E inutil acum sa va spun cati prieteni si cunoscuti am pe-afara, si ca vorbind mult cu ei pe tema asta am ajuns sa cunosc binisor strainataturile. Experienta personala a fiecaruia va prima intotdeauna, sa insistam in a ne sustine parerea nu e dezbatere ci… prostie. Sau cearta.

Mie mi se pare ca judecati aceasta comparatie cu masuri diferite. Aveti asteptari mult mai mari de la Romania, cereti de la ea mult mai multe lucruri, libertati, avantaje si binefaceri mai multe decat cereti de la Franta, Sapania, Anglia si tot asa…

Mai mult… mi s-a parut ca au fost cativa care au inteles ca am spus ca in Romania e mai bine decat la ei. Nu, eu am spus ca nu-i asa bine acolo, atat, ca doar nu-s tampit. Sau… sunt, dar nu chiar in halul ala.

Si ca si concluzie… daca tie-ti place sa spui ca tara ta e de hAhAt, e treaba, alegerea, decizia ta.  Nu stiu cu ce te ajuta, cu ce ajuta tara, care-i partea constructiva in toata atitudinea asta, dar… fiecare cu ale lui. Caci una e sa critici constructiv, punctual (incercand sa faci ceva, de poti) si sa vezi si binefacerile, si alta e sa strambi din nas la tot.

M-am nascut sarac, la doua camere confort 3 in Berceni. Muncesc de la 14 ani, ba pe santier, ba la vulcanizare, ba descarcam camioane cu carca, ba eram paznic de noapte, ba eram barman… Si am crescut muncind, m-am mutat cu chirie, mi-am facut o familie, apoi am inceput sa lucrez in teveu. O sa ziceti “Asta e varianta fericita, bai negrule, nu e povestea tuturor romanilor!” Mai, nu va contrazic. Doar ca eu nu prea am prieteni din show-bizz, nu ma incanta cercurile, am doar prieteni normali, ca mine si ca tine. Si ma uit la ei cat trag, cat muncesc, cat se agita, si vad ca… asa cum se poate, treaba merge.

Si cand spun treaba merge… eu nu vad o viata de aplaudat aia cu cumpatarea pana la centima, cu dramuiala fiecarui fir de ban, cu masina ieftina si cu mancat numai acasa… ca aia nu e viata buna, e viata parcursa. Si… nu, nu toti romanii-si iau masini ca sa se sufoce de invidie vecinii, si le iau pentru confortul fundului lor. Nu toti romanii ies in oras ca sa aiba cu ce sa se laude, ies ca sa-si vada prietenii, sa-si traiasca viata. Ca de-aia muncesc si trag, ca sa se simta si bine, nu sa stea seara si sa numere cati eurocenti au mai pus deoparte!

Si mai presus de toate, spuneti ca afara se munceste, sunt cateva exemple de romani care au reusit pe-afara. Isi incep vorbele prin “am doua joburi“, sau “am muncit de-am rupt!“, sau “viata e grea aici dar daca tragi din greu...”. Pana la urma va reusi individul pus pe treaba, pe munca, cu chef sa iasa din casa si sa faca ceva, nu sa mangaie pisica si sa se vaite. Si va reusi si acolo, si aici, trebuie doar sa ai cheful si vointa de a munci.

Dar, eu ma inclin si va spun din nou: daca vreti sa traiti intr-o tara pe care s-o spurcati zilnic… e treaba voastra. Daca nu vreti sa faceti nimic si va complaceti in resemnarea asta, tot alegerea si treaba voastra este. Mie mi se pare ca va condamnati la neputinta si frustrare.

Pentru mine, tara mea este frumusica. Si ar putea fi chiar frumoasa. Si cred ca depinde si de mine s-o fac mai frumoasa. Si asta incerc. Si nu ma uimesc deloc cand gasesc naivi increzatori si optimisti ca mine. Si-s mandru cand aud pe cineva ca lauda Romania, da’ ma amaraste cand vad ca multi dintre aia sunt francezi, englezi, danezi sau norvegieni. Si aia nu ne lauda dealurile si muntii, nici raurile si poienitele, ci libertatile, oportunitatile si viata boema pe care o ducem.

Dar… deh, fiecare cu tara din ochii lui, chiar daca poarta acelasi nume: Romania.