cabral.ro

Mai mult.

Omul nu stie sa se bucure de ce are, de ceea ce primeste. Omul e hapsan, e nesatul, e disperat dupa mai mult. Asta este caracteristica definitorie a umanitatii, setea de mai mult.

Asta a adus de multe ori si progresul. Dara a adus de multe ori si mizeria pe care o inghitim in fiecare zi, mizeria pe care o asteptam cu gatlejurile cascate, flamanzi de mai mult.

Nu ne ajunge ce primim, niciodata. Vrem intotdeauna mai mult.

O voce care ne incanta. Un spectacol total ce ne misca din incremenirea la care ne condamnam singuri. Melodii pe care am facut cu totii dragoste, care ne-au acompaniat declaratiile de dragoste, certurile, drumurile, dramele si bucuriile. Ne-a ajuns acest dar? …caci asta a fost, un dar, n-am platit nimic in schimb, n-am dat nimic, nu ne-am deranjat sa facem ceva pentru a rasplati acest dar.

Ziceam, ne-a ajuns? Nu, intotdeauna omul vrea mai mult. Am vrut sa aflam, sa stim, am intrat ca vitele in magazinul de portelanuri si-am smuls pielea pentru a vedea oasele, am cotrobait prin gunoi pentru a privi scarbiti resturile.

Nesatui, balosind, transpirand de foame cascam gura si vrem mai mult, cat mai mult, cat nici un om din lume nu poate da. Pentru ca apoi, scarbiti, sa spunem “nici asta n-a fost mai bun ca noi!“.

Caci daca am fi luat ce ne-a dat din suflet si neasteptand nimic in schimb ne-am fi bucurat probabil de zece ori mai mult. Dar am ales ca nu ajunge, am vrut mai mult, am luat cu de-a sila intimitatea, drama si nimicniciile altcuiva.

Asa, el a plecat, hai sa vedem cine urmeaza la rand. Pe cine mai jupuim de viu pentru a afla, pentru a stii, pentru a ne satisface setea de sordid?

132 comentarii

  1. sys

    publicat @20:38 26 June 2009

    tin minte, scuze de greseala…

    Raspunde

  2. albert

    publicat @21:03 26 June 2009

    RIP Michael Jackson, no.1

    Raspunde

  3. Alex Khan

    publicat @21:05 26 June 2009

    Tina Turner sau Britney Spears coming up next.

    Raspunde

  4. Simona

    publicat @21:10 26 June 2009

    Eu inca sunt foarte trista si plang.
    Nu exista nici un pusti pe vremea mea care sa nu stie de michael. Nu am fost niciodata un fan inrait dar am crescut cu muzica lui si l-am ascultat de cand l-am descoperit pana in prezent si il voi asculta si de acum incolo cu aceeasi placere.
    Poate pe plan personal din punctul nostru de vedere nu a reusit, da asta nu e problema noastra.
    Eu sunt de parere ca un om care a oferit lumii atat de mult nu ar fi avut cum sa mai poata avea o viata personala.
    Si-a dedicat toata viata noua si noi trebuie sa ii multumim pentru ceea a reprezentat si cat de mult a influentat generatii intregi.
    In ceea ce priveste faptul ca cei mici nu stiu de el este de datoria nostra sa ii ajutam sa il descopere pentru ca altfel ar fi mult prea saraci. Ar trebui sa facem si noi pentru ei ce au facut parintii nostrii pentru noi cand ne-au invatat sa il apreciem pe Elvis sau Beatles si altii.
    E in grija lui Dumnezeu acum si sper ca acolo sa poata avea copilaria care i-a lipsit atat de mult aici pe pamant si de asemenea sa ii incante si pe cei de sus cu harul pe care l-a avut.

    Raspunde

  5. Gand_licitat

    publicat @21:19 26 June 2009

    nu am fost niciodata o fana a lui…(pt ca nu am fani in domeniu muzicii. aici doar ascult muzica, arta, atat! si el, facea arta muzicala). insa, am crescut pe muzica lui. cand eram copila, ma minunam de miscarile “robotice” ce le facea. ma incanta. ma fascina. :)
    azi noapte m-am pus sa dorm in jur de 3 juma, spre dimineata mai exact. si la 7.20 m-am trezit, ciudat. am deschis laptopu si pe prima pag de yahoo am vazut anuntul. asa cum am scris si in blogul personal, am crezut ca o gluma, vreun titlu scandalos, fiind obisnuita cu tot ce face presa din viata oamenilor publici. citind insa, inima mi s-a strans intr-un ghem de regret …mi-as fi dorit sa nu fie adevarat.
    n-o sa-nteleg niciodata hartuiala de care au parte oamenii care , de fapt, fac ceva pt noi, restul. ii admir ca au curajul sa isi asume riscul de a nu mai avea viata personala, de a fi nevoiti mereu si mereu sa aiba in jur paza, sau sa se camufleze,etc etc. mi-amintesc si de scandalul cu copilasii lui, cand ii sfarsit “li s-a facut poza fara a fi mascati”. wow, ce minunatie! hai sa dam un premiu onorific celui ce a facut acest lucru. de ce toate astea? de ce niste bieti copii nu se pot bucura de copilarie si de prezenta tatalui lor in liniste, fara a fi blitz-uiti?
    va ramane o legenda… si va ramane in istoria noastra prin muzica ce a lasat-o in urma…

    Raspunde

  6. Ionut

    publicat @21:22 26 June 2009

    Traiesc in state de ceva vreme…si azi dimineazta pe TOATE posturile de radio erau melodii si programe dedicate lui M.J. Se fac investigatii in privinta mortii sale pentru ca doctorul lui persoanl a disparut si acum este cautat de politie. El i-ar fi administrat un medicamet asemator cu morfina dimineata iar dua 40 de minute a intrat in soc cardiatic.

    Raspunde

    • Gand_licitat

      publicat @21:33 26 June 2009

      un efect advers al morfinei, este acela de a deprima centrul respirator. si la supradoza, sau doza luata in mod cronic, se ajunge , din pacate , la moarte prin stop cardio-respirator :(
      probabil acelasi lucru s-a intamplat si in privinta lui MJ :(
      vom vedea rezultatele autopsiei…

      Raspunde

  7. Ionut

    publicat @21:22 26 June 2009

    RIP Michael Jackson

    Raspunde

  8. AdIsHoR

    publicat @21:35 26 June 2009

    Am copilarit cu muzica lui, eram fascinat de felul cum dansa, moonwalk cred ca toti l-am incercat sau il faceam in copilarie. Primul videoclip vazut vreodata e Black or White, cel putin asta mi-l amintesc. Odihneasca-se in pace!

    Raspunde

  9. gabriel toma,Madrid

    publicat @21:53 26 June 2009

    Bunul Dumnezeu vine de la munca si se aseaza pe marginea piscinei;e obosit,indeosebi de aia care traiesc pe cea de-a treia planeta a unui soare mititel,de la margine.Zice:”Azi as vrea sa-mi cante trupa!”.Si vine TRUPA:John Lenon(chitara,voce),Frank Zappa(chitara ,voce),Kurt Cobain(chitara,voce),Jimmi Hendrix(chitara,voce),Jim Morrison(voce),Bon Scott(voce),Freddie Mercury(voce,pian),George Harrison(voce,pian,chitara),James Brown(voce),Barry White(voce).Recitator:Florian Pittis.Compozitori:toti,dar nu de ajuns.Si incep ei sa cante o compozitie proprie ce dura aproximativ o eternitate.Dumnezeu era multumit.Motaind el asa,la un moment dat deschide ochii si se concentra pe harmalaia ce tocmai se iscase.TRUPA radea si facea semne de bun venit unui tip ce tocmai aparuse:un negru subtirel si timid,imbracat fistichiu(ca si ei,dealtfel):”Michael,Michael,bine ca ai venit,tocmai ne intrebam cand vei sosi;hai, repede,sa compunem ceva pentru inca o eternitate,ca asta batranu’ a inceput sa se plictiseasca.Pustiu’ se gandeste o clipa si intreaba:”Heal the Hell?”.Toti rad fericiti si se apuca de treaba………Atat.Plang.

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @22:00 26 June 2009

      Oare cum ar fi sunat un concert cu ei pe scena? Nu vom stii, si chiar de-am putea stii vom alege sa stim ce si cum au baut / facut / … ei inafara scenei…

      Raspunde

      • gabriel toma,Madrid

        publicat @22:17 26 June 2009

        Pe mine,unul,ma doare la zece metri in fazta lu’bendix care cu cine si-o trage si cat bea si ce isi baga in vena sau in cur.Trecand peste capacitatile sale vocale,eu il consider pe Michael Jackson cel mai mare compozitor de la Wolfgang Amadeus Mozart incoace,pe aceeasi trepta cu John Lennon.La fel,nu ma intereseza ca Freddie isi aducea cu avionul personal invitatii si amantii la Paris pentru celebrele-i orgii,unde-si punea in cap de toate.Si,da,sunt trist ca ei vor ramane in istoria acestei planete(incepand cu ridicarea din patru labe si terminand cu ziua in care vom termina si noi cu resursele pe care amarata asta de planeta ni le-a pus la dispozitie,nestiind ce-o asteapte),doar cu cele rele.Intrebarea ramane:va mai fi altul la fel sau vom ramane cu minimale si house si alte bubuieli sau,si mai rau,cu manele???Trist.

    • oana

      publicat @22:17 26 June 2009

      wow! ar fi ceva… wow!

      Raspunde

    • Adrian

      publicat @00:47 27 June 2009

      Incerc si eu o chestie: Sa vedem cum ar fi sunat melodia trupei propuse de tine.

      Theres only one moment for living (x11)
      I cant believe this (x8)

      That’s what i’m talking about
      You try to gimmie your money
      You better save it babe
      Save it for your rainy day

      No more money, no more fancy dress
      This other kingdom seems by far the best
      Until it´s other jaw reveals incest
      And loose obidience to a vegetable law

      Well i’m about to get sick
      From watchin’ mtv
      I been checkin’ out the ho ho ho
      Until my eyeballs fail to see

      You don’t have to worry
      In heaven or hell
      Just dance to the music
      You do it so well, well, well!

      Lume lume soro lume,
      Lume, lume, soro lume,
      De ce esti prea rea de gura?
      De ce ne privesti cu ura?
      Vinovatii fara vina
      Cer sa se faca lumina.

      All I want to say is that
      They don’t really care about us!!!

      Raspunde

  10. naty

    publicat @21:58 26 June 2009

    Pentru ca uitam sa fim oameni, pentru ca uitam ca nu avem dreptul sa judecam pe nimeni si daca totusi o facem trebuie sa o facem ca de la om la om si nu ca de la Dumnezeu la om. Pentru ca EL a fost DUMNEZEIESC si nu ne a judecat ….ba dimpotriva …ni s a dedicat!
    “Michael Jackson este exemplul perfect al persoanei distruse de nivelul de glorie pe care l-a atins”, spunea un profesor de la Universitatea Syracuse, New York.

    Ne a incantat si o va face in continuare! Nu te vom uita niciodata!!!

