Aboneaza-te la RSS

Unu’ cu vise

11 July 2009

UPDATE: M-am uitat peste comentarii si am ramas mut. O buna parte a citit pe diagonala si-apoi s-a aruncat sa comenteze avand convingerea ca a inteles.

Am bolduit partile de text pe care ar fi trebuit sa le vedeti (da, va stiti voi care sunteti) de la inceput, astept sa postati cate un comentariu sub cel initial, macar acum sa fie evident ca v-ati prins c-ati dat cu bata in balta.

A, si asa cum spuneam in incheierea acestui post, n-am pariat deloc gresit, reactia a fost fix cea la care ma asteptam. E simplu, nu? “Ha-ha-ha, ce prost e ala!”

Hai, uita-te la clipul asta si apoi stam de vorba.

Ha- ha – ha, ce prost, nu? Te-ai grabit sa spui asta? Si daca nu e asa?

Nu vorbim de muzica, de… tot, ci de intentie. Nu vi-l dau drept exemplu. Nu.

Dar daca va intreb acum, pe rand, de visele voastre vom vedea ca unii visau si viseaza sa devina cantareti, dar viata, jobul actual, conjunctura i-a facut sa abandoneze.

Vom vedea ca altii visau sa picteze, sau sa plece intr-o calatorie in jurul lumii, sa se faca designeri ambientali sau… aviatori. E, tuturor celor ca noi, oameni cu vise nerealizate si neincercate, Paulica de la Roman ne este in fata.

Ne mangaiem singuri in cele cateva secunde in care ne imaginam cum am fi cel pe care-l speram, oftam in gol a “ce sa-i faci, viata te duce unde vrea” si ne infundam din nou ochii in monitoarele astea, butonand cu furie intr-un excel, sau facand nu stiu ce altceva…

Da, este adevarat, nenea asta nu canta cu filarmonica in spate, nu e pe aceeasi scena cu Sting, nu are videoclipuri ca ale Madonnei… dar omul a avut curaj.

N-am stat sa caut dar banuiesc faptul ca-l voi gasi pe cel putin 10 bloguri cu texte scrise in deradere, cu comentarii de genul “a-ha-ha, ce prost!” si cu multe “lol”-uri. De ce? Pentru ca ne este mai usor sa radem de miscarea scenica dezordonata a lui Paulica, in loc sa ne gandim ca omul a avut curajul sa-si incerce visul. Pur si simplu, sa incerce. Sa se arunce.

Dar noi, noi ce vedem? A-ha-ha, ce prost…

Gata, am pus eticheta, inchidem tab-ul asta si trecem mai departe plescaind multumiti ca am mai gasit inca unul care-i mai praf decat noi.

Daca am pariat gresit pe reactia asta, poti sa ma contrazici oricand. Baga un comentariu.

264 raspunsuri la “Unu’ cu vise”

  1. Lucian Topciu says:

    Are dreptul fiecare sa aiba vise, dar parca unele vise nu sunt facute pentru o persoana, ori de cate ori ar incerca .. Cazul Paulica de la Roman poate fi oricand asimilat cu cel a Roxanei Manelista, al lui Marian Valorosul, Fernando de la Caransebes care nu fac altceva decat spectacol de prost gust in fata a milioane de telespectatori si internauti .. Sa fim seriosi, dai si tu un “spectacol” in “familie” si vezi cum reactioneaza lumea si apoi iesi pe post cu astfel de interpretari .. Sicer mi se pare penibil .. (Si ce melodie a scos .. hai sa fim seriosi .. Pentru toti smecherii .. :) )

  2. 8hz says:

    Ideea ta am inteles-o. Cred doar ca exemplul e total gresit. Sunt atatia altii in Romania care ar putea fi luati drept exemplu. Tipul acesta e un jeg. Faptul ca isi urmeaza visul e de apreciat.atat.

  3. LaraCroft says:

    oamenii fara vise sunt oameni tristi.o data cu inaintarea in varsta uitam intr-adevar sa ne mai urmarim visele si nu mai avem timp sau posibilitatea de a ni le indeplini, insa daca incercam totusi sa ni le atingem si mai apoi sa ni le dezvoltam trebuie sa ne pastram picioarele pe pamant si sa avem un minim de simt al penibilului daca nu vrem sa fim exclusi de societate si de oamnii bine stabiliti in cutumele vremii…spre binele nostru trebuie sa fim echilibrati…sa ne indeplinim visele, dar totodata sa ne cunoatem calitatile, limitele si posibilitatile.

