cabral.ro

Unde se termina fidelitatea si unde incepe inselatul?

L.E. Am continuat aici: Cum e cu inselatul?

Suntem oameni, diferiti prin definitie, uniti exact de aceasta diversitate.

Avem relatii scurte sau lungi, serioase sau mai lejere, sincere sau mincionase… dar nu vreau acum sa ne apucam sa vorbim despre toate la gramada, vreau sa vorbim putin despre relatiile de lunga durata, cele care devin adevarate casnicii. [sursa foto]

In relatiile de genul asta primeaza exclusivitatea. Adica el e al ei, iar ea este a lui. Posesiunea, cu toate ca eu n-o percep asa, poate fi acceptata, cat timp amandoi partenerii agreeaza asupra conditiilor respectivei perceptii.

Ei bine, cat timp vorbim de posesia asta, orice axistenta a unei alte femei sau a altui barbat este… ilegala (mi-a placut mie termenul, nu sari).

Totusi, amandoi partenerii sunt implicati social, au prieteni, colegi de facultate sau de serviciu, prieteni mai vechi sau mai noi. Si de multe ori se intampla ca respectivii sa fie de sex opus lor. Si-atunci apar probleme.

- De ce te suna Georgescu la ora asta? Nu va ajunge timpul petrecut la birou?

- Da’ Cristina asta nu stie sa te salute altfel decat luandu-te in brate si frecandu-se cu sanii de tine?

- Aha, acum ajungi sa-l intrebi pe Marius daca iesim la film, de parca el e iubitul tau!

- Stai putin, amica ta care – apropos – se imbraca ca o parasuta te taguieste in pozele dezbracate pe care le pune pe facebook?!

Exemple sunt multe, si variaza de la cuplu la cuplu. Stiu ca le stiti, nu va ascundeti dupa leustean ca nu merge.

Asadar… care sunt gesturile la limita si care sunt gesturile exagerate si nepermise care vi s-au intamplat sau pe care le-ati facut?

Ca de obicei, dupa ce spune toata lumea o sa vin si eu cu parerea mea…

207 comentarii

  1. Costin Stefana

    publicat @14:10 05 January 2012

    In viata asta nu mai exista asa zisa DRAGOSTE… In ziua de astazi exista doar SEX si RESPECT!

    Raspunde

    • monica

      publicat @15:11 05 January 2012

      Wrong.

      Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @15:18 05 January 2012

      Eu sper ca, la un moment dat, sa te trezesti ca traiesti o poveste frumoasa de dragoste, care sa contrazica intru-totul ce-ai scris mai sus. ;)

      Raspunde

    • Cleo

      publicat @15:44 05 January 2012

      Sunt de acord cu tine. Insa sexul si respectul, plus putina incredere fac o dragoste excelenta.

      Raspunde

      • Costin Stefana

        publicat @02:04 06 January 2012

        o data ce ai respect fata de persoana care este langa tine ai si incredere eu asa cred..

  2. liliana

    publicat @14:22 05 January 2012

    nici eu nu pot sa zic ca am experienta necesara pentru a raspunde la acest subiect..dar din 2 relatii pe care le-am avut cred ca limita dintre fidelitate si inselat depinde intotdeauna de persoana opusa…”iubirea orbeste”…persoana care reproseaza si care cauta nod in papura mereu e viovata.. in majoritatea cazurilor sfarsitul fidelitatii sa datorat constrangerilor din polul opus:)

    Raspunde

  3. Daniel

    publicat @14:56 05 January 2012

    Da, s-au scris multe si cred ca s-au gandit si mai multe despre acest subiect.Parerea mea este (si sunt familist de 11 ani) ca fiecare isi va trasa limitele sale la momentele sale.Atunci va dispare orice alta parere.Nimic nu va mai conta din ce vei gandi acum sau din ce au spus altii.Deci, nu va mai ganditi la ce nu s-a intamplat inca, oricum nu va ajuta cu nimic in momentul cand se va intampla.Traiti viata din plin si nu uitati ca o relatie buna depinde de doi parteneri care doresc in aceeasi masura ca relatia sa mearga bine.

