Sari la conținut

Mă uit în stanga și-n dreapta la soliștii din România.

Fără să mă dau vreun specialist, am impresia că avem mulți oameni talentați.

Totuși, dintre ei nu reușesc mulți să răzbească.

Unii dau vina pe casele de discuri, alții pe costurile mari de producție… sau pe mafie. Da, mafia din muzica românească (și vorbind despre mafia asta… cred că e mult umflată situația de fapt ca să-i spui așa. E vorba de prietenii, de un modus operandi împământenit așa… de găști, etc.).

Totuși, cred că odată cu apariția interneților, soliștii și trupele au la dispoziție variante viabile de a dribla vechile cutume și de a se afirma cumva în moduri care nu se mai sprijină pe vechile mecanisme.

Știu, vorbele multe, dar făr’ de exemple… sunt ca băieții din club care se dau nababi… dar n-au bani de-un tramvai spre casă.

Exemplu? Marius Matache. Nu știu cât de talentat este, știu că-mi place să-l ascult.

Și cu toate că nu cântă un stil care să rupă la popor, cu toate că n-are în spate o echipă de promovare, cu toate că nu e un tânăr musculos ce-și umflă pectoralii ce stau a plesni de steroizi… cu toate astea, reușește să fie vizibil.

Nu, nu vorbim despre un artist cu milioane de follow-eri, de pe care să smulgă fanii textila când îl prind pe la concerte.

Dar vorbim despre un artist care pare că găsește de fiecare dată pașii care să-l ducă mai departe.

Strânge oameni la concerte, este invitat prin toată țara să cânte, strârnește reacții pozitive pe oriunde ajunge să glăsuiască…

Îl cunosc de ceva vreme și pot garanta… e un om mișto.

Dar reușește cumva, folosind Social Media, să și semnalizeze asta.

Marius este de găsit la el pe blog, pe pagina publică de Facebook, pe pagina personală de Fb, pe Twitter, pe Soundcloud.

Apropo de interacțiunea cu oamenii, snip de pe pagina publică de Fb:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *