Paris. Ziua 4.
8 February 2010Am auzit despre ce-i acasa si ne-am pus cu totii mainile-n cap. Sper sa se linisteasca treaba, ca asa nu se mai poate!
Bine, mie mi-e usor sa vorbesc, in continuare 10 grade, n-a mai plouat deloc, vantul nu bate, treaba merge bine…
Si pentru ca am uitat aparatul acasa colectia zilnica de poze este mult mai saraca. A, si sa nu uit… aparatul foto este o savoniera, un Sony, o sa-i fac o recomandare pe CeRecomand.ro, caci cred ca merita…
Paris. Ziua 3.
6 February 2010In secunda asta ploua, dar frig tot nu e. Am auzit ca acasa se pune iar de-un “brrrr!”, se pare ca iarna asta n-are de gand sa se termine decat prin august…
Noi bagam la greu, si intre treburi… facem poze!
1, 2, 3, clear! Bzzzz!
5 February 2010Stiti secventa de miscari… pacientul intins pe masa de operatie, oameni cu masti albe se sincronizeaza parca intr-un dans abstract, rapid si cu miscari seci, la un moment dat unul spune pe un ton usor poruncitor “Clear!”, toti isi retrag mainile pentru cateva secunde, padelele isi descarca socul electric in pieptul pacientului, trupul se arcuieste usor, respiratiile din incapere sunt suspendate undeva in gaturile ce sustin capete intoarse catre monitorul ce-si intrerupe linia continua si tiuitul exasperant si aducator de moarte devine din nou un intermitent motiv de speranta…
Asa si Romania. Din cand in cand se aude un “Clear!” si cate un mic soc electric readuce pulsul sperantei in mintile astea obosite si depresive…
Vreau sa-i felicit pe cei de la Adevarul (mai ales pe George Radulescu) pentru interviul absolut revigorant luat violonistului Alexandru Tomescu.
[...] Ce vă enervează cel mai mult în România?
Nu ştiu… E o listă atât de lungă încât îmi vine extrem de greu să aleg. Dar lipsa de respect a oamenilor faţă de ei înşişi se vede imediat cum ieşi din casă. E suficient să te uiţi pe scara blocului. În clipa în care ne vom vedea ţara cu ochi mai buni, vom deveni conştienţi de faptul că schimbările pe care cu toţii ni le dorim nu ţin de organismele europene şi internaţionale. Totul pleacă de la noi, de la fiecare în parte.[...]
Interviul intreg aici.
L.E. Muzician versus muzicant. Citeste mai mult »
Paris. Ziua 2.
5 February 2010(da, asa e, “a 2-a”)
In primul rand… lasati bre invidiile, sunt la munca aici, altfel pozele erau din “n” locatii in fiecare zi, nu insistam pe aceeasi zona atat de mult.
Apoi… se pare ca astia sunt norocosi si cand vine vorba de vreme! Avem aici 10 grade ziua (ieri a atins chiar si 12), si seara nu sunt mai putin de 6-7 grade. E bine…
Paris. Ziua 1.
4 February 2010Drum usor, am zburat cu Air France si i-am rugat sa-mi dea loc la iesirea de urgenta a avionului (nu pentru ca ar fi mai safe ci pentru ca e spatiul la picioare mai mare). Oamenii mi-au dat dar am uitat ca la Airbus spatarele scaunelor de la iesirea de urgenta nu se mai regleaza si am stat ca pe buda tot drumul…
Vreme frumoasa, 10 grade cu plus, duduite chic pe strazi, fum cu miros de ulei de la scutere si claxoane de biciclete… frumos!
Maine o luam din loc dis-de-dimineata, daca am timp postez cu drag. Daca nu… ne “vedem” pe seara!
Cea mai scumpa vizionare de film: 2.800 euro. Cum?
30 January 2010Heh, e simplu… pui un film la download de pe DC++, uiti de el si pleci din tara. Ajungi in tara straina, cartela SIM pe care o ai in slotul din laptop are activat roaming-ul, tu stai linistit cu nasul in mailuri si alte treburi, filmul se downloadeaza… si cand iti vine factura te gandesti de la care rinichi sa-ti iei “la revedere”…
N-am patit-o eu, un amic.
;)
22 January 2010Asa e, aveti dreptate. Naspa rau. Eu zic sa ne sinucidem in masa. Sau, dupa caz, sa emigram prin alte tari… ah, dar nici asta nu merge, ca vad ca sunt multi care spun ca acolo dam numai peste romani care au ajuns inaintea noastra, ducandu-se, evident, la furat. Eu stiu ca nu-i asa dar degeaba stiu. Deci revenim la varianta 1, ne sinucidem.
Sau stai ca mai e o varianta: stam si nu facem nimic, de facut… sa faca autoritatile!