    Raspunde

  11. ruxxa

    publicat @22:09 26 June 2009

    R.I.P Michael Jackson…o legenda :(

    Raspunde

  12. oana

    publicat @22:11 26 June 2009

    pe langa faptul ca nu l-a inteles nimeni si probabil nici el, e trist si ca se intampla ca de fiecare data… se arunca cu noroi intr-o persoana pana se ajunge aici si dupa vaaaaai, dar ce voce, ce om, ce comportament! impecabil!
    mi-e scarba de chestiile astea…

    Raspunde

  13. Crision

    publicat @22:25 26 June 2009

    De foarte multa vreme nu am mai citit ceva atat de bine scris. Bravo Cabral. De un milion de ori “bravo”. Ar fi foarte multe de spus sau mult prea putine, insa acum e momentul cel mai bun pt liniste si pt reflectie. E de-a dreptul miscator sa auzi acum milioane de “nu te vom uita niciodata” dar il vom uita. In momentul asta nimanui nu o sa-i placa sa auda asta dar se va intampla: il vom uita. Peste cateva zile ne vom intoarce la a citi in ziare ce a mai zis zavoranca, braileanca, bahmuteanca. Despre Michael atat: a fost un geniu… restul e (sau ar trebuie sa fie) tacere.

    Raspunde

  14. e r m e t i c a .

    publicat @22:29 26 June 2009

    nu-mi plac momentele astea.Deci, nu scriu nimic. (deja am facut-o)

    Raspunde

  15. silvia

    publicat @22:35 26 June 2009

    sunt in stare de soc. inca. omul?! daca ar durea prostia, Cabral……de abia astept ziua aia……Michael nu va muri niciodata……

    Raspunde

  16. Crision

    publicat @22:47 26 June 2009

    Pe site-ul CNN e dovada cea mai buna despre ce a insemnat MJ pt lume. Traducere aproximativa: “Michael Jackson moare si aproape ca ia internetul cu el. De cati oameni e nevoie pentru a “termina” internetul? Pe 25 iunie am aflat – de unul singur, daca acela este Michael Jackson.”

    Raspunde

  17. Mihai

    publicat @22:51 26 June 2009

    Cel mai mult ma deranjeaza cei care se dau mari fani acum, ca el a murit. Nu am fost un mare fan, nu stiu daca am fost fan, dar mi-a placut muzica lui buna. Ma deranjeaza ca toti il pupa-n fund acum pe Michael, desi pana acum 24 de ore nici nu le pasa ce a mai facut tampitul de Michael. Televiziunile sunt pe primul loc al prostiei, apoi urmeaza radio-urile, care au dat toata ziua numai melodiile lui. Mi se par si ipocriti acum. Ma mai supara si faptul ca acum sunt toti fani Michael. Numai cand moare atunci e bun. La fel s-a intamplat si cand a murit Lady Di. Multi au plans-o atunci, acum au uitat cum i-au hulit pe cei din familia regala. Asta e gandul unui Mihai despre Michael.

    Raspunde

  18. Alex

    publicat @22:58 26 June 2009

    Incredibil….sa te jeleasca milioa

    Raspunde

  19. Alex

    publicat @23:01 26 June 2009

    Incredibil….sa te jeleasca zeci de milioane de oameni pe tot globul….ce om trebuie sa fi……impresionant!
    R.I.P Michael !

    Raspunde

  20. Cooh

    publicat @23:03 26 June 2009

    Michael Jackson zicea odata-“If you enter this world knowing you are loved and you leave this world knowing the same, then everything that happens in between can be dealt with.”

    Raspunde

  21. pitica

    publicat @23:12 26 June 2009

    Probabil a fost victima propriilor frustrari.Dumnezeu sa-l odihneasca si asta a fost si ramane printre preferatele mele
    http://www.trilulilu.ro/pitzi17/4d8c5f7c52e361

    Raspunde

  22. Judy

    publicat @23:29 26 June 2009

    Mai e si melodia aceea a lui “Gone too soon” si Lisa Marie Presley a scris pe blogul ei ca el si-a prezis moartea ca aceea a lui Elvis…:(