  4. DeMaio says:

    Cabral, pe bune, chiar trebuie să promovăm prostia? Ăsta face parte din românii pentru care ar trebui aprobată euthanasia. Sincer, când mă uit la individul ăsta patibular și recitesc rândurile tale, îmi vine să-mi doresc să nu stau la parter, pentru că nu am cum să mă arunc în cap…

  5. gina says:

    ”prostia” tind sa cred ca exista numai in Romania…ii mai trebuie un acordeon pt a incanta publicul din Italia, spania…:))…la metrou:))

  6. alin says:

    man, e vb de incultura. lasa-l pe paulica in pace, spune-mi daca vezi vreun neamt sau vreun francez intr-un videoclip de asta? asta e romania, plina de paulici cu fanii lor :( (

  7. Draven says:

    Just wanted to say … “Welcome back foo`”

  8. Pilgrim says:

    nu sunt de acord cu tine!
    Unii pur si simplu nu sunt facuti pentru ce viseaza.

  9. Florina says:

    buna dimineata !
    de Paulici din astia este plina tara asta, televiziunile, ziarele, tot de paulici ne lovim la tot locul, pentru ca-i incurajam si nu le tragem una peste bot sa sesizeze ridicolul ! Nivelul paulicilor a crescut mult peste nivelul oamenilor cu bun simtz, daca-i fericit ? ESTE !stii de ce ? ca-i prea idiot !

  10. claudiu says:

    Cabral, daca era prieten cu tine si il auzeai la ce viseaza, il incurajai mai departe sa filmeze clipul asta.. sa “cante” etc ?

  11. Lucian says:

    @care este tara mea?
    ce culoare au ochisorii tai, my dear? =))))
    culca’te! oricat iti sunt de frumosi, iti vor fi rosii, dimineata, insomniaco:D
    tu chiar nu dormi?!?:-/ hmmm…1:31am, 3:11am,3:18am..la orele astea nu poti fi lucida…cel mult “frustrata”-dupa cum spuneai- de nesomn, desigur:)))
    “A propos, in lumea sa, Paulica este fericit”…ma bucur ca, in fine, ai inteles…da,e dreptul lui. si pentru asta tu… tu esti un suflet salvat:D
    iar pentru curajul lui “eroic” nu, nu o sa’i facem statuie, da’ il vom impaia …cand va fi “cazul”:D
    have a nice day!…sau good night?!? ;) )

    • care este tara mea? says:

      Nu-ti spun, ca te indragostesti, copilu’.
      Chiar dorm, 3-4 ore maximum si-mi sunt suficiente. Dimineata la 8, strabat orasul sa ajung la serviciu. Si, in drumul meu, observ ceea ce ma inconjoara. Vad un oras care arde. Observ gunoaie. Observ nonsalanta celor care arunca pet-uri langa cosuri de gunoi. Oameni care nu au bun simt. Oameni carora nu ar trebui sa le fie permisa intrarea in mijloace de transport in comun pentru ca nu stiu a se comporta civilizat. Observ soferi care ma bruscheaza pe treceri de pietoni, ma forteaza sa trec si asta doar ma irita, ma obliga sa incetinesc. Aud manele rasunand din telefoane. Respir poluare. Respir nesimtire. Aceste exemple elementare nu le poti ocoli, nici macar de-ai vrea sa-ti impui. Chestiuni de bun simt, poate doar de simt, pana la urma. Daca vrei mai multe exemple, le gasiti la dezbaterea despre manele. A incetat
      sa-mi fie scarba, am inceput sa urasc si sa lupt impotriva semenilor fata de care simt dezgust. Impotriva sistemului nesanatos. Daca eu pot sa fiu om si sunt om, mi-e greu sa-i accept pe neoameni cat timp intra in contact cu mine. Si, pana la urma, nu asta inseamna sa fii om? Sa fii un animal care evolueaza? Nu caut raiul, ci doar o viata.
      Eu, un suflet salvat? Te inseli, doar un suflet ratacit intr-o lume pe care nu o inteleg, pe care o reneg si pe care vreau s-o schimb. Am imbratranit mult prea repede, sunt o tanara batrana :)
      Mi-ar placea sa cred ca altele ne sunt valorile, ca nu ne plangem degeaba de ceea ce ni se intampla si ca aducem un aport pentru o lume mai buna! Ne nastem rai, dar avem un mare avantaj : ne putem autoeduca, in primul rand.

