Istoria este scrisa de cei puternici
publicat @ 23 March 2009 in categoria > despre altii...
Taguri: blogocearta, Cantecul Golanilor, golanii, Imnul Golanilor, istorie, mineriade, minerida din 1990, minerii, revolutia, Romania
[nota: asta nu-i post de relaxare si nici de prosteala. Daca ai chef de caterinca revino in alta zi.]
Stii vorba aia veche, “istoria este scrisa de cei puternici”, nu? Tine-o la indemana, te rog, pentru ca revin la ea pe final.
Mai jos o sa incep cu o introducere in tema, si cum nu-mi place sa fiu mancator de timp iti dau un pont: daca dai direct click pe link-ul “Citeste mai mult” de mai jos intri in paine, fara prefata. Totusi, cred ca ar fi mai bine sa citesti tot.
Si acum incep cu inceputul… mie-mi place nebunia asta numita Bucuresti. E, de fiece data cand am putut sa aflu ceva nou am intins mana si am luat cartea respectiva, am click-uit link-ul respectiv, am deschis larg urechile, chit ca era vorba de Bucurestiul interbelic, de perioada comunista sau de cloaca ce azi poarta acelasi nume.
In ideea asta am dat de – si am si luat – o carte, Bucuresti. Amintiri si plimbari se numeste, scrisa de Catherine Durandin, aparuta la editura Paralela 45. Nerabdator fiind, am si trecut la citit, hulpav ce mi-s. Mi s-a parut interesanta ideea sa vad Bucurestiul prin ochii unui strain, sperand totusi sa nu dau peste imaginile de care vorbesc toti importatii, copii ai strazii, gunoaie si masini opulente.
Eh, cartea incepe cu o prima parte, cea care se refera la perioada de dupa Revolutie. Avand in vedere ca am trait din plin si cu nesat perioada respectiva, era cu atat mai interesant.
E, n-am inceput bine cartea, ca m-a si pierdut!
Treaba e simpla, si ca sa nu ma lungesc prea mult o sa pun partea de text la care ma refer, fara sa tai nimic, ca sa fie cat mai clar. Textul este cel original, exceptand “bolduirile” facute de mine.
[...] Din balconul de piatra al Universitatii, un balcon mic, s-au adresat oratorii revolutiei catre multimea masata in piata in primavara anului 1990. Acolo s-au succedat poeti si poete, o Ana Blandiana ovationata, conducatorii miscarii studentesti, un Marian Munteanu care astazi inclina spre o mistica nationalista ortodoxa. Primavara lui 1990 a trait desfasurarea unui happening cotidian in aceasta piata, astfel ca circulatia masinilor era deviata. Serile erau lungi, molcome, familii cuminti, varstnici, studenti veneau sa asculte oratori strigand in gura mare, revendicand sfarsitul comunismului si cantand don’t worry be happy sau, si mai si, cantecul golanilor, care spunea ca nimeni nu avea sa se intoarca acasa pana cand comunismul nu va fi murit.
A fost o primavara frumoasa, respirand aerul libertatii, al eliberarii. Aceasta masa de oameni se lepada de vechile obiceiuri ale ritualului obligatoriu si ale gesturilor impuse pentru celebrarea Conducatorului si a sotiei lui, Elena.
Manifestantii voiosi din Piata Universitatii si-au pierdut putin cate putin entuziasmul, s-au obisnuit, s-au delasat.
Piata avea sa se micsoreze treptat, condamnata de toti care regretau deja vremurile bunei-cuviinte si ale ordinii.
Puterea miza pe reprobarea manifestata de o opinie publica putin acomodata cu desfasurarile anarhice, a unei populatii obosite si speriate.
Guvernul a lasat energiile sa se descarce. Cativa grevisti ai foamei isi aveau inca tabara in piata, marturisind, pana la limita extrema a puterilor lor, ura lor fata de comunism. Puterea a luat decizia de a “curata” piata, manifestantii s-au dus la casele lor, iar oratorii au incetat sa se mai lase aplaudati la balcon.
Nu toata animatia a incetat. Vanzatorii de casete cu o muzica interzisa pana in 1989 si vanzatorii de ziare, ce socau pe multi cu toata pornografia eralata la loc de cinste, s-au instalat langa peretele Universitatii. Putin mai incolo, tigancile vindeau flori la preturi exorbitante. Crizantemele…[...].
