De ce e refuzata religia?
publicat @ 27 February 2009 in categoria > din viata...
Am avut o discutie cu cativa prieteni ieri noapte (eram la santier, tocmai montam o usa la sala) si ne-am ciondanit putin pe tema religiei…
Ei spuneau ceva de genul “Ba, romanii vorbesc de Cel de Sus doar cand au belele, cand joaca la Loto sau cand trebuie sa le iasa vreo combinatie!“.
Evident ca era o generalizare superficiala, caci nu putem vorbi asa de toti, dimpotriva… sunt multi care Il au in suflet si in minte tot timpul.
Pana la urma insa am ajuns la o chestie pe care am spus-o si au agreat cu totii, de-aia vreau sa o discutam putin si aici: botezarea copiilor.
Cred ca multi dintre cei maturi ajung sa se distanteze de religie pentru ca, in primul rand, nu si-au ales-o ei. Li s-a dat religia parintilor atunci cand au fost botezati, copii fiind. Nu i-a intrebat nimeni, nu le-a cerut nimeni acordul, s-au trezit la 20 de ani ca sunt adeptii religiei X si… gata!
A, ca ar putea de atunci sa devina interesati si sa treaca la o religie pe care o cred mai aproape de sufletul lor… si asta- adevarat dar nu mai e acelasi lucru.
Si nu sunt ipocrit, si eu mi-am botezat bucatica de negru atunci cand era mica, si totusi imi staruie intrebarea asta in cap…
Pentru ca, pana la urma, daca oamenii s-ar boteza la 20 de ani atunci cred ca ar fi mult mai inclinati sa-si tina religia mai aproape de suflet, cat timp si-au ales-o atunci cand aveau discernamant, cand au vrut-o, cand au simtit nevoia. Si da, daca nu ma insel la catolici exista “confirmarea” aceea la 14 ani (nu mai explic, cred ca este evident despre ce-i vorba).
E normal sa-i punem unui copil religia noastra fara sa-l intrebam? E ok sa-l facem adeptul unui anumit rit cand inca cel mic nu este capabil sa discearna, sa simta, sa creada intr-un anume Dumnezeu?
cruize
publicat @11:47 01 March 2009
aaaa, la ortodocsi exista credinta ca daca o persoana nu este botezata nu poate sa ajunga in rai… botezul ii ajuta sa scape de pacatul facut de parinti atunci cand l-au conceput… de aceea atunci cand sunt copiii pe moarte, parintii cheama pe popa acasa sa efectueze ritualul pentru ca copilul sa poata ajunge in rai…
jo
publicat @13:40 01 March 2009
Eu sunt de acord cu botezarea copiilor, desi nu pot sa zic ca fac parte cu adevarat din religia in care am fost introdusa prin botez cand aveam 6 saptamani. dar eu cred ca botezul e un ritual simbolic, in care practic bebelusul e introdus in lume, poate cu un scut ca sa-l apere.
si in cazul in care el decide ca nu vrea sa impartaseasca religia aceea cand creste, nu cred ca e mare lucru. daca nu recunoaste dumnezeul acelei religii, nu vad de ce ar fi deranjat ca a fost bagat putin in apa cand avea cateva saptamani sau luni. chiar nu vad un impediment atat de mare. i s-a facut o baie si gata,daca nu vrea sa fie ortodox, catolic, etc.
Mihai
publicat @18:05 01 March 2009
Ai deschis o discutie fara sfarsit Cabral. Tema religiei a fost, este si va fi dezbatuta inca mii de ani…cred eu.
Opinie mea succinta (desi nu sunt un om religios de fel):
Cu religia te nasti. Asa cum nu poti alege ca sa vii sau nu [e luem asa nu poti, la nastere nici sa-ti alegi religia. Mi se pare normal sa fii botezat (si asta nu e o superstitiue cum comenta cineva pe aici, cineva care probabil n-a citit Biblia nici macar ca pe o lectura obisnuita). Daca vrei sa schimbi ceva o sa o faci atunci cand poti discerne si ai dreptul sa faci asta. Ca si cu numele.
Pe de alta parte, opinia personala este ca e o prostie sa-ti schimbi religia. Cu ea te nasti, cu ea mori. Ca-l cheama Alah, Budha, D-zeu, Iehova sau mai stiu eu sub ce nume este cunoscut aceasta “”divinitate”" catre care se indreapta mintea noastra este una si aceeasi !
Aceste schimbari sunt facute (aici nu iau in calcul fanaticii) din calcule pur si simplu pamantene ( a se citi materiale).
Intr-un cuvant DA trebuie ca noul nascut sa aiba o religie, indeobste cea a parintilor, inca de la nastere.
P.S. In legatura cu comentariile prietenilor tai de care faceai vorbire, despre religiozitatea romanilor mi se pare o tema mult mai interesanta si mai actuala. Locuiesc in Grecia si am vazut o mare diferenta in intelegerea religiozitatii intre noi si greci. Si ai sa fii surprins ca cel putin in perceptia mea, prietenii tai au dreptate, in sensul ca religiozitatea romanilor nu numai ca in unele cazuri se reduce la momentele de anaghie dar chiar acolo unde se considera a fi inima Bisericii (la sate..la tara) s-a ajuns ca mersul la Biserica sa fie doar o indeplinire a unei rutine zilnice/saptamanale fara legatura cu spiritul slujbei in sine.
Michelle
publicat @22:19 01 March 2009
@ Hector Brutacu – multumesc pentru raspuns si mai spun ca nu e nicio prbl daca nu o sa mai fie altul.Oricum raspunsul tau subliniaza clar faptul ca ai citit postul meu pe diagonala. In sensul ca nu ai citit decat ceea ce potential ar putea confirma prejudecatile tale. Ai uitat sa observi ca am spus despre cautarile mele. Crede-ma ca-s la curent cu Tolle , cu Osho, cu Ghandi, cu Bhagavad Gita, Upanisadele, etc. Sigur ca tu nu vrei sa intri in dialog (nu polemica) caci ai un discurs care sugereaza ca deja detii adevarul.
Am prins ironia cu subtilitatea si probabil ca sunt prea proasta ca sa patrund in adancimile mintii tale, probabil ca nu! Cine stie…
Argumentele tale nu ma incing pentru simplul fapt ca deja ai etichetat. Eu sunt habotnic! Sigur? Esti sigur , sigur? Argumentele sunt cele exprimate in postul tau? He,he,he…oare de ce-mi miroase a superficialiate pe aici?
Sa mai spun ca pentru tine cuvantul OM nu are un inteles clar? Sigur ca Iisus a facut pipi si caca. A fost om = > era dotat cu aceleasi aparate si sisteme.
Cat despre faptul ca tu confunzi credinta cu religia sincer, nu am ce sa-ti fac. De aia ai si inteles ceea ce ai inteles din ceea ce am scris. Imi cer iertare ca nu am fost mai explicita.
Sa inteleg ca esti profesor sau ce? Atunci, tocmai ca afirmi si presupun ca si intelegi ca mama are o importanta hotaratoare asupra personalitatii copilului, vei fi de acord cu mine ca o mama in capul si sufletul careia este o varza nu e un exemplu tocmai potrivit. Daca tu nu accepti ca unicitatea, un anumit tip de personalitate fac casa buna cu obiectivitatea si responsabilitatea, eu ce sa zic. E problema ta. Eu am ales tu ai ales. In rest, faptul ca tu etichetezi cu foarte multa pasiune si aroganta, spune multe. Las cititorii sa discerna! Eu iti urez cele bune!
Michelle
publicat @23:45 01 March 2009
Tot pt Hector dar nu numai – am vrut sa las si acest link si am uitat. Nu fac comentarii, gandeste/ganditi cu mintea voastra.
http://video.google.com/videoplay?docid=-8015098793112735276&hl=ro
Michelle
publicat @23:51 01 March 2009
Ups…Scuze, am gresit linkul. Desi nici ala nu-i de lepadat, de fapt pe acesta voiam sa-l postez.
http://video.google.com/videoplay?docid=-7829765266827309417&hl=ro.
dezGusty
publicat @08:03 02 March 2009
Cabral, stii deja ca orice discutie pe tema religioasa atrage discutii contradictorii de genul asta
. Cam la fel era si cu “Ce este Dumnezeu?”
Intrebarea pusa este foarte buna. Era si o intrebare pusa retoric de Dawkins la un moment dat. Si intrebarile tale sunt tot retorice. Raspunsul la ambele e un “nu, nu e ok, nu e normal”.
Dar fiecare religie pretinde includerea copiilor in ritualuri prin amenintarea clasica: daca nu face parte din religia noastra, o sa ajunga in iad daca moare chiar si din accident pana sa aiba o religie… pardon RELIGIA cea corecta (si anume singura corecta, care incidental, e exact cea in care s-au nascut parintii).
De ce se face asta insa? Pai sa fim seriosi. Daca incerci sa-i povestesti lucruri de genul “o fecioara care a nascut” unui om care a trecut prin viata dar aude pentru prima oara de minune, o sa se uite cel putin ciudat la tine. Daca ii zici unui copil asa ceva, o sa ia lucrul drept bun. A auzit asta de la o autoritate, o figura importanta. De acum, de cate ori va auzi pe cineva spunand contrariul la ceea ce a fost instruit, va putea contrazice, pentru a iesi in evidenta (“ba nu-i asa, ca mama a spus…”, “…ca nenea popa a spus…”). Pentru ca asemenea adultilor, si copiilor le place sa aiba dreptate. Iar cand vor apara credinta, va fi evident un semn de la Dumnezeu, deoarece copiii sunt inocenti si nevinovati.
Probably Me
publicat @08:48 02 March 2009
Se presupune ca atunci cand iti botezi copilul nu o faci in ideea ca toata lumea o face… Ci ca tu crezi cu tot sufletul in credinta respectiva, ca tu stii ca acest lucru iti va salva pruncul de la moartea sufletului samd…E vorba de a fi prezent, ancorat in prezent si mai presus de toate constient. Ii oferi copilului alegerea ta nu pentru ca asa se poarta, ci pentru ca tu ai ajuns la concluzia dupa un anumit numar de ani traiti pe pamant ca acesta este drumul. Pentru ca parintele doreste tot ce e mai bun pentru copil. Si mai cu seama pentru ca doar parintele stie ce e mai bun pentru bebe (prin prisma experientei sale. Sigur, copilul pe masura ce va capata experienta de viata, va avea posibilitatea de a alege sa schimbe sau nu credinta pe care parintii i-au oferit-o.
iDaniel
publicat @08:50 02 March 2009
Biblia este descoperirea lui Dumnezeu – Cuvantul lui Dumnezeu. Pentru crestini, este punctul de referinta in materie de credinta si practici. Daca nu acceptam Biblia, de fapt nu mai avem ce sa mai discutam. Pentru cine crede in Biblie: “Este un singur Domn, o singura Credinta, un singur Botez” – Efeseni cap4, verset 5. Se nu poate ca aici sa scrie ceva, si in alt loc sa fie scris altceva contradictoriu. Nu exista asa ceva in Biblie. Toata Scriptura a fost insuflata de Dumnezeu, si este de folos, Toata Biblia ! Cine nu crede in Biblie, este liber sa creada in orice alt ceva. Dar pt cine crede, trebuie sa cauta in Biblie si sa citeasca. Pentru mine, botezul lui Iisus ramane singurul botez. Sf. Evan. dupa Luca cap3, versete 21-23: ” Dupa ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat si Iisus; … Iisus avea aproape 30 de ani”.