      • jenel says:

        Vezi mai “care este tara mea” ca au dat elvetienii drumul la calatorii fara vize,doar cu buletinul.Drum bun si sa ne scrii de acolo,ca prea iti put toate in tara asta!Hai pa,drum bun si sa vii cat mai rar pe aici.

      • Lucian says:

        tu, si proiectia ta apocaliptica..:)nu, nu te voi intreba :” si… doctorul ce zice,… mai scapi?!?”
        cuvinte tale le resimt: sunt grele, colturoase, “bolovani” ce “transpira” lehamite,dezgust,anomie; repulsie si incrancenare…
        iar zambetul…zambetul tau e amar ,trist, o grimasa..si ma doare
        asa ca, vezi tu,… nu pot, nu vreau…pentru ca mi’esti o simpatica, o simpatica “ratacita”… si trista.
        uite un truism:” toti avem drepturi,… si obligatii”
        dar libertatea…libertatea individuala se intinde pana la limita libertatilor individuale ale celor din jur. daca acest lucru nu este inteles prin “mijloace proprii”,autogene, el trebuie impus. cu forta; cu ciomagul.toti avem dreptul la fericire…dar “pretul”, il vom plati noi, nu ceilalti! tie ti’ar placea Antonescu,… mie Tepes;)

  12. moni says:

    “Ce trist!”, aceasta a fost prima mea reactie dupa ce s-a terminat clipul. De ce? Pentru ca nu reusesc sa-mi dau seama ce se ascunde in sufletul domnului, daca e curaj, daca e acea incercare disperata de a te smulge din bratele inclestate ale anonimatului sau pur si simplu sistemul de valori pe care ar trebui sa-l utilizam si-a distorsionat sensul.
    Si daca vorbim de curaj, da, categoric a avut curaj. Ramane insa o mare dilema: pentru ce?la ce viseaza el?

  13. mina says:

    Sunt putin intrigata ca acest domn este dat exemplu pentru a-ti urma visele si in acelasi timp ne batem joc de nichita, naomi, simona senzual etc. Si ele saracele isi urmeaza visul dar eu chiar nu vreau sa-l vad niciodata in nici o conjunctura. La fel e si cu nenea asta. Are un vis saracul pe care si l-a indeplinit dar de ce trebuie restul sa suferim cand il vedem? poate totusi nu vad esenta….

  14. Nicu says:

    Sincer.. nu prea sint de acord. Cam deloc. Sa stam putin strimb si sa judecam drept.

    Ce vis ai (avut ) tu ? Cit din el s-a indeplinit ?

    Apoi sa ne gindim care e visul acestui individ…sa cinte manele intr-un mod jalnic.

    Oricum ai lua-o, mie nu imi iese la socoteala cum e el mai implinit si mai fericit.

    E adevarat ca si eu, ca poate multi altii de aici nu si-au indeplinit visul. Eu stiu si de ce e asta. Motivul principal e ca nu am un vis anume..ci mai degraba o gramada de vise, din care unele sint atinse, altele nu, altele apar tot timpul si le iau locul celor vechi pe masura ce aflu si invat lucruri noi, pe masura ce eu ca persoana cresc, evoluez si imi stabilesc teluri noi de atins.

    Sorry, insa comparatia nu are sens, se compara mere cu pere. Omul asta a avut un vis mic ( probabil mare insa pentru el ) si l-a atins ( discutabil si asta, deoarece chiar si pentru o manea omul cinta teribil de prost ).
    Apoi eu, sau tu, cu visele noastre mai mari sau mai mici, cu siguranta mai multe, unele atinse, altele nu, tinta oricum fara sens pentru ca in fapt noi sintem in cautarea continua de lucruri noi de aflat, de vise noi de faurit.

    Poate ca sint mai fericiti cei saraci cu duhul… eu insa prefer sa fiu eu.

  15. jalnic says:

    prima mea reactie…? m-am spart de ras. apoi am trimis link-ul la altii. de rasu-plansului!!! e jalnic

