
Asa este! Sincer…
seriosu'
publicat @15:47 28 June 2010
daca iti dau lacrimile pentru problemele tuturor oamenilor in parte, ba mai mult si pt persoanele fictive atunci un ocean de lacrimi nu ar fi suficient; relax, chill out, daca nu vrei sa innebunesti de atata durere.
Disturbia
publicat @15:18 28 June 2010
Da, dar prespectiva (sau mai bine spus panorama problemei) o ai abia dupa ce ai ajuns in varful muntelui. Iar ordinea problemelor nu este intotdeauna progresiva (de la rau la mai rau), ca sa poti compara. Prefer asadar sa constientizez existenta drobului de sare si sa iau masuri decat sa mizez pe noroc si sa sper ca nu-mi va cadea tocmai mie in cap.Apropo, cum ar trebui sa abordam situatia politica si economica actuala?;)
Arielle
publicat @15:41 28 June 2010
Don’t worry! Be happy!
Anna
publicat @15:45 28 June 2010
Da, furnicile par elefanti in lumea ta.
Si lumea ta e o infinitate de lumi, de dorinte.
Ai insa o singura inima.
georgi
publicat @16:11 28 June 2010
Eu m-am auto-educat cu ani in urma, si acum ma gandesc chiar si in cele mai nasoale momente “o sa treaca…am patit eu altele si mai nasoale”. E bine uneori sa ai puterea sa treci peste aceste mici “tragedii” pe care le intalnim zilnic, la tot pasul. Ma uit la sora mea care se agita si daca pierde metroul, sau daca prinde semaforul rosu sau i-a dat cafeaua in foc.
Hai sa ne traim viata frumos, si sa nu mai fim asa incruntati!
georgi
publicat @16:14 28 June 2010
“Eram suparat ca nu aveam pantofi, dar am intalnit pe altul care nu avea picioare.”
Lily
publicat @16:18 28 June 2010
bine punctat…mi-a placut:)
mare adevar in cele scrise
Ildiko
publicat @16:43 28 June 2010
nasterea copiilor a fost o cototura mare in viata noastra de familie,dar cite si cite nu nasc,,,zilnic.In orice caz atunci am vazut si eu “moartea cu ochiul”.Dar a meritat ,am 2 feciori frumosi si sanatosi.Si un sot bun.
geretus
publicat @17:03 28 June 2010
Principiul asta mi l-a explicat odata un tip cu care ma intalneam intamplator in studentie…El avea o afacere cu produse metalice… eu student… si nu mai stiu ce griji aveam…
Si el imi zicea ca uite, nepoata-sa de 4 ani e stresata ca nu are brad de craciun si el e stresat ca nu are pana maine 100.000 de eur ( cu care nu stiu ce-ar fi facut)… Nivelul de stres era acelasi, pentru ambii (nu puteau dormi noaptea etc) dar problemele sunt complet diferite…
Sigur ca normal ar fi ca atunci cand ai o problema sa te gandesti ca nu-i sfarsitul lumii… ca poate fi si mai grav, sau ca altii au belele mult mai mari pe cap… Dar cine reuseste asta…
silvia
publicat @17:04 28 June 2010
O daaa…….Pana ieri plangeam ca imi este dor de fostul si intre timp, m-a prins o ploaie groaznica, m-am adapostit intr-o scara de bloc si cu 5 minute inainte sa plec de acolo, a fulgerat intr-un hal, de numai in filme am vazut asta. Si m-am gandit ca daca eram undeva pe strada, aveam “sansa” sa mor, pur si simplu. Toate sunt lucruri grave la momentul lor, dar asa cum mi-a zis un prieten foarte bun, mai intai ia-le asa cum sunt, trage aer in piept si apoi vei vedea ca nu sunt atat de urate pe cat par, initial:)
Cardreader
publicat @17:11 28 June 2010
Suntem latini, latinii sunt colerici, impulsivi, patimasi…deh
BlogFather
publicat @17:35 28 June 2010
…este, Cabral. Stii cum se zice: Zambeste, maine va fi mai rau!
Radu-Mihai
publicat @17:46 28 June 2010
Este!
Ayumi
publicat @18:06 28 June 2010
Curata campanie anti-sinucidere!
) care nu au uitat ca sunt oameni si nu se considera speciali(sti) doar pentru ca sunt la tv 
. Deci este! 
Si daca ma gandesc cat se cufuresc astia cu campaniile, cati bani baga in promovarea lu’ peste…
E sublima expunerea si, intr-adevar, cu impact. Si e frumos si faptul ca mai vedem oameni (accentuez, oameni
PS: Zambesc
mirey
publicat @18:23 28 June 2010
Cam asa este …foarte relevanta povestirea…
ana
publicat @18:47 28 June 2010
Pe principiul…vai ce mica e locuinta mea….nu mai am loc sa fac nimic!!E daca nu mai ai loc atunci ia baga in garsoniera ta, pe rand…intr-o zi un caine, apoi urmatoarea zi o vaca…apoi un cal…si inchide usa.Ai sa vezi ca abia mai poti respira.Urmatoarea zi incepe sa scoti din camera cate un animal…si asa in fiecare zi, pana le scoti pe toate. Ai sa vezi ulterior ce goala va ramane camera, si cat spatiu vei avea…Asa ca dragii mei hai sa nu ne mai plangem de toate si tot…intotdeauna se poate si mai rau..
oana
publicat @19:16 28 June 2010
geniala postare
lara
publicat @23:10 28 June 2010
Nu degeaba venim sa-l citim.
Flori
publicat @20:05 28 June 2010
Este…mereu tindem sa facem din tantar armasar cand situatia nu o cere.
Mihai
publicat @21:44 28 June 2010
Oare exacerbam noi problemele si atunci cand n-ar trebui ? Probabil ca da..