    Raspunde

  4. Ada

    publicat @14:58 05 January 2012

    uneori esti gelos fara motiv…si nu e vorba de neincredere ci de curiozitatea de a sti cat mai multe despre ce face el/ea.si noi am avut multe discutii din cauza posesivitatii mele,si ma doare mai ales ca nu mi-a dat niciodata de inteles nimic urat sau ca m-ar insela,nu vreau sa il pierd deci cheia spre refacerea relaltiei depinde de mine si de cat de repede si in bine o sa-mi schimbi comportamentul.si daca iubesti,te schimbi. si tot daca iubesti,nu inseli. iubirea a inceput sa aiba alte sensuri,si-a pierdut profunzimea….

    Raspunde

    • Ketherius

      publicat @14:33 06 January 2012

      Se poate sa ajungi sa nu mai incerci sa afli. E mai frumos cand curiozitatea iti e satisfacuta de partener(a), in ritmului in care el/ea se simte mai bine.

      Raspunde

  5. vuzette

    publicat @15:06 05 January 2012

    Limita si-o stabileste fiecare.Poti insela in mii de feluri,asa cum la randul tau poti fi inselat asisderea.Cand dispare increderea,respectul,iubirea,vin si inselatoriile,toate in rand!Depinde de gradul de tolerabilitate al fiecaruia!

    Raspunde

  6. Dun

    publicat @15:15 05 January 2012

    Incepe prin dorinta de a o face,de a fi infidel/a ,dorinta care va fi concretizata la un moment dat,prin tot felul de gesturi,reactii,atentii necorespunzatoare altei persoane decat ei/lui .

    Raspunde

  7. iulianaa

    publicat @15:20 05 January 2012

    e prima data cand intru pe blogul tau dar ma bucur ca am facut’o si mai ales la acest subiect. de ceva timp ma intreb daca exagerez sau nu cu o chestie. nu sunt de acord ca prietenul meu sa stea sa vb cu “prietene foarte bune” pe net….si mai ales ca cunosc pe doua dintre ele si stiu cum sunt….si mai ales cu discutii gen “vai honey…bby sau chestii de genu”nu mi se pare corect . si in cazul in care nu iám zis ca gata daca esti cu mine nu mai trebuie sa ai contact nu nici o fata . i’am zis doar de aceste 2 individe : nu sa nu vb cu ele doar sa se limiteze si sa se abtina de la alintaturi. pentru ca sa fim seriosi cum sa zis si mai sus , acum se trec de anumiti pasi si mai in gluma mai in serios se ajunge si la altceva , am vb o data de 2 ori despre situatia asta si nu vreau sa fiu stresanta dar ma simt aiurea cand inca vad ca vb cu ele.

    Raspunde

    • Anda

      publicat @21:53 05 January 2012

      i-am reprosat si eu chestia asta,ca nici lui nu i-ar fi convenit daca eu l as fi pus sa iasa cu 4 prieteni de-ai mei oricat de prieteni ar fi.si pentru mine a decis sa renunte la ele.si ghici ce…dupa multe certuri datorate faptului ca alea il tot cautau,mi a zis ca poate nu le a dat el de inteles calumea sa nu l mai caute si pe una a angajat-o la el la birou.poate sunt eu prea geloasa,dar ma seaca sa-l stiu ca sta de vorba cu una din prietenele lui ,iar mie nu are timp sa-mi dea un mesaj ca e ocupat…

      Raspunde

  8. Cleo

    publicat @15:42 05 January 2012

    Parerea mea, este ca inselatul incepe din momentul cand ascunzi. Orice. Un gest. O vorba. O scuturare de gene. Adresate altcuiva. Atunci cand ai ascuns asta, insemana ca in adanc vrei si tu ceva de la cel cu care imparti gesturi…… Cand ascunzi si minti, incepe inselatul. Atunci se termina fidelitatea. Eu zic ca data ii spui tot iubitului / sotului, nu se poate ajunge la a insela. Si in conditiile in care s-a ajuns la asta, doar cu adevar se mai poate face ceva…..