[sfarsitul citatului]
Bun. Deci ce ar trebui sa inteleg din aceasta istorisire este ca:
- primavara lui 1990 a trait desfasurarea unui happening cotidian in aceasta piata, astfel ca circulatia masinilor era deviata;
- manifestarea era anarhica;
- serile erau lungi si molcome;
- oamenii se adunau acolo ca sa cante don’t worry be happy si cantecul golanilor pentru a revendica sfarsitul comunismului;
- pana la urma manifestantii care fusesera voiosi si-au pierdut interesul si s-au delasat;
- pentru ca toti vroiau pacea si linistea de altadata, piata s-a miscorat;
- populatia era obosita si speriata, si pe reprobarea populatiei miza PUTEREA;
- Guvernul a lasat energiile sa se descarce;
- PUTEREA a luat decizia de a “curata” piata, manifestantii s-au dus la casele lor, iar oratorii au incetat sa se mai lase aplaudati la balcon.
Acestea fiind concluziile… intreb si eu: ASA A FOST?!
Chiar asa a fost si mi-aduc eu aminte, ca un cretin ce sunt, altceva?
Adica toti copiii care vor veni dupa noi, asta vor afla despre primavara aia?! O sa le povesteasca despre ce s-a intamplat atunci Doamna ce a scris cartea de care vorbim, asa li se va intipari in minte???
Stiu ca nu suntem foarte multi in blogocearta care sa aiba amintiri personale din perioada aia, dar va rog pe voi, cei care va puteti aduce aminte, scrieti un post despre ce au insemnat acele zile, despre ce s-a intamplat, despre golanii acelor zile. Nu dati link incoace, nu pomeniti de postul asta al meu, nu asta este ideea. Va rog sa scrieti istoria asa cum ati trait-o, scrieti un post despre acele zile.
Astfel, cei care la un moment dat vor dori sa afle ceva despre ianuarie 1990 vor gasi pe netul asta al nostru mai multe surse care nu sunt politically correct, ci doar correct!
Pentru ca istoria este scrisa de cei puternici si… guess what, ne-am prins ca, pentru Google, chiar suntem puternici!
Multumesc.
aspire4u
publicat @01:45 23 March 2009
chiar asa? ce a fost/cum a fost ? eu…pe vreme aceea nu articulam..si vreau sa stiu
Jademan
publicat @01:51 23 March 2009
Ce mă bucur că eram copil în ’90!…
Lilu
publicat @02:19 23 March 2009
si eu vreau sa stiu..
LUIGY
publicat @03:14 23 March 2009
…sînt unu’ din GOLANII acelor zile irepetabile ! Pe cei din PIAŢA UNIVERSITĂŢII’90 , primăvara aceea îi caracteriza stîrpirea comunismului de la rădăcină ! Tovarăşu’ iliescu dorea să pună ”panseluţe” cu minerii din V.JIULUI …iar noi , GOLANII , eram lăsaţi să ne ofticăm ”în suc propriu” şi nu eram băgaţi în seamă decît de TV.străine ! În mare, madam Cathy [autoarea cărţii ,recomandate de Cabral]are dreptate !! Se spunea , periodic , TATĂL NOSTRU şi se cîntau melodiile celebre ale lui Valy STERIAN – DUMNEZEU să-l ierte !-şi cele ale lui Cristy PAŢURCĂ…
lola
publicat @04:39 23 March 2009
Poate, doar poate, o sa scriu un post dupa ce-mi adun amintirile. Au trecut in fond, 20 de ani de atunci si am mai trait in Bucuresti inca 2 ani dupa Decembrie ’89. Fara Google, de ce as avea nevoie de Google cand am trait EU zilele acelea?
Dar pana atunci, de ce nu scrii ce iti amintesti si tu? As vrea sa inteleg ce te-a aprins asa de tare.
In apararea madamei o sa zic asa: nu numai ca are un pic dreptate in felul schitat/succint in care prezinta lucrurile, dar sa nu uitam ca fiecare punct de vedere poate fi alterat de pozitia celui ce priveste. Cel ce a fost in piata ca sa demonstreze isi va aminti altfel decat cel ce a privit la TV si altfel isi va aminti si cel care era doar observator si total neimplicat emotional in evenimente.
pitik77
publicat @08:14 23 March 2009
eu nu stiu exact ce a fost,dar sunt curioasa,pt ca aveam 12 ani atunci si vreau sa stiu si eu adevarul(nu cred k o sa il aflu vreodata).stiu doar ca cei din piata cantau cantecele lui VALERIU STERIAN .
“A fost o data ca-n povesti
A fost in Romania,
O mare gasca de golani,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicind
Cu “oamenii de bine”,
Numiti si neocomunisti
Si fara de rusine.
R: Mai bine haimana,
Decit tradator,
Mai bine huligan,
Decit dictator,
Mai bine golan,
Decit activist,
Mai bine mort,
Decit comunist.
Vrem libertate
Nu comunism
Si nici schimbari de forme
Si de aceea, securisti,
Sa nu ne puneti norma.
Noi nu vrem neocomunism,
Nici neolibertate,
“Democratii” originale
Si nici minciuni sfruntate.
R. Ne-ati intrebat ce vrem aici
Dar stie toata tara,
Noi sustinem punctul 8
De la Timisoara.
Sa cada patru-sapte-trei
Ce tine TVR,
Legand in lanturile ei,
Chiar si cuvintele !
R. Alegeri fara comunisti,
Fara nomenclatura,
Si nu va temeti de golani
Fara coloratura.
Din cei care au murit
Ne-am reintors naluci
Sa nu mai fie cum a fost
Macelul de atunci
R: Mai bine haimana,
Decit tradator,
Mai bine huligan,
Decit dictator,
Mai bine golan,
Decat activist,
Mai bine mort,
Decat comunist.”….eee,s-a schimbat oare ceva?m-ai facut sa-mi dea lacrimile.sper sa afli tu adevarul sa ni-l spui si noua
Teo
publicat @08:26 23 March 2009
cabral, prezinta-ne your side of story… este un subiect de interes… fac parte din generatia ’90 si nu am cum sa stiu ce s-a intamplat dar sunt foarte interesata de subiect
regards,
teo
Sadd
publicat @08:56 23 March 2009
Eu aveam cativa ani pe atunci..si am stat oarecum izolat de situatie,dar azi cand poate m-ar interesa…nu am de unde sa stiu exact ce a fost acolo..sunt prea multe versiuni..si nu seamana intre ele…
luluk
publicat @09:10 23 March 2009
cred ca esti revoltat de cum a prezentat aceasta doamna revolutia : prea bland. a omis sa spuna pe sutele de tineri care au murit sau au ajuns prin spitale in urma ‘bunavointei’ nu stiu carui general .
a scris despre revolutie ca si cum ar fi fost un concert. mai ramanea sa zica ca lumea zambea si se lua in brate in fata tancurilor si a pustilor indreptate spre ei.
nu pot sa spun eu cum a fost defapt , dar maicamea a stat 3 zile in televiziune lasand acasa 2 copii mici . se tragea intr o veselie si nu putea sa plece.
EDY
publicat @09:16 23 March 2009
Mergeam si eu frecvent atunci prin piata. Sa fim seriosi Cabral , cel putin in ultima vreme era o mizerie si se facuse deja un cuib de drogati si hoti.Iar concluziile pe care le-ei tras sunt in mare parte adevarate.
karmapolice
publicat @09:31 23 March 2009
pentru luigi si edy..HELLO???UNDE DRACU ATI FOST IN ’90 CA IN PIATA UNIVERSITATII CU SIGURAATA NU ATI FOST?????Chiar m-am enervat. CABRAL AI DREPTATE. Nu a fost deloc asa cum a scris madama sau cum baietii de mai sus, care cred ca au ochi albastrii, vor sa ii faca pe ceilalti sa creada. A fost cea mai frumoasa perioada din istoria romaniei moderne. Oameni care nu se cunoasteau se iubeau cu puritate, toti uniti de acelasi ideal. Iubirea fata de tara. Dar spre sfirsit tov iliescu a bagat securisti deghizati in drogati, si casete porno si alti securisti care incitau la violenta, pentru ca il deranja aceasta adunare spontana a unor oameni care erau intelectuali si iubeau libertatea, riscind sa-i strice lui stabilimentul cu atita chin si singe asezat. Si atunci a chemat minerii. Deci chiar m-am enervat la max si o sa bag post. Apropos, salutari lui Arge!
Sirg
publicat @09:50 23 March 2009
Copiii de azi nu stiu mai nimic din ce a fost atunci. Ar trebui mai multi participanti la revolutie dar si istorici responsabili sa povesteasca cum a fost.