  16. ACIDUZZU says:

    Draga domnule Cabral!
    Maestre,

    De cand ai resturnat, din greseala, panoplia cu “frankensteini” in ograda pseudo-consacratilor, acestia, intre doua inhalari de aurolac au devenit brusc lucizi si au inceput sa-si dea cu parerea asupra unui anumit gen de muzica
    “onirica” gen “Paulica”,confundand-o cu un alt gen de muzica,de data aceasta incontestabil,numit “manele” si care se adreseaza unei anumite categorii de impatimiti melomani, caci muzica te reprezinta sau, cum se spune in psihologie:”Esti ceea ce mananci!”
    Este diferita de muzica lui Paulica,ce s-a nascut cu chinuri datorita faptului ca este consecinta unui meniu diversificat, adica iaurt pe stomacul gol si stamparat mai apoi cu un pahar de zaibar…De aici si pretentiosul titlu:”Smechere”(poate “Jmechere…”)
    De la manele la “sindromul Paulica”,e cale lunga si batuta de multi fani din clubul “Paulica & Comp”.
    Avand un sprijin concret (a se citi, beton) si de exceptie,acest Paulica,nu numai agramat dar si anagramat (la propriu),a cazut de pe panoplie exact la fix,in mijlocul vidului de cultura al fanilor sai,fani care,vorba regretatului Eugen Barbu:”conjuga oua cu boua; ce v-as da vreo palme noua…pentru ca stalciti limba romana…!” Acestia deci, au pus botul intru apararea idolului lor “tres-retard”,muscand de glezna pe cei care condamna vehement acest “holocaust cultural”!
    Impatimitului Lucian, fan “pro
    P(a)ulica”,frecvent traseist pe blogul D-tale,
    da-i maestre cu dedicatie,vreo doua dupa ceafa sa eructeze mai repede si sa nu mai savarseasca alta nelegiuire non-culturala,deglutitia-i execrabila pe care crede ca o poate numi atat de simplu,atat de naiv:comment!
    Cu speranta intr-o posibila igienizare,

    Al d-tale,
    ACIDUZZU

    • Lucian says:

      Draga domnule ACIDUZZU,

      Deoarece intuiesc ca aveti o anumita varsta, ma voi adresa cu dumneavoastra. Va respect punctul de vedere, ba mai mult imi insusesc unele observatii: agramarea si acronimele, care vin dintr-o zona mai putin pretentioasa si elevata, aceea a softurilor de comunicare on-line.
      In ce priveste agramarea, o constat cu uimire si la dumneavoastra- unde “resturnat” se doreste a fi “rasturnat”. Eu insa-i gasesc o explicatie simpla: neatentia si graba in editare. Va las dumneavoastra “privilegiul” de fi in continuare “macinat existential” de acest lucru. Pentru “finetea” analitica de care dati dovada, ma asteptam ca peiorativul “oniricului”(=privitor la vise, care tine de vise) sa fie sesizabil cel putin in unul din cazuri: ..”dar daca esti in “catalepsie” onirica(cazul Paulica), oare nu ar fi indicat sa te “scuture” cineva?!?…poate sunt sanse sa’ti revii!” Deci nu, nu era vorba de nicio confuzie de genuri muzicale.. ci doar ironie. Este evident ca in unele din asteptari, fiecare dintre noi ne inselam.
      Imi recunosc vina si in cazul pozitiei privind etalarea non-valorii si amatorismului; se prea poate sa fi fost mult prea subtila:”nota bene(=noteaza bine) poate sa si cante…da’ nu ar fi mai bine sa o faca totusi..la dush”(=baie)”
      “si DA, o doza zdravana de realism e indispensabila…si DA, prestatia lui Paulica e penibila…. “te apreciez pentru curajul de a’ti trai visele, dar daca rezultatul e kitsch, pseudovaloare, sa imi rezerv dreptul de a-l contesta cu argumente??”
      “Ei, si acum vine partea care’mi place cu adevarat : “De ce nu punem un filmulet cu un orfan inzestrat cu un anumit har, de ce nu punem un filmulet cu oameni plini de handicapuri, dar care au vise reale? De ce nu punem un filmulet cu un copil sarac dar cu o inteligenta aparte?…Pentru ca totusi… exista un pericol. Iar el apare atunci cand ridicam standardul de fericire al Paulicilor la “rang de model”. Nu, nu’i castram pe “Paulici”, dar nici nu ne “Paulicizam” cu totii.”
      Nu e clar faptul ca rezultatul, finalitatea actului de curaj a lui Paulica NU ARE VALOARE SOCIALA, ca NU E UN EXEMPLU POZITIV?!?…” Imi cer din nou scuze,…imi pare rau pentru dumneavoastra, dar aste e!Daca totusi mai aveti nelemuriri legate de acest subiect, va “recomand” cu caldura lecturarea “pozitiei oficiale” a lui Cabral.