    Raspunde

    • Alexandra

      publicat @15:58 05 January 2012

      fiecare dintre noi a existat si inainte de cel cu care acum face un cuplu, deci vine cu un pachet de PRIETENI, FAMILIE, si daca la el se mai adauga si colegi de birou sau alte cunostinte, increderea ar trebui sa consolideze relatia. E pacat sa ne izolam de prieteni ca sa traim pentru o singurs persoana, asta inseamna egoism, AVEM LOC IN INIMLE NOASTRE PENTRU SENTIMENTE DE TOATE FELURILE1 Iubesc si sunt iubita, dar as fi saraca fara prietenii si familia mea :)

      Raspunde

      • Cleo

        publicat @17:12 05 January 2012

        Sunt intru totul de acord cu tine, Alexandra. Nu am spus sa traim pentru o singura persoana. Ci doar sa nu ascundem de persoana cu care formam un cuplu, micile flirturi cu altii. Asta insemna sa inselam, si din experienta iti spun ca o anume cantitate, isi spune cuvantul mai tarziu. Asa ca e mai bine sa nu glumim mai mult decat ne dorim sa glumeasca perechea …..la randu-i.

    • Sim

      publicat @17:34 05 January 2012

      Sunt de acord cu tine, Cleo!

      Raspunde

      • Cleo

        publicat @10:13 06 January 2012

        Multumesc Sim !

  9. bomarzo

    publicat @16:37 05 January 2012

    Cred ca gelozia e un sentiment tampit, o dovada de imaturitate si de frustrare. Nu cred in relatii in care fiecare se dedica complet celuilalt. Desi la 18 ani am avut si eu o astfel de relatie, cu o gelozie nebuna din partea lui (frustrări, complexe), nu as mai consimti la asa ceva in ruptul capului. La 18 ani vezi insa viata altfel decat la 35, crezi in amor etern, ca nu exoiti decat tu si el/ea etc.
    Limita inselatului cred ca este alta pentru fiecare cuplu in parte. Om care sa nu insele macar cu gandul nu cred ca exista…. sau daca exista, e ipocrit:) chiar si cu sine.
    Din cate am vazut in jurul meu, sunt, intr-adevar oameni care au mai putina nevoie de libertate decat altii. Am colege si prietene care nici macar nu mai viseaza la altceva decat sa se dedice cu totul familiei (dar asta nu neaparat din prea multa iubire pentru sot, ci din datorie, complexe, experiente anterioare, educatie etc., etc).
    Fiecare este fericit in felul sau. Pentru mine viata inseamna libertate. Nu as suporta sa ma sune sotul sa ma verifice sau sa imi faca scene de gelozie. Nici eu nu il sun vreodata sa vad ce face daca imi spune ca iese cu colegii sau ceva de genul asta.
    Am nevoie de libertate ca de aer, am prietene din facultate cu care merg (singura) la munte, iesim etc. Nu pot sa traiesc intr-o cusca.
    E greu de spus si daca poti ierta o infidelitate pana nu esti in stiuatia respectiva.
    Oricum, nu cred ca prin control a facut cineva dintr-un partener un partener fidel. Cel mult un animal dresat si/sau fricos.

    Raspunde

  10. Pingback: Cum e cu inselatul? – cabral.ro

  11. Dima

    publicat @16:46 05 January 2012

    Ce probleme existentiale mai ai si tu Cabral !
    Mi se par de clasa I, serios.

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @16:48 05 January 2012

      Te las pe tine sa gasesti leacul cancerului si sa rezolvi criza financiara. Dar dupa ce iei BAC-ul. Serios.

      Raspunde

    • Mr. P

      publicat @16:12 06 January 2012

      Parerea mea e ca infidelitatea partenerului / partenerei influenteaza intr-o mare masura viata fiecaruia dintre noi. As intelege comentariul tau daca inca nu ai ajuns in clasa I-a la scoala, daca treci printr-o perioada de abstinenta sau esti inca virgin/ virgina. No ofense

      Raspunde

  12. Cioranitza

    publicat @17:06 05 January 2012

    Faina discutie s-a incins aici!
    Sa va spun si eu zic…
    El (timp de 2ani de zile!): O sa ma inseli, stiu eu! Da’ daca ma inseli?! Hai sa-ti sparg adresa de mail, hai sa-ti verific telefonu’, hai sa-ti citesc arhiva la mess de cu 5ani inainte sa fim impreuna…hai sa, hai sa…
    Ea(incercand sa-l ajute sa treaca peste…ca deh, se crede mare si tare si desteapta…) : Timpul iti va arata ca nu-i asa! Mai, asa ceva nu se face, e intimitatea mea…dar uite, te iert dar sa nu se mai repete…pe de alta parte…vezi ca n-ai gasit nimic?!
    Dupa 2 ani ea se satura si spune pa!stop!gata! si tot spune o luna de zile…timp in care el:pastile, bautura, spanzurari esuate, telefoane, lacrimi…
    Ea se culca – IN SFARSIT! – cu altul
    El: Aha! Stiam eu c-am avut dreptate!
    Suna a banc, asa-i? Daca va spun si ca dupa toate astea, el tot a vrut sa ne impacam si sa trecem peste, ce ziceti?! Si eu, proasta pan’ la capat, am spus…”Bai, daca omu’ trece peste orgoliu’ lui si vrea sa trecem peste inseamna ca realmente ma iubeste, hai sa incercam!”
    Nu va surprinde ca n-a mers si ca incepe divortu’, nu?…
    Gelozia e mai incurabila decat canceru’ fratilor!