A nu se confunda botezul cu circumcizia (este un alt subiect).
Si botezul este unul singur. Sta scris !
ionut
publicat @11:41 02 March 2009
Biblia e raspunsul la orice intrebare, insa unii din comoditate fac abstractie de ea si se uita in gura babelor sau la oricine altcineva care la randul lui(sau ei) aude din alta parte si tot asa… Ar trebui privite lucrurile(inclusiv botezul) exact asa cum le-a lasat Dumnezeu, nu cum invoca popii(si propria lor religie) sau traditia(inventata de oameni). Nu vreau sa va mai zic decat un singur lucru: “E trist ca intoarcem fata Celui ce ne-a creat”.
veve
publicat @12:00 02 March 2009
nu neaparat ca voi face cu el ceea ce am fost eu invatata la randul meu, sau ce cred eu ca-i mai bine ptr el, am si datoria asta fata de el, dar hai sa o luam asa : romanii celebreaza Nasterea Domnului – Craciunul; Pastele; toti Sfintii – in frunte cu Sf. Maria …. samd…
copilul o sa te intrebe de toate astea, o sa vada peste tot. ce faci? nu le sarbatoresti? Renunti la obiceiuri si nu mai sarbatoresti nimic? Doar ca sa nu se invete copilul dupa o anumita religie?!
Am o idée : ce-ar fi sa sarbatorim toate evenimentele de prin toate religiile? Astfel el singur sa-si aleaga ce considera ca-l reprezinta mai bine.:)
Sunt de acord cu Mihai : este un subiect pe marginea caruia se poate dezbate mii de ani fara success, dar eu raman la varianta ca un copil trebuie crestinat si, invatat cu existenta tuturor religiilor – este primul pas, consider, catre trecerea la libertatea de a alege in ceea ce priveste religia.
Konyar Alex
publicat @18:32 02 March 2009
Nu prea le am cu cele duhovnicesti, dar pot sa spun ca eu cred ca este bine sa fii botezat de mic. Pentru ca botezul se face in Numele Domnului, iar daca nu am fi botezati de mici…ar fi ca si cand nu am fi copiii Lui Dumnezeu. Iar prin botez, copiii ‘primesc’ prima taina sfanta, urmand ca dupa aceea ei sa aleaga ce vor face mai departe. Iar dupa proorocul David : ”Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi’. Si eu cred ca prin botez, se face spalarea pacatului stramosesc cu care se naste fiecare.
Iar despre parintii cei in dreapta credinta, mi se pare normal sa-si ‘conduca’ copiii pe drumul cel bun, ca de nu parintii au grija cel mai mult de noi, atunci cine?
Pace tine, voua, tuturor.
P.S.’Manca-v-ar Raiul sa va manance’
Nicole
publicat @19:26 02 March 2009
un singur lucru vreau sa spun si sper sa fie inteles de toti. In Biblie scrie:”crede si vei fi botezat!” Cum poate un bebelus sa creada? Deci, in opinia mea, botezul unui bebelus nu are nici o valoare. Nu este alegerea lui. Nu spune el “da, vreau sa fiu crestin”. Bebelusul nu are discernamantul de a alege o religie sau alta. Nu poate sa creada in Dumnezeu…pentru ca este mic, si nu intelege lucruri atat de complexe…Corect?
Liviu
publicat @14:46 03 March 2009
Pai atunci sa nu-i mai dea parintii nici mancare, ca poate nu ii place laptele Milumil sau de mama si se ingretoseaza. Sa nu ma ifie nici imbracat, ca e constrans la propriu si la figurat de hainute si de dorinta mamei de a-l infofoli sa nu raceasca. In caz ca se imbolnaveste, sa fie lasat asa, ca poate are un spirit anti-medicamente si prefera homepatia sau leacurile babesti.