      Cu speranta ca v-am putut fi de folos,

      Lucian

      @Cabral: scuze pentru lungimea “explicatiei”, dar unii pricep mai greu si uneori e necesara

  17. flooo_eu says:

    aici nu prea sunt de acord cu tine, eu consider ca daca ai un vis: sa canti, sa pictezi, sa crosetezi ciorapi etc inseamna ca te pasioneza treaba asta, ca iti place,ca ai urmarit-o cat de cat si esti in stare sa iti faci o autoanaliza si sa vezi daca te pricepi sau nu, daca reiese ca te pricepi e de laudat gestul de a-ti lua inima in dinti si de a-ti incerca norocul, de a-ti urma visul,dar in cazul in care tu esti vai de capul tau eu cred ca e mai bine pentru toti sa stai dracu in banca ta…canta in baie daca nu te poti abtine si astfel nu mai apari in videoclipuri pe net si nu mai rade lumea de tine; eu inteleg treaba asta cu urmatul unui vis dar trebuie sa il si poti sustine cumva, trebuie sa ai ceva de aratat ca asa poate si mie imi place, am un vis sa mananc salam pe ziar…:)))) in centrul craiovei pe bancutza si sa ma filmez facand minunatia si apoi sa bag filmu pe net sa vada si lumea ca am avut curajul “sa ma arunc”, sa “imi urmez visul” dak sunt sanatos la cap imi dau seama ca asta e o prostie dar daca sunt batut in cap ca paulica o sa mi se para misto si chiar o sa consider k dau pe langa de talent la treaba asta…

  18. Michelle says:

    Mai, mie nu-mi place melodia si nici “videoclipul”. Cat despre faptul ca a facut un filmuletz, a visat, nu am ce condamna si nici ce barfi. Omu’ nu s-a bagat cu bocanii in viata noastra, asadar…
    Si eu visez, si eu am un hobby legat de muzik, desi ceea ce fac la locul de munca imi place “maxim”. Eu as fi vrut sa pot lucra cu o orchestra , am visat luna de pe cer, eh….prostiutze. Cine dracu ma baga in seama :) ). Am concluzionat ca e mai misto sa biguiesc ceea ce simt, asa cum pot, cu uneltele pe care le am, decat sa renuntz. Stiu ca as avea de pierdut doar daca as renunta. Public, impartasire? Public – > nu simt neaparat nevoia. Impartasire este. Deci…
    Si uite ca m-am jucat:
    aici – http://www.youtube.com/watch?v=j3lCnnTzJOc
    si aici – http://www.youtube.com/watch?v=FfOPoLHn7VY
    ai , si aici: http://www.myspace.com/leeajourney
    PS. Nu-s ipocrita, clar. Daca am postat aici, sigur ca-s curioasa ce parere aveti. Si la fel de sigur ca o sa ma bucure parerile bune si ca o sa simt ceva naspa in stomac la critici, dar chiar e ok. In fond, asta conteaza ;) .

  19. Ramona says:

    Adevarat cosmar pt timpanele mele!!!! Visul meu e sa devin manechin, dar asta nu inseamna ca voi fi fericita daca urc pe podium(avand in vedere ca am 1.63 inaltime si 50kg – deci in nici un caz ceea ce se cere)si voi vedea celelalte(adevarate) manechine defiland pe langa mine la 1.75 si 30kg! Hai sa fuim seriosi..Lui nu i-a zis nimeni ca e pilaf pt ca fiecare urmareste sa-si ia banul!Daca i se spunea ca nu are fata de Tv si nici voce, mai faceau ei bani?!
    auzi, visul lui…dar cosmarul nostru?!

  20. nicu says:

    Totusi , chiar si acele dorinte si vise de care vorbesti , atunci cand le indeplinesti , ce faci . Iti pui alte dorinte si tot asa , si realizezi ca dorintele pleaca dintr-un fel de frustrare . Mie omul asta nu mi se pare a fi fericit . Canta , dar habar nu are sa cante , e fericit pentru ca asa cred ceilalti ca e . ” voi credeti ca sunt un om fericit , deci asta inseamna ca sunt .. da , sunt … cred ” .

  21. The Peacekeeper says:

    Asta a ajuns exemplu de a-ti atinge visu’ in Romania? Asta a ajuns lumea sa viseze aici? Sa cante manele cu o voce alcoolizata si cu niste haine de boschetar? Asta e visul romanilor? Asta e exemplul nostru? Daca asta e mie chiar nu-mi pare rau daca plec de-aici. Lasa sa viseze altii sa ajung in halu’ asta, sa fie altii ridicoli si prosti. Eu sunt satul de asemenea specimene.