    Raspunde

    • Anda

      publicat @21:57 05 January 2012

      nu mereu cand citesti arhive de mess inseamna ca esti gelos.eu sincer le citesc cateodata di curiozitate….si nu cu dorinta de a alfa ceva.sa fim seriosi,cine vrea sa ascunda ceva,ascunde:)

      Raspunde

      • Ketherius

        publicat @14:35 06 January 2012

        Hai sa vedem cine mai crede curiozitatea nevinovata :D

      • Cioranitza

        publicat @14:41 06 January 2012

        Si nu ti se pare o violare a intimitatii cand faci asta fara acordul celuilalt?

  13. Pingback: Cabral: "Unde se termina fidelitatea si incepe inselatul?" | My News

  14. Gabriela

    publicat @18:36 05 January 2012

    Daca ar raspunde ca nu a simtit nimic cu el sunt sanse sa nu fie asa. E valabil pentru ambele sexe. E foarte posibil daca respectivul a calcat stramb (orice ar insemna asta) sa spuna ca nu a fost nimic si nu a simtit nimic si tu sa ierti. Ar insemna ca ar putea sa te insele oricand si tu sa nu zici nimic in ideea in care “nu a insemnat nimic”… this is wrong!!! Eu sunt de parere ca daca a calcat o data stramb, se va mai repeta, pentru ca s-a creat un precedent, si nu mai merita a doua sansa. Din moment ce ii oferi tot ce are nevoie, nu are ce sa caute in alte parti.

    Raspunde

  15. Dan

    publicat @20:13 05 January 2012

    Daca se intampla odata sunt 99% sanse sa nu se intample si a doua oara…insa daca se intampla si a doua oara sunt 99% sanse sa se mai intample…de cateva ori:))…eu am dat a doua sansa si surpriza mi-am luat-o….dar daca as pus in situatie iar…as da iar o sansa…nu toate curvele sunt la fel:))

    Raspunde

  16. dorina

    publicat @20:23 05 January 2012

    la fel ca si unii dintre cei ce au scris mai sus…nu cred in fidelitate…mai devreme sau mai tarziu toti calca pe bec…..

    Raspunde

  17. Ce Ghevara Mea

    publicat @20:43 05 January 2012

    Cabral, e prima data cand intru pe blogul tau. Imi place subiectul, imi plac comentariile.
    E foarte delicat sa pastrezi o atitudine care sa ii convina partenerului/partenerei, in conditiile in care interactionezi cu o gramada de colegi/colege, amici, etc. Pornim de la premisa ca vorbim despre un om care nu vrea sa insele sau sa creeze gelozie in sufletului perechii sale. Trebuie sa aiba o atitudine care sa ii permita sa isi tina prietenii aproape, dar sa nu creeze ambiguitate si sa nu dea nastere la interpretari. Sa raspunda corect unor avansuri, de orice natura, ca si cand partenerul sau ar fi in permanenta de fata.
    Bineinteles, parerile sunt impartite.
    Doua exemple de comprtament total diferit pe scean am vazut la finala de la Vocea Romaniei. Loredana aproape ca s-a urcat pe partenerul ei, in timp ce Andra s-a “scuturat” foarte profesionist de avansurile “artistice” ale lui Stefan Stan. Fiecare om si cuplu isi au regulile si limitele proprii.

    Raspunde

    • Cabral Ibacka

      publicat @11:35 06 January 2012

      Iti spun “bine ai venit”, atunci!