Ce ai citat acolo este varianta “soft” pt rubrica “pe scurt” a ziarelor internationale, pt care Romania e o tara mica si anonima.
Diana
publicat @10:15 23 March 2009
Eu tot ce stiu despre perioada aceia este povestit de tata si de niste prieteni din strainatate care au vazut tot la televizor. Acestia din urma, mi’au spus ca au vazut totul in direct si se cutremurau de violenta evenimentelor cu ne uimesc azi imaginile din Irak si Gaza.
Tatal meu a participat la Revolutie si la urmatoarele manisfestari si mi’a spus ca a ramas cu un gust amar. Initial vedea lucrurile cum a spus karmapolice, insa incet incet si’a dat seama ca tot a fost un fiasco si orice alta speranta este inutila.
Cred ca asta e mai important decat cum a aratat o piata in acele clipe. Care oameni erau prezenti si ca cantau. Conteaza impresiile ramse, gustul pe care l’au transmis cei care au luat parte la acele clipe. Si in micul paragraf lasat de tine eu asta am vazut. Speranta care s’a treansformat in deznadejde si niste oameni care nu isi mai dadeau seama de ce se bucura, ca nu vedeau nicio schimbare decat reviste porno si muzica interzisa!
Asa inteleg eu acum acea perioada, pe care am trait’o doar dintr’un apartament din Bucuresti, dar despre care mi s’a povestit de 20 de ani in aceleasi cuvinte.
karmapolice
publicat @10:27 23 March 2009
diana gresesti profund…a fost o manipulare. MULTUMESC CABRAL! am bagat post despre acele momente, daca sinteti interesati cititi.
Diana
publicat @10:32 23 March 2009
Sunt de acord, dar nu imi dau seama daca am scris ceva care sa excluda manipularea .. ?!
EDY
publicat @10:34 23 March 2009
@ karmapolice
“Oameni care nu se cunoasteau se iubeau cu puritate, toti uniti de acelasi ideal. Iubirea fata de tara.” Tu esti sigura ca si crezi ceea ce scrii? Ma faci sa rad !
Digital Elf
publicat @11:11 23 March 2009
geniala idee, una dintre cele mai extraordinare actiuni care ar putea exista in blogosfera romaneasca. nota 10 pentru ingeniozitate.
carioca
publicat @11:28 23 March 2009
“serile erau lungi, molcome”?!? is she kidding?!? n-au trimis minerii in Bucuresti ca sa sparga grupurarea intinsa in toata Piata Universitatii?! doamna autoare plecase deja din tara la momentul cu pricina sau cum? ca eu am fost bine-mersi in zona. eram in ultima clasa de liceu, ca sa ajung la liceu trebuia sa vin cu metroul la Piata Universitatii si sa iau troleibuzul din Piata Rosetti. la liceu am avut parte de cativa profesori exagerati care nu au realizat pericolul si m-au amenintat ca daca nu vin la scoala nu ma lasa sa intru in bac. asa ca am prins multe zile pline de amenintari si violenta, cu mineri inarmati cu bate fugind dupa tineri pe strada, cu oameni aparent normali care insa aruncau cu coktail-uri molotov dupa mineri, cu mineri urati in statia de metrou uitandu-se insistent in ochii mei (doamne, mereu mi-era teama ca nu vine trenul la timp!). si era oricum o atmosfera nelinistita si mirosind a “ceva naspa urmeaza sa se intample”, deci nicidecum “molcoma” si inainte sa vina minerii. oamenii adunati acolo nu se stransesera ca sa cante cantece (desi se cantau cantece). ei se stransesera acolo ca sa protesteze.
fractalgirl
publicat @11:39 23 March 2009
Amintirile au tendinta sa isi indulceasca ale lor contururi odata cu trecerea timpului. Vehementa, durerea deja cronicizata resimtita in acea perioada, angoasa pentru ziua de maine impletita cu sperenta intr-o epoca mai buna, toate se estompeaza si ma fac sa surad dulce amar.
Ce pot astepta de la o persoana, fie ea scriitor strain de succes, sa isi aminteasca daca pentru ea emotiile acelor vremuri n-au fost autentice, nici pe departe la fel de puternice, nefiind implicata nici in suferinta trecutului, nici in planurile si sperantele viitorului nostru.