    Raspunde

  23. koma

    publicat @23:31 26 June 2009

    parca-l iubeste lumea mai mult acum, ca e mort…[not funny]

    Raspunde

  24. Adrian

    publicat @00:06 27 June 2009

    cand eram mic aveam acasa un videoplayer.. nici macar nu era al mea il luam cu imprumut . Si aveam si vreo 5 VHS-uri pe care le vedeam incontinuu: printre astea Lambada… oau dupa comunism era culmea indraznelii filmu ala. Moonwalker cred ca l am vazut de atatea ori si totusi nu tin minte mult din el( aveam 4 ani cam asa) mai era filmul la filmarile caruia a murit Brandon Lee si inca doua nu mai tin minte. Recunosc ca nu l-am apreciat pe Michael la adevarata valoare si nu cunosc multe din melodiile sale si acum cred ca nu e tardiv sa ascult mai mult decat: Smooth criminal sau they dont really care about us. Asta vara le spuneam colegilor mei de munca din grecia ca eu sunt michael jackson. De unde m-am inspirat… Erau niste replici super tari in rush hour:
    Suna cam asa:
    Chris Tucker: This is no democracy!
    Jackie Chan: Yes, it is!
    CT:No, it ain’t! This is The United States of James Carter: I’m the , I’m the Emperor, I’m the King. I’m Michael Jackson, you Tito. Your ass belong to me here.
    RIP Michael… oricum ramane tare intrarea de la Superbowl !!!

    Raspunde

  25. jenan

    publicat @00:12 27 June 2009

    cabral, vreu sa iti trimit un document word.. dar nu stiu la ce adresa ….? caci nu am cum il atasa in formularul de la “contact”
    mersi si scuze de offtopic.

    Raspunde

  26. Adrian

    publicat @00:30 27 June 2009

    John-impuscat, Christopher-paralizat, Bruce si Brandon-impuscati, Pitis-rapus, Peter-accidentat americanu nevinovat, Bec-alul mediatizat de ceilalti am uitat. Valorile se zbat noi ne umplem de…rime promovand personaje meschine. Totul e comercial in ziua de azi. Pana si Superman a murit. RIP Michael. Nu conteaza cat de lung am parul….Important e cat si cum gandesc.

    Raspunde

  27. Orestis

    publicat @00:49 27 June 2009

    nu mai conteaza cine urmeaza. Cert e faptul ca lumea a pierdut un mare artist (cel mai mare in opinia mea). Societatea nu mai da nastere unor valori, iar dupa moartea acestora, de acum, ne vom cufunda intr-o adanca mediocritate.
    Un lucru e sigur: Michael Jackson a invins. Muzica lui va dainui, iar controversa nu.

    Raspunde

  28. stelistul07

    publicat @01:11 27 June 2009

    va ramane o legenda vie si omenirea isi va aduce mereu aminte de el. Pacat ca nu a acceptat sa ramana cum la dat dumnezeu iar acest lucru la distrus.

    Raspunde

  29. Ionut

    publicat @01:41 27 June 2009

    Raspunde

  30. doina

    publicat @02:14 27 June 2009

    Sunt fara replica. Imi pare asa de rau ca oamenii buni care au marcat generatii se duc la El si raman aici toate ciurucurile. Da asta e………din pacate. Azi pe la pranz ma duceam pana la o ruda si aud in autobuz o discutie intre 2 copile-km 12 13 ani care se mirau ca de ce lumea e devastata ca a murit Michael si ca ce a facut asa de maret de lumea plnge dupa el. Am fost atat de mahnita incat nu am putut sa zic nimic…..din pacate. Uf si ne mai intrebam de ce generatia tanara e pe butuci. k dak murea Adi Minune era jale si amar…….Dumneyeu sa il ierte !!!!!!!

    Raspunde

    • doina

      publicat @02:15 27 June 2009

      Am vrut sa zic Dumnezeu.

      Raspunde

Lasa un comentariu