      Cat despre exemplele date… nush’, ce sa-ti spun, nu-s cantaret ca sa pot spune cum e cu… cum le-ai spus? Avansurile artistice… :)

      Raspunde

  18. MarySSa

    publicat @00:37 06 January 2012

    Salut ! Interesant subiect de discutie…si eu sunt implicata intr-o relatie timp de aprox 6 ani…de 2 ani insel…ooo da acum veti sari sa judecati…sunt nemultumita de relatia mea insa de cand tradez nu am gasit niciun barbat care sa ma multumeasca ca el. Femeile inseala cand nu sunt multumite sufleteste cand au probleme afective si cand libertatea le e privata. Femeile au un spirit de comparatie mai mare decat cel al barbatilor. Asa cum e si in cazul meu, chiar daca acei tipi ma multumeau pe anumite planuri (unde eu eram vulnerabila) aveau defecte care nu le consideram de perspectiva, motiv pe care am ramas in continuare cu pr meu. Intradevar lucrurile nu mai sunt la fel, vreau sa ma faca sa ma reindragostesc de el dar din pacate nu pot comunica si nu pot sa i-o spun si chiar daca as putea s-ar simti jignit, as face acest lucru diplomat dar nu stiu cum. El a avut grija de mine si in cele mai grele momente cand altii m-au lasat sa ma descurc singura. Relatia mea o consider o ciudatenie. Ca sa fie perfecta si sa ma multumeasca cer 2 lucruri libertate si incredere (lipsita de gelozie posesiva), imi place gesturile geloase ma fac sa ma simt iubita dar el exagereaza. Cred ca multe femei se complac situatiei actuale din lipsa de ceva mai bun. Cu toate ca toti amantii m-au iubit(si nu va ganditi ca am fost naiva dar chiar am simtit din gesturile lor), era o iubire limitata iar iubirea data de actualul iubit e nelimitata.Ce inteleg eu prin acest tip de iubire? Iubirea limitata e cand pers iubeste dar nu ar fi in stare de niciun sacrifiu uman pt a-ti fi bine. Rar mai intalnesti barbati care sa fie in stare sa isi dea viata pt ca femeia lor sa traiasca. Cand sentimentul e reciproc ,acea iubire e suprema si nimeni nu va putea interveni.

    Raspunde

    • TheFly

      publicat @12:52 08 January 2012

      Deci sa inteleg ca inseli de 2 ani dar de la o relatie ceri incredere? :D

      Raspunde

    • Diana

      publicat @17:49 10 February 2012

      …Zici ca inseli pentru ca esti nemultumita de relatia ta. Si astfel rezolvi problema?

      Si cum zicea TheFly, il inseli cu diversi de doi ani si vrei incredere si libertate? Tinand cont ca poti sa faci asta, banuiesc ca ai libertate. Iar incredere…ca ce? Ca nu il inseli? Dar tu il inseli!!

      Cred ca mai ai de parcurs o cale lunga pana la maturizare si pana la a intelege ce vrei tu de la viata asta.

      Raspunde

  19. MarySSa

    publicat @00:45 06 January 2012

    Raspunsul e simplu la intrebare inselatul incepe cand e lipsa de comunicare si cand nu e deschidere sexuala. Vorbind din pct meu de vedere ca femeie, noi inselam in general cand avem probleme afective si cand gelozia isi intrece limitele acceptate la nivel de constient. Multe inseala din curiozitate sau 4 fun insa acelea nu au o scuza. Prefer sa vb despre femeile care cad in ispita din cauza barbatilor nu pentru ca asa au chef ele. Ar trebuie ca barbatii sa fie mai pozitivi, mai afectivi, romantici, cu initiativa , sa nu priveasca femeia ca obiect sexual si de gatit. Sa o iubeasca din ce in ce mai mult si sa nu uite de libertatea ei si ca traim intr-o lume democrata, lume unde femeile pot fi adevarate prietene cu barbatii.

    Raspunde

  20. MarySSa

    publicat @00:50 06 January 2012

    Ce as mai avea de adaugat e ca inselatul se poate termina cu fidelitate numai in momentul in care o furtuna schimba ritmul relatiei constientizand am2 problemele pe care le au incercand sa le autodepaseasca prin iubire sau printr-o relatie noua care schimba fluxul vietii. Ca sa se pastreze ritmul fidel iti trebuie vointa sa autodepasesti anumite ispite dar si o relatie lipsita de monotonie unde iubirea sa fie pastrata cel putin ca in prima zi.