Va dati seama cat suntem de penibili cand ne punem astfel de intrebari?
Daca ai grija de copilul tau, de ce sa nu ii oferi religia pe care o ai si tu? De ce sa fii egoist? Cand va fi mare, e liber sa aleaga. Pan atunci decid parintii.
Sau vreti sa crestem robotei? Mai aveti putina rabdare, domnilor. Inca putina…
irina
publicat @13:14 04 March 2009
Eu sunt crestin-ortodoxa, insa prietenul meu este adventist de ziua a saptea, si de aproape 2 ani merg la ei la biserica. De acolo am invatat foarte multe lucruri interesante si chiar adevarate.Iar in legatura cu acest subiect vreau sa va zic un singur lucru, la toata lumea: dupa ce veti citit BIBLIA de la un cap la altul va veti da seama ca ceea ce Cabral spune este perfect adevarat.Bilbila este una pentru totti, iar Dumnezeu este acelasi in toate religiile crestine. Cat in legatura cu fraza “Crede si nu cerceta” este folosita sub un alt context, cine a citit Biblia va stii cu siguranta ce vreau sa spun.SI apropo Isus nu cumva a fost botezat la maturitate?
robbie_mo
publicat @14:19 04 March 2009
@HeyRup: sunt perfect de acord cu tine.Asta am incercat si eu sa spun. Botezul cred ca ar trebui facut la maturitate, atunci cand persoana respectiva are discernamant.
adi80
publicat @18:48 04 March 2009
cred ca foarte multa lume nici nu se va mai gandi la botez la varsta de 20 ani. intre atatea atractii si dorinte, botezul nu-si va loc pe “to do list” decat la foarte putini oameni. Si atunci, n-ar fi pacat sa fi amanat si in cele din urma ratat, o sansa de contact cu divinitatea. Nu stiu daca intra-devar botezul e o sansa reala, dar ai risca daca ar fi? me
adi80
publicat @18:49 04 March 2009
..scuze pentru greselile de ortografie..graba strica treaba
irina
publicat @11:06 05 March 2009
Depinde in ce mediu ai crescut si in ce religie te-ai nascut.Chiar citeam la un moment dat mai sus: un copil daca este invatat de parinti anumite lucruri e si normal ca acel copil sa-si creada parintii ci nu pe altii, dar daca nu citesti nu vei stii niciodata adevarul. Oricum tentatiile sunt mari, si ceea ce u Adi spui este perfect adevarat,dar nu la toata lumea.Cat in legatura cu intrebarea ta din final raspunsul este DA, ai risca si chiar foarte mult.
dodi
publicat @01:21 06 March 2009
Eu sunt de acord cu botezul…e bine ca un copil sa primeasca binecuvantarea domnului cand porneste in viata…..la 20 de ani daca considera ca religia nu i se potriveste se poate converti la ce religie doreste.