  22. gicu'sculeru says:

    NU inteleg NIMIC!
    Pentru ce se ambaleaza lumea aici?
    Cel mai tare nu inteleg de ce este nevoie ca Marius Ghenea sa declare ca frecventeza acest blog!!

    Este undeva o problema de identitate?

    gica’

  23. BLOG VEDETE says:

    nu sunt de acord cu tine…una este sa inecrci intr-un domeniu in care te pricepi si alta e sa te faci de ras.

  24. geretus says:

    Aliooo….Tu mai esti p-aci? Sau ne-ai lasat inchisi in casa sa ne certam pe ce face Paulica?

  25. Ana says:

    Iar ai disparut? Ti-ai luat liber? Mi-e dor de tine…astept sa scrii ceva nou

  26. Mickey says:

    Helllooooo!!! Ce faci??? Mai traiesti???
    Mi-e dor de posturile tale…

  27. Sasha says:

    mama mama, ce bine descrie omu’ viata de bucureti :) ) si mai sunt enorm de multi “jmekeri de bucuresti” care canta melodia asta in gand… si chiar au impresia ca ei sunt nambãr uan!!!

  28. gadmadream says:

    DACA TOT A UITAT DE NOI CABRAL, HAIDETI IN VIZITA PE BLOGUL LUI MISHU!

    http://mihaibendeac.ro/

Raspunde

2blog.ro/, 3ditorial, A DJ, a Star, A, blondele gandesc…, Ababei.net, aleka-rock-rose, Alinush.ro, All-you-want.net/, Anamaria Georgescu, ancaletea, Andrei Craciun, andrei400d, Angles, annein, aud-in-ceata.ro, bad0religion, Batandcampii, Berilac, blacksheepsound, blogatu’, Blogcudetoate, bloginiasi, BoBo, Bobocea, Bogdan Laslo’s Blog, Bogdan Nicolai, Bogdanel, boschetar, Cabinetuldetraduceri.ro, Caius, chatdechocolat, clavool, Coltuc.ro, Competitii, Coolest-concepts.net, cosminapacurar, Cristy2U, crizati, cybershamans, damage, Dan Santimbreanu, Dani-hellgaming, Dazz, denisuca.com, Densu-blog, Dojoblog, dumitrescuflorin, Dxn, Emi Gal, emulte.ro, Envi, eQuilibru, evergreenstory, fabricadecuvinte, fabw, Fanfotbal.org, Fant0ma, felixuca.ro, fln, Frank SF, Fredo and Pidjin, Funblog, Gabuzu.com, Go Travel – bilete de avion, Gospodini, Groapa cu prosti, Gudrulea, hainutecolorate, http://www.cyberculture.ro/blog, icente, incasha, Ioana Popescu, irina.cojo, Irinaindira, Iyli.wordpress.com/, Jimmy, K.ro, Kemell.k5.ro, Koreander, laomayer, Larry Mata, Laurentiu Elenaworld, laurentiu.elenaworld, Lica Andrei, lupalb, MaDaLiN, Mandu, Marius Tudor, Mazgalici, Mcgogoo, Mihai Jepan, mike.skullbox, Mondenii, Motociclist.com, mva-gossipless, mysquares, nenea Lars, Neo’s blog, Neuronu, Nicoleta Dragan, Niggeridinvisoi, niggeridinvisoi, Nosfer, oana mudura, Oana Sarmasan, Ocafeatare, octav.name, Omar, Ottoandozzy, Palconi Valentin, Pandutzu, Paulierco, Pauza de cafea, PauzaDeTigara, Photoshoparena.ro, Poeziiancacrasneanu, questioare, radovicescu, Radudumitrescu, RampaGe, Rap-auto, RaPeRbOy, razima, razvanpascu, Robintel, Robynstein, romanu-romanu, Sabotor, sadduletz, sGz, Shadow’s glade, sharkus, Sk8ing.ro, Smoking cool cat, soogard, SOULBLOG, Spititout.haipa.ro, Spxblog.ro, suceavanoastra, SueZ Blog, sugarfreemargarine, Sunt.bloggerul.ro, Swamp, Tainamotoc, TELELEU, Teniescu, tibanu20, trancer.us, tv-online, Tzanc Blog, uCmb, Under-the–bridge, vandalizeh, Varby.ro, Viatadehahat.net, Victoria Casian, vinca-vestea-neamt, Vipe’s blog, Vladinho, Z-i-g–z-a-g, Zapakitul, Zatz, ZaWorld, zdranganel, Ziska, zoz0,