Initiativa ta este laudabila, dar are infime sanse de reusita. A trecut mult timp si viata nostra a fost din ce in ce mai tumultoasa. Alte emotii mai puternice s-au asezat asemeni straturilor de zapada de pe creste, peste vremea Revolutiei. Tot cei din primele randuri, cei mai vehementi si mai implicati sunt cei ce poate au pastrat vie aceasta amintire.
Cred insa ca si publicatiile din acea perioada trebuie sa stranga intre paginile lor acum ingalbenite, timpul incruntarii noastre si al urletului de protest.
Ce vrei tu sa faci ar fi trebuit sa includa manualele scolare de istorie, pentru ca generatiile care urmeaza, copii nostri sa afle cum a fost. Cui foloseste strangerea pe net a marturiilor, fie ele estompate si romantioase? Istoricii si ziaristii ar fi trebuit sa isi exercite doar meseria.
Ovidiu
publicat @11:51 23 March 2009
E foarte simplu. Multi vor sa ne faca sa uitam ceeea ce ne dorim cu adevarat. Multi vor sa ne inchida gura sa nu mai urlam ca vrem acea libertate adevarata, ca vrem sa spunem ce gandim cu adevarat, ca vrem sa iubim cu adevarat, ca vrem sa traim ca niste oameni. Dierctia in care se indreapta societatea ne face pe toti niste robotei care nu vor stii altceva decat munca si sa alergam pt a supravietui. Cand iubesti, lupti pt iubire, lupti pt un parc curat unde sa te plimbi cu iubita, lupti pt un loc de joaca al copiilor, lupti pentru cat mai mult timp liber sa-l petreci alaturi de cei dragi. Daca nu mai avem astea ce facem? Muncim ca roboteii pentru binele conducatorilor nostrii dragi. Asta a fost in Piata Universitatii. Am vrut libvertatea de a trai asa cum vrem, am vrut libertatea de a iubi, am gandit toti cu inima atunci.
un chitarist
publicat @12:06 23 March 2009
PACAT !!!!!!! Spun cu naduf acest lucru pt. ca f.f. multi, din cei care ati cantat (protestat cantand ) acolo, in Piata Universitatii, cantati acum in struna incrucisatului, din fruntea RRomanicai, facandu-l sa se creada ZEUS pe pamant…!!!si raul se adanceste! Adevarul gol, golut, il stiu f.bine, cei care conduc tara dar ce interes au sa-l scoata la lumina ?!? S-ar faulta singuri…!!! Discutam vorbe !
James Crissilv
publicat @12:11 23 March 2009
Din punctul meu de vedere istoria este scrisa de cei care nu ies in fata. Oficial istoria este scrisa de idealisti si visatori deci nicidecum oameni puternici. Nu stiu acum cum ar trebui considerati cei care tes itele…
O zi minunata iti doresc
Andaa
publicat @12:36 23 March 2009
Eu aveam 5 anisori…si stiu numai ce mi’au povestit ai mei, ..si cat am putut eu sa inteleg la varsta aia. Am cateva carti care arata un pic ce a fost de cand a inceput totul. Sincer…sunt imagini care te fac sa plangi. De ce a fosyt in primavara aceea nu stiu absolut nimic. Poate ne spui tu.. Oricum, crede’ma ..ca pana acum n’am mai citit pe nici unde despre ce a fost acolo, nici nu cred ca s’au mai intrebat multi.
Sorin Moroianu
publicat @13:02 23 March 2009
Salutare prietene,
trist dar adevarat.
.
imi place ca ai luat atitudine si .. DA! asa este.. istoria a fost, este si provabil ca va vi scrisa de cei “puternici”
Si eu sunt curioas ca aflu mai multe despre primavara lu’ ’90. Am mai citit pe ici-colo dar cu siguranta ca vreau mai mult. Poate chiar tu ne poti da o postare cu amintiei din acea vreme
Respect pentru cei ca tua..
joalex
publicat @13:31 23 March 2009
Sunt putin confuza. Eu imi amintesc altceva, chiar daca n-am fost in bucuresti.