Popescu Gheorghe
publicat @00:37 07 March 2009
Domnului Hector Brutacu… Am observat ca aveti ceva impotriva ortodoxismului. ( inainte sa ma contraziceti , va rog sa cititi tot ce am de spus ) . Va legati de preotii ortodocsi pentru faptele unora de a pretinde bani cu diferite ocazii. Dar toti sunt asa? Daca un copac are uscaciuni nu inseamna ca trebuie taiat! Cand cineva s`a luat de Islam , repede ati sarit cu gura , ca VAI…. nu trebuie judecata situatia datorita unor oameni (putini) care actioneaza gresit in spiritul islamului. Ce tot o frecati cu ideea ca fiecare om cotizeaza pt Patriarhie din salariu? e o suma infima… SUNTETI ORB???? sunt hotii mai mari in aceasta tara. dar va deranjeaza religia ortodoxa! mergeti de curiozitate intr`un schit , intr`o sihastrie sau in orice loc izolat de lume in care sunt oameni ce isi manifesta credinta printr`o piosenie ce ar misca pana si un om cu adevarat credincios , facandu`l sa se simta un nimic privind din punctul de vedere al interesului si recunostintei catre divinitate… Va legati de leul ala dedus din impozite care merge la bugetul patriarhiei. Dar marile delapidari , spalarile de bani ,privatizarile frauduloase , salariile si pensiile de nimic din Romania , nivelul de trai de tot RAHATUL , imposibilitatea de a crea un viitor generatiilor viitoare , spaga din Romania , modul in care tara asta frumoasa se duce de rapa datorita unui sistem bolnav , oamenii din politica ce sunt niste inapti incapabili ce isi umplu buzunarele pe seama noastra , politicienii care au 20 de vile , 30 de apartamente si milioane de euro in conturi bancare si stau la hotel pe banii statului , fondurile infime alocate in invatamant si in medicina , bolile incurabile deocamdata , numarul din ce in ce mai mare de romanasi care stau in Italia la semafor pentru 1 euro , romani care mor in Italia rupandu`si spatele in constructii pentru a asigura conditiile copiilor ca acestia sa poata face o facultate , incalzirea globala care duce la topirea calotei glaciare in totalitate urmand ca Pamantul sa arate ca Venetia , asteroizii ce se pare ca vor lovi Pamantul in anii viitori si care aparent nu vor putea fi opriti , iminenta unui nou razboi mondial , cipurile ce se vor implantate in oameni pentru a ne controla definitiv si multe altele sunt niste chestii pe care NU LE OBSERVATI , domnule Hector Brutacu… Asa cum multi zicem ca nu conteaza de cate ori mergem la o slujba bisericeasca ci acel ceva din suflet care ne comanda actiunile … asa si Botezul poate fi considerat ca o grija parinteasca pentru copil , o integrare in societate , evitarea expresiei “om fara niciun Dumnezeu” , fiind o actiune facuta din dragoste. Nu mai are rost daca e corect , daca acel copil are discernamant sau daca e religia corecta cat timp in sufletul nostru avem impacarea ca am facut sau macar am incercat sa facem un BINE pentru cineva. In plus , cu tinerii din ziua de azi , religia se alege si la un pahar de bere , manipularea este in floare iar daca ar depinde de tineri cand ajung la maturitate , multi nu si`ar mai alege nicio credinta. Exista sau nu divinitate? Parerea mea personala: e o lumea prea bine organizata , omul e prea complex , prea multe detalii si o perfectiune de neimaginat in aceasta creatie pentru a considera ca totul a aparut din senin. Ceva exista! Si daca exista cu adevarat , la asa o putere , s-ar putea sa fim manipulati o vesnicie si sa nu aflat niciodata cu adevarat cine suntem si de unde am venit. Oamenii se manipuleaza intre ei. Dar ce ar putea face un creator cu creatia lui? Raspuns: chestii de neimaginat… Va multumesc celor ce au avut rabdarea sa`mi lectureze strigatul in gol care nu va avea niciun efect . Sa speram ca vom vedea chestiile cu adevarat importante si sa ne putem gandi mai departe de “oare ce voi da maine de mncare la copii?” , pentru ca Romania se duce in jos….incet dar SIGUR!! Multa sanatate la toata lumea din partea unui student la medicina din anul I . Pentru rezolvarea polemicilor si discutii pe orice tema , eventual comentarii asupra celor zise de mine acum , va astept pe YM la ID`ul “ghitza_lool” . O zi buna !
JD
publicat @22:04 08 March 2009
La cat de debusolata e generatia asta…fix alegerea unei religii lipseste!
Sa fim seriosi!
ANDREEA
publicat @09:41 17 March 2009
Ce o fi oare atat de greu?atatea comentarii,atatea vorbe….
-de ce sa ne facem cruce?
-nu stiu frate
-hai sa nu ne mai facem!!
-corect!!!
de ce sa ne rugam la icoane,de ce sa iti botezi copilul,de ce,de ce,de ce?
Ce-ar fi sa nu ne mai fastacim atata si sa mergem intr-o zi la biserica,la burtosul ala de popa cum ii ziceti si sa il intrebam nu de alta dar probabil ca nu o o fi numai de fatada acolo! Parinte eu nu stiu ce inseamna botezul,de ce tre sa-l facem?Poate ne mai luminam si noi,nu de alta dar e chiar rusine sa ajungi la o anumita varsta,cu o anumita religie si tu sa nu ai habar cu ce se mananca dar sa iti aperi dreptul de a comenta!
Salutari
unom
publicat @03:56 22 March 2009
Creştinismul originar – cult demonic
Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.
Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.
Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.
Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?
Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.
O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.
În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!
Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!
Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.
Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai avut ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.
Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece! Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.
Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.
Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.
Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?
Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este concentrată pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.
Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.
Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.
Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.
Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui se află.
Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.
Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căutăm salvarea Dumnezeule adevărat?
unom
Rodica Botan
publicat @04:01 22 March 2009
Parerile oamenilor sint multe. Exista un singur adevar insa , unul singur. Daca ne uitam la religiile crestine…toate sint vinovate de anumite modificari ale acestui “Adevar”…dar traim intr-o era cind infrmatia ne este tuturor la indemina, nu?
De ce nu ne ducem cu totii la sursa de inspiratie a tuturor acestor religii crestine, care este Biblia…de ce nu laum cu totii exemplu de la Isus, cel care a reparat legatura dintre noi pamintenii si Dumnezeu , legatura care a fost rupta de Adam si Eva odata cu primul pacat?
Si una dintre intrebarile puse de cineva era …de ce trebuie sa plateasca restul lumii pentru greselile din gradina Eden? Pentruca pacatul este un fel de virus spiritual intr-un fel…care se transmite.
Din ce am citit eu in Biblie Mintuitorul Nostru Isus Hristos s-a botezat la virsta la care evreii erau considerati maturi…pentruca asa cum intr-o casatorie , trebuie sa fi prezent si constient ca sa faci un legamint, tot asa botezul este un legamint.
Sint baptista…daca cumva va puneti intrebarea ce religie am. Dar cred ca deacursul timpului toate religiile au facut greseli si toate ar trebui sa se intoarca la esenta, la Biblie. Este absurd sa purtam discutii intre noi si sa ne dam parerea cind avem Cuvintul Lui Dumnezeu clar scris pentru fiecare si cind sintem oameni inteligenti care putem citii si ne putem informa. Si daca ne pasa suficient de sufletele noastre ar trebui sa o facem. Daca nu exista Dumnezeu nu exista nici iad; dar daca exista…in special in zilele astea cind apocalipsa, profetiile se implinesc litera cu litera…ce fel de oameni trebuie sa fim noi sa ignoram ce spune Biblia…pur si simplu sa ne bagam capul in pamint sa nu vedem si sa nu auzim…ca si cind ignoranta ar rezolva vreo problema…
Doar o parere…si sper ca n-am suparat pe nimeni cu ea.
dasten
publicat @20:12 22 March 2009
Sunt sigur ca religia e un subiect la care putem comenta 100 de ani daca vreti. Dar, revenil la topic, nu vad care e ideea sa iti botezi copilul la putin timp dupa nastere. Sau ce sens are asta daca el oricum\poate is va schimba religia cand va fi mare? Nu e doar o complicatie in plus? Nu are nici o valoare din punctul meu de vedere, atata timp cat cel in cauza nu alege sa faca asta. E doar parerea mea.
Pr.Neamtu Minel
publicat @08:26 28 March 2009
Cabral, vrei sa-ti inveti “bucatica ta de negru “sa innoate si ai in fata ta mai multe bazine;cu apa, cu mizerie, cu acid sulfuric, cu mal…Care bazin il vei folosi ? Asadar nu se pune nicicum problema sa lasi pe cel mic sa aleaga in care bazin…tu alegi!Asta ,ca e musai sa invete sa innoate ;cu cat mai repede cu atat mai bine.Altfel nu se pune problema alegerii credintei, ca nu suntem la piata, si trebuie sa vedem ce ni s-ar potrivi.In felul asta ajungem la o aberatie cum ca pruncul ar trebui sa poata sa-si aleaga inainte de nastere ce parinti vrea!
dearw
publicat @02:35 01 April 2009
Iisus demon
Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină asupra adevărate-i esenţe. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.
Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.
Venirea salvatorului poporului evreu era aşteptată de multe veacuri. Omul trimis de Iehova trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.
Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Noul Testament, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?
Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.
O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.
În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbina casa?
Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el este mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30), că are demon (Ioan, 7, 20). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare demonică. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele?
Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.
Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om şi trimiterea lor în turma de porci face se ne întrebăm ce a rezultat din intervenţia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aşa cum intraseră în acel om, sau cum ieşiseră din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînă la urmă intervenţia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru că duhurile nu au fost distruse cum s-ar aştepta de la cineva cu intenţii bune. În Marcu 5, 12-13 se spune despre duhuri că l-au rugat să intre în porci şi el „le-a dat voie”, considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ce s-a întîmplat cu acele duhuri? Cel mai probabil este că ele au intrat în Iisus, el fiind cel care avea putere asupra lor. Dacă Iisus ar fi avut cu adevărat putere de la Dumnezeu şi intenţii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi transferat în porci ca apoi să fie lasate libere. Puterea lui Iisus era prin urmare dată de diavol.
Un alt episod din faptele acestui om posedat de diavol este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Să ne imaginăm că un astfel de om merge la casa cuiva şi cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din acea casă pur şi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care aduce ocară unor oameni pentru că pur şi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea să mănînce? Este răul întruchipat care pur şi simplu nu gîndeşte decît răul. Cazul lui Iisus este tipic demonic. Un astfel de episod s-ar fi soldat astăzi cu a-i da cîteva beţe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.
Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om referitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Cîţi oameni cred că nu contează ce băgăm în pîntece? Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.
Să analizăm acum doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic ce respectă această învăţătură a lui Iisus. De exemplu, un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare lui Iisus pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.
Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere faptul că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu să-i îndemne pe oamenii să se complacă în rele iertîndu-le tot timpul fărădelegile? Mai degrabă un spirit demonic face aceasta.
Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?
Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de pedeapsă persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenţia care se pune pe diavol ca personaj principal şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Pe cei mai mulţi traumele mentale pe care le implantează în minţi frica, toate aceste aspecte ale suferinţei şi întunericului, îi bîntuie pe oameni toată viaţa. Deşi se spune despre „învingătorul morţii”, că a ajuns acolo la dreapta Tatălui sau, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea oamenilor pe rug, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Iisus s-a dus direct în iad de unde nici că-i pasă ce se întîmplă pe pămînt deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii lui”. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă, Iisus este demonul care a adus durerea nu mîntuirea.
Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce suferinţă prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.
Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.
Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”, Iisus.
Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi răutatea socială a unor creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre creştini sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului lui Iisus nici nu ştiu practic în mîna cui se află.
Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi comunişti care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.
Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit demonic de care omenirea este influenţată în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipată de demon în viziunea apocaliptică din Noul Testament. „Salvatorul” demonic ne învaţă să ne tîrîm, cum să murim, nu cum să trăim, aşa cum un adevărat fiu de Dumnezeu ar face-o. Demonul Iisus ne-a adus încet şi sigur la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii.
Rodica Botan
publicat @10:09 04 April 2009
dearw, mis=zeria de mai sus ai pus-o pe mai multe bloguri.
Rodica Botan
publicat @10:09 04 April 2009
dearw, mis=zeria de mai sus ai pus-o pe mai multe bloguri.
Blogroll