    Raspunde

  21. marcela

    publicat @04:02 06 January 2012

    oooffff, haideti sa va povestesc ceva: eu sunt genul de om care nu este f gelos si ofera libertate in relatie. ei bine, se pare ca nu fac bine, deoarece ma aflu acum in divort, fostul este cu fosta mea prietena, femeie care, din pacate, e si nasa copilului nostru. deci e cam complicata povestea, ideea e ca m.am lasat prostita si de unu si de altul avand incredere si de ce sa nu recunosc, eram cam aiurita, asta mica avand doar cateva luni. si uite-asa. acum ma bucur ca am “scapat” de ei, privesc zambind obosita la teatrul de 2 bani pe care il afiseaza in public….ce mai, mi-i lehamite…DAR eu cred ca infidelitatea incepe la primul gand ascuns fata de partener in leg cu o alta persoana de sex opus, o persoana de la care ai vrea mai multe decat o simpla prietenie…asa zic eu,,,

    Raspunde

  22. Kep

    publicat @09:24 06 January 2012

    A merge la prostituate se considera inselare? Nu e nimic emotional la mijloc… eu as zice sa ne dati o sansa noua, curvarilor. :)

    Raspunde

    • woolie

      publicat @15:23 06 January 2012

      poate nu o fi nimic sentimental la mijloc insa daca ea afla nu o ranesti? astea nu sunt sentimente??? stiu pe cineva care i-a dat sotiei sifilis fiindca e curvar, fraiera a fost cand s-a razgandit de prima data si nu a mai divortat, au mai stat cativa ani, a venit si un copil si acum sunt divortati si prostul trece pe langa ele si nici macar copila nu si-o saluta ce sa mai zic de o mangaiere…

      Raspunde

  23. Dianna Ldi

    publicat @10:53 06 January 2012

    In cele mai multe cazuri , compatibilitatea intre persoane nu e tocmai 100 % . In ziua de astazi majoritatea se gandesc doar la ei si atunci intervine : ” Daca mie mi-e bine asa de ce sa ma gandesc si la altii “? Conteaza felul in care il/o faci sa se simta langa tine si intr-o relatie nu conteaza doar ca iti vorbeste frumos sau ti se pare tie ca face numai lucruri pe placul tau . Cand iti petreci majoritatea timpului tau cu persoana “iubita” e clar nu poti sa faci aceleasi lucruri zi de zi si atunci , in timp intervin schimbarile . Modul de gandire , monotonia , unul vrea sa faca un lucru , celalalt altceva , isi schimba locul de munca , colegi noi , lucruri noi , care afecteaza relatia ta de cuplu . Nu poti controla gandirea ( inseala cu gandu , e o prostie ) , orice om are dreptul la intimitate , sa gandeasca ce vrea .Ca si femeie trebuie sa stii sa atragi un barbat si totodata sa stii sa l tii langa tine , sa fii sigura in ceea ce faci , nu doar sa faci mancare sa calci si sa speli . Nu pot vorbi din prisma unui barbat / baiat dar pot fii sigura ca tentatiile astea nu ar exista daca ai stii cu adevarat ce iti doresti , si daca limita imaginatiei tale nu depaseste un anumit punct . Increderea e un factor important in viata de cuplu , nesiguranta ta il face slab si se indeparteaza usor usor si de cele mai multe ori nelistitea de acasa il face sa clacheze cu sau fara voia lui .

    Raspunde

  24. teresa

    publicat @12:47 08 January 2012

    cam greu cu 200 de comentarii, sa le citesc si sa am grija sa nu repet parerea cuiva, dar rezumatul meu suna cam asa: fidelitatea se termina cam acolo unde se termina si iubirea. si nu neaparat a celui care inseala!

    Raspunde

  25. Georgiana

    publicat @13:04 15 April 2012

    Cred ca am ajuns putin cam tarziu in mijlocul discutiei(sau mai bine zis la sfarsitul acesteia). Eu cred ca fiecare trebuie sa aiba o anumita libertate in un cuplu,dar libertatea nu trebuie confundata cu lipsa de respect fata de propriul partner. In ceea ce priveste increderea cred ca e ceva ce trebuie castigat zi de zi,iat monotonia cu putin dialog va disparea. Experienta personala:am o relatie de aproape 3 ani,alimentata zi de zi cu iubire,incredere,respect si intelegere. Mult succes tuturor!

    Raspunde

Lasa un comentariu