Imi amintesc o lovitura de stat. Un 1990-1991 sangeros. Un Iliescu care a chemat minerii in bucuresti si-a ramas nepedepsit. Multi tineri care au murit degeaba in acel an. Bate, sange, “golani”…
Poate ca eram euforici, cu siguranta cantam anumite cantece, in sfarsit aveam voie sa ne rugam… DAR …
milushka
publicat @13:33 23 March 2009
Nu stiu cum a fost primavara lui ’90, imi amintesc ceva vag de la tv, stiu ca mama prietenei mele purta un ecuson pe care scria “golan” si se ducea in Piata Universitatii…Imi amintesc ca bunicul meu mi-a spus ca Piata Universitatii inseamna libertate si democratie…dar toate astea sunt franturi de amintiri. Le multumesc profesorilor, seminaristilor mei care ne-au povestit, in primul an de facultate ororile acelei primaveri. In povestile lor, pe holurile pe care noi stateam atunci indiferenti la tigara, pusi pe glume, exuberanti, fusesera in acea primavara tineri studenti (unii acum profesori)batuti pana la sange de niste brute ciudate doar pentru ca aveau barba, sau parul mai lung, pentru ca erau “golani”, pentru ca din intamplare scoala lor era in Piata Universitatii, pentru ca erau intelectuali (si brutele urau asta)…Cu ce am ramas din amintirea intamplarilor acelei primaveri? Cu siguranta ca roamnii nu sunt facuti pentru miscarile de strada, ca intotdeauna vom trece nepasatori pe langa ce se intampla in marea noastra viata sociala, fara sa ridicam un deget ca sa schimbam ceva. Injuram acasa regimul dar niciodata nu facem nimic…nici macar nu mai votam (e drept ca nu avem nici pe cine!). Nu ne-a mai ramas nimic…nici macar revolta!
elga23
publicat @13:43 23 March 2009
Bine Cabral.
Ideea este super. Si, daca tot avem internetul la indemana, sa exportam prostia si sa postam amintirile despre acea perioada.
Atunci a fost singura perioada in care chiar am crezut ca avem o sansa reala la libertate.
Dar, din pacate, tatal meu a avut dreptate cand mi-a spus: “asta e cel mai bun moment ca idealistii sa moara si smecherii sa se imbogateasca”.
Daca ma uit acum in urma, constat ca asa a fost.
Am indepartat dictatura unuia care ne scapase de datoria externa si profera cultul personalitatii cu ajutorul celor care se saturasera sa-si astepte cumintei randul la ciolan si care acum, sub masca “democratiei” aplica exact aceleasi metode (ca doar au aceeasi scoala).
cristi
publicat @13:52 23 March 2009
Aveam 5 ani la vremea aia, dar imi aduc aminte perfect ce era prin piata. Am trecut cu parintii mei de cateva ori, si la un moment dat, dupa mineri, am mers spre expozitie ca se vindeau niste medicamente sau ceva, si pe drum era plin de mineri, cu rangi, topoare, si toate cele…
Cristian Lisandru
publicat @14:13 23 March 2009
M-am născut în Bucureşti şi aici am trăit până acum. Nu pot să spun că îmi place în mod deosebit – sincer să fiu, aş pleca undeva la munte – însă m-am obişnuit. Cred că mi-ar fi un pic greu în altă parte, fiindcă zgomotele şi agitaţia fac acum parte din viaţa mea cotidiană. Bucureştiul rămâne un oraş-laborator în care experimentăm tot felul de formule pentru a ne face viaţa mai frumoasă… Nu reuşim întotdeauna, dar mergem înainte…
carioca
publicat @14:15 23 March 2009
comparatia e poate exagerata si eu sunt doar un om oarecare. dar: la nemti exista cateva canale TV care o data la 1-2 luni prezinta cate un documentar de 1-3 sau mai multe episoade despre national-socialism, hitler, nazism.
fiecare moment – inainte ca hitler sa ajunga la putere, imediat dupa ce a ajuns la putere, inceputul razboiului, incercarile de anihilare a lui hitler, sfarsitul razboiului, intrarea aliatilor in Germania etc etc etc – fiecare moment, deci, este povestit si raspovestit. analizat. despicat in patru si in patru sute. privit din toate unghiurile.
au trecut cateva zeci de ani de atunci. o intreaga planeta stie ce s-a intamplat. si totusi: ei continua sa le vorbeasca co-nationalilor lor despre asta si o fac regulat si insistent.
nu e greu sa intelegem de ce fac asta: pentru ca fiecare noua generatie sa stie tot ce s-a intamplat atunci si sa invete ca sa nu repete greseala.
asa cum spuneam la inceput, comparatia e poate exagerata, dar eu cred ca nu e niciodata prea tarziu si niciodata prea putin.
Blogroll