[Update pentru ziaristi neatenti: articolul acesta intruchipeaza suav o ironie si-o gluma. Nu este o declaratie oficiala, nu este un imbold, nu este o luare de pozitie oficiala, nu este un indemn pentru nimeni. Nu ma sinucid, nu ne sinucidem nici in masa, nici sub masa, iar pe masa... mancam.]
Eu inteleg, fiecare cu dreptatea lui.
21 January 2010E inutil acum sa va spun cati prieteni si cunoscuti am pe-afara, si ca vorbind mult cu ei pe tema asta am ajuns sa cunosc binisor strainataturile. Experienta personala a fiecaruia va prima intotdeauna, sa insistam in a ne sustine parerea nu e dezbatere ci… prostie. Sau cearta.
Mie mi se pare ca judecati aceasta comparatie cu masuri diferite. Aveti asteptari mult mai mari de la Romania, cereti de la ea mult mai multe lucruri, libertati, avantaje si binefaceri mai multe decat cereti de la Franta, Sapania, Anglia si tot asa…
Mai mult… mi s-a parut ca au fost cativa care au inteles ca am spus ca in Romania e mai bine decat la ei. Nu, eu am spus ca nu-i asa bine acolo, atat, ca doar nu-s tampit. Sau… sunt, dar nu chiar in halul ala.
Si ca si concluzie… daca tie-ti place sa spui ca tara ta e de hAhAt, e treaba, alegerea, decizia ta. Nu stiu cu ce te ajuta, cu ce ajuta tara, care-i partea constructiva in toata atitudinea asta, dar… fiecare cu ale lui. Caci una e sa critici constructiv, punctual (incercand sa faci ceva, de poti) si sa vezi si binefacerile, si alta e sa strambi din nas la tot.
M-am nascut sarac, la doua camere confort 3 in Berceni. Muncesc de la 14 ani, ba pe santier, ba la vulcanizare, ba descarcam camioane cu carca, ba eram paznic de noapte, ba eram barman… Si am crescut muncind, m-am mutat cu chirie, mi-am facut o familie, apoi am inceput sa lucrez in teveu. O sa ziceti “Asta e varianta fericita, bai negrule, nu e povestea tuturor romanilor!” Mai, nu va contrazic. Doar ca eu nu prea am prieteni din show-bizz, nu ma incanta cercurile, am doar prieteni normali, ca mine si ca tine. Si ma uit la ei cat trag, cat muncesc, cat se agita, si vad ca… asa cum se poate, treaba merge.
Si cand spun treaba merge… eu nu vad o viata de aplaudat aia cu cumpatarea pana la centima, cu dramuiala fiecarui fir de ban, cu masina ieftina si cu mancat numai acasa… ca aia nu e viata buna, e viata parcursa. Si… nu, nu toti romanii-si iau masini ca sa se sufoce de invidie vecinii, si le iau pentru confortul fundului lor. Nu toti romanii ies in oras ca sa aiba cu ce sa se laude, ies ca sa-si vada prietenii, sa-si traiasca viata. Ca de-aia muncesc si trag, ca sa se simta si bine, nu sa stea seara si sa numere cati eurocenti au mai pus deoparte!
Si mai presus de toate, spuneti ca afara se munceste, sunt cateva exemple de romani care au reusit pe-afara. Isi incep vorbele prin “am doua joburi“, sau “am muncit de-am rupt!“, sau “viata e grea aici dar daca tragi din greu...”. Pana la urma va reusi individul pus pe treaba, pe munca, cu chef sa iasa din casa si sa faca ceva, nu sa mangaie pisica si sa se vaite. Si va reusi si acolo, si aici, trebuie doar sa ai cheful si vointa de a munci.
Dar, eu ma inclin si va spun din nou: daca vreti sa traiti intr-o tara pe care s-o spurcati zilnic… e treaba voastra. Daca nu vreti sa faceti nimic si va complaceti in resemnarea asta, tot alegerea si treaba voastra este. Mie mi se pare ca va condamnati la neputinta si frustrare.
Pentru mine, tara mea este frumusica. Si ar putea fi chiar frumoasa. Si cred ca depinde si de mine s-o fac mai frumoasa. Si asta incerc. Si nu ma uimesc deloc cand gasesc naivi increzatori si optimisti ca mine. Si-s mandru cand aud pe cineva ca lauda Romania, da’ ma amaraste cand vad ca multi dintre aia sunt francezi, englezi, danezi sau norvegieni. Si aia nu ne lauda dealurile si muntii, nici raurile si poienitele, ci libertatile, oportunitatile si viata boema pe care o ducem.
Dar… deh, fiecare cu tara din ochii lui, chiar daca poarta acelasi nume: Romania.
))))
